miercuri, 29 august 2018

În colimator, chitarista Ava Mendoza

- La festivalul austriac de la Wels, ediția „Music Unlimited” nr. 24 din 2010, apărea în 3 formule diferite și era imediat remarcată și de câtre noi, micul grup de melomani din Ro din jurul asociației culturale numită generic „JADD”, o tânără chitaristă americancă pe-atunci de 27 ani cu nume hispanic (tatăl ei fiind emigrant din Bolivia):
* Quok (Ava Mendoza & Tim Dahl & Weasel Walter)
* Ava Mendoza & Nels Cline 
Moekestra! feat. Moe Staiano!
Aproape c-o uitasem după aproape 8 ani, pe la Wels sau festivaluri echivalente pe unde-o mai fi apărut am ajuns tot mai rar...dar primesc recent de la amicul Marius Kraxner din Moenchengladbach -de data asta la modul cel mai direct și personal, pentru că am ajuns eu acolo-, noi impulsuri în a-i căuta muzicile neștiute și a o analiza pe această Ava Mendoza aflată pe o listă de „căutare” cu mai mulți artiști și trupe de care acest blog se va bucura să se preocupe. Și iată ce-am reușit să „descifrez” din variate surse în ultimele zile „la cald” după întoarcerea acasă din circuitul Benelux, un „fast forward” cu momente de ralanti fără pretenții exhaustive și încă departe de ceea ce înseamnă o sedimentată asimilare:
- Ajunsă la 35 ani și creditată la „guitar, vocals, and electronics”, A.M. provine din Brooklyn/New York și a fost eleva lui Fred Frith, Nels Cline și Henry Kaiser fiind alți 2 chitariști importanți și influenți cu care a mai cântat.
În piese cu titluri-avertisment precum: „Căi neuzuale”, „E doar o glumă”, „Mestinul Danifest” (sesizați inversarea ingenioasă a primelor litere ale cuvintelor, cu schepsis și în limba engleză și în română!), „Fața ta maniacală”, „Paranoia paranormală”, „Dacă ai fi fost mai „necromantic”, etc.
Ava Mendoza „remodelează în stil propriu piese tradiționale de blues, folk, bluegrass și chiar de punk -cum spunea o cronică- în fragmente brutale și disonante” („remodelează” stă aici ales de mine ca sens al englezescului „(to) deconstruct”, pentru că „a deconstrui” cum am găsit traducerea în dicționare, nu mi se pare cea mai adecvată la sens).
„Extrem de curioasă și deschisă spre multe genuri numeroase și foarte diferite, prin ceea ce face de la monologurile folk blues până la genul clasic contemporan sau prog-jazzul „heavy” din triourile Unnatural Ways, în orice context, ea tinde să traseze o instabilă linie între melodicitate, atonalitate și abstracție sonică” -scrie și pe www.discogs.com-, artista evocând cronologic într-un amplu interviu luat de Cisco Bradley în 2014, influențele primite în formarea sa ca muzician, printre care și de la chitaristul sârb Miroslav Tadić. Spre final apare acolo și o autodefinire a stilului ei pe care-l vede ca un „amestec de Rock & Roll (în sensul larg, de la Rhythm & Blues-ul anilor '50 până la Psych-Rock, Noisy No Wave și Metal) combinat cu etosul Free Jazz-ului unde se improvizează cu (senzația de) abandon”:
https://jazzrightnow.com/2014/04/22/interview-ava-mendoza/

Cunoscute dinainte...dar utile de revizuit în acest context mai larg, îmi erau albumele la care Ava contribuise:
Estamos Ensemble (USA/Mexico) – Jimpani Kustakwa Ka Jankwariteecherï /„Compositions and Improvisations”-2 CD- (Edgetone, 2011)...cu grupul numeros din jurul pianistului Thollem McDonas.
Unnatural Ways (trio) – We Aliens (Tzadik, 2016)
....Ava Mendoza: guitar/voice, Tim Dahl: bass & Sam Ospovat: drums
Le-am amintit pe acest blog, pe primul sigur l-am și comentat/recomandat. Reținem formula trioului ei recent de pe „We Aliens/Noi, extratereștrii”, pentru că o vom mai întâlni.

Găsite acum:
* William Hooker Trio feat. Ava Mendoza & Damon SmithRemembering -cassette- (Astral Spirits, 2018)
„...O mențiune specială...” -găsesc extras dintr-un recent review- „...merge spre Mendoza care, când e chemată să preia conducerea ostilităților pe acest album compact de numai 36 minute, nu ratează oportunitatea: verificați acordurile (de tip) „guitar-hero” din “Never in Doubt” sau soloul atractiv de la începutul lui “Barriers to Good”.
Oricum și liderul baterist veteran reprezintă un real câștig în sine pentru cine nu-l cunoaște, cu sau fără chitaristă, de aceea vezi la finalul postării alte titluri la rubrica Recomandări...


* Ava MendozaShadow Stories (Resipiscent, 2010)
* Sir Richard Bishop / Ava MendozaIvory Tower (Unrock, 2016)....5 piese cu S.R.B., 4 cu A.M.
* Ava Mendoza / Maxime Petit / Will GuthrieNone (S/T) -EP- (Be Coq, 2016)

Chiar dacă în această serie de 3 titluri avem un efort solo de debut și 2 scurte colaborări, ele pot fi privite împreună din punct de vedere acustic și stilistic, cum ziceam înainte legat de bagajul country & blues „ciopârțit în secvențe” -așa zice însăși artista undeva- ...dar de fapt fragmente relucrate, (dacă-l preferați lui „remodelate”) folosind din plin distorsiunea și vibrato-ul la chitara sa electrică Gibson ES125. De remarcat „Goodnight Irene” (Leadbelly) sau cele 2 versiuni contrastante ale aceleiași „I’m So Glad” a lui Skip James, ambele de pe Shadow Stories, care l-au contrariat în mod surprinzător de plăcut pe Nels Cline, semnatarul notificărilor din booklet.






Drumuri/căi/moduri nenaturale” (cam așa s-ar traduce Unnatural Ways) înseamnă triouri cu secții ritmice diferite interșanjabile, chiar dacă pe site-ul personal al Avei apare numai unul singur, cel cu Dahl și Ospovat de pe amintitul We Aliens. În concerte „live” e folosit uneori bateristul Max Jaffe iar pe albumul de studio cuplul de mai jos, Dominique Leone & Nick Tamburro. Proiectul a fost anticipat de cel puțin 2 materiale pregătitoare mai vechi:
* Ava Mendoza with Nick TamburroQuit Your Unnatural Ways (Weird Forest Records, 2012), respectiv:
Unnatural Ways – Unnatural Ways -Tour CD- (2013)
...acesta din urmă cu puține date (poate un bootleg?), dar din titlurile comune sau asemănătoare putem deduce că unele piese s-au mai cizelat și schimbat între timp, de ex. „The Furious Harpy Who Followed Me Everywhere” devenind „That Furious Harpy's Still Following Us”, „First Time Shapeshifter” se translatează în „Shapeshifters”, etc. Cu ambele materiale se intră bine în arealul „noise rock, free jazz & metal”-à la Elliott Sharp, dacă tot ar trebui să găsesc un chitarist corespondent mai notabil-, acest „Tour CD” pregătind practic debutul oficial de studio al trioului:
* Ava Mendoza (/ Dominique Leone / Nick Tamburro)Unnatural Ways (New Atlantis Records, 2015)
Pe site-ul personal și numai acolo din câte se pare, deși lipsesc o parte din albumele în colaborare, apar și se pot asculta 3 titluri de piese inedite, negăsite altundeva:
- „Paranormal Paranoia”
- „The Day Our Town Got Got Sick for Good”
- „Control of the Outmost Colonies”.






Apropo de albume-colaborare, iată dintre ele 3 parcurse succint:
* Jacob Lindsay / Ava Mendoza / Damon Smith / Weasel WalterJus (Balance Point Acoustics, 2008)....cu liderul J.L. multi-clarinetist la „timonă” și specificația de pe copertă "This CD is intented to be played at a loud volume".
* Mute Socialite (Moe! Staiano) – More Popular Than Presidents And Generals (DKM/Dephine Knormal Musik, 2008)...apropiat de Big Band-ul cu 14 muzicieni dirijat în Austria la Wels de liderul baterist 2 ani mai târziu.
* Bolivar ZoarBolivar Zoar (S/T) (Not On Label, 2007)
....Ava Mendoza: voice, gtr, electrs, MaryClare Brzytwa: fl, voice, gtr, Theresa Wong: cello, voice, gtr
Formulă de trio feminin mai greu de descifrat muzical la modul ce-face-individual-fiecare?...din moment ce artistele sunt creditate fiecare, printre altele, la chitară și voce, muzica amintind pe alocuri de declamațiile tensionate ale Carlei Bozulich sau de umorul ludic al Carlei Kihlstedt. Cu siguranță însă Ava e „vioara I-a” în suita în 3 părți „Improvisation #1-3”, ea având și o poreclă pe acest album, „Hound Dog/Câine de vânătoare”. Cele doar 31 minute cât durează albumul trec foarte repede, semn că parcursul e plăcut și mai cere ascultare...









* VIDEO: The Gravity Band with Fred Frith – 2014-06-08, Jazzfestival Moers, Germany, Live Webstream
Ava Mendoza spune și în interviul amintit despre acest proiect menit a readuce în lumină pentru prima dată „live” un album de studio „clasic” din 1979 a lui Fred Frith, tocmai acela care include „Norrgården Nyvla” de sub 3 minute, poate cea mai ușor memorabilă compoziție a sa din toată îndelungata carieră, de-am putea s-o numim cu ghilimelele mari cât casa „hit” (apare și pe compilații la Recommended Records/RecRec și în filmul „One Step Across the Border”):
https://www.youtube.com/watch?v=YCsAJDizfbY

O variantă olandeză în 2 părți a întregului concert, inserată cu un interviu luat liderului, e vizionabilă aici:
https://www.youtube.com/watch?v=DmnjuIKdihM
https://www.youtube.com/watch?v=autWO3_Naiw


Rămase necunoscute...:
((*)) Dino J.A. Deane, Ava Mendoza, Blu Cube ‎– Without Desires (Self-Released, 2011)...(vezi mai jos alt album al lui Dino J.A. Deane)
Bay/Oslo Mirror Trio (USA/Norway) - S/T (Conrad Sound, 2010)...Două triouri „în oglindă” 2 X 3, de fapt un Sekstett.
CavityFang (Michael Coleman: keybs) - Urban Problems (Table & Chairs, 2013)
* D'M'N (Ava Mendoza, Tim Dahl, Nándor Névai) ‎– D'M'N (The PSYKOMANTEUM, 2017)
(*) Chaser (4-tet with Dominika Em: voice & electronics) – Chaser (S/T)  (Not Unlike, 2018)...acesta din urmă destul de interesant și ascultabil integral, din fericire, aici:
((*)) Dino J.A. Deane ‎– For Leena -2 LP- (Lullabies For Insomniacs, 2018)
....DJAD: ac & el keybs, ac & el tbs, bass-fl & shakuhachi, ac perc, dr machine, synths, samplers, voice + guests”...album electronic-ambiental nou, frumos și cursiv, fără „asperități”.

Bateristul american de 72 ani din arealul "jazz, noise rock, free improvisation" îmi era puțin cunoscut, Remembering, cum spuneam, are doar 36 minute, box-setul din 2016 cu reeditări timpurii fusese lăudat de cronici, deci destule motive să mai vrei câte ceva...Am găsit aceste albume cu el deocamdată, unul chiar foarte nou:

* William HookerPillars... at the Poral (Mulatta Records, 2018)
* William HookerLight: The Early Years 1975-1989 -4 CD- (NoBusiness, 2016)
* William Hooker Duo feat. Damon SmithTriangles of Force (Balance Point Acoustics, 2014)
* Willam Hooker duets with Thurston Moore & Elliot SharpShamballa (Knitting Factory Works, 1993)
* William Hooker (Quartet) – Tibet (Ummo, 1994)
* William HookerArmageddon (Homestead Records, 1995)



Folosesc date de pe site-urile artiștilor și caselor de discuri foarte rar din motive de (auto)subiectivism și interese comerciale, dar pentru confirmări, completări și confruntări am folosit de data asta infos-uri și de pe www.avamendozamusic.com.





marți, 31 iulie 2018

„Rock-ul elastic” (II) și nu numai...al lui (Ian Carr's) Nucleus


Nucleus în frunte cu regretatul trompetist scoțian Ian Carr (1933-2009) reprezintă un capitol important în jazz-rock-ul britanic și apariția fenomenului „fusion”, debutul trupei rivalizând cu seminalele „In a Silent Way” și „Bitches Brew” ale lui Miles Davis de peste ocean. Dar deși „Rock-ul elastic” (rec. 12-21 Jan 1970, rel. March 1970) pare inspirat de acestea, Ian Carr declara că la momentul înregistrărilor încă nu le auzise, „Bitches...”, apărut în 30 martie 1970, nefiind încă nici măcar lansat în UK. A fost o chestiune de defazaj de numai circa 2 luni în avantajul scoțianului dar, retrospectiv, nu se pune problema vre-unei rivalități de genul „cine-a fost primul” din moment ce tocmai Carr avea să devină „milesolog”-ul împătimit, autor al celei mai documentate biografii a trompetistului de geniu american, alături de cea a lui Keith Jarrett. Cum zice însă și titlul albumului nr. 2, „Vom vorbi mai târziu despre asta” pentru că până la biografii Ian Carr s-a aflat în nucleul...„Nucleului” cu care-a avut un buchet consistent de albume, vreo 14 de studio și 5 „live” până la cele 3 reformări din anii 2005-2009. Anii '70 au fost desigur cei creativi de bază, cu o formulă pentru primele 3 discuri și alta aproape complet schimbată pe următoarele, cu plecări și reveniri plus numeroși și diverși invitați, de la caz la caz. O flexibilitate trădată de „elasticitatea” stilistică indicată din start, apropo de rock-ul dus spre jazz până în vecinătatea compexității și originalității grupului Soft Machine, o chestiune lesne explicabilă din moment ce câțiva muzicieni au fost pe anumite intervale comuni ambelor trupe: Karl Jenkins, John Marshall, Roy Babbington, Allan Holdsworth („cremă” căreia i s-au mai adăugat sporadic alte nume importante ca Kenny Wheeler, Ray Russell sau Norma Winstone). Mai toate sursele -arhive, cronici, enciclopedii, site-uri de profil, etc- consideră prima formulă Nucleus drept cea mai bună, cu Brian Smith (t & s-saxes, flt), Karl Jenkins (b-sax, oboe, p-no), Jeff Clyne (ac & el-bass), John Marshall (dr, perc) și Chris Spedding (ac & el gtrs)...prin urmare și primul album drept cel mai reușit. Amicului Laci Schütz din Nürtingen îi datorez bucuria contactului cu muzica acestuia ca și plăcerea împărtășirii multor altor experiențe la care stilul acesta mi-aduce aminte și face trimitere de ex. la excelenții If sau la Klaus Doldinger's Passport și al lor superb „Ataraxia” (subiect generos pentru o meritată postare viitoare, dacă tot sunt împliniți anul acesta 40 ani de la apariție!). De altfel, pentru cine nu a urmărit blogul de la început, cu același amic Laci am hotărât inițierea blogului „VicTim of Special Rock” unde-aș fi putut la fel de bine plasa această postare. Am amintit de Passport și If (în mod sigur, abordați cândva) pentru că mă încearcă azi vizavi de percepție, ușor disconfortabila senzație că muzica asta ca gen e acum în 2018 oarecum depășită („obsolete”, cum zic englezii), ceea ce înseamnă că la o astfel de abordare de o nostalgie să-i zic așa „controlată”, trebuie să lăsăm deoparte exigențele acumulărilor vârstei încercând la reascultare o proiecție, o călătorie în timp spre momentul acelui audiofil de-atunci din anii '70-'80 de când luam contact primele dăți cu un album sau altul, plus viziunea și compararea realistă cu nivelul de ansamblu al muzicii vremii în ansamblu. Astfel procedând, azi cu o aparatură audio în orice caz superioară calitativ, experiențe plăcute pot fi repetate, cu-atât mai mult dacă le mai asociem și cu conjuncturi și de ce nu, sentimental, cu amintirea persoanelor dragi cu care, împărtășind aceste muzici prohibitive, ne refugiam atunci din sordida, insipida, incolora și inodora (sau „închistata”, dacă vreți un antonim la „elastic”) lume și viață exterioară anti-culturală din perioada dictaturii socialismului proletcultist de formare a creaturii S.F. numită cu emfază „omul nou”...
* Nucleus - Elastic Rock (Vertigo, 1970)




https://www.youtube.com/watch?v=S4XpkDpYYa0

Succesele imediate de la Montreux Festival și de la Newport Festival și Village Gate din New York (acestea din urmă, rămase cam singulare în State unde discurile Nucleus n-au prea fost editate...) au confirmat succesul albumului de debut dominat ca și urmarea sa 7 luni mai târziu We'll Talk About Later de piesele lui Karl Jenkins. Mai mult sau mai puțin reușite, urmează apoi o cronologie de discuri succesive de care în 2004 se ocupa argumentând în detaliu criticul John Kelman, odată cu reeditarea catalogului discografic la BGO Records, aici:
https://www.allaboutjazz.com/ian-carr-and-nucleus-70s-british-jazz-rock-progenitors-ian-carr-by-john-kelman.php?pg=3

Succesiunea ar fi cam asta (cu majuscule, preferatele mele):

* Nucleus & Leon Thomas - Live 1970 (2016)
* Nucleus - Hemispheres -Live in Europa '70 & '71- (2006)
* Ian Carr with Nucleus - Solar Plexus (1971)
* Nucleus - We'll Talk About It Later (1971)
* Ian Carr - Belladonna (1972)
* Ian Carr's Nucleus - Roots (1973)
* Ian Carr with Nucleus - Labyrinth (1973)
* Ian Carr's Nucleus - NRK TV Molde Jazz Norway -live- (1974)
* Nucleus - Under The Sun (1974)
* Nucleus - BBC Jazz Club 1974 -live- (1974)
* Nucleus - Alleycat (1975)
* Nucleus - Snakehips Etcetera (1975)
* Ian Carr's Nucleus - In Flagranti Delicto -live in Germany- (1977)
* Ian Carr's Nucleus - Out of the Long Dark (1979)
* Nucleus - The Pretty Redhead (1971 & 1982) (2003)
* Ian Carr's Nucleus - Awakening & Live at the Theaterhaus -2 LP=1 CD- (1980 & 1985)
* Ian Carr & Nucleus - Three of a Kind (2015)

 - Nucleus - We'll Talk About It Later (1971)
https://www.youtube.com/watch?v=wY-oUTKaV4k

- Ian Carr with Nucleus - Solar Plexus (1971):
https://www.youtube.com/watch?v=aZJna7o1hDE

 - Ian Carr's Nucleus - Roots (1973):
https://www.youtube.com/watch?v=gHwuo1eGouw


Un portret al regretatului Ian Carr n-ar trebui să omită cariera sa de profesor de istoria jazzului, cărțile scrise, distincțiile primite mai ales în anii '80 și nici contribuțiile în mai multe grupuri anterioare lui Nucleus sau chiar concomitent, United Rock + Jazz Ensemble (1974–2002) al pianistului Wolfgang Dauner fiind un nume care merită iarăși o abordare separată.

(a se vedea pe https://victimofspecialrock.blogspot.com/:
„10) Nucleus: "Elastic Rock" (Vertigo, 1970) = Fuziune la Kilometrul 0”)



vineri, 20 iulie 2018

De pe la festivaluri autohtone și de pe-afară....dedicată memoriei trompetistului Tomasz Stańko (11 iulie 1942 - 29 iulie 2018)

Gărâna XXII x 1/4....
Am fost anul ăsta martor al festivalului numai pe sfert, în ultima zi...dar nu tocmai ca „sfertodoct” ci cu „lecțiile învățate”, pentru că fie o pot urmări pe viu, dar mai ales dacă nu se întâmplă asta împiedicat de conjuncturi sau alte obligații, eu înțeleg să asimilez muzica artiștilor care ajung și pe la noi ascultând cât mai mult din materialul respectivilor de studio, mai ales pe cel mai nou aflat eventual în curs de promovare, fără ca asta să mă deturneze mult timp de la alte priorități. Care pentru acest blog și nu numai, sunt multe altele....
Cu polonezii Pink Freud, descoperiți de mine prin 2010/11, rămăsesem oricum în urmă, așa încât, odată cu „conserva” -recuperatorie pentru mine- oferită de Radio Timișoara cu prestația lor „live” din prima seară la Gărâna XXII de pe pagina de Facebook „Radio Timișoara - Live” (care mai oferă cu sunet și imagine de calitate, vreo 10 concerte, majoritatea integrale!), am mai parcurs cronologic, provocat și de titlurile restante: „Sorry Music Polska” (2003), „Punk Freud” (2007), „Alchemia” (2008), „Monster of Jazz” (2010), „Horse & Power” (2012) și „P.F. Plays Autechre” (2015)...alături de albumele solo al basistului, de fapt cu o formulă de-a sa separată:
* Wojtek Mazolewski Quintet - Polka (2014)
* Wojtek Mazolewski Quintet - Polka Live (Wojciech Mazolewski Quality, 2016)
* Wojtek Mazolewski Quintet - Smells Like Tape Spirit (Mystic Production, 2011)
Prea puțină legătură între titluri și conținut, de ex. cu punk-ul sau polka ca genuri sau cu Autechre (duoul electronic britanic Rob Brown & Sean Booth) ca trupă, dar asta nu înseamnă că interpreții n-au asimilat muzica sugerată, pretext totuși prea vag pentru post-bop-ul dominant și „alchimia” compozițiilor polonezilor centrate mai mereu în jurul saxofoanelor lui Tomasz/Tomek Duda, Alek Korecki și Karol Gola și a trompetei lui Adam Milwiw-Baron. Am omis mai recentul „PunkFreud Army” -live- (2017), un album care, cu toate că se presupune a fi o continuare a celui din urmă cu 10 ani, de data asta își cam respectă titlul și deci pe care nu prea l-aș încadra în „jazz”...
Gărâna XXII a rămas în urmă...ca și alte festivaluri europene cu care s-a suprapus în același weekend: North Sea (Olanda), Montreux (Elveția), Umbria (Perugia/Italia), Copenhagen (Danemarca), Jazz à Juan (Franța).

Urmează...Smida Festival din Munții Apuseni, 17-19 aug. 2018:
Atracțiile principale pentru mine din line-up sunt vreo 4, mai puțin Kimmo Pohjonen și Portico Quartet deja văzuți la Gărâna (acordeonistul finlandez venind acompaniat în Skin de data asta, ce-i drept, de cele 2 fete ale sale la tobe și bas):
- Immortal Onion (Poland), un trio pianistic tipic ca instrumentație și nou apărut, asemuit măgulitor cu englezii GoGo Penguin...și care se prezintă cu amalgamul stilistic al albumului de debut Ocelot of Salvation (Requiem Records, 2017) (din vasta mea arhivă digitală, singurul de până acum extras audio mulțumitor dintro postare pe YouTube).
- Marilyn Mazur's Spirit Cave (Den/Nor)....E un proiect vechi de 5-6 ani al cunoscutei bateriste daneze, totuși fără un material de studio existent, nici cu vre-un concert audio/video extins captat „live”, din păcate (exceptând câteva piese oferite de același YouTube). Restul norvegian al trupei: Eivind Aarset, Nils-Petter Molvaer și Jan Bang, nu prea mai constituie o miză pentru mine pentru că toți 3, în varii configurații, au mai tot fost în Ro, la Gărâna vara și la Timișoara Jazz Festival la început de iarnă, în orice caz.
- Shabaka Hutchings's Sons of Kemet (UK), promovând noul Your Queen Is a Reptile (Impulse!, 2018). Sigur am scris pe-aici, dacă nu despre acest nou material atunci despre anterioarele 2 ale uneia dintre cele mai în vogă formule ale saxofonistului rezident londonez, de o prospețime, dinamică și savoare conferite și de multitudinea de muzicieni imigranți implicați.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=265&v=BPFRBTS39Vo

 - Sons Of Kemet ‎– Your Queen Is A Reptile (2018):
https://www.youtube.com/watch?v=S00QHjIhDfk

- Cu trompetistul Barabás Lőrinc (HU) nu cunosc vre-un album mai recent de 2013, dar formulele anterioare de pe Sastra, cu Eklektric (2 albume mai comerciale) sau Random Szerda sunt destule  recomandări pentru actualul său cuartet de pe ultimul Other Than Unusual (Panonnia, 2018) al cărui titlu l-aș „traduce”, chiar fără să știu albumul, cam așa: „altfel decât neuzual” nu înseamnă...„uzual”. Problema liderului rămâne cea a majorității trompetiștilor de jazz de pe mapamond din era post-Miles Davis de după 1991, foarte greu și de puțini rezolvată de la satisfăcător în sus: cum să facă să nu sune instrumentul ca al maestrului, să nu se repete previzibil ei înșiși de la un album/concert la altul și să fie și pe placul câtor mai mulți auditori, ceea ce B.L. reușește parțial (vezi etichetările stilistice variate la „Genre/Style” ale albumelor de pe www.discogs.com), preferatul meu fiind:
* Barabás Lorinc Random Szerda - Small Talk (2008)
Mai multe cu și despre Smida Festival găsiți pe site, pagina de Facebook a festivalului și aici:
https://www.clujlife.com/2018/04/24/artistii-care-vor-urca-anul-acesta-pe-scena-smida-jazz-festival/
Felicitări organizatorilor pt. aceste alegeri!

Punkt-festivalen, 30 aug.-1 sept. 2018 (Norvegia):
Generoasei oferte de artiști din lista aproape complet acoperită i-am dat niște repere discografice și am pus și semne de întrebare unde (încă) nu cunosc despre ce-i vorba, în linii mari însă accentul cade, dincolo de organistul american Jason Lindner, pe muzicienii sub contract la cele 2 case prolifice de discuri Hubro și Rune Grammofon cu cataloage cu albume mai mult sau mai puțin atractive, cum frecvent am punctat pe acest blog. Ceea ce e valabil și noilor veniți Agnes, Matthew și Giorgios cu care-am derulat (vezi mai jos) mult material electronic-experimental abstract, dominant tensionat și dificil de depictat și evidențiat....o muzică improvizată mai greu asimilabilă, depinzând, cred eu, de starea de moment, răbdarea și capacitatea de concentrare a audiofilului. Nu mă surprinde prin urmare nici că din înșiruirea conferită de „www. discogs.com” lipsește tocmai „jazz” (dar care omisiune, pe de altă parte, arată deschiderea paletei stilistice a festivalului)....Cel mai puțin criptic și divers mi se pare următorul titlu ales ca favorit, debutul chitaristului scoțian:
* Matthew Collings - Splintered Instruments (2013)
„Electronic, Rock /  Avantgarde, Abstract, Acoustic, Modern Classical, Ambient”

- Trio iXi (Eivind Aarset, Michele Rabbia & Jan Bang) (?!)
- Geir Sundstøl (gtr/Norway) – Furulund (Hubro, 2015)..."Blues, Instrumental, Jazz",  Langen Ro 
(Hubro, 2016)
Erland Dahlen (dr, perc) – Clocks (Hubro, 2017)...."jazz, post-rock",  Blossom Bells (Hubro, 2015)..."experimental, jazz, post-rock"
- Paal Nilssen-Love - drum solo
Sidsel Endresen & Jan Bang -  Hum (2018) (?)
- Elephant9 Trio ‎– Greatest Show On Earth (Rune Grammofon, 2018)....album găsit și ascultat special pentru această postare, un jazz progresiv cu aceleași pasaje organistice dinamic-rugoase alternând cu cele melancolic-peisagiste.
- Thomas Strønen's Time Is a Blind Guide Lucus (ECM, 2018)
- Building Instrument (feat. Mari Kvien Brunvoll)Kem Som Kan å Leve (Hubro, 2016)
- Jason Lindner's Now Vs. Now....Jason Lindner: keys, Mark Guiliana: drums, Panagiotis Andreou: bass - Earth Analog (2013)
- Skrap (Anja Lauvdal & Heida Mobeck) (?)....ex-Skadedyr, Moskus, Jenny Hval’s band

- „Newcomers”: Agnes Hvizdalek (voc, Aus/Nor), Matthew Collings (gtr, Scotland), Giorgos Varoutas (gtr, Greece):
* Dag Rosenqvist & Matthew Collings - Hello Darkness (2017)
Matthew Collings - A Requiem for Edward Snowden (2016)
Matthew Collings - Silence Is a Rhythm Too (2014)
* Talvihorros & Matthew Collings - A Thousand Plateaus -EP- (2011)
* Matthew Collings & Dag Rosenqvist - Wonderland (2012)
* Agnes Hvizdalek - Casa das Caldeiras: solo voice (2016)
* Danoise (Agnes Hvizdalek & Klaus Filip) - Live at Kaleidophon (2017)
Giorgos Varoutas - Chronostasis (ReR Megacorp, 2017)

„Revenons à nos moutons”:

ORA Jazz Festival / Sinagoga Neologă Sion, Oradea, 15-17 sept. 2018
M-aș prezenta la această ediție inaugurală cel puțin pentru următoarele nume de pe afiș, cu materialele lor discografice recente însușite. Unii foarte interesanți vor fi pentru prima dată în Ro, alții precum basistul Adam Ben Ezra revin în zonă după concertul din toamna lui 2015 de la sala Teatrului Național / Timișoara:
* radio.string.quartet (Austria/Taiwan (China)/Germania/Holland) - In Between Silence (Jazzland/Norway, 2017)
   - Suport: * radio.string.orchestra.vienna - Posting Joe: Celebrating Weather Report -live- (ACT Music, 2013)
Nu-mi dau seama dacă vor veni la Smida rezidenții vienezi „non-clasici” exact din formula de bază cu Bernie Mallinger (violin), Igmar Jenner (violin), Cynthia Liao (viola) & Sophie Abraham (cello), sau se vor adăuga și alții (din „familiile” caselor ACT sau Jazzland), dar oricum va fi interesant ce vor etala tinerii lăudați de la debut de însuși John McLaughlin (!) pentru cum adaptau pe coarde muzica altora, dar ulterior și pt. compozițiile lor proprii, cum e cazul 100% pe ultimul album. Oricare-a fost componența, ei n-au nicio legătură cu vre-un post de radio.





* Bansal Trio (Nor/Cz) - Chandra (Jazzland Recordings/Norway, 2015)....albumul dedicat tatălui Harbhajan Singh Bansal -primul guru al violonistei- include 3 compoziții ale liderei și tot atâtea teme tradițonale rearanjate pe calapodul unui jazz contemporan de tip „West meets East”, încrucișare geografică intercontinentală ce duce cu gândul implicit la colaborările violonistului L. Shankar pe un exotic și foarte interesant album de „Indo-jazz” cu fler melancolic-meditativ.
Componența trioului, parte din Bansal Band (Quintet):
- Harpreet Bansal (vln), care are și un nou album solo Samaya (Jazzland Recordings, 2018) (?)
- Vojtěch Procházka (p-no)....vine, printre altele, din trupa Vertigo (Quintet) (Praga)
- Andreas Bratlie: „tabla, percussion, voice”



Adam Ben Ezra (bass, Israel) - Pin Drop (Ropeadope, 2017)
   - Suport: * Adam Ben Ezra (Trio) - Can't Stop Running (2015)...."Jazz Fusion/ Klezmer"
.....ABE: b-bass, voc, p-no, clar & Flamenco footwork, Gilad Dobrecky: perc & voc, Adam Ben Amitai: el. & clas. gtrs

„Combustibil” de recomandat am și pentru pentru restul străinilor invitați, unele albume fiind abordate/comentate în postări anterioare:
* Arne Jansen Trio (feat. Robert Lucaciu & Eric Schaefer) - Nine Firmaments (Traumton Records, 2016)
   - Suport: * Arne Jansen (gtrs) - The Sleep of Reason: Ode to Goya (ACT Music, 2013)
Atrage atenția pe primul album contrabasistul de 29 ani cu nume românesc, născut însă în Germania și deja cunoscut de pe câteva albume precum cel cu Eva Klesse (dr) Quartett - Xenon (Enja, 2015), câștigător al unui Jazz Echo în 2015.
 - Eva Klesse Quartett, Jazzahead! live 2017:
https://www.youtube.com/watch?v=d1QcaAVmLZk
 - Arne Jansen Trio - Nine Firmaments (EPK - New Album, October 2016):
https://www.youtube.com/watch?v=lCBNp0MgEWo

* Renaud Garcia-Fons - La Vie Devant Soi (e-motive records/Nemo Music, 2017)....„Double Bass 1001's voices” fiind titulatura de concert solo.
* Grégory Privat Trio - Family Tree (ACT Music, 2016)
....Grégory Privat: p-no, Linley Marthe: d-bass & Tilo Bertholo: dr

* Verneri Pohjola & Mika Kallio (Finland) - Animal Image -O.S.T.- (Edition, 2018)

* Bugge Wesseltoft - Everybody Loves Angels (ACT Music, 2017)

* Omer Klein (p-no) – Fearless Friday (Neu Klang, 2015)
....Omer Klein: p-no; Haggai Cohen-Milo: ac-bass; Amir Bresler: dr
Ar fi trebuit să fie mai potrivit recentul Sleepwalkers (Warner, 2017), dar mutarea pianistului la un label major nu-i în niciun caz de natură să mă facă curios pentru acest album: mai ales în jazz, e necesară păstrarea independenței creatoare conferită de case de discuri mai mici și implicit mai independente...și în plus l-am preferat pe pianist recomandabil pentru „Vinerea fără frică” pentru că sunt acolo tot compoziții de-ale sale iar componența trioului e identică.


Noutăți discografice....nefestivaliere (ca să le zic așa):

* Chip Wickham (fl & sax) – Shamal Wind (LoveMonk Records, 2018)
* Hilde Marie Holsen (tr, soundscape/electronic manipulation) - Lazuli (Hubro, 2018)
Unul dintre albumele atmosferice de la Hubro cu o suită din 4 părți cu nume de pietre minerale colorate...dar care, în ciuda cronicilor favorabile și a analogiilor interpretei cu Arve Henriksen, N.P. Molvaer sau Jon Hassell, mie nu mi se pare memorabil...
* Eddie Henderson (tr) - Be Cool (Smoke Sessions Records, 2018)
* Cory Weeds Little Big BandExplosion (Cellar Live, 2018)
* Pablo Held (p-no) - Glow II (Pirouet, 2018)
* New Cool Collective Big Band featuring Thierno Koité - S/T (Dox, 2017)
* Tia Fuller (a-sax) - Diamond Cut (Mack Avenue, 2018)
* Erroll GarnerNightconcert (rec. 1964, rel. Mack Avenue, 2018)
* Binker (Golding) and Moses (Boyd) – Alive in the East? -live- (Gearbox Records, 2018)....with Evan Parker (saxes), Yussef Dayes (drums), Tori Handsley (harp) & Byron Wallen (trumpet)
* Chance Hayden (gtr) - Get Somethin' (Ropeadope, 2018)

- „Fusion” modern, tipic pentru casa MoonJune Records:
* Dwiki Dharmawan (keybs/Indonesia) – Rumah Batu (MoonJune, 2018)
* Mark Wingfield (gtr) – Tales from the Dreaming City (MoonJune, 2018)

- „Fusion” clasic recuperat recent cu un grup spaniol mult influențat de Chick Corea/Return To Forever:
Mùsica Urbana (Spain) - S/T (Zeleste/RCA, 1976)
Mùsica Urbana (Spain) - Iberia (Zeleste/RCA, 1978)

- Câteva specialități:
* Talibam! + Matthew Nelson & Ron StabinskyHard Vibe -LP- (ESP Disk, 2017)
* Gato Libre (Natsuki Tamura: tr, Satoko Fujii: acc & Yasuko Kaneko: tb) – Neko (Libra Records, 2017)....proiect al pianistei de aproape 60 ani în care este preferat acordeonul pianului ei de bază.
* Shelter (Nate Wooley, Ken Vandermark, Jasper Stadhouders, Steve Heather) - S/T (Audiographic Records, 2017)

* LEF (Lorenzo Esposito Fornasari: voc, ex-O.R.k., Obake, Berserk!) - Hypersomniac (RareNoise, 2017).....LEF e un subiect generos care merită dezvoltat pe blogul paralel „Albume inedite din colecții anonime/VicTim of Special Rock”.



vineri, 6 iulie 2018

„Voci căzute din cer” plus alte noutăți remarcabile și din jazzul de la sol


* William ParkerVoices Fall from the Sky -3 CD- (AUM Fidelity, 2018)
    * CD1 „Voices Fall...”: Piese noi compuse și produse de basistul veteran aflat într-a 5 decadă de carieră și etalând însumat pe tot setul 17 vocaliști și vocaliste, pe CD1: Timna Comedi, Morley Shanti Kamen, Amirtha Kidambi, Kyoko Kitamura, Bernardo Palombo, Omar Payano, Jean Carla Rodea, Raina Sokolov-Gonzalez, Fay Victor, Andrea Wolper. Acompaniatorii sunt: Karen Borca, Angelo Branford, Rob Brown, Gerald Cleaver, Jean Cook, Jason Kao Hwang, Masahiko Kono, William Parker, Dave Sewelson, Heru Shabaka-Ra, Steve Swell, Dario Acosta Teich, Eri Yamamoto.
    * CD2 „Songs”: Duete ale basistului cu 3 vocaliste: Ellen Christi, Lisa Sokolov și Leena Conquest. Acompaniatorii: Steve Swell, Dario Acosta Teich, Eri Yamamoto.
    * CD3 „Essence”: Suita „The Blinking of the Ear”, inițial scoasă cu tripleta Ernie Odoom, Sangeeta Bandyopadhyay și Leena Conquest, acum într-o nouă variantă cu mezzo-soprana AnnMarie Sandy. Acompaniatori: Eri Yamamoto: pian, William Parker: bas și Leonid Galaganov: tobe.

  Wiliam Parker - The Death of Death (2016):
https://www.youtube.com/watch?time_continue=9&v=MotQAiFiVpg



* Kamasi Washington - Heaven & Earth -2 CD- (Young Turks, 2018)
De la „The Epic” (3 CD, 2015), un album „epic” la propriu și la figurat, la noul dublu-set de „doar” 2 ore și jumătate, saxofonistul cu aceeași figură și ținută impozant-monumentală de tânăr guru (vezi clipul și coperta), e într-un ușor regres cantitativ. Dar nu și unul calitativ și asta se va vedea, sunt sigur, în poll-urile de final de an din care-a trecut abia jumătate. Deocamdată avem „reviews”-uri favorabile, dar oricât ar fi protagonistul de icoană peste ocean și pe piețele occidentale importante (statut consolidat anul trecut de „Harmony of Difference EP”, la dimensiuni însă de LP/CD), pe la noi și în zonă rămâne aproape necunoscut până nu va fi mediatizat și va concerta la vreunul din numeroasele festivaluri (fenomenul e valabil, din păcate și celorlalți 4 artiști din cele 5 albume evidențiate ale postării...)
Discursul muzical se derulează inversat față de titlu și este astfel descris de însuși K. Washington:
The Earth‘ (CD 1) e partea din album reprezentând lumea pe care eu o văd în afară, din care fac și eu parte. ‘The Heaven‘ (CD 2), dimpotrivă, e zona lumii mele interioare care face ea parte din mine. Cine sunt eu și alegerile pe care le fac, sunt plasate undeva între ele”. Sună oarecum ambiguu, dar dincolo de intenții avem fără echivoc dibăcia autorului, secondat de ajutorul de nădejde care-și spune Thundercat, în felul cum reușesc ei cu restul echipei să facă accesibil materialul prin inserturi de pop, gospel, soul și funk, fără a impieta la calitatea per ansamblu și flerul „spiritual jazz”, în teme ca de ex. imnul ‘Joy to the World’ inserat în ‘Journey‘ și prin corurile dominant feminine omniprezente și în „cer” și pe „pământ”, precum în biblicul „as above, so below”.
Un album căruia eu i-aș spune „plenar” dacă nu mi-ar fi teamă că adjectivul acesta acum rar folosit s-a depreciat din vremurile ședințelor comuniste și a limbajului „de lemn”.
   - Kamasi Washington - Street Fighter Mas:
https://www.youtube.com/watch?v=LdyabrdFMC8








* Tenderlonious featuring The 22archestra - The Shakedown (22a, 2018)...."afrobeat experimental latin soul deep house electronic funk jazz techno" (conform bandcamp.com)
Cu o temă-titlu amintind de „fusion”-ul de pionierat de pe „Bitches Brew”-ul lui Miles Davis, albumul acesta de debut al flautistului a fost tras întro singură sesiune de 8 ore la Abbey Road Studios, în componența:
   - Ed "Tenderlonious" Cawthorne: Flute & Synthesisers
   - Hamish Balfour: Keys
   - Fergus Ireland: Bass
   - Yussef Dayes: Drums
   - Jeen Bassa, Reggie Omas & Konrad: Percussion

 - Tenderlonious - The Shakedown feat The 22archestra:
https://www.youtube.com/watch?v=G-ve7GIHilI



* Michael William Gilbert - Radio Omnibus (Gibex, 2018)...."classical/chamber music, electronic, world, jazz"
Dacă numele și electronica aparte a lui MWG -care scoate discuri de 40 ani la propria casă Gibex- nu vă spun nimic, prin distribuția completă:
   - „Michael William Gilbert: modular synthesizer, samplers, loops, electronics, percussion; Adam Holzman: keyboards, electric piano, acoustic piano; Mark Walker: drums; Four for Music and the Sofia Session Orchestra; Supreme Tracks: drums, violin, cello, fretless bass, flute, oboe; Uncredited: guitar, mandolin, dobro”
....parcă începe să devină interesant, măcar prin notorietatea lui A. Holzman care a colaborat cu Miles Davis și a lui Mark Walker, bateristul din Oregon. Dar acest reușit melanj împins de la un voiaj aventuros până la o experiență sonică, se datorează în principal semnatarului MWG, pe nedrept rămas ascuns în spatele tirajului, mai mult ca sigur infim, al albumelor anterioare. Remarcabil și aportul bulgăresc adus de Sofia Session Orchestra & Choir.



* Sarah Bernstein Unearthish – Crazy Lights Shining (Phase Frame, 2018)...."Rising Star" in forward-thinking jazz in the DownBeat Critics Poll"
  - Sarah Bernstein: vln, voice, text, comp. & Satoshi Takeishi: dr, perc
Încă o violonistă remarcabilă și „pe val” cu al 2-lea ei album de „poetry/spoken word & jazz” în duo cu japonezul care-a mai cântat, printre alții, cu Randy Brecker și Anthony Braxton. Asemănările cu Laurie Anderson (minus electronica) sunt imediate, inclusiv prin frazare și fluentele rime și ritmuri care te scot dincolo de orice zonă de confort ți-ai impune. „N-ați vrea ca gândurile să vă explodeze?”, declamă ea la un moment dat, cu forța și libertatea de expresie a unor poete din generația Beat precum Diane DiPrima și Anne Waldman, în piese sacadate precum tema-titlu sau „Drastic Times (require drastic measures)”. I-am urmărit cariera și am mai găsit-o pe Sarah Bernstein prezentă ca invitastă și pe următoarele albume, printre care și surprinzătorul recent disc al bateristului de „indie/alternative”:
    - Man Forever (John Colpitts, a.k.a. Kid Millions) (feat. Yo La Tengo & Laurie Anderson) - Play What They Want (Thrill Jockey, 2017), cu „cartea de vizită”:
  -  Man Forever feat. Laurie Anderson - Twin Torches (Official Music Video)
https://www.youtube.com/watch?v=nlM5PlWPTJw

Suport:
    - Adam Rudolph's Moving Pictures & Organic Orchestra Strings - Both/And (Meta Records, 2011)
    - Anthony Braxton - Trillium E -act 1-4- (New Braxton House, 2011)
    - Anthony Braxton - Trillium J: The Non-Unconfessionables -act 1-4- (New Braxton House, 2015)
    - Jason Kao Hwang & Spontaneous River - Symphony of Souls (Mulatta Records, 2011)





















Apropo de „zona de confort” a melomanului jazzofil cu pretenții de pe la noi, următoarele 4 albume sunt pentru el și în mod sigur și pe gustul promotorilor autohtoni care probabil le vor adăuga la colecție și vor scrie câte ceva despre...pe unde se mai poate. Dar pentru mine și acest blog cu alte priorități, sunt doar 4 titluri noi semnate e-adevărat de nume majore, dar fără nimic special de semnalat, ba chiar în ușor regres și când afirm asta pun aici în balanță nu doar realizări anterioare sau nivelul înalt al așteptărilor ci și încorsetările caselor de discuri care nu pun pe prim-plan inovația și originalitatea producțiilor:
* Charles Lloyd & the Marvels + Lucinda Williams - Vanished Gardens (Blue Note, 2018)
* R+R=NOW (Robert Glasper) - Collagically Speaking (Blue Note, 2018)
* The Stanley Clarke Band - The Message (Mack Avenue Records, 2018)
* John Coltrane - Both Directions at Once: The Lost Album -2 CD- (rec. 1963, rel. Impulse!/Verve, 2018)
Adaug ca potrivite acelorași considerente și pe următoarele:
Jin Jim - Weiße Schatten (ACT Music, 2018)...:young german jazz (serie)
....Daniel Manrique-Smith (Peru/Germany): flt, Ben Tai Trawinski: bass, Johann May: gtr & Nico Stallmann: drums
Emile Parisien Quintet with Joachim Kühn - Sfumato live in Marciac (ACT Music, 2018), practic transpunerea „live” a albumului de studio.
Or Bareket (bass) – OB1 (Fresh Sound, 2017)
Buster Williams (bass) - Audacity (Smoke Sessions Records, 2018)
Matt Penman (bass/SFJazz Collective, James Farm) - Good Question (Sunnyside Records, 2018)
François Moutin & Kavita Shah Duo (bass & voc) – Interplay (Dot Time Records, 2018)
....Special Guests: Sheila Jordan & Martial Solal
Riccardo Fassi (bass, voc) Quartet & Alex Sipiagin - Portraits of Interior Landscape (Alfa Music, 2017)
Claus Waidtløw (s & t-saxes, clar/Denmark) - New Beginning (Gateway Music, 2018)
Kobie Watkins (dr, perc) Grouptet - Movement (Origin Records, 2018)
JD Allen (t-sax) – Love Stone (SaVant, 2018)
Shawn Maxwell (a-sax, clar & fl)’s New Tomorrow – Music in My Mind (OA2 Records, 2018)

Alte apariții notabile:

* Onyx Collective  Lower East Suite Part Three (Big Dada Recordings, 2018)
* Onyx CollectiveLower East Suite Part One & Two -2 X EP- (Big Dada Recordings, 2017)
 Liderul acestei trupe active cu un jazz modern în diverse spații neconvenționale din New York este Isaiah Barr (a & t-saxes), muzica sa reflectând diversitatea și disonanțele metropolei. Coperțile aparțin pictorului Julian Schnabel:
  - Onyx Collective - '2AM at Veselka':
https://www.youtube.com/watch?v=BoMBV4Agb_c























* SkyDive Trio (Norway) - Sun Sparkle (Hubro, 2018)
* Skadedyr (Hans Hulbækmo: dr, perc/Norway) – Musikk! (Hubro, 2018)
* The EndSvårmod Och Vemod Är Värdesinnen (RareNoise, 2018)...."alternative rock, experimental, jazz"
* Jamie Saft Quartet - Blue Dream -2 X LP- (RareNoise, 2018)
Serie nouă și bună a celor 2 case de discuri mereu prezente pe blog, cu primele 3 albume, dominant chitaristice (al 3-lea fiind foarte tensionat), în timp ce „Visul albastru” al organistului J. Saft, dimpotrivă, mi se pare prea „cuminte” pentru canoanele RareNoise, fiind parcă scos pe calapodul unor etichete mult mai conservatoare ca Blue Note, Sunnyside sau Mack Avenue...


* Ratko Zjaca('s) Nocturnal Four - Life On Earth (In + Out Records, 2018)
....Ratko Zjaca (Croația): gtrs, electronics; Stefano Bedetti: t & s-saxes; Renato Chicco: Hammond org; Antonio Sánchez: drums.
Cunoscutul baterist mexican nu ridică nivelul muzical, totuși mi-am propus să reascult albumul formulei „nocturne” și latino a chitaristului, fără concesii de apreciere, exclusiv pe motivul că Croația a ajuns în semifinale la Mondialele de fotbal din Rusia!


Tim Garland (s & t-saxes) - Weather Walker (Edition Records, 2018)
Slowly Rolling Camera - Juniper (Edition Records, 2018)
* Roller Trio - New Devices -LP/CD- (Edition, 2018)
Tot mai rare sunt producțiile Edition care să mă surprindă cu ceva, mai toate sunt repetitive și trenante, dar pun asta și pe seama tinereții majorității muzicienilor implicați, predominant britanici. În urcare, totuși, jazzul „dark, gritty & urban” al trioului din Leeds (Chris Sharkey: gtrs, James Mainwaring: sax & electr & Luke Reddin-Williams: drums) de pe „New Devices”.



* Joey Baron & Robyn Schulkowsky (dr, perc) - Now You Hear Me (Intakt, 2018)....„Tribal/4th World Jazz”
* District Five (Swiss) - Decoy (Intakt, 2018)
* Kira Kira (Satoko Fujii, p-no) - Bright Force (Libra, 2018)
* Henry Kaiser (gtrs) - Friends & Heroes: Guitar Duets (Fractal Music, 2017)
Iată în fine un set interesant, recomandat oricum a priori de exigențele caselor respective de discuri:
- Percuționista R. Schulkowski, bine ancorată în arealul New Music, recidivează în colaborarea cu baterisul J. Baron după „Armadillo” (2013)....
- Elvețienii District Five conduși de chitaristul Vojko Huter, foarte inspirați în „Decoy” (fără nicio legătură cu albumul omonim a lui Miles Davis)....
- Pianista japoneză Satoko Fujii continuându-și seria de 1 album/lună (!) auto-propusă anul acesta și deocamdată respectându-și promisiunea cu ocazia împlinirii vârstei rotunde de 60 ani pe 9 octombrie, acum ca mai mereu cu soțul ei alături, trompetistul Natsuki Tamura, dar și cu 2 tineri „newcomers”-și, un claviaturist australian și un toboșar japonez....
- ...iar avangardistul chitarist american H. Kaiser, alt muzician necunoscut prin Ro, adunând pe o compilație nu mai puțin de 15 duouri de improvizație cu alți chitariști diverși, din 1979 până la ultimele 4 de anul trecut.

  - District Five – Berlin, în formulă de 4-tet:
https://www.youtube.com/watch?v=km_I4jDMULc









Jazzul se află în rol secundar pe următoarele discuri mai lejere dar cu multă coloratură stilistică:
* Honeyfeet (Ríoghnach Connolly: flute & voc) – Orange Whip (2018)...."blues, folk, jazz, soul"
Ali Shaheed Muhammad & Adrian Younge - The Midnight Hour -2 CD Deluxe Version- (Linear Labs, 2018)...."R&B/soul, jazz"
La Vice (Hendrick) & Co (mpany)'s – Two Sisters from Bagdad (Jazzman, 2018)

...dar revine în față pianistic, fără a impresiona, pe:
* Denny Zeitlin (p-no) – Wishing On the Moon (Sunnyside Records, 2018)....Live at Dizzy’s Club Coca-Cola/New York City, March 10, 2009
* Joey Alexander (p-no, Indonesia/USA) - Eclipse (Motéma Music, 2018)....copilul-minune de 14 ani s-a inspirat de la eclipsa totală de soare din august 2017 și în timp de doar 3 zile a înregistrat albumul cu contribuțiile lui Joshua Redman (sax), Reuben Rogers (bas) și Eric Harland (tobe)
* Jason Moran (p-no) - Bangs (Yes Records, 2017)....with Mary Halvorson: gtr & Ron Miles: cornet. Sub nivelul albumelor chitaristei, de care m-am ocupat în postarea anterioară.
* Larry Goldings / Peter Bernstein / Bill Stewart (organ/guitar/drums) - Toy Tunes (Pirouet, 2018)
* Stefano Bollani (p-no) - Que Bom (Alobar S.R.I. Unipersonale, 2018)....nou album „brazilian” al pianistului, pe urmele și la 10 ani distanță de succesul major cu „Carioca” (2008), cu aceeași secție ritmică dar și cu mari staruri braziliene invitate: Caetano Veloso, João Bosco, Jaques Morelenbaum și Hamilton de Holanda. Ca pereche acestui album, aș alege tot dintre noutăți:
Eddie Daniels (clar/Brazil) - Heart of Brazil: A Tribute to Egberto Gismonti (Resonance, 2018)

„Last but not least”:
Tania Chen with Thurston Moore, David Toop & Jon Leidecker – John Cage: Electronic Music for Piano (2018)
* Alan Braufman (a-sax & flt) - Valley of Search (1975, Valley of Search, 2018)




luni, 11 iunie 2018

„Ale noastre” și „ale lor” cu „a noastră” Mary Halvorson


„Nu judecați o carte după copertă”: „ale noastre” nu înseamnă „românești” și „ale lor” „străine”, deși nu mi-ar fi displăcut să am material la dispoziție din prima categorie ca să-l pot grupa astfel: sunt de fapt toate „de-afară”, deși în lumea noastră tot mai virtuală și globalizată și expresia asta-i tot mai difuză, tendința fiind spre „ale noastre” în sensul de „cetățenii planetari” anticipați încă din 1976 de John McLaughlin/Mahavishnu Orchestra:
https://www.youtube.com/watch?v=Pz8rxtcEqOE

* Thumbscrew - Ours + Theirs -2 CD- (Cuneiform, 2018)
....Mary Halvorson (gtr), Michael Formanek (bass) & Thomas Fujiwara (drums)























Despre „Mary, Mary, So Contrary” (piesă Can de pe „Monster Movie”, 1969), ca titlu-suport pentru interesanta „rising star” Mary Ocher, a fost vorba nu demult pe blogul paralel ALBUME ILUSTRE DIN COLECȚII ANONIME. Nici („The Wind Cries Mary”) Halvorson nu-i prima dată prezentă pe-aici, am semnalat-o ultima dată pe coperta revistei Downbeat care-a ales-o „chitarista anului” după apariția albumului:
  * Mary Halvorson - Code Girl (Firehouse 12, 2018)....realizat în configurația Thumbscrew (trio) + 2 invitați, vocalista ”the unexpected natural phenomen” Amirtha Kidambi (capabilă să acopere un spectru vocal vast, de la punk la operă), respectiv trompetistul Ambrose Akinmusire. Pianistul Jason Moran spunea că Mary Halvorson „sună astral și pământean în același timp”, încercând să-i descrie stilul unic care combină elementele improvizației libere cu formele tradiționale.

- Mary Halvorson Octet: ”Away With You”:
https://www.facebook.com/JazzDesk1/posts/570393909834608:0
- Mary Halvorson: ”Meltframe”:
https://www.facebook.com/JazzDesk1/posts/407613472779320:0

Revenind la noul 2 CD, pare un pas înapoi dacă ne gândim că dispare vocea și trompeta, dar nu e...
- CD1 oferă 9 piese proprii, câte 3 de fiecare membru Thumbscrew, albumul fiind dedicat Tatianei Formanek, mama basistului trecută în neființă la 90 ani în 2017 și care a fost și pe plan muzical un suport real pentru basist și anturajul său.
- CD2 include 10 „covers”, deci interpretări de piese ale altora.
Separația e însă una doar strict convențională, după cum explică M. Halvorson, „abordarea noastră rămânând unică și personală pe orice piesă, indiferent dacă-i de pe „Ours” sau „Theirs”. Printre cei cărora li se aduc mulțumiri îl recunoaștem pe chitaristul Liberty Ellman, foarte probabil inspirator de stil pentru mai tânăra Mary Halvorson.
- Thumbscrew, "Words That Rhyme With Spangle" from 'Ours' (Cuneiform Records):
https://www.youtube.com/watch?v=ouv4aEqrQLg


* Henry Threadgill Double Up Ensemble - Douple Up, Plays Double Up Plus (Pi Recordings, 2018)
.....Chitaristul Liberty Ellman (46 ani) apare de data asta la mixaj, masterizare și producător pe albumul cu 3 piane, 2 alto-saxofoane, cello, tubă, voce, etc...și pentru care saxofonistul flautist veteran de 74 ani doar compune muzica. Lipsa celor doi ca interpreți poate-i elementul cel mai surprinzător, dar e compensată (minus chitara) de restul consistent al formulei. Pe Liberty Ellman la chitară l-am regăsit și auzit însă pe noul album al tenor-saxofonistului JD Allen:Love Stone” (SaVant, 2018). Detalii despre ultimele albume H. Threadgill, inclusiv:
* Henry Threadgill 14 or 15 Kestra: Agg - Dirt...and More Dirt (Pi Recordings, 2018), găsim aici:




* Mads la Cour’s Almugi (Denmark) - Hule (WhyPlayJazz, 2018)
Atrage a priori atenția prin numele inedit atât al liderului cât și al trupei, dar și prin titlul enigmatic. Condus de cornetist/flugelhorn-istul Mads la Cour, 4-tetul dominant acustic danez, cu Lars Greve (clarinets, tenor sax), Mariusz Prasniewski (double bass) și Kasper Tom Christiansen (drums), poartă numele unui vechi termen scandinav, almugii fiind odinioară oameni liberi din regat recunoscuți prin generozitate. Muzical, criticii au detectat momente care amintesc de clasicul 4-tet a lui Ornette Coleman cu Don Cherry, Charlie Haden și Chris Blackwell.

* Jon Hassell - Listening to Pictures (Pentimento Volume One) (2018)
La 81 ani trompetistul american dovedește din nou cât rămâne de important în minimalismul modern, de un calibru apropiat lui Philip Glass (care are tot 81 ani, cu 2 luni mai mare). Reeditarea în Germania a acestor 2 albume „clasice” pentru arealul Word/Ambiental:
       - Jon Hassell / Brian Eno – Fourth World Vol. 1: Possible Musics (1980, Remastered 2014), respectiv:
       - Jon Hassell ‎– Dream Theory In Malaya: Fourth World, Volume Two (1981, Remastered 2017)
...anticipa întru-câtva noul album, care continuă la fel de oniric și fascinant viziunea sonic-cristalină, „visul” ritmurilor tribale și atmostera luxuriantă peste care plutește anti-gravitațional inovativa sa trompetă filtrată electronic. Alt indiciu că se continuă ceva început ni-l oferă pentimento, termen plastic din limba italiană care înseamnă alterarea unei picturi evidențiată prin păstrarea tușelor anterioare. Dacă artistul ar mai fi adăugat „Ascultării picturilor” în titulatură și „Fourth World Vol. 3” nu s-ar fi mirat nimeni, dar și-așa el lasă oricum loc pentru cel puțin un prezumabil Pentimento Volume Two urmând ca până atunci să ne întrebăm ce ciclu/fază/etapă va avea în vizor sau pe care album anume maestrul Jon Hassell îl va continua?



Alte apariții:
Marcus Miller - Laid Black (Blue Note, 2018)
- Marcus Miller - Sublimity ‘Bunny’s Dream’ (Feat. Jonathan Butler):
https://www.youtube.com/watch?v=zJpwxBwDjgo

Jure Pukl (t-sax) – Doubtless (Whirlwind Recordings, 2018)
Ben Vince (sax, UK) - Assimilation (Where To Now?, 2018)
Jonathan Barber (dr, voc) - Vision Ahead (Vision Ahead Music, 2018)

Uniting of Opposites (Tim Liken, Clem Alford & Ben Hazleton) - Ancient Lights (Tru Thoughts, 2018)....„jazz, electronica & indian traditional styles”



- Uniting Of Opposites - Ancient Lights (2018) Full Album:
https://www.youtube.com/watch?v=3J6nUFjbvP8

Dimitrije Vasiljevic Quintet (Serbia) – Accidental Nomad (Ropeadope, 2018)
- Dimitrije Vasiljevic Quintet "Balkana Urbana":
https://www.youtube.com/watch?v=uKsvxQIG1OY

Kiefer - Happysad (Stones Throw Records, 2018)...."Trip Hop, Electronic, Future Jazz"
- Kiefer - Happysad (Full Album) Instrumental:
https://www.youtube.com/watch?v=RhkefcJc1jk


Dezamăgiri:
* Colin Stetson - Hereditary -Original Motion Picture Soundtrack- (Milan Records, 2018)
* Oren Ambarchi, Kassel Jaeger & James Rushford - Face Time (Black Truffle, 2018)

Recuperări (inserate aici deși jazzul nu ocupă un loc predominant):
* ØY (Germany) - Space Diaspora (Crammed Discs, 2016)...."Afro-pop, tribal jazz, "Øyxploatation" electronic opera"
* ØY [Joy Frempong (Ghana/Swiss) & Lleluja-Ha] - No Problem Saloon (Crammed Discs, 2014)

vineri, 1 iunie 2018

„Keep on the good work”, Kip

* Kip HanrahanCrescent Moon Waning (American Clavé, 2017)....„latin jazzvangarde”
Ca fan „înrăit” încă din anii '80 al mai puțin muzicianului de jazz (în sensul obișnuit) cât mai ales al catalizatorului evreu/irlandez crescut printre portoricanii din rău famatul Bronx/New York (cu o copilărie aventuroasă ades invocată în texte), sculptor cu diplomă, asistent pe rând pentru regizorul Jean-Luc Godard, artistul vizual Nam June Paik și pianista Carla Bley, dar de fapt, un „forward-thinking” și vizionar producător/compozitor/aranjor/dirijor, percuționist și înlesnitor, mi-am permis inventarea termenului „jazzvangarde” ca să-l atribui exclusiv muzicii unuia dintre cei mai originali artiști contemporani prin tot ce a realizat sub nume propriu -14 albume- cât și privitor la catalogul in integrum al casei sale de discuri American Clavé, „cu producții în general accesibile oferind și „entertainment” dar care mențin acea perpetuă atingere de clasă” (Glenn Astarita/AllAboutJazz.com).
Prietenia sa de o viață cu regretatul basist Jack Bruce din Cream (dispărut în 2014 dar încă prezent și în 2017 pe acest Crescent...!), relație pe care, ca să atrag atenția asupra sa, o tot invocam seara în emisiunile cu jazz în anii existenței radiourilor locale din FM, nu l-a făcut însă din păcate pe Hanrahan mai cunoscut unui public mai larg, ori măcar mai des întâlnit prin colecțiile de discuri ale melomanilor locali...și asta cu toată originalitatea sa absolută, magia și căldura muzicii și versurilor, senzualitatea care transpare frecvent din titlurile de piese/suite lungi, textele poetice pline de sensibile observații, explicații, semne și coincidențe („She and He Describe the Exact Same Intimate Moment”, „She Can Measure the History of Dreams”), balansul fin marcă înregistrată între tensiune și relaxare, atmosfera muzicii ca ecou și oglindă a vieții reale a omului obișnuit, cu accent pe fiorul primelor iubiri sau, dimpotrivă, pe riscante escapade amoroase, rivalități individuale sau de grup, crizele vârstei mijlocii sau relațiile de cuplu și de familie cu tot avatarul aferent. Opresiunea și excluderea rasială nicidecum eradicate până azi, sunt, deasemenea, fenomene etalate în particular și cu furie muzicală pozitivă pe noul Crescent...de către un muzician pendulând mai nou între Rio de Janeiro/Brazilia și Reston/Virginia/SUA.
Ca pe mai toate albumele cu coperți cinematice (vezi mai jos ultimele 3), muzicienii sunt numeroși, i-am găsit mai la îndemână într-un „review” italian și dacă aveți răbdarea citirii listei întregi veți mai întâlni nume cunoscute nu doar din jazz, “în ordinea apariției”, așa cum se întâmplă cel mai frecvent pe discurile lui:
Kip Hanrahan (direzione, percussioni); Michael Chambers (voce, chitarra elettrica); Dick Kondas (ingegnere audio); Brandon Ross (voce, chitarra/elettrica, banjo); Luisito Quintero (congas, timbales, percussioni); Robby Ameen (trap drums, percussioni); Yunior Terry (basso); Charles Neville (sax tenore); Lucia Ameen (voce); Milton Cardona, Anthony Carrillo, Richie Flores, Giovanni Hidalgo e Steve Berrios (congas); Andy Gonzalez (basso); Steve Swallow (basso elettrico); Xiomara Laugart (voce); Fernando Saunders (basso elettrico, voce, violoncello, chitarra); Josh Sinton (sax baritono); Alfredo Triff (violino); J.D. Allen (sax tenore); Miss Jennifer Hernandez (voce); Roberto Poveda (voce); David Rodriguez (nastri, effetti sonori); Craig Handy (sax tenore); Lucy Penabaz (voce); Giacomo Merega (basso elettrico); Grayson Hugh (voce); Senti Toy (voce); Ignacio Berroa (trap drums); Jack Bruce (voce, basso elettrico); Chico Freeman (sax tenore); Mario Rivera (sax baritono).
  - Ca suport și pentru „remember”, am reascultat anterioarele 2 albume:
     * Kip Hanrahan AT HOME IN ANGER Which Could Also Be Called IMPERFECT, Happily (Yellowbird, American Clavé, 2011)
     * Kip HanrahanBeautiful Scars (Yellowbird, American Clavé, 2008)
Mai recomand și mai vechile dar excelentele Tenderness (1990) și Exotica (1992), în căutarea singurei necunoscute, coloana sonoră a filmului „Pińero” (2002)...iar ca model artistic echivalent de muzician catalizator, pe regretatul francez Hector Zazou.




















* Dayramir González (p-no, Cuba) – The Grand Concourse (Cinquillo/Machat Records, 2018)
Minunat album de „Afro-Cuban jazz” de tip Big Band, al 2-lea venit după 11 ani de la debut pentru un pianist din Havana rivalizând cu Gonzálo Rubalcaba....„o capodoperă” conform lui Raul da Gama, meticulos și consistent argumentat în cronica de aici:
https://latinjazznet.com/reviews/cds/featured-albums/dayramir-gonzalez-the-grand-concourse/



* Henrik Schwarz & Metropole Orkest (D/NL) - Scripted Orkestra (Conducted by Jules Buckley) (7K!/Berlin, 2018)
* Jun Miyake (Japan) - Lost Memory Theatre -act-3- (Yellowbird, 2018)
* Lasse Lindgren Big Constellation (Sweden) - The Unrecorded Fox: Spirits 2 -2 CD- (Nilento Records, 2018)
Alte 3 albume foarte interesante de tip Big Band, japonezul continuând seria conceptuală selectă începută în 2013 iar trompetistul suedez Lasse recidivând după tributul „Spirits 1” adus unuia dintre eroii săi, Maynard Ferguson (poreclit „The Fox/Vulpea”), cu un album pentru care a beneficiat de accesul la materiale muzicale neînregistrate de Ferguson și aflate în arhiva managerului Ernie Garside.
Cât despre producătorul berlinez H. Schwarz care a (re)mixat până acum peste 200 albume din genul electronic, aici el dovedește excelente calități de compozitor/aranjor fuzionând fericit compoziția generată și „scriptată” pe computer, cu acusticul simfonic clasic marca Metropole Orkest, grup cu peste 50 muzicieni dominant olandez având o experiență vastă acumulată de la înființarea din 1945. Momente ca piesa centrală „Counter Culture” -voce Ben Westbeech, coautor al acestui „cântec pozitiv de protest”- m-au dus cu gândul la Alan Parsons Project, în timp ce tensiunile din „AlgoRhythm” sau „Me Vibrate”, la coloane sonore ale lui Clint Mansell pentru filmele lui Darren Aronofsky.






















* Dave HollandUncharted Territories -2 CD- (Dare2 Records, 2018)
Bobo Stenson Trio - Contra la Indecisión (ECM, 2018)
* Henry Threadgill 14 or 15 Kestra: Agg - Dirt...and More Dirt (Pi Recordings, 2018)
Trei muzicieni majori și tot atâtea candidate, sunt convins, la „discurile anului” prin diverse „poll”-uri jazzistice chiar și de pe la noi. Remarcabil ca de obicei în mai toate formulele saxofonistului Henry Threadgill, chitaristul Liberty Ellman, inclusiv pe cel apărut între timp, un album așa-zis „solo” dar cu o formulă extinsă, ca deobicei:
* Henry ThreadgillDouble Up, Plays Double Up Plus (Pi Recordings, 2018)

Urmează o serie lungă de albume grupate în mici calupuri pentru care nu mi-a ajuns timpul să detectez și să semnalez lucruri deosebite, dar ele cu siguranță există, cum observ reparcurgându-le, de ex. în cazul vocalistei Anni Elif aflată la debut solo cu un omagiu adus poetei finlandeze clasice Edith Södergran. Și o să mă mai opresc cel puțin o dată la subiectul OddAtlas, un fel de „spin-off” Kandinski Effect.

* Alexandra Grimal, Valentin Ceccaldi, Benjamin Duboc - Bambú (Ayler, 2017)
* Lynne Arriale Trio - Give Us These Days (Challenge Records, 2018)
* Marta Sánchez QuintetDanza Imposible (Fresh Sound New Talent, 2017)
* Kate McGarry, Keith Ganz, Gary Versace - The Subject Tonight Is Love (Binxtown, 2018)
* Anni Elif (Egecioglu) (Sweden/Finland) - Edith (Eclipse Music, 2017)

* Kamaal Williams (keybs) - The Return (Brownswood Recordings, 2018)
* Nicola Conte & Spiritual Galaxy - Let Your Light Shine On (MPS/Universal Music/Japan, 2018)...„Soul-Jazz”
* Jim Snidero (a-sax) & Jeremy Pelt (tr) - Jubilation!: Celebrating Cannonball Adderley (SaVant, 2018)
* Chris Beier - Scarborough Variations: Piano Works XI (ACT Music, 2018)
* David Helbock's Random Control - Tour d'Horizon: from Brubeck to Zawinul (ACT Music, 2018)
* Diego Pinera (Uruguay/Germany) – Despertando (ACT Music, 2018)
....Diego Pinera: dr, perc & steel dr, Tino Derado: p-no & acc, Omar Rodriguez Calvo: bass, Daniel Manrique-Smith: flutes, Julian Wasserfuhr: tr & flugelhorn

* Noam Wiesenberg (bass) - Roads Diverge (Brooklyn Jazz Underground Records, 2018)
* ENEMY (Kit Downes, Frans Petter Eldh, James Maddren) - ENEMY (S/T) (Edition, 2018)
* Craig Brann (gtr) – Lineage (SteepleChase, 2018)
* Robi Botos (p-no/Canada) – Old Soul (A440 Entertainment, 2018)
* Adam Shulman (p-no) SextetFull Tilt (Cellar Live, 2018)
* SFJazz Collective - Music of Miles Davis & Original Compositions: Live (at) SFJazz Center 2016 -2 CD- (SFJAZZ Records, 2017)
* The Jamie Baum (flutes) Septet + - Bridges (Sunnyside Records, 2018)
....with Amir ElSaffar (tr), Brad Shepik (gtr), John Escreet (p-no), etc

* Daniel Carter, William Parker, Matthew ShippSeraphic Light -Live at Tufts University- (AUM Fidelity, 2018)
* Dustin Wong + Takako Minekawa + Good Willsmith (Jap/USA) - Exit Future Heart (Umor Rex, 2018)...."electronic, experimental"
* Okkyung Lee (cello) – Dahl-Tah-Ghi -Live at Emanuel Vigelang Mausoleum, Oslo, June 2013- (Pica Disc, 2018)...."experimental"

* OddAtlas (Italy/France) – OddAtlas (S/T) (Ropeadope, 2018)
....Grup cu Federico Casagrande: guitar, 2 membrii din The Kandinsky Effect: Warren Walker: sax & Caleb Dolister: drums, plus Sam Minaie (Tigran Hamasyan, Melody Gardot): bass
Pe site-ul lui Walker grupul apare notat „oddAtlas.”, totul plecând, între diverse alte proiecte, de la ideea unui experiment de jazz și post-rock al amicilor co-lideri ai cuartetului, Federico și Warren, care l-au creat din nimic rezervându-și cu ceilalți pentru probe și înregistrări, o singură săptămână de iarnă în munții francezi la Chamonix. A durat însă circa 1 an și jumătate până la finalizarea discului, cu inerentele analogii și diferențe (trio vs. 4-tet) față de The Kandinsky Effect - Pax 6 (Ropeadope, 2017) mixat de Sam Minae și despre care sigur am scris pe-aici, mai ales pentru că trioul francez a fost prezent la Smida Festival în munții Apuseni, în august 2017 (e posibil să fi atribuit greșit din inerție albumul casei Cuneiform unde apăruse anteriorul „Somnambulist”). Mi-a plăcut atunci un subtitlu al revistei Pop Matters: „The Kandinsky Effect n-au făcut cel mai bun album de jazz al anului, nici cel mai bun de rock. Dar orice-ar fi, Pax 6 rămâne unul dintre cele mai bune albume ale anului (2017”:
https://www.popmatters.com/the-kandinsky-effect-pax-6-2508496287.html
Să vedem ce se va scrie și despre noul OddAtlas în 2018.