miercuri, 28 decembrie 2016

Bye-bye ”dark” 2016: Guy Buttery, Building Instrument, BassDrumBone și Omar Rodríguez-López


Final de 2016. An care și-a luat un masiv tribut de muzicieni trecuți ”dincolo” -vorba lui Jim Morrison- , făcându-ne să deschidem dimineața fluxurile de știri cu teama lui ”oare și azi mai aflăm de vre-un...”another one bites the dust?”
Iar sunt rămas în urmă cu muzicile propuse a le focaliza sau măcar aminti, deși am fost mai selectiv cu ”poll”-urile oricum subiective de final de an sau chiar le-am ignorat total pe unele. Adevărul e că mă auto-cenzurez, chiar aici pe blogurile mele, renunțând la un moment dat la muzici care observ că pe termen lung nu stârnesc nicio curiozitate și interes melomanilor vorbitori de limba română (sper totuși ca ei, oricât de mulți sau puțini ar fi, să existe în anonimat mulțumiți cu ”reviews”-uri în engleză sau alte limbi cu circulație mai mare pe mapamond).
Primul artist de azi e un chitarist, alt artist la care-am dat ceasul înapoi în momentul când l-am descoperit abia cu ultima realizare (al 6-lea album), ca să-i remarc apoi prin anterioarele evoluția progresivă. Ca rezultat sunt următoarele 6 + 1 albume, ultimul fiind al unui alt chitarist sud-african din același areal stilistic și prezent pe câteva materiale ale lui Buttery:

* Guy Buttery (gtr/South Africa) - S/T (2016)
* Guy Buttery - Live in KwaZulu (2013)
* Guy Buttery - Songs from the Cane Fields (2005)
* Guy Buttery - Fox Hill Lane (2009)
* Guy Buttery (gtr) - To Disappear In Place (2011)
....A collection of outtakes, remakes, live recordings and demo's from Guy Buttery's South African Music Award winning release, "Fox Hill Lane". "To Disappear in Place" received a nomination for a South African Music Award in the "Best Instrumental" category.
* Nibs van der Spuy & Guy Buttery (cuatro, mbira, tampura, sitar, various ac-gtrs) - In the Shade of the Wild Fig (2012)
* Nibs Van Der Spuy - Beautiful Feet (2006)

De la felul incisiv și totuși melodic de atac al corzilor din primele secunde de pe ”Guy Buttery” (2016) -”Werner Meets Egberto In Manaus (feat. Vusi Mahlasela)”, titlu cu trimitere evidentă la brazilianul Egberto Gismonti- acest chitarist atrage atenția și stârnește curiozitatea lui ”ce va urma”, confiscată mie total apoi pe întregul interval al celor aproape 50 minute ale albumului, cu o muzică ce se derulează ca...”unsă” (”buttery” în eng. înseamnă ”unt/untos”). Detalii apar pe ”www.guybuttery.bandcamp.com” și la această postare de pe YouTube:


 


“Pentru mine discul ”vorbește” despre o altă Africă de Sud. Una care recunoaște tradiția dar e mai interesată în individualism găsind o nouă voce pentru a spune povestea - o Africă de Sud internațională, dacă vreți?” spune Guy Buttery, apropo și de lista măricică de invitați neafricani de pe disc.

* Building Instrument (feat. Mari Kvien Brunvoll) – Kem Som Kan å Leve (Hubro, 2016)
Hubro e o garanție în sine, chestiune care se punea acum era dacă acest trio cu material compus pentru expoziția de lucrări ale clasicului artist german, poetul și autorul de picturi, colaje și instalații Kurt Schwitters, exilat în Norvegia în perioada Germaniei Naziste, se va ridica atât la exigențele exponatelor cât și la așteptările generate de succesul albumului de debut al trioului din 2014. Mai era și ecuație separat luat ca reper și albumul de debut la Jazzland Records al vocalistei Brunvoll, larg ”internaționalizat” după ce piesa ”Everywhere You Go” de pe el a fost remixată de DJ-ul Ricardo Villalobos. Sunt multe semnale că s-a reușit  ”construirea” unui album bun, chiar dacă scurt de 35 minute, cu o muzică pe un ”no man's land” între electronica, pop organic și ceva mai mistic și fantastic”.





* BassDrumBone (Ray Anderson, Mark Helias & Gerry Hemingway) - The Long Road -2 CD- (Auricle Records, 2016)....with Jason Moran: piano (CD 1, tracks 2, 5 ,7); Joe Lovano: tenor saxophone (CD1, track 3, CD 2 tracks 1, 3)
CD 2, #4 & 5 recorded in Lausanne, Switzerland on March 11, 2013
Nu pentru vreo muzică specială am ales acest album dublu-set ce nu aduce inovații, dintre atâtea altele...ci mai ales din respect pentru muzicieni, atât luați separat cât și ca trio trombon/bas/tobe foarte bine sudat și longeviv, formulă care anul viitor va împlini 40 ani de existență: un ”drum lung” (care suntem asigurați pe site-ul trupei că va continua), presărat cu satisfacția celor 7 albume scoase la 5 case de discuri destul de diferite ca orientare, începând din 1989. De remarcat pe noul album și cei 2 invitați de calibru. Ultimele 2 piese sunt extrase ”live” dintr-un concert mai vechi din Elveția.



* Omar Rodríguez-López - Some Need It Lonely (2016)
* Omar Rodríguez-López – Nom De Guerre Cabal (2016)

Portoricanul texan OM-L și-a onorat promisiunea terminării celor 12 albume în 6 luni, cu aceste ultime 2 într-un stil mai experimental din panoplia mai largă a impresionantului ciclu. Verific pe Wikipedia și aflu că pe 30 dec. 2016 e data lansării lui ”A Lovejoy”, probabil finalul seriei. Sau poate nu, pentru că mie-mi ieșiseră 12 la numărătoare până la el...are mai puțină importanță asta, rămâne oricum o prolificitate rar întâlnită în lumea rock-ului de azi ceea ce-a realizat chitaristul care are planificate deja 2 titluri pentru început de 2017 (!)...egalat poate doar în jazz de miriapodicele proiecte ale saxofonistul John Zorn (și tot ca element statistic și asemănător celor 2 și fără a le diminua din merite: albumele lor sunt scurte, cu o medie de sub 40 min).

”La mulți ani” și să ne ”revedem” sănătoși într-un 2017 poate mai puțin încrâncenat.









P.S.: în ”tolba” virtuală de Revelion am pus pentru zilele următoare acest mănunchi pastelat de albume ”world”, sper să fiu ”in the mood” să și ascult dintre ele dacă tot s-au clasat atât de bine (mă surprinde totuși lipsa lui Guy Battery):

http://worldmusiccentral.org/2016/12/26/the-best-world-music-albums-of-2016/

* Las Hermanas Caronni - Navega Mundos (2015)
* Ana Alcaide - Leyenda: World Music Inspired by Feminine Legends- (2016)
* Noura Mint Seymali - Arbina (2016)
* Josemi Carmona & Javier Colina featuring Bandolero - De Cerca (2016)....'spain jazz-flamenco'
* Dawda Jobarteh - Transitional Times (2016)
* La Banda Morisca - Algarabya (2016)
* Maarja Nuut - Une Meeles [2016]
* Harold Lopez-Nussa - El Viaje (2016)
* Refugees for Refugees - Amerli (2016)




miercuri, 14 decembrie 2016

Il s'appelle...Serge


”A cântat la București în anii '80 la Centrul Cultural Francez în grupul de ”gypsy, swing & fusion” al chitaristului Biréli Lagrène”, îmi zicea amicul Horațiu Alexandrescu când i-am spus la telefon că am descoperit câteva albume sclipitoare cu un baterist francez demn de luat în seamă dar necunoscut mie dinainte. Ale sale în primul rând, 2 la număr cu formula Strave, apoi și 2 colaborări cu un pianist (S. Kessler) și în formula de 4-tet a chitaristului din Art Zoyd (A. Eckert). Și pentru că în Strave apare și un basist numit Claude Boussard care te duce instantaneu cu gândul la Jaco Pastorius, am mai căutat ceva separat și cu acesta, găsind albumul cu picantul titlu ”Paprika”, singurul al formulei de septet St. Erhart cu 3 suflători și vibrafon. E vorba în întregul set (*) de intervalul 1980-1983, de genul dominant ”fusion” jazz-rock comun -cu mici diferențe și nuanțe- și de unul și același studio/label Oméga din Strasbourg. Expandând puțin intervalul de timp spre mijlocul decadei, am realizat că Serge Bringolf s-a intersectat și a făcut secția ritmică cu însuși marele Jaco, cel puțin pe ”Heavy'n Jazz” (Live in Rome) al acestuia și pe 2 albume ale lui Biréli Lagrène aflat în acei ani -mai ales în 1986!- în cea mai prolifică fază a carierei (conform Wikipedia):

* 1986 ”Stuttgart Aria” with Jaco Pastorius, Vladislav Sendecki, Jan Jankeje, Peter Lubke, Serge Bringolf (Le Chant du Monde)
* 1986 ”Heavy'N Jazz” (Jaco Pastorius), with Serge Bringolf
* 1986 ”Smoke On the Water”, Live in Rome (Jaco Pastorius, Serge Bringolf)

Setul lui Serge (*):
* Serge Bringolf (dr): ”Strave” -2 LP- (1980)
* Serge Bringolf's Strave: ”Vision” (1981)
* Siegfried Kessler & Serge Bringolf : ”Agboville” (1983)
* Alain Eckert Quartet: ”Alain Eckert Quartet” (LP 1981, CD 2013)
* St-Erhart: ”Paprika” (1980)

Ce puțin a lipsit, în atari circumstanțe, ca Jaco Pastorius, pe atunci încă în Weather Report, să fie prezent (și) în formula Strave...dar și-așa fără el, albumele sunt pline de ”sevă”, Claude Boussard este evident influențat de Pastorius în compoziții robuste, cu ”drive” și ”groove”, plasate stilistic undeva între Magma și Weather Report: ”Délire” (Part I, II et III), ”Strave II”...și în general acolo unde apar vocalizele misterioasei Mano (Kuhn), sunt mai aproape de stilul ”zeuhl”-ul tipic Magma a tobarului Christian Vander și a soției sale Stella (sau, cum au detectat experții tot din arealul francofon, cu Zao, Art Zoyd, ori Jaques Thollot)...în timp ce părțile instrumentale ”conduse” cursiv de basul ”pastorius-ian/jaco-esque”, cu mult mai iluștri americani de la ”Buletinul Meteo” din epicentrul curentului. De remarcat și vocea lui Bringolf audibilă clar chiar în debutul temei-titlu a lui ”Vision”, album mai scurt dar considerat mai inventiv decât 2 LPul de debut...cu ceva în ”Plus”, ca să mă folosesc de titlul suitei în 3 părți:

Fișa tehnică a ”Viziunii” (postat și integral ascultabil pe YouTube, vezi mai jos), conform site-ului ”www.discogs.com”:
Serge Bringolf's Strave: ”Vision” (1981)
Tracklist:
A1 Vision 10:18
A2 Plus I 2:12
A3 Plus II 8:00
B1 Plus III 2:30
B2 Ma-Ho.Peneta 13:20

Credits:
Bass Guitar – C. Boussard*
Drums, Mixed By, Producer, Composed By, Arranged By – S. Bringolf*
Guitar – A. Eckert*, A. Lecointe*
Saxophone – P. Geiss*
Trumpet – D. Petitthory
Tuba – B. Eck
Vibraphone – E. Séjourné*
Vocals – Mano*














miercuri, 7 decembrie 2016

Zappa's Quotes vs. Zappa's Music, 2016


E bine că la comemorarea din fiecare zi de 4 decembrie sunt răspândite tot mai mult prin rețelele de socializare citate din Frank Zappa (”Father of Invention”, cum îl numea cineva) cu vorbe de duh atât de inspirate și valabile și azi, unele intrate în cultura americană și ajunse și dincolo de ea, până la rang de proverbe (ex.: ”Elvis just has left the building”)...dar n-am întâlnit comentat/recenzat mai nimic în media de limbă română, nici cu această ocazie, nici tot anul curent despre noile apariții discografice, indiferent formatul...și n-au fost puține în 2016. Iată cele despre care eu am cunoștință:
* Frank Zappa: ”Little Dots” -live, 1972- (Zappa Records/UMe, 2016), urmare a albumului ”Imaginary Diseases”, 2005.
* Frank Zappa & The Mothers Of Invention: ”The New Maternity -VPRO Radio Piknik” (Netherlands), 1970- (2015)...înregistrat la un post de radio olandez.
* Frank Zappa: ”Road Tapes, Venue #3” -2 CD live in Minneapolis,1970- (2016). #103
* Frank Zappa: ”The Crux Of The Biscuit” (ZFT, 2016)...."the making of ”Apostrophe” (‘)", albumul din 1974 cu cel mai mare succes comercial în Statele Unite. #104
* Frank Zappa: ”Frank Zappa For President” (ZFT, 2016). #105
* Frank Zappa: ”ZAPPAtite: Frank Zappa’s Tastiest Tracks” (2016)...de fapt un ”Best Of/Greatest Hits" (în sens ironic, vizavi de industria muzicală) cu preferințele fiului Ahmet. #106
** DVD: Frank Zappa: ”Eat That Question: Frank Zappa In His Own Words” (2016)
* Zappa/Mothers: ”Meat Light: The Uncle Meat Project/Object Audio Documentary” -3 CD- (Zappa Records/UMe, 2016)
...Păi din aceste 7 albume și un DVD să ne oprim numai la ultimul titlu, acest triplu-set ce continuă reeditarea primei perioade din carieră, respectiv ”The Lumpy Money Project/Object” -3 CD- (Zappa Family Trust, 2008). Încă un 3 CD așadar care, numerotat cu #5 în seria ”Anniversary FZ Audio Documentaries” și cu #107 la general în discografia oficială, aduce nu doar aproape triplarea duratei 2 LP-ului original ”Uncle Meat” din 1969 (circa 75 min.) cu o mulțime de piese noi sau versiuni diferite interesante...dar pentru prima dată pentru apariția pe format CDs au fost folosite benzile ”master” (cele pentru seria scoasă anterior de casa Rykodisk fuseseră alterate de Zappa), rezultând o calitate superioară a sunetului neatinsă înainte! Ăsta ar fi fost de unul singur un motiv suficient pentru achiziție, cel puțin pentru cei mai fideli fani...dar noul set oferă mult mai mult de-atât: un alt ”unreleased” ”Uncle Meat”, o consistentă secțiune de circa 90 min. -CD 2 și o parte din CD 3-  numită “Uncle Meat: Original Sequence.” Detalii apar în recenzia extinsă de la AMG/All Music Guide, plecând de la faptul că, prin contractul semnat în 2012 de Zapa Family Trust cu gigantul Universal Music Enterprises/Group (UMe), se doresc reeditate superior calitativ și distribuite la scară globală, printre altele, albumele dinainte de 1982 la care doar la puține se folosiseră benzile ”master” originale.  
“Whiskey Wah” și “The Whip” conțin solouri de chitară ”previously unreleased”. “King Kong” nu închide setul ca pe albumul original și nu include partea provenită de la Miami Pop Festival. “Cops & Buns” apăruse pe ”The Lost Episodes”, dar întro formă scurtată. “Mr. Green Genes” are pasaje în plus de orgă și vocal, “Dog Breath” renunță la voci dar adaugă chitară și saxofon. “The String Quartet” e un ”medley” care acum sună de studio, nu ”live”. “Electric Aunt Jemima” are un mixaj diferit, mai modern în timp ce “Exercise 4” e o versiune mai elaborată a lui “Uncle Meat Variations”“Mr. Green Genes (alternate mix)” aduce un vocal diferit mixat cu clape adăugate...ca și circa 1 min. și jumătate în plus de chitară la final de “Prelude to Uncle Meat”. De remarcat și cum sună papa Zappa la chitară acustică, destul de rar auzit per total carieră la acest instrument, dar consistent prezent aici deși diferit față de cum se știa în mod normal. Versiunea ”live” la ”Uncle Meat” sună bine și ea, cea instrumentală la “Dog Breath” e mai rafinată și nu atât de răgușită ca pe discul single....până la solo-ul de chitară! ”Un set pe care fanii-l așteaptă de ani buni. Sunetul e mult îmbunătățit și tot materialul adițional excelent” - conchide cronica de pe All Music Guide-. ”Uncle Meat” este argumentat cel mai avangardist, mai dens, mai larg stilistic...dar și unul dintre cele mai dificile albume pentru unii. Este, deasemenea, unul dintre cele mai valoroase, iar noul ”Meat Light...” face într-adevăr dreptate aceastei capodopere.” 
Ideea este că Frank Zappa a gândit ”We're Only in It for the Money”, ”Lumpy Gravy”, ”Cruising with Ruben & the Jets” și ”Uncle Meat” drept albume organic legate într-un concept unitar, ”No Commercial Potential”, astfel încât, cum zicea maestrul, ”dacă am toate benzile, iau o lamă și le tai în bucăți mici, oricum le-aș lipi apoi în ordine diferit-aleatoare, chiar și de 20 de ori, să iasă o piesă care să aibă sens, pe care s-o poți asculta. O lucrare, acest întreg ciclul, dintro ”campanie” pe care o duc zilele astea menită să-i ”scuture”, să-i provoace pe fani ca să-i scoată din complezență și ignoranță și să-i facă să-și pună întrebări”. 



Cele 28 + 19 + 32 titluri de pe cele 3 CD intitulate și fiecare separat, le găsiți pe Wikipedia (care ne mai spune și despre un "nou" album "live in Chicago '78"), aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Meat_Light

Dacă mi-a scăpat ceva, iată în limba engleză cronica AMG:
”If you were paying close attention to the UMG- released Zappa titles, you may have noticed that Uncle Meat was one of the few pre-1982 albums that wasn’t reissued using the original master tapes for the first time (all the Ryko masters were altered by Zappa). Meat Light remedies that by finally releasing the Uncle Meat original vinyl mix, remastered from the original master tapes for the very first time on CD. The results are stunning.
The album literally sounds better than it ever has, with a crisp clarity to all the instruments, even on the most dense tracks. This alone would justify purchase for most Zappa fanatics…but wait! There’s more! Who knew there was ANOTHER Uncle Meat?!? Yes, disc two and part of disc three present “Uncle Meat: Original Sequence.”
Many of the tracks are exactly the same, but with different sequencing and some completely unreleased material, all segued together with some additional contributions from the Apostolic Vlorch Injector (responsible for the blasts of noise on Uncle Meat and We’re Only in It for the Money).
“Whiskey Wah” and “The Whip” are previously unreleased guitar solos. “King Kong” doesn’t end the set; it’s the end of “Side 2” (of four), and it doesn’t include the part that was recorded on a flatbed diesel at a Miami Pop Festival. “Cops & Buns” was included on The Lost Episodes, but in an edited form. Some of the other spoken bits (“Our Bizarre Relationship,” “If We’d Been Living in California…”) have just a little bit of extra material on them, providing a bit of further insight. “Mr. Green Genes” has a slightly different mix with some additional organ and vocals. The “Original Sequence” closes with “Cruisin’ for Burgers”…but that’s not the end of Meat Light! “A Bunch of Stuff” seems to be a spoken intro to the film Uncle Meat. Tracks like “Tango” and “More Beer” are just short cues. The single version of “Dog Breath” is a gas: no main vocals/lyrics — just prominent (and awesome!) backing vocals with extra guitar and saxophone mixed in. “The String Quartet” is a medley of Uncle Meat tunes that was often performed live by the Mothers, but this sounds like a studio version. “Electric Aunt Jemima” is a different, more modern-sounding mix, while “Exercise 4” is an unused further elaboration of the “Uncle Meat Variations.” The alternate mix of “Mr. Green Genes” has a different vocal mix and cool keyboards added. “Echo Pie” takes Jimmy Carl Black’s displeasure in “If We’d Been Living in California” and kicks it up a notch or five. “1/4 Tone Unit” is a short, pretty chamber ensemble piece, “Sakuji’s March” is a short percussion piece, and “No. 4” is a scored piece with some amazing double piano followed by double marimba. The extended version of “Prelude to Uncle Meat” adds about a minute and a half to the standard version, along with some interesting extra guitar at the end. “My Guitar (Proto 1)” is a ripping instrumental with FZ jamming on the “My Guitar Wants to Kill Your Mama” riff. Hearing the guitar from “Nine Types of Industrial Pollution” played at the original speed is extremely interesting. You can hear Frank playing acoustic guitar over a faint, slowed-down drum track. It’s rare to hear Zappa play acoustic guitar at all, and his playing here is quite different than what he’s normally known for. The live version of “Uncle Meat” sounds great. The instrumental version of “Dog Breath” is a bit more refined and not quite as raucous as the single version…until the guitar solo! Meat Light closes with an alternate mix of “The Dog Breath Variations.”
This is a set fans have been waiting for for years. The sound is a huge improvement over all previous Uncle Meat CDs and the additional material is all excellent. Uncle Meat is arguably Zappa’s most avant-garde, most dense, most wide-ranging, and one of his most difficult albums for some. It’s also one of his very best and Meat Light really does justice to this masterpiece.” — (All Music Guide)


Meredith Monk: ”În numele Naturii” (2016)


La 74 ani dintre care în peste 50 a reinventat în felul ei unic limbajul muzicii vocale, Meredith Monk scoate unul dintre cele mai bune albume din carieră și cu siguranță cel mai ecologist, ”În numele naturii”. Pentru acest ”On Behalf of Nature” (ECM New Series, 2016), înregistrat cu al ei Vocal Ensemble, artista s-a inspirat din eseul poetului, activistului de mediu și budistului practicant Gary Snyder, ”Scriitori și războiul împotriva naturii”, lucrare despre rolul de liant al artistului în comunicarea cu entitățile din afara rasei umane prin cântec și dans. În plus, a fost vorba de credința ei în rolul tămăduitor și puterea muzicii care ”vorbește” mai direct și mai convingător decât o fac cuvintele, rezultând o meditație asupra conexiunii intime a omului cu natura și structurile ei interne, fragilitatea ecologiei sale și interdependența cu ea...o piesă cu spațiu creat pentru imaginație, un fluid, un câmp perceptual care să poată expanda conștientizarea a ceea ce este în pericol să pierdem. Altă sursă de inspirație a fost antropologul francez Claude Levi-Strauss și noțiunea sa de ”bricolaj”, asamblarea din imaginație a obiectelor și uneltelor pentru a crea altceva folositor. În genul că notițele artistei (teme, fragmente și fraze incomplete) deveneau, ca semințele, pline de potențial așteptând momentul să înmugurească. ”Am construit noi forme din acest material brut și am fost gratulată să constat că spirala temporală a funcționat: intervalul scurs între acele impulsuri inițiale și momentul prezent a servit pentru a ilumina și îmbogăți ideile avute din start. ”În numele naturii” evocă multiple realități: celestă, umană, microscopică, animală, vegetală sau minerală, ca și procesele nevăzute și ritmurile naturii. Structura care planează peste toate e o arcadă sonoră, cu unele dintre temele de la început revenind până la final, dar în forme variate sau schimbate iar ultimele 2 piese servesc ca o coda extinsă sugerând continuitatea și elasticitatea lumii naturale. Vocile și instrumentele au o pondere sensibil egală, pe alocuri combinate pentru a forma sunete misterioase, peisaje sonore stratificate, complicate dar totuși transparente. Ca întotdeauna, extraordinara fluență și îndrăzneală a membrilor din Vocal Ensemble  m-au inspirat să continui explorarea noilor dimensiuni muzicale” -mai spune artista în booklet, unde-i găsim și pe participanți, între care și bateristul vibrafonist John Hollenbeck care a mai colaborat cu Meredith Monk pentru albumele ”Mercy” (ECM, 2002) și ”The Impermanence Project” (ECM, 2008)...și de care m-am ocupat și separat pe acest blog, fie ca lider la The Claudia Quintet, fie cu realizări solo.









Pe scurt, componența însumată de pe ”back cover” e asta:


                                                On Behalf Of Nature

Defalcată pe piese, componența e asta (conform ”www.discogs.com”):
Tracklist :
1. Dark / Light 1                  4:27
        Keyboards [Keyboard], Violin – Allison Sniffin
        Marimba, Marimba [Prepared Marimba], Vibraphone [Prepared Vibraphone] – John Hollenbeck
        Piccolo Flute [Burmese Piccolo], Contrabass Clarinet, B-Clar, Clar [B♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
       Voice – Katie Geissinger, Bruce Rameker, Ellen Fisher, Sidney Chen, Meredith Monk
2. High Realm                1:26
       Vibraphone, Marimba, Glockenspiel [Toy Glockenspiel] – John Hollenbeck
       Violin – Allison Sniffin
       Voice – Katie Geissinger, Ellen Fisher, Bruce Rameker, Allison Sniffin, Meredith Monk
3. Fractal Activity           2:57  
       Clar [B♭ Clarinet], Piccolo Flute [Burmese Piccolo], Recorder [Sopranino Recorder] – Bohdan Hilash
       Vibraphone – John Hollenbeck
       Voice – Ellen Fisher, Meredith Monk, Katie Geissinger, Sidney Chen, Bruce Rameker, Allison Sniffin
4. Environs 1           1:51
       Voice – The Ensemble*
5. Eon            2:56
       Contrabass Clarinet, Contra-Alto Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
       French Horn, Keyboards [Keyboard] – Allison Sniffin
       Vibraphone, Marimba – John Hollenbeck
6. Duet With Shifting Ground              5:22
       Bass Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet], Flute [Seljefløyte] – Bohdan Hilash
       Harp – Laura Sherman
       Vibraphone, Marimba – John Hollenbeck
       Violin – Allison Sniffin
       Voice – Katie Geissinger, Bruce Rameker
       Voice [With] – Meredith Monk, Allison Sniffin, Sidney Chen, Ellen Fisher
7. Environs 2            0:56
       Percussion [Rasping Stick] – John Hollenbeck
       Voice – The Ensemble*
8. Pavement Steps            2:04
       Clarinet [E♭ Clarinet], Contrabass Clarinet – Bohdan Hilash
       Keyboards [Keyboard] – Allison Sniffin
       Marimba [Prepared Marimba], Cymbal [Hi-hat Cymbals] – John Hollenbeck
       Voice – Sidney Chen, Ellen Fisher, Katie Geissinger, Meredith Monk, Bruce Rameker
9. Evolution            4:40
       Contrabass Clarinet, Bass Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
       Percussion, Marimba [Prepared Marimba], Idiophone [Bowed Flexatone] – John Hollenbeck
       Violin – Allison Sniffin
       Voice – Sidney Chen, Katie Gessinger, Meredith Monk, Bruce Rameker, Allison Sniffin
10. Ritual Zone           4:08
        Marimba [Prepared Marimba], Percussion – John Hollenbeck
        Violin – Allison Sniffin
        Voice – Sidney Chen, Katie Geissinger, Bruce Rameker, Allison Sniffin
11. Water / Sky Rant         5:48
        Clarinet [E♭ Clarinet], Reeds [Macauan Bird Calls], Whistle [Burmese Whistles], Flute [Seljefløyte] –           Bohdan Hilash
        Harp – Laura Sherman
        Keyboards [Keyboard], French Horn, Voice – Allison Sniffin
        Vibraphone [Prepared Vibraphone], Cuica – John Hollenbeck
        Voice – Meredith Monk
12. Memory Zone           4:23
        Bass Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet], Clarinet [E♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
        Harp – Laura Sherman
        Keyboards [Keyboard], Violin – Allison Sniffin
        Vibraphone, Marimba – John Hollenbeck
        Voice – Sidney Chen, Bruce Rameker, Katie Geissinger
13. Environs 3              0:55
        Voice – The Ensemble*
14. Harvest             3:18
        Oboe [Horanåva], Whistle [Burmese Whistles], Flute [Sulittu] – Bohdan Hilash
        Percussion, Marimba [Prepared Marimba] – John Hollenbeck
        Piano, Keyboards [Keyboard] – Allison Sniffin
        Voice – Meredith Monk, Ellen Fisher, Katie Geissinger, Sidney Chen, Bruce Rameker, Allison Sniffin
15. Dark / Light 2          3:07
        Bass Clarinet, Clarinet [B♭ Clarinet] – Bohdan Hilash
        Keyboards [Keyboard], Voice – Allison Sniffin
        Marimba, Bells – John Hollenbeck
        Voice – Katie Geissinger
16. High Realm Reprise            1:01
        Vibraphone, Marimba, Glockenspiel [Toy Glockenspiel], Cymbal [Hi-hat Cymbals] – John Hollenbeck
        Voice – Katie Geissinger, Ellen Fisher, Allison Sniffin, Meredith Monk, Bruce Rameker
17. Fractal Mirror            1:56
        Voice – Ellen Fisher, Bruce Rameker, Meredith Monk, Sidney Chen, Katie Geissinger, Allison Sniffin
18. Ringing             3:29
        Clarinet [B♭ Clarinet], Bass Clarinet – Bohdan Hilash
        French Horn – Allison Sniffin
        Harp – Laura Sherman
        Vibraphone – John Hollenbeck
        Voice – Katie Geissinger, Meredith Monk, Ellen Fisher, Sidney Chen, Bruce Rameker
19. Spider Web Anthem          6:07
        Marimba – John Hollenbeck
        Piano, Violin – Allison Sniffin
        Voice – Allison Sniffin, Katie Geissinger, Meredith Monk


marți, 22 noiembrie 2016

Anti-festivism la Wels 30


Mult ”dincolo” față de jazzul de pe la noi -ca să ”leg” această postare de titlul anterioarei, ”Dincoace și dincolo de jazz”-, ceea ce se vede și ascultă la Wels, respectiv cea mai liber-improvizată muzică posibilă, include și alte diferențe: durata obișnuită de 3 zile exact ca a unei ediții fără vre-un număr ”rotund”, lipsa bisurilor (*) la concerte, prețul identic al abonamentelor (chiar diminuat via staff-ul JADD pentru unii mai norocoși dintre noi!), facilități cazare grupuri, etc....dar mereu cu același spirit liberal, nonșalant și civilizat întâlnit peste tot. Nici chiar numerele de circ și acrobații din ”Noaptea etiopiană” (prefațând ce a urmat după miezul nopții, 5-tetul ”afro” Fendika și pe olandezii de la The Ex la care eu n-am mai rezistat) nu le-aș considera neapărat speciale. Dacă n-ar fi fost un flux mai mare de spectatori, un singur semn de exclamație pe afișul curent, un discret ”celebration” după nr. 30 și camera-expoziție din curtea Schl8hof-ului cu posterele/afișe și programele/caiet ale tuturor edițiilor de până acum, aș fi zis că sunt la oricare alta din cele 7 ediții la care-am participat, cu un grup de data asta de încă 12 audiofili români girați de asociația JADD. De la Sorin Marcu, spiritul cel mai viu al grupului și un apropiat al organizatorilor principali, am aflat că 50 + 1% prezențe feminine  în ”lineup”-uri e un deziderat mai vechi propus și atins de staff-ul festivalului cu siguranță și în această ediție: de la Mariam Wallentin, tânăra vocalistă din Nu Ensemble-ul extins la 12 membrii al lui Mats Gustafsson din prima seară (pe care n-o știam atunci din duoul suedez mai vechi de indie-pop Wildbirds & Peacedrums)...până la Sarah Gail Brand și veterana Maggie Nichols (Centipede, Spontaneous Music Ensemble, Feminist Improvising Group, Voice, Trio ”Les Diaboliques”, etc) din recitalul ”avant-R.I.O.”-ist cu iz de de cabaret excelent de la final, s-au perindat pe scenă o pleiadă de instrumentiste, mai ales în Anti-House (4-tetul chitaristei Mary Halvorson), junele suedeze promițătoare din Jooklo Moe Rasmussen Band, saxofonistele de calibru Lotte Anker și Ingrid Laubrock și desigur mult-așteptata formulă Kihlstedt / Parkins / Mayas, trioul Carlei care și-a etalat calitățile vocale în special într-un recital anume pregătit pentru Wels 30 și deloc lesne de urmărit, când liric-poetic, când provocator și disonant când artista jongla abil cu microfonul, recital punctat pe alocuri și cu vioara și bine susținut și de harfa electronică a Zeenei și pianul Magdei. Ar fi fost poate cea mai plăcută surpriză a serii a 3-a dacă la finalul festivalului n-am fi avut-o în prim-plan pe veterana scoțiancă Maggie Nichols (68 ani) întro formă vocală de zile mari, cu un tonus și o lejeritate debordante în recitative, vocalize, ”bird sounds”, în părțile cântate mai ”normal” sau dansate (în tinerețe artista ajunsese o perioadă și în trupa de la Moulin Rouge/Paris!)...în plus și plină de umor, fie și involuntar! Mi s-a părut că tot ce-a fost înainte a rămas eclipsat de acest concert-lecție pe care-aș preda-o obligatoriu tuturor vocilor din jazz și blues care se consideră la apogeu dacă asimilează stiluri precum tradiționalul ”scat” sau chiar ”beatbox/scratch-ing”...
Să n-o uit nici pe cea denumită ”Marea Damă” a muzicii liber-improvizate, contrabasista Joëlle Léandre, plină și ea de vervă și umor în prestația matinală de duminică împreună cu pianista austriacă Elisabeth Harnik.
Solidă a fost și contribuția asiatică a cello-istei coreene Okkyung Lee, a violonistului C. Spencer Yeh și a duoului japonez Otomo Yoshihide & Hiroshi Yamazaki...sau australiană a violonistului veteran Jon Rose, secondat de un baterist american de mare calibru, Gerry Hemingway. Dintre domni, pe maeștrii saxofoniști Mats Gustafsson, Ken Vandermark și Peter Brötzmann i-am perceput, indiferent formula, în nota așteptărilor...cu o notă în plus pentru bagheta de dirijor a primului la conducerea lui Nu Ensemble și o rezervă în cazul veteranului german aflat în plină forță interpretativă la 75 ani dar care a fost acompaniat cam de ”umplutură” de chitara cu pedală cam...”monosilabică” a impozantei blondine Heather Leigh. Discret (ca să nu zic neconvingător) mi s-a părut cu ceea ce a făcut la computere și Bob Ostertag, oficial prezent sâmbătă cu J. Rose și G. Hemingway și neoficial duminică în trioul Carlei Kihlstedt. Să amintesc și formula olandeză camerală care a colorat stilistic festivalul în exact configurația din urmă cu 30 ani a primei ediții: Amsterdam String Trio (Ernst Reijseger, Maurice Horsthuis & Ernst Glerum)...care după un început ce mi s-a părut cam prea studiat-academic a avut apoi momente bune și chiar vesele, amintind pe alocuri de Kronos Quartet sau Penguin Cafe Orchestra.
Acestea fiind zise, vi se pare cumva exagerată expresia ”Wels is a Mecca for adventurous music aficionados”? Scepticilor le-ar putea sta dovadă (din) filmările profi consistente de la concerte ale lui Călin Razi (Constanța) sau Lucian Spătariu (Timișoara/Berlin), sunt convins că aceștia le vor face accesibile, dacă nu sunt deja.

(*) O singură excepție la bisuri: a existat totuși unul, singurul, la matineul duoului Fred Frith / Cristof Kurzmann, un proiect imortalizat, din păcate, se pare doar pe un CD/album ”Live in Argentina” (2010) în condiții audio de ”bootleg”... Consolarea, fie și parțială, ar fi albumul ”El Infierno Musical”, acum și pe LP vinil, ”infernul” incluzând vocea serafică de tip David Sylvian a vienezului Cristof, tânărul DJ de odinioară ajuns din întâmplare la Wels la ediția nr.1 a festivalului din 1987, acum după 30 ani partener cu ”drepturi egale” în duoul cu Fred Frith, unul dintre fondatorii ”free-rock”-ului:
* Christof Kurzmann (Ken Vandermark, Clayton Thomas, etc): ”El Infierno Musical: A Tribute To Alejandra Pizarnik” (Mikroton Records, 2011)








De ultimă oră:
* Okkyung Lee & Christian Marclay (cello & turntables) : ”Amalgam” (Northern Spy, 2016)


luni, 31 octombrie 2016

Dincoace și dincolo de Jazz (oct. 2016)

Foarte pe scurt (dar mai...”pe lung” decât în postarea telegrafică anterioară ”la trap și la galop”) despre albume noi și interesante, luate câte unul sau cuplate câte 2, categoria trupe/proiecte. Sunt printre ele și câteva dintre revelațiile acestei toamne, pentru mine:
* United Vibrations: ”The Myth Of The Golden Ratio” (Ubiquity/USA, 2016)...."Broken Beat / Nu Jazz / Afrobeat / Soul-Jazz"
”Vibrațiile unite” includ multe voci feminine, cor spiritual, vioară, puțină chitară, exotica tubă a lui Oren Marshall și ”pseudo” electronici în cele 8 piese cu rădăcini în inovațiile de pionierat ale dinastiei lui Sun Ra (Arkestra).



* Worldservice Project (Dave Morecroft: keybs): ”For King & Country” (RareNoise, 2016)...."London-based avant-funk-punk-jazz quintet".
* São Paulo Underground (Brazil/USA): ”Cantos Invisíveis” (Cuneiform, 2016)
Pe blogul acesta m-am ocupat mult de apariții anterioare din ultimii 5-6 ani de la casele de discuri Rare Noise și Cuneiform (sau înrudite precum MoonJune), așa că nu mai insist de data asta, mi-e tot mai clar din lipsa de reacții că arealul acesta sonor n-are încă o audiență cât-de-cât semnificativă în Ro, măcar la nivel de curiozitate și căutare a diversității...și e păcat, pentru că mai ales trompetistul Rob Mazurek ar merita să fie mai cunoscut și promovat și pe la noi.




















* Goat: ”Requiem” (2016)...."alternative & experimental fusion: Psychedelic / Acid Rock / African Music"
Este una dintre importantele descoperiri pentru mine acest grup aparent din nordul Suediei -cu ceva dubii, pentru că numele satului de reședință rămas ”blestemat” întro veche legendă apare scris greșit pe o copertă, conform Wikipedia- dar care trupă sună și arată atât de...”voodoo, psychedelic, tribal & tropical”! Muzica asta gândită ”pentru minte, trup și suflet” merită tratată separat pentru a acoperi și (din) albumele anterioare, mai ales semnificativ intitulatul ”World Music”, album anterior care ca și actualul vine cu ecouri din Can, Popol Vuh, Fela Kuti, Black Sabbath, Grails sau Moby Grape!
http://www.bbc.co.uk/music/reviews/jbhf



* Taksim Trio (Turkey): ”aHI” (2016)
Sper să-i vedem / auzim la Timișoara în curând pe aceeași scenă cu Oregon, voi reveni.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1326010197433811&set=a.510012999033539.120226.100000745303624&type=3&theater

* Oddarrang (Finland): ”Agartha” (Edition, 2016)
Grupul condus de bateristul Olavi Louhivuori nu face pe acest al 4-lea material un ”remake” al albumului ”clasic” ”Agharta”, 2 LP-ul ”live” din 1975 al lui Miles Davis, deși se inspiră din una și aceeași entitate mitologică a orașului ocult subteran din centrul Terrei (cu numele scris totuși un pic diferit). Toți membrii 5-tetului contribuie la acest album-concept și vocal.



* LAM (Wacław Zimpel, Krzysztof Dys, Hubert Zemler): ”LAM” (Instant Classic, 2016)
Album frumos al trioului clarinetistului polonez acompaniat de pian și tobe care-ar fi fost și mai de apreciat dacă nu s-ar fi inspirat stilistic atât de evident din modulele numerotate ale elvețianului ”zen-funk” Nik Bärtsch/Ronin și mergând până acolo că nici la polonezi piesele n-au denumiri ci aceleași dezvoltări repetitiv minimaliste graduale și eventual hipnotice (dacă găsesc ”terenul” propice între auditori) la suita-titlu în 3 părți și sub-părți. Deci un minus la originalitate stilistică, restul O.K. din partea unui clarinetist promițător de doar 33 ani aflat nu pentru prima oară sub mirajul unor La Monte Young, Terry Riley sau Steve Reich.



* Jakob Bro, Thomas Morgan, Joey Baron: ”Streams” (ECM, 2016)
* Andrew Cyrille Quartet (with Bill Frisell, Richard Teitelbaum & Ben Street): ”The Declaration of Musical Independence” (ECM, 2016)
Două apariții solide la casa germană în această toamnă, prima oarecum previzibilă și fără mari surprize din partea chitaristului danez, a 2-a în schimb etalându-l surprinzător pentru spectrul obișnuit ECM pe maestrul baterist veteran de aproape 77 ani al avant-jazzului american cunoscut din îndelunga asociere cu pianistul Cecil Taylor și ajuns acum în fruntea unei formule arătând astfel pentru prima dată. Cyrill și Frisell totuși conlucraseră împreună anterior, cu cine credeți?...tocmai cu chitaristul Jakob Bro, ca să vedeți ce mică și mult mai puțin complicată e uneori lumea...MARELUI jazz contemporan. De remarcat și titlul de manifest angajant al albumului, tipic pentru un membru asociat stilistic organizației militante (post) AACM, dar poate că legat și de apropiatele alegeri politice din SUA.

















* Izabella Effenberg (vibraphon) Trio (Poland/Germany): ”Iza” (UNI R, 2016)
* Arne Jansen Trio (feat. Robert Lucaciu & Eric Schaefer): ”Nine Firmaments” (Traumton Records, 2016)
Vibrafonul și chitara domină cele 2 albume cu un jazz....”middle of the road” ca grad de accesibilitate, prima fiind printre puținele vibrafoniste din Europa și fără rivali în Polonia (acum e stabilită la Nürnberg/D), implicată totodată și în proiectul "Sisters in Jazz"...în timp ce chitaristul Arne conduce plăcut la chitară un trio din care n-am aflat dacă nu cumva basistul/cello-ist Robert Lucaciu din Leipzig, născut în Germania în 1988, provine eventual dintro familie emigrată din Ro așa cum ar sugera numele.


































marți, 4 octombrie 2016

Jazz la trap și la galop (oct. 2016)

2 producții noi cu vocaliste din jazzul nordic, apoi o serie de albume ordonate cât mai puțin subiectiv în ordinea crescătoare a complexității muzicale de la jazzul...”light” până la câțiva maeștri ai free-jazzului și muzicii liber-improvizate...pentru a încheia postarea cu 2 trupe interesante de fuziune:

* Beady Belle (Norway) - ”On My Own” -live- (Jazzland Recordings, 2016)
....Bugge Wessletoft: keys, perc, producer, Gregory Hutchinson: drums, Reuben Rogers: ac-bass & Joshua Redman: sax....with Mathias Eick: tr, Audun Sandvik: cello, Fran Cathcart: gtr, Torun Eriksen & Anja Martine Mørk: backgr. voc
* Torun Eriksen - ”Grand White Silk” (Jazzland Recordings, 2016)



* Dave Douglas ('s High Risk) - ”Dark Territory” (Greenleaf Music, 2016)
* Bobby Previte & The Visitors - ”Gone” (For-Tune, 2016)
* Keith Tippett (piano solo) - ”Mujician IV: Live in Piacenza” (Dark Companion, 2015)
* The Cookers - ”The Call Of The Wild And Peaceful Heart” (Smoke Sessions, 2016)
* Steve Turre - ”Colors For The Masters” (Smoke Sessions, 2016)
* Jim Rotondi (tr) – ”Dark Blue” (Smoke Sessions, 2016)
* Takuya Kuroda (tr) - ”Zigzagger” (Concord, 2016)
* Jeremy Pelt (tr) - ”#Jiveculture” (HighNote, 2016)
* Ben Wendel (sax / Kneebody) - ”What We Bring” (Motéma Music, 2016)
* Bobby Kapp & Matthew Shipp - ”Cactus” (Northern Spy, 2016)
* John Beasley (p-no) – ”Presents MONK’estra Vol. 1” (Mac Avenue, 2016)




* Bill Stewart (dr) - ”Space Squid” (Pirouet, 2015)
* The Bad Plus - ”It's Hard” (OKeh, 2016)
* Larry Ochs - ”The Fictive Five” (Tzadik/Spectrum, 2015)
* John Zorn - ”Madrigals (For Six Female Voices)” (Tzadik, 2016)....Analogii cu proiectul feminin Mycale.



* Neil Cowley Trio - ”Spacebound Apes” (Hide Inside Records, 2016)...."Arthur C. Clarke-inspired concept album"
* Dinosaur – ”Together, As One” (Edition, 2016)
....Personnel: Laura Jurd: trumpet, synth; Elliot Galvin: Fender Rhodes, Hammond organ, Conor Chaplin: el-bass; Corrie Dick: drums
* Laura Jurd (Dinosaur) - ”Human Spirit” (Chaos Collective, 2015)

* Haste (Ingrid Laubrock, Veryan Weston & Hannah Marshall) - ”A Broad Margin” -live at Cafe OTO- (OTOROKU, 2016)
* 6ix – ”Nothing More” -live at Cafe OTO, nov. 2013- (OTOROKU, 2016)
  - Jacques Demierre / piano
  - Okkyung Lee / cello
  - Thomas Lehn / synthesizer
  - Urs Leimgruber / soprano saxophone
  - Dorothea Schürch / voice, singing saw
  - Roger Turner / drums, percussion



* The Uri Caine Trio (with Mark Helias & Clarence Penn) – ”Calibrated Thickness” (816 Music, 2016)
* Weasel Walter Large Ensemble - ”Igneity: After The Fall Of Civilization” (self-released, 2016)
* Roswell Rudd, Jamie Saft, Trevor Dunn, Balázs Pándi – ”Strength & Power” (RareNoise, 2016)
* Fred Lonberg-Holm & Paal Nilssen-Love - ”You Can Be Mine” (Bocian Records, 2015)
* Black Bombaim (Portugal) & Peter Brotzmann - ”B.B. & P.B.” (Shhpuma, 2016)



* Elektro Guzzi (Germany) - ”Clones” (Marco, 2016)
* Shabaka and The Ancestors - ”Wisdom of Elders” (Brownswood, 2016)...."Calypso, Nguni & Central African / modal acoustic jazz"





miercuri, 21 septembrie 2016

Noutăți, confirmări: Dhafer..., Tigran, Arve, Eivind & Jan, Sinikka...: ”Diwan of Beauty...”, ”Atmosphères”, ”Magical Forest”


* Dhafer Youssef (oud, voc): ”Diwan of Beauty and Odd” (OKeh, 2016)
....Aaron Parks: piano; Ben Williams: bass; Mark Guiliana: drums; Ambrose Akinmusire: trumpet

La aproape 49 ani, tunisianul are un album minunat care parcă însumează tot ce-a etalat mai bun pe discurile anterioare și în colaborări, 7 eforturi solo la 5 case de discuri diferite (!), ”infidelitate” contractuală care în cazul său nu mi se pare că înseamnă nimic având vreo minimală conotație negativă, ci dimpotrivă, el activând mereu ca un liant de legătură între muzicieni din nord (Eivind Aarset, Bugge Wesseltoft), centru (Wolfgang Puschnig) și sudul Europei (Paolo Fresu)...sau transcontinental între estul asiatic (Tigran Hamasyan, Nguyên Lê, Zakir Hussain, muzicieni din Turcia), sudul african (maestrul la kora Ballake Sissoko) sau ”far west” (americanii Uri Caine, Jon Hassell, etc).
Dar pentru prima dată și-a împlinit visul de a avea un acompaniament exclusiv de peste ocean care aduce cu el ”groove”-ul urban din New York, simbioza fiind ireproșabilă între oud-ul său afro-asiatic și trompeta lui Akinmusire ori pianul lui Parks, la un unison perfect de ex. în ”Fly Shadow Fly”. Dar ce m-a impresionat cel mai mult au fost frecvențele înalte ale vocalizelor în stilul tradițional sufi ale lui Dhafer -cu un climax la suita în 3 părți ”Al-Akhtal Rhapsody”- care-i conferă autorului o aură respectabilă de șarm și originalitate în idiomul ”World”. Pat Metheny a avut pe albumele sale mai vechi un vietnamez care parcă mai reușea așa ceva tot cu fler oriental, pe trompetistul vocalist Cuong Vu.
Iată cum explică tunisianul titlul albumului considerat ”o întâlnire vibrantă între tradiție și modernitate”: ”Diwan” (sau ”divan”) e un compendiu de poeme scrise de un singur poet, în mod obișnuit scurte pentru a fi puse mai ușor pe muzică. Ideea pe care-am avut-o a fost că ”Odd” semnifică ”metrici ciudate”. Melodiile, liniile de bas, interpretarea la pian, oud-ul, vocile și tot restul au transformat ceea ce era ciudat și neconvențional în frumusețe (”Beauty”). Cred că fără entități opozite nu există nimic. În natură, frumusețea e pusă în evidență de faptul că există și urâțenie, la fel și în muzică. Ideea e să avem măsuri ciudate cu care apoi să ”zburăm”.
http://www.dhaferyoussef.com/#/home



* Tigran Hamasyan, Arve Henriksen, Eivind Aarset, Jan Bang: ”Atmosphères” -2 CD- (ECM, 2016)
Cei 4 s-au întâlnit în vara lui 2014 și în numai 3 zile au înrgistrat acest dublu-set, ”outsider” între scandinavi fiind pianistul armean Tigran care mai colaborase doar cu Jan Bang la Punkt Festival în 2013...dar asta doar teoretic, pentru că practic el s-a integrat perfect cu ceilalți, chiar impunând câteva teme tradiționale armenești elaborat etalate pianistic cât și compoziții ale preotului și muzicologului clasic armean Komitas. Merită de urmărit cu-atenție în cele peste 2 ore de muzică și prestația discretă a chitaristului Aarset, subtilitățile orchestrațiilor și ”live sampling”-urile minimaliste ale lui Bang.







* Sinikka Langeland (& Starflowers Quintet): ”The Magical Forest” (ECM, 2016)
Pentru că de finlandeza Sinikka (vocals, kantele) m-am mai ocupat cel puțin cu ocazia anteriorului ”The Half-Finished Heaven” (ECM, 2015) , vă las pe voi să-i descoperiți singuri pe coperți pe părtașii de acum din voiajul în ”pădurea magică”, respectiv ilustra componență acompaniatoare cu care vocalista mie mi se pare că se ridică la înălțimea exigențelor unui asemenea titlu, dincolo de implicitele standarde oricum impuse de orice produs care vrea să poarte marca Manfred Eicher/ECM. Cu o mențiune specială pentru vocile feminine din Trio Mediaeval!


























Conform așteptărilor, fără mari surprize, se prezintă și următoarele:

* The Bad Plus: ”It's Hard” (OKeh, 2016)
* Robert Glasper Experiment: ”ArtScience” (Blue Note, 2016)
* Keiko Matsui (p-no): ”Journey To The Heart” (Shanachie Records, 2016)
* Joshua Redman & Brad Mehldau: ”Nearness” (Nonesuch, 2016)



luni, 19 septembrie 2016

Din noul jazz francofon: Flat Earth Society/FES, (John Zorn)/AutorYno, Ozone Acoustyle Quartet, Ping Machine, etc


* Flat Earth Society/FES (Belgium): ”Terms of Em-barr-ass-ment ”(Igloo, 2016)
...."Homage to Zappa or not, he's dead anyway"
Un album numit silabisit ”Termeni (condiții) de jenă”, fără nimic...jenant, muzical vorbind. Unul tipic și totodată atipic -zappaesc!- de Bigband condus de clarinetistul Peter Vermeersch cu nu mai puțin de 12 suflători (10 titulari și 2 invitați) și pe care 4 dintre cele 7 piese sunt preluate, așa cum sugerează subtitlul, de la inegalabilul ”hărțuitor” în sensul bun muzical care-a fost, printre atâtea multe altele, Frank Zappa. Omagiul nu este însă unul simplist de tip ”copy/paste”, aranjamentele și improvizația fiind suficient de caracteristice belgienilor care au cochetat în trecut și cu muzică pentru film, teatru și operă și care pe mine m-au ”câștigat” când au inserat pe un album din jurul anului 2000 2 piese din repertoriul The Residents (caz cvasi-rarissim în toată istoria rockului) și de la colaborarea cu pianistul Uri Caine. Oricum, chiar și celor cei mai exigenți care-ar găsi ceva de reproșat adaptării ori interpretării pieselor lui Zappa, tot le rămâne ceva de ascultat, peste jumătate din material fiind compus de lider în același spirit reverențial.






* John Zorn/AutorYno plays Masada Book Two: ”Flauros: Book of Angels, Volume 29 ”(Tzadik, 2016)
.....David Konopnicki: guitars, Bertrand Delorme: bass, Cyril Grimaud: drums

În ceea ce-l privește pe John Zorn am devenit tot mai selectiv în fața avalanșei de albume și formule din ultimii ani, chiar ”sărind” peste unele de regulă ciclice sau când saxofonistul nu apare ca interpret ci ”doar” compozitor...dar acest album e unul greu de ignorat datorită francezilor parizieni ai trioului chitaristic AutorYno de care nu avusesem habar înainte și pe care i-am abordat acum și separat odată ce-am aflat de ei, la fel de mulțumit de descoperire și datorită următoarelor 2 albume anterioare ”îmbibate” și ele suficient de tradiționalul klezmer, bine insinuat într-un incisiv melanj de rock, jazz și funk :
* AutorYno (with Gary Lucas/gtr & David Krakauer/clar) - Cosmopolitan Traffic (Tzadik, 2013)
* AutorYno (Bertrand Delorme, Cyril Grimaud, David Konopnicki) - Pastrami Bagel Social Club (Tzadik, 2010)
M-au convins mai ales în ”Traficul cosmopolitan” (aluzie la efervescența demografică și culturală a Parisului), album compus din 8 titluri cu nume de orașe din centrul Europei și încheiat de ”Irene And Sandy”, 2 nume feminine care-au fost și ale unor uragane care-au atins New York-ul. Patronul Zorn le laudă francezilor ”pasiunea, intensitatea, onestitatea și sunetul deschis și proaspăt”, în timp ce un jurnalist numește albumul o ”întâlnire între rock, groove și  Yiddishland" făcând asociere cu Dub Trio și cu atmosfera și ”farmecul rustic și mirosul de transpirație al unui bal evreiesc inflamat de la subsolul unui butic polonez din anii '30”.
http://www.swqw.fr/chroniques/weird-rock-metal/autoryno-cosmopolitan-traffic.html





* Ozone Acoustyle Quartet: ”Organic Food  (BMC, 2016) 
....Christophe Monniot: alto & sopranino saxes, Emil Spányi: piano, Mátyás Szandai: contrabass, Joe Quitzke: drums
Duoul Ozone franco-maghiar Monniot/Spányi premiat prin 1999 la un concurs național de jazz în Franța și ”sudat” apoi mai bine de 10 ani a evoluat în quartet prin adăugarea unei secțiuni ritmice mixtă deasemenea franco-maghiară care a consolidat ”interplay”-ul oricum ”organic” într-un concert având următoarele date de desfășurare: ”Budapest Music Center / BMC's Opus Jazz Club, 29 novembre 2014”. Deschiderea ”Grace” e inspirată după multe digresiuni de imnul gospel-jazz ”Amazing Grace” impus de Mahalia Jackson și citat la final, ”Du Vent Dans Les Voiles” este o suită în 4 părți cu multe contraste care ocupă secțiunea mediană a albumului/concertului...”The First Seal” compusă de pianistul Emil pare inspirată de filmul clasic ”A șaptea pecete” (1957) a suedezului Ingmar Bergman iar finalul e transpunerea jazzistică a temei tradiționale britanice ”Greensleeves”. ”Un formidable mélange de rigueur et de liberté”, iată ce frumos era descris acest album undeva de criticul Xavier Prévost.




* Ping Machine: ”Easy Listening” (Neuklang, 2016)
* Ping Machine: ”Ubik” (Neuklang, 2016)
Frédéric Maurin (Guitar, Baritone Guitar, Synthesizer, Directed By) e liderul compozitor și dirijor al unui alt interesant combo jazzistic francez modern care înregistrează în Germania la casa Klang și pentru care un titlu precum ”Easy Listening/Ascultare facilă” nu poate decât să inducă în eroare...dar nici extrema cealaltă -una încărcată cu mult ermetism, abstracție, disonanțe, aritmie- nu-i valabilă, echilibrul și fluența pieselor destul de lungi fiind frumos asigurate. Nu vă gândiți totuși la ceva gen clasicul balans al swingului.






Tot din spectrul noului jazz francez, încă 2 titluri de recomandat cu 2 sextete:

* Claude Tchamitchian Sextet: ”Traces” (Emouvance, 2016)
.....Géraldine Keller (voc), Daniel Erdmann (t & s saxes), François Corneloup (b & s saxes), Philippe Deschepper (el. gtr), Christophe Marguet (drums), Claude Tchamitchian (c-bass, comp.) 
* Henri Texier Sextet (with Nguyên Lê): ”Sky Dancers” (Label Bleu, 2016)
......Henri Texier (bass), Sébastien Texier (a-sax, clar), François Corneloup (b-sax), Armel Dupas (p-no),
Nguyên Lê (el. gtr), François Moutin (drums)






















Alte noutăți de toamnă:
* David Helbock Trio (with Raphael Preuschl & Reinhold Schmolzer): ”Into the Mystic” (ACT Music, 2016)
* Iiro Rantala, Lars Danielsson, Peter Erskine: ”how long is now?” (ACT Music, 2016)
* Marius Neset & London Sinfonietta: ”Snowmelt” (ACT Music, 2016)

* Greg Ward & 10 Tongues: ”Touch My Beloved’s Thought” (Greenleaf, 2016)
* André Fernandes (gtr): ”Dream Keeper” (Edition, 2016)
* Tom Harrell (tr): ”Something Gold, Something Blue” (HighNote, 2016)


luni, 29 august 2016

„Eyolf Dale” (nor.) = „Wolf Valley” (eng.) = „Valea Lupului” (rom.)....cu ajutor de la „Marele Jono”


Titlul postării e din start o idee pentru ca pe muzicianul norvegian să-l regăsim dacă „se vor alinia astrele” pe afișul viitoarelor ediții XX...+ (cât mai multe), Gărâna Jazz Festival. De ce tocmai pe el (?), dincolo de coincidența trilingvă formidabilă de nume:
Are 31 ani împliniți pe 5 martie, e pianist...și, precum proverbul neaoș despre „cucul care-și cântă numele”, este în actualitate cu noul:
* Eyolf Dale: „Wolf Valley” (Edition, 2016)
Nu-i vorba de vreun debut solo ca lider decât în cazul casei de discuri (cu specificația că Eyolf Dale apare și anul trecut pe un album la Edition Records, dar atunci era doar ca invitat al tubistului Daniel Herskedal pe al său „Slow Eastbound Train”)...pentru că E.D. are deja mai multe premii, 7 distincții sau nominalizări începând din 2008, încă 2 albume solo și vreo 5 cu duoul Albatrosh (cu André Roligheten: t-sax & clarinete), din care eu cunosc mai mult sau mai puțin 4:
* Albatrosh: „Seagull Island” (Inner Ear, 2009)
* Albatrosh: „Yonkers” (Rune Grammofon, 2011)
* Trondheim Jazz Orchestra & Albatrosh: „Tree House” (MNJ Records, 2014)
* Albatrosh: „Night Owl” (Rune Grammofon, 2014)
Îl mai recomandă și rolurile secundare din colaborări, vreo 12 conform Wikipedia, din care mai știu în afară de albumul tubistului Herskedal și excelentul album:
* Jono El Grande (Jon Andreas Håtun): „Neo Dada” (Rune Grammofon, 2009)
Facem un popas aici, că merită: avem un album eclectic și cu-adevărat „neo dadaist” (că doar aleatorismul poate avea și un sensuri bune, vizual, auditiv sau multi media) al celui denumit undeva în presa muzicală „Captain Beefheart norvegian”, chitarist autodidact, vocalist, claviaturist, compozitor și totodată dirijor de grup, Jono El Grande -acum de 43 ani- fiind de fapt un zappafil convins din fragedă tinerețe, cu un mixaj de prog/art rock avangardist pigmentat neașteptat de momente cu fler distractiv-carnavalesc, incluzând solouri extinse, costumații și măști extravagante, porecle pentru muzicieni, etc (vezi un recent show complet mai jos, via YouTube)...și, ca fapt divers, „Marele Jono” mai este și unul dintre idoli pentrul Leah Isadora Behn, fiica Prințesei Märtha Louise a Norvegiei. Dacă n-o să ajung să-l tratez întro postare separată, vă mai recomand separat încă 2 albume ale acestuia, „Phantom Stimulance”, (Rune Grammofon, 2010) -cu 11 piese dominant instrumentale dense, diverse și scurte, majoritatea sub 4 min.- și, respectiv, mai elaboratul și mai noul „Melody Of A Muddled Mason” (Rune Grammofon, 2015)...de care parcă mi se pare totuși că m-am ocupat întro postare anterioară (zic eu abia acum, revăzându-i coperta). Jono e un obișnuit în ultimii ani al concertelor-tribut sau la Zappanale, Zappa festivaluri periodice care-au apărut și în State și în Europa.







Întorcându-ne la Eyolf/Lupul -pianistul, să-i mai amintesc și studiile de pian și compoziție între 2005-2009 cu Jon Balke, Misha Alperin și cu pictorul britanic și compozitorul Bjørn Kruse, plus postura sa actuală de profesor asociat el însuși în materie de jazz la Norwegian Academy of Music din Oslo. A cântat până acum în multe țări din Statele Unite până în China, incluzând Polonia și Estonia....ultimele două alese dintro lungă listă așa, ca să ajungem mai aproape Balcani și de ideea de a-l vedea/asculta pentru prima oară în Ro...și dacă tot va fi să fie, unde altundeva mai potrivit poate avea loc eventul solo sau cu Albatrosh al lui Eyolf Dale, decât (ca) „la mama lui acasă”, în...„Valea Lupului” de la Gărâna, pe puntea imaginară care leagă tot mai strâns jazzul actual nordic de Munții Banatului!
Despre albumul cel nou, știm deja că dacă-i un produs Edition Records se potrivește eticheta „jazz cameral”, cu nuanțe diverse de la piesă la piesă, cum găsim în recenzia de pe www.allaboutjazz.com: Miles Davis, faza „Birth Of The Cool”, Carla Bley, Michael Gibbs (Orchestra), George Russell.

https://www.allaboutjazz.com/wolf-valley-eyolf-dale-edition-records-review-by-roger-farbey.php




Grupul e numeros, extensie până la octet a duoului Albatrosh -sau, dacă vreți, un fel de Trondheim Jazz Orchestra mai mică- augmentat cu trompetă (Hayden Powell), trombon (Kristoffer Kompen), vibrafon (Rob Waring), vioară (Adrian Løseth Waade), bas (Per Zanussi) și tobe (Gard Nilssen), ...între care-i recunoaștem pe câțiva mai vechi colaboratori de-ai pianistului. Compozițional, flerul melodic de big-band clasic e descriptiv-peisagistic în general, cum sugerează și titlurile pieselor (01. „Furet/Forest”, 05. „Sideways”, 07. „The Creek”, 08/09. „Silent Walk/”The Walk”), dar și coperta inspiratoare, pretabilă și ea până la identificare cu vreo imagine hibernală din zona cărășeană a Semenicului.
Aș mai adăuga numelor lui Roger Farbey -ca analogie stilistică și de „sound”- pe Maria Schneider Orchestra, gândindu-mă la foarte bunele plasări ale acesteia în clasamentele anuale ale ultimei perioade (de ex. cu albumul „The Thompson Fields”, ArtistShare, 2015)....ceea ce s-ar putea întâmpla, folosind același „cântar”, și cu „Valea Lupului” în 2016, cu nimic mai prejos din orice punct de vedere am compara cele 2 albume.

Având la îndemână și albumul mai vechi Jono El Grande (& The Luxury Band): „Fevergreens” (Rune Grammofon, 2003), citesc și cronica de pe www.allmusic.com unde se fac analogii cu același Frank Zappa (big-band) și perioada „The Grand Wazoo” și „Waka/Jawaka”, plus o doză adăugată de norvegieni de „tropicalia” cubanezo/sud-americană. Ascult albumul și n-am aproape deloc senzația respectivă, mai curând aș asocia muzica de aici cu „avant-prog/chamber-rock/R.I.O.”-ul o idee mai „light” al unor Univers Zero sau Art Zoyd. Însă recunosc că mi-a plăcut finalul recenziei: „una dintre marile surprize ale anului 2003, acest album merită cea mai înaltă recomandare pentru oricine îndrăgește muzica serioasă care nu se ia (ea însăși, muzica) în serios”.






























”Personnel:
- Jono El Grande - guitars & vocals
- Neo Dada - vocals
....
- Max Lammers - driving and delicate percussion
....
- Aisha Fretox - in bed at the hotel”