* Père Ubu: ”Carnival of Souls” (Fire Records, 2014)
Când citesc despre apariția unui album, ascult materialul anterior și/sau pe cel sau cele de referință, albume definitorii pentru discografia de până atunci a trupei/artistului, mai ales când e vorba de intervale de timp mai mari. Actualizarea, informarea măcar minimală o consider necesară receptării cât mai documentate, o pregătire a ”antenelor” pentru ce este pe cale să apară. Am procedat astfel și în cazul lui ”Lady From Shanghai”, albumul anterior Père Ubu din 2013 -după numele unui film clasic din 1962- apărut cu specificația ”Smash the hegemony of dance/Sparge hegemonia dansului”...unde era vorba de piese rock obișnuite pentru trupă, câteva citate-parodie din hituri pop (ex.”Ring My Bell”), o muzică dominată de aceeași voce tânguită și zeflemitor-amenințătoare a frontman-ului arhitect David Thomas, cu sound-ul general și chiar vocea amintind de Talking Heads/David Byrne...Toate astea însă nu prefigurau ce avea să urmeze, chiar dacă o parte din material era compus și folosit la repetiții deja de-atunci...exceptând poate (ceva din) piesele de final, elaboratele ”Lampshade Man”, ”414 Seconds”...și mai ales experimentala ”The Carpenter Sun”. Ultima e poate exact link-ul spre ”Carnavalul sufletelor”, noul opus (al 18-lea) semnat de Thomas & comp., unul cu gust dulce-acrișor, exprimând stări variate cu tempourile alternând rapid, piesele rezultând fiecare din experiențe diferite. Ale unui album -spune Thomas- ”pe care trebuie să-l iei cu tine în interior și acolo să te uiți bine de jur-împrejur”. Acum parodiate sunt hiturile “Surfer Girl”, “96 Tears”, ”I Put A Spell On You” și ”Goodnight Irene”, primele 2 greu de recunoscut, ultimele ”legate” în aceeași piesă. La Ubu titlurile nu apar întotdeauna explicit, unele doar parțial ca la alienanta piesă titlu ”Carnival” unde atmosfera e de-a dreptul Tom Waits-iană...iar cel mai nou-venit membru, clarinetistul Darryl Boon, intervine cu solouri improvizate și aici cu măiestrie, imprimând albumului o tentă mult mai ”jazzy” ca deobicei.
În piesa ”Drag the River” David vede râul curgător -în care un om stă scufundat complet și privește de-acolo de pe fundul apei lumea de deasupra, atâta timp cât poate să-și țină respirația- ca pe o metaforă a întregii sale opere fluente și chiar ca pe o reprezentare de azi a Americii in integrum...”poate acea stare în care ne regăsim undeva între derivă și înec”.
Versiunea de pe CD a albumului include apocaliptica ”Brother Ray” -referință sau poate chiar o continuare la ”Sister Ray”-ul lui Velvet Underground- cu o durată de peste 12 minute și care e descrisă undeva întro cronică drept fundal potrivit pentru ”The Day of the Locust/Ziua lăcustei”, un film după romanul din 1939 a lui Nathanael West, regizat în 1975 de John Schlesinger, cu Donald Sutherland întrun rol principal...film pe care în anii '80 l-am văzut la televiziunea vecinilor sârbi. Cartea/filmul e despre cariere și povești de viață care demolau mitul visului american devenit realitate...chiar în locul unde asta trebuia să se întâmple cel mai puțin, la Hollywoodul din preajma declanșării lui ”World War II”.
Am expus doar parțial dintre punctele familiare de referință ale paradei carnavalești de suflete, cu siguranță de pe cel mai lucrat și mai coerent album & concept...dacă nu din întreaga discografie Père Ubu, cu siguranță dintre cele din noul mileniu III.
Încă odată și David ”Dr. Faustus” Thomas & comp. încalcă leguli, contrariază și intrigă, parodiază și demolează și acum după peste 40 ani de carieră: șoaptă contra strigăt; calm contra răbufnire violentă; pop versus anti-pop. În peisajul american muzical și filozofic, așa cum ne cânta și povestea cândva și artista multi-media Laurie Anderson, cu David Thomas nu știm de unde venim, ce căutăm și încotro ne îndreptăm, doar mărșăluim cu toții la nesfârșit...
Îmi place și părerea sa critică despre ce se întâmplă la scară globală azi în industria muzicală: ”muzica rock înseamnă în principal mișcarea dintro parte a orașului într-alta a difuzoarelor mari negre din spatele mașinii tale”...N-a fost niciodată cazul la Père Ubu -nume inspirat de la cunoscuta piesă în 5 acte ”Ubu Roi/Ubu Rege” a lui Alfred Jarry- și cu-atât mai puțin la ”Carnival of Souls”, o revelație pentru mine.
* Rob Mazurek and Black Cube SP ”Return the Tides: Ascension Suite and Holy Ghost” (Cuneiform, 2014)
Cornetistul/ compozitor/ improvizator și artistul vizual din Chicago Rob Mazurek a pierdut-o anul trecut pe mama sa Kathleen (fotografii de-ale ei apar pe copertă și în interior), la 11 zile după ce aceasta a fost diagnosticată cu cancer...iar de la acest deces a început să lucreze la noul album ca la un fundal șamanistic pentru călătoria/înălțarea în siguranță de la corpul material la spirit a acesteia spre tărâmul necunoscut de ”dincolo”: au rezultat 4 compoziții monumentale de peste 16 min. fiecare în care autorul îi are alături în quintet pe unii dintre talentații muzicieni cu care a colaborat în Brazilia la São Paulo în perioada rezidenței sale acolo (2000-2008), la sintetizatoare, percuții, voci, instrum. de suflat și alte ustensile dinamice. Cei ce-și permit ascultări succesive -recomandate de mai mulți critici- descoperă mereu câte ceva, de la ”prog-fusion”-ul cosm(ogon)ic à la Mahavishnu Orchestra sau Miles Davis de pe deschiderea “Oh Mother (Angel’s Wings)” cu momente ei sublime și elegante de relaxare dar și cu pasaje dinamice, încărcate de tensiuni à la Sun Ra Arkestra...trecând apoi prin balansata ”Return The Tides”, prin psihedelica “Let The Rain Fall Upwards” până la structurile ritmice ”free” ca la Ornette Coleman și Pharaoh Sanders din suita finală a LP-ului, -cea mai dinamică parte în ce privește gamă tonală- “Reverse The Lightning”.
Intenția care a reușit cu brio muzical -ba chiar depășind prin profunzimea mesajului așteptările- e aceea de tămăduire pentru cei care au pierdut pe cineva drag...și de încântare a celor doritori de provocările unor sound-uri de haos controlat, de ciclon cu mare forță expresivă, pe alocuri ca o muzică aflată în căutarea ”Big Bang”-ului de la originea Universului.
Este un album care poate candida la ”albumele anului”, intrând instant totodată și în galeria marilor realizări ale domeniului ”spiritual jazz”.
Rob Mazurek & Black Cube SP:
Rob Mazurek – cornet, electronics, voice
Mauricio Takara – drums, cavaquinho, voice
Guilherme Granado – keyboards, synths, sampler, voice
Thomas Rohrer – rabeca, electronics, soprano saxophone, voice
Rogerio Martins – percussion, voice
Rodrigo Brandão – voice
* Oren Ambarchi (gtr & perc/Australia): ”Quixotism” (Edition Mego, 2014)
.....feat. Thomas Brinkmann, Matt Chamberlain, Jim O’Rourke, Eyvind Kang, John Tilbury, Ilan Volkov & The Icelandic Symphony Orchestra
La ”Quijotism” -felul de a fi ca eroul lui Cervantes- s-a ajuns după 2 ani de lucru a LP-ului în 5 părți, pe linia ultimei perioade în care opera australianului Ambarchi a fost progresiv apropiată de posibilitățile de combinare a texturilor sonice cu ritmul și pulsul, ”groove”-ul mecanic asociind albumul cu anteriorul ”Sagittarian Domain” (Editions Mego, 2012). O altă referință e celălalt album pe care-l veți găsi recomandat la final (”Audience of One”), dar chiar dacă muzical consider mai atractiv ”Domeniul Săgetător” (practic o singură piesă-suită fluentă de 34 minute) dintre cele 3 l-am ales totuși pe cel mai recent și pentru calibrul invitaților, între care percuționiștii Matt Chamberlain și Thomas Brinkmann împart cu autorul rolul principal al creerii poliritmiilor, iar chitaristul Jim O’Rourke și violonistul Evyind Kang ”colorează” și ei în peisajul general alături de delicatele pasaje de pian ale lui John Tilbury (din grupul de improvizație liberă AMM). Astfel a rezultat un album de post-rock experimental & ambiental la care au mai contribuit -pentru a extinde paleta contribuabililor pe încă 2 continente- și maestrul japonez la tabla U-zhaan și o orchestra simfonică islandeză dirijată de israelianul Ilan Volkov. Stilistic am găsit pentru acest album referințe la veterana compozitoarea franceză (născută în 1932) de muzică electronic-ambientală Éliane Radigue, mult influențată de Budism.
Oren Ambarchi: ”Sagittarian Domain” (Edition Mego, 2012)
Oren Ambarchi: ”Audience of One” (Touch, 2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu