luni, 25 aprilie 2016

Din colectivul ”Tovărășia pentru expresia ritmic integrată” (U.K.), azi despre Melt Yourself Down și Zun Zun Egui


F-IRE ("Fellowship for Integrated Rhythmic Expression") Collective s-a format la Londra și există de prin 1998, incluzând ca întro familie membri din trupe foste sau actuale precum Acoustic Ladyland, (Seb Rochford's) Polar Bear, Zun Zun Egui, Sons Of Kemet, The Heliocentrics, The Comet Is Coming (de care m-am ocupat în postarea trecută). Bateristul Seb Rochford (pe care la Gărâna XVIII în 2014 l-am văzut în Andy Shepphard Trio Libero (Anglia/Franţa), cu Andy Sheppard – sax, Michel Benita – contrabass și Sebastian Rochford – tobe) este prezent în câteva dintre acestea și el a fost influențat printre alții, de recent dispărutul Prince...ceea ce deja ne duce cu gândul la genul muzical distinct Funk.
Numit nu întâmplător (**) după un album ”obscur” apărut doar în Japonia în 1988 cu eroul scenei new-yorkeze ”No-Wave” saxofonistul James Chance sub numele James White & The Blacks, Melt Yourself Down este cel puțin a 3-a trupă la rând în care sunt etalate talentele saxofonistului Pete Wareham, după Polar Bear și Acoustic Ladyland unde-a fost coleg în ultimii circa 8-9 ani cu același baterist Seb Rochford.



Ascultând noul album Melt Yourself Down, primii care mi-au venit în minte au fost localnicii Blazzaj în formula inițială cu Edi (Eduard Jak) Neumann, prin dominanta sax și voce în sound-ul general...iar al 2-lea Snarky Puppy, prin accesibilitatea imediată a pieselor (apropo, aceștia au și ei un nou album, ”Culcha Vulcha”, atins la prima ”vedere” de un suplimentar fler ”new age”).  Despre vocalistul chitarist creol cu origini mauritane Kushal Gaya, trebuie spus că între debutul din 2013 cu M.Y.D., un ”live” din 2014 și acest al 2-lea album de studio, a avut o evadare ca lider în formula Zun Zun Egui din Bristol, alături de claviaturistul japonez Yoshino Shigihara și nou-veniții  Adam Newton (bass) și Stephen Kerrison (gtr), pentru albumul:
Zun Zun Egui (Bristol): ”Shackles Gift”/ ”Cătușele cadou" (Bella Union, 2015)....despre care Q Magazine scria în numărul din februarie 2015 (pag. 117) că ”sună expansiv deși cumva blocat în propriul său mic univers, gândind global și acționând local”. Eu aș mai adăuga și faptul că mai sună și fluent și închegat și că, înlocuind saxofonul cu chitara, mai toate însușirile lui Melt Yourself Down ce urmează enumerate mai jos se reproduc și în acest proiect sub dominanta voce a lui Gaya, asociat de cineva anvergurii lui David Byrne de la Talking Heads din cariera solo, albumele ”world”.



Revenind la ”Last Evenings On Earth” (The Leaf Label, 2016) numit oarecum rău prevestitor astfel după o colecție de scurte povestiri ale romancierului chilean Roberto Bolaño, albumul a fost încadrat mai simplist în seria "funk, jazz, punk, world" (conform www.discogs.com) sau ”jazz, funk, punk, Afrobeat” (Wikipedia). Alții l-au nuanțat înșiruind mai multe stiluri și derivate: ”punk jazz funk afrobeat blues hip-hop no-wave free-jazz dance psychedelic rock”...ceea ce am considerat eu că-i mai mult decât suficient și provocator pentru stârnirea curiozității. Sigur că se fac paralele și cu debutul, auto-intitulatul ”Melt Yourself Down” (The Leaf Label, 2013) observându-se că vocalistul ”frontman” a schimbat franceza preferând acum engleza, că albumul e mai ”darker” și mai ”heavier”, ”o avalanșă cu fervoare ”trance” a unei explorării muzicale fără relaxare”. Ce precisă incizie făcea alt critic la primul album localizând geografic și temporal sunetul trupei în următoarele metropole: ”Cairo 1957, Koln 1972, New York 1978 și Londra 2013, adică nord și sud, est și vest. Cornurile suflă, tobele vibrează într-un vis cu o febră sufocantă. Primar. Vital”. ”Funk și punk feroce, jazz detonant. Ritmuri pentru a deranja și a rearanja ADNul (!). Toate cele 5 simțuri ne sunt captate de 6 suflete pe 7 continente în 8 cântece. Mesajul lor: ”topește-te coborând (”melt yourself down” cam asta înseamnă) și ridică-te singur (”turn up”), ieși din transă și intră înapoi”.
Liderul Pete Wareham care a studiat îndeaproape muzica nord africană (Egipt, Nubia, etc) zicea într-un interviu recent că ”nevoia de ritm dansant e încă prezentă dar de data asta am fost inspirat de ideea de oraș cosmopolit în care, ca la o prismă întro imaginară refracție inversă, trec tot felul de influențe globale, traducerea, imigrarea, depășirea obstacolelor...și cea mai importantă dintre toate, unitatea umană”.
Mostră în plus că jazzul și muzica în general crează perpetuu punți de legătură...











Melt Yourself Down:
  - Pete Wareham (Saxophone)
  - Kushal Gaya (Vocals) 
  - Shabaka Hutchings (Saxophone) 
  - Tom Skinner (Drums) 
  - Ruth Goller (Bass) 
  - Satin Singh (Percussion)
     + Leafcutter John (electronics/production)

Recomandări, referințe:
* Melt Yourself Down: ”Live At The New Empowering Church” (The Leaf Label, 2014)
* Acoustic Ladyland: ”Skinny Grin” (2006)
* James Chance & Les Contortions: ”Incorrigible!” (2012)
”Incorigibilul” și ”contorsionatul” James Chance/White (**), mai nou cu formula Terminal City, apare invitat întro piesă de pe Acoustic Ladyland: ”Skinny Grin”, astfel e de presupus că a devenit cunoscut în cercul F-IRE Collective de tinerii muzicieni care nu-i știau realizările -unele exclusiv analogice pe casete audio- din perioada post-punk cu Teenage Jesus and the Jerks, The Blacks sau solo.

http://diymag.com/2015/01/29/zun-zun-egui-interview-it-took-us-a-little-while-to-find-our-feet-again

Melt Yourself Down: ”Dot To Dot” și ”The God Of You” (Official Videos):

https://www.youtube.com/watch?v=dHaFvhUe2M0

https://www.youtube.com/watch?v=snQYoSCSxHo


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu