vineri, 1 iunie 2018

„Keep on the good work”, Kip

* Kip HanrahanCrescent Moon Waning (American Clavé, 2017)....„latin jazzvangarde”
Ca fan „înrăit” încă din anii '80 al mai puțin muzicianului de jazz (în sensul obișnuit) cât mai ales al catalizatorului evreu/irlandez crescut printre portoricanii din rău famatul Bronx/New York (cu o copilărie aventuroasă ades invocată în texte), sculptor cu diplomă, asistent pe rând pentru regizorul Jean-Luc Godard, artistul vizual Nam June Paik și pianista Carla Bley, dar de fapt, un „forward-thinking” și vizionar producător/compozitor/aranjor/dirijor, percuționist și înlesnitor, mi-am permis inventarea termenului „jazzvangarde” ca să-l atribui exclusiv muzicii unuia dintre cei mai originali artiști contemporani prin tot ce a realizat sub nume propriu -14 albume- cât și privitor la catalogul in integrum al casei sale de discuri American Clavé, „cu producții în general accesibile oferind și „entertainment” dar care mențin acea perpetuă atingere de clasă” (Glenn Astarita/AllAboutJazz.com).
Prietenia sa de o viață cu regretatul basist Jack Bruce din Cream (dispărut în 2014 dar încă prezent și în 2017 pe acest Crescent...!), relație pe care, ca să atrag atenția asupra sa, o tot invocam seara în emisiunile cu jazz în anii existenței radiourilor locale din FM, nu l-a făcut însă din păcate pe Hanrahan mai cunoscut unui public mai larg, ori măcar mai des întâlnit prin colecțiile de discuri ale melomanilor locali...și asta cu toată originalitatea sa absolută, magia și căldura muzicii și versurilor, senzualitatea care transpare frecvent din titlurile de piese/suite lungi, textele poetice pline de sensibile observații, explicații, semne și coincidențe („She and He Describe the Exact Same Intimate Moment”, „She Can Measure the History of Dreams”), balansul fin marcă înregistrată între tensiune și relaxare, atmosfera muzicii ca ecou și oglindă a vieții reale a omului obișnuit, cu accent pe fiorul primelor iubiri sau, dimpotrivă, pe riscante escapade amoroase, rivalități individuale sau de grup, crizele vârstei mijlocii sau relațiile de cuplu și de familie cu tot avatarul aferent. Opresiunea și excluderea rasială nicidecum eradicate până azi, sunt, deasemenea, fenomene etalate în particular și cu furie muzicală pozitivă pe noul Crescent...de către un muzician pendulând mai nou între Rio de Janeiro/Brazilia și Reston/Virginia/SUA.
Ca pe mai toate albumele cu coperți cinematice (vezi mai jos ultimele 3), muzicienii sunt numeroși, i-am găsit mai la îndemână într-un „review” italian și dacă aveți răbdarea citirii listei întregi veți mai întâlni nume cunoscute nu doar din jazz, “în ordinea apariției”, așa cum se întâmplă cel mai frecvent pe discurile lui:
Kip Hanrahan (direzione, percussioni); Michael Chambers (voce, chitarra elettrica); Dick Kondas (ingegnere audio); Brandon Ross (voce, chitarra/elettrica, banjo); Luisito Quintero (congas, timbales, percussioni); Robby Ameen (trap drums, percussioni); Yunior Terry (basso); Charles Neville (sax tenore); Lucia Ameen (voce); Milton Cardona, Anthony Carrillo, Richie Flores, Giovanni Hidalgo e Steve Berrios (congas); Andy Gonzalez (basso); Steve Swallow (basso elettrico); Xiomara Laugart (voce); Fernando Saunders (basso elettrico, voce, violoncello, chitarra); Josh Sinton (sax baritono); Alfredo Triff (violino); J.D. Allen (sax tenore); Miss Jennifer Hernandez (voce); Roberto Poveda (voce); David Rodriguez (nastri, effetti sonori); Craig Handy (sax tenore); Lucy Penabaz (voce); Giacomo Merega (basso elettrico); Grayson Hugh (voce); Senti Toy (voce); Ignacio Berroa (trap drums); Jack Bruce (voce, basso elettrico); Chico Freeman (sax tenore); Mario Rivera (sax baritono).
  - Ca suport și pentru „remember”, am reascultat anterioarele 2 albume:
     * Kip Hanrahan AT HOME IN ANGER Which Could Also Be Called IMPERFECT, Happily (Yellowbird, American Clavé, 2011)
     * Kip HanrahanBeautiful Scars (Yellowbird, American Clavé, 2008)
Mai recomand și mai vechile dar excelentele Tenderness (1990) și Exotica (1992), în căutarea singurei necunoscute, coloana sonoră a filmului „Pińero” (2002)...iar ca model artistic echivalent de muzician catalizator, pe regretatul francez Hector Zazou.




















* Dayramir González (p-no, Cuba) – The Grand Concourse (Cinquillo/Machat Records, 2018)
Minunat album de „Afro-Cuban jazz” de tip Big Band, al 2-lea venit după 11 ani de la debut pentru un pianist din Havana rivalizând cu Gonzálo Rubalcaba....„o capodoperă” conform lui Raul da Gama, meticulos și consistent argumentat în cronica de aici:
https://latinjazznet.com/reviews/cds/featured-albums/dayramir-gonzalez-the-grand-concourse/



* Henrik Schwarz & Metropole Orkest (D/NL) - Scripted Orkestra (Conducted by Jules Buckley) (7K!/Berlin, 2018)
* Jun Miyake (Japan) - Lost Memory Theatre -act-3- (Yellowbird, 2018)
* Lasse Lindgren Big Constellation (Sweden) - The Unrecorded Fox: Spirits 2 -2 CD- (Nilento Records, 2018)
Alte 3 albume foarte interesante de tip Big Band, japonezul continuând seria conceptuală selectă începută în 2013 iar trompetistul suedez Lasse recidivând după tributul „Spirits 1” adus unuia dintre eroii săi, Maynard Ferguson (poreclit „The Fox/Vulpea”), cu un album pentru care a beneficiat de accesul la materiale muzicale neînregistrate de Ferguson și aflate în arhiva managerului Ernie Garside.
Cât despre producătorul berlinez H. Schwarz care a (re)mixat până acum peste 200 albume din genul electronic, aici el dovedește excelente calități de compozitor/aranjor fuzionând fericit compoziția generată și „scriptată” pe computer, cu acusticul simfonic clasic marca Metropole Orkest, grup cu peste 50 muzicieni dominant olandez având o experiență vastă acumulată de la înființarea din 1945. Momente ca piesa centrală „Counter Culture” -voce Ben Westbeech, coautor al acestui „cântec pozitiv de protest”- m-au dus cu gândul la Alan Parsons Project, în timp ce tensiunile din „AlgoRhythm” sau „Me Vibrate”, la coloane sonore ale lui Clint Mansell pentru filmele lui Darren Aronofsky.






















* Dave HollandUncharted Territories -2 CD- (Dare2 Records, 2018)
Bobo Stenson Trio - Contra la Indecisión (ECM, 2018)
* Henry Threadgill 14 or 15 Kestra: Agg - Dirt...and More Dirt (Pi Recordings, 2018)
Trei muzicieni majori și tot atâtea candidate, sunt convins, la „discurile anului” prin diverse „poll”-uri jazzistice chiar și de pe la noi. Remarcabil ca de obicei în mai toate formulele saxofonistului Henry Threadgill, chitaristul Liberty Ellman, inclusiv pe cel apărut între timp, un album așa-zis „solo” dar cu o formulă extinsă, ca deobicei:
* Henry ThreadgillDouble Up, Plays Double Up Plus (Pi Recordings, 2018)

Urmează o serie lungă de albume grupate în mici calupuri pentru care nu mi-a ajuns timpul să detectez și să semnalez lucruri deosebite, dar ele cu siguranță există, cum observ reparcurgându-le, de ex. în cazul vocalistei Anni Elif aflată la debut solo cu un omagiu adus poetei finlandeze clasice Edith Södergran. Și o să mă mai opresc cel puțin o dată la subiectul OddAtlas, un fel de „spin-off” Kandinski Effect.

* Alexandra Grimal, Valentin Ceccaldi, Benjamin Duboc - Bambú (Ayler, 2017)
* Lynne Arriale Trio - Give Us These Days (Challenge Records, 2018)
* Marta Sánchez QuintetDanza Imposible (Fresh Sound New Talent, 2017)
* Kate McGarry, Keith Ganz, Gary Versace - The Subject Tonight Is Love (Binxtown, 2018)
* Anni Elif (Egecioglu) (Sweden/Finland) - Edith (Eclipse Music, 2017)

* Kamaal Williams (keybs) - The Return (Brownswood Recordings, 2018)
* Nicola Conte & Spiritual Galaxy - Let Your Light Shine On (MPS/Universal Music/Japan, 2018)...„Soul-Jazz”
* Jim Snidero (a-sax) & Jeremy Pelt (tr) - Jubilation!: Celebrating Cannonball Adderley (SaVant, 2018)
* Chris Beier - Scarborough Variations: Piano Works XI (ACT Music, 2018)
* David Helbock's Random Control - Tour d'Horizon: from Brubeck to Zawinul (ACT Music, 2018)
* Diego Pinera (Uruguay/Germany) – Despertando (ACT Music, 2018)
....Diego Pinera: dr, perc & steel dr, Tino Derado: p-no & acc, Omar Rodriguez Calvo: bass, Daniel Manrique-Smith: flutes, Julian Wasserfuhr: tr & flugelhorn

* Noam Wiesenberg (bass) - Roads Diverge (Brooklyn Jazz Underground Records, 2018)
* ENEMY (Kit Downes, Frans Petter Eldh, James Maddren) - ENEMY (S/T) (Edition, 2018)
* Craig Brann (gtr) – Lineage (SteepleChase, 2018)
* Robi Botos (p-no/Canada) – Old Soul (A440 Entertainment, 2018)
* Adam Shulman (p-no) SextetFull Tilt (Cellar Live, 2018)
* SFJazz Collective - Music of Miles Davis & Original Compositions: Live (at) SFJazz Center 2016 -2 CD- (SFJAZZ Records, 2017)
* The Jamie Baum (flutes) Septet + - Bridges (Sunnyside Records, 2018)
....with Amir ElSaffar (tr), Brad Shepik (gtr), John Escreet (p-no), etc

* Daniel Carter, William Parker, Matthew ShippSeraphic Light -Live at Tufts University- (AUM Fidelity, 2018)
* Dustin Wong + Takako Minekawa + Good Willsmith (Jap/USA) - Exit Future Heart (Umor Rex, 2018)...."electronic, experimental"
* Okkyung Lee (cello) – Dahl-Tah-Ghi -Live at Emanuel Vigelang Mausoleum, Oslo, June 2013- (Pica Disc, 2018)...."experimental"

* OddAtlas (Italy/France) – OddAtlas (S/T) (Ropeadope, 2018)
....Grup cu Federico Casagrande: guitar, 2 membrii din The Kandinsky Effect: Warren Walker: sax & Caleb Dolister: drums, plus Sam Minaie (Tigran Hamasyan, Melody Gardot): bass
Pe site-ul lui Walker grupul apare notat „oddAtlas.”, totul plecând, între diverse alte proiecte, de la ideea unui experiment de jazz și post-rock al amicilor co-lideri ai cuartetului, Federico și Warren, care l-au creat din nimic rezervându-și cu ceilalți pentru probe și înregistrări, o singură săptămână de iarnă în munții francezi la Chamonix. A durat însă circa 1 an și jumătate până la finalizarea discului, cu inerentele analogii și diferențe (trio vs. 4-tet) față de The Kandinsky Effect - Pax 6 (Ropeadope, 2017) mixat de Sam Minae și despre care sigur am scris pe-aici, mai ales pentru că trioul francez a fost prezent la Smida Festival în munții Apuseni, în august 2017 (e posibil să fi atribuit greșit din inerție albumul casei Cuneiform unde apăruse anteriorul „Somnambulist”). Mi-a plăcut atunci un subtitlu al revistei Pop Matters: „The Kandinsky Effect n-au făcut cel mai bun album de jazz al anului, nici cel mai bun de rock. Dar orice-ar fi, Pax 6 rămâne unul dintre cele mai bune albume ale anului (2017”:
https://www.popmatters.com/the-kandinsky-effect-pax-6-2508496287.html
Să vedem ce se va scrie și despre noul OddAtlas în 2018.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu