"Viva Outsider" TAMMY PAYNE

TAMMY PAYNE
"Viva Outsider"

Ninety and Nine Records, 2014

O mai țineți minte pe Tammy Wynette, icoana clasică americană din muzica Country ("Stand by Your Man", "D-I-V-O-R-C-E", etc)?
Azi o nouă Tammy este în actualitate în peisajul muzical, britanica și eclectica Tammy Paine. Cu primul ei album scos sub nume propriu, după anterioare apariții pe câteva singles începând din 1990 în zona Bristol și după ”deghizări” în variate anturaje pe albume ulterioare cu tupele ei Sissi, Smith And Mighty, Boca 45, Jukes sau Tamco, în compania muzicienilor producători John Parish, Badly Drawn Boy, Andy Votel și din Portishead/Get The Blessing.
Anterioara apariție din 2012 a fost la casa de jazz Edition Records, albumul intitulat ”Don’t Think Twice” cu trupa Tamco, incluzând coveruri de piese rock și folk, cărora însă le-a imprimat o tentă personală ”jazzy” cu o tușă și de Rhythm & Blues în reinterpretarea de hituri Bob Dylan, Leonard Cohen, Elvis Costello, etc.
O piesă de-a ei -”Talk To Me Inside”- a fost preluată de legendarul artist portughez Paulo Gonzo iar interpretarea ei în duo a acestuia cu autoarea a fost inclusă în albumul de anul trecut ”Duos”. Practic acesta a fost ”starting point”-ul actualului material.
Cam aceeași acompaniatori apar și pe noul ”Viva Outsider”, un album însă integral cu piese proprii ce țintește spre cel puțin aceleași reacții pe care le-a avut “A Thousand Dreamers” cu Jukes (Twisted Nerve, 2004), măgulitor recenzat/cotat de mai multe reviste muzicale britanice. Deja câteva păreri s-au conturat și pentru noul album al unei cantautoare cu ”evocative soulful voice” (Mojo), ”una dintre cele mai fine vocaliste din ultimele 2 decade din UK” (BBC Online).
Argumentele forte sunt acum compozițiile însele și interpretarea, primul nume care mi-a venit în minte ascultând în premieră albumul fiind cel al frumoasei și talentatei Katie Melua (cu sau fără aportul lui Mike Batt): aceeași eleganță, intimitate, armonie, fluență și acuratețe a ”discursului” evocativ, începând chiar din deschiderea deja amintită ”Talk To Me Inside”...până la finalul ”Raise of Glass”, trecând printro ”coloratură” sonică pe care cu imaginație un critic o asociază stropilor de ulei de pe tablourile maeștrilor Joan Miró și Vincent Van Gogh: ”Dacă ”Viva Outsider” era destinat adierii de vânt a muntelui sau excursiei în aglomerația urbană, cântecul ei de sirenă ar putea deștepta câinii din somn și apela marinarii din urmă cu 300 ani și pe muzicienii muzicienilor de azi de la multe mile distanță. De ascultat.”
De remarcat și influența braziliană din câteva piese (”Viva Outsider”,”Territorial Din”), datorată stagiului pe care Tammy l-a avut în Brazilia unde a făcut percuție în câteva trupe de salsa.
Site-ul personal ”www.tammypayne.co.uk” punctează nostalgia elementelor de blues și jazz cu trimitere spre ”New Chanson”-ul cantautorilor Rufus Wainwright și Francois Brut, pentru a se ajunge la ”cel mai poetic sunet ”lounge”.
Chiar fără fizicul unei Katie Melua, carisma e prezentă din plin și noul ”Să trăiască outsider-ul” are toate șansele să-i schimbe statutul lui Tammy din ”nespecialistă”, ”cu puține șanse de câștig”...exact în opusul său, adică s-o metamorfozeze întro...”winner”/învingătoare.

TAMMY PAYNE - VIVA OUTSIDER

1. Talk To Me Instead
2. Viva Outsider
3. Some People
4. Territorial Din
5. Black Eyed Lucy
6. Singing Peaches Regalia
7. She
8. Lipstick Kiss
9. All Hands To Butter Go
10.Raise A Glass

MUSICIANS:
Drums - Matthew Jones, except track 9 (Dylan Howe)
Electric guitar - Neil Smith. Acoustic guitar tracks 1 and 10 – Denny Ilett.
Acoustic guitar tracks 2,4,6 – Jim Barr.
Keyboards - Dan Moore. Bass - Jim Barr.
Vocals and additional piano track 5 – Tammy Payne.
PRODUCED BY Jim Barr at J and J Studio in Bristol
ALL WORDS AND MUSIC WRITTEN BY Tammy Payne

3 albume de Halloween, cu Père Ubu, Rob Mazurek, Oren Ambarchi

Despre 3 subiecte la final de octombrie și în preajma Halloween-ului, 3 albume vecine cu sublimul unor capodopere discografice:
* Père Ubu: ”Carnival of Souls” (Fire Records, 2014)

Când citesc despre apariția unui album, ascult materialul anterior și/sau pe cel sau cele de referință, albume definitorii pentru discografia de până atunci a trupei/artistului, mai ales când e vorba de intervale de timp mai mari. Actualizarea, informarea măcar minimală o consider necesară receptării cât mai documentate, o pregătire a ”antenelor” pentru ce este pe cale să apară. Am procedat astfel și în cazul lui ”Lady From Shanghai”, albumul anterior Père Ubu din 2013 -după numele unui film clasic din 1962- apărut cu specificația ”Smash the hegemony of dance/Sparge hegemonia dansului”...unde era vorba de piese rock obișnuite pentru trupă, câteva citate-parodie din hituri pop (ex.”Ring My Bell”), o muzică dominată de aceeași voce tânguită și zeflemitor-amenințătoare a frontman-ului arhitect David Thomas, cu sound-ul general și chiar vocea amintind de Talking Heads/David Byrne...Toate astea însă nu prefigurau ce avea să urmeze, chiar dacă o parte din material era compus și folosit la repetiții deja de-atunci...exceptând poate (ceva din) piesele de final, elaboratele ”Lampshade Man”, ”414 Seconds”...și mai ales experimentala ”The Carpenter Sun”. Ultima e poate exact link-ul spre ”Carnavalul sufletelor”, noul opus (al 18-lea) semnat de Thomas & comp., unul cu gust dulce-acrișor, exprimând stări variate cu tempourile alternând rapid, piesele rezultând fiecare din experiențe diferite. Ale unui album -spune Thomas- ”pe care trebuie să-l iei cu tine în interior și acolo să te uiți bine de jur-împrejur”. Acum parodiate sunt hiturile “Surfer Girl”, “96 Tears”, ”I Put A Spell On You” și ”Goodnight Irene”, primele 2 greu de recunoscut, ultimele ”legate” în aceeași piesă. La Ubu  titlurile nu apar întotdeauna explicit, unele doar parțial ca la alienanta piesă titlu ”Carnival” unde atmosfera e de-a dreptul Tom Waits-iană...iar cel mai nou-venit membru, clarinetistul Darryl Boon, intervine cu solouri improvizate și aici cu măiestrie, imprimând albumului o tentă mult mai ”jazzy” ca deobicei.
În piesa ”Drag the River” David vede râul curgător -în care un om stă scufundat complet și privește de-acolo de pe fundul apei lumea de deasupra, atâta timp cât poate să-și țină respirația- ca pe o metaforă a întregii sale opere fluente și chiar ca pe o reprezentare de azi a Americii in integrum...”poate acea stare în care ne regăsim undeva între derivă și înec”.
Versiunea de pe CD a albumului include apocaliptica ”Brother Ray” -referință sau poate chiar o continuare la ”Sister Ray”-ul lui Velvet Underground- cu o durată de peste 12 minute și care e descrisă undeva întro cronică drept fundal potrivit pentru ”The Day of the Locust/Ziua lăcustei”, un film după romanul din 1939 a lui Nathanael West, regizat în 1975 de John Schlesinger, cu Donald Sutherland întrun rol principal...film pe care în anii '80 l-am văzut la televiziunea vecinilor sârbi. Cartea/filmul e despre cariere și povești de viață care demolau mitul visului american devenit realitate...chiar în locul unde asta trebuia să se întâmple cel mai puțin, la Hollywoodul din preajma declanșării lui ”World War II”.
Am expus doar parțial dintre punctele familiare de referință ale paradei carnavalești de suflete, cu siguranță de pe cel mai lucrat și mai coerent album & concept...dacă nu din întreaga discografie Père Ubu, cu siguranță dintre cele din noul mileniu III.
Încă odată și David ”Dr. Faustus” Thomas & comp. încalcă leguli, contrariază și intrigă, parodiază și demolează și acum după peste 40 ani de carieră: șoaptă contra strigăt; calm contra răbufnire violentă; pop versus anti-pop. În peisajul american muzical și filozofic, așa cum ne cânta și povestea cândva și artista multi-media Laurie Anderson, cu David Thomas nu știm de unde venim, ce căutăm și încotro ne îndreptăm, doar mărșăluim cu toții la nesfârșit...
Îmi place și părerea sa critică despre ce se întâmplă la scară globală azi în industria muzicală: ”muzica rock înseamnă în principal mișcarea dintro parte a orașului într-alta a difuzoarelor mari negre din spatele mașinii tale”...N-a fost niciodată cazul la Père Ubu -nume inspirat de la cunoscuta piesă în 5 acte ”Ubu Roi/Ubu Rege” a lui Alfred Jarry- și cu-atât mai puțin la ”Carnival of Souls”, o revelație pentru mine.

* Rob Mazurek and Black Cube SP ”Return the Tides: Ascension Suite and Holy Ghost” (Cuneiform, 2014)

Cornetistul/ compozitor/ improvizator și artistul vizual din Chicago Rob Mazurek a pierdut-o anul trecut pe mama sa Kathleen (fotografii de-ale ei apar pe copertă și în interior), la 11 zile după ce aceasta a fost diagnosticată cu cancer...iar de la acest deces a început să lucreze la noul album ca la un fundal șamanistic pentru călătoria/înălțarea în siguranță de la corpul material la spirit a acesteia spre tărâmul necunoscut de ”dincolo”: au rezultat 4 compoziții monumentale de peste 16 min. fiecare în care autorul îi are alături în quintet pe unii dintre talentații muzicieni cu care a colaborat în Brazilia la São Paulo în perioada rezidenței sale acolo (2000-2008), la sintetizatoare, percuții, voci, instrum. de suflat și alte ustensile dinamice. Cei ce-și permit ascultări succesive -recomandate de mai mulți critici- descoperă mereu câte ceva, de la ”prog-fusion”-ul cosm(ogon)ic à la Mahavishnu Orchestra sau Miles Davis de pe deschiderea “Oh Mother (Angel’s Wings)” cu momente ei sublime și elegante de relaxare dar și cu pasaje dinamice, încărcate de tensiuni à la Sun Ra Arkestra...trecând apoi prin balansata ”Return The Tides”, prin psihedelica “Let The Rain Fall Upwards” până la structurile ritmice ”free” ca la Ornette Coleman și Pharaoh Sanders din suita finală a LP-ului, -cea mai dinamică parte în ce privește gamă tonală- “Reverse The Lightning”.
Intenția care a reușit cu brio muzical -ba chiar depășind prin profunzimea mesajului așteptările- e aceea de tămăduire pentru cei care au pierdut pe cineva drag...și de încântare a celor doritori de provocările unor sound-uri de haos controlat, de ciclon cu mare forță expresivă, pe alocuri ca o muzică aflată în căutarea ”Big Bang”-ului de la originea Universului.
Este un album care poate candida la ”albumele anului”, intrând instant totodată și în galeria marilor realizări ale domeniului ”spiritual jazz”.

Rob Mazurek & Black Cube SP:

 Rob Mazurek – cornet, electronics, voice
 Mauricio Takara – drums, cavaquinho, voice
 Guilherme Granado – keyboards, synths, sampler, voice
 Thomas Rohrer – rabeca, electronics, soprano saxophone, voice
 Rogerio Martins – percussion, voice
 Rodrigo Brandão – voice


* Oren Ambarchi (gtr & perc/Australia): ”Quixotism” (Edition Mego, 2014)
.....feat. Thomas Brinkmann, Matt Chamberlain, Jim O’Rourke, Eyvind Kang, John Tilbury, Ilan Volkov & The Icelandic Symphony Orchestra

La ”Quijotism” -felul de a fi ca eroul lui Cervantes- s-a ajuns după 2 ani de lucru a LP-ului în 5 părți, pe linia ultimei perioade în care opera australianului Ambarchi a fost progresiv apropiată de posibilitățile de combinare a texturilor sonice cu ritmul și pulsul, ”groove”-ul mecanic asociind albumul cu anteriorul ”Sagittarian Domain” (Editions Mego, 2012). O altă referință e celălalt album pe care-l veți găsi recomandat la final (”Audience of One”), dar chiar dacă muzical consider mai atractiv ”Domeniul Săgetător” (practic o singură piesă-suită fluentă de 34 minute) dintre cele 3 l-am ales totuși pe cel mai recent și pentru calibrul invitaților, între care percuționiștii Matt Chamberlain și Thomas Brinkmann împart cu autorul rolul principal al creerii poliritmiilor, iar chitaristul Jim O’Rourke și violonistul Evyind Kang ”colorează” și ei în peisajul general alături de delicatele pasaje de pian ale lui John Tilbury (din grupul de improvizație liberă AMM). Astfel a rezultat un album de post-rock experimental & ambiental la care au mai contribuit -pentru a extinde paleta contribuabililor pe încă 2 continente- și maestrul japonez la tabla  U-zhaan și o orchestra simfonică islandeză dirijată de israelianul Ilan Volkov. Stilistic am găsit pentru acest album referințe la veterana compozitoarea franceză (născută în 1932) de muzică electronic-ambientală  Éliane Radigue, mult influențată de Budism.

Oren Ambarchi: ”Sagittarian Domain” (Edition Mego, 2012)
Oren Ambarchi: ”Audience of One” (Touch, 2012)

Fizzè & Dizzi fac ”Manevre autumnale”, chiar dacă...”Tot ce-i distractiv e interzis”

Ar fi vrut să mă ocup în perioada asta de Joel Harrison, chitaristul american din ale căror aprox. 15 ore de muzică pe care le am la dispoziție ar fi trebuit să aleg unul sau două album preferate...dar fără vreun ”feedback” pe care-l propuneam pe Facebook, mi-am dat seama că respectivul rămâne un ilustru necunoscut pentru melomanii din Ro -sau jazzofililor vorbitori de limba română în general - și că subiectul trebuie amânat. Și nici măcar nu e vorba la J.H. de un jazz...ermetic, de o muzică greoaie pentru un nivel mediu de receptare...aș zice ca să dau un exemplu că e una similară cu acel tip de ”fusion” lui Pat Metheny.
...Așa că deocamdată vă propun un pachet mult mai restrâns de 4 albume elvețiene, unul mai rar, valoros și inovativ muzical decât altul, la care dacă ne dorim și mai puține în căutarea ”celui-mai-cel...”, a chintesenței valorice, vom putea alege doar două...sau chiar unul singur, cel mai...autumnal, ca în zicala aceea nostimă cu ”cei 4 evangheliști sunt 3, Luca și Matei...unul dintre ei”. Eu unul pe acesta îl am ca preferat și de fapt tocmai datorită lui am ales subiectul. Dar și al lui "Kulu Hatha Mamnua", expresie arabă care înseamnă ”all that's fun is forbidden/ tot ce-i distractiv e interzis” (!).

* Fizzè (Victor de Bros): ”Kulu Hatha Mamnua” (Les Disques De L'Art Gué/Switzerland, 1986)
* Gilles-Vincent "Dizzi" Rieder (ex-Debile Menthol): ”Manœuvres D' Automne” (Les Disques De L'Art Gué/Switzerland, 1987)
* Fizzè (Victor de Bros)'s ”(The Dawn of) Peeni Waali” (Mensch, 1991)
* Jad Fair and Gilles-Vincent Rieder (Half Japanese): ”Songs From A Haunted House” (2012)

Până să vorbim despre muzică, vă rog să admirați coperțile, mai ales la cele 2 albume-surori și consecutive 1986 & 1987...dintre care cum ziceam preferatul meu cel cu ”manevrele” e adaptat perfect cromatic titlului și sezonului de toamnă:

Fizzè (Victor de Bros) – Kulu Hatha Mamnua (Les Disques De L'Art Gué/Switzerland, 1986)
”RIO/Avant-Prog” Studio Album, released in 1989
Songs / Tracks Listing:

1. Kulu Hatha Mamnua (4:48)
2. Derive (3:49)
3. Tongega (3:18)
4. Cusine (3:02)
5. Adieu (1:58)
6. Nuit Blanche (5:26)
7. Futur Interieur (1:10)
8. Odessa (4:02)
9. Homo Sapionce (3:05)
10. Palgengawoya (2:48)

Line-up / Musicians:

- Fizzè / keyboards, sounds, flute, bass, balafon
- Giles V. Rieder / drums, percussion, hurdy gurdy, sounds, balafon, vocals
- Daniel Brunner / trombone
- Cedric Bovet / sax
- Cedric Vuille / clarinet
- Marie Schwabb / violin
- Anne Lehmann / choir
- Cat Broillet / choir
- Christine Freudiger / choir
- Francoise Borioli / choir
- Irene Lohmann / choir
- Jacqueline Gander / choir

Gilles-Vincent "Dizzi" Rieder*  ‎–  Manœuvres D' Automne
Label: Les Disques De L'Art Gué ‎– LP AGR 002
Format: Vinyl, LP, Album
Country: Switzerland
Released: 1987
Genre: Electronic, Jazz, Rock
Style: Avantgarde

 Tracklist:
A1. La Mort Guette  Composed By – Reider*
             Keyboards – Gilles-Vincent "Dizzi" Rieder*
A2. 500++ (Court Toujours)  Composed By – Reider*, Viennet*
A3. Leopard II    Bass – Victor "Fizzè" de Bros*
            Composed By – Reider*, de Bros*
            Guitar [Guitare Non Formée] – Pepe
A4. Animiste     Composed By – Reider*, de Bros*
            Percussion – Victor "Fizzè" de Bros*
A5. C'Est Loin? (Pour Hideki)    Composed By – Reider*
            Percussion – Victor "Fizzè" de Bros*
            Percussion [Balafon] – Christian Addor, Gilles-Vincent "Dizzi" Rieder*, Olivier Meury
B1. Mer Morte    Composed By – Reider*
B2. Mutation     Composed By – Reider*, de Bros*
B3. Marecage    Composed By – Reider*
            Vocals – Serge "Djodjo" Baudat*
B4. OO Nul     Composed By – Reider*
           Guitar [Guitars] – Gilles-Vincent "Dizzi" Rieder*
  Bonus:
B5. Fais Pas Çi Fais Pas Ça   Composed By – Segalen*, Dutronc*, Lanzmann*
          Guitar [Guitars], Bass – Jean-Maurice Rossel
Credits:
Drums, Percussion, Vocals, Noises – Gilles-Vincent "Dizzi" Rieder*
Guitar [Guitars], Bass [Basses] – Laurent "Lorenz" Viennet*
Keyboards, Noises, Saxophone [Sax] – Victor "Fizzè" de Bros*
Percussion – Serge "Djodjo" Baudat*
Performer [Complotées Par] – Les Animistes

Producer – Fizzè , Mixed By – Dizzi, Fizzè
Notes  Recorded and mixed at Studio Mensch

Pe unul dintre artizanii celor 2 albume -și la general, eminențele cenușii din spatele labels-urilor elvețiene Les Disques De L'Art Gué și respectiv Mensch Records- îl puteți vedea aici:

..iar autobiografia vieții și carierei sale o găsiți evocată cronologic, aici:

http://www.mensch3000.ch/biography.htm

La ”ora” de inspirație magică din perioada 1986-87 a celor 2 LP-uri pepite, Gilles Rieder se prezenta cu experiența solidă a participării ca baterist/vocalist pe cele 2 albume ale avangardistului grup elvețian Débile Menthol, capitol aparte în curentul ‘Rock in Oposition’, ramura Recommended Records (RecRec Music), casa independentă a lui Chris Cutler (bateristul englez din Henry Cow). 

Cei doi nu căutau doar să scoată sounduri noi pe instrumente cunoscute, ci își creau ei înșiși în acea perioadă surse generatoare de așa numite ”found sounds” din ustensile și ”devices”-uri proprii, ceea ce se întâmplă din abundență pe cele 2 albume pe care n-am să le disec evidențiind vreo piesă sau alta, ci o să vi le recomand ”în bloc” și împreună, așa cum apar și în reeditarea pe din 1996 (CD AGR 008 "Kulu / Manoeuvres" (Fizzè/Dizzi) Mensch Records)...Dar voi specifica de ce le consider pe acestea valoric și inovativ peste celelalte două ulterioare, amintite mai sus: datorită dozei puțin prea mari de Reggae și Dub în cazul lui ”Peeni Waali” (cu invitați notorii din branșă, Linton Kwesi Johnson, Lee Perry & Rico Rodriguez)...iar la colaborarea ”Songs From A Haunted House”: centrarea prea mare pe vocea lui Jad Fair, frontman-ul grupului ”underground” american Half Japanese (un capitol aparte de studiat și asimilat totuși...conectat la o familie mai mare din care mai fac parte multe nume care au apărut în anii '80, printre alții și colaboratori de-ai săi: Teenage Fanclub, Yo La Tengo, The Pastels, Steve Shelley (Sonic Youth) sau Daniel Johnston).

Șansele unei mai bune receptări ale celor 2 albume de colecție cresc pentru cei care cunosc -indiferent ediția sau formatul purtător de sunet (casetă audio, LP sau CD)- cel puțin aceste 2 materiale pe care Gilles Rieder cântă efectiv iar Fizzè (aka Victor de Bros) doar ca amic apropiat:

* Débile Menthol: ”Emile Au Jardin Patrologique” (RecRec Music, 1981)

* Débile Menthol: ”Battre Campagne”  (RecRec Music, 1984)

Cu multe aventuri Débile Menthol a concertat prin 1984 și în Ungaria împreună pe afiș cu trupa maghiară Pandora's Box.

Guillaume Perret & the Electric Epic: ”Open Me” (Kakoum Records, 2014)

E și ”epic” și ”electric”, precum spune numele trupei.
Este totodată și deschis (”open”), cum zice și titlul albumului...
S-o luăm metodic:
După ”Guillaume Perret & the Electric Epic” (feat. Médéric Collignon) (Tzadik, 2012), album anterior pe care trupa franceză a saxofonistului s-a pliat pe estetica klezmer și ”radical jewish culture” a lui John Zorn via Tzadik Records, iată formula recidivând recent cu un material și mai interesant: un album de data aceasta apărut sub eticheta casei de discuri proprii cu numele -”Kakoum”- al piesei tensionate cu inflexiuni arabe care deschidea anteriorul album și pe care invitatul Médéric Collignon folosea nu doar cornetul său specific ci urla și cu vocea, aidoma ca întro piesă în cel mai pur stil death/doom metal (!). Despre privilegiul de a face muzică la un label propriu vă mai spuneam și cu alte ocazii: faci exact ceea ce vrei, fără nici o constrângere dinafară. Iar acum asta se întâmplă: libertatea totală de a crea în 8 compoziții originale o muzică reflectând momente clasice de pionierat ale unor majori ca Miles Davis electric, Weather Report sau Magma, printrun mixaj ingenios de ”jazz fusion” cu un ”groove” infecțios electro la limita punk-ului, de rock progresiv și chiar psihedelic. Și totul este inspirat ”împănat” cu efecte, toți membrii 4-tetului participând.

O explorare sonică numită întro cronică ”expediție sonoră fericită și insațiabilă” a saxofonistului parizian originar din orașul Annecy care nu-i ocolește -odată cu target-ul principal al faniîlori amatori de ”fusion”- nici pe cei de rock și de metal, cu riffuri puternice ce interferează cu balade onirice...totul întrun haos emoțional și jubilant, dar unul bine organizat. O piesă are, așa cum trădează și titlul, inspirații etiopiene (”Ethiopic Vertigo”)...în alta o auzim pe vocalista Sir Alice, balada ”Chamo” (nu-i așa că titlul ăsta -chiar cu diferențe- vă duce și pe voi cu gândul la porecla transformată în renume a regretatului Bela Kamocsa...?). Finalul e incandescent precum sugerează și numele ”Massacra”, foarte probabil cu aluzii la tragice evenimente contemporane și închinzând astfel ciclic un album cu o piesă care s-ar fi putut numi foarte potrivit și ”Kakoum, part 2”.
Noul album arată ca o continuare a precedentului, fără Médéric acum dar cu o voce feminină în loc, tot cu o deschidere cu inflexiuni orientale...și tot cu titluri scurte și sugestive, mai ales când e vorba de tensiunile înalte (vezi piesele 03, 05 sau 08). Preferata mea este 02. ”Shoebox”, piesă de o măreție pe care o întâlneam odinioară la grupul Passport a lui Klaus Doldinger, în particular în superba suită ”Ataraxia”: ca un arc înapoi în timp din 2014 în 1978 (vezi videoclipurile).

Songs / Tracks Listing:
         01. Opening (5:17)
         02. Shoebox (9:52)
         03. Brutalum Voluptuous (5:58)  Sir Alice / voice
         04. Irma's Room (7:15)
         05. Mamuth (6:24)
         06. Doors (4:42)
         07. Ponk (6:32)
         08. Coma (1:54)  Monica Vannier / voice
Line-up / Musicians:
- Jim Grandcamp / guitar
- Philippe Bussonnet / bass
- Yoann Serra / drums, sampler
- Guillaume Perret / electric sax
   
Muzica albumului ”Open Me” s-a auzit prima dată la festivalul de la Villette iar lansarea pe disc a avut loc pe 23 septembrie curent. Pe pagina de Facebook a lui Guillaume găsim la ”Genre” și termenul ”Visual” ceea ce înseamnă că se pune accent și pe suportul imagistic în concerte la muzica saxofonistului parizian de 34 de ani. O desfășurare copleșitoare audio/video de forțe cu trupa sa o puteți urmări aici, întro secvență dintrun concert de anul trecut:





...iar mai jos, clipul oficial de pe noul album, întâmplător (sau nu?) chiar la preferata mea ”Shoebox”: e o versiune mai scurtă decât pe album, dar foarte sugestivă în ceea ce privește ”interplay”-ul dintre componenți și relevantă și pentru capitolul efecte ”acoperit” de toți cei patru.
Pentru mine acesta este unul dintre albumele-revelație nu doar ”ale toamnei” ci chiar ”ale anului”...și nu doar la secțiunea ”fusion” ci în jazz la general!

Scott Walker + Sunn O))): ”Soused” (4AD, 2014)

În ianuarie 2013 postam despre albumul lui Scott Walker lansat în decembrie 2012 și aflat atunci în actualitate. Am revizuit și completat postarea:

Scott Walker/Engel și albumul ”anti-Christmas” "Bish Bosch", cu "The Day The "Conducător" Died (An Xmas Song)"

...reactualizarea fiind utilă ca introducere a noului material, unul care are certe șanse la ”albumul anului”. Haideți să vedem și de ce.
Același și totuși diferitul Scott Walker, acum la nici 2 ani distanță de precedentul material discografic, cu un nou album. Deja avem ceva neașteptat: între precedentele trecuseră 11, respectiv 6!...Apoi, intenția de a realiza un album cel puțin la fel de filozofic și spiritual...de data aceasta însă mult mai melodic, nedominat de disonanțele trilogiei anterioare...și deasemenea, avem surpriza colaborării cu un grup de ”avantgarde drone metal”: nimic din cariera de până acum nu trăda vreo empatie cu un astfel de stil/grup (deși lui Scott îi plăcuse albumul trupei din 2009 ”Monoliths + Dimensions”)...Cine știa sau a aflat citind atent postarea despre autor și despre albumul ”Bish Bosch” cred că nu mai e chiar așa surprins: doar e vorba după cum v-ați dat seama de un autor dispus spre riscuri și noi provocări și care gândea despre inedita colaborare așa: ”baza în muzică este drona, un exercițiu reductiv”...”nu i-am întâlnit anterior pe cei din Sun O))) și m-am gândit că dacă nu va ieși și va fi o surpriză urâtă ne vom despărți și vom încerca să o uităm. Dar mi-a plăcut sunetul lor și cum evoluează progresiv și ne-am înțeles perfect în studio de la primele repetiții. A mers foarte bine, băieții ăștia sunt serioși când lucrează și sunt și distractivi”.
Trupa fusese de fapt cea care făcuse primul pas, trimițându-i lui Scott o piesă instrumentală cu rugămintea de a face vocalul pentru ea...Acesta n-a putut pe moment, dar a pătruns parțial în estetica muzicală Sun O))) atent inclusiv la sloganul frecvent de pe albumele lor, “Maximum Volume Yields Maximum Results”...și a realizat că s-ar potrivi o colaborare între vocea sa și sunetul puternic, ”noisy” și primar al lui Stephen O’Malley, Greg Anderson, Attila Csihar plus membru auxiliar Tos Nieuwenhuizen.
Titlul ales ”Soused” -termen arhaic pentru ”asalt”- are bineînțeles și alte sensuri, printre care și ”scufundat în lichid”, fie el chiar și alcool (iar de aici aluziile și trimiterile aferente la beție, dependență, etc). Coperta a fost aleasă în consecință:

Soundul e mai accesibil, piesele ”art rock, baroque pop” marca Walker sunt mult mai puțin complexe compozițional, dar sunt toate melodice mai ales datorită chitarelor și apăsător-atmosferice cu ”moog”-ul omniprezent ”tânguit” pe tonuri joase, bineînțeles conform mesajului din versuri:
01. ”Brando” este un tribut adus regretatului actor Marlon, cu trimiteri sado-masochiste și sexuale la filmele în care personajele interpretate de acesta erau bătute, mai ales ”One-Eyed Jacks” în care obiectul cu care e lovit actorul e un bici din piele de taur. Ca urmare pentru conformitate Scott a apelat la Peter Gamble, un maestru campion în U.K. al lovirii cu biciul -chiar și cu 2 simultan- și care a venit invitat în studio cu 9 asemenea bucăți de colecție din Australia și U.S., unele și de 3 metrii lungime (!).
02. ”Herod 2014” are 12 minute și e de inspirație biblică, sursa fiind ”Salomé” -cu implicitelele sale referințe la necrofilie și incest- a romancierului irlandez Oscar Wilde, pusă pe note întro operă controversată ”ultra-disonantă” de Richard Strauss. Premiera acesteia a avut loc în 1906 la Viena și a plăcut și dezgustat în același timp, (iar ulterior, după scandalul iscat, a fost interzisă de cenzorii imperiali). Regele Iudeii bunicul lui Salomé duce o crudă campanie de pruncucidere iar o mamă încearcă să-și asculdă bebelușul primul născut, tragicul subiect având un corespondent contemporan foarte actual în evenimentele din Orientul Mijlociu (jurnaliștii occidentali decapitați de ISIS, familiile decimate din Fâșia Gaza, etc). Scott Walker a scris însă versurile piesei cu ceva timp înainte...incluzându-l și pe acesta care include numele temutei foste Securități est-germane:
”The goon from the Stasi/ is left far behind them.”
În 03. ”Bull” ideea de bază e o cruciadă împotriva existenței însăși, iar la pronunția în latină a câtorva cuvinte (de ex. “Custodient migremus”) Scott a fost ajutat de fiul de 9 ani al producătorului Pete Walsh, cunoscător la perfecție a limbii și care i-a dictat la telefon...dar pentru a evita orice greșeală, autorul a înregistrat vocea copilului și aceasta apare chiar la începutul piesei.
04. "Fetish"...ne spune chiar despre obiectele fetișizate la propriu, pe care însă autorul ar vrea ca cei ce o ascultă să și le identifice și să și le personalizeze singuri...
...Iar finalul, 05. ‘Lullaby’: este vorba despre o piesă mai veche a lui Scott compusă pentru germanca Ute Lemper și care apare ca bonus-track pe varianta japoneză a albumul ei ”Punishing Kiss” (1999)...un cântec reorchestrat acum având ”întrun sens foarte superficial” subiectul peren al sinuciderii asistate, un cântec de leagăn brutal și înfricoșător despre felul tehnologic al întâmpinării morții și unul ”absurd” în primul rând pentru că e strigat în loc să fie șoptit...
”Nimic nu este autobiografic aici” ține să precizeze Scott Walker întrun interviu, ultima oară când artistul a inserat elemente din propria existență fiind demult, ”probabil prin anii '60”. ”No regrets”...


Compact Disc, Vinyl-LP and digital editions.
Track listing:

"Brando" 8:42
"Herod 2014" 11:59
"Bull" 9:21
"Fetish" 9:08
"Lullaby" 9:22

Personnel:
Greg Anderson (Sunn O)))) – guitar, Moog synthesizer
Stephen O'Malley (Sunn O)))) – guitar, Moog, synthesizer
Scott Walker – Singing, production

Additional personnel:
Peter Walsh – production
Mark Warman - orchestration

http://thequietus.com/articles/16411-scott-walker-interview-sunn-o-soused

SDSS1416+13B (Zercon, A Flagpole Sitter), which not only finds Walker variously referencing subatomic science, Attila the Hun, Buñuel's 1964 film Simon of the Desert, Louis B Meyer and Roman numerals, but singing in his pained baritone about playing "fugues on Jove's spam castanets", a line that seems to come not from history or science or European arthouse cinema, but Roger's Profanisaurus.

”Ediție specială” vs. Rabbit Rabbit Radio, Vol 2

Azi, o postare despre (L') Edition Spéciale, grup francez din anii '70 descoperit de mine abia recent. Îi fac loc aici printre numele de actualitate ale ultimilor ani pentru cele 3 albume din anii 1976-1978, cu o muzică ce ar fi putut foarte bine să trupa să fie subiect și pe celălalt blog în care sunt VicTim(ă) a ”rockului special”.
Cu experiență acumulată și faima dobândită în trupa Triangle de tip ”Canterbury style” cu 3 albume în intervalul 1970 -1973 , chitaristul Martial "Mimi" Lorenzini se asociază cu Ann Ballester (voc & keyb), Josquin Turenne (bass) și Jean-François Bouchet D'Angely (drums) formând Edition Spéciale în 1975.
Triangle a avut momente notabile: debut cu un single ”Elégie à Gabrielle” inspirat dintrun fapt divers real, tragedia sinuciderii unei profesoare îndrăgostită de unul dintre elevi. Sau rivalitatea de tip The Beatles vs. The Rolling Stones din presa vremii cu trupa Les Variations (Triangle fiind considerat un grup ”intelectual”). Pe al 2-lea album apar ca invitați Faton Cahen din Magma și...tânăra speranță la clape Jean-Michel Jarre (!), iar pe al 3-lea și ultimul, violonistul Stéphane Grappelli. Alte surse făceau asociații între Triangle și Ange.
Debutul Edition Spéciale cu "Allée des Tilleuls" primește cronici împărțite, unele făcând comparații flatante cu Return To Forever și Brand X. Un jazz-rock destul de accesibil, fără a fi totuși facil și care avea să devină și mai antrenant și ”groovy” de la al 2-lea album pe care apare nou venitul baterist Alain Gouillard căruia i se detectează, datorită conceptelor ritmice din pasaje foarte complexe, similitudini cu Bill Bruford...în timp ce ”duelurile” vioară-chitară amintesc de Mahavishnu Orchestra a lui John McLaughlin. "Aliquante" și "Horizon Digital" (albumele 2 și 3) capătă astfel, inclusiv prin reeditările de la casa Musea cu bonusuri și repoziționările ulterioare, statutul de excelente albume de ”fusion” francez de clasă mondială. Pe ”Orizont Digital” apare și vibrafonista/percuționistă Mireille Bauer venită din Gong și având conexiuni și cu Magma, alte 2 trupe superbe și nume majore ale prog-rockului de tip Canterbury/Zeuhl/R.I.O. din Franța. Site-ul ”www.progarchives.com” mai recomandă muzica ”Ediției speciale” și fanilor Weather Report, Isotope și Soft Machine (perioada mijlocie). Merită parcurse acolo și reviews-urile câtorva fani, între care și românul Bogdan Olariu (”b_olariu”) care ”vede” albumul al 2-lea drept cel mai valoros, în special primele 3 piese și a 8-a:
01. Vedra (6:35)...02. A La Source Du Rêve (7:45)...03. So Deep Inside (5:45)...08. Camara (9:24) ”Gustibus non disputandum”: mie mi se pare mai închegat ulteriorul "Horizon Digital", cu ”vârfurile” 04. Daisy și 10. Babylone (bonus cu influențe reggae). Cele 5 bonusuri foarte diverse stilistic, apărute în reeditarea de la Musea, sunt înregistrări din 1980 și ar fi trebuit să facă parte dintrun dorit dar nefinalizat album nr. 4, cu 3 componenți noi, între care și vocalistul  Fernand Pena amintind de regretatul David Byron de la Uriah Heep...
Titlul ales de final, pe un album care era ”cântecul de lebădă”, sună trist-ironic: 11. ”Time Will Make It Better”...dar totodată stilistic piesa asta are cel mai mult în comun după părerea mea cu sound-ul iluștrilor britanici Brand X, ”grupul secret al lui Phil Collins”.

Line-up :

- Mimi Lorenzi / guitar, synthesizer, vocals

- Ann Ballester / keyboards, vocals

- Francois Grillot / bass

- Alain Gouillard / drums

- Mireille Bauer / vibes, percussion

Bineînțeles că trupele acestea nu aveau cum să-i scape lui Costin Grigoraș, care se ocupă în trilogia ”Fața văzută și nevăzută a muzicii” de Triangle în vol. 2, capitolul ”Franța- Pop hard-rock”, pag. 330...respectiv de Edition Spéciale, în capitolul ”RIO- Avangardism” vol. 2, pag. 346.

Edition Spéciale înseamnă istorie, revin acum cu postarea de pe Facebook ușor reajustată, despre noul album al Carlei Kihlstedt & comp. (despre primul material și cariera ei anterioară, detalii găsiți tot pe acest blog întro postare de anul trecut):

”SWALLOW ME WHOLE/ Înghite-mă întreagă” este titlul à la Björk al vol.2 ”Rabbit Rabbit Radio” tocmai lansat de duoul Rabbit Rabbit, alias ”iepurii” Carla Kihlstedt & Matthias Bossi...parteneri și pe plan artistic și în viața particulară. Abonaților site-ului lor interactiv ”www.rabbitrabbitradio.com” le este dedicat albumul, celor care în schimbul unei sume modice primesc în format digital în prima zi calendaristică a fiecărei luni, între altele, câte o nouă piesă a cuplului. Când se adună 12 melodii se completează anul, respectiv apare încă un album ”colorat” cu toate ingredientele celor doi multi-instrumentiști (voice, violin, viola, bass harmonica, percussion, keyboard, prepared piano, drums, thunder drum, organ. Fender Rhodes, synths, whistling, etc), asistați de (aproape) al 3-lea membru-”iepure” Jon Evans (guitar, bass, banjo, etc) -poreclit de cei 2 ”unicornul nostru”- și în câteva piese de alți invitați printre care apare și basistul ”crimsonian” Tony Levin (!). 

Dacă aș zice că cei 3 fac un (indie) pop sofisticat și eclectic, antrenant și deloc repetitiv, cu texte inteligent-provocatoare...nu-i așa că referirea la islandeza Björk ar merge și dincolo de titlu?...Parcă chiar și coperta ”dark & scary”, o vedeți aici (și dacă vă place și muzical albumul, priviți puțin în urmă să recuperați și dintre proiectele anterioare ale Carlei):  

Songs / Tracks Listing:

1. Drowning Alice (2:53)
2. Cross the River (3:36)
3. Tiny Invasion (4:05)
4. Swallow me Whole (3:17)
5. My Town (4:04)
6. Inside/Outside (3:59)
7. Steal Away (3:22)
8. Back Home (3:49)
9. This is the House (6:13)
10. Hello Cat Lady (3:50)
11. Nothing to Say (2:29)
12. Before the Sun (4:30)

e

SWALLOW ME WHOLE

In the wind hides a breath.
On the breath lies a word.
On the word rides a song
of superficial glory.
On the glory sits a boy.
In the boy lurks a question.
From the question springs a jury,
signed and sealed and in a hurry.
In the verdict lies a lesson.
In the lesson waits a road.
On the road sits an old man.
From the old man comes a sigh.
On the sigh hides a flicker.
In the flicker alights a bird.
In the bird lies a silver tongue
that swallows all it’s heard.
Remember me to the water.
Remember me to the hills.
Remember me to the outermost house
and the silence of the kill.
Remember me to the swallows.
Remember me to the dawn.
Remember me to the glittering green
and the bulk and heft and the might and
the brawn.

Duoul merge mai departe, lucrând deja la vol. 3 al seriei. Pentru că anul 2014 cei doi l-au numit ”al chitarei”, se vor auzi mai multe asemenea instrumente mânuite de câțiva invitați, în extrasul următor fiind vorba despre ”fabuloasa” Ava Mendoza.
Rabbit Rabbit Radio: ”The Promise” (feat. Ava Mendoza)

Moondog revival...în ”mișcare perpetuă”: Sylvain Rifflet & Jon Irabagon

”Un album care merită o extinsă analiză pe care mi-am propus-o foarte curând aici și/sau pe blog...dacă nu atât pentru protagoniștii în sine, atunci pentru cel care i-a inspirat:
Sylvain Rifflet & Jon Irabagon: ”Perpetual Motion: A Celebration of Moondog” (Jazz Village/Harmonia Mundi, 2014)”
Era o postare de pe Facebook făcută la data de 10 septembrie, imediat după descoperirea acestui tribut Moondog adus la 15 ani de la dispariția sa de americanul Irabagon (alto-sax) și de francezul Rifflet (clar. & tenor-sax) cu grupul său Alphabet. Deși se cunoșteau de aproape 20 de ani, de pe vremea când cântau sporadic împreună întrun ”all-star college band” la un mare parc de distracții american, cei doi chiar dacă au ținut legătura și-au urmat drumuri și cariere separate până la momentul când au devenit două dintre cele mai promițătoare figuri ale jazzului actual din țările lor...Dar în momentul când și-au împărtășit afinitatea comună specială pentru muzica Moondog cu amestecul ei de folk, jazz și influențe stradale, hotărârea de a face proiectul împreună a fost luată și s-a concretizat cu concertul acestui album, înregistrat în premieră la cea de-a 30-a ediție a Banlieues Bleues Jazz Festival din 2013.
”12 dintre cele 14 piese -după cum spunea Sylvain- reconstruiesc pe acest proiect faraonic (CD & DVD) muzica lui Moondog la modul în care muzicienii de jazz reinventează standardele, adaptându-le pentru mine și pentru Jon”. În piesele ”Aska Me”, ”Maybe” și  ”My Tiny Butterfly” apare și corul de elevi și studenți de la colegii și de la un conservator de muzică din Bobigny/Franța...iar restul de 2 piese “ ‘Round Paris” și “From the Jazz Book Extended” sunt compuse de Sylvain în memoria ”legendarului ”nimeni”, Louis Thomas Hardin, alias Moondog, Vikingul gigant cu barba lungă și albă din colțul de stradă de pe Sixth Avenue din New York, unul dintre cei mai fascinanți compozitori ai sec. XX, muzicianul de stradă orb, creator și inventator de instrumente, dirijor învățat de Leonard Bernstein și simfonist autor și interpret timp de aproape 25 de ani a sute de piese minimaliste influențate de Renaștere și cu rădăcini în muzica Pieilor Roșii americane și în ritmurile din zona Caraibe.

1 OASIS   6:02
2 HEAT ON THE HEATER   4:39
3 BIRD’S LAMENT   3:06
4 BLACK HOLE   7:04
5 FROM ONE TO NINE   3:41
6 ‘ROUND PARIS   1:41
7 ASKA ME   2:19
8 FLEUR DE LIS   6:20
9 MAYBE   6:22
10 NERO’S EXPEDITION   1:34
11 MY TINY BUTTERFLY   3:52
12 FROM THE JAZZ BOOK N°2   3:38
13 FROM THE JAZZ BOOK EXTENDED   3:06
14 SANTA FE   3:16

SYLVAIN RIFFLET - tenor saxophone, clarinet, electronics
JON IRABAGON - alto and tenor saxophones
    with: BENJAMIN FLAMENT - percussion and treated metals
            PHIL GORDIANI - guitars
            JOCE MIENNIEL - flutes and MS 20
            EVE RISSER - piano and electric harpsichord

All compositions by Louis Thomas Hardin a.k.a Moondog except “ ‘Round Paris” and “From the jazz book extended” by Sylvain Rifflet.
All arrangements by Sylvain Rifflet.
___________________________________________________________________________________________________
Despre autori:
Sylvain Rifflet (38 ani) are cea mai imporantă realizare de până acum în afară de ”Perpetual Motion” albumul ”Alphabet” (self-released, 2012) care dă și numele trupei sale actuale, unul dintre preferatele mele între albumele de jazz din 2012.
Jon Irabagon (35 ani) este component în cuartetul new-yorkez Mostly Other People Do the Killing (cu 8 albume în ultimii 10 ani) și e anunțat în fruntea unei formule de trio luna viitoare la ediția din acest an a festivalului ”Jazz...and More”/ Sibiu 2014.
Alte referințe și recomandări:
Jon Irabagon's Outright!: ”Unhinged” (IRABBAGAST, 2012)....singurul album cotat cu 5 stele în revista DownBeat, noiembrie 2012!
Jon Irabagon's ”Outright!” (2008)
Jon Irabagon, Hernani Faustino, Gabriel Ferrandini: ”Absolute Zero” [Not Two, 2013]
Mary Halvorson Septet (cu Jon Irabagon): ”Illusionary Sea” [Firehouse 12 Records, 2013]





O cronică a albumului și un alt extras video din proiect puteți citi/viziona aici:
http://www.drame.org/blog/index.php?2014/09/10/2924-moondog-par-rifflet-irabagon

Dintre albumele Moondog, vă recomand pe lângă originalele LP-uri din anii '50-'60 de la casele Prestige și Columbia și pe cele scoase ulterior de casa germană Kopf -mai ales ”H'art Songs” (1978) și ”Elpmas” (1991)- precum și compilația ”Rare Material” -2XCD- (Roof Records, 2006).