Reflecții jazzistice de februarie

Grammies-urile americane -premii anuale tot mai populiste, urmărind captări de audiențe cât mai mari- sau Echo Jazz-urile germane, cel puțin subiectiv-partizane pentru anul 2015 -unde de exemplu casa de discuri ACT Music a avut 13 nominalizări iar „vecina” ECM nici una (!)- nu mai sunt demult pentru mine „poll”-uri valorice de căutare, dar altfel pentru publicul încă subțire numeric și prea puțin diversificat stilistic din România, ele sunt niște barometre încă bune, mulți aflând abia acum după vreo 5 ani de vocalista Cécile McLorin Salvant...
Între nominalizatele germane am găsit câteva albume ale unor nume noi de artiști și care merită măcar o dată parcurse și eventual comentate, dacă aș găsi interes la cineva...dar cum deocamdată nu s-a întâmplat, iată doar enumerarea lor cu specificarea instrumentului de bază al liderilor:

http://www.echojazz.de/…/ECHO_Jazz_2016_Nominierte_FINAL_16…

* Anke Helfrich (voc) Trio feat. Tim Hagans: „Dedication" (Enja, 2015)
* Daniel Erdmann (sax), Samuel Rohrer, Vincent Courtois, Frank Möbus: „Ten Songs About Real Utopia" (Arjuna Music, 2015)
* Frederik Köster (trumpet, electronics): „Die Verwandlung: Tension/Release" (Traumton Records, 2015)
* Benny Greb (dr, perc) (with Chris Montague: gtr & Kit Downes: keys): „Moving Parts" (Herzog Records/Hamburg, 2014)
* Tobias Meinhart (t-sax): „Natural Perception" (Yellowbird/Enja, 2015)
* Nils Wogram (trombon) Nostalgia: „Nature" (Nwog Records, 2015)

Greu de neglijat, cam de undeva de la calificativul „remarcabile” în sus, le găsesc și pe următoarele:

* Emil Brandqvist Trio: „Seascapes" [Skip Records/Hamburg, 2015]

....E.B.: drums, perc, keybs, Tuomas Turunen: p-no, Max Thornberg; bass + guests.

Baterist danez de urmărit în peisajul vast al jazzului european și scandinav, aici cu un album peisagist descris adecvat de titlu și copertă (vezi mai jos).

* Tomas Fujiwara & The Hook Up: „After All Is Said" (482 Music, 2016)....

Al 3-lea album al bateristului, urmând anterioarelor „The Air is Different" din 2012 și „Actionspeak" din 2010, acum în componență cu Michael Formanek: bass; Mary Halvorson: gtr; Brian Settles: t-sax & flute; Jonathan Finlayson: tr; Tomas Fujiwara: dr...liderul fiind activ recent și în formulele Taylor Ho Bynum (co)’s Sextet, Josh Sinton (b-sax)’s Ideal Bread și Thumbscrew (Formanek, Halvorson & Fujiwara). Formanek are și el un nou album, separat:
* Michael Formanek & Ensemble Kolossus: „The Distance” (ECM, 2016), unde „Distanța” e doar preludiul suitei epice în 8 părți, bio-degradabila „Exoskeleton” dezvoltată cu participarea, printre alții, a majorității muizicienilor deja enumerați în formulele înrudite de mai sus:
https://www.discogs.com/Michael-Formanek-Ensemble-Kolossus-The-Distance/release/8111640 

* Ergo (Brett Sroka's trio): „As Subtle As Tomorrow" (Cuneiform, 2016)

....Brett Sroka: trombone, computer, Sam Harris: p-no, prepared p-no, Rhodes el. p-no, Shawn Baltazor: drums. Album tipic casei de discuri „prog-avant jazz” Cuneiform.
* Aruán Ortiz (p-no/Cuba) Trio feat. Eric Revis + Gerald Cleaver: „Hidden Voices" (Intakt, 2016)...în care „vocea” ascunsă” a pianistului cubanez de 42 ani stabilit în Brooklin, aici cu o secție ritmică generoasă, calcă apăsat pe urmele multi-gratulatului Gonzalo Rubalcaba, cu o inclinație parcă mai mare spre experiment exact pe placul casei elvețiene Intakt. Ortiz e la 6 ani distanță de la debutul cu „Alameda” (Fresh Soun New Talent) considerat printre primele 10 albume ale anului de britanicii de la Jazzwise, revista Downbeat evidențiindu-i și ulteriorul „Santiarican Bles Suite” (Sunnyside, 2012). 

* Naked Truth (Lorenzo Feliciati/el-bass, gtrs): „Avian Thug" (RareNoise, 2016)....„Adevărul gol-goluț” e că basistul conduce cu dibăcie un supergrup de jazz „prog fusion" cu Pat Mastelotto (dr, perc), Roy Powell (keys), Graham Haynes (el-cornet), grup de care m-am ocupat mai demult pe acest blog.

* Lea DeLaria: „House of David: Delaria + Bowie = Jazz" (Ghostlight, 2015)....Tribut jazzistic excelent adaptat și aranjat adus de vocalista/actrița „gay” pe albumul apărut vara trecută, adus desigur regretatului David Bowie, cu versiuni la „Fame”, „Space Oddity”, „Rebel Rebel”, „Young Americans”, etc....apariție bineînțeles fără nici un fel de legătură cu moartea mega-starului din ianuarie curent a cărui boală incurabilă a fost bine tăinuită de familie și anturaj.

* John Blevins (trumpet) (octet): „Matterhorn" (pfMENTUM, 2015)...

Întro recenzie se scria că „sound”-ul trupei e „à la Snarky Puppy" dar eu n-am regăsit totuși chiar aceeași exuberanță a americanilor prezenți vara trecută la Gărâna, poate și pentru că nu-i vorba un album „live”. Un post bop însă de Bigband sănătos.

* The Ed Palermo Big Band: „One Child Left Behind" (Cuneiform, 2016)....Nu-i prima dată când liderul se abate de la tema de bază „Frank Zappa tribute” a primelor sale 3-4 albume, inserând aici și compoziții proprii care încearcă să fie în același spirit cu al maestrului și la nivel comparabil...plus alte câteva „covers”-uri (Los Lobos, Neil Young).

....Și închei cu un album mai puțin de jazz, dar tot „cuneiformic”, unul distractiv pentru toate vârstele și cu o voce feminină centrală à la Betty Boop, exact ce trebuia pentru muzica filmelor de desene animate ale maestrului pionier al genului, creatorul lui Superman, Popeye Marinarul, Claunul Koko și desigur al drăguței și alintatei mini-jupiste amintită deja, Betty Boop :

* Gary Lucas' Fleischerei (feat. Sarah Stiles): „Music from Max Fleischer Cartoons" (Cuneiform, 2016)

Delicatese de la ECM, Morphine Records și alte jazzuri hibernale

....„Hibernale” doar calendaristic spus, pentru că în realitate sfârșitul lui ianuarie și prima decadă din februarie a fost o perioadă cât se poate de primăvăratică la Timișoara, un interval în care am detectat numeroase albume care anunță un an jazzistic 2016 început consistent.
De la casa germană ECM am remarcat:
* Michel Benita Ethics: „River Silver” (ECM, 2016)....Contrabasistul francez de 63 ani algerian de origine  Michel Benita (E.L.B., Trio Libero, etc), recent gratulat „Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor” în 2015, este liderul acestui grup, ceilalți „etici” fiind Matthieu Michel: flugelhorn, Mieko Miyazaki: koto, Eivind Aarset: el-guitar și Philippe Garcia: drums & perc. Un nou album pe care estetica aerisită -marca înregistrată a casei germane de discuri condusă de veteranul Manfred Eicher- este la ea acasă și unde prezența japonezulul la tradiționalul koto și a nu mai puțin exoticului chitarist norvegian adaugă valoare și insolit „sound”-ului cinematic și peisagist general. Definitoriu mi se pare în întregul context titlul baladei „I See Attitudes” ca mesaj comun, dar altfel, pe acest nou album pe care într-adevăr am auzit și am „văzut atitudini”, cel mai audibil și prezent instrument rămâne fratele geamăn al trompetei, respectiv flugelhornul elvețianului Matthieu Michel de 53 de ani, un muzician destul de bine „ascuns” ani de zile prin Vienna Art Orchestra, George Grunz Concert Jazz Band sau în alte formule, neapărat un subiect de aprofundat în sine și separat fiind impresionantă discografia sa de zeci de albume, colaborări și sesiuni pe care apare din 1987 încoace.
http://www.matthieumichel.com/Disco_frameset.htm

* Tord Gustavsen (with Simin Tander & Jarle Vespestad): „What Was Said” (ECM, 2016)...O surprinzătoare nouă fațetă aici a pianistului norvegian pe care-l regăsim acum cu un buchet de piese de jazz cameral împănat cu folk scandinav, plus „imnuri și viziuni” religioase tradiționale vechi și sacre care îmbină liric Sufismul și Creștinismul prin punerea pe note a poeziilor clasicilor Jalal al-Din Rumi (poet mistic persan, 1207-1273) și Kenneth Rexroth (poet proto-Beat american, 1905-1982), poeme traduse cu ajutorul poetului afgan B. Hamsaaya în dialectul Pashto al regretatălui tată al vocalistei Simin Tander. Pare o rețetă tipică domeniului World, aparent complicată și „stufoasă” având în vedere atâtea influențe și nume implicate...dar toate aceste elemente dispar, sau mai exact se contopesc fericit atunci când asculți muzica fluentă plină de subtilități în care pianistul adaugă și electronici de fundal, în compozițiile sale în special, creând un sunet general hipnotic și fascinant. Iar titlul cumva recurent „Ceea ce s-a spus” nu trebuie să deruteze în ideea că ar fi vorba aici despre ceva deja „consumat”, el se referă doar la imnurile și poeziile-sursă...Altfel, muzica și în cel mai rău caz aranjamentele sunt, dimpotrivă, cu totul noi și originale, ceea ce pe mine mă determină să consider acest album, deși atât de nou, deja nr. 1 în lista de preferințe în ce-l privește pe Tord Gustavsen (un pianist aflat mereu în vizor de la apariția sa, prima în România, pe scena Teatrului Național la Timișoara Jazz Festival din 2006, grație organizatorul Marius Giura). Și spun asta ținând cont de colaborările anterioare pe care le știu ale pianistului cu vocalistele scandinave Solveig Slettahjell, Silje Nergaard și Susannah Wallumrød (and the Magical Orchestra). Iar cine n-o știa dinainte pe „rising star” Simin Tander, neapărat are de recuperat măcar albumul ei anterior „Where Water Travels Home” (Jazzhaus, 2014) în care printre acompaniatori apare întro piesă românul Alex Simu la clarinet și care album e descris astfel de însăși artista în plină ascensiune, fiica unul poet și jurnalist afgan și a unei profesoare nemțoaică: „un voiaj spre mine însămi prin lumea emoțiilor și a rădăcinilor mele afgane” a celor 13 piese -unele cântate tot în limbajul Pashto al tatălui și altele pe versurile surorii sale Mina Tander- la confluența dintre experiment componistic, „chanson” și baladă intimă. Criticul Ian Patterson de la „www.allaboutjazz.com” vedea albumul ca un candidat cu șanse la „discul vocal al anului”, recomandând indirect și debutul, cel mai greu de găsit acum dintre toate 3, albumul  „Wagma” (Neuklang Records, 2011).
Inițial nu prea vroiam să insist, am crezut că de album și artiști s-a ocupat Paul „Andante” Tutungiu în revista Dilema veche odată cu anunțarea trioului la ediția din acest an Jazz in Church Festival. Poate a scris altundeva, dar cea ce am găsit totuși în Dilema...și mă ajută aici este un interviu de-al lui Paul cu pianistul matematician berlinez Benedikt Jahnel anunțat cu trioul său în concerte la Cluj (duminică, 21 februarie), respectiv București (luni, 21)...și care, printre multiplele lui proiecte și apariții ca „sideman” este și membru în Cyminology, cvartet rezident german centrat pe vocalista de origine iraniană Cymin Samawatie, adică exact cea la care implicit mă gândeam, știindu-i cele 3 albume de la ECM -din 5 în total, primele 2 fiind apărute la Double Moon Records- când am descoperit-o pe Simin Tander, crezând în primul moment că-i vorba chiar de una și aceeași...și asta desigur nu doar din motivul prenumelor care se pronunță identic! (le puteți vedea pe ambele mai jos unde atașez alături de fotografia cu noul trio al lui Tord Gustavsen și o poză interioară a albumului Cyminology: „Per Se” (Double Moon, 2005).

http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/benedikt-jahnel-o-calatorie-trabantul-astri# 
Official Website: http://www.simintander.com/
Facebook: https://www.facebook.com/pages/SIMIN/37007194455

                     Cyminology: „Per Se”, 2005                                                      Tord Gustavsen Trio, 2016

* Apropo de nume românești: am dat pe noul album al junei vocaliste Cyrille Aimée: „Let’s Get Lost” (Mac Avenue, 2016) de un tânăr chitarist francez  pe nume Michael Valeanu pe care l-am suspectat a fi de fapt „Văleanu” (?)...Căutându-i eventualele origini românești nu i le-am găsit, dar am aflat și găsit astfel un recent album solo de-al său numit „Had to Cook” (2015), al 2-lea solo, atractiv muzical cel puțin ca și cel al vocalistei. Dacă pe coperta ce-l surprinde întro bucătărie adevărată muzicianul apare comic-crispat în fața unei mese plină cu materie primă (legume, carne, etc) pentru gătit la propriu, pentru muzica din interiorul CDului figura sa ar fi putut avea o expresie mult mai destinsă pentru că se descurcă mult mai bine combinând corect ingredientele necesare pentru un „fusion” accesibil și recomfortant generat de 4-tet cu chitara sa în prim-plan, orgă, bas și tobe...și sporadic cu apariția la voce în contra-partidă a aceleiași Cyrille Aimée.
* Nici un dubiu nu există în ceea ce-o privește pe violonista Sarah Nemțanu, româncă certă de origine prin tatăl stabilit la Bordeaux, muzician și el ca și mama franțuzoaică. Albumul ei „Gypsic” (Naïve, 2010) cu trimiterea clară stilistică din titlu, a înseamnat debutul ei jazzistic sub nume propriu și evadarea din arealul clasic, în piese cu influențe „romani” și din tradiții balcanice, mai puțin Sonata centrală în 3 părți...Alte apariții inclusiv video pe YouTube o etalează mai ales alături de sora sa Deborah, deasemenea violonistă, cu care Sarah a cântat toamna trecută și la festivalul George Enescu.

Rămânând puțin în estul european, alte 2 remarcabile albume descoperite recent sunt:
* Impact Fuze (Feodor Dosumov: gtr, Damien Schmitt: dr, Anton Davidyants: b): „Moscow” (2011)...un album de „fusion” dinamic și sănătos al unui trio condus de chitara electrică, greu de deosebit sau ierarhizat inferior față de nenumăratele producții apusene ale formulelor identice de trio din același areal stilistic.
* Tamara Lukasheva: „Patchwork of Time” (Double Moon, 2016), din seria „Jazz thing Next Generation Vol. 61”. Album de debut ce reproduce foarte fidel întrun studio german atmosfera unui bar din Odessa natală a protagonistei, deși vocalista de 27 ani emigrată din Ucraina a trăit doar primii ani ai copilăriei în cunoscutul port de la Marea Neagră, ea fiind stabilită la Köln din 2010. O recuperare muzicală multi-lingvistică a originilor considerată reușită de critici, ca și în cazul anterior descris al Siminei Tander, este pentru Tamara acest „Ghiveci/Mozaic al timpului”. Altfel privind-o, deși se află doar la debutul solo, artista are deja multe apariții la tot felul de festivaluri din ultimii ani cu diverse trupe pe care le putem găsi pe postări video via Internet.

Aș fi vrut să mă opresc mai mult în postarea aceasta la un „label” francez cu o muzică mai sofisticată și de curând descoperit -Morphine Records- următorul set fiind materialul pregătit de analizat, e vorba de 4 albume apărute și pe LPuri vinil având în comun inclusiv coperțile, lucrări originale grafice neo-constructiviste ale uneia și aceeași artiste Nathalie du Pasquier (vezi imaginile mai jos) :
* Pierre Bastien: „Blue As An Orange” (Morphine Rec, 2015)
* Charles Cohen: „Brother I Prove You Wrong (Morphine Rec, 2015)
* Metasplice: „Infratracts” (Morphine Rec, 2013)
* Pauline Oliveros and Ione: „Water Above Sky Below Now” (Morphine Rec, 2015)

Mă voi limita însă, dincolo de respectul pentru veterana acordeonistă de 83 ani Pauline Oliveros, la francezul Pierre Bastien (63), artist multi-instrumentist, inventator și constructor ingenios de instrumente mecanice, activ muzical încă din anii '80 în arealul sonic experimental în care eu l-am pus mereu alături de nu mai puțin interesantul Pascal Comelade cu care s-a și intersectat de câteva ori în carieră (de ex. pe „The Oblique Sessions”)....Scripeți, roți, diverse alte angrenaje mecanice uneori combinate cu rotorul unui pickup și mai nou chiar și banala hârtie au fost și sunt printre sursele sale surprinzătoare de sunete/zgomote, în particular pe noul album cu titlul înspirat de poemul „La terre est bleue” a lui Paul Eluard fiind vorba de motoare silențioase vechi care au fost reciclate și combinate cu trompete preparate, gong, harpsicord, bas, tobe și cu alte instrumente tradiționale ca sanza, harpa africană și rababul javanez pentru a crea împreună o atmosferă surprinzător de...umană, delicată și nuanțată, cu textură spațială și un „groove” de jazz oriental și junglă africană. Un album care pe cei neinițiați cu muzica asta ar trebui să-i provoace la căutarea altor materiale din discografia Pierre Bastien solo sau colaborări, ori spre producții recente din catalogul Morphine Records cum sunt și celelalte 3 titluri de mai sus...sau eventual albumele duoului indonezian experimental Senyawa amintite în postări ale mele mai vechi pe http://victimofjazz.blogspot.ro/, care „deversează” din bazicele idiomuri World și Fusion și în Krautrock-ul german sau minimalismul american.
http://www.rushhour.nl/distribution_detailed.php?item=81371

Noi descoperiri: Roland P. Young și Ross Hammond....plus noutăți cu Quintet Silsila, Erik Truffaz Quartet, Spin Marvel, Dorantes & Renaud Garcia-Fons, Dino Saluzzi, William Parker, etc

„Fă-te mic și vei fi mare.
Realizează că nu însemni nimic și vei fi infinit.
Convinge-te că nu esti mare scofală și doar așa vei ajunge mai aproape de adevăr”
                Roland (P.) Young, 1980, pe coperta albumului  „Isophonic Boogie Woogie” (1980)

O mare și plăcută surpriză acest complex muzician veteran american dincolo de stiluri și curente, abia acum descoperit cu „Confluențe” deși el cântă din finalul anilor '70 (ce-i drept, cu un hiatus uriaș de circa 25-30 ani). Întreg catalogul discografiei sale solo reeditate este girat de către o micuță și selectă casă de discuri japoneză independentă, EM Records:
* Roland P. Young: „Isophonic Boogie Woogie” (1980)
* Roland P. Young: „Istet Serenade” (2010)

* Roland P. Young: „Mystiphonic” (2013)

* Roland P. Young: „Confluences” [EM Records/Japan, 2015]....„electronic/ jazz/ world/ ambient/ free improv/ etc". 

R.P.Y. (care apare uneori și fără inițiala „P”) este un fel de om-orchestră conceptualist, un „one man band” creditat pe ultimul album -dedicat familiei, fanilor și mai ales soției sale- la „toate „comprovizațiile” compuse și interpretate la clarinet, bass clarinet, kalimba, NAF flute, keyboard, voice and electronic accoutrements, etc”, album al cărui titlu sugerează multitudinea de stiluri împletite pe cele 8 piese intimist-personale și cinematice provocând și vizualul. Încercarea de a-l asculta cu atenția necerasă asimilării e răsplătită la final dar te trimite obligat la răsfoirea fie și fugară a anterioarelor materiale ale unui artist neinteresat de ideea de audiență deci care nu face nici un fel de compromisuri, senzația mea fiind că din 2010 pe cele 3 albume sofisticarea și complexitatea au crescut gradual.

Ross Hammond este un original chitarist american din Sacramento/California cu albume la casa independentă proprie Prescott. Am aceeași senzație ca și la Roland P. Young, de progres gradat componistic și interpretativ, pornind de la primele albume până la cel mai recent...altfel, fără continuități conceptuale pentru o serie, așa că indiferent ce-ai alege din catalogul său nu e necesară o anterioară inițiere. Asta e valabil cel puțin pentru următoarele albume:
* „Teakayo Mission” (2007), 

* „Duets” (2008), 

* „Ambience, Antiquite and Other Love Songs” (2011), 

* Ross Hammond Quartet (cu Vinny Golia: tenor,alto, C soprano saxophone, flute, Steuart Liebig: el-bass, Alex Cline: drum set): „Adored” (2012), 

* Ross Hammond Quartet: „Cathedrals” (2013), 

* Ross Hammond's Humanity Suite (sextet): „Live at Crocker Museum” (10.03.2013), 

* Ross Hammond: „Flight” (solo) (2015)

Ross Hammond a mai cântat printre alții și cu basistul cu jazz plin de funk Jamaaladeen Tacuma din proiectul „Play The Music Of Jimi Hendrix” (remember Gărâna 2015!).

Alte noutăți, grupate oarecum stilistic și cu scurte încadrări stilistice și precizări de personal:

* Quintet Silsila (Clément Duthoit, saxes/ France): „Desert du Thar” (Quart de Lune, 2015)...„jazz/ classic/ world (oriental)”
* Erik Truffaz Quartet (France/ Mali): „Doni Doni” (Malian for „Step by Step”) (Parlophone France/Warner, 2016)....with Rokia Traoré & Oxmo Puccino 

* Spin Marvel (feat. Nils Petter Molvær): „Infolding” (RareNoise, 2015)...„future/nu-jazz”: electronica, free improv. & remixed postproduction"

* Camera Soul (Italy): „Dress Code” (2015)....„retro jazz/ funk" atractiv și antrenant al grupului condus de frații italieni Piero & Pippo Lombardo

* (David Peña) Dorantes, Renaud Garcia-Fons: „Paseo a Dos” (E-motive, 2015)

* Dino Saluzzi/ Horacio Lavandera: „Imagenes: Music for Piano” (ECM New Series, 2015)
....Contrabasistul parizian, respectiv acordeonistul argentinian, la nivele bune și previzibile pe noile albume, primul în duo cu pianistul madrilen Dorantes, al 2-lea adaptând instrumentului său bandoneon o muzică scrisă pentru pian.

* Le Rex (wind combo): „Wild Man” (Cuneiform, 2015)

* Chicago Reed Quartet: „Western Automatic” (Aerophonic, 2015)...Nick Mazzarella: a-sax, Dave Rempis: a, t & b saxes, Mars Williams: sopranino, s, a & t-saxes, Ken Vandermark: cl, b-cl, t & b-saxes
* William Parker (bass): „For Those Who Are, Still” -3 CD- [AUM Fidelity, 2015]

....Regal american de 3 albume dominate de suflători, mai puțin pledoaria pentru viață, respect mutual și compasiune pentru cei aflați în suferință de pe triplul set monumental „live & studio” al basistului Parker dominat de voci și orchestră simfonică și cor (CD 3) pe cât de grandios pe atât de accesibil și „digerabil”, surprinzător ținând cont de idiomul obișnuit mai „ermetic” cu logoul „premier jazz & avant-garde soul music” al casei AUM Fidelity...un set cu 3 albume/formule de grup distincte de fapt și neapărute anterior:
CD1 - „For Fannie Lou Hamer + Vermeer”....Recorded live at The Kitchen, NYC on October 28, 2000...with Leena Conquest: contralto voice
CD2 - „Red Giraffe With Dreadlocks”....Recorded January 2012 in Paris, France....with Sangeeta Bandyopadhyay (India): voice, electronic shruti box / Mola Sylla (Senegal): voice, m’bira, ngoni.
CD3 - „Ceremonies For Those Who Are, Still”....Recorded in premiere performance at the Jazztopad Festival,Wroclaw, Poland on November 15, 2013....with NFM Symphony Orchestra, Jan Jakub Bokun: conductor, with Soloists of NFM Choir
.

* The North: „Slow Down (This Isn't the Mainland)” (MRI, 2014)...„recommended for those who miss Esbjorn Svensson Trio..."
Trioul The North al pianistului și „sound designer”-ul de origine francez în ascensiune Romain Collin, cu Shawn Conley (d-bass) și Abe Lagrimas Jr ( drums) e nordic aici doar prin stil, tributar scandinav chiar, albumul venind după succesele solo cu „The Rise and Fall of Pipokuhn” (Fresh Sound Records, 2009) și „The Calling” (Palmetto, 2012)....și precedat recent cu brio de „Press Enter” (ACT Music, 2015) realizat tot cu o formulă de trio, dar diferită. Asocierea cu E.S.T. pentru acest „Slow Down...” cu copertă „vintage” este cea mai bună și potrivită recomandare posibilă! .

Sainkho și Weather Report: de la o legendă vie la „benzi legendare”

* Sainkho Namtchylak: „Like a Bird or Spirit, Not a Face” (Ponderosa, 2016)

Al 45-lea (!!) album al legendarei vocaliste din esofag din Tuva cu un ambitus de 7 octave e produs de americanul Ian Brennan, câștigător de Grammy cu tuaregii Tinariwen și a fost înregistrat și mixat în Franța în doar 2 zile de irlandezul David Odlum (Tinariwen, The Frames) cu secția ritmică a deja celebrului grup nomad de blues din Mali, muzica fuzionând astfel 2 zone geografice: stepa asiatică și deșertul Sahara nord-african, respectiv 2 culturi și tradiții nomade care și-au găsit prin muzică terenul comun în lupta lor îndelungată și dură pentru supraviețuire și independență. Dintr-un volum de piese cât pentru un eventual dublu set au fost selectate 10 teme însumând circa 46 minute cântate în tuvaneză (dialect mongolez), rusă și engleză pe o plajă stilistică largă de la punk-rock la balade epic-atmosferice, cu acea tipică înclinație către experimentul bine temperat. Deși abia apărut, se vorbește deja prin critica muzicală de un vârf valoric, de una dintre cele mai reușite experiențe creative atât pentru tuvaneza stabilită în Austria cât și pentru malinieni...un album cu o voce „ca o pasăre sau spirit, nu ca o față umană”.

* Weather Report: „The Legendary Live Tapes 1978-1981” -4 CD- (Legacy/Columbia, 2015)

Au fost 15 ani de existență în care s-au sfidat categorisirile, pornind de la faza „electrică” a jazzului lui Miles Davis și operând pe un teritoriu imprevizibil de la Free Jazz până la Jazz-Rock-ul structurat, influențele lor multiculturale prefigurând și domeniul mare muzical ulterior numit „World”. „Noi nu fuzionăm nimic, doar cântăm din suflet” spunea regretatul claviaturist co-fondator Joe Zawinul, respingând termenul „fusion” dar recunoscând borna de hotar cu impactul revoluționar major și global pe care „Buletinul Meteo” l-a avut atât în rock cât și în jazz în anii '70 și '80. Este vorba desigur de grupul Weather Report ale cărui 2 componențe de 4-tet și 5-tet din intervalul 1978-1981 sunt surprinse „live” cu piese în variante nemaiauzite până acum și cu un sunet foarte bun, câteva extrase din concerte japoneze de la Tokyo și Osaka, timp de peste 4 ore pe acest cvadruplul set. 
Cu legendarul Jaco Pastorius la bas din 1976 și bateristul Peter Erskine tocmai inclus în grup în 1978, trupa câștigase în energie și îndrăzneală, componistic și interpretativ, iar din 1980 cvartetul care-l includea desigur și pe co-fondatorul saxofonist Wayne Shorter devine cvintet prin adăugarea percuționistului Bobby Thomas Jr. Setul cu aceste „lineup”-uri oferă prin urmare unele dintre cele mai memorabile momente de la apogeul carierei W.R. captate de inginerul Brian Risner, produse de tobarul Erskine și co-produse de fiul lui Joe, Anthony („Tony”) Zawinul (vezi titlurile pe „back cover”).
(la albumul V.A.: „JACO” [Original Soundtrack] (Legacy Recordings, 2015) -care a apărut și separat față de DVD- n-am prea găsit reacții în limba română, deși pentru cel puțin ultimele 5 piese (din 17) compilația este una chintesențială pentru basistul de legendă și deci merită împărtășită și comentată...)

"Long story short": despre circa 20 albume recente, pe scurt....(2)

* Misha Mullov-Abbado (d-bass) - New Ansonia (Edition, 2015)
* Michael Bates (d-bass) - Northern Spy (Stereoscopic Records, 2015)
...2 albume de basiști, primul fiind un ”newcomer” britanic la debut cu câteva premii câștigate în 2014, părinți muzicieni iluștri -mama violonista rusă Viktoria Mullova și tatăl regretatul dirijor italian Claudio Abbado- și cu un album deschis de o piesă "Circle Song" așa frumoasă încât până la final mi s-a părut că restul nu se mai ridică la același nivel...chiar dacă "Ode To King Michael", de exemplu, face o mixtură de swing tipic de Big Band, anarhie pre-punk à la Bonzo Dog (Doo Dah) Band și ecori marca Loose Tubes anii '80. În spectrul neo-jazzului din U.K., aș trece acest album în seria ”clasice”.
....ca și albumul formulei de trio a lui Bates ”Spion nordic”, deasemenea următorul jazzman & album și mai minimalist/avangardist ca instrumentație/stil, fără alte comentarii decât că e o realizare a unui muzician austriac veteran (72 ani) avangardist și experimentalist, cu un prenume foarte românesc.
* Radu Malfatti - One Man and a Fly (Cathnor Recordings, 2015)...."Trombone solo"

* Sons Of Kemet (Shabaka Hutchings) - Lest We Forget What We Came Here to Do (Naim Jazz, 2015)
....”Children Of Immigrants Wandering Through A Post-Colonial Babalas” e subtitlul care leagă albumul acesta ritmic, la polul opus anteriorului, de cultura vechiului Egipt și care se adaugă celuilalt indiciu, porecla liderului saxofonist după filozoful nubian Kemet. Altfel, o explozie de funk în acest nu-jazz atingând uneori euforia, grație tobarilor londonezi Tom Skinner și Seb Rochford pe acest al 2-lea album al formulei cu un nou venit la tubă în locul lui Oren Marshall, respectiv Theon Cross...și cu măiestria acumulată de respectivii anterior în trupele Polar Bear, Hello Skinny, Melt Yourself Down, Mulatu Astatke and the Heliocentrics și Sun Ra’s Arkestra. Analogii stilistice și cu afro-americanii tradiționaliști din New Orleans...și reflectare a tulbulentelor evenimente recente: ”In Memory of Samir Awad” de ex. e compusă pentru a-l comemora pe tânărul palestinian ucis de forțele israeliene într-un atac armat din 2013...
* Throttle Elevator Music – Jagged Rocks (Wide Hive, 2015)
....Kamasi Washington: t-sax, Matt Montgomery: gtr/bass/p-no, Gregory Howe: prod, arr, etc & Mike Hughes: dr
Am găsit prin presă expresia ”star în ascensiune” chiar și lumea mică a jazzului, ultima dată atribuită saxofonistului Kamasi de care-am mai scris pe-aici și al cărui triplu album ”The Epic” a fost printre fruntașe în multe poll-uri pentru albumele preferate din 2015. În Trottle Elevator...pe acest al 3-lea album după cum se pare cel mai reușit, muzica e compusă de cuplul de fondatori Montgomery/Howe care combină ska, punk și rock cu un ”groove” numit undeva ”inteligent” și la care un rol major îl are același invitat (”featuring”) K.W. pe post de”armă secretă”.
* The Pitch - Frozen Orchestra (Amsterdam) (Sofa, 2015)
....Boris Baltschun: electric pump organ; Koen Nutters: bass; Morten J. Olsen: vibr; Michael Thieke: clar...with Robin Hayward: tuba, Okkyung Lee: cello, etc
Quartet berlinez cu o muzică subliminală asociată ”dark ambient”-ului erei analogice a cuplului Harold Budd și Brian Eno și minimalismului ”clasic” a lui Morton Feldman.

* Ellen Bødtker + Jan Erik Vold (Norway) - Sommere der Ute (”Once Upon a Summer”) (Losen Records, 2015)...EB: ac & el harp, JEV: voice, Arve Henriksen: tr, voc & eletronics, prod, Eirik Raude: perc & electronics
...Regal de ”poetry & jazz” pastoral norvegian la harpă și voce, punctat de trompeta și electronicele atmosferice ale lui Arve Henriksen la același înalt nivel de intensitate a emoției ca deobicei.

Sub sigla majoră ”Fusion” cu subsumatele derivate Jazz-Rock, Post-Rock, Prog-Rock, Free Improv, Ambient Music, Electronica, Experimental, Future Jazz ”with remixed postproduction”, etc în proporții variabile, m-au impresionat următoarele, în ușoară ordine descrescătoare:
* Spin Marvel (U.K/Norway) (feat. Nils Petter Molvær) - Infolding (RareNoise, 2015)
* Radare (Germany) - Im Argen (Golden Antenna, 2015)
* Slivovitz (Italy) - All You Can Eat (MoonJune, 2015)

"Long story short": despre circa 20 albume recente, pe scurt....(1)

* Adam Rudolph Go: Organic Guitar Orchestra - Turning Towards the Light (Cuneiform, 2015)
.....Go: Organic Orchestra a bateristului specialist în ”world music” Adam Rudolph -care a inventat "verticalismul ciclic" (combinație între poli-ritmurile muzicii africane cu ciclurile ritmice din muzica indiană) și a cântat mult timp cu regretatul Yusef Lateef- devine pentru a 10-a realizare discografică un grup la fel de numeros dar redus la un singur instrument -chitara- în căutarea unei palete nemaiauzite, un nou tip de orchestră ”a viitorului”. Sesiunea s-a înregistrat în noaptea solstițiului de iarnă, cea mai lungă a anului, cu 11 chitariști, printre care Rez Abbasi, Nels Cline, Joel Harrison, David Gilmore și Liberty Ellman, acesta din urmă regăsit ”radiind” apoi și separat pe al său:
* Liberty Ellman - Radiate (Pi Recordings, 2015)
....Chitaristul din Henry Threadgill's Zooid revine inspirat ca lider după vreo 9 ani, cu Steve Lehman (alto sax), Damion Reid (drums), plus cu trompetă, trombon și tubă pe alocuri, pe un album pe care criticul Dan Bilawsky îl vede nu mai puțin provocator decât orice album cu Zooid și un candidat la ”discurile anului”, remarcându-i accesibilitatea, bucuria emanată și ”impresionanta complexitate a viziunii și clarității”.

* Josh Maxey - Celebration of Soul (Miles High Records, 2015)
....Multe chitare, vreo 6 și pe acest album cu un jazz și mai accesibil, tot al 10-lea ca și la Go: Organic...și finalul seriei care a inclus 50 compoziții originale interpretate de 20 muzicieni. Celebrând tradiția jazzului ei nu citesc doar notele de pe pagini ci încearcă să ajungă cu muzica mai mult sau mai puțin retro la partea cea mai profundă, sufletul ascultătorului.
* Syberen Van Munster - Plunge for Distance (Beard ‘n Plaid Records, 2015)
....Chitaristul olandez stabilit la New York debutează aici în fruntea unei formule între care lângă olandezi îl întâlnim și pe acordeonistul brazilian Vitor Gonçalves din grupul lui Hermeto Pascoal și care conferă un fler retro și cinematic pieselor. Plus alte trăsături și elemente care conduc să nu se poată spune că-i vorba doar de ”încă un chitarist” sau ”un alt album de debut”. Bine ținând balansul și cu un stil compozițional personal... dar fricos în fața apei în copilărie, liderul s-a inspirat pentru titlu (vezi coperta) de la o disciplină sportivă acvatică inclusă exclusiv la Olimpiada de vară din 1904, plonjarea în apă ști plutirea fără propulsie cât mai lungă cu capul în apă timp de 60 secunde...
* Jakob Bro (gtr) - Hymnotic / Salmodisk (Loveland, 2015)
.....with Peter laugesen: poetry, recitation; Jesper Zeuthen: sax; Andrew D'Angelo: sax; Chris Speed: sax; Nikolaj Torp Larsen: keyb; Anders Christensen: bass; Thomas Morgan: bass; Nicolai Munch-Hansen: bass; Jakob Høyer: drums; Kresten Osgood: drums.
.... Explorând mereu diverse formate muzicale, chitaristul Bro a ajuns și la ”poetry & jazz”, așadar un regal danez aici de poezie și jazz, cu 2 bateriști, 3 basiști și tot atâția suflători, un claviaturist și vocea recitativelor unui important poet național ce se inspiră din genetația ”Beat”, Peter Laugesen. Un ”catarzis muzical” -cum îl numea un critic- ”care îndrăznește să vorbească despre mai toate aspectele vieții”.

* Jakob Buchanan - Requiem: A Tale of God's Will (A Requiem for Katrina) -2 LP/CD- (Self Produced, 2015)....Music for Jazz Orchestra, Aarhus Cathedral Choir and Soloists
...with Indra Rios-Moore: voc; Jakob Bro: gtr, loops; Marilyn Mazur: perc, etc

,,,Rămânem încă puțin în Danemarca pentru acest tribut monumental adus de trompetistul Buchanan victimelor uraganului Katrina din 2005, inspirat și de albumul tematic asemănător Terence Blanchard (trumpet) - A Tale of God's Will (A Requiem for Katrina) (Blue Note, 2007). Un album de aproape 80 minute cu multe contraste muzicale și lingvistice, cu titlurile în majoritate în limba latină, voci serafice -între care se distinge Indra Rios-Moore- și solouri improvizate unde-l regăsim pe precedent analizatul tiz al trompetistului, chitaristul Jakob Bro.
* Indra Rios-Moore - Heartland (Impulse!, 2015)
....Vocalistă mulatră nou descoperită, albumul de ”covers” jazz, rock & Americana fiind influențat și totodată dedicat mamei sale răpusă recent de cancer. Cei sceptici care ar suspecta apriori lipsa de originalitate sau că albumul ar fi prea depresiv, au din contră surpriza plăcută a melanjului deloc trenant inspirat de blues, soul și jazz amintind de Lizz Wright, Cassandra Wilson, Nancy Wilson sau Etta James, cu un solid suport danez instrumental (soțul Indrei este saxofonistul Benjamin Traerup) și a aranjamentelor la care își aduce aportul basistul producător Larry Klein (Joni Mitchell, Tracy Chapman, etc) asemănat de un critic cu Dan Auerbach din Black Keys pentru cum a contribuit acesta la albumul ”Ultraviolence” al Lanei Del Rey. ”Money” (Pink Floyd) și -cu tempo-ul mai diminuat- ”Heroes” (David Bowie) au ambele variante interesante.

* Emily Saunders - Outsiders Insiders (The Mix Sounds, 2015)..."Jazz Vocals, Brazilian Rhythms"
....E albumul meu preferat în ce privește jazzul vocal, o mare și plăcută surpriză mai ales că n-o știam pe vocalistă de pe debutul ei cu ”Cotton Skies”. Electronicele vibrate ale clapelor, efectele la vocea glissando și flerul ușor brazilian o aduc în zona muzicală neo-samba ”acoperită” de Bebel Gilberto, Ceu sau Cibelle -”Descending Down”, ”Summer Days”-...în timp ce de pe filon american se disting ecouri de la Gretchen Parlato și Lauren Desberg. Iar din cel (afro) britanic, de Sade (Adu). Câte 2 pianiști, 2 basiști și 2 percuționiști bine inserați în viziunea muzicală a lui Emily se perindă pe album interșanjabili de la piesă la piesă, tineri și puțin cunoscuți, până la dinamica piesă finală ”Residing”. Asta mi s-a părut că face albumul cu-atât mai interesant și pentru că n-o știam dinainte nici pe Lauren Desberg, iată încă un nume danez aici -oare al câtelea de azi?:
* Lauren Desberg - Sideways -EP- (2012)

* Lauren Desberg - Twenty First Century Problems (2015)
...În afară de o voce cu un bun timbru de soul-jazz, puține de remarcat muzical la o primă parcurgere a albumului pentru această vocalistă totuși rezidentă în Harlem/New York cu numai 3 originale și mult orientat spre pop, chiar dacă fundalul etalează câțiva muzicieni de jazz deja bine cunoscuți: Taylor Eigsti: pian (Kendrick Scott Oracle, Chris Botti), Walter Smith III: tenor-sax (Jason Moran), Corey Fonville: drums (Nicholas Payton, Christian Scott), Chris Smith: bass. Mi-e clar că nu-i un material destinat celor ce caută sound-uri mai inovatoare...