„Pasărea e viermele"...sau despre jazzul de calitate descoperit „din fașă" (3)

* Sarathy Korwar (dr, perc) - Day to Day (Ninja Tune/The Steve Reid Foundation, 2016)...."jazz, electronic and Indian harmonics"

* Kayhan Kalhor, Aynur Dogan, Salman Gambarov, Cemil Qocgiri - Hawniyaz (Harmonia Mundi, 2016)

Dacă n-aș fi descoperit pachetul consistent de la ”pasărea-vierme”, probabil aceste 2 albume ar fi dominat postarea ca preferatele lunii iunie, cu-atât mai mult servind ca punți de legătură culturale Est-Vest în tensionatul context actual (Turcia, Siria, Afganistan, etc)!
Originalitatea e indiscutabilă la albumul de debut "De la o zi la alta" al percuționistului născut în S.U.A., crescut în India unde a învățat tabla și stabilit după terminarea studiilor la Londra unde s-a orientat spre adaptarea ritmurilor indiene clasice la instrumente percusive neindiene. Trepidanta și provocatoarea scenă londoneză l-a asimilat repede prin Shabaka Hutchings (Sons of Kemet, The Comet is Coming), Cara Stacey (Kit Records) și clarinetistul Arun Ghosh, iar conceptul pentru ”Day to Day” a primit la finele lui 2014 finanțarea de la patronii Steve Reid Foundation (fundație care comemorează viața și moștenirea unui percuționist/baterist legendar), suport care i-a permis voiajul în India în regiunea Sidi, satul Gujarat cu o populație care emigrase cu secole în urmă din Africa de Vest și unde a găsit un grup de 5 percuționiști/vocaliști poliritmici, The Sidi Troupe of Ratanpur, care formează scheletul ritmic de bază pentru album. ”Înregistrarea este despre cum trăim zilnic, individual şi colectiv. Ritualurile de zi cu zi şi sarcinile care ne leagă împreună reprezintă în sine o sărbătoare de banal si lumesc” -explică  Sarathy. ”Cuverturile colorate manual pe care localnicele le fabrică uzual servesc ca o perfectă metaforă muzicii: Femeile Sidi fac aceste colaje uimitoare de culoare, folosind cârpe zi de zi. Iată cum văd eu acest album”. Unul colorat ingenios și la figurat care combină folk-ul comunității indiene Sidi, jazzul și electronica.
* Hawniyaz în dialectul kurd înseamnă ceva de genul ”fiecare are nevoie de fiecare, fiecare e într-un anume loc pentru altul”. L-au ales 4 muzicieni care s-au întâlnit întâmplător în nord-vestul Germaniei la Morgenland Festival din Osnabrück, fuzionând sensibilitățile și sunetele lor personale de origine kurdă și persană, doar ușor influențate de Occident. Mai scrie pe disc și că ”osmoza magică rezultată ne amintește cât de bogată poate fi influența popoarelor migratoare pentru toate culturile lumii”.

- Kayhan Kalhor: kamancheh (instr. trad. iranian)

- Aynur Dogan: voice
- Salman Gambarov: piano

- Cemil Qocgiri: tenbur

                                                                          kamancheh

P.S.:

Arkady Shilkloper - Owner of a Lonely Horn: Symphonic Tribute to YES (ArtBeat Music/Russia, 2015)

...mi se pare la prima audiție conform așteptărilor, cornetistul de care aminteam în postarea (2) trecând în revistă pe acest album apărut anul trecut în dublu format exclusiv în Rusia, câteva teme ”clasice” Yes: Roundabout, Time And A Word, Onward, Changes, Owner Of A Lonely Heart...Iată-i pe principalii interpreți, cum apar pe coperta din spate a CD/LP-ului:
- Bass – Egor Ashmarin
- Drums – Peter Ivshin*
- French Horn [Horn], Horn [Corno Da Caccia] – Arkady Shilkloper
- Orchestra – Siberian Symphony Orchestra Omsk Philharmonics directed by Dmitry Vasiliev

„Pasărea e viermele"...sau despre jazzul de calitate descoperit „din fașă" (2)

** Dave Nelson (tb) - Thirty Thousand Feet (Self-produced, 2015)

Una dintre ultimele recomandări ale lui Dave Sumner este albumul de solo trombon și pedale analogice ale muzicianului din New York care a cântat și în afara jazzului cu artiști pop-rock ca David Byrne și Sufjan Stevens...dar care aici oferă o mostră influențată de minimalismul clasic și muzica sud-africană, ultimul dintro serie de 3 albume, cu 9 teme care, după cum ne spune chiar autorul, ”se dezvoltă mai lent ca înainte dar ating și induc treptat o stare transcedentală”. Interesantă e asociația făcută de un meloman pe
https://dave-nelson.bandcamp.com/
între compozițiile trombonistului și lucrări de-ale lui Arkady Shilkloper din Moscow Art Trio sau Pago Libre, cornetistul rus de aproape 60 ani stabilit în Germania și recomandat mie cu căldură de jazzofilul clujean Virgil Mihaiu în urmă cu câțiva ani ca ”cel mai important cornetist mondial din jazz”, (”one of the best jazz performers on horn and alphorn in the world”, cum zice și Wikipedia)...ceea ce mă invită pentru a-i da sau nu dreptate respectivului la ”revizitarea” celor 2 albume-colaborări pe care le am în care apare acesta, dar despre care-mi amintesc prea puțin:

* Misha Alperin, Arkady Shilkloper, Anja Lechner - Her First Dance (ECM, 2008), respectiv:
* Arkady Shilkloper & Vadim Neselovskyi - Last Snow (Art Beat Music, 2013)
(Atenție și la acest titlu provocator, ultimul său album solo:
Arkady Shilkloper: "Owner of a Lonely Horn" -Symphonic Tribute to YES- (ArtBeat Music/Russia, 2015)!

                                                     Dave Nelson: Thirty Thousand Feet

...Am s-o fac altădată pentru că îmi mai propusesem să vă mai descriu câteva albume însă realizez acum cât de importantă e ordinea mai inspirată a ascultărilor mai multora în aceeași zi cu pauze mici între ele în ideea emiterii unor judecăți cât de cât obiective...și se pare că n-am ales-o pe cea mai potrivită din moment ce aveam apriori o părere mai bună iar acum am senzația oarecum contrară, că pe cele mai reușite le-am derulat deja, în fine...

  

* Jeremiah Cymerman (clar) - Badlands (2016)

* Moon Hooch - Red Sky (Hornblow Recordings, 2016)....with Mike Wilbur & Wenzl McGowen: saxes, James Muschler: drums 

* Scott Worthington (d-bass) - Prism (Populist Records, 2015)

Trei albume rapid parcurse: clarinetistul Jeremiah mi-a plăcut mai mult pe anterioarele ”Sky Burial” (2013) și ”Pale Horse” (5049 Records, 2014), ”Badlands” e și prea scurt și prea contemplativ...
Albumul trioului Moon Hooch e un perpetuu duel saxofonistic cu fler punk-jazz și primul material prin care am luat contact cu casa germană Hornblow...iar ”Prisma” basistului Scott este, deasemenea, primul album prin care-am aflat de label-ul californian Populist Rec cu 11 titluri în catalog, muzical un melanj apăsător ”de Brian Eno și Morton Feldman” -cum zice autorul-, la dublu-bas cu inserții electronice.

„Pasărea e viermele"...sau despre jazzul de calitate descoperit „din fașă" (1)

Plec în această postare de la blogul descoperit recent:
http://www.birdistheworm.com/ (Dave Sumner)
 "New Jazz: We Search. We Recommend. You Listen."
Domnul acesta cu numele de familie al faimosului Sting e un împătimit al jazzului care cercetează și descoperă non-stop, recomandă ce-i place în reviews-uri competente și în ultimii 4 ani a întocmit clasamente anuale personale. Nu-i el chiar singur acolo (de unde și ”we”-ul), de partea cealaltă fiind ”you", voi care ascultați. Dacă avem posibilități de unde și cum, pentru că o bună parte din materialele muzicale vin din realizări cu tiraj mic, CDs/LPs foarte greu de găsit indiferent formatul, cvasi-rare inclusiv digital! Cu mare noroc mi-am mai adăugat vreo 10 titluri dintre alegerile sale pentru Top 30/2015 (inițial aveam doar circa o treime) și câteva și din 2014...Și cu cât avansam în ”defrișarea” lor cu-atât încrederea mea în criteriile de judecată și de evaluare ale domnului Sumner creștea. Multe albume, mai ales dintre recomandările sale ”la zi”, îmi sunt cu puține excepții inaccesibile deocamdată, așa încât m-am mulțumit cu cele mai vechi, setul de vreo 10 de care aminteam (**) pe care le grupez câte 2 sau 3:
** Stein Urheim (gtr) - Strandebarm (Hubro, 2016)

 * Hedvig Mollestad Trio - Black Stabat Mater (Rune Grammofon, 2016)
** 2 formule conduse de chitariști, de la 2 case de discuri scandinave cu multe similitudini de stil. Al 3-lea album al lui Stein Urheim a fost înregistrat în biserica unui oraș din sud-vestul Norvegiei, acum desființat ca municipiu și unde în anii '60 se construiau bărci și alte ambarcațiuni din lemn. Fotografia de pe copertă surprinde un astfel de moment ca și muzica ce se vrea un “flashback”, transpunerea sonoră ca într-un voiaj de vacanță în armonie cu natura acestui loc izolat, familiar pentru unii, straniu pentru alții. Flerul pastoral ”americana” country-folk din multe pasaje vine la norvegian din asimilarea unor chitariști care i-au servit ca modele: John Fahey, Leo Kottke, Jim O’Rourke, James Blackshaw, David Lindley, Ry Cooder sau David Tannenbaum...în timp ce de la muzicienii conaționali a preluat muzica microtonal electronică a unuia dintre pionierii chitarei ”preparate”-clasicul Bjørn Fongaard-, plus din ”third stream”-ul cunoscutului maestru ”ECM”-ist Terje Rypdal. Rezultă o muzică plină de atmosferă care după flotantele ”Water” (part 1 & 2, plasate disparat), tema-titlu și ”Fjellbekken”, evadează geografic și stilistic revenind pe bătrânul continent prin piesa finală ”Berlin Blues”. Un ”review” cu detalii, aici:
http://www.tinymixtapes.com/music-review/stein-urheim-strandebarm

* Jazz-rockul nu e unul foarte pretențios, înclinând mai curând spre un ”fusion” gen Abstract Logix fără tușeuri regionale pe ”Black Stabat Mater”, al 3-lea album al chitaristei Hedvig Mollestad Thomassen, mare fană din copilărie a lui Jimi Hendrix. Pentru că despre o ”ea” e vorba aici (era imposibil de realizat asta doar după prenumele ”Hedvig”, nu-i așa?), ca lider de trio 2/3 feminin, unul chitaristic și ”clasic” ca instrumentație: la bas e Ellen Brekken și la tobe Ivar Loe Bjørnstad, toți 3 vechi colegi (corect: 2 colege și 1 coleg) la academia de muzică din Oslo, formulă consolidată de premiul ”Jazz Talent Of The Year Award” primit de lideră la Molde International Jazzfestival în 2009. Riff-urile în forță amintesc de Tony Iommi și Jimmy Page, iar muzica în general vine compoziționaql din ramura noului val progresiv de ”avant jazz´n´rock / free metal” tipic unor exponenți din ultimii ani de la Rune Grammofon: Elephant9, Bushman´s Revenge, Krokofant...sau mai vechiul Scorch Trio condus de finlandezul Raoul Björkenheim.

** Tomoko Omura (vln, Japan/USA) - Roots (Inner Circle Music, 2015)

** Eric Hofbauer Quintet - Prehistoric Jazz - Volume 1 (The Rite of Spring) (2014)

** (Ernst) Reijseger, (Harmen) Fraanje & (Molla) Sylla - Count Till Zen (Winter & Winter, 2015)

Preferatele mele dintre completările la Top 30/2015 via Dave Sumner/”www.birdistheworm.com” sunt cele 3 titluri de mai sus, cu o tânără violonistă japoneză de peste 10 ani rezidentă în State dar revizuindu-și rădăcinile pe ”Roots” -nume de album și trupă- cu 11 piese-standard japoneze începând cu dilema din debutul ”Antagata Dokosa/ (Where Are You From?)” la voce și cu o vioară cu ton, pizzicato și frazare amintind de Didier Lockwood sau Jean-Luc Ponty (!), acompaniată inspirat de tineri companioni la pian/keyboard, chitară, bas și tobe...și în care Omura ”balansează elegant între puritate și pasiune”, cum bine punctează criticul Dan Bilawski în recenzia de pe ”www.allaboutjazz”.
 Chitaristul din Boston Eric Hofbauer debutează cu quintetul său pe versiunea lucrării clasice a lui Igor Stravinski ”Le Sacre du printemps/The Rite of Spring”, întro adaptare proprie în care modernismul european e ”amendat” de abordarea americană de blues și ”jazz preistoric” (termen folosit de Leonard Bernstein adresându-se timpanistului orchestrei, la o repetiție a lucrării  în 1987) în tradiția unui Scott Joplin, cu orchestrații riguroase însă pline de neprevăzut ca de ex. citate în solourile de chitară inclusiv din hituri pop-rock (Van Halen, Tears For Fears)! Altfel, un jazz cameral elaborat și rafinat, invitând la receptarea și a logicului Prehistoric Jazz Volum 2, Oliver Messiaen’s ”Quatuor pour la fin du temps (Quartet for the End of Time)” lansat ulterior spre finele lui 2014 și a unor bune expectative în ceea ce privește alte realizări care vor urma ale chitaristului.  
Olandezii Reijseger, Fraanje & Sylla sunt văzuți de Dave Sumner pentru ”Count Till Zen” dar nu numai, ca cei mai demni urmași ai trioului Codona al deja clasicilor Don Cherry, Colin Walcott & Nana Vasconcelos, cu câteva diferențe între care că aici la ”timonă” se află Ernst Reijseger, unul dintre marii violonceliști din jazzul actual cunoscut și din colaborările cu legendarul regizor Werner Herzog, iar în locul brazilianului o avem pe Molla (Senegal/Mali/Olanda) la voce și diverse percuții (kongoma, xalam)...cu ecouri și de pe precedentul album al trioului ”Down Deep” (Winter & Winter, 2013), înregistrat simplu ca și ”Count...” cu un singur (!) microfon ambiental de producătorul/inginer Stefan Winter.

** Ruben Machtelinckx (gtr / Belgium) - Flock (El Negocito Records, 2014)

** Linus – Linus + Skarbø / Leroux (El Negocito Records, 2015)...."Jazz, Folk, World, & Country"

Prin belgianul Ruben am mai făcut încă o descoperire, casa de discuri El Negocito unde au fost scoase mai multe albume din care-am ales unul solo și unul cu duoul Linus (Ruben Machtelinckx & Thomas Jillings) augmentat cu încă 2 invitați, respectiv:
- Ruben Machtelinckx - banjo, guitar, acoustic baritone guitar
- Thomas Jillings - tenor & C-melody saxophone, alto clarinet, synthesizers
- Frederik Leroux - banjo, guitar, baritone guitar
- Øyvind Skarbø - drums, Hammond organ
”A journey of simplicity, purity and longing” era descris undeva albumul Linus cu detalii tot acolo despre expertiza căpătată de bateristul Ø.S. în trupele 1982 și Bly the Blyant, cu muzica și ritmurile africane învățate în Cuba, Nigeria, Berlin, New York și Africa de Sud. Francezul Frederik Leroux, pe lângă inspirația din jazz, muzica de concert contemporană, minimalism, suprarealism, improvizația liberă, Ennio Morricone și peisaje sonore experimentale, explorează nenumăratele posibilități ale chitarelor.

Machtelinckx / Jensson / Badenhorst / Wouters – Flock (2014) are multe dintre însușiri asemănătoare, formula de grup fiind: 

- Ruben Machtelinckx – Guitar, Baritone Guitar, Banjo 

- Hilmar Jensson – Guitar 

- Joachim Badenhorst – Sax, Clarinets 

- Nathan Wouters – Bass

”Buletinul meteo”, capricios și în jazz” (2)

* Cyro Baptista – BlueFly (Tzadik, 2016)

Tzadik-ul lui John Zorn e un ”label” și un ”brand” asociat cu avangarda și cu ”jewish culture”, dar ”Musca albastră” , sau mai bine zis (văzând coperta) ”Musca pe fundal albastru” a percuționistului brazilian la care s-a lucrat 3 ani are mult mai mult de-a face cu jazzul cameral, sound-ul cinematic, balade soft și ritmuri gen ”psychedelic pop-rock” de pe Copacabana. Cum România n-a fost și nu-i încă pe harta de promovare a Tzadik-ului, nu prea se știe pe la noi că albumele formulelor lui Baptista numite Banquet of the Spirits, respectiv Beat the Donkey, sunt printre ”best-sellers”-urile casei...sau că același maestrul veteran învecinat stilistic și geografic cu Airto Moreira, Nana Vasconcelos și Hermeto Pascoal a mai cântat, printre alții, cu Herbie Hancock, Yo-Yo Ma, Laurie Anderson, Paul Simon, Trey Anastasio Band (Phish), Sting...

https://vimeo.com/73894111
Grupul condus de brazilian este eclectic și numeros, iată doar o parte:
Cyro Baptista -percussion, vocals...Tim Keiper-Kamel Ngoni, drum set...Ira Coleman -bass...Vincent Segal -cello...Romero Lubambo -guitar...Brian Marsella -Shahi Baaja, Andes #25F, Fender Rhodes...Ikue Mori -laptop...Amir Ziv -drums...Cadu Costa -guitar, clarinet...Leni Stern -(?),  vreo 10 muzicieni creditați la "samples", etc
* Vimala Rowe & John Etheridge - Out of the Sky (DYAD Records, 2016)
Vimala Rowe e o tânără londoneză ”promising vocal newcomer” care stăpânește bine stilul vocal hindus clasic specific nordului Indiei de unde provin părinții ei și care a avut marea șansă de a cânta în cuplu cu veteranul chitarist britanic din Soft Machine, discul conținând originale, standarde și inspirate covers-uri.

* Psychic Temple (Chris Schlarb/el-gtr) - Plays Music for Airports (Joyful Noise Recordings, 2016)...with Mike Watt (Minutemen, The Stooges), Paul Masvidal (Cynic, Death), etc
”Am vrut să salvez clasicul album din 1979 a lui Brian Eno din starea sa plictisitoare și întunecată de piesă de muzeu cu o frumusețe statică și rece, abordând lucrarea dintr-un unghi proaspăt, adică adăugând atingere umană și doza de realitate a haosului vieții reale de azi”...zicea despre album chitaristul californian experimentalist în jazz și rock Chris Schlarb care a mai avut 2 grupuri -Create și I Heart Lung- și cu care am mai găsit câteva albume solo, fără timpul și dispoziția de a le asculta, deocamdată:
* Chris Schlarb - Dropsy -O.S.T.- (2015)

* Chris Schlarb - Making the Saint (2014)

* Chris Schlarb - Psychic Temple II (2013)

* Chris Schlarb (gtr) - Psychic Temple I (2010)

* Nick Millevoi (gtr) - Desertion (Shhpuma/Clean Feed, 2016)
* Rhys Chatham (flute/guitar) – Pythagorean Dream (2016)

Nu-l știam pe Nick Millevoi din trupa de ”doom metal, nigun & avant jazz” Deveykus -influențată de Earth și Sunn O)))- care a avut în 2013 un album la Tzadik bine primit de critică, ”Pillar Without Mercy”- nici din Many Arms Trio sau din câteva duouri...dar l-am cunoscut pe chitaristul din Philadelphia abia acum prin acest efort solo ”Desertion”, album cinematic cu influențe ”americana” (country & folk), nelipsit de disonanțe și asperități bine integrate la care contribuie, printre alții, vechiul camarad al lui Nick, trombonistul Dan Blacksberg...”a tasteful and moving music” cum se zice pe aici:
http://www.freejazzblog.org/2016/05/nick-millevoi-desertion-shhpuma-2016.html
https://nickmillevoi.bandcamp.com/album/desertion

Veteranul Rhys Chatham cu o carieră de circa 45 ani rămâne un muzician-unicat prin adaptarea la chitara tipică rockului -la care a trecut ascultându-i pe punk-iștii The Ramones!- a muzicii din idiomul clasic pentru flaut (primul său instrument), albumul ”Pythagorean Dream” în format LP vinil rezolvând teoretica dihotomie prin etalarea pe rând a celor 2 intrumente -chitara pe fața A, flautul pe B- în tot atâtea suite repetitiv-minimaliste, cu un plus meditativ la cea de-a 2-a, în maniera lui Terry Riley.

* Jessica Sligter (Norway) - A Sense of Growth (Hubro, 2016)

”Vocea, versurile și atmosfera fac din acest album ceva special” -scria Mojo Magazine- despre noul album înregistrat la Seattle, deopotrivă intimist și dramatic și pare-se, conform mai multor păreri, chiar cel mai aventuros de până acum al olandezo-norvegiencei. Eyvind Kang (Mr Bungle, Animal Collective, John Zorn) la violă și bas și Jenny Hval la voce în 2 piese, sunt printre invitați...iar câteva cântece au fost scrise pentru un concert din 2014 susținut de Jessica împreună cu Susanna Wallumrød.

* Bruce Hornsby & The Noisemakers – Rehab Reunion (2016)
A revenit în actualitate după ceva vreme pianistul-vocalist care s-a făcut remarcat în pop-rock cu The Range în anii '80, ”cotind” apoi spre jazz cu ”făcătorii de zgomot”. Nu cu un jazz ”curat”, ci unul cam tot în aceeași proporție ca în cazul banjo-istului Bela Fleck, cu mult ”american roots”. Albumul este unul mult mai ”folky” pentru că Bruce a înlocuit aici complet pianul cu dulcimerul cu corzi tradițional din munții Apalași: noutatea și surpriza absolută a acestui album pe care apare invitată și legendara Mavis Staples din The Staples Singers, în actualitate și separat cu albumul ei ”Livin' On A High Note”.
Reascultând albumul, mă gândesc chiar să-l mut pe celălalt blog fiind vorba aici de jazz foarte puțin tinzând spre zero...

* Free Nelson MandoomJazz – Awakening of a Capital (Rare Noise Records, 2015)

* Free Nelson Mandoomjazz - The Shape Of Doomjazz To Come/Saxophone Giganticus (Rare Noise, 2011)
Trio scoțian interesant de alto-sax, tobe/percuție și bas electric, de la nume pornind (aliterație între lozinca patriotică ”Free Nelson Mandela” și stilul ”doom jazz”), muzica pliindu-se bineînțeles pe exigențele avant-jazz, experimental & post R.I.O. ale casei Rare Noise. La alto-sax, frumoasa Rebecca Sneddon.

  

Specialități:
 * Evan Parker & AMM - Title Goes Here (DS-017, 2016)
* Gutbucket - Dance -live- (Gut Records, 2016)

* Raoul Björkenheim eCsTaSy – Out of the Blue (Cuneiform, 2015)

* Barry Guy – The Blue Shroud (Intakt, 2016)
* Filip Augustsson (d-bass) - Viva Black (Found You Recordings, 2015)
* Keiji Haino, Jim O’Rourke, Oren Ambarchi – I Wonder If You Noticed ”I’m Sorry” Is Such a Lovely Sound It Keeps Things from Getting Worse (2016)

”Buletinul meteo”, capricios și în jazz” (1)

* Weather Report – The Agora, Columbus, Ohio, October 17th 1972 -2 CD live- (Hi Hat, 2015)
* Weather Report - Live In Offenbach 1978 -2 CD/DVD- (2011)
* Weather Report - Live In Cologne 1983 -2 CD/DVD- (2011)
Încă se mai găsesc lucruri de dezvăluit cu pionierii americani majori ai ”fusion”-ului, chiar când aceștia se prezentau întro formulă minimală de cuartet fără invitați, în toamna lui 1972 cu Wayne Shorter (sax), Joe Zawinul (keys), Miroslav Vitous (bass) și Eric Gravatt (drums).
”The Agora”...este o înregistrare via FM din seria ”Historic Radio Broadcasts” datată între primul și al 2-lea album de studio -”Weather Report”, respectiv ”I Sing the Body Electric”- cu 3 consistente teme improvizate în care simțim apropierea stilistică și temporală de genialele ”In A Silent Way” și ”Bitches Brew” ale lui Miles Davis (cu Zawinul și Shorter) și variante diferite de ale pieselor de studio, care în plus mai sună și bine după remasterizări, fără imperfecțiuni ca la multe ”bootlegs”. Cronicarii de limbă engleză foloseau adesea în sens peiorativ expresia ”only for completionists” la albume mai puțin reușite, aici așa ceva însă nu-i valabil, albumul -ca și celelalte două ”live”-uri cu concerte germane pe care le-am recuperat audio în digital din alte etape distincte ale trupei- putând concura oricare și oricând oficialul dublu-set ”8:30” -2 LP- (Columbia/CBS, 1979) cum reușea și ”The Legendary Live Tapes: 1978-1981”, 4 CD-Set-ul plin de rarități apărut anul trecut despre care-am scris pe-aici.

* Gilad Hekselman (ac & el-gtr) – Homes (Jazz Village, 2015)....with Joe Martin (bass) & Marcus Gilmore (drums)
* Lage Lund (gtr) - Idlewild (Criss Cross, 2015)....with Ben Street (bass) & Bill Stewart (drums)
* Julian Lage (gtr) - Arclight (Mack Avenue, 2016)...with Scott Colley  (d-bass) & Kenny Wollesen (drums)
Lăudat de Pat Metheny și Kurt Rosenwinkel, ”Israeli-born New York-based” Gilad are un sentiment dominant de mare tandrețe și se simte într-adevăr ”acasă” -sau, mai curând, ”acase”, ca să mă folosesc de unul dintre giumbușlucurile inventate de Marcel Tolcea- pe noul său album cu covers și piese proprii. Similitudini sunt multe cu albumele triourilor celorlalți chitariști, suedezul Lage Lund renunțănd acum la pianistul formulei anterioare iar Julian Lage confirmând albumele anterioare și colaborările cu vibrafonistul Gary Burton și chitaristul Nels Cline.
Apropo de vibrafon și de casa Mac Avenue, iată ce echipă ilustră are Warren Wolf pe noul său album:
* Warren Wolf (vib) - Convergence (Mack Avenue, 2016)
....Christian McBride (bass), Jeff “Tain” Watts (dr), Brad Mehldau (p-no) &  John Scofield (gtr, on 2 tracks).
Pianistul Brad Mehldau care între timp a concertat și pe la noi, și-a lansat și el propriul Brad Mehldau Trio – Blues and Ballads (Nonesuch, 2016).

* Jeff Parker (gtr, p-no, etc) - The New Breed (International Anthem, 2016)
* Makaya McCraven (dr) - In The Moment (International Anthem, 2015)
2 albume-pereche antrenante de jazz modern care evită clișeele, cu elemente electronice și acustice bine integrate la care participă mulți invitați tineri din zona Chicago, Jeff Parker fiind un căutător asiduu de noi teritorii sonore -de unde și titlul- acum conducând un quintet după experiența căpătată în diverse trupe precum Isotope 217, Tricolor, Chicago Underground, Brian Blade Fellowship sau Tortoise. ”La moment(ul potrivit)”, în sensul de ”pe fază” e și bateristul Makaya cu mixul său de jazz și hip-hop.

* Alfredo Rodriguez (p-no) - Tocororo (Mack Avenue, 2016)

* Branford Marsalis Quartet - Upward Spiral (O’Keh, 2016)

* Theo Croker (tr, voc, etc) - Escape Velocity (O’Keh, 2016)
Un ”ecou” pianistic latino de data asta de la Mack Avenue și 2 noi apariții de la eleganta casă O’Keh din care al 2-lea al unui tânăr trompetist, nepotul lui Adolphus Doc Cheatham, unul dintre marii clasici ai trompetei care a explorat moștenirea afro-americană în jazz...și care Theo Croker a fost școlit printre alții de maestrul Donald Byrd, cu un suport special la realizarea acestui album din partea cunoscutei vocaliste Dee Dee Bridgewater.
Aș adăuga aici, de ultimă oră și apropo de trompetiștii din noul val și pe:
* Marquis Hill (tr) – The Way We Play (Concord Jazz, 2016)

Va urma....

La orizont, despre 4 +1 noi „Esperanze” (vocal & bas), plus despre încă 4 albume din arealul „Fusion”

În condițiile în care deja cam devreme celebra Esperanza Spalding nu m-a convins, în ciuda noului titlu sugerând evoluție, prin mult-așteptatul „Emily's D + Evolution” (Concord, 2016) pe care și-a propus prea multe, dedublându-se într-un personaj de „jazz-funk-fusion-poetry-theater", iată că apar la concurență alte artiste tinere, frumoase și talentate din același spectru dual „bass & voice”:

* Leyla McCalla (S.U.A., 30 ani): „A Day For The Hunter, A Day For The Prey” (Jazz Village, 2016)
Album cu un fler tradițional, un mix de „americana roots, country & Lousiana folk & jazz” al violoncelistei/ vocalistă membră în grupul Carolina Chocolate Drops + invitați diverși între care și chitaristul de mare calibru Marc Ribot. Leyla cântă cu aceeași ușurință în engleză, franceză și în limba creolă haitiană, Haiti fiind țara de proveniență a părinților ei emigranți.

* Margrete Grarup & Mads Vinding (Danemarca): „Walk With Me” (Storyville, 2016)

Vocalista daneză Margrete Grarup (a cărei vârstă n-am aflat-o, dar fotografiile par ale unei doamne în jurul vârstei de 40 ani) e mare fan Mahalia Jackson și Nina Simone și își împarte rolul principal componistic și interpretativ cu basistul Mads Vinding, pe un album ce include câteva compoziții ale celor doi dar mai ales teme-standard. Mai participâ la „plimbare”, printre alții, cunoscutul pianist Carsten Dahl și percuționista de mare calibru Marilyn Mazur.

* Ellen Andrea Wang (Norvegia, 29 ani): „Diving” (Propeller Recordings, 2014)
Lidera grupului norvegian Pixel a debutat solo la voce și contrabas cu ajutor matur și consistent venit din partea bateristului Erland Dahlen (45 ani, cu 2 albume solo notabile scoase la casa Hubro în ultima vreme), respectiv pianistul organist Andreas Ulvo (33 ani), liderul din Eple Trio. „Indie folk-pop & jazz” cred că e o încadrare stilistică destul de adecvată acestui album de debut la care mie doar titlul îmi provoacă un mic frison neplăcut: în 2008 pianistul suedez Esbjörn Svensson murea accidental lângă Stockholm în plină glorie la 44 ani la o sesiune de scufundări în apă cu „scuba diving”....

* Josefin Lindstrand & Norrbotten Big Band (Suedia, ? ani): „While We Sleep” (Antfarm Records, 2016)
Din același nou val de vocaliste face parte și suedeza din Stockholm deja premiată pe plan național în 2009, cu vârsta bine ascunsă în media ca și daneza Margrete Grarup, albumul ei actual fiind al 3-lea din discografie: unul de-altfel tipic ca repertoriu și cu un Big Band clasic de acompaniament, orientat mai mult spre jazz decât spre pop cum se pare că au fost anterioarele. O destul de vagă deducție de-a mea din puținele informații și cronici de disc care se găsesc pe Internet în limba engleză despre această promițătoare vocalistă care a cântat, printre alții, cu Django Bates și Uri Caine.
Clipul exemplificator de mai jos o surprinde în compania mai veche a quartetului chitaristului ceh David Dorůžka întro înregistrare la festivalul de jazz de la Brno din 2010.

La final de mini-set al vocalistelor (& basiste) remarcate în ultimele săptămâni, cea mai recentă „sirenă” descoperită, noua „Sade a jazzului” (!) de numai 23 ani:

* Jackie Gage: „Siren Songs” (First Orbit Sounds, 2016)...„mix of jazz, 1970s soul & slow-jam R&B"
http://thisisfatale.com/

Comparația cu Sade o avantajează desigur, dar ține de aspectul fizic (vezi pozele), de stilul muzical la general și acompaniament...însă e cam exagerată din punct de vedere strict al calităților vocale la care „noua” se apropie dar n-o egalează pe vechea Sade...

La urmă am lăsat în această postare mini-setul chitaristic de „fusion”, domeniu inepuizabil în care apar mereu noi și noi albume interesante. Nu dezvolt descrierile (de la Cuneiform și Rare Noise m-am ocupat de multe alte albume în postări anterioare), doar câteva date minimale la fiecare...dar vă garantez calitatea celor circa 4 ore de audiție ale respectivelor, cu plusul de experimental adus de paleta de sunete de păsări inspiratoare în dreptul albumului-tribut a lui David Fiuczynski:
* Rez Abbasi & Junction: „Behind the Vibration” (Cuneiform, 2016)
* Kazumi Watanabe (with Lee Ritenour, Mike Stern, etc): „Guitar is Beautiful KW45 (International Version) (Warner Music Japan, 2016)...„Jazz, Fusion, Acoustic, New Age, Guitar Virtuoso"

* David Fiuczynski: „Flam! Blam! Pan-Asian MicroJam!: Homage à J.Dilla & Olivier Messiaen” (RareNoise, 2016)
...plus un bonus infecțios de jazz & reggae/dub ambiental ”post-Sly & Robbie” întâlnit aici :
* New Zion w. Cyro (Baptista): „Sunshine Seas” (RareNoise, 2016)

Un recent concert cu Leyla McCalla Trio e audio-vizionabil aici: