Matana și darul ei: COIN COIN, moneda cu 12 fațete

Are 37 ani, tatuaje pe brațe, body piercing (inele în nări), părul ruginiu în șuvițe răsucite "Rasta style", geacă neagră Denim imprimată pe spate cu figura Angelei Davis, ghete grele de infanterist în picioare...
"Ei bine, ea (Angela Davis) e unul dintre idolii mei. Tatăl meu -politolog știintific- o cunoaște personal și când eu eram doar o fetiță mi'a dat o copie din autobiografia ei. Am citit'o și cartea m'a inspirat să iau o atitudine fermă, sa vorbesc răspicat când e cazul și să fiu eu însămi".
Daryl Roberts tatăl e însă totodată și un fan de free-jazz al iconicilor Sun Ra și Albert Ayler, așa încât sunetele potente, adesea seismice ale muzicii lor erau familiare Matanei încă de la 5 ani când a luat în mână primul clarinet. Tot tatăl a inițiat'o în muzica clasică, dar când a ajuns la liceu un profesor i'a propus să cânte la saxofon în trupa școlii. "Atunci a fost un fel de declic".
În Chicago-ul natal a studiat cu maeștrii din colectivul AACM, cel mai mult cu regretatul saxofonist tenor Fred Anderson (1929 – 2010)...dar și cu chitaristul Jeff Parker (Tortoise, Isotope 217 și Chicago Underground Trio). Muzica acestor grupuri -amestecând rock, dub, electronica și improvizație- a atins coarda sensibilă a Matanei, iar asta a condus'o să facă parte din trioul de jazz Sticks and Stones, tot la începutul anilor 2000 ea apărând și pe un album al grupului Godspeed You! Black Emperor. De atunci datează legăturile ei cu artiști aflați sub contract cu casa de discuri canadiană Constellation Records.
Deși s'a mutat apoi la New York, legăturile cu "Windy City" (Chicago) au rămas puternice: albumul de debut " The Chicago Project" e coprodus de John McEntire de la Tortoise și'i etalează pe Vijay Iyer (p-no), Josh Abrams (bass), Frank Rosaly (dr), Fred Anderson (t-sax) și Jeff Parker (gtr).
Invocațiile din blues, frazarea în forță și simțul ritmic elegant devin caracteristici proprii muzicii Matanei, ea pendulând în interpretare între momente subtile și dinamice iar compozițional preluând din moștenirea avangardiștilor ei preferați Ornette Coleman, Henry Threadgill și a poligloților Tortoise.
Viața și cariera n'au fost lipsite de probleme în trecutul recent: dacă ea, Matana, are un prenume de sorginte ebraică (însemnând "gift", adică "dar", "talent", "înzestrare") mai puțin suspectat, fratele ei cu prenume arab a avut multe necazuri după momentul 9/11.
În Chicago i s'a cerut odată întrun grup să danseze și să'și scuture fundul, chiar dacă era vorba de o piesă a lui John Coltrane interpretată la saxofon...și în general a fost tratată acolo mai mult pentru cum arăta decât pentru cum cânta. Deși jazzul e o artă liberală care predică egalitate pentru toți, femeile în jazz -mai ales cele care nu sunt vocaliste și/sau pianiste- simt încă povara unor arhetipuri. Industria e condusă de bărbați pentru bărbați: de la o femeie încă se așteaptă să facă "ochi dulci"...Mi se mai întâmplă pe la "soundchecks"-uri să fiu întrebată și acum dacă sunt vocalista trupei și asta mă enervează la culme."No, motherfucker, I am a saxophonist! Just wait and listen!"
De prin 2005 lucrează la proiectul epic COIN COIN, un impresionant concept muzical al experienței umane demarat din căutările originilor propriei ei familii în Anglia, Irlanda și Franta și din fascinația din copilarie pentru stafii, spirite, spiriduși, obiecte antice și podoabe rituale, cu urmele și diversele povești pe care acestea le'au lasat. COIN COIN se mai dorește și o istorie a sclaviei în America în 12 capitole și cum asta a condus și afectat viețile afro-americanilor din sec. XX.
"Hotel2Tango" din Montreal/Canada a fost studioul unde împreună cu 15 muzicieni, Matana în cuplu vocal cu Gitanjali Jain a "țesut" povestea capitolului 1: "Gens de couleur libres" [Constellation; 2011].
A fost un "performance" de 90 minute redus pe CD la 1 oră, "Libation for Mr. Brown: Bid em in…" fiind tema centrala: un gospel-blues de 15 minute cântat în stil "acappella" și rememorând o licitație cu vanzare de sclavi. Iar finalul, dedicat mamei sale, se numește "How Much Would You Cost?"...titlul lăsând loc răspunsului în continuarea ciclului din care a apărut între timp și capitolul 2: "Mississippi Moonchile" (Constellation, 2013).
Realizat de data aceasta cu o formulă restrânsă de 6 muzicieni din New York , este vorba de un material și mai închegat conceptual, cu Matana la voce și alto-sax...Shoko Nagai (piano), Jason Palmer (trumpet), Thomson Kneeland (double bass), Tomas Fujiwara (drums) și Jeremiah Abiah (operatic tenor voice).
"COIN COIN e unul dintre acele discuri originale și complexe ancorate atât în tradiție cât și vizionare pe care l'ai așteptat chiar fără să ști că ți'l dorești" scria un critic, iar revista germana Jazzthetik sublinia: "Coin Coin face parte dintre cele mai importante albume de jazz din ultimii 10 ani. Dacă Matana o ține tot așa ea va deveni cu siguranță portavocea feminină pentru o nouă scenă a jazzului, refractară și conștientă politic."
Artista folosește o practică compozițională numită PSQ-Panoramic Sound Quilting și o instalație proprie de sunet COIN COIN Happenings, așa încât și aparițiile "live" cu aceste prime 2 capitole sunt adevărate experiențe multi-media.
“There are some things I can’t tell you about…” șoptește Matana întro împletitură de stări și sentimente evocate de cap. 2:  putere, mândrie, rușine, suferință, empatie, elogiu, eliberare și transcendență, în sensurile cele mai largi și specifice, ceea ce conferă materialului brut o altă captivantă frumusețe.

http://www.theguardian.com/music/2008/feb/08/jazz.urban
http://www.music.ucc.ie/index.php?/events/comments/matana_roberts_coin_coin
http://cstrecords.com/matana-roberts/
http://www.banffcentre.ca/faculty/faculty-member/3927/matana-roberts/
http://inthesetimes.com/article/12279/matana_roberts_genealogy_of_jazz#13814806883741&action=collapse_widget&id=4019274

<iframe width="420" height="315" src="//www.youtube.com/embed/-UKRVs2N6OU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Médéric...și cornetul său de buzunar

Are un pronume de memorat, dacă ne gândim la americanca pianistă & vocalistă...Meredith Monk.
La 43 de ani nu este un compozitor remarcabil precum Michel Portal sau Louis Sclavis cu care a colaborat, dar în jazzul de astăzi asta nu e o condiție obligatorie a unui adevărat artist original. Altele sunt deocamdată atuurile lui Médéric Collignon: maniera cu totul aparte de adaptare și interpretare cu grupul propriu a temelor unor Ennio Morricone, Miles Davis sau Robert Fripp/King Crimson, dincolo de contribuții cu mai multe instrumente și cu intervenții vocale în formule diverse ale altor muzicieni au făcut ca Victoires du Jazz (forul suprem anual de decernare a excelențelor din jazzul francofon) să-l alegă "revelația instrumentală a anului 2007", "artistul", respectiv "albumul anului" în 2010 și 2013. E vorba de același artist care câștigase și marele premiu al discului cu albumul "Porgy and Bess", decernat de academia Charles-Cros în 2006...iar din martie 2009 devenise și "Cavaler al Artelor și Literelor".
Iată că dacă'i vorba de "Franța" si de "trompetă", Erik Truffaz (53 ani) nu rămâne singurul la care să ne gândim...iar dacă luăm doar perioada ultimilor 5-6 ani, poate nici chiar primul...
De fapt o rudă apropiată a trompetei, cornetul de buzunar cu pistoane este instrumentul predilect al lui Médéric (vezi desenul)

Modul lejer și suplu în care este folosit acesta, plus folosirea vocii în improvizații, tehnicile de scat, beatbox, vocalizele în registru înalt "suraigu", "învelite" de efecte electronice pentru a deforma, amplifica sau modula vocea...iată elemente care îl identifică ușor si îl particularizează pe francez...iar în funcție de cerințe el poate la fel de facil aborda cornetul dublu, flügelhornul, trompeta cu valvă, claviaturi, percuții electronice sau instrumente-jucărie. "Ascuțimile" atinse cu cornetul sunt dublate de cele ale vocii uneori în translatări insesizabile, amintind de tehnicile germanului Theo Bleckmann sau ale americanului Mike Patton (Faith No More, Mr. Bungle, Fantômas, Tomahawk, etc), iar stăpânirea diverselor genuri - de la funk, hard-rock, jazz-rock...până la genul clasic contemporan al unor Olivier Messiaen și Edgar Varèse- conduc spre un jazz inovativ, mereu imprevizibil și plin de energie și spontaneitate, precum și abordarea și melanjul în proiecte alternative cu alte forme artistice: slam, balet, teatru, basm, operă...
”De la Miles Davis am învățat că nu mai există democrație în muzică” -se confesa Médéric întrun interviu din 2011- punctând că aranjând și adaptând piese vechi el este interesat de actualizarea lor, evitând să facă un jazz "necrofil" în acest omagiul adus epocii electrice revoluționare din debutul anilor '70, albumul "Shangri-Tunkashi-La" (Plus Loin Music, 2009).
"Nu există un singur fel de a face muzică. Și apoi trebuie ca ea să placă publicului și în același timp să și provoace, chiar să sperie! Adrenalina îmi face mare plăcere. Uneori eu îi avertizez: "atenție, asta va fi tare" sau "asta va exploda"...și ei trebuie să accepte regulile mele de joc."
Prezența sa de spirit și plăcerea de a improviza s'au manifestat și când în timpul unor concerte s'au întâmplat pane de curent, iar nașterea grupului Jus de Bocse a avut loc urmare a unui accident de mașină, povestit aici:
"http://www.crisscross-jazz.com/2010/03/31/criss-cross-rencontre-collignon-mederic/#more-6563".

Dintre participări/colaborări, vă recomand câteva albume/proiecte pe care veți descoperi și alți muzicieni interesanți:

"Sereine" (Label Bleu, 2001) al chitaristului Claude Barthélemy.
"Napoli's Walls", (ECM, 2003) - Louis Sclavis
"Human Songs" (Emouvance, 2006) - New Lousadzak (lider basistul Claude Tchamitchian)
"Addict" (Chief Inspector, 2006) - Collectif Slang
"Camisetas" (featuring Jim Black) (Chief Inspector, 2007) - Camisetas
"Scirocco" (Jazzwerkstatt, 2009) - Wanja Slavin (saxes, clarinet) Quintet
"Crouch, Touch, Engage" (Naïve Records, 2009) - Andy Emler (piano, organ) MegaOctet [CD + DVD]
"Guillaume Perret (saxes) & the Electric Epic" (2012, Tzadik)

...alături desigur de cele 3 albume ca lider al propriei trupe:

Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "Porgy and Bess" (Minium, rec. 2004, rel. 2006)
Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "Shangri-Tunkashi-La" (Plus Loin Music, 2009)
Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "À la Recherche du Roi Frippé" (Just Looking Productions, 2012)


 

Septembrie...pentru bateriștii John Hollenbeck și Harris Eisenstadt

E o lună inspiratoare, dar nu pentru oricine...în cazul muzicienilor americani oricum o lună mai specială începând din 2001...
The Claudia Quintet: "September" (Cuneiform, 2013) este ultimul album al grupului bateristului bandleader și compozitor John Hollenbeck (45 ani), un jurnal personal de idei, impresii și senzații transpuse muzical. Din 2001 John și-a propus ca în fiecare an câte 4 săptămâni din aglomerata sa agendă -în special cele din luna septembrie- să fie dedicate compoziției, să convertească astfel reziduurile traumatice întro creație umanistă. "Am fost interesat în mod special -explică el în booklet- cum un act non-violent de compoziție tămăduitoare ar putea ajuta pe cineva să devenă mai bun și mai profund"...iar septembrie este o lună minunată de tranziție dinspre vară spre toamnă, echivalentul lui joi -ziua favorită din săptămână a artistului- Thursday fiind de altfel laitmotivul sărbătorit  în cântec al primului album The Claudia Quintet. ("Rising Star Acoustic Jazz Group" în clasamentul criticilor revistei DownBeat din 2008).
Au fost așadar în septembrie "retrageri", momente de "alone time" obținute chiar prin vizite la reședința câte a unui muzician, acolo unde a fost posibil. Ziua era petrecută afară iar serile la adăpost de frig. E vorba în acest caz de Blue Mountain Center din munții Adirondack -nordul statului New York- locul mirific cu oameni incredibili față de care autorul dorește ca prin muzică să-și manifeste profunda sa gratitudine.
Datele din titluri (altele decât 11...) reprezintă momentele când compozițiile au demarat sau au fost finalizate, ușor astfel și de salvat ca fișiere în computer, în timp ce subtitlurile se referă la principala idee a piesei sau uneori doar la primul lucru, muza care l'a inspirat în începerea compoziției.
Celălalt principal obiectiv al acestui set  a fost crearea unei muzici care poate fi comunicată și interpretată fără folosirea partiturilor scrise: "Simt că cu cât sunt mai capabil să lucrez piesa fără notații pe pagină, cu'atât mai ușor poate fi pentru grup s'o învețe și s'o memoreze fără înscrisuri. Suntem puțin mai fericiți și ne simțim mai confortabil întro lume fără suporturi de pagini."
Preferatele mele de pe album, piesele 04."September 29th 1936 "Me Warn You" și 08."September 24th Interval Dig". Componența Claudia Quintet:
John Hollenbeck: drums, percussion; Red Wierenga: accordion; Chris Speed: clarinet & tenor saxophone; Matt Moran: vibraphone; Drew Gress & Chris Tordini: acoustic bass.

Pentru mai tânărul dar la fel de activul Harris Eisenstadt (38 ani) -deasemeni baterist bandleader și compozitor, canadian de origine și stabilit tot la New York- acest septembrie a însemnat lansarea lui "Golden State" (Songlines, 2013), al 15-lea album ca lider din 2001. După ce, printre anterioarele proiecte se remarcase și cu..."September Trio" (Clean Feed, 2011).
"Eisenstadt își formează încontinuu noi formule pentru a se potrivi cu varietatea de muzică pe care o are în cap" -observa criticul Jim Macnie de la revista Village Voice, aceasta ultimă formulă continuând mai vechile Fight or Flight, Ahimsa Orchestra, The All-Seeing Eye + Octets, sau Woodblock Prints.
Influențat de Led Zeppelin's John Bonham și apoi de tobarii de jazz Tony Williams, Elvin Jones, Tony Oxley și John Stevens, H.E. a  intrat sub tutela lui Barry Altschul, a studiat percuția în Africa și a lucrat cu Wadada Leo Smith, cu musicieni din Bali, Gambia, Ghana, Morocco, Iran și Senegal...și a contribuit la coloane sonore pentru filme precum "Perfect Film", "Work", "The Wedding Crashers", "The Hebrew Hammer" și "Dahmer"...iar muzical jazzul său a luat o direcție camerală sugerată de Eric Dolphy - de unde a împrumutat ideile de tempo, formă, armonie și melodie; de Yusuf Lateef - cu care a avut chiar șansa să și colaboreze-...și de gruparea AACM, incluzând desigur și pe mentorii deja amintiți Leo Smith și Barry Altschul.
"M'am gândit de data aceasta -declară artistul- la sunete, texturi și personalități muzicale care mă interesează, mai ales la combinația fantastică de flaut cu bassoon. Mi'am dorit să le combin întrun mic grup pe Sara (Schoenbeck) și pe Nicole (Mitchell) de mult timp, după ce le'am auzit în (Anthony) Braxton 12tet, iar basistul Mark Dresser reprezintă oricum o forță singulară care face ca orice grup în care apare să sune gigantic...așa încât am plănuit piesele în avantajul calităților lor de interpreți și improvizatori, indiferent dacă în momente solistice, improvizații de grup, în părțile scrise interpretate uneori strict, alteori complet liber".
Un album conceput pe ideea de narativ abstract, neprogramatic...și precedat de o singură repetiție, 2 concerte și o zi de lucru în studio.
Cu'atât mai bine venit acest album cu bassoon-ul Sarei Schoenbeck în prim plan, cu cât recent ne'a părăsit una dintre puținele specialiste ale acestui instrument (vezi imaginea), scoțianca Lindsay Cooper (ex-Henry Cow, News From Babel, etc).
Recomandabile, dintre albumele anterioare ale lui H.E.:
"Guewel" (Clean Feed, 2008)
Ciclul "Canada Day": vol. I (2009);  II (2011) și III (Songlines, 2012)
"September Trio" (Clean Feed, 2011)
Harris Eisenstadt / "Ombudsman": "Canada Day Octet" (482 Music, 2012)
...și acesta, descoperit la circa o lună după postare:
Harris Eisenstadt September Trio: "The Destructive Element" (Clean Feed, 2013)
     (Harris Eisenstadt, drums; Ellery Eskelin, tenor sax; Angelica Sanchez, piano)

Harris Eisenstadt este anunțat peste doar 2 zile -4 octombrie 2013- pe afișul festivalului sibian "Jazz &...More" IX, în componența grupului The Convergence Quartet

Valoros, fără vreun dubiu...Lucien Dubuis!

Are 39 ani (născut în 20 iuinie 1974) , este elvețian, tată și profesor de muzică...
Muzician (absolvent al Conservatorului din Montreux), compozitor de jazz avangardist și muzică liber improvizată...alto-saxofonist, clarinetist (bas și contrabas) în mai multe formule de grup și cu albume apărute începând din 1996...și cu mai multe premii, distincții și onoruri câștigate. Mereu alături de el, secția ritmică funky a trioului său de bază, cu Lionel Friedli (tobe) și Roman Nowka (bas și chitară electrică).
Activ în muzica de teatru, film și "chanson"-ul francofon, este imediat ușor de recunoscut, chiar în formule mai extinse.
...Acestea au fost câteva informații de bază despre un muzician recomandat cel puțin de 2 factori: de școala de jazz elvețiană (de unde au provenit relativ recent si excelenții pianiști Nik Bärtsch('s Ronin) si Colin Vallon) și de sound-ul aparte al clarinetelor sale, destul de rar auzite în jazzul contemporan...dar atât de bine puse în valoare de veteranul britanic John Surman...Un "nou John Surman, elvețian" a fost chiar una dintre primele asociații pe care le'am făcut când m'am hotărât să aprofundez subiectul L.D., evitând influența descrierii de pe site-ul "www.luciendubuistrio.ch", obligatoriu măgulitoare: "muzica e rezultatul unor noi definiții și orizonturi, simultan modernă și primitivă, dobândind un concept condus de limbajul tânăr al unei revoluții. Imaginați-vă un cromozom care amestecă gene de la John Coltrane cu ADN-ul de la Beastie Boys: Lucien Dubuis Trio se bucură cântând jazz, exact cum Madonna s'ar bucura de sex după un an petrecut în închisoare, cu poftă!"
Când însă am deschis site-ul, parcursesem deja o mare parte a discografiei și am realizat că nu prea se exagerează acolo...Nu se omite (la secțiunea "trio") punctarea unui ingredient care nu lipsește de pe CDurile lui Lucien: umorul și jocul dezimvolt (în interpretare, citate, voci, titluri, etc).
"...Un soi de free-funk-alternativ...e dificil să etichetezi o muzică atât de inovatoare" scria un jurnalist de la Journal de l'AMR....ceea ce ar putea fi un punct de start pentru curioșii începători în descoperirea muzicii lui Lucien Dubuis, al cărui nume apare pe peste 20 CDuri. Se poate porni de la "Ultime Cosmos", cel mai cunoscut album apărut la o casă de discuri importantă (ENJA Records, 2009) și cu Marc Ribot invitat la chitară...și apoi mergând sau înapoi în timp, sau urmărind realizările de după.
Dintre care vă recomand:
(Lucien) Dubuis/ (Cristoph) Studer: "Avec Les Pouces" Madame Chili (Unit Records – UTR 4151 /Switzerland, 2004)...colaborare cu pianistul organist C.Studer.
Lucien Dubuis Trio: "Le Retour" (Unit Records UTR4199, 2007)...începutul seriei S.F. de expansiune cosmogonică....continuată după "Ultime Cosmos" cu:
Lucien Dubuis Trio & The Spacetet: "Design Your Future" (Unit Records – UTR 4445, Switzerland,  2013), cu participarea unui grup string quartet, The Spacetet Ensemble.
...și eventual fără a ocoli mai vechile formule Crossover Jazz Trio sau Old School Quartet, sau recentul material al trioului său de bază, "Future Rock" (Unit Records, 2012).
Iar dintre colaborările recente:
Yves Reichmuth Quartett (with Lucien Dubuis): "Fingertongue" (Veto, 2013)...ocazie să descoperiți încă un produs al noului jazz elvețian, pe chitaristul Y.R.
Lucien Dubuis Trio cântă la Novi Sad și la Belgrad, la "Zilele culturii elvețiene", pe 16 și respectiv 18 octombrie 2013....


 

"Transcendența" lui Jaimeo Brown

Se vorbește ca despre unul dintre "albumele anului" în jazz, cu'atat mai mult în ceea ce privește discurile de debut: Jaimeo Brown:
"Transcendence" (Motéma Music, 2013) este creația unui tânăr de 34 ani, baterist/ percuționist/ compozitor și conceptualist, creator al unui melanj etnomuzicologic cu elemente din blues, negro spirituals, gospel, rock, electronica și modern jazz. Participă la acest efort membrii familiei sale: tatăl Dartanya Brown (bas), mama Marcia Miget (pian/flaut), sora Marisha Rodriguez (voce) și fetița sa de 2 ani, Selah (voce, la finalul piesei "I Said")...Alături de familie, nume consacrate de muzicieni: chitaristul Chris Sholar, tenor-saxofonistul JD Allen, pianista Geri Allen, grupul de "spirituals" al veteranelor țesătoare din Alabama rurală Gee Bend Quilters Singers, plus cântărețele Me'shell Ndegeocello și Falu (Eastern India). Iar din staff-ul tehnic, se disting câștigătorul "multi-GRAMMY-Awards" Russ Titelman (producător pentru Eric Clapton, James Taylor, George Benson, Randy Newman) și Todd Whitlock (inginer de sunet la Wynton Marsalis, Chick Corea, Béla Fleck, Sting, Wayne Shorter). Conexiunea cu pionieri ai "spiritual jazz"-ului ca Max Roach, John Coltrane sau Randy Weston este implicită pe acest album influențat în egală măsură și de impresiile provocate de o călătorie a lui Jaimeo în Ghana africană, cât și de muzica numită "carnatică" din India de Est interpretată la tradiționalul instrument tanpura.
De aici și din cântecele Gee Bend -cu care a luat contact în studenție la Ri autgers University, în cercetările pentru elaborarea tezei sale personale "How the Black Church Affected Jazz"- a rezultat conceptul-experiment de transformare a durerii și mântuirii în artă, un medium pentru tămăduire și cult în context improvizatoric jazzistic: "Transcendence".
"Ceea ce am încercat să fac a fost să urmez simplitatea și să caut numitorul fiecărei esențe muzicale" spune Brown. "Fiind un produs al generației hip-hop și având părinți care sunt muzicieni de jazz, am privit toată muzica în diferitele ei moduri de expresie, în mod egal. Asta m'a ajutat mult să înțeleg si să găsesc numitorul comun din gospel, blues, jazz și muzica din India de Est, ca să pot crea eu însumi o continuitate în cadrul tuturor acestor idei diverse". Jaimeo Brown Transcendence la festivalul german "Jazzahead!" 2013, aici:
Iar aici, un scurt documentar cu Jaimeo despre realizarea proiectului Transcendence:

"Chapeau bas"...merge și pentru FES

Sunt în jur de 15 membrii în acest bigband belgian Flat Earth Society ("Societatea Pământului Plat") aparent mai mereu întro stare de confuzie creativă, bazată pe bogata tradiție locală -denumită "HaFaBra"- a trupelor cu secție consistentă de suflători. O estetică impusă de fondatorul clarinetist Peter Vermeersch, care s-a asociat cu diverse companii de teatru, film, dans și cu reprezentații de circ, încă de la prima apariție "live" din 1997...și care continuă și mai excentric și inventiv realizările cu trupele anterioare: Union, Maximalist! (nume ales intenționat în antiteză cu minimalismul etalat muzical!), X-Legged Sally, A Group, etc.
Peter Vermeersch compune întro gamă largă pendulând între pop avangardist, jazz și classic...și a produs și a ajutat la lansarea celui mai cunoscut și reputat indie band belgian, dEUS.
Tot el a fondat și deține propria casă de înregistrări Zonk!Records iar pe primul album "Bonk" apar deloc întâmplător și 2 piese cover după excentricii californieni și eternii anonimi The Residents.
Numărul 13 este unul considerat rotund de bigbandul FES (!), așa încât anul apariției noului albumul denumit și numerotat astfel este unul jubiliar: "13" (Igloo Records). Explicația de pe copertă -"The most unreliable music since 1999"-certifică importanța albumului și nu contrastează cu nimic legat de ceea ce se așteaptă de la muzica FES ("unreliable", căutând sensurile, înseamnă: "nestatornic, inconstant; care nu prezintă încredere / garanții / siguranță; pe care nu te poți bizui; în care nu poți avea încredere; nesigur").
"Pe noul album, pe care am convenit să'l numim "13", vă servim porția noastră neobișnuită de gaz, haos și "chazz" (?). Al 13-lea album conține 13 piese, unele mai instrumentale ca altele. Călătoria muzicală acoperă variate peisaje și condiții meteo, orchestra rămâne mereu proaspătă și nebărbierită, muzica e cuțitul nostru de buzunar și busola, cuvintele de o profunzime rară. Industria de CDuri se va revitaliza complet..."
Așa descriu membrii grupului, mai în glumă mai în serios, acest album compus din 11 piese originale și 2 reluări, iar invitatul John Watts (un rocker prin excelență, fostul lider de la Fischer-Z) contribuie (guitar, voice & lyrics) la temele "Patsy" & "Unconditional Lucifer". Și nu e prima dată când invitații au colorat și mai bine un peisaj și-așa bogat pastelat...anterior printre alții fiind cello-istul olandez Ernst Reijseger, saxofonistul finlandez Jimi Tenor și pianistul american Uri Caine.
Nu lipsesc bineînțeles din instrumentație pachetul de saxofoane, clarinete, trompete și tromboane, plus tuba, chitara, basul, percuțiile, claviaturile, vibrafonul. O mențiune specială merită contribuția nelipsită la voce și acordeon a lui Win Willaert.
Sunt elemente care definesc înca odată -dacă mai era nevoie- cel mai original și mai îndrăzneț bigband belgian, chiar dacă nu în sensul tradițional al termenului. O muzică greu definibilă, dar interpretată și acum cu același entuziasm de către o trupă considerată de unii critici ca o solidă replică europeană a "Mamelor Invenției"/Mothers of Invention a regretatului Frank Zappa. Dacă nu ne părăsea prematur în 1993, v-ați fi mirat să întâlniți în discografia trupei lui Frank titluri precum cele ale FES-ului belgian: "ISMS" (2005); "Psychoscout" (2006) sau "Cheer me, Perverts!" (2009)?

Ben Monder, Theo Bleckmann....și "Hidra"

"E o muzică din altă constelație"...Ăsta mi'a fost primul gând după ascultarea noului "Hydra" (Sunnyside, 2013), titlul referindu'se la același șarpe-monstru marin cu mai multe capete din mitologia greacă (și grupul Toto, printre alții, au un album numit astfel). E vorba de noul album al chitaristului Ben Monder: elaborat, plutitor, spațial, evocativ-narativ...similar tematic cu dramaticul ciclu flux/reflux de pe anteriorul "Oceana" (2005), considerat de criticul Nils Jacobson (www.allaboutjazz.com) "un album cu'adevărat excepțional care nu poate și nici nu trebuie categorisit". Atmosfera este după 8 ani transferată acum deasupra apei în mediul aerian, Monder împărțind rolul principal tot cu celestul vocalist ("heavenly voice") Theo Bleckmann. Cei doi -rodați și în câteva realizări în formulă de duo- se completează reciproc în pasajele minimaliste sau contrastează în momentele ritmic supraturate, alternînd unica și ușor identificabila lor estetică cu un lirism "post-Frisellian", între "dreamy soundscapes" și "visceral abstraction". Salturile rapide sacadate, evadările cromatice și arpegiile neo-clasice abundă pe un hibrid sonic captivant, considerat de Troy Collins (www.allaboutjazz.com) "unul dintre cele mai enigmatice și mai captivante albume din memoria recentă".
Piesele gravitează în jurul temei-titlu centrale, cea mai lunga piesă de pe album, ca pe "Oceania": 01. Elysium; 02. Hydra; 03. Aplysia; 04. "39"; 05. Yugen; 06. Tredecadrome; 07. Postlude; 08. Charlotte's Song. Completează formula de grup John Patitucci: bass (1, 5-7); Skuli Sverrisson: bass (2, 3); Ted Poor: drums (2-6); Gian Slater: voice (1, 7); Martha Cluver: voice (5, 7).
Dacă vă place vocea principală, același Theo apare ca invitat împreună cu Kurt Elling (care a fost și la JazzTM în luna iulie) pe albumul The Claudia Quintet + 1 (featuring Kurt Elling & Theo Bleckmann): "What Is the Beautiful?" (Cuneiform, 2011)