* Natacha Atlas: „Myriad Road" (Mi'ster Prod / Decca, 2015)
cu Ibrahim Maalouf: trumpet, producer, Kudsi Erguner: ney, Smadj: oud, Christophe Wallemme: d-bass, Frank Woeste: p-no, Ismail Lumanovski: clarinet
„Drumul” a fost cu-adevărat cu „miriade” și ramificații nenumărate pe plan personal pentru o artistă născută în Belgia, cu bunic egiptean emigrat în Europa pe la 20 ani, cu o mamă englezoaică și tatăl belgian...sinuos și divers deasemenea și stilistic muzical, început prin anii '90 și traversând prin genurile pop-rock (cu Peter Gabriel, Sinead O’Connor, Indigo Girls, Jean-Michel Jarre); clasic contemporan (cu Nigel Kennedy, Jocelyn Pook); muzică de film, teatru și balet (Danny Elfman, Clint Mansell, David Arnold, Harry Gregson-Williams, Rachel Portman) și „world (Arabic) music” (cu Nitin Sawhney, Transglobal Underground, Talvin Singh)...Experiențe și diversitate care au condus-o pe exotica vocalistă și în cariera solo până la actualul și cu-adevărat primul ei album de jazz. Dar dacă teritoriul explorat este unul relativ proaspăt, marca sa personală, respectiv inflexiunile orientale bântuitoare ale vocii, sunt menținute și-aici. Ceea ce nu dăunează, ci dimpotrivă, sporesc atractivitatea albumului unei artiste ajunsă la 52 ani după asimilarea de culturi și trenduri de limbă engleză, franceză -inclusiv hip-hop, drum & base și reggae- și din zone arabic-orientale, dar care, cum spuneam, explorase până acum mai puțin jazzul. Cunoscutul trompetist franco-libanez Ibrahim Maalouf a întâlnit-o la un concert de oud al lui Smadj și de-acolo a pornit ideea colaborării pentru care cei 3 s-au aliat cu maestrul turc al muzicii tradiționale sufi, Kudsi Erguner -la fluierul ney-. clarinetistul macedonean Ismail Lumanovski, plus încă 2 muzicieni belgieni mai tineri la pian și bas.
....Ellen Andrea Wang: bass & voc, Nils Landgren: trombone, Tore Brunborg: sax, Luca Aquino: trumpet, Jim Watson: keybs.
Se pot da mai multe sensuri titlului albumului bateristului „ne-static”, „fără oprire, neobosit” sau „instabil”, pe ideea schimbării casei de discuri, a îndepărtării ca stil oarecum față de ceea ce realiza solo ivorianul-francez M. K. sub contract la adevăratele instituții germane ECM (4 albume de studio) și ACT Music (unul recent „live”). Pe de altă parte, e mare diferența în sens evolutiv și față de flerul pop-rock cam ușurel de pe la 33-34 ani de pe debutul cu „It's About Time” (1992), așa încât noul opus realizat cu iluștrii jazzmeni nordici incluzând-o din noul val pe frumoasa și talentata contrabasistă multi-premiată Ellen Andrea Wang -lidera trupei Pixel- își găsește repede un loc aparte și onorant în discografia personală. Despre E.A. Wang și albumul ei de debut puteți citiți în postarea următoare.
....Personnel: Lionel Loueke: guitar, vocals; Jason Lindner: piano, keyboards; Omer Avital: bass, oud; Gilmar Gomes: percussion; Daniel Freedman: drums; Angélique Kidjo: vocals
Este al 3-lea album al tânărului baterist new-yorkez solicitat în ultima vreme, printre alții, inclusiv de celebrul Sting...un material „global feast pan-stilistic” -cum îl numește criticul Dan Bilawsky pe „www.allaboutjazz.com”- cu invitați nume sonore „unul-și-unul”, „one of the most intriguing multicultural units” din ultima vreme, grup de artiști de pe 5 continente mai toți foarte cunoscuți și care aduc cu ei fler afro-indian și ebraic, plus „groove”-ul latin din percuțiile brazilianului Gilmar.
* Kammerflimmer Kollektief: „Désarroi” ("Disorientation") (Staubgold, 2015)
În urmă cu vreo 10 ani, dacă nu chiar mai mult...în schimburile pe care le făceam cu amicii din Deva, Călin Hagea și Adrian Sinescu, primeam de la ei albumul actual în acel moment „Absencen” (2005) prin care luam un prim contact cu trupa asta. Era atunci deja al 5-lea pentru un grup de jazz cameral liber improvizat și elevat academic pe care imediat l-am pus ca nivel de exigență undeva lângă americanii Kronos Quartet în imaginarele mele ierarhizări, germanii conduși „cu pragmatism magic ritualistic” de Thomas Weber pendulând între genuri ca „noise, free jazz, electronic, experimental, dub, ambient, new music”...cam ce-ar fi putut rezulta dintro întâlnire virtuală între William Parker, Lee Scratch Perry și Velvet Underground (!), cum scria cineva într-un review.
Iată-i pe germani ajunși acum la al 10-lea album, clar definit de titlul suitei în 6 părți ca unul al deziluziei și derutei bine controlate generatoare de inspirație, al „misticismului diurn”. Producătorul invitat de reggae și muzicuțist Augustus Pablo, vocea nicicând așa înainte a lui Heike Aumüller și varianta-surpriză la un hit punk din 1978 „Zurück zum Beton/ Back to Concrete" al grupului vest german S.Y.P.H...ar fi alte câteva elemente ce particularizează și fac cu-atât mai interesant acest album pe care cu ceva întârziere l-am inserat aici printre noi producții din 2016.
http://www.forcedexposure.com/Catalog/kammerflimmer-kollektief-d-sarroi-cd/STAUB.136CD.html
Între videoclipurile exemplicative albumelor descrise mai sus și găsite via YouTube, un concert integral cu Manu Katché Quartet întro formulă diferită de a noului album.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu