Noutăți cu Natacha Atlas, Manu Katché, Daniel Freedman și Kammerflimmer Kollektief

* Natacha Atlas: „Myriad Road" (Mi'ster Prod / Decca, 2015)
cu Ibrahim Maalouf: trumpet, producer, Kudsi Erguner: ney, Smadj: oud, Christophe Wallemme: d-bass, Frank Woeste: p-no, Ismail Lumanovski: clarinet
„Drumul” a fost cu-adevărat cu „miriade” și ramificații nenumărate pe plan personal pentru o artistă născută în Belgia, cu bunic egiptean emigrat în Europa pe la 20 ani, cu o mamă englezoaică și tatăl belgian...sinuos și divers deasemenea și stilistic muzical, început prin anii '90 și traversând prin genurile pop-rock (cu Peter Gabriel, Sinead O’Connor, Indigo Girls, Jean-Michel Jarre); clasic contemporan (cu Nigel Kennedy, Jocelyn Pook); muzică de film, teatru și balet (Danny Elfman, Clint Mansell, David Arnold, Harry Gregson-Williams, Rachel Portman) și „world (Arabic) music” (cu Nitin Sawhney, Transglobal Underground, Talvin Singh)...Experiențe și diversitate care au condus-o pe exotica vocalistă și în cariera solo până la actualul și cu-adevărat primul ei album de jazz. Dar dacă teritoriul explorat este unul relativ proaspăt, marca sa personală, respectiv inflexiunile orientale bântuitoare ale vocii, sunt menținute și-aici. Ceea ce nu dăunează, ci dimpotrivă, sporesc atractivitatea albumului unei artiste ajunsă la 52 ani după asimilarea de culturi și trenduri de limbă engleză, franceză -inclusiv hip-hop, drum & base și reggae- și din zone arabic-orientale, dar care, cum spuneam, explorase până acum mai puțin jazzul. Cunoscutul trompetist franco-libanez Ibrahim Maalouf a întâlnit-o la un concert de oud al lui Smadj și de-acolo a pornit ideea colaborării pentru care cei 3 s-au aliat cu maestrul turc al muzicii tradiționale sufi, Kudsi Erguner -la fluierul ney-. clarinetistul macedonean Ismail Lumanovski, plus încă 2 muzicieni belgieni mai tineri la pian și bas.

* Manu Katché: „Unstatic” (Anteprima, 2016)
....Ellen Andrea Wang: bass & voc, Nils Landgren: trombone, Tore Brunborg: sax, Luca Aquino: trumpet, Jim Watson: keybs.
Se pot da mai multe sensuri titlului albumului bateristului „ne-static”, „fără oprire, neobosit” sau „instabil”, pe ideea schimbării casei de discuri, a îndepărtării ca stil oarecum față de ceea ce realiza solo ivorianul-francez M. K. sub contract la adevăratele instituții germane ECM (4 albume de studio) și ACT Music (unul recent „live”). Pe de altă parte, e mare diferența în sens evolutiv și față de flerul pop-rock cam ușurel de pe la 33-34 ani de pe debutul cu „It's About Time” (1992), așa încât noul opus realizat cu iluștrii jazzmeni nordici incluzând-o din noul val pe frumoasa și talentata contrabasistă multi-premiată Ellen Andrea Wang -lidera trupei Pixel-  își găsește repede un loc aparte și onorant în discografia personală. Despre E.A. Wang și albumul ei de debut puteți citiți în postarea următoare.

* Daniel Freedman: „Imagine That” (Anzic Records, 2016)
....Personnel: Lionel Loueke: guitar, vocals; Jason Lindner: piano, keyboards; Omer Avital: bass, oud; Gilmar Gomes: percussion; Daniel Freedman: drums; Angélique Kidjo: vocals
Este al 3-lea album al tânărului baterist new-yorkez solicitat în ultima vreme, printre alții, inclusiv de celebrul Sting...un material „global feast pan-stilistic” -cum îl numește criticul Dan Bilawsky pe „www.allaboutjazz.com”- cu invitați nume sonore „unul-și-unul”, „one of the most intriguing multicultural units” din ultima vreme, grup de artiști de pe 5 continente mai toți foarte cunoscuți și care aduc cu ei fler afro-indian și ebraic, plus „groove”-ul latin din percuțiile brazilianului Gilmar.

* Kammerflimmer Kollektief: „Désarroi” ("Disorientation") (Staubgold, 2015)
În urmă cu vreo 10 ani, dacă nu chiar mai mult...în schimburile pe care le făceam cu amicii din Deva, Călin Hagea și Adrian Sinescu, primeam de la ei albumul actual în acel moment „Absencen” (2005) prin care luam un prim contact cu trupa asta. Era atunci deja al 5-lea pentru un grup de jazz cameral liber improvizat și elevat academic pe care imediat l-am pus ca nivel de exigență undeva lângă americanii Kronos Quartet în imaginarele mele ierarhizări, germanii conduși „cu pragmatism magic ritualistic” de Thomas Weber pendulând între genuri ca „noise, free jazz, electronic, experimental, dub, ambient, new music”...cam ce-ar fi putut rezulta dintro întâlnire virtuală între William Parker, Lee Scratch Perry și Velvet Underground (!), cum scria cineva într-un review.
Iată-i pe germani ajunși acum la al 10-lea album, clar definit de titlul suitei în 6 părți ca unul al deziluziei și derutei bine controlate generatoare de inspirație, al „misticismului diurn”. Producătorul invitat de reggae și muzicuțist Augustus Pablo, vocea nicicând așa înainte a lui Heike Aumüller și varianta-surpriză la un hit punk din 1978 „Zurück zum Beton/ Back to Concrete" al grupului vest german S.Y.P.H...ar fi alte câteva elemente ce particularizează și fac cu-atât mai interesant acest album pe care cu ceva întârziere l-am inserat aici printre noi producții din 2016.
http://www.forcedexposure.com/Catalog/kammerflimmer-kollektief-d-sarroi-cd/STAUB.136CD.html

Între videoclipurile exemplicative albumelor descrise mai sus și găsite via YouTube, un concert integral cu Manu Katché Quartet întro formulă diferită de a noului album.

Ecouri de la Moers Festival: The Liz, Jeremy Flower, Maja Osojnik & Patrick Wurzwallner, Dawn Of MIDI...

* De la festivalul german de la Moers din weekend-ul trecut, transmis integral „live streaming” timp de 4 zile de canalul Arte Tv (care, mai lult de-atât, a și arhivat o parte din concerte, vizionabile oricând la ”Concerts” pe site!), am remarcat câteva „performances”-uri de o mare forță expresivă:
* The Liz: "Book of Birds" (US/DE)
   - The Liz ”power trio”: Liz Kosack: keys | Liz Allbee: amplified tp | Korhan "Liz" Erel: computer, controllers. 
Fără album însoțitor, cel puțin deocamdată, de unde și marea surpriză pentru mine și a muzicii, textelor dar și a elementelor vizuale într-un concert care începe precum un „spoken word” multimedia show al „storyteller”-esei Laurie Anderson! 
Asistăm la geneza graduală a unui animal straniu ca din seria Alien, „înfricoșător” ar spune unii, „fascinant” pentru alții...o pasăre preistorică se naște și se înalță ca o marionetă inversă, manevrată de jos (!) survolând scena odată cu muzica, la final preluând chiar ea rolul vocal. Cele 2 Lize autentice + una în travesti sunt protagonistele americane care s-au întâlnit la New York dar s-au mutat activând acum în centrul incontestabil al culturii europene care este Berlin...și ele însele (le facem jocul și-l asimilăm și pe turcul Kohran Erel drept o „ea”, una dintre Lize) descriu cel mai bine, spunând așa: „un bogat și straniu amestec de mitologie, genuri și identitate, fluiditate, teroare și extaz se desfășoară în dinamica noastră improvizată -cu texte din Kathy Acker, Jean Cocteau, din antichitate și ale noastre proprii- n-am putea descrie mai bine, trebuie să veniți și să vedeți cu ochii voștri”. 
Imageria și proiecțiile video ale acestui show pe care-l văd acum a 3-a oară mi-au adus aminte cu dor și drag, pe lângă Laurie Anderson, de coperțile grupului Penguin Cafe Orchestra (capul-mască al Lizei Kosack) sau de arsenalul vast dominant „scary” al californienilor veterani și intenționat rămași anonimi, The Residents.
http://concert.arte.tv/fr/the-liz-moers-festival

* Jeremy Flower (US): „The Real Me“ (cu Carla Kihlstedt, Jon Evans, Matthias Bossi, Eliot Krimsky & EOS Chamber Orchestra), În primă audiție europeană în acest concert, un ciclu de cântece despre vârstă și îmbătrânire, focalizând nu atât pe ideea tinereții pierdute cât pe conștientizarea superiorității unor adevăruri perene ale vechilor înaintași și a tot mai dificilei separații care se poate face azi între ficțiune și realitate...Surpriza mea plăcută a fost mare doar în ceea ce-l privește pe nou apărutul autor J.F., (gtr & voc) din Boston care a scris și muzica și textele, cu siguranță un fan al vocalistei-violoniste și a numeroaselor ei proiecte...pentru că altfel, s-ar putae spune că-i vorba de un nou proiect al Carlei Kihlstedt & comp. extins la nivel de bigband, cu toate ingredientele specifice. Atașez un link și spre albumul cu același titlu:
http://concert.arte.tv/fr/jeremy-flower-moers-festival
http://www.keepalive.org/2015/the-real-me-preorder-and-record-release-show

* Maja Osojnik & Patrick Wurzwallner: „Let Them Grow“ 
* Kaja Draksler & Susana Santos Silva (SL/NL & POR)
Două apariții feminine ambele originare din Slovenia, Maja fiind stabilită la Viena iar pianista Kaja în Olanda la Amsterdam. 
Prima a venit la Moers cu un show promovând ultimul album la care a lucrat circa 2 ani, bazat pe vocea sa baritonală aparte, lângă un pupitru compact cu claviaturi și devices-uri asociate + percuțiile diverse ale partenerului Patrick. „Un „stiptease” soul antopozofic, între chanson distrofic, mantra primordială și muzică concretă...„no man's land” între arhaic și modern, improvizație și experimental, folk și industrial. „Am acum 40 ani și tocmai când m-aș fi așteptat să înțeleg lumea din jur mai bine am uneori impresia că mă depășește și n-o mai înțeleg deloc, o simt adesea străină de mine și eu mă simt tot așa”. Impresii și gânduri ale autoarei care se reflectă în titluri ca „Hello, i can not find my head”, „Nothing is finished until you see it”, „You might be inherently a part of the problem” sau „I was dying, so i am now probably dead” (!?) 
Pe albumul de studio, apărut ca LP & CD, paleta largă instrumentală e asta:
„vocals, field recordings, paetzold bass recorder, e-bass, melodicas, toys, radios, glockenspiel, cassette recorders, abandoned pianos, installations tubes, electronic setup with dj cd player and different guitar pedals, electronics”
M-am mai ocupat de această artistă eclectică întro postare anterioară aici pe blog nu demult, corectată și completată chiar de ea, așa că odată cu aceste detalii v-o recomand din nou, inclusiv cu ceea ce am găsit între timp pe site-ul ei la secțiunea „Unreleased sounds”:
http://maja.klingt.org/sounds
http://concert.arte.tv/fr/maja-osojnik-patrick-wurzwallner-moers-festival

Despre tinerele și talentatele Kaja Draksler (pian) & portugheza Susana Santos Silva (trompetă): 
„This Love” se numește albumul lor editat recent la Clean Feed Records iar în concertul acustic bazat pe acest material, n-au folosit deloc aditive electronice.
Mi-au mai plăcut și alte concerte, de exemplu această formulă cu album lansat anul trecut:
* Dawn Of MIDI (Amino Belyamani, Aakaash Israni & Qasim Naqvi): „Dysnomia” (2015)
E un trio mult comentat și interesant din Brooklyn acesta, cu muzicieni originari din Maroc, Pakistan și India, la clape și secție ritmică și cu o interpretare liber improvizată și minimalist-futuristică înglobând elemente afro, techno, trance & Drum’n‘Bass. „Nu există emfază în expresia solistică, melodie, adâncime și varietate a tonului. Nu există dialog. Totul e frumos, inteligent și pervers, în sensul bun”. scria New York Times.

http://concert.arte.tv/fr/dawnofmidi-moers-festival

Alte albume noi:
* Deadly Orgone Radiation - „Power Trips” (Copepod, 2015)
Trio incisiv cu o muzică în spiritul festivalului avangardist de la Moers, cu James Sedwards guitar, Alex Ward guitar, alto sax și Weasel Walter drums, având mai multe conexiuni stilistice și de personal în trecutul recent cu membrii din Sonic Youth, Thurston Moore Band, Guapo, etc.

Amatorilor de jazzuri mai convenționale le recomand:
* Jack DeJohnette/ Ravi Coltrane/ Matthew Garrison: „In Movement (ECM, 2016). 
E vorba de materialul care va sta la baza concertului trioului anunțat la ediția jubiliară Gărâna XX din luna iulie.
* Bill Evans Trio (with Jack DeJohnette & Eddie Gomez): „Some Other Time: The Lost Session From the Black Forest” -2 CD- (Resonance Records, 2016)
* Cuong Vu & Pat Metheny: „Cuong Vu Trio Meets Pat Metheny (Nonesuch, 2016)
* Pat Metheny: „The Unity Sessions” -2 CD- (Nonesuch, 2016)
* Marcus Strickland’s Twi-Life: „Nihil Novi” (Blue Note, 2016)
* Yellowjackets: „Cohearence” (Mack Avenue, 2016)
* Oz Noy: „Who Gives A Funk” (Abstract Logix, 2016)
Ilustră companie pe acest album pentru chitaristul israelian: John Medeski, Dweezil Zappa, Fred Wesley, Chris Potter, Robben Ford, Randy Brecker, Joe Bonamassa, membrii din Stevie Ray Vaughn's Double Trouble și vocalistul Corey Glover din Living Color. 

Animozități cu Niechęć și Rusconi & Fred Frith

* Niechęć (Poland): „Niechęć” („Animosity”) (2016)

Un disc de jazz „gotic” îl numea cineva intro cronică, un interesant tip de „fusion” electronic i-aș zice eu albumului acesta instrumental dominat de sax și clape, foarte expresiv, mereu alert și incitant, al unui cvintet care dovedește că moștenește și duce mai departe tradiția clasicului Czesław Niemen sau a longevivului și eclecticului colectiv S.B.B. 
Combinația „dark cinematic music, prog-rock, post-rock, nu jazz, free jazz” etalată de la primul album de debut ”Smierc W Miekkim Futerku” ('A Punch That's Hard to Duck From') (2012), era măgulitor asociată de altcineva în media tânărului trio rezident la Paris numit Kandinsky Effect, cu 2 albume scoase la Cuneiform Records despre care-am scris și eu pe-aici anii trecuți. Maturizarea la acești polonezi s-a produs natural, mai ales componistic vorbind, în cei circa 4 ani, așa încât e greu de ales piese preferate de pe acest album lansat pe 1 aprilie. Alte repere asociate mai mult sau mai puțin stilistic și dovedind ca într-un joc de „puzzle” o dată în plus, dacă mai era nevoie, diversitatea și nivelul ridicat al scenei jazzului actual polonez: Jazzpospolita, Chromosomos, Contemporary Noise Quintet, Pink Freud, Tatvamasi, Bester Quartet, Skalpel, Light Coorporation...
Componența:
Rafał Błaszczak – guitar
Michał Kaczorek – drums
Maciek Szczepański – bass
Tomek Wielechowski – piano and keyboards
Maciek Zwierzchowski – saxes and keyboards
La Gărâna XX în iulie e anunțat din Polonia grupul basistului Wojtek Mazolewski Quartet, cu promovarea celui mai nou album al formulei "Polka" (2015), în componența:
- Double Bass – Wojtek Mazolewski 
- Drums – Michal Bryndal, Qba Janicki
- Piano – Joanna Duda
- Saxophone – Marek Pospieszalski 
- Trumpet – Oskar Török

Coperțile albumelor Niechęć:























* Rusconi & Fred Frith: „Live in Europe” (+ 5 bonus) (LP/CD Qilin Records, 2016)

Fie și numai simpla prezență a maestrului veteran al „free rock”-ului, improvizației libere și pionier fondator al curentului „Rock In Oppozition” cu Henry Cow + trupele derivate și artizan în „found sounds” și „fields recordings” -termeni tehnici și estetici mai greu de echivalat în românește- spune destul despre pianistul Stefan Rusconi ce-ar putea fi numit lejer un Esbjorn Svensson elvețian, cei 2 -Rusconi și Frith- întâlnindu-se și cântând de mai multe ori în ultimii ani (Elveția e foarte familiară lui Fred Frith din perioada activității sale acolo sub contract la fosta casă de discuri RecRec Music din Zürich). Dar desigur că la Fred Frith numai de „simplă prezență” nu poate fi vorba, așa încât în afara pianului lui Stefan auzim timp de 80 minute sunete ingenioase, chitaristice și percusive, multe inventate și improvizate deobicei ad-hoc cu te miri ce are omul la îndemână! 
Chiar de la prima piesă, o temă cunoscută a lui Rusconi alternează cu pasaje în gamă de blues pentru a forma ceea ce devine în final „Berlin Blues”. Apoi urmează inflexiuni asiatice în titluri sugestive ca „Kaonashi” și  „Yogya Trip”...iar „Karen Revisited” reia o temă de pe albumul „Murray Street" al trupei Sonic Youth din 2002 ce apare și pe Rusconi: „It's A Sonic Life” (2010). Albumul, deși plin de discrepanțe și atonalități e totuși fluent, chiar cinematic-peisagist în piese ca „The Beginning” sau „Alice In The Sky” (cea mai lungă piesă, cu titlul făcând trimitere la regretata Doamnă a jazzului spiritual, Alice Coltrane). La mine a ajuns via Internet o variantă digitală a albumului însumând peste 30 min. cu 5 piese-bonus printre care și o variantă la capodopera lui Peter Gabriel, balada „Here Comes The Flood”.
Site-ul "www.discogs.com" localizează aici înregistrările: 
https://www.discogs.com/Rusconi-Fred-Frith-Live-In-Europe/release/8007564
”Live recordings from 12.10.2012 Moods Club in Zurich and 28.03.2014 at Rolf Liebermann Studios/NDR in Hamburg”...creditele fiind însă incomplete pentru că se aude în 2 piese o voce feminină „grea”, absentă din lista de muzicieni de la „Credits":
Bass, Vocals – Fabian Gisler
Drums, Percussion, Vocals – Claudio Strüby
Guitar – Fred Frith
Piano, Synthesizer, Vocals – Stefan Rusconi
Dilema e lămurită aici: https://rusconi.bandcamp.com/album/live-in-europe...unde aflăm numele vocalistei prezentă doar în sesiunile din Hamburg, nimeni alta decât veterana Norma Winstone (74 ani), de anul trecut văduva pianistului englez John Taylor. Coperta albumului e realizată de artistul ceh František Skála.

Rusconi Trio e anunțat la Gărâna XX în iulie și ce EVENIMENT va fi să vină pentru prima dată în RO cu trioul lui și poate și cu Fred Frith! Ultimul album abia lansat e unul ambiental-experimental ieșit întro bună măsură din canoanele celorlalte și teoretic doar pe jumătate al său:
* Stefan Rusconi & Tobias Preisig: ”Levitation” (2016)
...așa încât m-am concentrat mai mult sau mai puțin asupra anterioarelor albume proprii pentru reîntregirea și reîmprospătarea discografiei sale la care se observă, ca la polonezii Niechęć dinainte, evoluția și maturizarea venite natural odată cu timpul. Fără prea multe detalii, doar le enumăr aici cronologic în sens invers pe cele pe care le știu, cu ceva semne de întrebare în dreptul dublului set „live” în Bremen, posibil o înregistrare „bootleg”:
* Rusconi: „History Sugar Dream” (Qilin, 2014)
* Rusconi: „Revolution” (Bee Jazz, 2012)
* Rusconi: „Live in Bremen -2 CD- (2010)
* Rusconi: „It's A Sonic Life” (Sony Music, 2010), „tribute to Sonic Youth”.
* Rusconi Trio (Stefan Rusconi, Fabian Gisler & Claudio Strüby): „Stop & Go (Unit Records, 2006)
* Rusconi Trio: „Scenes and Sceneries (Brambus Records, 2003)

Despre trioul în sine descris la modul general, n-aș putea găsi cuvinte mai potrivite decât să le traduc pe cele de prezentare de pe ”www.rusconi.bandcamp.com”: „având peste 300 concerte susținute de la înființare, trioul și-a dezvoltat o înțelegere aproape telepatică a dinamicilor care conduc și îmbină muzele individuale ale membrilor”. 
Ceea ce n-am niciun dubiu că va fi demonstrat pe viu în iulie la Gărâna!

Din colectivul ”Frăția pentru expresia ritmic integrată” (U.K.), azi despre Melt Yourself Down și Zun Zun Egui

F-IRE ("Fellowship for Integrated Rhythmic Expression") Collective s-a format la Londra și există de prin 1998, incluzând ca întro familie membri din trupe foste sau actuale precum Acoustic Ladyland, (Seb Rochford's) Polar Bear, Zun Zun Egui, Sons Of Kemet, The Heliocentrics, The Comet Is Coming (de care m-am ocupat în postarea trecută). Bateristul Seb Rochford (pe care la Gărâna XVIII în 2014 l-am văzut în Andy Shepphard Trio Libero (Anglia/Franţa), cu Andy Sheppard – sax, Michel Benita – contrabass și Sebastian Rochford – tobe) este prezent în câteva dintre acestea și el a fost influențat printre alții, de recent dispărutul Prince...ceea ce deja ne duce cu gândul la genul muzical distinct Funk.

Numit nu întâmplător (**) după un album ”obscur” apărut doar în Japonia în 1988 cu eroul scenei new-yorkeze ”No-Wave” saxofonistul James Chance sub numele James White & The Blacks, Melt Yourself Down este cel puțin a 3-a trupă la rând în care sunt etalate talentele saxofonistului Pete Wareham, după Polar Bear și Acoustic Ladyland unde-a fost coleg în ultimii circa 8-9 ani cu același baterist Seb Rochford.

Ascultând noul album Melt Yourself Down, primii care mi-au venit în minte au fost localnicii Blazzaj în formula inițială cu Edi (Eduard Jak) Neumann, prin dominanta sax și voce în sound-ul general...iar al 2-lea Snarky Puppy, prin accesibilitatea imediată a pieselor (apropo, aceștia au și ei un nou album, ”Culcha Vulcha”, atins la prima ”vedere” de un suplimentar fler ”new age”).  Despre vocalistul chitarist creol cu origini mauritane Kushal Gaya, trebuie spus că între debutul din 2013 cu M.Y.D., un ”live” din 2014 și acest al 2-lea album de studio, a avut o evadare ca lider în formula Zun Zun Egui din Bristol, alături de claviaturistul japonez Yoshino Shigihara și nou-veniții  Adam Newton (bass) și Stephen Kerrison (gtr), pentru albumul:
Zun Zun Egui (Bristol): ”Shackles Gift”/ ”Cătușele cadou" (Bella Union, 2015)....despre care Q Magazine scria în numărul din februarie 2015 (pag. 117) că ”sună expansiv deși cumva blocat în propriul său mic univers, gândind global și acționând local”. Eu aș mai adăuga și faptul că mai sună și fluent și închegat și că, înlocuind saxofonul cu chitara, mai toate însușirile lui Melt Yourself Down ce urmează enumerate mai jos se reproduc și în acest proiect sub dominanta voce a lui Gaya, asociat de cineva anvergurii lui David Byrne de la Talking Heads din cariera solo, albumele ”world”.

Revenind la ”Last Evenings On Earth” (The Leaf Label, 2016) numit oarecum rău prevestitor astfel după o colecție de scurte povestiri ale romancierului chilean Roberto Bolaño, albumul a fost încadrat mai simplist în seria "funk, jazz, punk, world" (conform www.discogs.com) sau ”jazz, funk, punk, Afrobeat” (Wikipedia). Alții l-au nuanțat înșiruind mai multe stiluri și derivate: ”punk jazz funk afrobeat blues hip-hop no-wave free-jazz dance psychedelic rock”...ceea ce am considerat eu că-i mai mult decât suficient și provocator pentru stârnirea curiozității. Sigur că se fac paralele și cu debutul, auto-intitulatul ”Melt Yourself Down” (The Leaf Label, 2013) observându-se că vocalistul ”frontman” a schimbat franceza preferând acum engleza, că albumul e mai ”darker” și mai ”heavier”, ”o avalanșă cu fervoare ”trance” a unei explorării muzicale fără relaxare”. Ce precisă incizie făcea alt critic la primul album localizând geografic și temporal sunetul trupei în următoarele metropole: ”Cairo 1957, Koln 1972, New York 1978 și Londra 2013, adică nord și sud, est și vest. Cornurile suflă, tobele vibrează într-un vis cu o febră sufocantă. Primar. Vital”. ”Funk și punk feroce, jazz detonant. Ritmuri pentru a deranja și a rearanja ADNul (!). Toate cele 5 simțuri ne sunt captate de 6 suflete pe 7 continente în 8 cântece. Mesajul lor: ”topește-te coborând (”melt yourself down” cam asta înseamnă) și ridică-te singur (”turn up”), ieși din transă și intră înapoi”.

Liderul Pete Wareham care a studiat îndeaproape muzica nord africană (Egipt, Nubia, etc) zicea într-un interviu recent că ”nevoia de ritm dansant e încă prezentă dar de data asta am fost inspirat de ideea de oraș cosmopolit în care, ca la o prismă întro imaginară refracție inversă, trec tot felul de influențe globale, traducerea, imigrarea, depășirea obstacolelor...și cea mai importantă dintre toate, unitatea umană”.
Mostră în plus că jazzul și muzica în general crează perpetuu punți de legătură...

Melt Yourself Down:

  - Pete Wareham (Saxophone)

  - Kushal Gaya (Vocals) 

  - Shabaka Hutchings (Saxophone) 

  - Tom Skinner (Drums) 

  - Ruth Goller (Bass) 

  - Satin Singh (Percussion)

     + Leafcutter John (electronics/production)

Recomandări, referințe:

* Melt Yourself Down: ”Live At The New Empowering Church” (The Leaf Label, 2014)
* Acoustic Ladyland: ”Skinny Grin” (2006)
* James Chance & Les Contortions: ”Incorrigible!” (2012)
”Incorigibilul” și ”contorsionatul” James Chance/White (**), mai nou cu formula Terminal City, apare invitat întro piesă de pe Acoustic Ladyland: ”Skinny Grin”, astfel e de presupus că a devenit cunoscut în cercul F-IRE Collective de tinerii muzicieni care nu-i știau realizările -unele exclusiv analogice pe casete audio- din perioada post-punk cu Teenage Jesus and the Jerks, The Blacks sau solo.

http://diymag.com/2015/01/29/zun-zun-egui-interview-it-took-us-a-little-while-to-find-our-feet-again

Melt Yourself Down: ”Dot To Dot” și ”The God Of You” (Official Videos):

https://www.youtube.com/watch?v=dHaFvhUe2M0

https://www.youtube.com/watch?v=snQYoSCSxHo

Fumaça Preta („Black Smoke”), The Comet Is Coming, Caterina Palazzi, Robert Stillman, Dave Harrington Group, Trondheim Jazz Orchestra, Kim Myhr & Jenny Hval

* Fumaça Preta („Black Smoke”): „Impuros Fanáticos” (2016)
* Fumaça Preta: „S/T” (2014)
Proiect/grup eclectic al producătorului percuționist portughezo-venezuelian Alex Figuiera stabilit în Olanda cu înregistrări realizate cu amici muzicieni în studioul improvizat din casa sa din Amsterdam. Muzica celor 2 albume exotice contopește „tropicalia, psychedelic rock, fuzz funk, musique concrete, acid house, radiophonic electronics, hair metal, voodoo and African, Brazilian and Latin rhythms, cumbia, etc". Atractivă și „live”, muzica e plină de mesaje incitante transmise într-o manieră puternic declamativă și teatrală de lider.

* The Comet Is Coming: „Channel The Spirits” (The Leaf, 2016)

Un mix antrenant și infecțios de funk, jazz și rock ajunge pe „canalul spiritelor” via satelit cu saxofonistul Shabaka „King” Hutchings (Sons Of Kemet, Melt Yourself Down, etc) în prim-plan, acum în compania duoului Soccer96...un fel de carnaval spațial în tradiția de 60 de ani cât s-au împlinit de la debutul avangardistei formații „cosmice” Arkestra a clasicului Sun Ra din ale cărei formule mai noi Shabaka chiar a făcut sporadic parte în ultimele 2 decade.

* Caterina Palazzi SudoKu KilleR: „Infanticide” (Auand Records, 2015)

Basista italiancă de 34 ani a recidivat la 5 ani de la debutul din 2010 cu 4-tetul ei de rock psihedelic, „noise” și jazz (cu sax, chitară, bas dublu și tobe) printr-un album net superior al cărui titlu inspirat de jocurile de computer logice japoneze are mai multe semnificații și trimiteri: pierderea inocenței copilăriei, anticiparea următorului material inspirat de personajele animate negative -„the bads”- a lui Walt Disney și e totodată o aluzie la celebrul album „Incesticide” al grupului Nirvana.

^ Caterina Palazzi; „SudoKu KilleR” (Zone di Musica, 2010)

* Robert Stillman: „Rainbow” (Orindal Records, 2016)

Semnatarul -un tânăr multi-instrumentist american din Maine expatriat în East Kent/U.K.- face cam totul pe acest „Curcubeu” apărut exclusiv pe vinil de 2 feluri -„clear & black”- ca LP de 34 minute și presat în doar câteva sute de exemplare, el cântând la piane, saxofoane, clarinete, tobe, percuții și „field recordings” („As He Walked into the Field”). Influențat de pierderea fiicei sale Ruth (elegiaca „Ruthie In May”), Stillman face apel indirect la moștenirea jazzului spiritual marca Alice Coltrane (în sacra temă-titlu centrală și „Epilogue”), la minimalismul lui John Adams („Warren Is a Great Car”) și la studiile folk complexe ale lui Harry Partch („Field with Pops”). Soția Anna și cealaltă fiică în viață Romilly apar pe „back cover” cu autorul înconjurat de instrumente, albumul fiindu-le lor dedicat în ideea de familie, ca și tradițiilor și libertății de expresie. 

http://www.aquariumdrunkard.com/2016/01/27/robert-stillman-rainbow/

* Dave Harrington Group: „Become Alive” (Other People, 2016)

* Darkside (Nicolas Jaar & Dave Harrington): „Psychic” (2013)....Pitchfork: „one of the best albums of the decade” (!)

Foarte elegant jazzul acesta cinematic de Big Band condus de un chitarist de 30 ani, cu o electronică plină de finețuri ce colorează mixul de stiluri împrumutând din moștenirea progresivă -Pink Floyd și King Crimson- și de la jazz-rock-ul „fusion” de pionierat al unor Tony Williams Lifetime sau John McLaughlin’s Mahavishnu Orchestra (evidentă în „Become Alive”)...totul filtrat de scena din Manhattan/Downtown de la finele anilor '90 cu artizanii principali Bill Frisell („All I Can Do”) și John Zorn pe care Dave Harrington dovedește că i-a asimilat. Așteptările erau mari după „Psychic” și au fost răsplătite după un hiatus de circa 3 ani de jumătatea duo-ului Darkside de „dub, prog rock, electronic dance music & jazz fusion” având un mare impact în 2013, prin fuziunea de stiluri de pe noul album sugerată și de fotografia copertei cu 3 tobogane diferit colorate deversând în aceeași piscină.

Nu insist prea mult la următoarele albume, doar le semnalez la categoria „Confirmări” fiind din jazzul de la Edition Records și din cel nordic european de la Hubro, cu o expunere cât-de-cât mai mare în Ro și implicit cu mica lor bază de fani:

* Phronesis: „Parallax” (Edition, 2016)

* Per Oddvar Johansen: „Let's Dance” (Edition, 2016)

 Album în trio cu liderul P.O.J.: drums, violins, vibraphon, guitras, wood perc, electronics...Helge Lien: piano & Torben Snekkestad: saxes, reed trumpet. Atenție, titlul „Hai la dans” trebuie citit în aceeași cheie ironică la adresa muzicii facile de consum cum era odinioară „The Singles Collection”-ul de din 1989 al chitaristului Terje Rypdal!

* Trondheim Jazz Orchestra, Kim Myhr & Jenny Hval: „In the End His Voice Will Be the Sound of Paper” (Hubro, 2016)

Titlul vine dintro conversație între chitaristul Kim și vocalista Jenny despre vocea actuală la aproape 75 ani a lui Bob Dylan iar albumul e o combinație între improvizația liberă, minimalismul contemporan marca Morton Feldman, „spoken word” și folk-pop. 

„Uneori simt că muzica improvizată și abstractă este încercarea disperată de a evita elementele emoționale inerente din muzică. „M-am gândit mult la asta când plecam să înregistrăm...” -spunea Kim- „...de aceea mi-am dorit versuri romantice trezind un sentiment de dor. Am vrut să combin în sunet și lirică ceva șarmant și doritor de iubire cu această muzică mai abstractă și fragmentată. Mă interesează vulnerabilitatea și muzica are un grad de vulnerabilitate la un anumit nivel”.

* Jazz at Lincoln Center Orchestra with Wynton Marsalis feat. Damien Sneed and Chorale Le Chateau: „The Abyssinian Mass” -2 CD- (Blue Engine, 2016)

Un album mai aparte al trompetistului exponent al jazzului „politic corect” de la Lincoln Center, dar mai bine îl las mai spre finalul lunii în preajma Zilei Internaționale a Jazzului (30 aprilie)