"Curcubee bosniace" și "Copilul scorpion"

Bosnian Rainbows și Scorpion Child ("a high energy twin-guitars band") sunt printre vârfurile verii în ceea ce privește noile apariții în rock, cu albumele lor eponime de debut ("Curcubeele"..,ce-i drept fiind anticipate de turneele începute în 2012).
Răutacioșii superficiali i'au numit deja pe texanii S.C. "epigoni Led Zeppelin" (cum s'a întamplat în anii '80 și cu germanii Kingdom Come, porecliți de detractori încă de la primele albume "Kingdom Clone"), alții mai atenți au nuanțat: ori și prin alte analogii (vocea lui Aryn Jonathan Black asociată cu Ronnie James Dio/era Rainbow, The Sweet, Slade), ori detectând incipiența unor caracteristici chiar originale în muzica trupei...Cea mai interesantă ipoteză mi s-a părut aceea lansată de un jurnalist care vede albumul apărut pe 21 iunie la casa Nuclear Blast ca unul foarte plauzibil perioadei active Led Zeppelin și care implicit ar fi avut loc în discografia fabulosului grup alături de clasicele "Houses Of The Holy", "Physical Graffiti" sau "Presence" (!). Vom vedea ce se va întâmpla cu acești tineri texani, dacă vor depăși alte trupe care au revitalizat  hard rock-ul și heavy metal-ul anilor '70: THE ANSWER, GRAVEYARD, GHOST, UNCLE ACID AND THE DEADBEATS, RIVAL SONS, WITCHCRAFT, THE SWORD, PURSON, etc.
//www.youtube.com/embed/nYw9hFeonW8"

În timp ce în cazul Bosnian Rainbows lucrurile's ceva mai complicate, fiind vorba de un nou proiect autoprodus al "eminenței cenușii" de la The Mars Volta, chitaristul Omar Rodriguez-Lopez, însă foarte diferit stilistic și de fostul grup și de mai toate numeroasele proiecte solo sau colaborări. Omar conduce din umbră noul band care o are în față pe talentata și atractiva vocalistă tex-mex & ex-Le Butcherettes, Teri Gender Bender (aka Teresa Suarez). O lungă înșiruire de scurte descrieri din presa mondială -toate de la pozitive în sus!- ar trebui nu să vă deruteze, ci să vă convingă să găsiți/ascultați albumul pentru a vă face apoi voi înșivă o opinie. Singurul impediment găsit de mine trupei deocamdată este faptul că anul trecut au apărut câteva bootlegs-uri live, cu sunet chiar bun (de ex. "Live at Luxor"/Cologne/De, 2012-09-06), versiunile unor piese concurând serios și diluând impactul variantelor de studio; în plus pe aceste "live"-uri apar și câteva teme inedite.

* Wikipedia: Genre(s): "Pop/Rock, Alternative/Indie Rock, Indie Electronic, Indie Pop"
* New Musical Express (NME): "Punky Prog"
* Mojo: "from fractured futuristic funk rock, to thorny melodic pop, to resonant power balladry, with roots in alternative, punk and electronic...but indeed a whole new direction"
* Kerrang!: "Woozy sounds and intricate soundscapes"
* All Music Guide: "an ode to goth rock and new wave...an alternative to Santigold, the Yeah Yeah Yeahs, or the Knife...a daring, excellent debut that is as compelling as it is ambitious."
* Paste Magazine: "post-rock and new wave"
* Consequence of Sound: "Teri Gender Bender is Chrissie Hynde, or Cherie Currie, or Siouxsie Sioux sings: new wave (“Dig Right in Me”, “Torn Maps”, “Red”), garage-pop (“Always on the Run”, “I Cry For You”), post-psychedelic pop (“Mother, Father, Set Us Free”).
(n-am tradus în românește, mulți din termenii descriptivi "sunând" mai bine în engleză, de'acolo de unde și provin).

Încă o trupă apropiată geografic de noi: EYOT, "a band to watch out for"...

"Drifters" (NeuKlang) este albumul lansat la începutul anului 2013 de formula EYOT din Niš condusă de pianistul sârb Dejan Ilijic, numele trupei venind de la denumirea unor mici insule nepopulate de pe râul Thames din Anglia: "eyot" (sau "ait"), în sensul figurat de "no man's land"...ceea ce transpus în limbajul sunetelor înseamnă intenția etalării unei muzici originale.

Un grup aflat pe "Creasta valului" -"Crest Of The Wave" fiind chiar una dintre piese- cu o muzică incluzând ingredientele unui jazz modern de tip "fusion" cu inflexiuni prog-rock marca anii '70, ecouri minimalist-ambientale, tușeuri din clasic și teme tradițional balcanice. O confirmare certă și totodată un pas înainte față de excelentul debut al cuartetului, "Horizon" (Ninety and Nine Records, 2011).
Construcția unor piese pianistice repetitive cu accentuarea graduală a tensiunii și dramatismului ne face să ni'l reamintim pe elvețianul Nik Bärtsch și al său hipnotic Ronin. "...An absorbing musical journey" este concluzia criticului Ian Patterson în critica sa de pe site-ul "allaboutjazz", analogiile stilistice ale acestuia fiind făcute cu trupa Radiohead și pianiștii Neil Cowley (U.K.) și Stefan Rusconi (Elveția)...Criticul ne mai garantează și deliciul urmăririi "live" a unui concert EYOT...cu a lor alchimie muzicală specială care face ca band-ul să fi apărut deopotrivă în centre culturale importante cât și la festivaluri diversificate, de jazz, punk si rock (!).
Ceea ce ne duce imediat cu gândul și la demult consacratul și eclecticul grup maghiar Djabe, etalat deasemeni în varii împrejurări...Și ca să duc analogia și mai departe, apropos de concertul Djabe & Steve Hackett din Poiana Lupului la ediția din 2008 a Festivalului: mi-aș dori să-i văd la Timișoara sau Gărâna.
Componența EYOT:
Dejan Ilijic: piano;
Sladjan Milenovic: guitar;
Milos Vojvodic: drums;
Marko Stojiljkovic: bass.

La "Crinii tigrați"...cu Daika Attila/ Radio Transilvania-Oradea-, la Viena pentru un interviu cu Tiger Lillies în 2008

"Da ` cine`s dom`le  TAIGAR LILIZ astia ?- ma intreba cineva, asa cum poate va intrebati si voi/Dvs...Un raspuns, mai mult decit pertinent, il puteati afla din numarul trecut din pana lui Victor Andries, cu care am impartasit atit ravasitorul prim impact (cind au ramas afara mai multi decit cei ce au avut acces inauntru !) cit si deliciul reintilnirii intr-unul din cele 13 spectacole sustinute in capitala valsului.

Da, exista dragoste la prima auditie si Tiger Lillies sund una dintre dovezi...E insa nevoie de deschidere, de dorinta de a fi surprins. Iar odata intrat in hora lor decadenta,cu greu iti mai doresti sa gasesti « exit »-ul...Cenusiul nu cred ca exista in vocabularul celor ce ma devasteaza sentimental prin incursiunea in muzica lui Erich Zann. Daca cineva ii vede pe strada, poate nu da doi bani pe ei. Ar fi si culmea ! Pentru ca pretul lor « corect » e : 3 parale ! Brecht-iene , nicidecum vieneze.

Apropos : stiti care e cel mai frumos si important oras al Germaniei ? Daaaa : Austria!

Oare de ce cei care sint considerati mai germani decit nemtii nu agreeaza aceasta poanta BLOODHOUND GANG ?? In cazul T.L. ar arata altfel, pentru ca ei sint posesori de "british sense of humour", in care nu stiu de gluma...Stiu insa cum sa instaureze o stare de spirit si cum sa o mentina un spectacol intreg.

Asta s-a intimplat si la premiera din 17 mai la care am avut placerea sa fim acreditati cu Victor (multumiri majore d-rei Eva Koschuh), o poveste emotionanta sub umbra flautului fermecat. In centru e o mama cu ale ei 4 fiice fascinante, dintre care a treia, Marie Constanze, a devenit sotia lui Wolfgang Amadeus. Rolul cel mai grozav al matroanei familiei Weber a fost interpretat initial de un actor, Schikaneder, care considera ca astfel i-a facut o favoare vaduvei Mozart.

Desi nu am inteles din punct de vedere lingvistic piesa de peste 2 ore cu antract, jocul actorilor m-a dus cu gindul la o noua forma de Teatru Muzical, peste care T L se muleaza cu nonsalanta, asa cum s-ar fi potrivit si in Viena sec al XVIII-lea, in teatrul lui Schikaneder.

Ceea ce s-a intimplat pe scena a fost o demonstratie de forta a prejudecatilor impotriva familiei Weber, mai ales a mamei Cilly (rol jucat minunat de Robert Meyer), care incerca sa-si « vinda » fetele celui ce oferea mai mult. Cu un sot sarac, iar ea ramasa fara pensie, spera in intretinerea din partea barbatilor pretendenti. Cu siguranta, asa ceva poate trezi empatie in cei ce au trait momente de pauperitate in viata. In timpul piesei Mozart nu a aparut, el fiind mereu in camera alaturata, de unde putea fi auzit compunind...Lucrarile genialului muzician si ale celor de la TL s-au contopit intr-un intreg, rotunjite de orchestra aflata jos, in fata scenei, care a fost ridicata de un dispozitiv la sfirsitul piesei  pentru a primi aplauzele deloc zgircite ale auditorilui in care eleganta lipsita de opulenta era fireasca, la ea acasa, precum snitelul, strudelul si Strauss (asta da aliteratie...).

Setlistul TL din piesa DW , care a fost jucata initial intre anii 1778 si 1791, cu scurte explicatii, le gasiti alaturat. Dupa aceste informatii pe care vi le-am strecurat dintr-un interviu acordat de Felix Mitterer (directorul Volksoper), a carui fiica ii descoperise pe TL cu albumul « SHOCKHEADED PETER »,si avind si imboldul lui Peter Marboe (organizatorul Anului Mozart), date care se gaseau trecute si in caietul program, veti avea parte de cele obtinute in cadrul intilnirii planificate in ziua imediat urmatoare premierei.

18 mai, ora 15 :00. Sharp. Eram asteptati. La inceput a fost doar Martyn, dar in citeva minute au aparut si Adrian-ii...  

      

-Nice to meet you in Wien. Cum va simtiti ?

Martyn Jaques :-Foarte bine. Viena este un oras frumos si noi facem un theatre show aici care se numeste DIE WEBERISCHEN .Oras frumos, avem un apartament frumos... facem show-ul cateva ore pe zi, suntem platiti..... deci totul e minunat.

-Anul viitor impliniti 20 de ani de activitate..Va aduceti aminte de prima voastra intalnire ? Hai sa mergem putin inapoi in timp,OK ?

M J :-Da, imi aduc aminte...a fost acum aproape 20 de ani cand am decis sa infiintez TIGER LILLIES si am dat un anunt la ziar pentru un basist si un tobosar si Adrian a fost singurul care a raspuns anuntului si prin urmare a fost acceptat in trupa.

Adrian Stout (bass) : M-am alaturat trupei la 5 ani de la infiintare. De 6 ani il stiam pe Adrian (Huge) dintr-o alta trupa in care am cantat impreuna,cantam country & western intr-un club budist. …deci ne-am cunoscut si mai tarziu aveau nevoie de un inlocuitor pentru celalalt basist ocupat pentru un timp, asa ca am inceput sa repetam.... ne gandeam chiar sa mergem la Festivalul de la Edinburgh....

-Va aduceti aminte cine a dat numele de TL trupei si de unde provine acesta ?

Martyn : Daaa, aveam un prieten foarte mic de statura.....care a pictat o serie de tablouri pe tema acestei flori – crinul japonez-am si un tatuaj(il arata !)...si pe vremea aceea cand mi-am luat primul acordeon si m-am hotarat sa infiintez trupa, sa cant cu o voce inalta, sa cant la acordeon si a trebuit sa gasesc si un nume: m-am gandit la TIGER LILLIES.

- Pregatiti ceva special pentru doua decenii de existenta? V-am vazut anul trecut la Budapesta, stiu ca acum cateva saptamani sau luni ati concertat in Londra,cu «Seven Deadly Sins », acum interpretati Die WEBERISCHEN ...e o paleta foarte larga....

A. S. - Pai, ne gandim sa facem un mare turneu, sa scoatem niste albume speciale, de aniversare a muncii noastre....o sa cautam idei in urmatoarele luni si o sa vedem ce putem face. Dar ce am vrea sa facem sint cateva concerte si...stiu si eu....sa cantam vechile noastre piese...pe moment ne concentram pe Die WEBERISCHEN.....sper ca pe anul viitor sa scoatem ceva ce va placea oamenilor...poate un DVD...

- Nu cunosc relatia voastra cu media dar as vrea sa stiu care sunt cele mai interesante lucruri pe care media sau fanii le-au spus/scris despre voi si  muzica voastra ?

Adr. Huge :-Oooh, cel mai recent lucru care mi-a ramas in minte si care rezuma tot ce s-a spus despre noi sunt recenziile la SDS, pe care l-au numit «o insulta la adresa teatrului, crima impotriva teatrului»...ceea ce poate fi, presupun, un compliment...

Am avut multe recenzii extraordinare de-a lungul anilor in ziare din toata lumea ...s-au scris lucruri interesante despre noi....

- Va rog sa ma corectati daca gresesc...cand sunteti pe scena parca jucati rolul unui clovn....putin trist...putin sarcastic....cautand iubirea...De unde acest comportament ,aceasta imagine ?

Martyn :- Motivul acestui comportament.e in copilaria mea. Mama si tatal meu au facut film de televiziune cand am fost mic,am fost un copil rasfatat si cred ca imi doream sa fiu in centrul atentiei si de aceea mi-am dorit sa devin cantaret...ca sa fiu in centrul atentiei...poate suna patetic dar asta este...in ceea ce priveste clovnul....cred ca e ceva ce mi-a placut dintotdeauna tot ce tine de clovn...parodia, tristetea clovnului, Charlie Chaplin...toate aceste personaje....fata alba....m-au interesat dintotdeauna....deci, pe scurt, de aceea fac ce fac...si arat cum arat.

- Am vazut un material DVD realizat in colaborare cu Alexander Hacke de la Einsturzende Neubauten. Va place sa colaborati cu germanicii ? Acum lucrati la Die Weberischen......cum a inceput proiectul?

A.S. - De obicei noi suntem abordati de oameni care vor sa-si faca o idee si care cred ca avem calitatile necesare unui anume proiect. Noi adaugam un pic de haos, un fel de haos organic...suntem ca o trupa folk, dar un fel de trupa punk folk , cantand intr-un fel tiganeste cateodata mai pretentiosi -ca in cazul muzicii de teatru sau al muzicii electronice. Cred ca e vorba de contrast, pentru ca ceea ce facem noi e sa contrastam cu diferite grupuri ca de ex. Kronos Quartet care sunt cunoscuti ca apartinand high art-ului , sau cu Phillip Glass, atunci cand ei vor sa faca ceva bazat pe un contrast....Si mai e si simtul umorului ; cred ca multor oameni apartinand culturii serioase le e frica de umor, cauta la noi umorul si umanitatea......de obicei noi suntem cei abordati....iar legatura cu germanii – este pentru ca noi lucram in zona germana precum si cea muzicala franceza si engleza.

- In legatura cu repetitiile de aici de la Die W. care este volumul de munca ? Nu v-au incurcat  cu repetitiile la SDS ? Cum v-ati descurcat ?

Martyn : A fost mult de lucru cu amandoua. Trebuie sa scrii cantecele si asta iti ia mult timp, apoi trebuie sa le inveti, sa inveti versurile...Trebuie sa muncesti mult, trebuie sa te gandesti si la spectacolele viitoare pentru ca trebuie sa evoluam permanent...asa ca  e mult de lucru...noua ne place, nu ne plangem dar e solicitant...sa inveti toate versurile.....aceste proiecte de teatru sunt mai neobisnuite pentru noi, trebuie sa scrii materiale noi si sa mai scoti si albumele pentru showuri.

Muncim mult, ne plac socurile, trebuie sa fim mereu in miscare altfel murim.

-Care e relatia cu instrumentele ?

Adrian Huge :-E o intrebare buna pentru mine,pentru ca am inceput intr-un grup cu o baterie normala si apoi nu mi-a placut niciodatra cum suna o baterie normala si nu se potriveste cu muzica pe care o cantam si am incercat sa o fac mai mica din motive practice si am descoperit ca suna mai bine....unora le parea rau pentru mine si se ofereau sa-mi imprumute tobele, pina le spuneam ca nu cazul...

Adrian Stout :-Am cantat la bas electric foarte mult si aveam un dublu bas desi nu eram un cantaret de dublu bas mai mult dublam cu el. Acum cant la un bas special de calatorie care se compune din piese ca un puzzle de fiecare data cand calatoresc,e impachetabil si destul de neobisnuit, dar incercam sa reducem totul (spatiul) la minimum in turnee...

-Cand ati inceput sa cantati la acordeon ?

Martyn :-Pe la 29-30 ani, inainte cantam la chitara,pian....Am inceput destul de tarziu, dar am simtit imediat ca era instrumentul potrivit pentru mine si eram foarte fericit. De aceea am si infiintat trupa, pornind de la acest acordeon. Niciodata nu m-am simtit confortabil la pian sau chitara iar acordeonul parea sa mi se potriveasca stand pe scena...neobisnuit...Pentru englezi acordeonul e destul de exotic si cred ca motivul pt care am avut succes in estul Europei-ex. Grecia, Cehia, Rusia este chiar acordeonul care e un instrument obisnuit aici...chiar si aici in Austria suntem destul de populari....

-Care este secretul TIGER LILLIES ?

Adrian Stout :Varietatea. Nu poti sa mergi intr-o singura directie! Ce facem noi este sa schimbam mereu starea de spirit ,cred ca multora nu le place acest lucru...trebuie sa faci lucruri diferite si varietatea e importanta..

Fiecare emotie trebuie sa aiba un impact si trebuie sa fie un echilibru intre diferite emotii. Noi incercam sa exprimam o varietate de emotii umane de aceea cred ca SEVEN DEADLY SINS e un subiect foarte bun pentru ca abordeaza varietatea emotiilor umane; incercam mereu sa patrundem pe taram emotional prin orice modalitate posibila.

-Cum e sa fii astazi artist in Londra ? Sunt diferente intre Dvs. si artistii din Franta, Germania.... ?

A.S.-Nu am nici o idee. Artistii calatoresc mult astazi,….nu se pot dezvolta intr-un singur oras…trebuie sa se miste mult...in culturi diferite...

M.- Avem multe mesaje din Mexic pe site-ul nostru, ne recheama cei de acolo...

-Cand va aparea DVD-ul cu DieWeberischen ?

A.S.-Probabil ca anul viitor. Materialul exista deja pe CD, dar anul viitor va aparea unul despre inceputurile TL de pe vremea cand cantam in Londra la mijlocul anilor `90, e un document cultural interesant !

-Un mesaj pt cei din Romania.,pentru cei care asculta si muzica voastra ...

Toti :-Hello! Si abia asteptam sa ajungem la voi ! Iar daca nu mai aveti rabdare va invitam sa aruncati o privire la websitul nostru ...www.tigerlillies.com...e locul reclamei,nu ? Ha-ha ...

Ce pot sa va spun altceva decit: vizitati-i ! Sint bucurosi de oaspeti. Cu cit mai neincadrabili, ca si ei, cu atit mai bine. Dar pentru a gasi un sertar, la intrebarea cliseistica a unor jurnalisti dornici de « inedit », au creat unul pe care au lipit eticheta : »pornografie muzicalasuprarealista ». Daca luam drept punct de plecare definitia Scolii Franceze, conform careia "suprarealismul este intilnirea dintre o masina de cusut si o umbrela pe o masa de operatie", trebuie sa presupunem ca in cazul TL ,aceste obiecte au si un puternic libido manifestat hotarit, fara pudoare.

Interpretare pasionala, cu incarcatura sentimentala de exceptie. Straie si butaforie dickens-iene pentru un acordeon salbatic de senzual. Statut cultic pe malurile Tamisei dar si in (r)estul Europei. Spectacole « pacatoase », cu iz de zoofilie, in salile mici ale unor festivaluri mari. Rrom-opera pe o voce castrata ,pregatita ani de zile pentru « Covent Garden » si ajunsa « doar » la « Volksoper »...Fara compromisuri, dar  cu arta de a provoca in degetul mic. Fara umbra mirosului de transpiratie, dar cu brutalitate verbala odioasa, nedictatoriala. Suvoaie de soc controlate cu arcusul la pinza de ferastrau. Plutiri avangardist-blasfemico-obscene. O varietate care delecteaza si sfideaza simultan. Ascundere in spatele machiajelor (in mister rezida forta, nu-i asa ?) si a muzicii, pentru a se descoperi pe sine si a lasa publicului placerea si vraja revelatiei.

Crinare tigrata. Talent latent. Trivialitate lugubra. Tigrii ludici. Tatuaj lasciv. Teatru libertin.

THE TIGER LILLIES.

        

                                                                                             Daika Attila

Setlist TL :  Die Weberischen

FAME

Chiar înainte de a începe piesa, Schikanader îşi aminteşte de prietenul său Mozart. Faima sa este uitată, atâta timp cât e în viaţă. Însă muzica sa a rămas, fiind nepreţuită.

Life’s a bitch

Înainte ca Mozart să ajungă în Mannheim, o întâlneşte pe Cäcillia Weber (Cilly) disperată fiindcă soţul său a lăsat-o să se descurce singură cu 6 copii în această viaţă „de căcat”. E hotărâtă că dacă „curvele” nu-i aduc bani, îi va izgoni.

MOZART’s IN MANNHEIM

În Mannheim, Mozart nu mai este copilul-minune, nu mai este un star. Balada povesteşte despre cum cântă el într-o cârciumă, doar el ştiind că într-o zi va ajunge faimos.

LOVE FOR SALE

Pentru Cilly nu este uşor să crească patru fiice. Fiica cea mică, Sofie, este vândută de mamă.

ABORT THE CHILD

… iar când un copil e pe cale să se nască, toate vor să îl ţină. Însă biserica spune că e un fruct al păcatului – aşadar „Copilul trebuie să dispară! – trebuie avortat”

JUST ANOTHER LOSER

Când Mozart se mută la Viena, la familia Weber, Cilly spune că este „un alt ratat”.

FATHER AND SON

Tatăl lui Mozart este scandalizat să audă că stă la familia Weber.

DON’T MARRY A MAN

Aşa le spune mama Cilly fiicelor: „Nu te căsători cu un bărbat din pasiune! Numai banii contează.”

SCREW YOU

Acesta era moto-ul lui Cilly: „Atunci când bărbaţii vor să se culce cu tine, asta îşi are preţul său.”

LENDING SONG

Însă toate sfaturile sunt degeaba, Wolfert s-a căsătorit cu Konstanze.

THE MERRY BIRDCATCHER

Schikaneder se prezintă în cunoscutul său rol de vânător de păsări şi spune cu mândrie că a „Fluierul fermecat” al lui Mozart s-a jucat cu casa închisă.

DEATH SONG

În timp ce Mozart munceşte la Requiem, se teme că va fi otrăvit şi „simte gustul morţii pe limbă.”

MURDERED MOZART

În timp ce familia Weber spală cadavrul lui Mozart, se răspândeşte zvonul că Mozart ar putea să fi fost omorât. „Când ai atât de mult talent, nu te poţi aştepta să rămâi în viaţă.”

NOTHING

Viitorul tău este pavat cu aur. Îţi văd viitorul, îţi văd mormântul. Ce înseamnă asta? – NIMIC Chiar nimic."

Onor la Colonel!

La sugestia amicului Bernard Matet l'am descoperit pe "colonelul" Bruce Hampton ("retired"). Domnul "ofițer" american din Atlanta/Georgia - născut pe 30 aprilie 1947 cu numele de botez Gustav Berglund III - a lăsat urme marcante și ecouri bântuitoare în urma sa pe unde a trecut ca și muzician "suprarealist", el interpretând la diverse instrumente printre care și un soi de chitară dwarf numită "chazoid". Albumul dublu "Music To Eat" (2 LP, Columbia, 1971) este retrospectiv comparat și considerat de nivelul unor albume din acea perioadă, semnate Frank Zappa & Mothers Of Invention, Captain Beefheart și Pere Ubu..."Colonelul" chiar apare ca invitat pe "We're Only In It For The Money" (1967) și "Lumpy Gravy" (1968) ale lui Zappa, dar geniul său muzical avangardist n'a fost detectat și receptat bineînțeles la momentul apariției, așa încât statisticile au deliberat sec marcând încă o imensă nedreptate a industriei muzicale, conform Wikipedia: "Music To Eat" este al 2-lea cel mai prost vândut album din istoria casei de discuri Columbia" (!).
 Fuziunile rock & jazz au continuat și s'au rafinat ulterior și în alte proiecte, Hampton dovedindu'se și un bun vocalist/entertainer: The Late Bronze Age, The Aquarium Rescue Unit, The Fiji Mariners, The Codetalkers, The Quark Alliance și The Pharaoh Gummitt.
 "Basically Frightened: The Musical Madness of Col. Bruce Hampton, Ret." este un film documentar despre Hampton, premiera având loc la Atlanta Film Festival, martie 2012.
 Cel puțin 2 albume, alături de "Music To Eat", m'au mai convins că e vorba în cazul "Colonelului" de un muzician valoros: Col. Bruce Hampton & Quark Alliance: "Give Thanks To Chank" (2007) și The Codetalkers (lider Bobby Lee Rodgers): "Live at Stella Blue" -2CD- 2003-02-07.

 

Les intraduisibles...Sebkha-Chott

Totul pare complicat, stufos și provocator la Sebkha-Chott, grup francez format în 1999 la Le Mans: numele trupei, pronunția și semnificația (dacă există vreuna)...mitologia lumii lor imaginare, una autocratică, polarizată, violentă și absurdă în care până și scurgerea timpului e diferită față de Terra (Ohreland: "La Mythologie Chottienne")...numele de scenă ale personajelor fictive (membrii trupei nedorind să se afle numele lor adevărate...ca la etern anonimii californieni The Residents, cu care se mai pot face și alte analogii, mai ales în ceea ce privește vizualul)...Și complicațiile continuă: titlurile lungi și criptice ale celor 5 albume (de fapt 4...și ceva, albumul din 2009 reluând parțial materialul debutului din 2003)...termenii de încadrare stilistică: "metal, jazz, fusion" (pentru critici)...însă mult mai complecși în cazul auto-definirii muzicii de către trupa însăși, cronologic după cum urmează: "Mekanik Metal Disco (până în 2008); "Abstract Low Coast Hip Hop /Concrete Violence /AvantPorn Mekanik Metal" (în 2009); o formulă mai condensată "Bizarre AvantPorn Mekanik TheaterCore" în 2012, la ultimul album...sau o alta și mai scurtă, valabilă pentru tot ceea ce "ține" de aparițiile Sebkha-Chott: "free-art" (!).
Cu cât vă vor fi răbdarea și curiozitatea mai mari, cu'atât veți fi mai generos răsplătiți de ceea ce veți descoperi: un Univers vizual șocant, dar muzical plin de neprevăzut...cu șansa să vă surprindă plăcut așa cum mi s-a întâmplat mie.
Deși cu relativ puține articole sau interviuri în mass-media, se găsesc destule date despre trupă în Wikipedia, unde se fac analogii măgulitoare cu muzica Frank Zappa, Magma, Mr. Bungle și Fantômas. In 2010 trupa a participat în Germania la "Zappanale", un festival desfășurat în celebrarea inegalabilului Frank.
Comparația cu unicii inventatori de alfabet și muzică Magma și -aș adauga eu- cu Gong (mai ales din perioada lui "Radio Gnome Trilogy") mi se pare cea mai adecvată, fiind vorba de trupe franceze atât de importante în scena R.I.O./avant-prog încă din anii '70...
Un asalt sonic brutal: riff-urile și accelerările heavy-metal & post-punk sunt însă tipice la Sebkha-Chott, după care în aceeași piesă te poți aștepta la un pasaj jazzistic de virtuozitate, de exemplu un duel sax & bass..."Lots of styles and genres writhing together in insane symphony", cum descria cineva.
Un opus original bazat pe imaginarea unei lumi dure SF, transpus în concerte interactive și implicând concepte politice și angajamente bizare...martorii vorbesc despre adevarate spectacole de teatru-rock ale locuitorilor din Ohreland, show-ul prelungindu'se de pe scenă și în sală, toți participanții fiind vegetarieni, feminiști, ecologici și anarhici...În vizor sunt în special membrii trupei care din 2007 încoace formează Curtea/"the Kourt" (influențe din "The Wall"-ul pink-floydian?)...Iar concertele se termină invariabil...horror, cu discursul triumfal al Tiranului/"The Tyrant" și execuția sângeroasă de către acesta a tuturor membrilor Curții. De ca și cum doar așa pot fi opriți...
Show-urile "live" tematice Sebkha-Chott au fost influențate începând din 2007 de grupul Sleepytime Gorilla Museum, după primul contact la un festival cu aceștia, americanii deja etalând atunci în concerte asemenea extravagante manifestări: show scenic somptuos, costume, decoruri, proiecții video, efecte...(i'am văzut și eu pe S.G.M. la finalul unei ediții a festivalului austriac de la Wels/Austria: "Music Unlimited" și vă asigur că e genul acela de proiect/concert pe care nu'l poți uita ușor).
Revenind la francezii pe care am încercat aici sa'i portretizez, importante în ecuația albumelor lor sunt și studioul de înregistrări AMMD (bazat pe un singur software gratuit!) cât și casa de discuri Muséa Records profilată pe rockul progresiv, acolo unde în ultimii ani a mai apărut un grup francez interesant, Jack Dupon (portretizat întro postare anterioară).
O piesă cu inflexiuni etno balcanice (!) de pe ultimul album, e vizionabilă aici:

Marc's Turn...

Ne reîmprospătăm memoria cu "Party Intelectuals" (2008)...ca să receptăm cât mai avizați urmarea:
Marc Ribot's Ceramic Dog: "Your Turn" (Northern Spy Records, 2013)...
Album despre care artistul îmi zicea încă din luna iulie anul trecut că este în lucru, în momentul când l-am abordat la Gărâna unde a performat cu proiectul mai vechi Los Cubanos Postizos. Spera să apară până la finele anului, dar au trecut de fapt aproape 2 ani de pregătiri...Și iată-l pe cel de-al 2-lea "câine ceramic" în cele din urmă finalizat și lansat pe 30 aprilie 2013.
"Este prima dată din liceu când am o trupă rock adevărată" zice mulțumit Marc Ribot, "rock"-ul band-ului -deosebit de ceea ce tot el însuși considera "fake rock"-ul altor formule anterioare - fiind de fapt o congruență mai complexă de free/ punk/ funk/ experimental/ psychedelic/ post electronica...(Prea mulți termeni folosiți pentru o singură muzică? În acest blog înșiruiri de acest gen nu sunt excepții).
Ne așteaptă multe surprize pe noul material, o sumă de transpuneri în sunet ale "furiei, speranței, dezamăgirii, exceselor rituale, iubirii și anarhiei...ceea ce s'a intamplat în viețile noastre personale cât și în spațiul colectiv în toată această perioadă".
Câteva delicii sunt pregătite și pentru audiofilii exigenți: cei cu căști performante vor putea auzi conducte de apă clipocind în fundal pe circa jumatate dintre piese, iar cei aflați suficient de aproape de difuzoare îl vor putea auzi pe Marc Ribot șoptind moale: "Credeți ca ăsta e un solo de chitară? Jalnic. Mai verificați odată."
Ceramic Dog înseamnă 3 muzicieni exigenți care pot fi luați și urmăriți si individual cu diverse proiecte proprii:
Marc Ribot - guitar, voice; Shahzad Ismaily - bass & electronics; Ches Smith - drums.
Ici și colo, cei câțiva invitați ajută și ei la un sunet cât mai plin și neașteptat:
Arto Lindsay: electric guitar...Keefus Ciancia: keyboards samples...Eszter Balint: vocals, melodica, organ, violin...Dan Willis: oboe, zurna.
Iar dintre cele 13 titluri, cele mai interesante mi se par "Masters of the Internet"; "Avanti Popolo"; "Take 5" (cover version la cunoscuta tema standard) și penultima piesa -care prin titlu vine și ca o garanție a formulei- "We Are the Professionals".

..."To See More Light"...To hear more Stetson

Colin Stetson: "New History Warfare vol. 3: To See More Light" (Constellation, 2013)
Ca să percepem și să savurăm acest album explorând în multiple direcții stilistice ca minimalism clasic, post-punk, no-wave, noise, power electronics, industrial, post-rock, free și alte subdiviziuni ale jazzului și muzicii liber improvizate, este nevoie nu doar de cunoașterea precedentelor 2 volume ale seriei sau de alte albume pe care apare Colin ca invitat (exemplu: 3 albume Tom Waits din intervalul 2002-2006), ci și de un bagaj informațional/cultural în care trebuie incluse - pe lângă colaborările saxofonistului din zona (indie) pop cu Arcade Fire, Bon Iver, Feist, etc. - și ceva albume ale maeștrilor saxofoniști John Zorn, Albert Ayler și Ornette Coleman...de'ale iluștrilor minimaliști Phillip Glass și Steve Reich...sau din ceea ce au lansat întrun melanj de post-punk, jazz și free-improv. trupe ca  James White & The Contortions, The Pop Group sau  Zu...Nu ne strică nici să avem ceva idee despre energia post-punk contaminantă a unei trupe ca This Heat.
 Ar mai trebui să cunoaștem câte ceva despre tehnica respirației circulare în interpretarea la saxofoane, iar în acest caz particular la gigantul model bass saxophone rar întâlnit în general în jazzul vechi sau actual, dar abordat cu aparentă lejeritate de Colin (pe lângă celelalte saxofoane, clarinet sau flaut)!
 ...Să nu ne fie străin producatorul Ben Frost (care a colaborat recent cu The Swans și al cărui ultim album "By the Throat" a fost ales "albumul anului" de către revista Wire)...eventual nici vocea frontman-ului de la Bon Iver -Justin Vernon- care îi ia aici locul lui Laurie Anderson, vocea de pe vol. 2.
 Dar și dacă aveți minusuri în tot acest vast și divers areal muzical, tot merită să abordați albumul cotat foarte bine de critici și cu bune șanse în poll-urile pentru 2013.
E totodată ocazia să realizați ceea ce înseamnă azi adevarata avangardă din jazz, în care label-ul canadian Constellation are un cuvânt important de spus.
http://cstrecords.com/