”Buletinul meteo”, capricios și în jazz” (2)

* Cyro Baptista – BlueFly (Tzadik, 2016)

Tzadik-ul lui John Zorn e un ”label” și un ”brand” asociat cu avangarda și cu ”jewish culture”, dar ”Musca albastră” , sau mai bine zis (văzând coperta) ”Musca pe fundal albastru” a percuționistului brazilian la care s-a lucrat 3 ani are mult mai mult de-a face cu jazzul cameral, sound-ul cinematic, balade soft și ritmuri gen ”psychedelic pop-rock” de pe Copacabana. Cum România n-a fost și nu-i încă pe harta de promovare a Tzadik-ului, nu prea se știe pe la noi că albumele formulelor lui Baptista numite Banquet of the Spirits, respectiv Beat the Donkey, sunt printre ”best-sellers”-urile casei...sau că același maestrul veteran învecinat stilistic și geografic cu Airto Moreira, Nana Vasconcelos și Hermeto Pascoal a mai cântat, printre alții, cu Herbie Hancock, Yo-Yo Ma, Laurie Anderson, Paul Simon, Trey Anastasio Band (Phish), Sting...

https://vimeo.com/73894111
Grupul condus de brazilian este eclectic și numeros, iată doar o parte:
Cyro Baptista -percussion, vocals...Tim Keiper-Kamel Ngoni, drum set...Ira Coleman -bass...Vincent Segal -cello...Romero Lubambo -guitar...Brian Marsella -Shahi Baaja, Andes #25F, Fender Rhodes...Ikue Mori -laptop...Amir Ziv -drums...Cadu Costa -guitar, clarinet...Leni Stern -(?),  vreo 10 muzicieni creditați la "samples", etc
* Vimala Rowe & John Etheridge - Out of the Sky (DYAD Records, 2016)
Vimala Rowe e o tânără londoneză ”promising vocal newcomer” care stăpânește bine stilul vocal hindus clasic specific nordului Indiei de unde provin părinții ei și care a avut marea șansă de a cânta în cuplu cu veteranul chitarist britanic din Soft Machine, discul conținând originale, standarde și inspirate covers-uri.

* Psychic Temple (Chris Schlarb/el-gtr) - Plays Music for Airports (Joyful Noise Recordings, 2016)...with Mike Watt (Minutemen, The Stooges), Paul Masvidal (Cynic, Death), etc
”Am vrut să salvez clasicul album din 1979 a lui Brian Eno din starea sa plictisitoare și întunecată de piesă de muzeu cu o frumusețe statică și rece, abordând lucrarea dintr-un unghi proaspăt, adică adăugând atingere umană și doza de realitate a haosului vieții reale de azi”...zicea despre album chitaristul californian experimentalist în jazz și rock Chris Schlarb care a mai avut 2 grupuri -Create și I Heart Lung- și cu care am mai găsit câteva albume solo, fără timpul și dispoziția de a le asculta, deocamdată:
* Chris Schlarb - Dropsy -O.S.T.- (2015)

* Chris Schlarb - Making the Saint (2014)

* Chris Schlarb - Psychic Temple II (2013)

* Chris Schlarb (gtr) - Psychic Temple I (2010)

* Nick Millevoi (gtr) - Desertion (Shhpuma/Clean Feed, 2016)
* Rhys Chatham (flute/guitar) – Pythagorean Dream (2016)

Nu-l știam pe Nick Millevoi din trupa de ”doom metal, nigun & avant jazz” Deveykus -influențată de Earth și Sunn O)))- care a avut în 2013 un album la Tzadik bine primit de critică, ”Pillar Without Mercy”- nici din Many Arms Trio sau din câteva duouri...dar l-am cunoscut pe chitaristul din Philadelphia abia acum prin acest efort solo ”Desertion”, album cinematic cu influențe ”americana” (country & folk), nelipsit de disonanțe și asperități bine integrate la care contribuie, printre alții, vechiul camarad al lui Nick, trombonistul Dan Blacksberg...”a tasteful and moving music” cum se zice pe aici:
http://www.freejazzblog.org/2016/05/nick-millevoi-desertion-shhpuma-2016.html
https://nickmillevoi.bandcamp.com/album/desertion

Veteranul Rhys Chatham cu o carieră de circa 45 ani rămâne un muzician-unicat prin adaptarea la chitara tipică rockului -la care a trecut ascultându-i pe punk-iștii The Ramones!- a muzicii din idiomul clasic pentru flaut (primul său instrument), albumul ”Pythagorean Dream” în format LP vinil rezolvând teoretica dihotomie prin etalarea pe rând a celor 2 intrumente -chitara pe fața A, flautul pe B- în tot atâtea suite repetitiv-minimaliste, cu un plus meditativ la cea de-a 2-a, în maniera lui Terry Riley.

* Jessica Sligter (Norway) - A Sense of Growth (Hubro, 2016)

”Vocea, versurile și atmosfera fac din acest album ceva special” -scria Mojo Magazine- despre noul album înregistrat la Seattle, deopotrivă intimist și dramatic și pare-se, conform mai multor păreri, chiar cel mai aventuros de până acum al olandezo-norvegiencei. Eyvind Kang (Mr Bungle, Animal Collective, John Zorn) la violă și bas și Jenny Hval la voce în 2 piese, sunt printre invitați...iar câteva cântece au fost scrise pentru un concert din 2014 susținut de Jessica împreună cu Susanna Wallumrød.

* Bruce Hornsby & The Noisemakers – Rehab Reunion (2016)
A revenit în actualitate după ceva vreme pianistul-vocalist care s-a făcut remarcat în pop-rock cu The Range în anii '80, ”cotind” apoi spre jazz cu ”făcătorii de zgomot”. Nu cu un jazz ”curat”, ci unul cam tot în aceeași proporție ca în cazul banjo-istului Bela Fleck, cu mult ”american roots”. Albumul este unul mult mai ”folky” pentru că Bruce a înlocuit aici complet pianul cu dulcimerul cu corzi tradițional din munții Apalași: noutatea și surpriza absolută a acestui album pe care apare invitată și legendara Mavis Staples din The Staples Singers, în actualitate și separat cu albumul ei ”Livin' On A High Note”.
Reascultând albumul, mă gândesc chiar să-l mut pe celălalt blog fiind vorba aici de jazz foarte puțin tinzând spre zero...

* Free Nelson MandoomJazz – Awakening of a Capital (Rare Noise Records, 2015)

* Free Nelson Mandoomjazz - The Shape Of Doomjazz To Come/Saxophone Giganticus (Rare Noise, 2011)
Trio scoțian interesant de alto-sax, tobe/percuție și bas electric, de la nume pornind (aliterație între lozinca patriotică ”Free Nelson Mandela” și stilul ”doom jazz”), muzica pliindu-se bineînțeles pe exigențele avant-jazz, experimental & post R.I.O. ale casei Rare Noise. La alto-sax, frumoasa Rebecca Sneddon.

  

Specialități:
 * Evan Parker & AMM - Title Goes Here (DS-017, 2016)
* Gutbucket - Dance -live- (Gut Records, 2016)

* Raoul Björkenheim eCsTaSy – Out of the Blue (Cuneiform, 2015)

* Barry Guy – The Blue Shroud (Intakt, 2016)
* Filip Augustsson (d-bass) - Viva Black (Found You Recordings, 2015)
* Keiji Haino, Jim O’Rourke, Oren Ambarchi – I Wonder If You Noticed ”I’m Sorry” Is Such a Lovely Sound It Keeps Things from Getting Worse (2016)

”Buletinul meteo”, capricios și în jazz” (1)

* Weather Report – The Agora, Columbus, Ohio, October 17th 1972 -2 CD live- (Hi Hat, 2015)
* Weather Report - Live In Offenbach 1978 -2 CD/DVD- (2011)
* Weather Report - Live In Cologne 1983 -2 CD/DVD- (2011)
Încă se mai găsesc lucruri de dezvăluit cu pionierii americani majori ai ”fusion”-ului, chiar când aceștia se prezentau întro formulă minimală de cuartet fără invitați, în toamna lui 1972 cu Wayne Shorter (sax), Joe Zawinul (keys), Miroslav Vitous (bass) și Eric Gravatt (drums).
”The Agora”...este o înregistrare via FM din seria ”Historic Radio Broadcasts” datată între primul și al 2-lea album de studio -”Weather Report”, respectiv ”I Sing the Body Electric”- cu 3 consistente teme improvizate în care simțim apropierea stilistică și temporală de genialele ”In A Silent Way” și ”Bitches Brew” ale lui Miles Davis (cu Zawinul și Shorter) și variante diferite de ale pieselor de studio, care în plus mai sună și bine după remasterizări, fără imperfecțiuni ca la multe ”bootlegs”. Cronicarii de limbă engleză foloseau adesea în sens peiorativ expresia ”only for completionists” la albume mai puțin reușite, aici așa ceva însă nu-i valabil, albumul -ca și celelalte două ”live”-uri cu concerte germane pe care le-am recuperat audio în digital din alte etape distincte ale trupei- putând concura oricare și oricând oficialul dublu-set ”8:30” -2 LP- (Columbia/CBS, 1979) cum reușea și ”The Legendary Live Tapes: 1978-1981”, 4 CD-Set-ul plin de rarități apărut anul trecut despre care-am scris pe-aici.

* Gilad Hekselman (ac & el-gtr) – Homes (Jazz Village, 2015)....with Joe Martin (bass) & Marcus Gilmore (drums)
* Lage Lund (gtr) - Idlewild (Criss Cross, 2015)....with Ben Street (bass) & Bill Stewart (drums)
* Julian Lage (gtr) - Arclight (Mack Avenue, 2016)...with Scott Colley  (d-bass) & Kenny Wollesen (drums)
Lăudat de Pat Metheny și Kurt Rosenwinkel, ”Israeli-born New York-based” Gilad are un sentiment dominant de mare tandrețe și se simte într-adevăr ”acasă” -sau, mai curând, ”acase”, ca să mă folosesc de unul dintre giumbușlucurile inventate de Marcel Tolcea- pe noul său album cu covers și piese proprii. Similitudini sunt multe cu albumele triourilor celorlalți chitariști, suedezul Lage Lund renunțănd acum la pianistul formulei anterioare iar Julian Lage confirmând albumele anterioare și colaborările cu vibrafonistul Gary Burton și chitaristul Nels Cline.
Apropo de vibrafon și de casa Mac Avenue, iată ce echipă ilustră are Warren Wolf pe noul său album:
* Warren Wolf (vib) - Convergence (Mack Avenue, 2016)
....Christian McBride (bass), Jeff “Tain” Watts (dr), Brad Mehldau (p-no) &  John Scofield (gtr, on 2 tracks).
Pianistul Brad Mehldau care între timp a concertat și pe la noi, și-a lansat și el propriul Brad Mehldau Trio – Blues and Ballads (Nonesuch, 2016).

* Jeff Parker (gtr, p-no, etc) - The New Breed (International Anthem, 2016)
* Makaya McCraven (dr) - In The Moment (International Anthem, 2015)
2 albume-pereche antrenante de jazz modern care evită clișeele, cu elemente electronice și acustice bine integrate la care participă mulți invitați tineri din zona Chicago, Jeff Parker fiind un căutător asiduu de noi teritorii sonore -de unde și titlul- acum conducând un quintet după experiența căpătată în diverse trupe precum Isotope 217, Tricolor, Chicago Underground, Brian Blade Fellowship sau Tortoise. ”La moment(ul potrivit)”, în sensul de ”pe fază” e și bateristul Makaya cu mixul său de jazz și hip-hop.

* Alfredo Rodriguez (p-no) - Tocororo (Mack Avenue, 2016)

* Branford Marsalis Quartet - Upward Spiral (O’Keh, 2016)

* Theo Croker (tr, voc, etc) - Escape Velocity (O’Keh, 2016)
Un ”ecou” pianistic latino de data asta de la Mack Avenue și 2 noi apariții de la eleganta casă O’Keh din care al 2-lea al unui tânăr trompetist, nepotul lui Adolphus Doc Cheatham, unul dintre marii clasici ai trompetei care a explorat moștenirea afro-americană în jazz...și care Theo Croker a fost școlit printre alții de maestrul Donald Byrd, cu un suport special la realizarea acestui album din partea cunoscutei vocaliste Dee Dee Bridgewater.
Aș adăuga aici, de ultimă oră și apropo de trompetiștii din noul val și pe:
* Marquis Hill (tr) – The Way We Play (Concord Jazz, 2016)

Va urma....

La orizont, despre 4 +1 noi „Esperanze” (vocal & bas), plus despre încă 4 albume din arealul „Fusion”

În condițiile în care deja cam devreme celebra Esperanza Spalding nu m-a convins, în ciuda noului titlu sugerând evoluție, prin mult-așteptatul „Emily's D + Evolution” (Concord, 2016) pe care și-a propus prea multe, dedublându-se într-un personaj de „jazz-funk-fusion-poetry-theater", iată că apar la concurență alte artiste tinere, frumoase și talentate din același spectru dual „bass & voice”:

* Leyla McCalla (S.U.A., 30 ani): „A Day For The Hunter, A Day For The Prey” (Jazz Village, 2016)
Album cu un fler tradițional, un mix de „americana roots, country & Lousiana folk & jazz” al violoncelistei/ vocalistă membră în grupul Carolina Chocolate Drops + invitați diverși între care și chitaristul de mare calibru Marc Ribot. Leyla cântă cu aceeași ușurință în engleză, franceză și în limba creolă haitiană, Haiti fiind țara de proveniență a părinților ei emigranți.

* Margrete Grarup & Mads Vinding (Danemarca): „Walk With Me” (Storyville, 2016)

Vocalista daneză Margrete Grarup (a cărei vârstă n-am aflat-o, dar fotografiile par ale unei doamne în jurul vârstei de 40 ani) e mare fan Mahalia Jackson și Nina Simone și își împarte rolul principal componistic și interpretativ cu basistul Mads Vinding, pe un album ce include câteva compoziții ale celor doi dar mai ales teme-standard. Mai participâ la „plimbare”, printre alții, cunoscutul pianist Carsten Dahl și percuționista de mare calibru Marilyn Mazur.

* Ellen Andrea Wang (Norvegia, 29 ani): „Diving” (Propeller Recordings, 2014)
Lidera grupului norvegian Pixel a debutat solo la voce și contrabas cu ajutor matur și consistent venit din partea bateristului Erland Dahlen (45 ani, cu 2 albume solo notabile scoase la casa Hubro în ultima vreme), respectiv pianistul organist Andreas Ulvo (33 ani), liderul din Eple Trio. „Indie folk-pop & jazz” cred că e o încadrare stilistică destul de adecvată acestui album de debut la care mie doar titlul îmi provoacă un mic frison neplăcut: în 2008 pianistul suedez Esbjörn Svensson murea accidental lângă Stockholm în plină glorie la 44 ani la o sesiune de scufundări în apă cu „scuba diving”....

* Josefin Lindstrand & Norrbotten Big Band (Suedia, ? ani): „While We Sleep” (Antfarm Records, 2016)
Din același nou val de vocaliste face parte și suedeza din Stockholm deja premiată pe plan național în 2009, cu vârsta bine ascunsă în media ca și daneza Margrete Grarup, albumul ei actual fiind al 3-lea din discografie: unul de-altfel tipic ca repertoriu și cu un Big Band clasic de acompaniament, orientat mai mult spre jazz decât spre pop cum se pare că au fost anterioarele. O destul de vagă deducție de-a mea din puținele informații și cronici de disc care se găsesc pe Internet în limba engleză despre această promițătoare vocalistă care a cântat, printre alții, cu Django Bates și Uri Caine.
Clipul exemplificator de mai jos o surprinde în compania mai veche a quartetului chitaristului ceh David Dorůžka întro înregistrare la festivalul de jazz de la Brno din 2010.

La final de mini-set al vocalistelor (& basiste) remarcate în ultimele săptămâni, cea mai recentă „sirenă” descoperită, noua „Sade a jazzului” (!) de numai 23 ani:

* Jackie Gage: „Siren Songs” (First Orbit Sounds, 2016)...„mix of jazz, 1970s soul & slow-jam R&B"
http://thisisfatale.com/

Comparația cu Sade o avantajează desigur, dar ține de aspectul fizic (vezi pozele), de stilul muzical la general și acompaniament...însă e cam exagerată din punct de vedere strict al calităților vocale la care „noua” se apropie dar n-o egalează pe vechea Sade...

La urmă am lăsat în această postare mini-setul chitaristic de „fusion”, domeniu inepuizabil în care apar mereu noi și noi albume interesante. Nu dezvolt descrierile (de la Cuneiform și Rare Noise m-am ocupat de multe alte albume în postări anterioare), doar câteva date minimale la fiecare...dar vă garantez calitatea celor circa 4 ore de audiție ale respectivelor, cu plusul de experimental adus de paleta de sunete de păsări inspiratoare în dreptul albumului-tribut a lui David Fiuczynski:
* Rez Abbasi & Junction: „Behind the Vibration” (Cuneiform, 2016)
* Kazumi Watanabe (with Lee Ritenour, Mike Stern, etc): „Guitar is Beautiful KW45 (International Version) (Warner Music Japan, 2016)...„Jazz, Fusion, Acoustic, New Age, Guitar Virtuoso"

* David Fiuczynski: „Flam! Blam! Pan-Asian MicroJam!: Homage à J.Dilla & Olivier Messiaen” (RareNoise, 2016)
...plus un bonus infecțios de jazz & reggae/dub ambiental ”post-Sly & Robbie” întâlnit aici :
* New Zion w. Cyro (Baptista): „Sunshine Seas” (RareNoise, 2016)

Un recent concert cu Leyla McCalla Trio e audio-vizionabil aici:

Noutăți cu Natacha Atlas, Manu Katché, Daniel Freedman și Kammerflimmer Kollektief

* Natacha Atlas: „Myriad Road" (Mi'ster Prod / Decca, 2015)
cu Ibrahim Maalouf: trumpet, producer, Kudsi Erguner: ney, Smadj: oud, Christophe Wallemme: d-bass, Frank Woeste: p-no, Ismail Lumanovski: clarinet
„Drumul” a fost cu-adevărat cu „miriade” și ramificații nenumărate pe plan personal pentru o artistă născută în Belgia, cu bunic egiptean emigrat în Europa pe la 20 ani, cu o mamă englezoaică și tatăl belgian...sinuos și divers deasemenea și stilistic muzical, început prin anii '90 și traversând prin genurile pop-rock (cu Peter Gabriel, Sinead O’Connor, Indigo Girls, Jean-Michel Jarre); clasic contemporan (cu Nigel Kennedy, Jocelyn Pook); muzică de film, teatru și balet (Danny Elfman, Clint Mansell, David Arnold, Harry Gregson-Williams, Rachel Portman) și „world (Arabic) music” (cu Nitin Sawhney, Transglobal Underground, Talvin Singh)...Experiențe și diversitate care au condus-o pe exotica vocalistă și în cariera solo până la actualul și cu-adevărat primul ei album de jazz. Dar dacă teritoriul explorat este unul relativ proaspăt, marca sa personală, respectiv inflexiunile orientale bântuitoare ale vocii, sunt menținute și-aici. Ceea ce nu dăunează, ci dimpotrivă, sporesc atractivitatea albumului unei artiste ajunsă la 52 ani după asimilarea de culturi și trenduri de limbă engleză, franceză -inclusiv hip-hop, drum & base și reggae- și din zone arabic-orientale, dar care, cum spuneam, explorase până acum mai puțin jazzul. Cunoscutul trompetist franco-libanez Ibrahim Maalouf a întâlnit-o la un concert de oud al lui Smadj și de-acolo a pornit ideea colaborării pentru care cei 3 s-au aliat cu maestrul turc al muzicii tradiționale sufi, Kudsi Erguner -la fluierul ney-. clarinetistul macedonean Ismail Lumanovski, plus încă 2 muzicieni belgieni mai tineri la pian și bas.

* Manu Katché: „Unstatic” (Anteprima, 2016)
....Ellen Andrea Wang: bass & voc, Nils Landgren: trombone, Tore Brunborg: sax, Luca Aquino: trumpet, Jim Watson: keybs.
Se pot da mai multe sensuri titlului albumului bateristului „ne-static”, „fără oprire, neobosit” sau „instabil”, pe ideea schimbării casei de discuri, a îndepărtării ca stil oarecum față de ceea ce realiza solo ivorianul-francez M. K. sub contract la adevăratele instituții germane ECM (4 albume de studio) și ACT Music (unul recent „live”). Pe de altă parte, e mare diferența în sens evolutiv și față de flerul pop-rock cam ușurel de pe la 33-34 ani de pe debutul cu „It's About Time” (1992), așa încât noul opus realizat cu iluștrii jazzmeni nordici incluzând-o din noul val pe frumoasa și talentata contrabasistă multi-premiată Ellen Andrea Wang -lidera trupei Pixel-  își găsește repede un loc aparte și onorant în discografia personală. Despre E.A. Wang și albumul ei de debut puteți citiți în postarea următoare.

* Daniel Freedman: „Imagine That” (Anzic Records, 2016)
....Personnel: Lionel Loueke: guitar, vocals; Jason Lindner: piano, keyboards; Omer Avital: bass, oud; Gilmar Gomes: percussion; Daniel Freedman: drums; Angélique Kidjo: vocals
Este al 3-lea album al tânărului baterist new-yorkez solicitat în ultima vreme, printre alții, inclusiv de celebrul Sting...un material „global feast pan-stilistic” -cum îl numește criticul Dan Bilawsky pe „www.allaboutjazz.com”- cu invitați nume sonore „unul-și-unul”, „one of the most intriguing multicultural units” din ultima vreme, grup de artiști de pe 5 continente mai toți foarte cunoscuți și care aduc cu ei fler afro-indian și ebraic, plus „groove”-ul latin din percuțiile brazilianului Gilmar.

* Kammerflimmer Kollektief: „Désarroi” ("Disorientation") (Staubgold, 2015)
În urmă cu vreo 10 ani, dacă nu chiar mai mult...în schimburile pe care le făceam cu amicii din Deva, Călin Hagea și Adrian Sinescu, primeam de la ei albumul actual în acel moment „Absencen” (2005) prin care luam un prim contact cu trupa asta. Era atunci deja al 5-lea pentru un grup de jazz cameral liber improvizat și elevat academic pe care imediat l-am pus ca nivel de exigență undeva lângă americanii Kronos Quartet în imaginarele mele ierarhizări, germanii conduși „cu pragmatism magic ritualistic” de Thomas Weber pendulând între genuri ca „noise, free jazz, electronic, experimental, dub, ambient, new music”...cam ce-ar fi putut rezulta dintro întâlnire virtuală între William Parker, Lee Scratch Perry și Velvet Underground (!), cum scria cineva într-un review.
Iată-i pe germani ajunși acum la al 10-lea album, clar definit de titlul suitei în 6 părți ca unul al deziluziei și derutei bine controlate generatoare de inspirație, al „misticismului diurn”. Producătorul invitat de reggae și muzicuțist Augustus Pablo, vocea nicicând așa înainte a lui Heike Aumüller și varianta-surpriză la un hit punk din 1978 „Zurück zum Beton/ Back to Concrete" al grupului vest german S.Y.P.H...ar fi alte câteva elemente ce particularizează și fac cu-atât mai interesant acest album pe care cu ceva întârziere l-am inserat aici printre noi producții din 2016.
http://www.forcedexposure.com/Catalog/kammerflimmer-kollektief-d-sarroi-cd/STAUB.136CD.html

Între videoclipurile exemplicative albumelor descrise mai sus și găsite via YouTube, un concert integral cu Manu Katché Quartet întro formulă diferită de a noului album.

Ecouri de la Moers Festival: The Liz, Jeremy Flower, Maja Osojnik & Patrick Wurzwallner, Dawn Of MIDI...

* De la festivalul german de la Moers din weekend-ul trecut, transmis integral „live streaming” timp de 4 zile de canalul Arte Tv (care, mai lult de-atât, a și arhivat o parte din concerte, vizionabile oricând la ”Concerts” pe site!), am remarcat câteva „performances”-uri de o mare forță expresivă:
* The Liz: "Book of Birds" (US/DE)
   - The Liz ”power trio”: Liz Kosack: keys | Liz Allbee: amplified tp | Korhan "Liz" Erel: computer, controllers. 
Fără album însoțitor, cel puțin deocamdată, de unde și marea surpriză pentru mine și a muzicii, textelor dar și a elementelor vizuale într-un concert care începe precum un „spoken word” multimedia show al „storyteller”-esei Laurie Anderson! 
Asistăm la geneza graduală a unui animal straniu ca din seria Alien, „înfricoșător” ar spune unii, „fascinant” pentru alții...o pasăre preistorică se naște și se înalță ca o marionetă inversă, manevrată de jos (!) survolând scena odată cu muzica, la final preluând chiar ea rolul vocal. Cele 2 Lize autentice + una în travesti sunt protagonistele americane care s-au întâlnit la New York dar s-au mutat activând acum în centrul incontestabil al culturii europene care este Berlin...și ele însele (le facem jocul și-l asimilăm și pe turcul Kohran Erel drept o „ea”, una dintre Lize) descriu cel mai bine, spunând așa: „un bogat și straniu amestec de mitologie, genuri și identitate, fluiditate, teroare și extaz se desfășoară în dinamica noastră improvizată -cu texte din Kathy Acker, Jean Cocteau, din antichitate și ale noastre proprii- n-am putea descrie mai bine, trebuie să veniți și să vedeți cu ochii voștri”. 
Imageria și proiecțiile video ale acestui show pe care-l văd acum a 3-a oară mi-au adus aminte cu dor și drag, pe lângă Laurie Anderson, de coperțile grupului Penguin Cafe Orchestra (capul-mască al Lizei Kosack) sau de arsenalul vast dominant „scary” al californienilor veterani și intenționat rămași anonimi, The Residents.
http://concert.arte.tv/fr/the-liz-moers-festival

* Jeremy Flower (US): „The Real Me“ (cu Carla Kihlstedt, Jon Evans, Matthias Bossi, Eliot Krimsky & EOS Chamber Orchestra), În primă audiție europeană în acest concert, un ciclu de cântece despre vârstă și îmbătrânire, focalizând nu atât pe ideea tinereții pierdute cât pe conștientizarea superiorității unor adevăruri perene ale vechilor înaintași și a tot mai dificilei separații care se poate face azi între ficțiune și realitate...Surpriza mea plăcută a fost mare doar în ceea ce-l privește pe nou apărutul autor J.F., (gtr & voc) din Boston care a scris și muzica și textele, cu siguranță un fan al vocalistei-violoniste și a numeroaselor ei proiecte...pentru că altfel, s-ar putae spune că-i vorba de un nou proiect al Carlei Kihlstedt & comp. extins la nivel de bigband, cu toate ingredientele specifice. Atașez un link și spre albumul cu același titlu:
http://concert.arte.tv/fr/jeremy-flower-moers-festival
http://www.keepalive.org/2015/the-real-me-preorder-and-record-release-show

* Maja Osojnik & Patrick Wurzwallner: „Let Them Grow“ 
* Kaja Draksler & Susana Santos Silva (SL/NL & POR)
Două apariții feminine ambele originare din Slovenia, Maja fiind stabilită la Viena iar pianista Kaja în Olanda la Amsterdam. 
Prima a venit la Moers cu un show promovând ultimul album la care a lucrat circa 2 ani, bazat pe vocea sa baritonală aparte, lângă un pupitru compact cu claviaturi și devices-uri asociate + percuțiile diverse ale partenerului Patrick. „Un „stiptease” soul antopozofic, între chanson distrofic, mantra primordială și muzică concretă...„no man's land” între arhaic și modern, improvizație și experimental, folk și industrial. „Am acum 40 ani și tocmai când m-aș fi așteptat să înțeleg lumea din jur mai bine am uneori impresia că mă depășește și n-o mai înțeleg deloc, o simt adesea străină de mine și eu mă simt tot așa”. Impresii și gânduri ale autoarei care se reflectă în titluri ca „Hello, i can not find my head”, „Nothing is finished until you see it”, „You might be inherently a part of the problem” sau „I was dying, so i am now probably dead” (!?) 
Pe albumul de studio, apărut ca LP & CD, paleta largă instrumentală e asta:
„vocals, field recordings, paetzold bass recorder, e-bass, melodicas, toys, radios, glockenspiel, cassette recorders, abandoned pianos, installations tubes, electronic setup with dj cd player and different guitar pedals, electronics”
M-am mai ocupat de această artistă eclectică întro postare anterioară aici pe blog nu demult, corectată și completată chiar de ea, așa că odată cu aceste detalii v-o recomand din nou, inclusiv cu ceea ce am găsit între timp pe site-ul ei la secțiunea „Unreleased sounds”:
http://maja.klingt.org/sounds
http://concert.arte.tv/fr/maja-osojnik-patrick-wurzwallner-moers-festival

Despre tinerele și talentatele Kaja Draksler (pian) & portugheza Susana Santos Silva (trompetă): 
„This Love” se numește albumul lor editat recent la Clean Feed Records iar în concertul acustic bazat pe acest material, n-au folosit deloc aditive electronice.
Mi-au mai plăcut și alte concerte, de exemplu această formulă cu album lansat anul trecut:
* Dawn Of MIDI (Amino Belyamani, Aakaash Israni & Qasim Naqvi): „Dysnomia” (2015)
E un trio mult comentat și interesant din Brooklyn acesta, cu muzicieni originari din Maroc, Pakistan și India, la clape și secție ritmică și cu o interpretare liber improvizată și minimalist-futuristică înglobând elemente afro, techno, trance & Drum’n‘Bass. „Nu există emfază în expresia solistică, melodie, adâncime și varietate a tonului. Nu există dialog. Totul e frumos, inteligent și pervers, în sensul bun”. scria New York Times.

http://concert.arte.tv/fr/dawnofmidi-moers-festival

Alte albume noi:
* Deadly Orgone Radiation - „Power Trips” (Copepod, 2015)
Trio incisiv cu o muzică în spiritul festivalului avangardist de la Moers, cu James Sedwards guitar, Alex Ward guitar, alto sax și Weasel Walter drums, având mai multe conexiuni stilistice și de personal în trecutul recent cu membrii din Sonic Youth, Thurston Moore Band, Guapo, etc.

Amatorilor de jazzuri mai convenționale le recomand:
* Jack DeJohnette/ Ravi Coltrane/ Matthew Garrison: „In Movement (ECM, 2016). 
E vorba de materialul care va sta la baza concertului trioului anunțat la ediția jubiliară Gărâna XX din luna iulie.
* Bill Evans Trio (with Jack DeJohnette & Eddie Gomez): „Some Other Time: The Lost Session From the Black Forest” -2 CD- (Resonance Records, 2016)
* Cuong Vu & Pat Metheny: „Cuong Vu Trio Meets Pat Metheny (Nonesuch, 2016)
* Pat Metheny: „The Unity Sessions” -2 CD- (Nonesuch, 2016)
* Marcus Strickland’s Twi-Life: „Nihil Novi” (Blue Note, 2016)
* Yellowjackets: „Cohearence” (Mack Avenue, 2016)
* Oz Noy: „Who Gives A Funk” (Abstract Logix, 2016)
Ilustră companie pe acest album pentru chitaristul israelian: John Medeski, Dweezil Zappa, Fred Wesley, Chris Potter, Robben Ford, Randy Brecker, Joe Bonamassa, membrii din Stevie Ray Vaughn's Double Trouble și vocalistul Corey Glover din Living Color. 

Animozități cu Niechęć și Rusconi & Fred Frith

* Niechęć (Poland): „Niechęć” („Animosity”) (2016)

Un disc de jazz „gotic” îl numea cineva intro cronică, un interesant tip de „fusion” electronic i-aș zice eu albumului acesta instrumental dominat de sax și clape, foarte expresiv, mereu alert și incitant, al unui cvintet care dovedește că moștenește și duce mai departe tradiția clasicului Czesław Niemen sau a longevivului și eclecticului colectiv S.B.B. 
Combinația „dark cinematic music, prog-rock, post-rock, nu jazz, free jazz” etalată de la primul album de debut ”Smierc W Miekkim Futerku” ('A Punch That's Hard to Duck From') (2012), era măgulitor asociată de altcineva în media tânărului trio rezident la Paris numit Kandinsky Effect, cu 2 albume scoase la Cuneiform Records despre care-am scris și eu pe-aici anii trecuți. Maturizarea la acești polonezi s-a produs natural, mai ales componistic vorbind, în cei circa 4 ani, așa încât e greu de ales piese preferate de pe acest album lansat pe 1 aprilie. Alte repere asociate mai mult sau mai puțin stilistic și dovedind ca într-un joc de „puzzle” o dată în plus, dacă mai era nevoie, diversitatea și nivelul ridicat al scenei jazzului actual polonez: Jazzpospolita, Chromosomos, Contemporary Noise Quintet, Pink Freud, Tatvamasi, Bester Quartet, Skalpel, Light Coorporation...
Componența:
Rafał Błaszczak – guitar
Michał Kaczorek – drums
Maciek Szczepański – bass
Tomek Wielechowski – piano and keyboards
Maciek Zwierzchowski – saxes and keyboards
La Gărâna XX în iulie e anunțat din Polonia grupul basistului Wojtek Mazolewski Quartet, cu promovarea celui mai nou album al formulei "Polka" (2015), în componența:
- Double Bass – Wojtek Mazolewski 
- Drums – Michal Bryndal, Qba Janicki
- Piano – Joanna Duda
- Saxophone – Marek Pospieszalski 
- Trumpet – Oskar Török

Coperțile albumelor Niechęć:























* Rusconi & Fred Frith: „Live in Europe” (+ 5 bonus) (LP/CD Qilin Records, 2016)

Fie și numai simpla prezență a maestrului veteran al „free rock”-ului, improvizației libere și pionier fondator al curentului „Rock In Oppozition” cu Henry Cow + trupele derivate și artizan în „found sounds” și „fields recordings” -termeni tehnici și estetici mai greu de echivalat în românește- spune destul despre pianistul Stefan Rusconi ce-ar putea fi numit lejer un Esbjorn Svensson elvețian, cei 2 -Rusconi și Frith- întâlnindu-se și cântând de mai multe ori în ultimii ani (Elveția e foarte familiară lui Fred Frith din perioada activității sale acolo sub contract la fosta casă de discuri RecRec Music din Zürich). Dar desigur că la Fred Frith numai de „simplă prezență” nu poate fi vorba, așa încât în afara pianului lui Stefan auzim timp de 80 minute sunete ingenioase, chitaristice și percusive, multe inventate și improvizate deobicei ad-hoc cu te miri ce are omul la îndemână! 
Chiar de la prima piesă, o temă cunoscută a lui Rusconi alternează cu pasaje în gamă de blues pentru a forma ceea ce devine în final „Berlin Blues”. Apoi urmează inflexiuni asiatice în titluri sugestive ca „Kaonashi” și  „Yogya Trip”...iar „Karen Revisited” reia o temă de pe albumul „Murray Street" al trupei Sonic Youth din 2002 ce apare și pe Rusconi: „It's A Sonic Life” (2010). Albumul, deși plin de discrepanțe și atonalități e totuși fluent, chiar cinematic-peisagist în piese ca „The Beginning” sau „Alice In The Sky” (cea mai lungă piesă, cu titlul făcând trimitere la regretata Doamnă a jazzului spiritual, Alice Coltrane). La mine a ajuns via Internet o variantă digitală a albumului însumând peste 30 min. cu 5 piese-bonus printre care și o variantă la capodopera lui Peter Gabriel, balada „Here Comes The Flood”.
Site-ul "www.discogs.com" localizează aici înregistrările: 
https://www.discogs.com/Rusconi-Fred-Frith-Live-In-Europe/release/8007564
”Live recordings from 12.10.2012 Moods Club in Zurich and 28.03.2014 at Rolf Liebermann Studios/NDR in Hamburg”...creditele fiind însă incomplete pentru că se aude în 2 piese o voce feminină „grea”, absentă din lista de muzicieni de la „Credits":
Bass, Vocals – Fabian Gisler
Drums, Percussion, Vocals – Claudio Strüby
Guitar – Fred Frith
Piano, Synthesizer, Vocals – Stefan Rusconi
Dilema e lămurită aici: https://rusconi.bandcamp.com/album/live-in-europe...unde aflăm numele vocalistei prezentă doar în sesiunile din Hamburg, nimeni alta decât veterana Norma Winstone (74 ani), de anul trecut văduva pianistului englez John Taylor. Coperta albumului e realizată de artistul ceh František Skála.

Rusconi Trio e anunțat la Gărâna XX în iulie și ce EVENIMENT va fi să vină pentru prima dată în RO cu trioul lui și poate și cu Fred Frith! Ultimul album abia lansat e unul ambiental-experimental ieșit întro bună măsură din canoanele celorlalte și teoretic doar pe jumătate al său:
* Stefan Rusconi & Tobias Preisig: ”Levitation” (2016)
...așa încât m-am concentrat mai mult sau mai puțin asupra anterioarelor albume proprii pentru reîntregirea și reîmprospătarea discografiei sale la care se observă, ca la polonezii Niechęć dinainte, evoluția și maturizarea venite natural odată cu timpul. Fără prea multe detalii, doar le enumăr aici cronologic în sens invers pe cele pe care le știu, cu ceva semne de întrebare în dreptul dublului set „live” în Bremen, posibil o înregistrare „bootleg”:
* Rusconi: „History Sugar Dream” (Qilin, 2014)
* Rusconi: „Revolution” (Bee Jazz, 2012)
* Rusconi: „Live in Bremen -2 CD- (2010)
* Rusconi: „It's A Sonic Life” (Sony Music, 2010), „tribute to Sonic Youth”.
* Rusconi Trio (Stefan Rusconi, Fabian Gisler & Claudio Strüby): „Stop & Go (Unit Records, 2006)
* Rusconi Trio: „Scenes and Sceneries (Brambus Records, 2003)

Despre trioul în sine descris la modul general, n-aș putea găsi cuvinte mai potrivite decât să le traduc pe cele de prezentare de pe ”www.rusconi.bandcamp.com”: „având peste 300 concerte susținute de la înființare, trioul și-a dezvoltat o înțelegere aproape telepatică a dinamicilor care conduc și îmbină muzele individuale ale membrilor”. 
Ceea ce n-am niciun dubiu că va fi demonstrat pe viu în iulie la Gărâna!