Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea henry kaiser. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea henry kaiser. Sortați după dată Afișați toate postările

joi, 30 mai 2019

Mai V (2019): "Surpriză de (minim) 5 ori", tronată de...Kaiser

...„tronată”, pentru că în limba germană „kaiser” înseamnă „rege, împărat”.
Să datez postarea „Mai V”, sau „Iunie I” ?
Azi când o încep e 31 mai și nu prea mai am răbdare cu acest album provocator care-mi place mult dar de la care povestea iar o să se extindă ca mai mereu la o miriadă de cine-știe-câte titluri?...Ce să-i faci, asta-i soarta celui cu dileme de genul „cine-s artiștii și pe unde-au mai cântat?”...și-o mai face și întro limbă în care despre respectivii s-a scris foarte puțin spre deloc...căci de „piață” discografică de desfacere (nu doar în sensul mercantil) nici nu poate fi vorba și nu mă refer doar la brand-ul Cuneiform. O să prefer să-i zic totuși „Mai V” pentru că cifra 5 intră și în titlul albumului, deși până la final o să se adune sper mai multe motive ca să vă facă curioși pentru acest dublu-set, minim 6 sigur vor fi:
* Henry Kaiser / Anthony Pirog / Jeff Sipe / Tracy Silverman / Andy West - Five Times Surprise -2 CD- (Cuneiform, 2019)
...ascultabil integral la mine în arhivă și parțial, aici:
https://cuneiformrecords.bandcamp.com/album/five-times-surprise




Five Times Surprise 
Tracklist:
CD 1:
1. Haboob    10:02
2. Slicer    6:58
3. You Know You Know 7:02
4. Earthshine 9:16
5. My Brother's How's 1:58
6. Twenty-Four Liars 8:46
7. A Realm Of Paradise 4:13
8. Why Starfish, Why? 3:26
9. Torch Shadows 8:10
10. Maneki Neko   12:52
CD 2:
11. Twilight Of The Space Gods [Bonus Track]  40:21

„Suntem improvizatori care se plimbă printro cameră și crează ceva împreună...” -spune instigatorul originar al proiectului, Henry Kaiser, enumerând apoi calitățile comune ale muzicienilor aleși:...„abilitate de a asculta, amabilitate, generozitate și încă ceva, destul de rar întâlnit: simțul umorului”. Pentru a-și realiza încă unul dintre ale sale “fun, experimental science projects” (cum trădează și planeta de pe copertă, vezi mai sus), Kaiser a pus la dispoziție pentru toți logistica necesară, o săptămână pentru repetiții și apoi înregistrările într-un studio profesionist cu șansa celor 5 distinși maeștrii să cânte exact ceea ce-și doresc într-un context de jazz-rock electric. Și se pare că așteptările au fost depășite, pentru că „mai mult decât găsirea terenul comun, aceștia au relevat și un univers vast de posibilități alimentate de o ciocnire creativă și estomparea genului” (dacă „estompare” o fi cel mai potrivit sens românesc la „blurring”). 
Să luăm pe rând cele 5 „surprize”, 4 din cei 5 muzicieni al acestui „improv/art-rock supergroup” fiind „six-stringers” cu o parte din C.V.-urile lor cu care s-au prezentat:
 -- Henry Kaiser, 66 ani, din Oakland, compozitor, etnomuzicolog și chitarist prolific cu peste 4 decade de carieră, considerat din prima generație de improvizatori americani, aici la chitare și efecte (voi mai reveni).
 -- Anthony Pirog, chitarist din Washington DC, fan de Bill Frisell și Nels Cline și amic cu Henry...nu-și dezvăluie vârsta dar are în jur de 40-45 ani și este tocmai cuceritorul unei noi audiențe ca membru în trupa de "jazz punk jam" Messthetics (cu secția ritmică, adică practic jumătate din fostul grup legendar „telepatic” Fugazi):
* The Messthetics (Anthony Pirog: gtr) – The Messthetics (S/T) (2018)
* Anthony Pirog, Michael Formanek, Ches Smith – Palo Colorado Dream (Cuneiform, 2014)
....cu Michael Formanek (ECM solo artist, Tim Berne, Thumbscrew) la bas și Ches Smith (John Zorn, Secret Chiefs 3, Marc Ribot) la tobe
* Janel (Leppin) & Anthony (Pirog) – Where Is Home (2012)...în duo cu violoncelista Janel (a doua colaborare după debutul Janel & Anthony din 2007).
* Skysaw – Great Civilizations (2011), grup cu Jimmy Chamberlain, bateristul din The Smashing Pumpkins.
* Anthony Pirog – Beginning to End (2009), album solo ascultabil integral aici:
https://anthonypirog.bandcamp.com/album/beginning-to-end
...A. Pirog a mai apărut recent și cu James Brandon Lewis (t-sax) Trio (featuring Anthony Pirog) și JBL Trio.
http://www.pointofdeparture.org/archives/PoD-49/PoD49Pirog.html
https://www.last.fm/music/Anthony+Pirog/+wiki



 -- Andy West, basist, fostul fondator al trupei la fel de legendară Dixie Dregs din anii ‘70, stilul „hard rock” sudist instrumental în melanj cu country, jazz și cu genul clasic...plus protagonist în 3 trupe din următorul miniset din care prima, cu 2 albume, îl include și pe Henry Kaiser:
* Crazy Backwards Alphabet (John French, Henry Kaiser, Michael Maksymenko, Andy West) - I (SST, LP 1987/CD 1990, with bonuses)
* Crazy Backwards Alphabet (Bob Adams, John French, Henry Kaiser, Michael Maksymenko, Andy West) – II (rec. 1988, rel. There Records, 2007)
...ambele albume concepute împreună cu „catroon”-istul Matt Groening (creatorul serialului The Simpsons, vezi și coperțile) dar cu componența puțin schimbată și apărute separat, al 2-lea la circa 20 ani de la înregistrare. John French, poreclit „Drumbo”, a fost toboșarul lui Captain Beefheart (& His Magic Band), Bob Adams un fost partener cu Kaiser în trupa Name iar Michael Maksymenko, un fost hocheist de mare perspectivă născut la Stockholm cu părinți emigranți ucrainieni, dar convertit la muzică după un accident grav la picior la 14 ani, muzică în care proiecta din stilul incisiv al sportului pe gheață întro epocă în care Suedia și U.R.S.S. (în a cărei o echipă de juniori a și jucat!) erau forțe de top.
* Electric Tigers (Andy West) – S/T (1985)
* Zazen (Andy West) – Mystery School (1991)






 -- Tracy Silverman, ultimul dintre „six-stringers”, este un violonist electric pe care-l recomandă cel puțin următoarele contribuții (vezi și titlurile de la „Suport”, la finalul postării):
* Tracy Scott Silverman ‎– Trip To The Sun (Windham Hill, 1999)
* Turtle Island String Quartet – Who Do We Think We Are? (Windham Hill Jazz, 1994)
* Turtle Island String Quartet – By The Fireside (Windham Hill, 1995)

- Bach To The Future - "Hungarian Rhapsody NO. 2":

 -- Jeff Sipe, sau „Apt. Q-258” (o poreclă de-a sa), este un incisiv baterist co-fondator la Aquarium Rescue Unit, trupă cu care a concertat în deschiderea ultimului turneu american a lui John McLaughlin...care A.R.U., moștenind tocmai din intensitatea și complexitatea muzicii pionierilor „fusion”-ului, (John McLaughlin‘s) Mahavishnu Orchestra, putem să spunem că a anticipat oarecum și „5 Times Surprise”.
* Aquarium Rescue Unit ‎– In A Perfect World (Intersound Inc., 1994)
* Col. Bruce Hampton & The Aquarium Rescue Unit – S/T (Capricorn, 1992)
* Jonas Hellborg / Shawn Lane / Apt. Q-258 ‎– Temporal Analogues Of Paradise (Day Eight Music, 1996)





Explicând tocmai acest aspect al asocierii între noul „De 5 ori surpriză” și muzica Mahavishnu, Kaiser spunea că „Five Times Surprise nu e un album tribut adus lui McLaughlin și grupului, ci este experiența noastră personală rezultată din procesul care ne-a adus împreună, piesele pe care le iubim fiind toate originale și compuse colectiv, cu excepția cover-ului după Mahavishnu Orchestra, ‘You Know You Know’”.

- Suport:
* Mike Marshall – Mike Marshall & the Turtle Island Quartet (Adventure Music, 2013)
* Turtle Island String Quartet feat. Paquito D'Rivera – Danzón (Koch, 2002)
* Turtle Island String Quartet – Have You Ever Been...?: The Music of Jimi Hendrix and David Balakrishnan (Telarc, 2010)
* Turtle Island String Quartet – Spider Dreams (Windham Hill, 1992)
* Turtle Island String Quartet – Windham Hill Essential Series -Compilation- (Windham Hill, 1997)
* Turtle Island String Quartet – Bird's Eye View (Azica, 2018)

....alături de primele 5-6 albume cu prima trupă a chitaristului Steve Morse, respectiv Dixie Dregs/The Dregs, un capitol care merită oricând o tratare separată, cum un portret mult mai larg merită de fapt și instigatorul albumului, Henry Kaiser....la care o poziție specială o vor ocupa următoarele excelente albume, o pereche având unele similitudini, dincolo de cuplul French/Kaiser, cu mai sus amintita Crazy Backwards Alphabet:

* (John) French, (Fred) Frith, (Henry) Kaiser, (Richard) Thompson:
1987: Live, Love, Larf & Loaf (LP Rhino Records, U.S.)
1990: Invisible Means (CD Windham Hill Records, U.S.)

Neprogramată la startul postării, iată „prin ricoșeu” încă o surpriză inclusiv pentru mine, hai să-i zicem „a 6-a”, o artistă multi-instrumentistă frumoasă și la propriu și la figurat, cu o muzică plină de coloraturi și finețuri apărută la casa ei de discuri:
* Janel Leppin – Mellow Diamond (Wedderburn Records, 2016)
J.L.: „Vocals, Cello, Koto, Pedal Steel, Arp 2600, Prophet 5 Synthesizer, Korg MS-20, Modular Synthesizer, Optigan, Mellotron, Mini Moog, Grand Piano, Upright Piano, Harpsichord, Bowed and Struck Vibraphone, Electronics, Drums, Bass, Guitar, Radio Frequencies, Footsteps, Record Collage, Struck Pan Lids, Tape Loops”
* Mellow Diamond (Janel Leppin) – American God (Wedderburn Records, 2017)
J.L.: „Voice, Cello, Electronics, Prophet 5 Synthesizer, Baby Grand CP70, Mellotron, Bass Drum”






















Adiacent, dacă tot l-am amintit, să-l mai studiem separat și pe Michael Maksymenko plus încă 2 nume din Prog-ul suedez:
* Kräldjursanstalten (Suedia) - Voodoo Boogie/Nu Är Det Allvar!! (rec 1980-81, rel CD, 1993)....Grup/disc unic, rar și valoros al "the Reptile Institution" considerat prin reviews-uri Captain Beefheart-ul suedez, format din Michael Maksymenko plus frații gemeni „telepatici” Stefan (gtr) & Thomas Agaton (bass)....nu, cei 2 n-au origini românești cum le-ar sugera numele, spre deosebire de chitaristul Coste Apetrea, trecut prin mult mai cunoscutul grup de la fundamentul curentului R.I.O., Samla Mammas Manna (1972-1977) și cu realizări solo din care găsiți câteva recomandări mai jos.
* Michael Maksymenko & Kropparna (Suedia) - Nu Kan Det Sägas ("Now it can be told") (1985)
** Michael Maksymenko - BusinessCide (ReR Megacorp, 2008)....Compilație
...."A collection of musical situations by Michael Maksymenko 1977-1989"...din link-ul de mai jos aflând și alte detalii din viața și cariera muzicianului mai nou antrenor de fotbal feminin (!) și fost hocheist de top:
http://www.squidco.com/miva/merchant.mvc?

* Myrbein (Suedia) – Myrornas Krig (rec 1980-81, rel CD 1993)

* Coste Apetrea (gtr, Sweden) - Nyspolat (1977) 
* De Gladas Kapell (Coste Apetrea) – Spelar Nilsson ("Play Nilsson") (LP 1978, CD remaster 2005)
* Coste Apetrea  – Airborne (1989)
* Coste Apetrea & Stefan Nilsson med Jukka Tolonen - Vänspel (1979)
* Coste Apetrea - Rites of Passage (2006)
* Coste Apetrea - Surprisingly Heavy (2008)


Până la o eventuală revenire la subiectul „nobiliar” Henry Kaiser care poate depinde și de provocări de la voi, iată setul actual disponibil de albume din arhiva mea digitală, fără anumite colaborări ca de ex. cu Fred Frith sau Derek Bailey: 
* Henry Kaiser - Hope You Like Our New Direction* (Reckless, 1991)
    (*), adică discul care-a reprezentat primul meu contact cu chitaristul datorită copiei trimisă de amicului MK, același care -apropo de noul Five Time Surprise- a avut impulsul logic de a reasculta albume "clasice" din anii '70 cu Mahavishnu Orch.
* Henry Kaiser - Requia and Other Improvisations for Guitar Solo (Tzadik, 2013)
* Henry Kaiser & David Lindley - Encounters at the End of the World -O.S.T. Werner Herzog's movie- (2007)
* Henry Kaiser & Killick Hinds - Nikola Tesla High School (2012)
* Henry Kaiser - Henry Kaiser Plays Dead -2 CD- Unreleased (2009)
* Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn - Invisible Rays (2011)
* Henry Kaiser, Charles K. Noyes & Weasel Walter - Ninja Star Danger Rock (2011)
* Henry Kaiser - Lemon Fish Tweezer: A Collection Of Solo Guitar Improvisations 1973-1991 (Cuneiform, 1992)
* Henry Kaiser & Ray Russell - The Celestial Squid (Cuneiform, 2015)
* Henry Kaiser - Garden of Memory: Live Electric Guitar Solos [4 X CD + Bonus Disc] (Self-released, 2015)
* Scott Amendola & Henry Kaiser - Leaps (Fractal Music, 2015)
* Henry Kaiser - Ice Death (Parachute, 1978)
* Henry Kaiser - Aloha (Metalanguage, 1981)
* Henry Kaiser - It's A Wonderful Life (Metalanguage, 1984)
* Weasel Walter / Henry Kaiser / Damon Smith - Plane Crash (ugEXPLODE, 2009)
* Henry Kaiser, Weasel Walter, Damon Smith - Plane Crash Two (New Atlantis Records, 2015)
* Tisziji Muñoz (with HENRY KAISER, MARILYN CRISPELL, MARK DRESSER & LUKAS LIGETI) - Auspicious Healing (Anami Music, 2000)
* Rova Saxophone Quartet with Kyle Bruckmann & Henry Kaiser - Steve Lacy's Saxophone Special Revisited (Clean Feed, 2017)
* Jim French with Diamánda Galás & Henry Kaiser - If Looks Could Kill (Metalanguage, 1979)
* Henry Kaiser - Friends & Heroes: Guitar Duets (Fractal Music, 2017)
* Jin Hi Kim with Elliott Sharp & Henry Kaiser – Sargeng (Ear-Rational, 1989)
* Ian Brighton & Henry Kaiser – Together Apart: Guitar improvisations (Fractal Music, 2018)
* Henry Kaiser & Roberto Zorzi – Through (Materiali Sonori, 1999)
* La 1919 with Henry Kaiser – Ars srA (Auf Dem Nil/Recommended Records Italia, 1987)
* Henry Kaiser, Chris Cogburn, Steve Parker & Damon Smith – Nearly Extinct (Balance Point Acoustics, 2016)
* Henry Kaiser & Glenn Phillips (The Guitar Party Band) – Guitar Party (rec 1990, rel Gaff Music CD, 2003)
* La 1919 featuring Franco Fabbri, Henry Kaiser, John Oswald, Fausto Rossi – Giorni Felici (Materiali Sonori, 1997)
* Sextessense (Damon Smith) – A Tribute to John Stevens and the SME (Balance Point Acoustics, 2006)
* Weasel Walter (The Flying Luttenbachers) Septet – Invasion (ugEXPLODE, 2010)
* The Henry Kaiser Band – Heart's Desire -live- (Reckless, 1989)



luni, 25 noiembrie 2013

Henry Kaiser...cu'adevărat un "împărat" al chitarei și pe "Requia"...

Revenirea în actualitate a unor muzicieni de valoare cu activitate sporadică -cu'atât mai mult în cazul celor cu hiatusuri mai mari- îmi dă ocazia să'i portretizez aici. Una cât se poate de meritată în cazul lui Henry Kaiser (născut pe 19 sept. 1952 în Oakland/California), cu a cărei muzică luam contact odată cu alți pionierii din primul val de noise-jazz din anii '80. Impactul era atunci similar cu cel produs de Elliott Sharp sau Bill Frisell, alți doi artizani ai corzilor din trendul atât de inovativ expus și vizual în apariții "live" în vitrina magazinului de prezentare al unei foste fabrici dezafectate, Knitting Factory din New York.
"Hope You Like Our New Direction" (Reckless Records, 1991) era albumul solo -primit pe o casetă audio de la un bun amic meloman emigrat din Reșita în Germania zona Köln - care m'a convins instant de valoarea, eclectismul și chiar de inovațiile aduse de chitarist: aranjamente și acompaniamente ingenioase, chitare cu sunet "flotant" unic și original, cu efecte fuzz, distors, delay, echo, etc...folosite moderat în piese inspirate cu o durată medie optimă de 4-5 minute, bonus-uri consistente la variantele pe CDuri, producție ireproșabilă. Când totuși piesa e mai lungă și un efect anume domină atmosfera, asta se întamplă cu un sens: pentru a sublinia un titlu, o idee, un mesaj anume, un "feeling".
Materialul pe "Hope..." de tip compilație, chiar dacă e plin de covers-uri, oferă 16 piese fără plictiseală sintetizând parcă acumulările în cei circa 12 ani de la debut...dar privind totodată și spre viitorul decadei anilor '90 care începea, doar se numeste: "Sperăm să vă placă noua noastră direcție". Între piese, o inedită și extinsă versiune improvizată de 9 minute la hitul lui David Essex "Rock On" ...sau varianta supusă aceluiași tratament a cunoscutei "California Dreamin'"...Chiar și în cazul imixtiunilor în arealul pop/mainstream, Henry Kaiser rămâne interesant...și cu'atât mai mult în piesele proprii.
Nu doar încadrările stilistice sunt anevoioase -ceea ce e valabil cam la toți cei despre care puteți citi pe acest blog- dar în cazul particular al lui Kaiser se mai adaugă și o discografie pe cât de numeroasă pe atât de stufoasă, dacă nu chiar labirintică...cu unele albume apărute în tiraje și la case de discuri mici, poate dispărute între timp...sau chiar cu materiale "unreleased" (ca dublul set cu muzica grupului Grateful Dead "Henry Kaiser Plays Dead (2009)...Pe lângă multe alte colaborări mai ales în formule de trio, are albume tribut -de ex. "Nikola Tesla High Scool"- și coloane sonore pentru filme și TV shows. Pentru "Encounters at the End of the World" al lui Werner Herzog, compus și interpretat în 2007 împreună cu David Lindley, a obținut ca producător o nominalizare la premiul Oscar și a câștigat un Grammy cu coloana sonoră la "Beautiful Dreamer", tribut adus lui Stephen Foster. Numele îi apare pe peste 250 albume, iar la una dintre casele de discuri -Metalanguage Records- Kaiser e co-fondator și actionar încă din 1977.
"Live, Love, Larf & Loaf" (Rhino Records, 1987) semnat French, Frith, Kaiser & Thompson și  "Invisible Means" (Windham Hill Records, 1990) al aceleiași formule de quartet, sunt 2 albume care'l fac cunoscut unei audiențe mai largi, fiind vorba aici, pe langa "guru"-ul free-rockului Fred Frith și de bateristul John "Drumbo" French din Magic Band a regretatului Captain Beefheart și de Richard Thompson, pilon de bază în folk-ul britanic cu sau separat de Fairport Convention.
Deloc inferior dar ceva mai puțin cunoscut este și  "Crazy Backwards Alphabet" (John French, Henry Kaiser, Michael Maksymenko, Andy West) (LP 1987, CD 1992, SST Records)...un proiect așadar tot în cuartet, dar de data asta cu Andy West -basistul de la Dixie Dregs- plus un fost hocheist de top din naționala Uniunii Sovietice (!) emigrat în Suedia după ce a suferit lovituri care l'au silit să lase crosa și să pună definitiv patinele în cui...și care s'a convertit în noua sa țară de reședintă în muzician, baterist și vocalist de rock post-Beefheart...Și în grupul său propriu, trioul suedez Kraldjursanstalten etichetat "post-punk avant-prog" dar și în acest cuartet el aduce în muzică prin cum bate la tobe și intervine vocal, atmosfera cu multă adrenalină și tensiunile din meciurile de hochei.
Revenind însă la Kaiser, ca să nu deviez prea mult: este tipul acela de muzician la care'ți rămâne permanent de descoperit încă ceva...și care dacă ne reamintește totuși de cineva mai cunoscut, atunci e vorba tot de chitariști majori, de ex. Allan Holdsworth sau David Torn. Nu'i deloc surprinzător acest nivel dacă parcurgem fie și doar parțial lista asocierilor. Cu avangardiști ca Mike Keneally, Elliott Sharp, Fred Frith, Nels Cline sau Jim O'Rourke are albume/proiecte comune (ex. Mistakes, Psychedelic Guitar Circus)...iar cu David Lindley o trilogie realizată după un sejur al celor doi în Madagascar, cu invitați muzicieni locali.
Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn: "Invisible Rays" (2011) îl alătură recent întrun regal avant-prog. membrilor din Kaipa -bateristul Morgan-, respectiv King Crimson (între 1994 și 2003): Trey Gunn cu ale sale ingenioase și voluminoase Warr guitar și Chapman stick.
Acum când scriu am în fundal vâscosul tribut adus în duo cu Killick Hinds lui Nikola Tesla...album cu sound & lyrics exact pe măsura arhetipului inventatorului clasic al curentului alternativ AC care dobândise reputația de "mad scientist": cele 8 titluri diferite ale pieselor par a fi o familie de cuvinte terminate toate în "ark", iar partenerul său contribuie și el la întreaga bizarerie cu chitare unicat manufacturate de Fred Carlson , respectiv Big Red harp guitar și H'arpeggione (18 corzi).
Printre cei cu care a colaborat se numără și nume mai cunoscute, claviaturistul John Medeski și maestrul indian la tabla, Zakir Hussain.
Dacă aceste detalii care acoperă doar o mică parte din cariera sa -vârful iceberg-ului- vor fi suficiente să vă trezească curiozitatea descoperirii noului "Requia and Other Improvisations for Guitar Solo" (Tzadik, 2013), atunci tot efortul meu de rememorare, selecție și adaptare a meritat.
Noul album este un tribut exclusiv chitaristic adus câtorva muzicieni/compozitori avangardiști clasici, unii recent dispăruți, majoritatea chitariști și toți foarte importanți și decisivi pentru formarea și definirea sa artistică. Fiecare temă îi include explicit în titluri iar soundul și stilul e influențat -de la minimalism serial, improvizație liberă, "new music", rock industrial, progresiv, noise-jazz, fusion...până la blues clasic- de către respectivii, printrun set numeros electro-acustic mereu în schimbare: de la Robbie Basho la Randy California (din grupul Spirit), trecând prin etnomuzicologul Fredric Lieberman, "saturnienii" Sun Ra, Karl Heinz Stockhausen și Morton Feldman, colaboratorii chitariști ai lui Miles Davis, Pete Cosey și Sonny Sharrock, japonezii Masayuki Takayanagi & Toru Takemitsu, bluesmen-ii Blind Joe Death și Hubert Sumlin.
Singura excepție e cea a chitaristului John Fahey, poate cel mai influent predecesor și model, al cărui nume nu apare în vreun titlu, dar care se ascunde subtil atât pe coperta CDului (în poza cu grila chitarei sale preferate) cât și în titlul "The Transfiguration of Blind Joe Death", album din 1965 al lui Fahey despre un bluesman fictiv de la care autorul ar fi învățat chitara.
Ca membru al primei generatii de liber-improvizatori și figură centrală a scenei muzicale din zona Bay Area începând cu finele anilor '70, cu un stil personal înglobând Rock, Blues, World Music, Folk, Jazz, Clasic, etc, Henry Kaiser reușeste fără overdubs să rămână și pe acest album același surprinzător "American Maverick".
Pasiunile sale adiacente: scafandru cercetaș și videograf submarin, călător intercontinental și regizor de film.
Din combinația acestora a rezultat ceea ce puteți vedea și asculta mai jos...video & music: Henry Kaiser
Iată și setul de albume folosit la articol și câteva recomandări din același stil:

Henry Kaiser - Hope You Like Our New Direction (reckless, 1991)
Henry Kaiser & David Lindley - Encounters at the End of the World -O.S.T. Werner Herzog's movie- (2007)
Henry Kaiser & Killick Hinds - Nikola Tesla High School (2012)
Henry Kaiser - Henry Kaiser Plays Dead -2CD- Unreleased (2009)
Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn - Invisible Rays (2011)
Kraldjursanstalten (Michael Maksymenko trio/Suedia) - Nu Ar Det Allvar/Voodoo Boogie 1980-81 (1981)
Michael Maksymenko & Kropparna (Suedia) - Nu Kan Det Sagas (1985)

Glenn Jones (gtr) - My Garden State (2013)
Don Bikoff (gtr) - Celestial Explosion [LP 1968, CD 2013]
Nils Frahm - Spaces -live/studio- (Erased Tapes, 2013)
Daniel Bachman (gtr) - Jesus I'm a Sinner (2013)
...si albumele/proiectele anterioare ale lui Daniel Bachman 2011-2012



 

http://thehenrykaisercollection.blogspot.ro/

sâmbătă, 20 aprilie 2024

Analiză Dror Feiler (III)...Shabaka cel ,,prescurtat”, Bill Frisell...orchestral, „Necunoscutul...îmbrățișat” de Ivo Perelman, „Antropometricii” HLK, 44 cercuri faine italiene, lecții de chitară cu Henry Kaiser, rarități cu Jaco Pastorius și John Surman (W jazzy M 9 & 16 aprilie 2024)....

 
Dror Feiler (III)
MK / Germania:
„Albumele "orchestrale" ale lui Dror Feiler continuă concepția lui muzicală cu personal suplimentat față de nucleul de la Lokomotiv Konkret. Pe "What is the Point of Paris?" se folosesc mai intensiv instrumentele cu corzi (chitara, cello, zither) care creează insule acustice marcante ce ușurează urmărirea pieselor lungi pe alocuri accentuate de părți de percuție violente. Se lucrează  pe coordonatele unui „free jazz/improvised music” european, dar totuși mai ușor de urmărit în comparație cu albumele sale de „noise (jazz) experimental” extrem de compacte și abstracte! În schimb pe albumul "Point Blank" se urmărește o muzică "modern classical" cum o așteptam poate de la colectivul "Bang On A Can". Aici Feiler chiar folosește diferite orchestre pentru interpretarea pieselor sale, prima -tema-titlu "Point Blank"- fiind comisionată de Südwestrundfunk, iar pentru primele trei a folosit chiar dirijori. Deci presupun ca s-au folosit manuscrise cu toate că muzica pare în părți largi improvizată!”

Ultima „verigă” care lipsea de la analizat la saxofonist se află între timp în posesia amicului MK, acest album:
* The Too Much Too Soon Orchestra (Sweden) – Saw: Music for Instruments and Machines -LP- (Radium 226.05, 1988)


„NEW / NEW ENTRIES”

* Lizz Wright – Shadow (Blues & Greens Records, 2024)
* María Grand & Marta Sánchez (sax & p-no) – Anohin (Biophilia Records, 2024)

* Shabaka (Shabaka Hutchings: t-sax) – Perceive Its Beauty, Acknowledge Its Grace (Impulse!, 2024)....Pitchfork review:

* Bill Frisell – Orchestras -2 CD live- (Blue Note, 2024)
....4 piese de pe un album asemănător anterior:

* Trifecta (Adam Holzman, Nick Beggs & Craig Blundell) – The New Normal -2 LP- (K Scope, 2024)
...3 piese:

* Elephant9 – Mythical River (Rune Grammofon, 2024)...„jazz, prog rock”...
....tema-titlu:

* Kenny Garrett & Svoy – Who Killed AI (Mack Avenue, 2024)

* Dave Douglas (with Ian Chang, Rafiq Bhatia & James Brandon Lewis) – GIFTS (Greenleaf Music, 2023)

* John Zorn (feat. John Medeski) – The Hermetic Organ Volume 12: The Bosch Requiem (Tzadik, 2024)

* Ivo Perelman, Chad Fowler, Reggie Workman, Andrew Cyrille – Embracing the Unknown (Mahakala Music, 2024)
....2 piese (din 7), circa 30 min:

* Trio HLK – Anthropometricks (Ubuntu Music, 2024)
....featuring Evelyn Glennie, Natalie Clein and Varijashree Venugopal...


* Circles 44 (Italy) – In the Grip (Aut Records, 2024)
....plus albumul anterior:

* Casey Abrams – Put a Spell on You (Chesky Records, 2018)
* Johannes Wallmann (p-no) - Day and Night (Shifting Paradigm Records, 2018)

...de unde aflu azi 19 aprilie despre Ursa Major, dar sunt mai multe trupe numite astfel...deci îmi trebuie ceva timp să discern care vor fi muzicienii anunțați ca acompaniatori ai basistului Christian McBride...în schimb e fără echivoc apropo de alți artiști anunțați pe la festivalurile verii ce urmează pe la noi prin zona de vest, dacă nu alte motive mai consistente valoric, măcar statistic/numeric buni de adăugat la arhivă prin câteva albume și cu ei....„just in case”:
* Scott Bradlee's Postmodern Jukebox – Jazz Me Outside pt. 2 (Concord Records, 2018)
* Scott Bradlee's Postmodern Jukebox – Throwback Clapback (Concord Records, 2019)

* Jonathan Kreisberg (gtr) – Shadowless (New for Now, 2011)
* Jonathan Kreisberg (gtr) – Wave Upon Wave (New for Now, 2014)
* Morten Haxholm Quartet feat. Jonathan Kreisberg – Equilibrium (StoryVille, 2012)

....astea ultimele așa, mai mult în paranteză...pentru că accentul îl pun însă mereu aici pe blog pe cei neaflați în vizorul organizatorilor promotori de la noi cum erau mai sus Trio HLK sau Circles 44 cu noi albume foarte bune, pe case de discuri cu cât mai mici cu-atât mai independente, de ex:

* Anthony Pateras - Pseudacusis (Bocian Records, 2021)
* Trigger & Jérôme Noetinger - Camera Obscura (Bocian Records, 2019)
* Mats Gustafsson & Joachim Nordwall - A Map of Guilt (Bocian Records, 2017)
* Paal Nilssen-Love, Lasse Marhaug & Massimo Pupillo - You're Next -live- (Bocian Records, 2012)

* Henry Kaiser - Mahalo Nui: solo guitar (Metalanguage, 2023)
&
- HENRY KAISER QUARTERLY SHOW #5 : Jersey Girl Homemade Guitars
- HENRY KAISER QUARTERLY SHOW #4 : Baritone Guitar Special
- HENRY KAISER’S REQUIEM BOOGIE FOR TONY MCPHEE
- HENRY KAISER SHOW #23 - Act I : The Weird Stuff: SOLOS


                                WAYSIDE (jazzy) MUSIC, 9 & 16 aprilie 2024

- Angelica Sanchez & Chad Taylor - A Monster Is Just an Animal You Haven't Met Yet (Intakt, 2024)
....primele 2 piese:

- Fay Victor Herbie Nichols Sung (Quintet) - Life Is Funny That Way -2 CD- (Tao Forms, 2024)
....7 piese (din 11):

- The Necks (Australia) - Chemist (Inflight, 2006)
- Nikola Kodjabashia (Macedonia) - Reveries of the Solitary Walker (ReR Megacorp, 2004)
- Stevan Kovacs Tickmayer - Cold Peace Counterpoints (ReR Megacorp, 2008)
- The Platina (Israel) - The Girl with the Flaxen Hair (Mio Records, 1976)


- David Tohir and His Backbone - Angels Dancing in Virga (Rastascan Records, 1995)
- Harry Beckett (tr) - Flare Up -LP- (Phillips 1970, Decca 2023)
- Jaco Pastorious & Word of Mouth - Live in Tokyo, Japan, 21.05.1983 (2022)



- John Surman & John Warren - Tales of the Algonquin (Deram, 1971)
- Loren Connors and Alan Licht - At the Top of the Stairs (Family Vineyard, 2023)
....Part One:

- Tom Djll (tr) - Mutootator (Soul On Rice Productions, 1993)

Sper că se observă cel puțin prin coperțile de mai sus că seturile WM nu ocolesc numele mari, consacrate...titlurile albumelor alese fiind însă mai aparte, de regulă ediții rare apărute în tiraje limitate...


joi, 12 decembrie 2013

"If you like this (Kaiser)...listen that (Sharrock, Chadbourne, Mazzacane Connors)"

Ghid util pentru cum să'ți expandezi colecția/cultura muzicală -în general- și celor pentru care numele Henry Kaiser înseamnă ceva -în particular-...poate după ce ați citit aici pe blog "Henry Kaiser...cu'adevărat un "împărat" al chitarei și pe "Requia...":
Am "parcurs" albumul-compilație Henry Kaiser: "Lemon Fish Tweezer: A Collection of Henry Kaiser Solo Guitar Improvisations 1973-1991" (Cuneiform, 1992), ales din consistenta sa discografie pe baza cotației aproape maxime de pe "AllMusic Rating" a criticului Rick Anderson și a fracțiunii de circa 75% de material "previously unreleased". Am dat de un alt regal chitaristic ("Album moods: cerebral, visceral, complex" scrie pe pagina AllMusic) garnisit cu tot ceea ce poate da savoare și imprevizibil unei audiții de circa 75 minute...Am deschis "in-between" și pagina "Similar Albums" cu peste 40 titluri, recunoscând majoritatea...dar am focalizat 2 poziții cu chitariști ale căror albume nu le știam, dintre cele mai bine cotate, atât de critici cât și de "users": Sonny Sharrock: "Ask the Ages (1991) și Eugene Chadbourne: "End to Slavery" (1997). Alte 2 mostre de interpretare intensă, ingeniozitate și umor "zappa-esque" (marele Frank apărând cu câteva titluri printre respectivele similare).
Primul, cel cu cu regretatul Sonny Sharrock, este cel mai provocator jazz înregistrat ca lider, dar din nefericire și ultimul album înainte de dispariția sa neașteptată din 1994 la doar 54 ani...cu o formulă stelară, cu Pharoah Sanders (s & t-saxes), Charnett Moffett (b), Elvin Jones (dr)...și cu rădăcini în jazzul modal post-bop al lui John Coltrane.
Iar cel semnat de Eugene Chadbourne este la rândul său o paletă inventivă de titluri explicate în detaliu în booklet și inspirate de maestrul free-jazzului Albert Ayler și de același Coltrane...a cărui versiune la "Naima" se distinge printro interpretare profund emoțională relevând și excelenta sa tehnică și dexteritare interpretativă. Criticul Tom Jurek, remarcând și umorul degajat din texte și folosirea efectelor și trucurilor (ex. în piesa "Oil of Hate" cu fler de blues și folk hispanic), ni'l recomandă aici și pe chit. Loren Mazzacane Connors din aceeași categorie de chitariști cu lecțiile predate de regretatul Derek Bailey bine făcute și care reprezintă "nu doar genii tehnice la instrument ci și adevărate pericole pentru snobismul cultural, cu fiecare nou pasaj."
O "alchimie modernă" de interpretare cu umor a unei piese country a lui Eugene Chadbourne întro formulă de trio, plus un inset dintrun concert Sonny Sharrock la Praga din 1990, aici:


duminică, 15 septembrie 2019

"September (Jazzy) Morn", 2019 (2): Henry Kaiser & Alan Licht, Tomas Fujiwara Trio, Frode Haltli, Gordon Grdina Quartet, Teotima, Gard Nilssen Acoustic Unity, Hendrik Meurkens, Bangkok Lingo, etc...


* Henry Kaiser & Alan Licht – Skip to the Solo (Public Eyesore, 2016)
Casa Public Eyesore (cu sucursala Eh?) nu-i tocmai o noutate pe acest blog unde "experimental, minimalist, free jazz, electroacoustic, and outsider recordings" (conform discogs.com) ori "Abnormal sounds since 1997. Free Improvisation, Avant Rock, Electroacoustic, Concrete; Progressive & Regressive; Insider & Outsider" (cum apare scris pe propriul site) nu-s înșiruiri de termeni care să mă facă apriori reticent, dimpotrivă: tocmai complexitatea șirului lor chiar însoțită de dificultatea -dacă nu chiar imposibilitatea- găsirii corespondenților adecvați în românește la unii dintre ei, mă provoacă la abordarea acestor muzici dincolo de orizonturile cunoașterii și mediatizării din Ro, doar ăsta-i și scopul cu care am demarat blogul victimofjazz, nu-i așa?
Un „randevu în spațiu” este propus de către cei 2 chitariști pe buchetul liber improvizat, pornit din blues („More Or Less Cowbell”), continuat baladesc („Where Are They Now”), peisagistic („What Is Arizona Really Like”) ori cu pasaje midtempo și solouri/dueluri debordante în cam tot restul de 11 teme, incluzând tributul adus eminenței cenușii demult apuse de la Grateful Dead „Variations On The Jerry Garcia Secret Chord Progression”.
 -What's Your Line:
https://www.youtube.com/watch?v=VzospHhlJoM







Discul are parcă tot ce știm mai bun și de la regretatul Allan Holdsworth, mai ales ca sound al chitarei, în plus plăcuta surpriză a mai tânărului chitarist partener Alan Licht (51 ani) pe care-l știam minimal dinainte doar de pe colaborarea: 
 - Licht / Akiyama Trios – Tomorrow Outside Tomorrow (Editions Mego, 2016)
....Alan Licht: gtr, electr, Tetuzi Akiyama: gtr...with Oren Ambarchi: gtr (01) & Rob Mazurek: cornet (02).
...automat se impune deci o tematică ce va trebui aprofundată cândva, acest chitarist Alan Licht având mai multe realizări în comun cu Loren MazzaCane Connors -alt chitarist foarte interesant!-..., cu câțiva japonezi, cu Nels Cline și Lee Ranaldo („Nothing Makes Any Sense”, 2007), etc....dar aici pe Skip...fiind la prima colaborare cu Henry Kaiser, prea probabil printre albumele mele preferate de jazz ale lui 2016 dacă-l descopeream atunci la timp....Dar, „niciodată nu-i prea târziu” pentru a umple un gol, ceea ce digitalizarea permite cel mai ușor ca format (vezi recomandările de la final).
Henry Kaiser, nu demult parțial portretizat aici, împlinește azi 19 septembrie vârsta de 67 ani, așa încât am mai recuperat dintre discurile sale mai noi și pe acestea:
* Henry Kaiser – Nazca Lines: solo acoustic guitar (Fractal Music, 2016)
* Simon Barker, Henry Kaiser, Bill Laswell, Rudresh Mahanthappa – Mudang Rock (Fractal Music, 2018)
Pentru informare, aprofundare și recomandări de la Public Eyeshore (Records), foarte utilă e și această adresă:
https://rateyourmusic.com/label/public_eyesore/








 -MUDANG ROCK - Henry Kaiser, Simon Barker, Bill Laswell & Rudresh Mahanthappa:
https://www.youtube.com/watch?v=Aj2m7a4UkbY

Deși la Plai Festival / Timișoara a ajuns cu câteva zile în urmă în formulă de octet, trupa Red Baraat (SUA/India) condusă de Sunny Jain nu l-a inclus și pe bateristul Tomas Fujiwara care a contribuit la albumele de studio ale trupei...Asta nu m-a împiedicat să-mi completez discografia prolificului baterist din Thumbscrew, The Hook Up, The Out Louds, Mary Halvorson's Code Girl/Reverse Blue, Illegal Crowns, Taylor Ho Bynum Sextet, Tomeka Reid Quartet, Michael Formanek’s Ensemble Kolossus, ș.a.m.d....cu încă 3 albume:
* Tomas Fujiwara Trio – Variable Bets (Relative Pitch, 2014)
* The Thirteenth Assembly – (un)sentimental (Important, 2009)
* The Thirteenth Assembly – Station Direct (Important, 2011)





....la fel, apropo de completări, s-a întâmplat și în cazul „dronei de familie” britanice următoare cu „convingători gentili” abordată în postările trecute când remarcam noul:
 - Sly & The Family Drone – Gentle Persuaders (Love Love Records, 2019)....„drum, tape & oscillator UK noise band”
...trupa desigur neavând nimic în comun stilistic, doar inspirându-se din numele Sly & The Family Stone al clasicilor californieni pivotali în funk, soul și rock psihedelic. Am adăugat următoarele 3 albume anterioare pline de lungi improvizații cu nimic mai prejos:
   - Sly & The Family Drone – 95 Minutes Over England (Self Released, 2010)
   - Sly & The Family Drone – Unnecessary Woe (Self Released, 2013)
   - Sly & The Family Drone + Dead Neanderthals – Molar Wrench (Hominid Sounds, 2017)



 -Sly & The Family Drone - Live at The Dome, London 2018 - FULL SHOW:
https://www.youtube.com/watch?v=CGQzo0eq2jo


....Albume noi cu posibile recenzii semnate de Berti Barbera în revista sezonieră "Sunete", altfel atractiv și cât se poate de profesionist scrise, dar limitând din păcate spectrul alegerilor la câteva case de discuri mai cunoscute la noi de jazzofili, pe lângă faptul că revista apare mult prea rar față de nr. noutăților meritând recenzii:
* Miles Davis – Rubberband (Warner/Rhino, 2019)....„funk, jazz”
.....cu înregistrări de pe benzi reinventate de nepotul baterist al lui Miles și de producătorii originari Randy Hall și Attala Zane Giles, datând din perioada mai comercială dintre You’re Under Arrest (1985) și Amandla (1989).
* Avishai Cohen & Yonathan Avishai – Playing the Room (ECM, 2019)
* Danish String Quartet – Prism II (ECM New Series, 2019)
* Klaus Paier & Asja Valcic – Vision for Two: 10 Years (ACT Music, 2019)
* David Helbock – Playing John Williams: Piano Works XIV (ACT Music, 2019)
* Miguel Zenón – Sonero: The Music of Ismael Rivera (Miel Music, 2019)




....Poate același B.B. sau altcineva din Ro din grupul de fani ai jazzului scandinav se va ocupa mai pe larg și de următorul album abia lansat și urmându-i pare-se cu brio Avant Folk-ului din 2018, noul material al acordeonistului fiind găsibil prin recenzii încadrat exact acestui areal stilistic, „avant folk” (sau, cum am găsit bine argumentat într-un review, „mai mult „avant” decât „folk”):
* Frode Haltli (acc) – Border Woods (Hubro, 2019)
...cu un aport însemnat, inclusiv componistic, din partea suedezei Emilia Amper expertă la nyckelharpa și a cuplului de percuționiști Hakon Stene & Eirik Raude.



 -Mostamägg Polska:
https://www.youtube.com/watch?v=QQY6pKpGdRs

Set nou de jazz vocal feminin, cu nemțoaica Barb(ara) Jungr venind din muzica de cabaret iar cunoscuta Chrissie Hynde convertindu-se stilistic, chiar mai spectaculos, din postura de „frontwoman” a „(post) punk/new wave”-rilor majori anglo-americani The Pretenders (ultimul album al acestora: Alone, 2017):
* Barb Jungr – Bob, Brel and Me (Absolute, 2019)
* Chrissie Hynde with The Valve Bone Woe Ensemble – Valve Bone Woe (BMG, 2019)
* Daymé Arocena – Sonocardiogram (Brownswood, 2019)
* Joan Chamorro & Carla Motis (Spain) – Joan Chamorro presenta Carla Motis (Associació Sant Andreu Jazz Band, 2019)
* Rosalynn Robinson – Times Remembered (Alessio Brocca Edizioni Musicali, 2017)
N-am remarcat în acest set lucruri deosebite dar albumele meritau semnalate.
























....și iată-ne ajunși la miezul principal al noutăților, după criteriile mele de apreciere: albume care ar merita și în românește tipul de recenzii extinse de genul celor mai sus lăudate ale lui Berti Barbera, în circumstanțele limitative amintite pare-se totuși singurul sau oricum dintre foarte puținii jurnaliști din Ro care mai face așa ceva în prezent în tot mai firava presă scrisă, cu expunerea națională a tirajului sporadicelor „Sunete”:

* Gordon Grdina Quartet (Canada) – Cooper’s Park (Songlines, 2019)
....idem componența și setul instrum. din 2017 de pe Inroads („guitar/oud; piano, Rhodes, clavinet; alto saxophone/bass clarinet; drums”), deci comparația-i aproape inevitabilă...și într-adevăr, muzica în genul „East meets West” nu-i mult diferită, cu piese filigranat elaborate totuși ceva mai lungi -3 din 5 depășind 15 minute-, estul geo-cultural fiind reflectat în special de sunetul oud-ului liderului.



 -Cooper's Park:
https://www.youtube.com/watch?v=zntudOBpCvs

* Teotima – Weightless (First Word Records, 2019)....„Pop Latin, Jazz, World Music”, conform  https://www.deejay.de/Teotima_Weightless_FW194_Vinyl__933413

....„Efortul de a fi fericit - cum e învățarea unui instrument sau a unei limbi - se simte ca ceva ce trebuie să întreții și să o faci în mod regulat” este de părere liderul chitarist și directorul muzical Greg Sanders care transferă axioma asupra muzicii acestui mare ansamblu londonez de tip Billy Strayhorn, Duke Ellington sau Gil Evans în cele 7 teme, cu trimiteri la Africa de Sud („To Friends”, un omagiu adus legendarului Abdulah Ibrahim)...de Est și de Vest, Brazilia („Brotherhood of Breath”), SUA sau Caraibe, „...în timp ce (totul) sună complet proaspăt și singular captivant”.
„Toate melodiile prezintă contribuții, idei și improvizații din partea tuturor muzicienilor, care sunt o parte esențială a caracterului și sunetului trupei!” ne mai asigură și prezentarea de pe bandcamp.com unde albumul e ascultabil integral.
- Suport: Teotima – Counting The Ways (First Word Records, 2013)
...."debut album from Teotima, a 14 piece spiritual jazz ensemble from London".
"Excellent release." Gilles Peterson, BBC6 Music
"On first listen, this could well be album of the year!" Mike Chadwick, Jazz FM

 -Teotima - To Friends:
https://www.youtube.com/watch?v=D4Yls3VNFE0























* The Souljazz Orchestra (Canada) – Chaos Theories (Strut/Do Right! Music, 2019)
.....Pierre Chrètien este pianist, organist, chitarist, vocalist, etc...plus compozitorul principal al trupei de „afro funk jazz” creată la Ottawa în 2002 și cu aproape 15 ani de carieră discografică, noul album -deși dominat de teme politice actuale sugerate și de titlu (de ex. pericolul nuclear și rolul SUA din „afacere” în piesele „gemene” “War Games” și “House of Cards”)...etalând în pofida celor amintite aceeași muzică optimist/infecțios/dansantă ca anteriorul Under Burning Skies (Strut, 2017).











 -The Souljazz Orchestra - Well Runs Dry:
https://www.youtube.com/watch?v=oSmZaT3TN18

* Gard Nilssen Acoustic Unity (Norway) – To Whom Who Buys a Record (Odin, 2019)....with Petter Eldh (double bass) & André Roligheten (saxophones, bass clarinet)
....Clasicul saxofonist Ornette Coleman are un album numit To Whom Keeps a Record (1975) care nu doar că a inspirat titlul, ci oferă un indiciu clar și asupra stilului trioului prolificului baterist.
„Acest album îți este dedicat ție, pentru a-l cumpăra”...stă scris (vezi mai jos) pe „back cover”-ul albumului apărut, ca amănunt „tehnic”, la noua casă Odin Records din Oslo, pentru că vechiul catalog al celei înființate în 1981 a fost preluat de Grappa Records. Numele trupei, la rândul său, face aluzie la Spiritual Unity, albumul din 1965 ai unuia dintre ceilalți mentori spirituali ai lui Gard Nilssen, Albert Ayler. Dacă în postarea trecută lăudam noul album Bushman’s Revenge, foarte aproape de acel album trebuie pus și acesta și nu numai pentru că G.N. face parte din ambele garnituri (sPacemoNkey, Amgala Temple și Supersonic Orchestra fiind alte formule care-l includ).
 -jazzahead! 2019 - Gard Nilssen's Acoustic Unity:
https://www.youtube.com/watch?v=aSxRVmBabWg





* Hendrik Meurkens with Mike LeDonne, Peter Bernstein & Jimmy Cobb – Cobb's Pocket (IN + OUT Records, 2019)
....Vis devenit realitate pentru muzicuțistul vibrafonist Hendrik, acela destul de rar întâlnit în istoria jazzului (însă frecvent în blues): de „dialog” între muzicuța sa și o orgă Hammond B-3 (Mike) și o chitară (Peter), pe un album completat de contribuția veteranului baterist J. Cobb, cel ce-a inspirat și titlul și care în luna ianuarie a împlinit 90 ani! Despre liderul german de origine dar stabilit la New York se spune că ar fi cel mai important muzicuțist după Toots Thielemans și în orice caz cel mai înalt, la propriu!
https://www.youtube.com/watch?v=hU3EFrQ693k



* Bangkok Lingo (Norway) – Smells / Colours / Noise (Losen, 2019)
....Lyder Ovreas Roed: trumpet; Lauritz Skeidsvoll: saxophone; Olav Imerslund: upright bass; Henrik Haland: drums; Ivar Myrset Asheim: percussion
....Sunet foarte „clasic” și tipic american la acest 5-tet scandinav, dar nu e prima producție de la Losen Records cu aceste atribute.




 -Lost Tribes and Promised Lands:
https://www.youtube.com/watch?v=-jzmU1lcblM


Recomandări:

* Alan Licht & Aki Onda – Everydays (2008)
* Alan Licht & Loren Connors – Into the Night Sky (2010)
* Alan Licht (gtr) – A New York Minute -2 CD- (2003)
* Alan Licht (gtr) – Four Years Older (2013)
* Alan Licht (gtr) – Plays Well (2001)
* Loren MazzaCane-Connors, Alan Licht – Hoffman Estates (1998)
* Nels Cline, Lee Ranaldo, Carlos Giffoni & Alan Licht - Nothing Makes Any Sense (2007)