miercuri, 25 decembrie 2013

Goran Kajfeš, croato-suedezul...arkestral

"Am vrut să explorez două teritorii în același timp" / Goran Kajfeš

Mi'am propus vreo 4-5 subiecte pentru blog în perioada asta dar indecis am tot amânat desfășurările...și iată'ne ajunși la Crăciun. La majoritatea subiectelor de pe acest blog, un singur album care'ți place, dacă nu vrei să rămâi superficial n'ai cum să'l izolezi fără să'l "legi" de întregul context (cariera anterioară măcar în parte a muzicianului/trupei, eventualul său concept mai larg, albumul cel mai bine cotat de până atunci, cel anterior și/sau vreun alt material prezentând similitudini, etc). Cu acest algoritm oarecum prestabilit m'am decis greu spre un trompetist considerat azi în prima linie a noului jazz suedez. Fiul pianistului croat Davon, Goran (cornet, trumpets, EWI instruments, percussion) s'a născut la Stockholm în 1970 și a fost de la înființare component al cvintetului Oddjob, un subiect care trebuie tratat separat (noul album "Jazoo" cu jazz pentru copii, lansat pe 28 octombrie ar fi putut fi chiar ocazia nimerită de moment, Oddjob fiind acum la al 6-lea album începând cu debutul din 2002).
În rest, câteva colaborări atrag imediat atenția: cu formula de funk-soul The Solution și muzica în spiritul lui James Brown, o alta cu grupul "ska" Club Killers pe albumul "Two Nights with Club Killers" (2005)...sau cu Magnus Carlson & The Moon Ray Quintet, pentru al cărui "cool" jazz Goran a fost nu doar trompetist ci și producător al celor 2 albume.
În arealul jazz versatilul Goran intrase deja propriu-zis cu cele 2 albume solo "Home" (2000) și "Headspin" (2004), primul doar nominalizat, cel de'al 2-lea chiar câștigător al Grammy-ului suedez "Best Jazz album of 2004". Stilul, un Nu-Jazz "trendy" antrenant și versatil, pigmentat cu diverse alte elemente care prefigurau ce avea să urmeze.
De aici a pornit ascensiunea sa: apariții "live" sau pe albume alături de -printre alții- Nils Petter Molvær și Bugge Wesseltoft, Eagle-Eye Cherry, Stina Nordenstam, Robyn, Lester Bowie, Jimmy Cobb, Lisa Ekdahl, Janet Jackson, Sting, The Soundtrack Of Our Lives.
Compune muzică pentru film, teatru, dans, carte și televiziune și își asumă ingratul dar onorantul rol al regretatului Don Cherry întrun proiect aflat încă în lucru cu copii acestuia, Neneh si Eagle-Eye.
Merită pus deoparte și albumul cu octetul de improvizație liberă Angles 8: "By Way Of Deception" de la Clean Feed (2012), iar trecerea fină de la albumele solo la cele cu Arkestra era realizată ca și component în  formula Nacka Forum: un grup cu 3 albume, ultimele 2 pendulând între post-bop și free: "Leve Nacka Forum" (2005) și "Fee Fi Fo Rum" (2012), ambele apărând sub eticheta Moserobie Music Production.
Cu acest "backround/ puzzle" aproape complet am abordat cele mai complexe albume avându'l ca personaj central pe Goran Kajfeš: "X/Y" -2 X CD- (Headspin Recordings, 2010) și Goran Kajfeš & Subtropic Arkestra: "The Reason Why, Vol.1" (Headspin Recordings, 2013), ambele apărute la casa de discuri co-fondată chiar de Goran și care'i aduc încă un "Nordic Music Prize".
Logosul label-ului: "Music that excites us" (!).
Gândul, plecând de la numele trupei ne poartă automat la "cosmicul" clasic Sun Ra și al său bigband Arkestra ...dar, deși similitudini de stil există nu e vorba desigur de un tribute-band aici la suedezi ci, pe "The Reason Why..." de reimaginarea unor piese alese de Goran din colecția personală de favorite și de un tratament personal aplicat întrun melanj de "Turkish psych, Brazilian soul, German psychedelic electronica & progressive jazz/rock", piesele în original fiind semnate de compozitorul turc Edip Akbayram, vocalistul brazilian Arthur Verocai, grupul german psychedelic/electronic Cluster, de progressive jazz/rockerii britanici Soft Machine, de organistul suedez Bo Hansson, de australienii Tame Impala și de folk-istul nigerian Celestine Ukwu. Accesibilitatea și "appeal"-ul acestor versiuni invită nu doar la reascultări ci mai trezește și curiozitatea căutării originalelor -dacă nu le aveam deja- cu șansa descoperirii și a altor piese interesante ale respectivilor.
A fost mai întâi "X/Y" excelent recenzat și cotat (vezi link-ul mai jos), al cărei extensie o întâlnim pe "Vol. 1" în 2013 -acesta practic, un fel de..."Z" (!). Un mix de World, Soul și Spiritual Jazz întro muzică de celebrare pe un dublu set cu jumătăți diferite: extrovertitul "X" plin de energie și cu influențe "world" de pe mai multe continente, în timp ce "Y" (practic suita "Perfect Temperature for Leaving Home, part. 1-9") este un album în duo Goran Kajfeš/ David Osterberg, inspirat de Brian Eno și Bill Laswell..."Ensemble" definind de data asta doar vastul arsenal de instrumente ale voiajului minimalist și introspectiv.
Dar cele 2 părți complementare și/sau în opoziție au fost concepute ca jumătăți ale aceluiași întreg, Yin și Yang...Iar The Subtropic Arkestra apare în formulă extinsă cu numeroși invitați doar pe "X", anticipând desfășurarea de forțe de 10 membrii -între care 4 suflători și 2 organiști- care avea să se întâmple pe "The Reason..." Printre ei și Andreas Werllin, baterist în Tonbruket-ul basistului Dan Berglund ex-E.S.T.
La noul album "The Reason..." mi'a plăcut și am găsit inspirată asocierea cu brazilienii Rob Mazurek’s São Paulo Underground -"another unique act" (conform publicației Bird is the Worm, U.S.)- la care originalitatea trupei și amplitudinea carierei trompetistului Mazurek ar putea duce la revenirea acestora ca subiect aici pe blog, poate odată cu abordarea trendului "(neo) tropicalia".
Componența Subtropic Arkestra 2013:
Goran Kajfeš (trumpet), Johan Berthling (bass), Per Ruskträsk Johansson (saxophones, flute), Jonas Kullhammar (saxophones, flute), Jesper Nordenström (organ, cembalo), Andreas Söderström (electric guitar), Andreas Werliin (drums, percussion), Lars Skoglund (drums, percussion), Mats Äleklint (trombone), Robert Östlund (Moog, electric guitar).
Multe cronici elogioase la "X/Y", vreo 25, puteți citi aici:
"http://headspinrecordings.com/releases/releasedetails.php?ID=40"




Covers-uri la Nacka Forum ”Fee Fi Fo Rum” (Moserobie Music Production, 2012) și
Goran Kajfeš & Subtropic Arkestra (Sweden) ”The Reason Why, Vol.1” (Headspin Recordings, 2013)


joi, 12 decembrie 2013

"If you like this (Kaiser)...listen that (Sharrock, Chadbourne, Mazzacane Connors)"

Ghid util pentru cum să'ți expandezi colecția/cultura muzicală -în general- și celor pentru care numele Henry Kaiser înseamnă ceva -în particular-...poate după ce ați citit aici pe blog "Henry Kaiser...cu'adevărat un "împărat" al chitarei și pe "Requia...":
Am "parcurs" albumul-compilație Henry Kaiser: "Lemon Fish Tweezer: A Collection of Henry Kaiser Solo Guitar Improvisations 1973-1991" (Cuneiform, 1992), ales din consistenta sa discografie pe baza cotației aproape maxime de pe "AllMusic Rating" a criticului Rick Anderson și a fracțiunii de circa 75% de material "previously unreleased". Am dat de un alt regal chitaristic ("Album moods: cerebral, visceral, complex" scrie pe pagina AllMusic) garnisit cu tot ceea ce poate da savoare și imprevizibil unei audiții de circa 75 minute...Am deschis "in-between" și pagina "Similar Albums" cu peste 40 titluri, recunoscând majoritatea...dar am focalizat 2 poziții cu chitariști ale căror albume nu le știam, dintre cele mai bine cotate, atât de critici cât și de "users": Sonny Sharrock: "Ask the Ages (1991) și Eugene Chadbourne: "End to Slavery" (1997). Alte 2 mostre de interpretare intensă, ingeniozitate și umor "zappa-esque" (marele Frank apărând cu câteva titluri printre respectivele similare).
Primul, cel cu cu regretatul Sonny Sharrock, este cel mai provocator jazz înregistrat ca lider, dar din nefericire și ultimul album înainte de dispariția sa neașteptată din 1994 la doar 54 ani...cu o formulă stelară, cu Pharoah Sanders (s & t-saxes), Charnett Moffett (b), Elvin Jones (dr)...și cu rădăcini în jazzul modal post-bop al lui John Coltrane.
Iar cel semnat de Eugene Chadbourne este la rândul său o paletă inventivă de titluri explicate în detaliu în booklet și inspirate de maestrul free-jazzului Albert Ayler și de același Coltrane...a cărui versiune la "Naima" se distinge printro interpretare profund emoțională relevând și excelenta sa tehnică și dexteritare interpretativă. Criticul Tom Jurek, remarcând și umorul degajat din texte și folosirea efectelor și trucurilor (ex. în piesa "Oil of Hate" cu fler de blues și folk hispanic), ni'l recomandă aici și pe chit. Loren Mazzacane Connors din aceeași categorie de chitariști cu lecțiile predate de regretatul Derek Bailey bine făcute și care reprezintă "nu doar genii tehnice la instrument ci și adevărate pericole pentru snobismul cultural, cu fiecare nou pasaj."
O "alchimie modernă" de interpretare cu umor a unei piese country a lui Eugene Chadbourne întro formulă de trio, plus un inset dintrun concert Sonny Sharrock la Praga din 1990, aici:


joi, 5 decembrie 2013

Bilanț cuneiformic, 2013

Cele 17 albume -de la São Paulo Underground la Guapo- apar alese și exemplificate în link-ul de mai jos. Pentru aprofundări, recomand încă un set tot de la Cuneiform Records, cu excepția câtorva albume ale trompetistului Rob Mazurek, solo sau în formule variabile, apărute și sub alte etichete.

https://soundcloud.com/cuneiformrecords/sets/cuneiform-year-in-review-2013

São Paulo Underground (Brazil) - Beija Flors Velho E Sujo (Cuneiform, 2013)
Curtis Hasselbring (tuba) - Number Stations (Cuneiform, 2013)
Robert Wyatt - '68 (Cuneiform, rec 1968, rel 2013)
Chrome Hoof - Chrome Black Gold (Cuneiform, 2013)
Dylan Ryan Sand - Sky Bleached (Cuneiform, 2013)
Pixel (Norway) - We Are All Small Pixels (Cuneiform, 2013)
Blue Cranes - Swim (Cuneiform, 2013)
Mats & Morgan (Sweden) - Radio Da Da / The Teenage Tape (Cuneiform, rec 1992, rel 1998)
Miriodor (Canada) - Cobra Fakir (Cuneiform, 2013)
The Claudia Quintet - September (Cuneiform, 2013)
The Kandinsky Effect - Synesthesia (Cuneiform, 2013)
Tatvamasi (Poland) - Parts of the Entirety [Cuneiform, 2013]
Zevious - Passing Through the Wall (Cuneiform, 2013)
Richard Pinhas - Desolation Row (Cuneiform, 2013)
S.O.S. (John Surman trio) - Looking for the Next One -2CD- (1974 & 1975...Cuneiform, 2013)
Rob Mazurek Octet - Skull Sessions (Cuneiform, 2013)
Guapo - History Of The Visitation {LP/CD + DVD live}(Cuneiform, 2013)

* SÃO PAULO UNDERGROUND (featuring ROB MAZUREK) - TRÊS CABEÇAS LOUCURAS (Three Crazy Heads) [Cuneiform, 2011]
* Pixel - Reminder (Cuneiform, 2012)
* The Claudia Quintet + 1 featuring Kurt Elling and Theo Bleckmann: What Is the Beautiful? (Cuneiform, 2011) 
* Zevious - After the Air Raid (Cuneiform, 2009)
* Rob Mazurek - Calma Gente (Submarine Records, 2010)
* Rob Mazurek Pulsar Quartet - Stellar Pulsations (Delmark, 2012)
* Starlicker (Rob Mazurek, Jason Adasiewicz, John Herndon) - Double Demon (Delmark, 2011)
* Guapo & Cerberus Shoal - The Ducks and Drakes of Guapo and Cerberus Shoal (North East Indie, 2003)
...și albume cu Rob Mazurek în formulele Chicago Underground Duo/Trio/Orchestra, Exploding Star Orchestra, etc










luni, 25 noiembrie 2013

Henry Kaiser...cu'adevărat un "împărat" al chitarei și pe "Requia"...

Revenirea în actualitate a unor muzicieni de valoare cu activitate sporadică -cu'atât mai mult în cazul celor cu hiatusuri mai mari- îmi dă ocazia să'i portretizez aici. Una cât se poate de meritată în cazul lui Henry Kaiser (născut pe 19 sept. 1952 în Oakland/California), cu a cărei muzică luam contact odată cu alți pionierii din primul val de noise-jazz din anii '80. Impactul era atunci similar cu cel produs de Elliott Sharp sau Bill Frisell, alți doi artizani ai corzilor din trendul atât de inovativ expus și vizual în apariții "live" în vitrina magazinului de prezentare al unei foste fabrici dezafectate, Knitting Factory din New York.
"Hope You Like Our New Direction" (Reckless Records, 1991) era albumul solo -primit pe o casetă audio de la un bun amic meloman emigrat din Reșita în Germania zona Köln - care m'a convins instant de valoarea, eclectismul și chiar de inovațiile aduse de chitarist: aranjamente și acompaniamente ingenioase, chitare cu sunet "flotant" unic și original, cu efecte fuzz, distors, delay, echo, etc...folosite moderat în piese inspirate cu o durată medie optimă de 4-5 minute, bonus-uri consistente la variantele pe CDuri, producție ireproșabilă. Când totuși piesa e mai lungă și un efect anume domină atmosfera, asta se întamplă cu un sens: pentru a sublinia un titlu, o idee, un mesaj anume, un "feeling".
Materialul pe "Hope..." de tip compilație, chiar dacă e plin de covers-uri, oferă 16 piese fără plictiseală sintetizând parcă acumulările în cei circa 12 ani de la debut...dar privind totodată și spre viitorul decadei anilor '90 care începea, doar se numeste: "Sperăm să vă placă noua noastră direcție". Între piese, o inedită și extinsă versiune improvizată de 9 minute la hitul lui David Essex "Rock On" ...sau varianta supusă aceluiași tratament a cunoscutei "California Dreamin'"...Chiar și în cazul imixtiunilor în arealul pop/mainstream, Henry Kaiser rămâne interesant...și cu'atât mai mult în piesele proprii.
Nu doar încadrările stilistice sunt anevoioase -ceea ce e valabil cam la toți cei despre care puteți citi pe acest blog- dar în cazul particular al lui Kaiser se mai adaugă și o discografie pe cât de numeroasă pe atât de stufoasă, dacă nu chiar labirintică...cu unele albume apărute în tiraje și la case de discuri mici, poate dispărute între timp...sau chiar cu materiale "unreleased" (ca dublul set cu muzica grupului Grateful Dead "Henry Kaiser Plays Dead (2009)...Pe lângă multe alte colaborări mai ales în formule de trio, are albume tribut -de ex. "Nikola Tesla High Scool"- și coloane sonore pentru filme și TV shows. Pentru "Encounters at the End of the World" al lui Werner Herzog, compus și interpretat în 2007 împreună cu David Lindley, a obținut ca producător o nominalizare la premiul Oscar și a câștigat un Grammy cu coloana sonoră la "Beautiful Dreamer", tribut adus lui Stephen Foster. Numele îi apare pe peste 250 albume, iar la una dintre casele de discuri -Metalanguage Records- Kaiser e co-fondator și actionar încă din 1977.
"Live, Love, Larf & Loaf" (Rhino Records, 1987) semnat French, Frith, Kaiser & Thompson și  "Invisible Means" (Windham Hill Records, 1990) al aceleiași formule de quartet, sunt 2 albume care'l fac cunoscut unei audiențe mai largi, fiind vorba aici, pe langa "guru"-ul free-rockului Fred Frith și de bateristul John "Drumbo" French din Magic Band a regretatului Captain Beefheart și de Richard Thompson, pilon de bază în folk-ul britanic cu sau separat de Fairport Convention.
Deloc inferior dar ceva mai puțin cunoscut este și  "Crazy Backwards Alphabet" (John French, Henry Kaiser, Michael Maksymenko, Andy West) (LP 1987, CD 1992, SST Records)...un proiect așadar tot în cuartet, dar de data asta cu Andy West -basistul de la Dixie Dregs- plus un fost hocheist de top din naționala Uniunii Sovietice (!) emigrat în Suedia după ce a suferit lovituri care l'au silit să lase crosa și să pună definitiv patinele în cui...și care s'a convertit în noua sa țară de reședintă în muzician, baterist și vocalist de rock post-Beefheart...Și în grupul său propriu, trioul suedez Kraldjursanstalten etichetat "post-punk avant-prog" dar și în acest cuartet el aduce în muzică prin cum bate la tobe și intervine vocal, atmosfera cu multă adrenalină și tensiunile din meciurile de hochei.
Revenind însă la Kaiser, ca să nu deviez prea mult: este tipul acela de muzician la care'ți rămâne permanent de descoperit încă ceva...și care dacă ne reamintește totuși de cineva mai cunoscut, atunci e vorba tot de chitariști majori, de ex. Allan Holdsworth sau David Torn. Nu'i deloc surprinzător acest nivel dacă parcurgem fie și doar parțial lista asocierilor. Cu avangardiști ca Mike Keneally, Elliott Sharp, Fred Frith, Nels Cline sau Jim O'Rourke are albume/proiecte comune (ex. Mistakes, Psychedelic Guitar Circus)...iar cu David Lindley o trilogie realizată după un sejur al celor doi în Madagascar, cu invitați muzicieni locali.
Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn: "Invisible Rays" (2011) îl alătură recent întrun regal avant-prog. membrilor din Kaipa -bateristul Morgan-, respectiv King Crimson (între 1994 și 2003): Trey Gunn cu ale sale ingenioase și voluminoase Warr guitar și Chapman stick.
Acum când scriu am în fundal vâscosul tribut adus în duo cu Killick Hinds lui Nikola Tesla...album cu sound & lyrics exact pe măsura arhetipului inventatorului clasic al curentului alternativ AC care dobândise reputația de "mad scientist": cele 8 titluri diferite ale pieselor par a fi o familie de cuvinte terminate toate în "ark", iar partenerul său contribuie și el la întreaga bizarerie cu chitare unicat manufacturate de Fred Carlson , respectiv Big Red harp guitar și H'arpeggione (18 corzi).
Printre cei cu care a colaborat se numără și nume mai cunoscute, claviaturistul John Medeski și maestrul indian la tabla, Zakir Hussain.
Dacă aceste detalii care acoperă doar o mică parte din cariera sa -vârful iceberg-ului- vor fi suficiente să vă trezească curiozitatea descoperirii noului "Requia and Other Improvisations for Guitar Solo" (Tzadik, 2013), atunci tot efortul meu de rememorare, selecție și adaptare a meritat.
Noul album este un tribut exclusiv chitaristic adus câtorva muzicieni/compozitori avangardiști clasici, unii recent dispăruți, majoritatea chitariști și toți foarte importanți și decisivi pentru formarea și definirea sa artistică. Fiecare temă îi include explicit în titluri iar soundul și stilul e influențat -de la minimalism serial, improvizație liberă, "new music", rock industrial, progresiv, noise-jazz, fusion...până la blues clasic- de către respectivii, printrun set numeros electro-acustic mereu în schimbare: de la Robbie Basho la Randy California (din grupul Spirit), trecând prin etnomuzicologul Fredric Lieberman, "saturnienii" Sun Ra, Karl Heinz Stockhausen și Morton Feldman, colaboratorii chitariști ai lui Miles Davis, Pete Cosey și Sonny Sharrock, japonezii Masayuki Takayanagi & Toru Takemitsu, bluesmen-ii Blind Joe Death și Hubert Sumlin.
Singura excepție e cea a chitaristului John Fahey, poate cel mai influent predecesor și model, al cărui nume nu apare în vreun titlu, dar care se ascunde subtil atât pe coperta CDului (în poza cu grila chitarei sale preferate) cât și în titlul "The Transfiguration of Blind Joe Death", album din 1965 al lui Fahey despre un bluesman fictiv de la care autorul ar fi învățat chitara.
Ca membru al primei generatii de liber-improvizatori și figură centrală a scenei muzicale din zona Bay Area începând cu finele anilor '70, cu un stil personal înglobând Rock, Blues, World Music, Folk, Jazz, Clasic, etc, Henry Kaiser reușeste fără overdubs să rămână și pe acest album același surprinzător "American Maverick".
Pasiunile sale adiacente: scafandru cercetaș și videograf submarin, călător intercontinental și regizor de film.
Din combinația acestora a rezultat ceea ce puteți vedea și asculta mai jos...video & music: Henry Kaiser
Iată și setul de albume folosit la articol și câteva recomandări din același stil:

Henry Kaiser - Hope You Like Our New Direction (reckless, 1991)
Henry Kaiser & David Lindley - Encounters at the End of the World -O.S.T. Werner Herzog's movie- (2007)
Henry Kaiser & Killick Hinds - Nikola Tesla High School (2012)
Henry Kaiser - Henry Kaiser Plays Dead -2CD- Unreleased (2009)
Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn - Invisible Rays (2011)
Kraldjursanstalten (Michael Maksymenko trio/Suedia) - Nu Ar Det Allvar/Voodoo Boogie 1980-81 (1981)
Michael Maksymenko & Kropparna (Suedia) - Nu Kan Det Sagas (1985)

Glenn Jones (gtr) - My Garden State (2013)
Don Bikoff (gtr) - Celestial Explosion [LP 1968, CD 2013]
Nils Frahm - Spaces -live/studio- (Erased Tapes, 2013)
Daniel Bachman (gtr) - Jesus I'm a Sinner (2013)
...si albumele/proiectele anterioare ale lui Daniel Bachman 2011-2012



 

http://thehenrykaisercollection.blogspot.ro/

marți, 19 noiembrie 2013

Arhaic și futuristic simultan: Satelliti duo

...Un amestec neortodox greu definibil, experimental, "heavy" electronic și eclectic...Miles & Techno...dar un mix care "merge": departe de pop, Satelliti ne propune un voiaj întrun cosmos "dark", emoțional cu urcușuri și coborâșuri...fără îndoială o muzică pentru minte.
Duoul italian Andrea Polato și Marco Dalle Luche provine din micul oraș Bolzano și pleacă de la Miles Davies, era "Bitches Brew"/Joe Zawinul ...trece prin claviaturi de tip Herbie Hancock perioada albumelor "Mwandishi" și "Sextant", inserează armura tobelor de jazz rock à la Fred Maher din grupul Massacre și electronici din perioada timpurie Cabaret Voltaire, dar adaugă și bituri dansante techno mai actuale ca la Goldie, Mogwai sau Underworld, zgomote și momente de contemplație. "Tribal funk", "Drum & Bass", "Industrial Hip-Hop" și desigur "Italio-House" sunt alte inserturi stilistice detectabile intro piesă sau alta, uneori doar în câte vreun scurt pasaj.
Deloc întâmplător: "Zawinul și Herbie Hancock sunt doi dintre claviaturiștii mei preferați" -spune Marco- "Zawinul este chiar cel mai diferit față de toți ceilalți...really unique".
Im Magen Des Kosmos a fost debutul londonez al celor doi, dar ei doreau ceva diferit, mai agresiv...Krautrock-ul  lui ‘Spoon’ a germanilor Can și acid techno fiind stilurile care puteau să le aducă decibelii în plus pentru "o muzică" -zice tot Marco- "ce se schimbă lent și care transpune pe ascultător în altă parte, undeva. Îmi plac piesele lungi cu puține variații și chiar fără melodie, doar repetiție."
Numele albumului -explică Andrea- vine de la “transistor”și “sister”, semnificând omenescul încorporat în electronic...iar înțelesul numelui trupei este acela că cei doi sunt sateliți în jurul planetei principale care este Muzica.
Ce i'a îndreptat spre muzică în anii '90? Curios, pe Andrea un Tv Show cu Madonna din 1992 iar pe Marco DVDul cu filmul "Pink Floyd Live At Pompei".
O oarecare experiență s'a acumulat și în ceea ce privește aparițiile live, unde Satelliti și'au câștigat deja fani din zone stilistice foarte diverse ca dance, techno, metal, electro-jazz sau kraurock.



 Satelliti: "Transister" (Cuckundoo Records, 2013)

luni, 18 noiembrie 2013

HA(jouj) + (dou)DOUK = HADOUK


Numele rebusistic al grupului vine așadar de la instrumentele principale ale celor 2 fondatori, Didier Malherbe și Loy Ehrlich: aliterarea primelor 2 litere de la Hajouj (sau Guembri) -un bas marocan cu 3 corzi făcut din lemn scobit și piele de capră- și a ultimelor 4 de la doudouk, instrument de suflat cu origini în Armenia, din lemn de cais, mai cunoscut datorită unor maeștrii precum Djivan Gasparian sau Levon Minasian (vezi în imagini)...Cei doi interpretează și la flaut, ocarină, clarinet și saxofon soprano (Malherbe), respectiv kora, sanza și keyboards (Ehrlich). Ca niște vechi amici: odinioară în anii '70 ei împărțeau același afiș la concerte și festivaluri, Malherbe cu grupul Gong iar Ehrlich cu mai puțin cunoscutul Crium Delirium.
Dar abia prin 1995 scot împreună un album în duo denumit chiar "Hadouk", continuă apoi în 1998 cu "Desert Lands" iar odată cu cooptarea unui baterist se naște cu'adevărat Hadouk Trio, cu 4 albume de studio, 2 "live" și câteva DVDuri - toate scoase de casa Naïve Records în circa 11 ani (1999-2010).
Franco-americanul Steve Shehan era noul venit care s'a ocupat de percuții: djembé, congas, darbouka, hadgini, udu, sanza, hang, etc.

Stilistic vorbim de un "world jazz" cu influențe în special din spații nord-africane (Loy Ehrlich a stat o vreme în Maroc), pe alocuri cu fler ambiental, chiar "new age" și fără a omite încărcătura și valențele "fusion" aduse de Didier Malherbe din experiența atât de solidă și de lungă durată de la Gong... . Pentru a colora și mai mult peisajul, mai apar pe alocuri invitații: o voce feminină, un contrabas, o trompetă, o chitară...Hadouk Trio a fost ales "grupul anului" la ceremonia "Victoires du jazz" din 2007. 
Alți critici consideră muzica Hadouk Trio/Quartet o explorare dincolo de frontiere și clasificări, diferit de exponenții mai mediatizați ai mișcarii orientale în jazzul din Hexagon al ultimilor ani: Tigran Hamasyan, Dhafer Youssef, Avishai Cohen, Ibrahim Maalouf... 
Certă rămane geometria variabilă și flexibilitatea formulei care face ca în 2013 să vorbim de un cuartet: Steve Shehan a plecat să se ocupe de proiectul său solo fiind înlocuit de Jean-Luc Di Fraya, cel care alături de percuții adaugă și intervenții vocale...iar chitara devine un instrument permanent în mâinile lui Eric Löhrer pe noul "Hadoukly Yours" (Naïve, 2013), respectivul inserând și momente la lapsteel, banjo și cavaquinho.
Noii veniți se implică și componistic la câteva dintre teme.
Piesa de deschidere "Chappak" este dedicată memoriei lui Ravi Shankar iar una dintre suitele în 2 părți, "Bora Bollo" este inspirată de numele unui personaj din romanul "Marți" a lui Herman Melville (cealaltă suită -favorita mea- fiind "Suit Cabaline"). Albumul se încheie cu singurul cover, banjoul imprimând un fler country clasicului "Blueberry Hill".
"Muzicalitatea și virtuozitatea sunt ca deobicei mereu la randevú, navigând între sonoritățile jazz și "world". Lejeritate, reverie, balade și voiaj în Orient și Africa...puse pe această delicată carte poștală muzicală denumită nu fără umor, "Hadoukly Yours"...scrie revista Nouvelle Vague, cotând albumul cu 4 steluțe din 5 (http://www.nouvelle-vague.com/hadouk-quartet-hadoukly-yours/).
 "Serenitate, cântece onirice și aeriene se degajă din acest univers seducator de un șarm letargic"...este descrierea publicației Djam (Le Jazz en papier recyclé)
 (http://www.djamlarevue.com/hadouk-quartet-hadoukly-yours/)











marți, 12 noiembrie 2013

"Elefanți japonezi" cu numărul magic 20

Dacă acest blog nu'și propunea ancorarea în prezent, atunci printre numele despre care a'ti fi citit pe aici s'ar fi aflat originali incontestabili fără realizări neapărat recente precum Penguin Cafe Orchestra, Kip Hanrahan sau L'Orchestre de Contrebasses. Ele merită oricând portretizate iar când o voi face n'o să insist pe informații  pe care vi le oferă surse gen Wikipedia ci pe amintiri personale, momente, persoane și evenimente asociate impactului pe care l'a avut albumul X sau Y...mai ales primele materiale muzicale prin care luam contact cu acești artiști inovatori cu ponderea discografică majoră în anii '80 și '90.
Prezentul însă nu mă lasă: sunt atâtea apariții interesante noi care merită atenție încât pe acești (așa-ziși) "clasici" îi tot amân...
Japonize Elephants: "Mélodie Fantastique" (self produced, 2012)...album chiar dacă apărut la finele anului trecut, este pentru mine una dintre revelațiile toamnei. Al 4-lea al trupei din Bloomington/ Indiana care cântă de aproape 20 de ani, numără acum 20 membrii interșanjabili și care s'a autoproclamat "old-time Eastern honk orchestra" cu o Fiesta muzicală de cabaret fuzionând folk Hillbilly din Apalași, Mariachi, Klezmer, sunet cinematic și circ francez...un combo extins influențat de umorul absurd dar profund al lui Frank Zappa, de jazzul lui Charles Mingus, de parfumul de whiskey al lui Tom Waits și de country-ul lui Willie Nelson....caravana Gypsy ajungând cu mare viteză ca întrun dans funambulesc până în Balcani și Orientul Mijlociu.
"A modern American experience...Stanley Brothers meet Zappa, the tenor sax meets the glockenspiel"...se scria în Denver Post, remarcându'se și paleta largă de instrumente folosite de grupul cu un sound de un înalt vocabular armonic și melodic și totodată imediat recognoscibil.
Audiția celor...ați ghicit, 20 de scurte piese atât de imprevizibile -povestind despre călătorii spațiale, dans, curățătorii chimice, pirați, autobuze, whiskey și lilieci- invită nu numai la căutarea celorlalte albume anterioare (din care primele două apărute la casa Secretly Canadian), ci și a altor nume asociate componenților Elefanților Japonezi, cum este grupul Beat Antique.
Iată cine sunt pe cei 2 membrii fondatori cu experiențe anterioare în câteva grupuri de jazz experimental din Chicago:
Sylvain Carton: guitar, vocals, alto sax, bass clarinet, bari sax, tenor sax & flute
David Gantz: junk percussion, vocals




<

joi, 7 noiembrie 2013

"Powerplay"...

...sau cum am mai putea numi "piesa de rezistență" a acestui blog...dacă ar trebui să existe neaparat vreuna -zic mai bine haideți s'o numim "mascota" blogului: "Norrgarden Nyvla" - Fred Frith ..."From Friths 2nd solo album Gravity (1980)", aici în varianta camerală:
<iframe width="420" height="315" src="//www.youtube.com/embed/Dj0wlKlbGTc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Anii '80 rămân unici și irepetabili în conturarea, definirea și definitivarea free-rockului și a curentului Rock In Opposition (R.I.O.), trend al cărui personaj central a rămas ca grup Henry Cow iar ca artist multiinstrumentist, profesor autodidact și mentor, același Fred Frith.

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Matana și darul ei: COIN COIN, moneda cu 12 fațete


Are 37 ani, tatuaje pe brațe, body piercing (inele în nări), părul ruginiu în șuvițe răsucite "Rasta style", geacă neagră Denim imprimată pe spate cu figura Angelei Davis, ghete grele de infanterist în picioare...
"Ei bine, ea (Angela Davis) e unul dintre idolii mei. Tatăl meu -politolog știintific- o cunoaște personal și când eu eram doar o fetiță mi'a dat o copie din autobiografia ei. Am citit'o și cartea m'a inspirat să iau o atitudine fermă, sa vorbesc răspicat când e cazul și să fiu eu însămi".
Daryl Roberts tatăl e însă totodată și un fan de free-jazz al iconicilor Sun Ra și Albert Ayler, așa încât sunetele potente, adesea seismice ale muzicii lor erau familiare Matanei încă de la 5 ani când a luat în mână primul clarinet. Tot tatăl a inițiat'o în muzica clasică, dar când a ajuns la liceu un profesor i'a propus să cânte la saxofon în trupa școlii. "Atunci a fost un fel de declic".
În Chicago-ul natal a studiat cu maeștrii din colectivul AACM, cel mai mult cu regretatul saxofonist tenor Fred Anderson (1929 – 2010)...dar și cu chitaristul Jeff Parker (Tortoise, Isotope 217 și Chicago Underground Trio). Muzica acestor grupuri -amestecând rock, dub, electronica și improvizație- a atins coarda sensibilă a Matanei, iar asta a condus'o să facă parte din trioul de jazz Sticks and Stones, tot la începutul anilor 2000 ea apărând și pe un album al grupului Godspeed You! Black Emperor. De atunci datează legăturile ei cu artiști aflați sub contract cu casa de discuri canadiană Constellation Records.
Deși s'a mutat apoi la New York, legăturile cu "Windy City" (Chicago) au rămas puternice: albumul de debut " The Chicago Project" e coprodus de John McEntire de la Tortoise și'i etalează pe Vijay Iyer (p-no), Josh Abrams (bass), Frank Rosaly (dr), Fred Anderson (t-sax) și Jeff Parker (gtr).
Invocațiile din blues, frazarea în forță și simțul ritmic elegant devin caracteristici proprii muzicii Matanei, ea pendulând în interpretare între momente subtile și dinamice iar compozițional preluând din moștenirea avangardiștilor ei preferați Ornette Coleman, Henry Threadgill și a poligloților Tortoise.
Viața și cariera n'au fost lipsite de probleme în trecutul recent: dacă ea, Matana, are un prenume de sorginte ebraică (însemnând "gift", adică "dar", "talent", "înzestrare") mai puțin suspectat, fratele ei cu prenume arab a avut multe necazuri după momentul 9/11.
În Chicago i s'a cerut odată întrun grup să danseze și să'și scuture fundul, chiar dacă era vorba de o piesă a lui John Coltrane interpretată la saxofon...și în general a fost tratată acolo mai mult pentru cum arăta decât pentru cum cânta. Deși jazzul e o artă liberală care predică egalitate pentru toți, femeile în jazz -mai ales cele care nu sunt vocaliste și/sau pianiste- simt încă povara unor arhetipuri. Industria e condusă de bărbați pentru bărbați: de la o femeie încă se așteaptă să facă "ochi dulci"...Mi se mai întâmplă pe la "soundchecks"-uri să fiu întrebată și acum dacă sunt vocalista trupei și asta mă enervează la culme."No, motherfucker, I am a saxophonist! Just wait and listen!"
De prin 2005 lucrează la proiectul epic COIN COIN, un impresionant concept muzical al experienței umane demarat din căutările originilor propriei ei familii în Anglia, Irlanda și Franta și din fascinația din copilarie pentru stafii, spirite, spiriduși, obiecte antice și podoabe rituale, cu urmele și diversele povești pe care acestea le'au lasat. COIN COIN se mai dorește și o istorie a sclaviei în America în 12 capitole și cum asta a condus și afectat viețile afro-americanilor din sec. XX.
"Hotel2Tango" din Montreal/Canada a fost studioul unde împreună cu 15 muzicieni, Matana în cuplu vocal cu Gitanjali Jain a "țesut" povestea capitolului 1: "Gens de couleur libres" [Constellation; 2011].
A fost un "performance" de 90 minute redus pe CD la 1 oră, "Libation for Mr. Brown: Bid em in…" fiind tema centrala: un gospel-blues de 15 minute cântat în stil "acappella" și rememorând o licitație cu vanzare de sclavi. Iar finalul, dedicat mamei sale, se numește "How Much Would You Cost?"...titlul lăsând loc răspunsului în continuarea ciclului din care a apărut între timp și capitolul 2: "Mississippi Moonchile" (Constellation, 2013).
Realizat de data aceasta cu o formulă restrânsă de 6 muzicieni din New York , este vorba de un material și mai închegat conceptual, cu Matana la voce și alto-sax...Shoko Nagai (piano), Jason Palmer (trumpet), Thomson Kneeland (double bass), Tomas Fujiwara (drums) și Jeremiah Abiah (operatic tenor voice).
"COIN COIN e unul dintre acele discuri originale și complexe ancorate atât în tradiție cât și vizionare pe care l'ai așteptat chiar fără să ști că ți'l dorești" scria un critic, iar revista germana Jazzthetik sublinia: "Coin Coin face parte dintre cele mai importante albume de jazz din ultimii 10 ani. Dacă Matana o ține tot așa ea va deveni cu siguranță portavocea feminină pentru o nouă scenă a jazzului, refractară și conștientă politic."
Artista folosește o practică compozițională numită PSQ-Panoramic Sound Quilting și o instalație proprie de sunet COIN COIN Happenings, așa încât și aparițiile "live" cu aceste prime 2 capitole sunt adevărate experiențe multi-media.
“There are some things I can’t tell you about…” șoptește Matana întro împletitură de stări și sentimente evocate de cap. 2:  putere, mândrie, rușine, suferință, empatie, elogiu, eliberare și transcendență, în sensurile cele mai largi și specifice, ceea ce conferă materialului brut o altă captivantă frumusețe.


http://www.theguardian.com/music/2008/feb/08/jazz.urban
http://www.music.ucc.ie/index.php?/events/comments/matana_roberts_coin_coin
http://cstrecords.com/matana-roberts/
http://www.banffcentre.ca/faculty/faculty-member/3927/matana-roberts/
http://inthesetimes.com/article/12279/matana_roberts_genealogy_of_jazz#13814806883741&action=collapse_widget&id=4019274
<iframe width="420" height="315" src="//www.youtube.com/embed/-UKRVs2N6OU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

miercuri, 9 octombrie 2013

Médéric...și cornetul său de buzunar

Are un pronume de memorat, dacă ne gândim la americanca pianistă & vocalistă...Meredith Monk.
La 43 de ani nu este un compozitor remarcabil precum Michel Portal sau Louis Sclavis cu care a colaborat, dar în jazzul de astăzi asta nu e o condiție obligatorie a unui adevărat artist original. Altele sunt deocamdată atuurile lui Médéric Collignon: maniera cu totul aparte de adaptare și interpretare cu grupul propriu a temelor unor Ennio Morricone, Miles Davis sau Robert Fripp/King Crimson, dincolo de contribuții cu mai multe instrumente și cu intervenții vocale în formule diverse ale altor muzicieni au făcut ca Victoires du Jazz (forul suprem anual de decernare a excelențelor din jazzul francofon) să-l alegă "revelația instrumentală a anului 2007", "artistul", respectiv "albumul anului" în 2010 și 2013. E vorba de același artist care câștigase și marele premiu al discului cu albumul "Porgy and Bess", decernat de academia Charles-Cros în 2006...iar din martie 2009 devenise și "Cavaler al Artelor și Literelor".
Iată că dacă'i vorba de "Franța" si de "trompetă", Erik Truffaz (53 ani) nu rămâne singurul la care să ne gândim...iar dacă luăm doar perioada ultimilor 5-6 ani, poate nici chiar primul...
De fapt o rudă apropiată a trompetei, cornetul de buzunar cu pistoane este instrumentul predilect al lui Médéric (vezi desenul)



Modul lejer și suplu în care este folosit acesta, plus folosirea vocii în improvizații, tehnicile de scat, beatbox, vocalizele în registru înalt "suraigu", "învelite" de efecte electronice pentru a deforma, amplifica sau modula vocea...iată elemente care îl identifică ușor si îl particularizează pe francez...iar în funcție de cerințe el poate la fel de facil aborda cornetul dublu, flügelhornul, trompeta cu valvă, claviaturi, percuții electronice sau instrumente-jucărie. "Ascuțimile" atinse cu cornetul sunt dublate de cele ale vocii uneori în translatări insesizabile, amintind de tehnicile germanului Theo Bleckmann sau ale americanului Mike Patton (Faith No More, Mr. Bungle, Fantômas, Tomahawk, etc), iar stăpânirea diverselor genuri - de la funk, hard-rock, jazz-rock...până la genul clasic contemporan al unor Olivier Messiaen și Edgar Varèse- conduc spre un jazz inovativ, mereu imprevizibil și plin de energie și spontaneitate, precum și abordarea și melanjul în proiecte alternative cu alte forme artistice: slam, balet, teatru, basm, operă...
”De la Miles Davis am învățat că nu mai există democrație în muzică” -se confesa Médéric întrun interviu din 2011- punctând că aranjând și adaptând piese vechi el este interesat de actualizarea lor, evitând să facă un jazz "necrofil" în acest omagiul adus epocii electrice revoluționare din debutul anilor '70, albumul "Shangri-Tunkashi-La" (Plus Loin Music, 2009).
"Nu există un singur fel de a face muzică. Și apoi trebuie ca ea să placă publicului și în același timp să și provoace, chiar să sperie! Adrenalina îmi face mare plăcere. Uneori eu îi avertizez: "atenție, asta va fi tare" sau "asta va exploda"...și ei trebuie să accepte regulile mele de joc."
Prezența sa de spirit și plăcerea de a improviza s'au manifestat și când în timpul unor concerte s'au întâmplat pane de curent, iar nașterea grupului Jus de Bocse a avut loc urmare a unui accident de mașină, povestit aici:
"http://www.crisscross-jazz.com/2010/03/31/criss-cross-rencontre-collignon-mederic/#more-6563".

Dintre participări/colaborări, vă recomand câteva albume/proiecte pe care veți descoperi și alți muzicieni interesanți:

"Sereine" (Label Bleu, 2001) al chitaristului Claude Barthélemy.
"Napoli's Walls", (ECM, 2003) - Louis Sclavis
"Human Songs" (Emouvance, 2006) - New Lousadzak (lider basistul Claude Tchamitchian)
"Addict" (Chief Inspector, 2006) - Collectif Slang
"Camisetas" (featuring Jim Black) (Chief Inspector, 2007) - Camisetas
"Scirocco" (Jazzwerkstatt, 2009) - Wanja Slavin (saxes, clarinet) Quintet
"Crouch, Touch, Engage" (Naïve Records, 2009) - Andy Emler (piano, organ) MegaOctet [CD + DVD]
"Guillaume Perret (saxes) & the Electric Epic" (2012, Tzadik)

...alături desigur de cele 3 albume ca lider al propriei trupe:

Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "Porgy and Bess" (Minium, rec. 2004, rel. 2006)
Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "Shangri-Tunkashi-La" (Plus Loin Music, 2009)
Médéric Collignon & le Jus de Bocse: "À la Recherche du Roi Frippé" (Just Looking Productions, 2012)


 


miercuri, 2 octombrie 2013

Septembrie...pentru bateriștii John Hollenbeck și Harris Eisenstadt

E o lună inspiratoare, dar nu pentru oricine...în cazul muzicienilor americani oricum o lună mai specială începând din 2001...
The Claudia Quintet: "September" (Cuneiform, 2013) este ultimul album al grupului bateristului bandleader și compozitor John Hollenbeck (45 ani), un jurnal personal de idei, impresii și senzații transpuse muzical. Din 2001 John și-a propus ca în fiecare an câte 4 săptămâni din aglomerata sa agendă -în special cele din luna septembrie- să fie dedicate compoziției, să convertească astfel reziduurile traumatice întro creație umanistă. "Am fost interesat în mod special -explică el în booklet- cum un act non-violent de compoziție tămăduitoare ar putea ajuta pe cineva să devenă mai bun și mai profund"...iar septembrie este o lună minunată de tranziție dinspre vară spre toamnă, echivalentul lui joi -ziua favorită din săptămână a artistului- Thursday fiind de altfel laitmotivul sărbătorit  în cântec al primului album The Claudia Quintet. ("Rising Star Acoustic Jazz Group" în clasamentul criticilor revistei DownBeat din 2008).
Au fost așadar în septembrie "retrageri", momente de "alone time" obținute chiar prin vizite la reședința câte a unui muzician, acolo unde a fost posibil. Ziua era petrecută afară iar serile la adăpost de frig. E vorba în acest caz de Blue Mountain Center din munții Adirondack -nordul statului New York- locul mirific cu oameni incredibili față de care autorul dorește ca prin muzică să-și manifeste profunda sa gratitudine.
Datele din titluri (altele decât 11...) reprezintă momentele când compozițiile au demarat sau au fost finalizate, ușor astfel și de salvat ca fișiere în computer, în timp ce subtitlurile se referă la principala idee a piesei sau uneori doar la primul lucru, muza care l'a inspirat în începerea compoziției.
Celălalt principal obiectiv al acestui set  a fost crearea unei muzici care poate fi comunicată și interpretată fără folosirea partiturilor scrise: "Simt că cu cât sunt mai capabil să lucrez piesa fără notații pe pagină, cu'atât mai ușor poate fi pentru grup s'o învețe și s'o memoreze fără înscrisuri. Suntem puțin mai fericiți și ne simțim mai confortabil întro lume fără suporturi de pagini."
Preferatele mele de pe album, piesele 04."September 29th 1936 "Me Warn You" și 08."September 24th Interval Dig". Componența Claudia Quintet:
John Hollenbeck: drums, percussion; Red Wierenga: accordion; Chris Speed: clarinet & tenor saxophone; Matt Moran: vibraphone; Drew Gress & Chris Tordini: acoustic bass.

Pentru mai tânărul dar la fel de activul Harris Eisenstadt (38 ani) -deasemeni baterist bandleader și compozitor, canadian de origine și stabilit tot la New York- acest septembrie a însemnat lansarea lui "Golden State" (Songlines, 2013), al 15-lea album ca lider din 2001. După ce, printre anterioarele proiecte se remarcase și cu..."September Trio" (Clean Feed, 2011).
"Eisenstadt își formează încontinuu noi formule pentru a se potrivi cu varietatea de muzică pe care o are în cap" -observa criticul Jim Macnie de la revista Village Voice, aceasta ultimă formulă continuând mai vechile Fight or Flight, Ahimsa Orchestra, The All-Seeing Eye + Octets, sau Woodblock Prints.
Influențat de Led Zeppelin's John Bonham și apoi de tobarii de jazz Tony Williams, Elvin Jones, Tony Oxley și John Stevens, H.E. a  intrat sub tutela lui Barry Altschul, a studiat percuția în Africa și a lucrat cu Wadada Leo Smith, cu musicieni din Bali, Gambia, Ghana, Morocco, Iran și Senegal...și a contribuit la coloane sonore pentru filme precum "Perfect Film", "Work", "The Wedding Crashers", "The Hebrew Hammer" și "Dahmer"...iar muzical jazzul său a luat o direcție camerală sugerată de Eric Dolphy - de unde a împrumutat ideile de tempo, formă, armonie și melodie; de Yusuf Lateef - cu care a avut chiar șansa să și colaboreze-...și de gruparea AACM, incluzând desigur și pe mentorii deja amintiți Leo Smith și Barry Altschul.
"M'am gândit de data aceasta -declară artistul- la sunete, texturi și personalități muzicale care mă interesează, mai ales la combinația fantastică de flaut cu bassoon. Mi'am dorit să le combin întrun mic grup pe Sara (Schoenbeck) și pe Nicole (Mitchell) de mult timp, după ce le'am auzit în (Anthony) Braxton 12tet, iar basistul Mark Dresser reprezintă oricum o forță singulară care face ca orice grup în care apare să sune gigantic...așa încât am plănuit piesele în avantajul calităților lor de interpreți și improvizatori, indiferent dacă în momente solistice, improvizații de grup, în părțile scrise interpretate uneori strict, alteori complet liber".
Un album conceput pe ideea de narativ abstract, neprogramatic...și precedat de o singură repetiție, 2 concerte și o zi de lucru în studio.
Cu'atât mai bine venit acest album cu bassoon-ul Sarei Schoenbeck în prim plan, cu cât recent ne'a părăsit una dintre puținele specialiste ale acestui instrument (vezi imaginea), scoțianca Lindsay Cooper (ex-Henry Cow, News From Babel, etc).
Recomandabile, dintre albumele anterioare ale lui H.E.:
"Guewel" (Clean Feed, 2008)
Ciclul "Canada Day": vol. I (2009);  II (2011) și III (Songlines, 2012)
"September Trio" (Clean Feed, 2011)
Harris Eisenstadt / "Ombudsman": "Canada Day Octet" (482 Music, 2012)
...și acesta, descoperit la circa o lună după postare:
Harris Eisenstadt September Trio: "The Destructive Element" (Clean Feed, 2013)
     (Harris Eisenstadt, drums; Ellery Eskelin, tenor sax; Angelica Sanchez, piano)

Harris Eisenstadt este anunțat peste doar 2 zile -4 octombrie 2013- pe afișul festivalului sibian "Jazz &...More" IX, în componența grupului The Convergence Quartet








sâmbătă, 28 septembrie 2013

Valoros, fără vreun dubiu...Lucien Dubuis!

Are 39 ani (născut în 20 iuinie 1974) , este elvețian, tată și profesor de muzică...
Muzician (absolvent al Conservatorului din Montreux), compozitor de jazz avangardist și muzică liber improvizată...alto-saxofonist, clarinetist (bas și contrabas) în mai multe formule de grup și cu albume apărute începând din 1996...și cu mai multe premii, distincții și onoruri câștigate. Mereu alături de el, secția ritmică funky a trioului său de bază, cu Lionel Friedli (tobe) și Roman Nowka (bas și chitară electrică).
Activ în muzica de teatru, film și "chanson"-ul francofon, este imediat ușor de recunoscut, chiar în formule mai extinse.
...Acestea au fost câteva informații de bază despre un muzician recomandat cel puțin de 2 factori: de școala de jazz elvețiană (de unde au provenit relativ recent si excelenții pianiști Nik Bärtsch('s Ronin) si Colin Vallon) și de sound-ul aparte al clarinetelor sale, destul de rar auzite în jazzul contemporan...dar atât de bine puse în valoare de veteranul britanic John Surman...Un "nou John Surman, elvețian" a fost chiar una dintre primele asociații pe care le'am făcut când m'am hotărât să aprofundez subiectul L.D., evitând influența descrierii de pe site-ul "www.luciendubuistrio.ch", obligatoriu măgulitoare: "muzica e rezultatul unor noi definiții și orizonturi, simultan modernă și primitivă, dobândind un concept condus de limbajul tânăr al unei revoluții. Imaginați-vă un cromozom care amestecă gene de la John Coltrane cu ADN-ul de la Beastie Boys: Lucien Dubuis Trio se bucură cântând jazz, exact cum Madonna s'ar bucura de sex după un an petrecut în închisoare, cu poftă!"
Când însă am deschis site-ul, parcursesem deja o mare parte a discografiei și am realizat că nu prea se exagerează acolo...Nu se omite (la secțiunea "trio") punctarea unui ingredient care nu lipsește de pe CDurile lui Lucien: umorul și jocul dezimvolt (în interpretare, citate, voci, titluri, etc).
"...Un soi de free-funk-alternativ...e dificil să etichetezi o muzică atât de inovatoare" scria un jurnalist de la Journal de l'AMR....ceea ce ar putea fi un punct de start pentru curioșii începători în descoperirea muzicii lui Lucien Dubuis, al cărui nume apare pe peste 20 CDuri. Se poate porni de la "Ultime Cosmos", cel mai cunoscut album apărut la o casă de discuri importantă (ENJA Records, 2009) și cu Marc Ribot invitat la chitară...și apoi mergând sau înapoi în timp, sau urmărind realizările de după.
Dintre care vă recomand:
(Lucien) Dubuis/ (Cristoph) Studer: "Avec Les Pouces" Madame Chili (Unit Records – UTR 4151 /Switzerland, 2004)...colaborare cu pianistul organist C.Studer.
Lucien Dubuis Trio: "Le Retour" (Unit Records UTR4199, 2007)...începutul seriei S.F. de expansiune cosmogonică....continuată după "Ultime Cosmos" cu:
Lucien Dubuis Trio & The Spacetet: "Design Your Future" (Unit Records – UTR 4445, Switzerland,  2013), cu participarea unui grup string quartet, The Spacetet Ensemble.
...și eventual fără a ocoli mai vechile formule Crossover Jazz Trio sau Old School Quartet, sau recentul material al trioului său de bază, "Future Rock" (Unit Records, 2012).
Iar dintre colaborările recente:
Yves Reichmuth Quartett (with Lucien Dubuis): "Fingertongue" (Veto, 2013)...ocazie să descoperiți încă un produs al noului jazz elvețian, pe chitaristul Y.R.
Lucien Dubuis Trio cântă la Novi Sad și la Belgrad, la "Zilele culturii elvețiene", pe 16 și respectiv 18 octombrie 2013....


 

duminică, 22 septembrie 2013

"Transcendența" lui Jaimeo Brown

Se vorbește ca despre unul dintre "albumele anului" în jazz, cu'atat mai mult în ceea ce privește discurile de debut: Jaimeo Brown:
"Transcendence" (Motéma Music, 2013) este creația unui tânăr de 34 ani, baterist/ percuționist/ compozitor și conceptualist, creator al unui melanj etnomuzicologic cu elemente din blues, negro spirituals, gospel, rock, electronica și modern jazz. Participă la acest efort membrii familiei sale: tatăl Dartanya Brown (bas), mama Marcia Miget (pian/flaut), sora Marisha Rodriguez (voce) și fetița sa de 2 ani, Selah (voce, la finalul piesei "I Said")...Alături de familie, nume consacrate de muzicieni: chitaristul Chris Sholar, tenor-saxofonistul JD Allen, pianista Geri Allen, grupul de "spirituals" al veteranelor țesătoare din Alabama rurală Gee Bend Quilters Singers, plus cântărețele Me'shell Ndegeocello și Falu (Eastern India). Iar din staff-ul tehnic, se disting câștigătorul "multi-GRAMMY-Awards" Russ Titelman (producător pentru Eric Clapton, James Taylor, George Benson, Randy Newman) și Todd Whitlock (inginer de sunet la Wynton Marsalis, Chick Corea, Béla Fleck, Sting, Wayne Shorter). Conexiunea cu pionieri ai "spiritual jazz"-ului ca Max Roach, John Coltrane sau Randy Weston este implicită pe acest album influențat în egală măsură și de impresiile provocate de o călătorie a lui Jaimeo în Ghana africană, cât și de muzica numită "carnatică" din India de Est interpretată la tradiționalul instrument tanpura.
De aici și din cântecele Gee Bend -cu care a luat contact în studenție la Ri autgers University, în cercetările pentru elaborarea tezei sale personale "How the Black Church Affected Jazz"- a rezultat conceptul-experiment de transformare a durerii și mântuirii în artă, un medium pentru tămăduire și cult în context improvizatoric jazzistic: "Transcendence".
"Ceea ce am încercat să fac a fost să urmez simplitatea și să caut numitorul fiecărei esențe muzicale" spune Brown. "Fiind un produs al generației hip-hop și având părinți care sunt muzicieni de jazz, am privit toată muzica în diferitele ei moduri de expresie, în mod egal. Asta m'a ajutat mult să înțeleg si să găsesc numitorul comun din gospel, blues, jazz și muzica din India de Est, ca să pot crea eu însumi o continuitate în cadrul tuturor acestor idei diverse". Jaimeo Brown Transcendence la festivalul german "Jazzahead!" 2013, aici:
Iar aici, un scurt documentar cu Jaimeo despre realizarea proiectului Transcendence:

joi, 15 august 2013

"Chapeau bas"...merge și pentru FES

Sunt în jur de 15 membrii în acest bigband belgian Flat Earth Society ("Societatea Pământului Plat") aparent mai mereu întro stare de confuzie creativă, bazată pe bogata tradiție locală -denumită "HaFaBra"- a trupelor cu secție consistentă de suflători. O estetică impusă de fondatorul clarinetist Peter Vermeersch, care s-a asociat cu diverse companii de teatru, film, dans și cu reprezentații de circ, încă de la prima apariție "live" din 1997...și care continuă și mai excentric și inventiv realizările cu trupele anterioare: Union, Maximalist! (nume ales intenționat în antiteză cu minimalismul etalat muzical!), X-Legged Sally, A Group, etc.
Peter Vermeersch compune întro gamă largă pendulând între pop avangardist, jazz și classic...și a produs și a ajutat la lansarea celui mai cunoscut și reputat indie band belgian, dEUS.
Tot el a fondat și deține propria casă de înregistrări Zonk!Records iar pe primul album "Bonk" apar deloc întâmplător și 2 piese cover după excentricii californieni și eternii anonimi The Residents.
Numărul 13 este unul considerat rotund de bigbandul FES (!), așa încât anul apariției noului albumul denumit și numerotat astfel este unul jubiliar: "13" (Igloo Records). Explicația de pe copertă -"The most unreliable music since 1999"-certifică importanța albumului și nu contrastează cu nimic legat de ceea ce se așteaptă de la muzica FES ("unreliable", căutând sensurile, înseamnă: "nestatornic, inconstant; care nu prezintă încredere / garanții / siguranță; pe care nu te poți bizui; în care nu poți avea încredere; nesigur").
"Pe noul album, pe care am convenit să'l numim "13", vă servim porția noastră neobișnuită de gaz, haos și "chazz" (?). Al 13-lea album conține 13 piese, unele mai instrumentale ca altele. Călătoria muzicală acoperă variate peisaje și condiții meteo, orchestra rămâne mereu proaspătă și nebărbierită, muzica e cuțitul nostru de buzunar și busola, cuvintele de o profunzime rară. Industria de CDuri se va revitaliza complet..."
Așa descriu membrii grupului, mai în glumă mai în serios, acest album compus din 11 piese originale și 2 reluări, iar invitatul John Watts (un rocker prin excelență, fostul lider de la Fischer-Z) contribuie (guitar, voice & lyrics) la temele "Patsy" & "Unconditional Lucifer". Și nu e prima dată când invitații au colorat și mai bine un peisaj și-așa bogat pastelat...anterior printre alții fiind cello-istul olandez Ernst Reijseger, saxofonistul finlandez Jimi Tenor și pianistul american Uri Caine.
Nu lipsesc bineînțeles din instrumentație pachetul de saxofoane, clarinete, trompete și tromboane, plus tuba, chitara, basul, percuțiile, claviaturile, vibrafonul. O mențiune specială merită contribuția nelipsită la voce și acordeon a lui Win Willaert.
Sunt elemente care definesc înca odată -dacă mai era nevoie- cel mai original și mai îndrăzneț bigband belgian, chiar dacă nu în sensul tradițional al termenului. O muzică greu definibilă, dar interpretată și acum cu același entuziasm de către o trupă considerată de unii critici ca o solidă replică europeană a "Mamelor Invenției"/Mothers of Invention a regretatului Frank Zappa. Dacă nu ne părăsea prematur în 1993, v-ați fi mirat să întâlniți în discografia trupei lui Frank titluri precum cele ale FES-ului belgian: "ISMS" (2005); "Psychoscout" (2006) sau "Cheer me, Perverts!" (2009)?

sâmbătă, 10 august 2013

Ben Monder, Theo Bleckmann....și "Hidra"

"E o muzică din altă constelație"...Ăsta mi'a fost primul gând după ascultarea noului "Hydra" (Sunnyside, 2013), titlul referindu'se la același șarpe-monstru marin cu mai multe capete din mitologia greacă (și grupul Toto, printre alții, au un album numit astfel). E vorba de noul album al chitaristului Ben Monder: elaborat, plutitor, spațial, evocativ-narativ...similar tematic cu dramaticul ciclu flux/reflux de pe anteriorul "Oceana" (2005), considerat de criticul Nils Jacobson (www.allaboutjazz.com) "un album cu'adevărat excepțional care nu poate și nici nu trebuie categorisit". Atmosfera este după 8 ani transferată acum deasupra apei în mediul aerian, Monder împărțind rolul principal tot cu celestul vocalist ("heavenly voice") Theo Bleckmann. Cei doi -rodați și în câteva realizări în formulă de duo- se completează reciproc în pasajele minimaliste sau contrastează în momentele ritmic supraturate, alternînd unica și ușor identificabila lor estetică cu un lirism "post-Frisellian", între "dreamy soundscapes" și "visceral abstraction". Salturile rapide sacadate, evadările cromatice și arpegiile neo-clasice abundă pe un hibrid sonic captivant, considerat de Troy Collins (www.allaboutjazz.com) "unul dintre cele mai enigmatice și mai captivante albume din memoria recentă".
Piesele gravitează în jurul temei-titlu centrale, cea mai lunga piesă de pe album, ca pe "Oceania": 01. Elysium; 02. Hydra; 03. Aplysia; 04. "39"; 05. Yugen; 06. Tredecadrome; 07. Postlude; 08. Charlotte's Song. Completează formula de grup John Patitucci: bass (1, 5-7); Skuli Sverrisson: bass (2, 3); Ted Poor: drums (2-6); Gian Slater: voice (1, 7); Martha Cluver: voice (5, 7).
Dacă vă place vocea principală, același Theo apare ca invitat împreună cu Kurt Elling (care a fost și la JazzTM în luna iulie) pe albumul The Claudia Quintet + 1 (featuring Kurt Elling & Theo Bleckmann): "What Is the Beautiful?" (Cuneiform, 2011)

marți, 6 august 2013

Billy..."Da Bang!"

Noul album apărut post-mortem al regretatului Billy Bang -născut William Vincent Walker- (20 sept. 1947 – 11 aprilie 2011) este "Da Bang!" (TUM Records, 2013). E cântecul de lebădă care atrage atenția asupra unuia dintre cei mai valoroși violoniști din jazzul contemporan, aflați pe o listă scurtă care'i mai include doar pe Stephane Grappelli, Stuff Smith, Joe Venuti, Zbigniew Seifert și Jean-Luc Ponty. 
“Daydreams” este cea mai lungă, singura de pe acest CD și ultima piesă originală pe care compozitorul Billy Bang o adaugă catalogului său la finalul carierei, restul pieselor fiind tribute plătite amicilor și artiștilor care i'au influențat cariera: Don Cherry, Barry Altschul, Ornette Coleman, Miles Davis, Sonny Rollins...
Ascultând acest album, vă sugerez "in-between" să (re)citiți și interesanta biografie a violonistului, cu copilaria, școala și adolescența în care a fost nevoit să facă față la o sumedenie de probleme -inclusiv rasiale- și mai ales despre cum participarea sa ca infanterist în războiul din Vietnam i'a influențat ulterior viața și cariera, în special perioada și albumele de la care putem vorbi de o adevărată notorietate a violonistului în lumea jazzului:
2001: "Vietnam: The Aftermath: (Justin Time); 
2004: "Vietnam: Reflections" (Justin Time);
...Ecouri regăsindu-se și mai recent în 2010 pe albumul "Prayer for Peace" (TUM Records).
Interesant e și faptul că la momentul înregistrărilor, finalizate la începutul anului 2011 cu 2 luni înainte de a ne părăsi, Billy Bang (63 ani) nu era conștient de stadiul avansat al bolii sale (cancer la ficat). Formula de grup folosită pe "DA Bang!" este: Dick Griffin (trombon); Andrew Bemkey (pian), Hillard Greene (dublu bas),  Newman Taylor-Baker (tobe).
Iar apropos de casa de discuri TUM Records, este un label care de ceva mai bine de 10 ani constituie replica finlandeză la casa germană ECM, cu un fler și o deschidere ceva mai accentuate spre avangardă. Și unde a apărut și FAB Trio (Billy Bang, Joe Fonda, Barry Altschul): "History Of Jazz In Reverse" (2011), un album despre care se pot face câteva asocieri și se pot găsi asemănări cu "Da Bang!"...și care a avut recenzii bune, chiar excelente unele, fiind plasat "undeva între romantism și impresionismul abstract...o muzică oferită de viață" (conform lui Raul da Gama, publicist pe "www.theworldmusicreport.com") 

"//www.youtube.com/embed/zQqm0aMRQewt"

vineri, 2 august 2013

Un Bob mai vechi


Am pornit căutările invers temporal în cazul basistului Robert "Bob" Hurst (49 ani, 4 premii Grammy, ex-Jay Leno Tonight Show, ex-frații Marsalis, ex-SF Jazz Collective, ex-Jazz Soul Seven, etc) pornind de la noul album 2013 "BoB, A Palindrome" (elegant și "cool" regal post-bop) înapoi în trecut, spre anterioarele 5 albume ca bandleader și am dat printre ele și de: 
Robert Hurst III: "Bob Ya Head" [Bebob Records, 2010]....un CD absolut minunat, atrăgător și incitant de la prima audiție...și pe care'l ascult a 3-a oară acum, încă nerevenindu'mi din surpriză și revelație. Între care surprize și aceea că totuși nicio cronică din cele citite, deși mai toate cu remarci la electronics-urile și ritmurile Afro, nu a facut asocierea cu muzica pionierilor Weather Report/Zawinul Syndicate. Nu trecuseră nici 2 minute din disc și eu deja am fost tentat de această analogie. Acum chiar cred că dacă mai traia, albumul acesta - inclusiv prin chorus-uri și voci, chiar și cele din intervențiile hip-hop - ar fi putut face lejer parte integrantă din discografia maestrului claviaturist austriac, albumul acesta cu piese 100% originale fiind pur și simplu un up-to-date la anul 2010 pentru "My People" (1996) sau "Faces & Places" (2002), cu care "Bob Ya Head" poate face oricând pereche.
Piese remarcate: 02."Optimism" (cu un chorus savuros de copii) /04. "Comes You, Comes Love"/07. "Munyungo In Da Jungle"/09. "Alice and John" (tribut adus soților Coltrane)
Și la final un solo de bass al autorului, "When Drums Stop", în care R.H. prezentându'și colegii le multumește deopotrivă și cumpărătorilor CDului și celor care vor descărca -legal sau ilegal- albumul via Internet...
Personal: Robert Hurst: acoustic and electric basses; Darryl "Munyungo" Jackson: percussion; Sy Smith: vocals; Vincent Bowens: tenor saxophonist; Scott Kinsey: keyboards; Marcus Belgrave: trumpet; Karriem Riggins: drums.
Fără corul de copii, o altă variantă la "Optimism", aici:

luni, 29 iulie 2013

"Curcubee bosniace" și "Copilul scorpion"

Bosnian Rainbows și Scorpion Child ("a high energy twin-guitars band") sunt printre vârfurile verii în ceea ce privește noile apariții în rock, cu albumele lor eponime de debut ("Curcubeele"..,ce-i drept fiind anticipate de turneele începute în 2012).
Răutacioșii superficiali i'au numit deja pe texanii S.C. "epigoni Led Zeppelin" (cum s'a întamplat în anii '80 și cu germanii Kingdom Come, porecliți de detractori încă de la primele albume "Kingdom Clone"), alții mai atenți au nuanțat: ori și prin alte analogii (vocea lui Aryn Jonathan Black asociată cu Ronnie James Dio/era Rainbow, The Sweet, Slade), ori detectând incipiența unor caracteristici chiar originale în muzica trupei...Cea mai interesantă ipoteză mi s-a părut aceea lansată de un jurnalist care vede albumul apărut pe 21 iunie la casa Nuclear Blast ca unul foarte plauzibil perioadei active Led Zeppelin și care implicit ar fi avut loc în discografia fabulosului grup alături de clasicele "Houses Of The Holy", "Physical Graffiti" sau "Presence" (!). Vom vedea ce se va întâmpla cu acești tineri texani, dacă vor depăși alte trupe care au revitalizat  hard rock-ul și heavy metal-ul anilor '70: THE ANSWER, GRAVEYARD, GHOST, UNCLE ACID AND THE DEADBEATS, RIVAL SONS, WITCHCRAFT, THE SWORD, PURSON, etc.
//www.youtube.com/embed/nYw9hFeonW8"

În timp ce în cazul Bosnian Rainbows lucrurile's ceva mai complicate, fiind vorba de un nou proiect autoprodus al "eminenței cenușii" de la The Mars Volta, chitaristul Omar Rodriguez-Lopez, însă foarte diferit stilistic și de fostul grup și de mai toate numeroasele proiecte solo sau colaborări. Omar conduce din umbră noul band care o are în față pe talentata și atractiva vocalistă tex-mex & ex-Le Butcherettes, Teri Gender Bender (aka Teresa Suarez). O lungă înșiruire de scurte descrieri din presa mondială -toate de la pozitive în sus!- ar trebui nu să vă deruteze, ci să vă convingă să găsiți/ascultați albumul pentru a vă face apoi voi înșivă o opinie. Singurul impediment găsit de mine trupei deocamdată este faptul că anul trecut au apărut câteva bootlegs-uri live, cu sunet chiar bun (de ex. "Live at Luxor"/Cologne/De, 2012-09-06), versiunile unor piese concurând serios și diluând impactul variantelor de studio; în plus pe aceste "live"-uri apar și câteva teme inedite.

* Wikipedia: Genre(s): "Pop/Rock, Alternative/Indie Rock, Indie Electronic, Indie Pop"
* New Musical Express (NME): "Punky Prog"
* Mojo: "from fractured futuristic funk rock, to thorny melodic pop, to resonant power balladry, with roots in alternative, punk and electronic...but indeed a whole new direction"
* Kerrang!: "Woozy sounds and intricate soundscapes"
* All Music Guide: "an ode to goth rock and new wave...an alternative to Santigold, the Yeah Yeah Yeahs, or the Knife...a daring, excellent debut that is as compelling as it is ambitious."
* Paste Magazine: "post-rock and new wave"
* Consequence of Sound: "Teri Gender Bender is Chrissie Hynde, or Cherie Currie, or Siouxsie Sioux sings: new wave (“Dig Right in Me”, “Torn Maps”, “Red”), garage-pop (“Always on the Run”, “I Cry For You”), post-psychedelic pop (“Mother, Father, Set Us Free”).
(n-am tradus în românește, mulți din termenii descriptivi "sunând" mai bine în engleză, de'acolo de unde și provin).



duminică, 21 iulie 2013

Încă o trupă apropiată geografic de noi: EYOT, "a band to watch out for"...


"Drifters" (NeuKlang) este albumul lansat la începutul anului 2013 de formula EYOT din Niš condusă de pianistul sârb Dejan Ilijic, numele trupei venind de la denumirea unor mici insule nepopulate de pe râul Thames din Anglia: "eyot" (sau "ait"), în sensul figurat de "no man's land"...ceea ce transpus în limbajul sunetelor înseamnă intenția etalării unei muzici originale.


Un grup aflat pe "Creasta valului" -"Crest Of The Wave" fiind chiar una dintre piese- cu o muzică incluzând ingredientele unui jazz modern de tip "fusion" cu inflexiuni prog-rock marca anii '70, ecouri minimalist-ambientale, tușeuri din clasic și teme tradițional balcanice. O confirmare certă și totodată un pas înainte față de excelentul debut al cuartetului, "Horizon" (Ninety and Nine Records, 2011).
Construcția unor piese pianistice repetitive cu accentuarea graduală a tensiunii și dramatismului ne face să ni'l reamintim pe elvețianul Nik Bärtsch și al său hipnotic Ronin. "...An absorbing musical journey" este concluzia criticului Ian Patterson în critica sa de pe site-ul "allaboutjazz", analogiile stilistice ale acestuia fiind făcute cu trupa Radiohead și pianiștii Neil Cowley (U.K.) și Stefan Rusconi (Elveția)...Criticul ne mai garantează și deliciul urmăririi "live" a unui concert EYOT...cu a lor alchimie muzicală specială care face ca band-ul să fi apărut deopotrivă în centre culturale importante cât și la festivaluri diversificate, de jazz, punk si rock (!).
Ceea ce ne duce imediat cu gândul și la demult consacratul și eclecticul grup maghiar Djabe, etalat deasemeni în varii împrejurări...Și ca să duc analogia și mai departe, apropos de concertul Djabe & Steve Hackett din Poiana Lupului la ediția din 2008 a Festivalului: mi-aș dori să-i văd la Timișoara sau Gărâna.
Componența EYOT:
Dejan Ilijic: piano;
Sladjan Milenovic: guitar;
Milos Vojvodic: drums;
Marko Stojiljkovic: bass.




sâmbătă, 20 iulie 2013

La "Crinii tigrați"...cu Daika Attila/ Radio Transilvania-Oradea-, la Viena pentru un interviu cu Tiger Lillies în 2008

"Da ` cine`s dom`le  TAIGAR LILIZ astia ?- ma intreba cineva, asa cum poate va intrebati si voi/Dvs...Un raspuns, mai mult decit pertinent, il puteati afla din numarul trecut din pana lui Victor Andries, cu care am impartasit atit ravasitorul prim impact (cind au ramas afara mai multi decit cei ce au avut acces inauntru !) cit si deliciul reintilnirii intr-unul din cele 13 spectacole sustinute in capitala valsului.
Da, exista dragoste la prima auditie si Tiger Lillies sund una dintre dovezi...E insa nevoie de deschidere, de dorinta de a fi surprins. Iar odata intrat in hora lor decadenta,cu greu iti mai doresti sa gasesti « exit »-ul...Cenusiul nu cred ca exista in vocabularul celor ce ma devasteaza sentimental prin incursiunea in muzica lui Erich Zann. Daca cineva ii vede pe strada, poate nu da doi bani pe ei. Ar fi si culmea ! Pentru ca pretul lor « corect » e : 3 parale ! Brecht-iene , nicidecum vieneze.
Apropos : stiti care e cel mai frumos si important oras al Germaniei ? Daaaa : Austria!
Oare de ce cei care sint considerati mai germani decit nemtii nu agreeaza aceasta poanta BLOODHOUND GANG ?? In cazul T.L. ar arata altfel, pentru ca ei sint posesori de "british sense of humour", in care nu stiu de gluma...Stiu insa cum sa instaureze o stare de spirit si cum sa o mentina un spectacol intreg.
Asta s-a intimplat si la premiera din 17 mai la care am avut placerea sa fim acreditati cu Victor (multumiri majore d-rei Eva Koschuh), o poveste emotionanta sub umbra flautului fermecat. In centru e o mama cu ale ei 4 fiice fascinante, dintre care a treia, Marie Constanze, a devenit sotia lui Wolfgang Amadeus. Rolul cel mai grozav al matroanei familiei Weber a fost interpretat initial de un actor, Schikaneder, care considera ca astfel i-a facut o favoare vaduvei Mozart.
Desi nu am inteles din punct de vedere lingvistic piesa de peste 2 ore cu antract, jocul actorilor m-a dus cu gindul la o noua forma de Teatru Muzical, peste care T L se muleaza cu nonsalanta, asa cum s-ar fi potrivit si in Viena sec al XVIII-lea, in teatrul lui Schikaneder.
Ceea ce s-a intimplat pe scena a fost o demonstratie de forta a prejudecatilor impotriva familiei Weber, mai ales a mamei Cilly (rol jucat minunat de Robert Meyer), care incerca sa-si « vinda » fetele celui ce oferea mai mult. Cu un sot sarac, iar ea ramasa fara pensie, spera in intretinerea din partea barbatilor pretendenti. Cu siguranta, asa ceva poate trezi empatie in cei ce au trait momente de pauperitate in viata. In timpul piesei Mozart nu a aparut, el fiind mereu in camera alaturata, de unde putea fi auzit compunind...Lucrarile genialului muzician si ale celor de la TL s-au contopit intr-un intreg, rotunjite de orchestra aflata jos, in fata scenei, care a fost ridicata de un dispozitiv la sfirsitul piesei  pentru a primi aplauzele deloc zgircite ale auditorilui in care eleganta lipsita de opulenta era fireasca, la ea acasa, precum snitelul, strudelul si Strauss (asta da aliteratie...).
Setlistul TL din piesa DW , care a fost jucata initial intre anii 1778 si 1791, cu scurte explicatii, le gasiti alaturat. Dupa aceste informatii pe care vi le-am strecurat dintr-un interviu acordat de Felix Mitterer (directorul Volksoper), a carui fiica ii descoperise pe TL cu albumul « SHOCKHEADED PETER »,si avind si imboldul lui Peter Marboe (organizatorul Anului Mozart), date care se gaseau trecute si in caietul program, veti avea parte de cele obtinute in cadrul intilnirii planificate in ziua imediat urmatoare premierei.
18 mai, ora 15 :00. Sharp. Eram asteptati. La inceput a fost doar Martyn, dar in citeva minute au aparut si Adrian-ii...  
      
-Nice to meet you in Wien. Cum va simtiti ?
Martyn Jaques :-Foarte bine. Viena este un oras frumos si noi facem un theatre show aici care se numeste DIE WEBERISCHEN .Oras frumos, avem un apartament frumos... facem show-ul cateva ore pe zi, suntem platiti..... deci totul e minunat.
-Anul viitor impliniti 20 de ani de activitate..Va aduceti aminte de prima voastra intalnire ? Hai sa mergem putin inapoi in timp,OK ?
M J :-Da, imi aduc aminte...a fost acum aproape 20 de ani cand am decis sa infiintez TIGER LILLIES si am dat un anunt la ziar pentru un basist si un tobosar si Adrian a fost singurul care a raspuns anuntului si prin urmare a fost acceptat in trupa.
Adrian Stout (bass) : M-am alaturat trupei la 5 ani de la infiintare. De 6 ani il stiam pe Adrian (Huge) dintr-o alta trupa in care am cantat impreuna,cantam country & western intr-un club budist. …deci ne-am cunoscut si mai tarziu aveau nevoie de un inlocuitor pentru celalalt basist ocupat pentru un timp, asa ca am inceput sa repetam.... ne gandeam chiar sa mergem la Festivalul de la Edinburgh....
-Va aduceti aminte cine a dat numele de TL trupei si de unde provine acesta ?
Martyn : Daaa, aveam un prieten foarte mic de statura.....care a pictat o serie de tablouri pe tema acestei flori – crinul japonez-am si un tatuaj(il arata !)...si pe vremea aceea cand mi-am luat primul acordeon si m-am hotarat sa infiintez trupa, sa cant cu o voce inalta, sa cant la acordeon si a trebuit sa gasesc si un nume: m-am gandit la TIGER LILLIES.
- Pregatiti ceva special pentru doua decenii de existenta? V-am vazut anul trecut la Budapesta, stiu ca acum cateva saptamani sau luni ati concertat in Londra,cu «Seven Deadly Sins », acum interpretati Die WEBERISCHEN ...e o paleta foarte larga....
A. S. - Pai, ne gandim sa facem un mare turneu, sa scoatem niste albume speciale, de aniversare a muncii noastre....o sa cautam idei in urmatoarele luni si o sa vedem ce putem face. Dar ce am vrea sa facem sint cateva concerte si...stiu si eu....sa cantam vechile noastre piese...pe moment ne concentram pe Die WEBERISCHEN.....sper ca pe anul viitor sa scoatem ceva ce va placea oamenilor...poate un DVD...
- Nu cunosc relatia voastra cu media dar as vrea sa stiu care sunt cele mai interesante lucruri pe care media sau fanii le-au spus/scris despre voi si  muzica voastra ?
Adr. Huge :-Oooh, cel mai recent lucru care mi-a ramas in minte si care rezuma tot ce s-a spus despre noi sunt recenziile la SDS, pe care l-au numit «o insulta la adresa teatrului, crima impotriva teatrului»...ceea ce poate fi, presupun, un compliment...
Am avut multe recenzii extraordinare de-a lungul anilor in ziare din toata lumea ...s-au scris lucruri interesante despre noi....
- Va rog sa ma corectati daca gresesc...cand sunteti pe scena parca jucati rolul unui clovn....putin trist...putin sarcastic....cautand iubirea...De unde acest comportament ,aceasta imagine ?
Martyn :- Motivul acestui comportament.e in copilaria mea. Mama si tatal meu au facut film de televiziune cand am fost mic,am fost un copil rasfatat si cred ca imi doream sa fiu in centrul atentiei si de aceea mi-am dorit sa devin cantaret...ca sa fiu in centrul atentiei...poate suna patetic dar asta este...in ceea ce priveste clovnul....cred ca e ceva ce mi-a placut dintotdeauna tot ce tine de clovn...parodia, tristetea clovnului, Charlie Chaplin...toate aceste personaje....fata alba....m-au interesat dintotdeauna....deci, pe scurt, de aceea fac ce fac...si arat cum arat.
- Am vazut un material DVD realizat in colaborare cu Alexander Hacke de la Einsturzende Neubauten. Va place sa colaborati cu germanicii ? Acum lucrati la Die Weberischen......cum a inceput proiectul?
A.S. - De obicei noi suntem abordati de oameni care vor sa-si faca o idee si care cred ca avem calitatile necesare unui anume proiect. Noi adaugam un pic de haos, un fel de haos organic...suntem ca o trupa folk, dar un fel de trupa punk folk , cantand intr-un fel tiganeste cateodata mai pretentiosi -ca in cazul muzicii de teatru sau al muzicii electronice. Cred ca e vorba de contrast, pentru ca ceea ce facem noi e sa contrastam cu diferite grupuri ca de ex. Kronos Quartet care sunt cunoscuti ca apartinand high art-ului , sau cu Phillip Glass, atunci cand ei vor sa faca ceva bazat pe un contrast....Si mai e si simtul umorului ; cred ca multor oameni apartinand culturii serioase le e frica de umor, cauta la noi umorul si umanitatea......de obicei noi suntem cei abordati....iar legatura cu germanii – este pentru ca noi lucram in zona germana precum si cea muzicala franceza si engleza.
- In legatura cu repetitiile de aici de la Die W. care este volumul de munca ? Nu v-au incurcat  cu repetitiile la SDS ? Cum v-ati descurcat ?
Martyn : A fost mult de lucru cu amandoua. Trebuie sa scrii cantecele si asta iti ia mult timp, apoi trebuie sa le inveti, sa inveti versurile...Trebuie sa muncesti mult, trebuie sa te gandesti si la spectacolele viitoare pentru ca trebuie sa evoluam permanent...asa ca  e mult de lucru...noua ne place, nu ne plangem dar e solicitant...sa inveti toate versurile.....aceste proiecte de teatru sunt mai neobisnuite pentru noi, trebuie sa scrii materiale noi si sa mai scoti si albumele pentru showuri.
Muncim mult, ne plac socurile, trebuie sa fim mereu in miscare altfel murim.
-Care e relatia cu instrumentele ?
Adrian Huge :-E o intrebare buna pentru mine,pentru ca am inceput intr-un grup cu o baterie normala si apoi nu mi-a placut niciodatra cum suna o baterie normala si nu se potriveste cu muzica pe care o cantam si am incercat sa o fac mai mica din motive practice si am descoperit ca suna mai bine....unora le parea rau pentru mine si se ofereau sa-mi imprumute tobele, pina le spuneam ca nu cazul...
Adrian Stout :-Am cantat la bas electric foarte mult si aveam un dublu bas desi nu eram un cantaret de dublu bas mai mult dublam cu el. Acum cant la un bas special de calatorie care se compune din piese ca un puzzle de fiecare data cand calatoresc,e impachetabil si destul de neobisnuit, dar incercam sa reducem totul (spatiul) la minimum in turnee...
-Cand ati inceput sa cantati la acordeon ?
Martyn :-Pe la 29-30 ani, inainte cantam la chitara,pian....Am inceput destul de tarziu, dar am simtit imediat ca era instrumentul potrivit pentru mine si eram foarte fericit. De aceea am si infiintat trupa, pornind de la acest acordeon. Niciodata nu m-am simtit confortabil la pian sau chitara iar acordeonul parea sa mi se potriveasca stand pe scena...neobisnuit...Pentru englezi acordeonul e destul de exotic si cred ca motivul pt care am avut succes in estul Europei-ex. Grecia, Cehia, Rusia este chiar acordeonul care e un instrument obisnuit aici...chiar si aici in Austria suntem destul de populari....
-Care este secretul TIGER LILLIES ?
Adrian Stout :Varietatea. Nu poti sa mergi intr-o singura directie! Ce facem noi este sa schimbam mereu starea de spirit ,cred ca multora nu le place acest lucru...trebuie sa faci lucruri diferite si varietatea e importanta..
Fiecare emotie trebuie sa aiba un impact si trebuie sa fie un echilibru intre diferite emotii. Noi incercam sa exprimam o varietate de emotii umane de aceea cred ca SEVEN DEADLY SINS e un subiect foarte bun pentru ca abordeaza varietatea emotiilor umane; incercam mereu sa patrundem pe taram emotional prin orice modalitate posibila.
-Cum e sa fii astazi artist in Londra ? Sunt diferente intre Dvs. si artistii din Franta, Germania.... ?
A.S.-Nu am nici o idee. Artistii calatoresc mult astazi,….nu se pot dezvolta intr-un singur oras…trebuie sa se miste mult...in culturi diferite...
M.- Avem multe mesaje din Mexic pe site-ul nostru, ne recheama cei de acolo...
-Cand va aparea DVD-ul cu DieWeberischen ?
A.S.-Probabil ca anul viitor. Materialul exista deja pe CD, dar anul viitor va aparea unul despre inceputurile TL de pe vremea cand cantam in Londra la mijlocul anilor `90, e un document cultural interesant !
-Un mesaj pt cei din Romania.,pentru cei care asculta si muzica voastra ...
Toti :-Hello! Si abia asteptam sa ajungem la voi ! Iar daca nu mai aveti rabdare va invitam sa aruncati o privire la websitul nostru ...www.tigerlillies.com...e locul reclamei,nu ? Ha-ha ...

Ce pot sa va spun altceva decit: vizitati-i ! Sint bucurosi de oaspeti. Cu cit mai neincadrabili, ca si ei, cu atit mai bine. Dar pentru a gasi un sertar, la intrebarea cliseistica a unor jurnalisti dornici de « inedit », au creat unul pe care au lipit eticheta : »pornografie muzicalasuprarealista ». Daca luam drept punct de plecare definitia Scolii Franceze, conform careia "suprarealismul este intilnirea dintre o masina de cusut si o umbrela pe o masa de operatie", trebuie sa presupunem ca in cazul TL ,aceste obiecte au si un puternic libido manifestat hotarit, fara pudoare.
Interpretare pasionala, cu incarcatura sentimentala de exceptie. Straie si butaforie dickens-iene pentru un acordeon salbatic de senzual. Statut cultic pe malurile Tamisei dar si in (r)estul Europei. Spectacole « pacatoase », cu iz de zoofilie, in salile mici ale unor festivaluri mari. Rrom-opera pe o voce castrata ,pregatita ani de zile pentru « Covent Garden » si ajunsa « doar » la « Volksoper »...Fara compromisuri, dar  cu arta de a provoca in degetul mic. Fara umbra mirosului de transpiratie, dar cu brutalitate verbala odioasa, nedictatoriala. Suvoaie de soc controlate cu arcusul la pinza de ferastrau. Plutiri avangardist-blasfemico-obscene. O varietate care delecteaza si sfideaza simultan. Ascundere in spatele machiajelor (in mister rezida forta, nu-i asa ?) si a muzicii, pentru a se descoperi pe sine si a lasa publicului placerea si vraja revelatiei.
Crinare tigrata. Talent latent. Trivialitate lugubra. Tigrii ludici. Tatuaj lasciv. Teatru libertin.
THE TIGER LILLIES.
        
                                                                                             Daika Attila



Setlist TL :  Die Weberischen

FAME

Chiar înainte de a începe piesa, Schikanader îşi aminteşte de prietenul său Mozart. Faima sa este uitată, atâta timp cât e în viaţă. Însă muzica sa a rămas, fiind nepreţuită.

Life’s a bitch
Înainte ca Mozart să ajungă în Mannheim, o întâlneşte pe Cäcillia Weber (Cilly) disperată fiindcă soţul său a lăsat-o să se descurce singură cu 6 copii în această viaţă „de căcat”. E hotărâtă că dacă „curvele” nu-i aduc bani, îi va izgoni.

MOZART’s IN MANNHEIM

În Mannheim, Mozart nu mai este copilul-minune, nu mai este un star. Balada povesteşte despre cum cântă el într-o cârciumă, doar el ştiind că într-o zi va ajunge faimos.

LOVE FOR SALE

Pentru Cilly nu este uşor să crească patru fiice. Fiica cea mică, Sofie, este vândută de mamă.

ABORT THE CHILD

… iar când un copil e pe cale să se nască, toate vor să îl ţină. Însă biserica spune că e un fruct al păcatului – aşadar „Copilul trebuie să dispară! – trebuie avortat”

JUST ANOTHER LOSER

Când Mozart se mută la Viena, la familia Weber, Cilly spune că este „un alt ratat”.

FATHER AND SON

Tatăl lui Mozart este scandalizat să audă că stă la familia Weber.

DON’T MARRY A MAN

Aşa le spune mama Cilly fiicelor: „Nu te căsători cu un bărbat din pasiune! Numai banii contează.”

SCREW YOU

Acesta era moto-ul lui Cilly: „Atunci când bărbaţii vor să se culce cu tine, asta îşi are preţul său.”

LENDING SONG

Însă toate sfaturile sunt degeaba, Wolfert s-a căsătorit cu Konstanze.

THE MERRY BIRDCATCHER

Schikaneder se prezintă în cunoscutul său rol de vânător de păsări şi spune cu mândrie că a „Fluierul fermecat” al lui Mozart s-a jucat cu casa închisă.

DEATH SONG

În timp ce Mozart munceşte la Requiem, se teme că va fi otrăvit şi „simte gustul morţii pe limbă.”


MURDERED MOZART
În timp ce familia Weber spală cadavrul lui Mozart, se răspândeşte zvonul că Mozart ar putea să fi fost omorât. „Când ai atât de mult talent, nu te poţi aştepta să rămâi în viaţă.”

NOTHING

Viitorul tău este pavat cu aur. Îţi văd viitorul, îţi văd mormântul. Ce înseamnă asta? – NIMIC Chiar nimic."