vineri, 28 august 2015

”Un august în flăcări”...jazzy (2)


Albumele doar amintite la finalul episodului 1, cele de autor ale lui Kirk Knuffke (cornet), Joshua Abrams (bass) sau Marc Cary (keybs), ineditele noi formule ale basistului John Patitucci -Electric Guitar Quartet- sau Drifter (a pianistului finlandez Alexi Tuomarila)....nou descoperita și interesanta casă de discuri Between the Lines, ori testamentul lăsat de muzicianul Gnawa marocan Maalem Mahmoud Guinia/Ghania trecut în neființă la 64 ani pe 2 august...sunt subiecte care ar fi meritat cel puțin scurte descrieri. Rămân  în ”stand by” cu acestea și cu celelalte titluri, gata de revenire dacă voi găsi interes la cineva, oportunitatea unui dialog ori vreun schimb de impresii cu alte postări/bloguri de limba română. Azi voi focaliza pe alte câteva albume jazzistice și descoperiri de la ”interesante” în sus, dinspre finalul mai puțin torid și apoi din nou canicular din ultimele zile ale verii:

* Akua Dixon (cello): ”Moving On” (Dixon Music, 2012)
* Akua Dixon (cello): ”Akua Dixon” (Akua's Music, 2015)
Violoncelul este în prim-plan pe aceste prime albume solo ale fostei soții (în intervalul 1978-2012) a trombonistului Steve Turre dar care -deși activă muzical din anii '70- a rămas mereu în umbra altora, de exemplu făcând ”string arrangements” pentru 5 albume care au primit Grammy...
http://www.yamaha.com/artists/akuadixon.html
Albumele sunt compuse și concepute acum special pentru acest instrument încât le putem numi adevărate ”regale” cello, deopotrivă pentru standardele reinventate cât și piesele originale interpretate aproape în totalitate folosind arcușul, în timp ce din punct de vedere vocal Akua ni le amintește pe ilustrele Nina Simone, Betty Carter, Abbey Lincoln sau Billie Holiday. Albumul eponim actual e considerat ”a tremendous recording” de critici și prezintă standarde interpretate și aranjate de un String Quartet incluzându-i pe Kenny Davis, Regina Carter (de circa 20 ani o forță la vioară în jazzul american) și John Blake Jr. după modelul oferit odinioară de Duke Ellington.





















* Plunge (Mark McGrain/tb): ”IN for the OUT” (Da Bone Dog Barks/Immersion Records, 2015)
* Plunge (with Avishai Cohen/bass): ”Falling with Grace” (2007)
Acest grup cu un jazz spectaculos de tip ”(Neo) New Orleans Style” pe care pe o imaginară scară de la 1 la 10 din punct de vedere al accesibilității și atractivității muzicale l-aș cota undeva pe la 6-6,5, e condus de la înființare de trombonistul Mark McGrain și l-a inclus în formula inițială și pe basistul Avishai Cohen. Criticii au făcut paralele stilistice la debutul cu ”Falling with Grace” cu The Crusaders, Ornette Coleman & Prime Time, David Sanborn, Grover Washington Jr., Jamaaladeen Tacuma...”un mariaj între Mardi Gras și carnaval brazilian” exceptând momente abstract-experimentale ca în piesa ”Dog”.
Personnel: Bob Moses (vocals, drums, percussion); Mark McGrain (trombone, alphorn); Marcus Rojas (tuba); Avishai Cohen (double bass).
Ulterior acesta din urmă devenind cum se știe tot mai cunoscut și ocupat, n-a mai făcut parte din trupă...dar, curios: pe noul material deși se specifică faptul că se revine la configurația inițială cu 2 basiști de la mijlocul anilor '00-'10, este numit doar unul, James Singleton (?). S-a mai adaugat rețetei o orgă Hammond B3, saxofoane tenor și bariton, saxello, flaut și sousaphon...iar liderul pendulează tot între trombonul de bază și alphorn pentru ”cel mai aventuros și solid album Plunge de până acum” -conform revistei DownBeat- incluzând suita în 4 părți ”Entropy” cu fler meditativ de ”funerals”.






















* E.J. Strickland (dr) Quintet: ”The Undying Spirit” (Self Produced, 2015)
Un album de circa 70 minute cu cronici foarte măgulitoare și care de la primele acorduri ne dovedește că liderul e bateristul deja versat a lui Ravi Coltrane și al chitaristului Russell Malone, unul energic și impozant însă și ca lider al propriei trupe și care știe de la clasicii Art Blakey și Max Roach cum să stabilească echilibrul cu restul echipei/instrumentelor: saxofoanele tenor și alto ale fratelui său Marcus, alto-ul lui Jaleel Shaw, pianul lui Luis Perdomo și basul Lindei Oh (o prezență exotică și importantă prin realizările ei solo din ultimii ani).
Titluri ca ”Spirit nemuritor/peren” sau ”Transcendență” trebuie interpretate și ca tribut adus modelelor amintite dar și ca menținere a flăcării nestinse și perpetuarea creativității, 9 din cele 10 piese ale albumului fiind originale (excepție: Cedar Walton’s “Hindsight”). O evoluție certă în cariera bateristului, bine argumentată și aici:
http://www.downbeat.com/defaultl.asp?sect=reviews
http://www.wbgo.org/radar/ej-strickland-quintet-the-undying-spirit




* Pierre Dørge (gtr): ”Blui” (SteepleChase, 2015)
   Pierre Dørge (guitar), Kirk Knuffke (cornet), Thommy Andersson (bass), Hamid Drake (drums)
Uncând cu circa 1 unitate pe scala accesibilității și inovației, pe la 7-7,5 aș vedea cotat acest nou album ”pan-cultural” al veteranului chitariat danez care a condus circa 35 ani de zile ceea ce specialiștii au considerat a fi ”unul dintre cele mai sofisticate grupuri europene de jazz”, New Jungle Orchestra din care a făcut parte și percuționista Marilyn Mazur. ”Blui” are 9 piese, toate compoziții noi ale liderului care a cântat în peste 50 de țări, aici cu o formulă ”scurtă” danezo-americană: Kirk Knuffke (cornet), Thommy Andersson (bass), Hamid Drake (drums). Cu greu poți evidenția un titlu sau altul, e vorba de un material per total inspirat, divers ritmic, spațios, aerisit și ambiental...și care se potrivește și esteticii casei germane ECM, mie amintindu-mi de albume de-ale lui David Torn.




* Darius Jones Quartet featuring Emilie Lesbros: ”Le bébé de Brigitte” (Lost in Translation) (AUM Fidelity, 2015)
Cred că e prima dată și cam târziu când aleg pe acest blog un album scos de casa AUM Fidelity, label poziționat tot mai mult către avangardă și ”noise-jazz” păstrat întrun cadru rock. Influențat de maestrul ”free jazz”-ului clasic Albert Ayler, saxofonistul Darius Jones tinde să-și facă sunetul tot mai puțin academic și abstract, respectiv mai real, personal și însuflețit...mai Coltraine-esc/ian, mai ales în balade. Vrea să fie un ”Translator Universal” (cum zice titlul piesei a 3-a) între ”free” și tradițional și schimbă partenerii des pentru asta, aici apelând la Matt Mitchell (pian), Sean Conly (bas) și Ches Smith (tobe)....Dar mai ales -și de-aici vine și titlul-omagiu- invitând la voce o discipolă (”Le bébé”!) a veteranei șansonetiste avangardiste Brigitte Fontaine, pe tânăra Emilie Lesbros care în “Quand Vient la Nuit” reia în același spirit chiar o piesă pe care odinioară prin 1969 Fontaine o interpreta cu Areski (Belkacem) & Art Ensemble of Chicago. Alteori, această Emilie care nu-i nici pe departe la debut împinge lucrurile spre extreme la nivelul excenticităților lui Mike Patton, Patty Waters ori Annette Peacock, când trece de la furia țipetelor imediat la versuri doar șoptite, de ex. în ”Chanteuse in Blue” sau în epica ”Beneath the Skin (We Are Already One)”. De urmărit și cariera solo + alte colaborări ale celei pentru care întâlnirea cu basistul Barre Phillips avea să se dovedească decisivă în explorarea muzicii improvizate. Și precis ne așteaptă surprize plăcute, pentru că e vorba aici de tipul acela de muzicieni -și mă refer acum pe lângă Emilie Lesbros și la Darius Jones și desigur și la bateristul Ches Smith- despre care citim mereu că sunt capabili de ”a împinge muzica înainte” (”to push the music forward”)...N-am ”disecat” prea mult subtitlul albumului ”pierdut/pierduți în translație”, sigur spune și ăsta ceva legat de trecerea subtilă de la tradiționalism la avangardă...sau poate are legătură cu conceptul seriei cursive de 9 albume începută în 2009, ”Le bébé de Brigitte” fiind al 5-lea.
http://www.emilielesbros.com/bio/




* Ben Goldberg (clarinets): ”Orphic Machine” (Royal Potato Family, 2015)
* Ben Goldberg Quintet with Myra Melford, Jeff Parker, Ron Miles, Carla Kihlstedt & Kenny Wollesen: ”Orphic Machine” (live in Berkeley)
Am păstrat la final acest album care vine tot de la un label din ce în ce mai interesant, Royal Potato Family. Este un material de poetry-jazz ”in memoriam”, un tribut așadar adus lui Allen Grossman (1932-2014), poetul ”dragostei, sfințeniei și mortalității” ale cărui poezii sunt recitate/cântate de Carla Kihlstedt pe un fundal de jazz cameral structurat pe un 2LP cu 4 părți/fețe distincte. Vă las să descoperiți singuri coperta din spate citibilă în care Grossman îl amintește și pe William Blake și care pare o încercare de găsire a sensului propriei identități:
               ”I find myself in the act of care
                When I acknowledge the oneness of my name which I have not changed
                I  find myself in the act of care
                I acknowledge all the nonsense
                Of which I seem to be the sense.”
...demers care din punct de vedere muzical e dus până aproape de perfecțiune de o echipă valoroasă și sudată, o mașinărie care-l pune ca model în centru pe Orfeu cu toate avatarurile mitului său legendar.
Transpunerea în scenă a acestei grandioase lucrări-concept e prezentă pe albumul ”live in Berkeley” iar extrase puteți viziona aici:
- Live in Berkeley:
http://www.youtube.com/watch?v=8aRkJ0b3bLo
http://www.youtube.com/watch?v=Vv6Sjv3u9Us
http://www.youtube.com/watch?v=P5HIHMgzbO4

- Live at the Blue Whale:
http://www.youtube.com/watch?v=IKn9ZK2ZBNI&list=PL9DA16FE64FC3C8A4
http://www.youtube.com/watch?v=uGN491j0hkc&index=3&list=PL9DA16FE64FC3C8A4
http://www.youtube.com/watch?v=qFTlBLPTF_I&list=PL9DA16FE64FC3C8A4&index=9







sâmbătă, 15 august 2015

”Un august în flăcări”...jazzy


”Flăcările” caniculei s-au potolit între timp, dar din acel interval încins de câteva săptămâni am rămas cu amintiri jazzistice ”hot” precum acestea:

* Soft Machine: ”Switzerland 1974” (CD + DVD, Cuneiform/MoonJune, 2015)
.....Un concert din festivalul de la Montreux -iulie 1974- care surprinde trupa aflată în turneu nord-american și european cu 4-tetul fondator Mike Ratledge (electric piano, synthesizer), Karls Jenkins (electric piano, piano, sax, oboe), Roy Babbington (electric bass) și John Marshall (drums & percussion) întrun moment important de turnură în carieră prin încorporarea din nou în echipă la circa 5 ani de la plecarea lui Gary Boyle a unui nou chitarist pe numele său Allan Holdsworth cu un stil fluent încă în căutările începuturilor iar trupa ca entitate se afla înainte cu câteva săptămâni de sesiunile pentru înregistrarea albumului de studio ”Bundles”...al cărui material este practic interpretat integral aici ”live”, inclusiv suita "Hazard Profile" incluzând solouri generoase improvizate pe rând de toți componenții, plus scurte momente ce vor fi dezvoltate pentru albumele numerotate”Six” și ”Seven”. La ediția Montreux cu pricina celelalte capete de afiș ale festivalului au fost Billy Cobham's Spectrum, Larry Coryell's Eleventh House și Mahavishnu Orchestra.



* Hypercolor (Eyal Maoz): ”Hypercolor” (Tzadik, 2015)
... ”Post-'70s eclectic fusion” am găsit undeva făcută încadrarea, respectiv un jazz-rock avangardist, dar unul chitaristic mulat pe calapodul casei Tzadik. Școlit în formula Cobra a lui John Zorn, Eyal Maoz e văzut de acesta drept o simbioză dintre Bill Frisell și Marc Ribot, ”un vital membru al scenei Down Town/ New York”. Dacă maestrul Zorn spune asta, e de luat în seamă, nu-i așa?




* Roller Trio: ”Fracture” (Self Produced/Lamplight Social Records, 2014)
* Partikel (Duncan Eagles, saxes): ”String Theory” (Whirlwind, 2015)
...Două triouri britanice de jazz-rock în ascensiune cu Roller la al 2-lea album în sensibil progres față de debut iar Partikel (”Particula”), un trio denumit "a piano-less sax/bass/drums acoustic outfit", la al 3-lea material discografic, pentru care formula și-a desfăcut și extins aripile -aluzie la numele liderului saxofonist Eagles=”vulturi”- pentru a cuprinde și un string quartet, așa cum sugerează și titlul. Nu cunosc ce-a scos anterior trupa saxofonistului Dunkan Eagles pentru a face paralele/comparații, dar recenziile citite sunt toate de la favorabile în sus.


















* Senyawa (Indonesia): ”Menjadi” (Morphine, 2015)
...Combinație de ”Electronic, Folk, World & Country” cu tentă experimentală a celor 3 muzicieni asiatici stabiliți în Europa și una exotic pigmentată de instrumentele lor tradiționale pe un album înregistrat la o casă germană, continuare a anteriorului ”Acaraki” (!Angrr!, 2014) apărut în Franța. Ambele sunt materiale de genul celor promovate de casa de discuri mai cunoscută Abstract Logix.






















* Mighty Sam McClain & Knut Reiersrud: ”Tears Of The World” (ACT Music, 2015)
* (V.A.): ”Jazz at Berlin Philharmonic IV: Accordion Night” (ACT Music, 2015)
- Klaus Paier / accordionc & Asja Valcic / cello
- Régis Gizavo / accordion & vocals & Nguyên Lê / guitar
- Stian Carstensen / accordion & Adam Baldych / violin
- Vincent Peirani / accordion & Emile Parisien / soprano saxophone
...O pereche de albume de la ACT Music (& Vision) cu un neașteptat album de blues, poate cel mai blues-istic de până acum al casei germane și respectiv continuarea în volumul 4 al seriei de concerte ”Jazz at Berlin Philharmonic” de data asta cu acordeonul mânuit de 4 maeștri făcând pe rând pereche cu cello, vioara, chitara și saxofonul...și prilej de plăcute întâlniri cu câțiva muzicieni care au concertat deja în Ro (Gărâna, Timișoara Jazz, etc) , ”open” sau ”indoor”.























Pachet pianistic consistent de albume recente incluzând ultima realizare a recent dispărutului artist britanic John Taylor (1942 – 17 iulie 2015) cu numeroase albume scoase la casa germană ECM:
* John Taylor: ”In Two Minds” (Cam Jazz, 2014)....piano solo
* Liam Noble (p-no): ”A Room Somewhere” (Basho Records, 2015)
* Eric Reed (p-no): ”Groovewise” (Smoke Sessions, 2014)
* Christian Jacob: ”Beautiful Jazz: A Private Concert” (WilderJazz, 2014)...piano solo
* Frank Kimbrough (p-no): ”Quartet” (Palmetto, 2014)





































* Titi Robin (avec Mehdi Nassouli): ”Taziri” (2015)..."World fusion, Mediterranean, North Africa"
* Thierry 'Titi' Robin: ”Le Regard Nu” (1996)...solo: oud, bouzouki
....O descoperire nouă pentru mine acest chitarist Thierry Robin poreclit ”Titi” cu o muzică plină de culori mediteraneene, flamenco franco-hispanic, ritmuri ”afro”,etc (am citat mai sus încadrarea stilistică a lui ”Taziri”) și cu care am mai găsit și un album din 1996 întrun registru instrumental total diferit dovedind vechimea (citește ”experiența”) artistului pe care o implică un album vechi de aproape 20 ani, un artizan al confluenței dintre culturile Gypsy, orientală și europeană (o altă descoperire tot târzie la care sper să revin altădată este cea a regretatului violonist canadian compozitor și producător Oliver Schroer (1956-2008), albumul ”Hymns and Hers” (2007) -ultima sa realizare- fiind punctul de pornire pentru mine în descoperirea unui muzician bine ancorat în filonul celtic).



* Twin Danger (Stuart Matthewman/sax, gtrs & Vanessa Bley/voc, p-no): ”Twin Danger” (Decca, 2015)..."Frank Sinatra meets The Clash" (with Larry Grenadier: bass)
* Melody Gardot: ”Currency of Man” (2015).




















...Două albume vocale peste așteptări, debutul duoului ”Pericol geamăn” încluzând-o pe fiica veteranului pianist canadian Paul Bley și pe saxofonistul frumoasei Sade (Adu), respectiv un nou album soul-jazz al mult încercatei de soartă Melody Gardot, mult diferit stilistic de anterioarele ale artistei care după teribilul accident de bicicletă din 2003 se recuperează continuu fizic și mental, făcând și folosind muzica în scop terapeutic.

* Stephan Micus: ”Nomad Songs” (ECM, 2015)
...Interesant album, al 21-lea la ECM al exoticului poli-instrumentist german ”nomad” atras de culturi din toată lumea, mai ales din zone asiatice și africane, adăugând panopliei oricum vaste pentru prima dată aici încă 2 instrumente: ndingo (un lamelofon înrudit cu kalimba din Botswana) și marocanul genbri, o lăută acoperită cu piele de cămilă și folosită de triburile Gnawa. Alternarea pieselor ritmate cu cele meditative și intervențiile vocale tipice întrun limbaj/alfabet personal ridică și ele calitatea unui album despre care un critic zicea că ”poate e mai ușor de admirat decât de absorbit la un nivel mai profund” (cum a fost cazul altor albume anterioare, mai ”introvertite” muzical). 
O recenzie extinsă a albumului găsiți aici:
http://www.taisawards.com/inpage/stephan-micus/



Enumăr la finalul postării încă un set de titluri, poate asupra unora voi reveni cu detalii:

* Kirk Knuffke (cornet) - Arms & Hands [Royal Potato Family, 2015]
* Matthew Shipp Chamber Ensemble - The Gospel According to Matthew & Michael (Relative Pitch, 2015)
* Joshua Abrams (bass) - Magnetoception (Eremite, 2015)
* Sara Serpa & Ran Blake - Kitano Noir (Sunnyside Records, 2015)
* Joe Lovano & Dave Douglas Sound Prints - Live at Monterey Jazz Festival (Blue Note, 2015)
* Marquis Hill - Modern Flows -EP, Vol. 1- (SkipTone Music, 2014)
* Steel Bridge Trio (Aram Shelton, Sata Shokrai, Tim Daisy) - Different Clocks (Relay, 2015)
* Marc Cary (keybs) - Rhodes Ahead, Vol.2 (Motéma Music, 2015)
* Maalem Mahmoud Guinia (Ghania), Floating Points & James Holden - Marhaba (2015)
* John Patitucci Electric Guitar Quartet - Brooklyn (Three Faces Records, 2015)
....Personnel: John Patitucci: el bass; Adam Rogers: el guitar; Steve Cardenas: el guitar; Brian Blade: dr

* John Russell, Steve Beresford, John Edwards, Stale Liavik Solberg - Will it Float? (Va Fongool, 2015)
* Antonio Sanchez & Migration - The Meridian Suite (CamJazz, 2015)
* Timucin Sahin Quintet - Inherence (Between the Lines, 2013)
* Christophe Schweizer's Young, Rich & Famous - Grand Grace (Between the Lines, 2015)
* David Rosenboom - Naked Curvature (Four Memories of the Daimon): A Whispered Opera (2015)
* Andreas Schaerer & Lucas Niggli - Arcanum (Intakt, 2014)
* Aaron Diehl - Space Time Continuum [2015]
.....Aaron Diehl: p-no, David Wong: bass, Quincy Davis: dr, Benny Golson: t-sax;
     Bruce Harris: tr. Charenee Wade: vocals

* Drifter (Alexi Tuomarila, p-no/Belgium) - Flow (Edition, 2015)
* Chico Freeman & Heiri Känzig - The Arrival (Intakt, 2015)
* Tumi Mogorosi (dr) - Project ELO (Jazzman, 2014)...with opera singers