** Pe moment la finele acestui ianuarie 2015, chiar azi vineri 30, Andrian Belew își anunța de dimineață fanii pe Facebook că e bolnav țintuit la pat în Italia. Nimic grav, se pare doar extenuare după un concert și datorită perioadei stresante din ultimele luni cu continuarea proiectelor personale Side 1-4 (”and counting”!), ”E” cu Adrian Belew Power Trio & Metropole Orchestra, reunirea King Crimson cu boss-ul fondator Robert Fripp și formula lărgită...plus grijile pregătirii lui FLUX, un nou proiect și concept personal la care ține foarte mult și legat de care solicită ajutorul fanilor, dar despre care dezvăluie deocamdată foarte puțin...Azi spera că va putea să mai scrie despre FLUX adăugând noile idei care-i vin acolo pe tărâm italian, ieri indica pe pagina sa de profil un link cu un interviu ”Music no one can hear” din martie 2013: un mini-story al carierei acolo, cu multe elemente dezvăluite din actul de creație, compoziție și producție și cum vede el legătura dintre sunet, spațiu și compoziție ”asemănător puțin cu jocul Lego”. La final legat de poziția față de diferențele culturale, Belew spunea: ”...să nu uităm că muzica are propriul ei limbaj care poate fi înțeles și apreciat azi de oricine, oriunde. Asta este minunata ei frumusețe interioară”. Întregul interviu, alături de care puteți viziona și 2 videoclipuri de la începuturile carierei sale cu trupa The Bears, aici:
http://www.15questions.net/interview/fifteen-questions-adrian-belew/page-1/
Amintind în interviu de primul său album solo ”Lone Rhino” (1981) cu rinocerul acolo în prim-plan, animal sugerat cu efecte ingenioase pe chitară și care iniția o serie Zoo mai mare (vor urma, incluzând și creațiile cu King Crimson, elefantul, dinozaurul, diverse păsări, etc), nu puteam să nu-mi amintesc de un album de-al său cu totul aparte, preferatul meu de până acum, un concept inspirat din picturi celebre: ”Desire Caught By The Tail” (1986). De fapt ceea ce a declanșat această postare este albumul recent despre care veți putea citi la final, acum facem un insert cu ceea ce eu consider că sunt 2 ”perle” discografice...ante-decembriste 1989, mai puțin cunoscute și/sau uitate...și ambele având ca puncte de plecare tablouri.
Pablo Picasso -genialul pictor cubist- este inspiratorul cu titlul în original al piesei sale de teatru ”Le Désir attrapé par la queue”/Dorința prinsă de coadă”, câteva tablouri de-ale sale nu mai puțin celebre dând titlurile unor piese 100% instrumentale de pe cel mai experimental și totodată cel mai...vizual album solo Adrian Belew:
O1."Tango Zebra" – 7:30
O2. "Laughing Man" – 5:28
O3. "The Gypsy Zurna" – 3:03
O4. "Portrait of Margaret" – 4:00
O5. "Beach Creatures Dancing Like Cranes" – 3:28
O6. "At the Seaside Café" – 1:50
O7. "Guernica" – 2:00
O8. ""Z"" – 5:40
Adrian Belew – guitar, guitar synthesizer, percussion, producer, liner notes
Margaret Belew – paintings
Ca să asimilați muzica aceasta mai abstractă dacă nu chiar ermetică, soluția e simplă: faceți ce a făcut Belew pentru a o compune, ascultați-o privind respectivele picturi timp de circa 4 minute în medie fiecare, 8 piese relativ scurte ale unui album indescriptibil mult dincolo de pop și rock, cu chitara-sintetizator în prim-plan și despre care un fan bine puncta cu observația că acesta este albumul care dovedește cel mai bine de ce artiști cu-adevărat creativi ca Zappa, Eno, Fripp și Laurie Anderson l-au angajat pe A. B. pentru colaborări și proiecte împreună.
** Albumul următor vine dintrun set impresionant post-Japan al membrilor fostului grup de ”art-pop/new-wave” britanic, de la regretatul basist Mick Karn (1958-2011). Legătura cu arta plastică e dată de ”Somnul rațiunii naște monștrii” a lui Goya care l-a inspirat pe autor pentru titlul albumului pe care basistul e ajutat de foștii colegi David Sylvian si Steve Jansen. Una dintre cele mai anapoda recenzii am găsit-o pe AllMusic (Guide) care indică drept memorabile doar cele 2 piese de și cu Sylvian la voce. Eu sunt de părerea exact contrară: prin comparație cu ce scotea Sylvian în acea perioadă -mai ales pe al său ”Secrets Of The Beehive” tot din 1987- piesele astea nu au nimic aparte...în schimb ceea ce face valoros albumul sunt temele instrumentale, deschiderea simfonică ”First Impression”, ”tribala” ”Language Of Ritual”, misterioasa ”Land”, sincopata ”The Three Fates”, tema-titlu în care se dezvoltă magistral împletite câteva ”layers”/strate...și finalul coral de un dramatism și măreție aidoma ”Jerusalemul-ui lui Keith Emerson sau temei principale a lui Vangelis din ”1492: Conquest of Paradise”. Finalul-concluzie ”Answer” este într-adevăr ”răspunsul” logic și închiderea de tip buclă la debutul lui ”First Impression”. Din fericire, toate cele 3 climax-uri au reprezentare via YouTube:
Mick Karn pe acest superb album este creditat la:
Accordion, Arranger, Bass, Clarinet, Clarinet (Bass), Composer, Dida, Drums, Flute, Illustrations, Keyboards, Percussion, Producer, Sax (Alto), Sax (Soprano), Sax (Tenor), Vocals (Background).
** Silverman (alias violonistul electric de concert Tracy Silverman) ne poartă între stări contrare pe ”Between the Kiss and the Chaos” (Delos, 2014), parcă nu doar ”între sărut și haos” ci și între Paradis și Infern, Agonie și Extaz, Sublim și Ridicol....încercând să evoce în prima parte ceea ce a simțit autorul privindu-l pe ”David” sculptura lui Michelangelo și respectiv, tablourile nu mai puțin celebre: ”Dansul” lui Matisse, ”Red Poppy/Macul roșu” -floarea uriașă a Georgiei O’Keefe-, ”Noaptea înstelată” a lui Van Gogh și ”Guernica” lui Picasso, ultima inspirând o piesă desfășurată pe o durată de peste 13 minute proporțională cu mărimea, la propriu și la figurat, a picturii, dar în flagrant contrast cu versiunea lui Adrian Belew, a 2-a cea mai scurtă (!?) dintre piese pe albumul său mai înainte comentat. Se aliază cu brio acestui demers The Calder Quartet:
Benjamin Jacobson, violin
Andrew Bulbrook, violin
Jonathan Moerschel, viola
Eric Byers, cello
”Between the Kiss and the Chaos”:
I. Michelangelo: David
II. Matisse: La Danse
III. O’Keefe: Red Poppy
IV: Van Gogh: The Starry Night
V. Picasso: Guernica
În partea a 2-a a albumului ”Axe și Orbite” , ”for solo electric violin and loop pedals” Tracy rămâne singur cu vioara sa electrică și efectele multiple pe pedale, dar cu greu ne putem imagina că e un singur om acolo....în plus e la fel de inspirat și componistic, chiar dacă această secțiune nu mai include titluri tot așa celebre :
”Axis and Orbits”:
I. Axis and Orbits
II. Camshaft
III. Sacred Geometry
IV. Mojo Perpetuo
Un expozeu al corzilor în arealul stilistic ”chamber jazz/new music”, nimic mai mult, nimic mai puțin...dar este un adevărat REGAL, profund și cerebral, un soi de ”Pictures at an Exhibition” al unui artizan cu mare fler și experiență în fuziunea ”Rock/ Jazz/ Classic”, un album de actualitate concepul din 2012 și care a avut nevoie de circa 2 ani pentru a aduna bugetul de realizare...la finalul unei postări care a vrut să surprindă doar 3 momente de-acolo de unde MUZICA și PICTURA au fuzionat fericit.
Căutând alte date despre Silverman, am găsit undeva o conexiune cu grupul Gutbucket, neconfirmată de ”www.discogs.com”...dar sunt sigure realizările sale de la selecta casă Windham Hill.
Găsiți câteva titluri de albume și la ”recomandări”.
Coperta albumului regretatului Mick Karn e expusă în cele 3 videoclipuri.
Referințe, recomandări:
https://itunes.apple.com/us/artist/tracy-silverman/id13260#fullText
Tracy Silverman & Caito Marcondes - North Meets South (”Sul Encontra Norte”) (2001)
Tracy Silverman - Trip To The Sun (1999)
Turtle Island String Quartet with Ying Quartet - 4 + Four (2005)
vineri, 30 ianuarie 2015
vineri, 23 ianuarie 2015
Delicatesă norvegiană cu tuba în prim plan: Daniel Herskedal (with Helene Bøksle & Marius Neset): "Dagane" (NORCD, 2013)
E cumva împotriva teoriei probabilității din matematică și a logicii, dacă nu chiar contra naturii umane având limitele ei: cu cât acumulăm și ascultăm mai multe albume de jazz, cu atât șansele să ne mai poată surprinde cu ceva foarte special și neașteptat ar trebui să fie tot mai mici...și totuși, rezervele creative ale acestor muzicieni par inepuizabile și mă refer acum la cazul scandinavilor, mai ales la norvegieni. Asta a fost cel puțin senzația mea inițiala transformată apoi treptat în certitudine după ascultarea și reluarea de câteva ori a acestui album pe nedrept zic acum absent din poll-uri "celor mai bune" din jazz pe 2014 din cele pe care le-am detectat și parcurs, deci implicit omis și din acest atât de obiectiv și metodologic punctat NPR Music Jazz Critics Poll.
http://www.npr.org/.../the-2014-npr-music-jazz-critics-poll
Poate pentru că a apărut pe la finalul lui noiembrie 2013, prea târziu pentru ierarhiile acelui an dar prea devreme pentru 2014...pentru stilul fuzionând mai multe genuri poate prea în afara idiomurilor obișnuite, poate datorită inflației de albume candidate, cine știe? Mie unuia mi-a "intrat sub piele" instant și oricum nu pentru vreo prezumptivă "reparație morală" l-am ales ca să mă ocup separat de el, ci efectiv pentru calitățile de care incerc să vă conving și pe voi aici.
Păi să vedem care erau datele inițiale de "input": la 2 dintre cele 3 nume de pe copertă Daniel Herskedal și Marius Neset nu era vorba chiar de o aventurare, o "plonjare" în necunoscut chiar dacă e vorba la ei de jazzmeni tineri. Asta pentru că îi știam parțial dinainte, pe Marius Neset de pe albumele solo și din excelenta prestație "live" de la festivalul de la Gărâna 2014, iar împreună în duo de pe mai-mult-decît convingătorul "Neck Of The Woods" (Edition, 2012). Un alt atu din start era instrumentul principal al lui Daniel Herskedal, respectiv tuba, rarissim folosită în genurile jazz, prog-rock, ”fusion” sau derivate. Deci cu-atât mai interesant și provocator faptul și mai mare curiozitatea! Chiar recent rememorând discografia grupului britanico/australian Sky cu vechiul amic Marius Țurcan ne aminteam împreună de o savoroasă piesă de pe "Sky II" (Arista/Ariola, 1980) cu acest instrument mânuit acolo cumva ca o excepție de basistul Herbie Flowers, tema savuroasă intitulată chiar "Tuba Smarties".
Albumul "Dagane" a luat naștere ca lucrare comandată lui Daniel Herskedal special pentru ediția festivalului Soddjazz/ Norvegia 2012 și a fost numită "o capodoperă" și "noul sunet norvegian" în presa națională din țara fiordurilor și a aurorei boreale. O suită melanj de jazz, pop, folk, clasic si "world" plină de serenitate , un album-concept interpretat de un "Big Chamber Jazz Band" în frunte cu trioul de bază, încorporând secții consistente de instrumentiști cu coarde și suflători pentru balade superbe, teme folclorice tradiționale aranjate majestuos, solouri improvizate de sax și pian, coruri celeste...iar peste toate "plutește" vocea minunată a Helenei Bøksle, cel puțin pentru mine, revelația acestei lucrări: o adevarată Annie Haslam norvegiancă care parcă readuce după 40 și...de ani sonoritățile Renaissance de pe "clasicele" "Ashes Are Burning" sau "Sheherazade & Other Stories". La ”recomandări” găsiți 3 albume solo de-ale ei toate în manieră ”folky”.
Nu pot evidenția de data asta separat titluri anume la un discurs muzical pe care îl găsesc la un standard atât de ridicat și de fluent, aș nedreptăți nemeritat pe altele...Doar o să mai adaug -în afară de datele tehnice ale albumului și recomandările obișnuite cu alte "isprăvi" ale protagoniștilor- ceva ce mi se pare emblematic, deși arată doar ca un amănunt secundar de decor: unul dintre studiourile unde s-a realizat albumul are numele "We Know Music". Q.E.D.!
Tracklist:
1 Sjøbygda 5:54
2 Dagen Etter 3:19
3 Viktoria 5:36
4 Inderøymarsj 3:46
5 Dagen Vi Aldri Gløymer / "The Day We´ll Never Forget" 6:37
6 Lysning I Skogen 3:50
7 Cellulose 5:13
8 Hymne Til Trøndelag 4:07
9 Putins Voggevise 5:05
10 Tonar Som Vil Deg Vel 7:26
Credits:
Composed By – Daniel Herskedal, Lyrics By – Øyvind Ebbesvik
Bass – Aslak Skau, Petter Eldh
Cello – Marianne Baudouin Lie, Marit Aspås
Choir – Svanholm Singers
Drums – Anton Wilhem Eger*
Flute [Flutes] – Ida Marie Sørmo
French Horn – Erlend Tynning Larsen
Oboe – Elin Torp
Piano – Espen Berg
Saxophone [Saxophones] – Marius Neset
Trombone – Elisabeth Fossan
Trumpet [1st Trumpet] – Hayden Powell
Trumpet [2nd Trumpet] – Morten Schrøder
Tuba, Trombone [Cimbasso] – Eivind Erdal
Tuba, Trumpet [Bass Trumpet on 5] – Daniel Herskedal
Viola – Anne Våg Aaknes, Lars Ove Mølnå
Violin [1st Violin] – Adrian Løseth Waade, Kristoffer Gjerde
Violin [1st Violin], Leader – Pål Magne Solbakk
Violin [2nd Violin] – Tora Stølan Ness, Åse Våg Aaknes
Vocals – Helene Bøksle
Recorded in Lydhagen Studios, Verdal, Norway in June 2013.
Additional Recordings in Propeller Studios, Oslo, Norway and "We Know Music" Studios, Copenhagen, Denmark in August 2013.
Mixed at "We Know Music" Studios.
Recomandări:
Trondheim Jazz Orchestra & Erlend Skomsvoll - What If?: A Counterfactual Fairytale (MNJ Records, 2009)
Trondheim Jazz Orchestra & Vigleik Storås: Tribute (2006)
Jens Carelius (gtr) - The First Songs (2008)
Jens Carelius - The Beat Of The Travel (2009)
Jens Carelius - The Architect -O.S.T.- (2011)
Django Bates (with Josefine Cronholm) - Spring Is Here (Shall We Dance?) (2008)
Helene Bøksle - Det Hev Ei Rose Sprunge (2009)
Helene Bøksle - Morild (2009)
Helene Bøksle - Svalbard (2013)
Daniel Herskedal - City Stories (NORCD, 2010)
marți, 20 ianuarie 2015
”Jazz & Poetry” X 2: Jason Ajemian: "Folklords" (Delmark, 2014) și Melinda Nadj Abonji & Jurczok 1001: "Voice, Beatbox, Violin" (2006/ re-released 2012)
Alegerea albumului "Folklords" pe care îl putem încadra simplu în eticheta ”Jazz & Poetry” e motivată nu doar de calitățile intrinseci ale muzicii ci datorată și faptului că alte 2 producții de la selecta casă de discuri americană Delmark și nu acesta, au intrat în Top 50, aici:
http://www.npr.org/.../the-2014-npr-music-jazz-critics-poll
...respectiv:
Jason Roebke Octet: ”High/ Red/ Center”, respectiv
Jason Adasiewicz's Sun Rooms: ”From the Region”
Cred că e primul album de la Delmark Records despre care scriu pe acest blog, label respectabil de Blues și Jazz din Chicago în al cărui logo citim ”The Finest in Jazz & Blues since 1953”, merite egale revenindu-i și autorului, basist și vocalist cunoscut în breaslă prin unica sa metodă de notație și cu apariții și în alte câteva formule cu ”amprente” importante lăsate în urmă în ultimii ani: Matt Bauder's Day In Pictures, Matana Robert's CoinCoin, Rob Mazurek's Exploding Star Orchestra, Chicago Underground Trio, Marc Ribot's Sun Ship.
Colegii ”lorzi ai folkului” de data asta sunt toți 3 improvizatori din New York, ”redută” cucerită deasemeni de ”avant-jazz”-ul lui Jason :
Kid Bliss - alto-sax
Owen Stewart-Robertson - vocals, guitar, electronics
Jason Nazary - drums
...în timp de liderul e creditat la ”bass, vocals, electronics”.
Tracklist:
1 Ask Mr. Blount Now (Suite): Ask Me No / Ask Mr. Blount Now / Satellites Are Spinning
Composed By – Jason Ajemian, Sun Ra, Thelonious Monk 12:14
2 Orange Is The Color Of The Sun, Then Blue Sky (Suite): Prelude To The Sun / Orange Was The Color Of Her Dress / Then Blue Silk / Fables Of Faubus / Portrait
Composed By – Charles Mingus, Jason Ajemian 17:05
3 Material Girls
Composed By – Jason Ajemian, Owen Stewart-Robertson 19:52
4 Punk The Blues
Composed By – Jason Ajemian 15:09
5 Freedom Is A Trail Of Tears
Composed By – Jason Ajemian 9:03
Credits:
Alto Saxophone – Kid Bliss (3)
Bass, Electronics, Vocals – Jason Ajemian
Congas – Frank Corpus
Drums – Jason Nazary
Guitar, Electronics, Vocals – Owen Stewart-Robertson
Notes:
Recorded Dec. 17-18, 2012
Echipa dezvoltă 5 teme conceptuale lungi, 3 dintre ele plecând de la clasicele ”Satellites Are Spinning" și "Ask Me Now" -citate în deschiderea ”Ask Mr. Blount Now Suite”-, respectiv prelucrează "Orange Is The Color Of The Sun, Then Blue Sky" (toate balade meditative ale lui Charles Mingus), alături de 3 originale subsumate aceleiași idei: o imaginară conversație, nu lipsită de tensiuni și dispute, între cosmogonicul Sun Ra și poeticul Thelonious Monk...care însă ar avea loc în peisajul culturii pop și al mediului social cu toate spinoasele lui probleme de azi! Efluviul chitaristic domină prima suită, în timp ce tobele susțin ritmul tribal sacadat din finalul intitulat: ”Libertatea e o urmă lăsată de lacrimi”...
O combinație de sunet și viziune departe de tradiție și convențional, un album fluent care transcede și abstractizează tradiția ridicând-o la un alt nivel, un stil descris de revista/site-ul ”dustygroove.com” ”very slow, spacious”....”unul dintre cele mai ”trippiest” albume de la Delmark din ultimii ani”:
http://www.dustygroove.com/item/694788.
(poate totuși cam prea ”trippiest” ca să intre în Top 50, mă gândeam eu, căutând și alte recenzii)
”5 piese care purifică prin combinarea jazzului cu poezia în moduri extatice”...este de părere și:
http://www.squidco.com/miva/merchant.mvc?Screen=PROD&Store_Code=S&Product_Code=18842
Revin în Europa la Melinda Nadj Abonji (în ungurește: ”Nagy Abonyi Melinda”) la care am ajuns datorită lui Attila Szeles, prietenul și fostul meu coleg arhitect ex-timișorean stabilit la Munchen. El a citit în urmă cu câțiva ani și/sau a participat la una dintre lecturările publice numeroase ale scriitoarei, iar una dintre evadările și în muzică ale acestei sârboaice de origine -născută pe 22 iunie în 1968 la Bečej, Yugoslavia/Serbia, trecută prin Ungaria și stabilită cu familia în Elveția în zona germanică- este acest album în duo cu beatbox-erul rapper și Spoken-Word-Autor Jurczok 1001. E vorba de un complex și eclectic proiect muzical, original și plin de ”miez” și mesaj, cum diversă este și expunerea textelor, cu toată dramaturgia și tonusul etalat de un expert scriitor poliglot alternând și interferând lirica în limbile maghiară, sârbă, germană, engleză, quasi-engleză și întrun dialect local.
De remarcat sensibilitatea din vocea Melindei și interpretarea cu mare talent la vioară ceea ce ne duce cu gândul instantaneu la Iva Bittova sau la recent descoperita poloneză Maria Pomianowska, ca să rămânem în zone apropiate...și foarte bună cooperarea vocală în câteva piese cu partenerul ei Jurczok cu care a susținut o lungă serie de Performances-uri inclusiv în perioada reeditării în Ediție Specială a albumului în 2012, originalul datând din 2006.
Tracklist:
1 Concrete Jungle
2 Jenci
3 Noise
4 Oriental Pitch
5 Battle Beat
6 Hajduk Stankova
7 Ebene
8 Umschwung
9 Trees
10 Megkoetoem Lovamat
11 Folyoviz
12 Jaj
13 Laci
14 Oper
15 Monster
16 All Schnurred
17 7. Dezember 2004
18 Perlkoenig
19 Nagyapam
Nu-mi mai rămâne decât să vă recomand pe lângă acest album și cele 2 cele mai remarcabile romane ale scriitoarei, vocalistei & violonistei:
2010 ”Tauben fliegen auf” (lit: ”Doves Take Flight”)...German Book Prize (!)
2004 ”Im Schaufenster, im Frühling” (lit: ”In The Window in Spring”)
Vorbitorii de limbă germană vor putea descoperi multe alte lucruri interesante pe site-ul casei de discuri a artiștilor Masterplanet care înscrie stilistic albumul în eticheta ”Worldmusic - Balkan”:
http://www.masterplanet.ch
Vă mai semnalez și un recent album tot în duo al Melindei, descoperit pe ”discogs.com”:
Melinda Nadj Abonji / Balts Nill – Verhören (Intakt, 2014), cu detalii aici:
http://www.discogs.com/Melinda-Nadj-Abonji-Balts-Nill-Verhören/release/6261719
http://www.fontastix.ch/de/alben/CD/MelindaNadjAbonjiJurczok1001/VoiceBeatboxViolin
http://www.masterplanet.ch/jm/videos
luni, 12 ianuarie 2015
Moneda nr. 3 a Matanei Roberts și 2 proaspete piano-triouri: Shalosh (Israel) și Myriad3 (Canada)
După 10 zile revin cu detalii la postarea aceasta din 3 ianuarie de pe Facebook:
”La început de an, o dezamăgire:
* Matana Roberts: ”Coin Coin Chapter Three: River Run Thee” (Constellation, 2015)
...și două descoperiri/revelații:
* Shalosh (Israel): ”The Bell Garden” (Self Produced, 2014)...recorded live at Kicha studios in Tel Aviv, January 2014.
Componența trioului: Gadi Stern: p-no, Daniel Benhorin: bass, Matan Assayang: drums, stilul "jazz progresiv și muzică cinematică plasată între Jerusalem și Brooklyn".
* Myriad3 (Canada), trio pianistic din Toronto cu 2 albume: ”Tell” (2012) și ”The Where” (2014): ”jazz modern întâlnind clasic, pop și Oscar Peterson”...”canadienii, mai mult decât impresionanți...” (All About Jazz)...”plasați undeva între Ramsey Lewis din anii '50 și stilul casei ECM din anii '70” (Chris Spector/ Midwest Record Recap)...”dacă ești fan al jazzului de graniță E.S.T. sau The Bad Plus, atunci Myriad3 vor fi exact pe gustul tău” (Ken Franckling, Jazz Notes)...”the future of modern jazz” (Brent Black, Critical Jazz).”
Impresiile nu s-au schimbat referitor la capitolul 3 al seriei Matanei “The Skipper/ căpitanul” (!) Roberts, moneda cu 12 fațete: de data asta ”The Coin” nu prea mai strălucește, albumul e unul cam trenant și în partea vorbită și în cea cântată, saxofonul liderei previzibil...fără ideile și ”ruperile” primelor 2 volume, mult mai inovative și provocatoare (vezi de ex. postarea de pe blog despre vol. 2 din oct. 2013):
http://victimofjazz.blogspot.ro/2013_10_01_archive.html
Ziceam apoi de 2 descoperiri/revelații ale începutului lui 2015: în cazul israelienilor Shalosh aflați la debut sub conducerea pianistului Gadi Stern reîntors la Tel-Aviv din Statele Unite, ”The Bell Garden” e recipientul mai mult decât potrivit: un cover după Fiona Apple și 10 teme originale și fluente pe acest album de pe care am remarcat frenezia unor ”Jerusalem State of Mind” sau ”Brain Damaged Pumpkin Pie”, flerul elegiac din ”Everything Passes, Even the Trees”, ”Elephant” sau ”Get Gone”, ori măreția amplă din ”Sandy” sau ”Eulogy” de la final.
Gadi Stern - p-no
Daniel Benhorin - bass
Matan Assayang - drums
Și mai aproape de o adevărată revelație sunt canadienii Myriad3 cu deja 2 albume în discografie, respectiv Chris Donnelly (piano & synth), Dan Fortin (upright & electric bass and synth) și Ernesto Cervini (drums, percussion & winds), ajutați de producătorul Peter Cardinali (horn arrangements & synths). Nu-i știam de pe albumul de debut ”Tell” (Alma Records, 2012) și acum când am primit albumul împreună cu noul ”The Where” (Alma, 2014) prin amabilitatea amicului Horațiu din Satu-Mare, am ocazia să probez, să infirm opinii din presă ca cele deja citate și pe Facebook sau să emit eu la rândul meu păreri. Mai mulți cronicari numesc această muzică, ca și în cazul lui Steve Lehman, ”viitorul jazzului”. Horațiu, din contră, o ”vede” ca ”moartea jazzului” și o să-i solicit argumentația fiind convins că e una interesantă și diferită de a puriștilor conservatori depășiți de fenomen, (de ex. de una pe care mi-aș putea-o lesne imagina din partea lui Florian Lungu). Pe moment eu consider opusul lor ”doar” un jazz ACTUAL modern cu o ”miriadă” de influențe, al unui piano-trio care nu e epigon a lui E.S.T. sau The Bad Plus, nu copiază sau nu înlocuiește pe suedezi, nici măcar nu cred că umple golul lăsat de...(cum s-a scris despre mai multe astfel de formule europene sau de peste ocean) ci poate doar se inspiră și duce mai departe ceea ce a ”clădit” timp de peste 10 ani regretatul Esbjorn Svensson. ”Disturbing Inspiration, part 1 & 2” este piesa de pe ”Tell” cea mai potrivită de asociat cu sonoritatea E.S.T. pentru trioul încropit dintro întâmplare în Toronto prin 2010 și acționând de atunci foarte...democratic, în sensul participării egale a membrilor, componistic și interpretativ.
Deși aparent Myriad3 n-are încă o expunere largă pe plan internațional, site-ul trupei adună câteva duzini de cronici la albume și impresii de concert din turneele efectuate în ultimii 2 ani. Din chiar ultima dintre cele care se referă la ecourile debutului cu ”Tell” aflăm că bateristul Ernesto este fratele vocalistei Amy Cervini, artistă remarcată cu câteva albume scoase la Anzic Records. ”The Where”, pe de altă parte, mă invită la repetiții ulterioare repetate, așa încât cred că o să revin...deocamdată la o primă impresie am remarcat ”Undertow” și ”Der Trockner”. E vorba în fond de un trio abia la început de carieră și de care cu siguranță vom mai auzi.
sâmbătă, 10 ianuarie 2015
Despre NPR Music Jazz Critics Poll 2014
Am parcurs vreo 10 poll-uri în ultimele săptămâni de genul ”Best Of” pentru anul 2014 în jazz și nu numai, le-am transcris și pe Facebook pe majoritatea, cu minimale indicații și impresii. Asupra unuia anume trebuie insistat, mi se pare cel mai complet și cel mai puțin subiectiv...deci implicit și cel mai obiectiv și realist atunci când operăm cu impresii și preferințe omenești despre atât de dificilul de cuantificat termen numit ”valoare”. Pe care fiecare o ”vede” conform gustului subiectiv propriu și culturii și criteriilor muzicale personale.
Criticul Francis Davis ajutat de operatorul de website Tom Hull face acest Top 50 + pentru NDR Music în ultimii 9 ani consecutivi, așa încât putem să mai adăugăm și flerul și experiența la profesionalismul metodologiei proprii care a însemnat compilarea opiniilor a 140 de critici, promotori și blogeri, respectiv evaluarea și trierea a peste 700 de titluri cumulate de albume punctate (”points”) din listele buletinelor de vot (”ballots”) ale acestor 140 participanți. 10 puncte au fost acordate pentru locul 1, 9 locul 2, etc...până la 1 punct oferit locului 10...iar dacă lista nu era numerotată, s-au acordat 5,5 puncte fiecărui titlu/album. La categoriile reeditări istorice ”rara avis”, respectiv jazz vocal, debut și jazz latin, votanții au fost rugați să aleagă doar câte 3, respectiv câte un singur album. La rezultatul final, observăm câteva dintre acestea regăsindu-se și în Topul general de 50 poziții.
Celor 10 prime clasate -și mai ales primelor 3 de pe podium- Francis Davis le-a făcut recenzii extinse care argumentează onorantele albume ”medaliate”. Merită să le citim pentru a afla conexiunile stilistice, ”backround”-ul, inovația și inspirația autorilor dintre care-i remarcăm pe tinerii Steve Lehman (saxofonist, 36 ani) și Ambrose Akinmusire (trompetist, 32 ani) iar între ei, veteranul trompetist Wadada Leo Smith.
Se poate mult comenta despre acest clasament, unul dintre criteriile interesante fiind cel al caselor de discuri (pentru care s-ar putea face de exemplu un clasament separat, comparat eventual cu cele similare de anii trecuți). Casa germană ECM, cea mai cunoscută pe la noi, are 7 albume în acest poll de circa 70 titluri, Pi Recordings 4 -dintre care locul 1 și încă o plasare în Top 10. Pi este un ”label” select new-yorkez existent din 2001 când casa a fost lansată prin 2 albume de ”new music” ale saxofonistului Henry Threadgill, iar de atunci a rămas bine ancorată în spectrul muzicii inovatoare, în jazzul contemporan modern-creativ. Mai precis în cazul lui Steve Lehman -colaborator frecvent al pianistului Vijay Iyer- e vorba pe zona de la intersecția dintre 3 genuri, jazzul, ”muzica nouă” și cea electronică. O altă cronică a albumului câștigător, depășind cu 12 voturi locul 2 care este tot un album-concept, cu decriptarea inovatoarelor armonii microtonale ale autorului Steve Lehman și despre noile sale idei de viitor despre armonie, ritm, formă compozițională și improvizație electro-acustică în jazz....aparține fostului său profesor, Tristan Murail. Deși nu prefer de obicei pentru informații site-urile artiștilor și caselor de discuri, de data asta o fac datorită calibrului acestui expert în estetica spectrală care consideră albumul octetului lui Steve Lehman ca o continuare mult așteptată a albumului ”Travail Transformation and Flow” din 2009 cu aceeași componență:
Mark Shim - tenor saxophone,
Drew Gress - bass,
Tyshawn Sorey - drums,
Jonathan Finlayson - trumpet,
Jose Davila - tuba,
Tim Albright - trombone,
Chris Dingman - vibraphone
http://pirecordings.com/album/pi54
La categoriile ”mici” de 3 poziții ”Vocal” și ”Debut”, se remarcă diferența mare de voturi între locul 1 și 2...și mă gândeam ce puțin cunoscut este vocalistul Andy Bey pe care eu îl descopeream și difuzam în emisiuni la ex-Radio Campus în anii 2009-2010.
E de fapt foarte trist să constat în Timișoara și în țară fenomenul tot mai acut al ignorării de către formatorii de opinie și a celor ce se consideră interesați și ”cunoscători” ai fenomenului, a unei mari părți din acest volum de muzici, cvasi-inexistente la noi ca CDs/LPs...Nu se face nici măcar -deși în digital multe dintre aceste muzici sunt accesibile acum via Internet- prezentarea măcar ca informație, gen (mini) cronici tipărite sau postări în spațiul virtual la apariția albumelor, în publicații culturale cu rubrici muzicale, atâtea puține câte mai sunt...sau măcar pe bloguri, rețele de socializare sau forumuri cu pretenții și ”ștaif” ...Și cum n-am semnale de interes ale acestor poll-uri nici din partea muzicienilor români de jazz, nici a proprietarilor de cluburi și doar rarissim din partea câte a unui amic audiofil/colecționar...sper ca măcar organizatorii de concerte și festivaluri să audă de ei pentru șanse ipotetice să-i admirăm pe unii dintre respectivii și pe-aici ”live”...
http://www.npr.org/blogs/ablogsupreme/2014/12/19/371282561/the-2014-npr-music-jazz-critics-poll
01. Steve Lehman - Mise En Abîme (Pi Recordings)....266 points, on 40 ballots
02. Wadada Leo Smith - The Great Lakes Suites (TUM).....254 points, on 32 ballots
03. Ambrose Akinmusire - The Imagined Savior Is Far Easier To Paint (Blue Note)....223 points, on 30 ballots
04. Sonny Rollins - Road Shows, Vol. 3 (OKeh).....174.5 points, on 25 ballots
05. Mark Turner Quartet - Lathe of Heaven (ECM)....159 points, on 24 ballots
06. Marc Ribot Trio - Live At The Village Vanguard (Pi Recordings)....147 points, on 25 ballots
07. Jason Moran - 'All Rise: A Joyful Elegy For Fats Waller (Blue Note)....135.5 points, on 22 ballots
08. Brian Blade & The Fellowship Band - Landmarks (Blue Note)....133.5 points, on 18 ballots
09. Kenny Barron/Dave Holland - Art of Conversation (Impulse!)....101 points, on 17 ballots
10. Jane Ira Bloom - Sixteen Sunsets (Outline)....95.5 points, on 15 ballots
The Rest Of The Top 50:
11. Miguel Zenón, Identities Are Changeable (Miel Music) 95 points (on 15 ballots)
12. The Bad Plus, The Rite of Spring (Sony Masterworks) 88.5 (15)
13. Keith Jarrett/Charlie Haden, Last Dance (ECM) 83 (14)
14 (tie). David Virelles, Mbókò (ECM) 80 (13)
14 (tie). Tyshawn Sorey, Alloy (Pi) 80 (13)
16. Vanguard Jazz Orchestra, Over Time: The Music of Bob Brookmeyer (Planet Arts) 73.5 (9)
17. Chick Corea Trio, Trilogy (Stretch/Concord) 72 (10)
18. Fred Hersch Trio, Floating (Palmetto) 67 (12)
19. Jeff Ballard Trio, Time's Travels (OKeh) 66 (12)
20. Vijay Iyer, Mutations (ECM) 64 (12)
21. Mary Halvorson/Michael Formanek/Tomas Fujiwara, Thumbscrew (Cuneiform) 63.5 (14)
22. Trio 3 & Vijay Iyer, Wiring (Intakt) 60.5 (10)
23. Matt Wilson Quartet + John Medeski, Gathering Call (Palmetto) 60 (12)
24. Aki Takase & Alexander von Schlippenbach, So Long, Eric! Homage to Eric Dolphy (Intakt) 59.5 (9)
25. Billy Hart Quartet, One Is the Other (ECM) 59 (11)
26. Tom Harrell, Trip (HighNote) 56 (9)
27. Eric Revis, In Memory Of Things Yet Seen (Clean Feed) 53.5 (11)
28. Jason Roebke Octet, High/Red/Center (Delmark) 53 (9)
29. The Nels Cline Singers, Macroscope (Mack Avenue) 52 (10)
30. Christine Jensen Jazz Orchestra, Habitat (Justin Time) 52 (8)**
31. Marty Ehrlich Large Ensemble, A Trumpet in the Morning (New World) 47 (7)***
32. Frank Kimbrough, Quartet (Palmetto) 45.5 (8)
33. Hafez Modirzadeh, In Convergence Liberation (Pi) 44 (7)
34. Nels Cline & Julian Lage, Room (Mack Avenue) 43.5 (7)
35. Jason Adasiewicz's Sun Rooms, From the Region (Delmark) 43 (9)
36 (tie). Joshua Redman, Trios Live (Nonesuch) 43 (6)
36 (tie). Yosvany Terry, New Throned King (5Passion) 43 (6)
38. Avishai Cohen's Triveni, Dark Nights (Anzic) 42.5 (11)
39. James Brandon Lewis, Divine Travels (OKeh) 42 (10)
40. The Cookers, Time and Time Again (Motéma) 40.5 (9)
41. Darius Jones, The Oversoul Manual (AUM Fidelity) 40.5 (5)
42. Henry Butler, Steven Bernstein, Viper's Drag (Impulse!) 40 (8)
43. Pat Metheny Unity Group, Kin (??) (Nonesuch) 40 (7)
44. Melissa Aldana & Crash Trio, Melissa Aldana & Crash Trio (Concord Jazz) 39.5 (9)
45. Farmers By Nature, Love and Ghosts (AUM Fidelity) 39 (11)
46. Arturo O'Farrill & The Afro Latin Jazz Orchestra. The Offense of the Drum (Motéma) 38.5 (6)
47. Sean Jones im•pro•vise (never before seen) (Mack Avenue) 37 (6)
48. Dave Douglas & Uri Caine, Present Joys (Greenleaf) 35 (7)
49. Ideal Bread, Beating the Teens: Songs of Steve Lacy (Cuneiform) 34.5 (7)
50. Mary Halvorson, Reverse Blue (Relative Pitch) 34 (5)
*Includes 21.5 points (on three ballots) from 2013.
**Includes 23 (4) from 2013.
***Includes 12 (3) from 2013
Reissue/Rara Avis:
1. John Coltrane, Offering: Live at Temple University (Resonance) 149 points, on 62 ballots
2. Jimmy Giuffre 3 & 4, New York Concerts (Elemental Music) 73 (34)
3. Charles Lloyd, Manhattan Stories (Resonance) 69 (35)
4. Miles Davis, Miles At The Fillmore (Columbia/Legacy) 51 (29)
5. Louis Armstrong, The Columbia and RCA Victor Live Recordings (Mosaic) 33 (13)
6. Charlie Haden/Jim Hall, Charlie Haden - Jim Hall (Impulse!) 32 (17)
7. Keith Jarrett/Charlie Haden/Paul Motian, Hamburg '72 (ECM) 26 (14)
8. Frank Lowe, Out Loud (Triple Point) 15 (8)
9. Bud Powell, Birdland 1953 (ESP-Disk') 13 (7)
10. Horace Tapscott Quintet, The Giant Is Awakened (International Phonogram) 13 (6)
Vocal:
1. Andy Bey, Pages from an Imaginary Life (HighNote) 13 votes
2 (tie). Dianne Reeves, Beautiful Life (Concord) 5
2 (tie). Catherine Russell, Bring It Back (Jazz Village) 5
Debut:
1. Jeff Ballard Trio, Time's Tales (OKeh) 16
2. Otis Brown III, The Thought of You (Blue Note) 8
3. Rudy Royston, 303 (Greenleaf) 7
Latin:
1. Arturo O'Farrill & the Afro Latin Jazz Orchestra, The Offense of the Drum (Motéma) 19
2. Miguel Zenón, Identities Are Changeable (Miel Music) 16
3. Yosvany Terry, New Throned King (5Passion) 11
4. Danilo Pérez, Panama 500 (Mack Avenue) 8
5. David Virelles, Mbókò (ECM) 6
6. Alfredo Rodriguez, The Invasion Parade (Mack Avenue) 5
Abonați-vă la:
Postări (Atom)