marți, 29 decembrie 2015

Retrospectivă de decembrie 2015 (II)


* (Joachim) Badenhorst (&) (Dan) Peck - The Salt of Deformation (Klein-05, 2015)
* Tony Malaby's Tubacello (feat. Dan Peck, Christopher Hoffman & John Hollenbeck) - Scorpion Eater (Clean Feed, 2014)
....Tuba atât de rar auzită în jazz e în prim plan aici pe cele 2 albume cu un jazz din ce în ce mai elevat, subtil și avangardist, pe primul dintre ele partenerul principal al americanului Dan Peck fiind un saxofonist și bas clarinetist belgian de 34 ani. Atenție, până acolo s-a ajuns pe meleaguri mai avansate din jazz până la a exista și o casă de discuri specializată pentru acest instrument, numită Tubapede Records (la care a debutat solo Dan Peck)!

* Ingrid Laubrock (t & a-saxes) -  Ubatuba (Firehouse 12 Records, 2015)
...adaug acestui areal acustic select și albumul saxofonistei, inclusiv datorită titlului care trădează prezența aceluiași instrument, respectiv a tânărului și promițătorului tubist.



















* Espen Berg (Norway) - Noctilucent (solo piano) (Atterklang, 2012)
* Espen Eriksen Trio - Never Ending January (Rune Grammofon, 2015)..."à la Tord Gustavsen and Esbjörn Svensson".....with Lars Tormod Jenset: bass, Andreas Bye: drums
....Cedez plăcerea analizelor oricât de vagi a acestor 2 albume a celor 2 Espeni grupului prietenilor de la Gărâna, focalizați pe noul jazz scandinav, mai ales norvegian...și cărora le sunt dator pe de altă parte cu mulțumiri speciale pentru "chitarra elettrica acustica spettacolari" a italianului Walter Beltrami preferat de ei la final de an 2015 și pe care eu l-am descoperit abia acum. La cel de-al 2-lea am citat totuși un mic insert măgulitor prin cele 2 nume asociate într-un ”review” la albumul lui Eriksen. 

* Radu Malfatti (tb) - One Man and a Fly (Cathnor Recordings, 2015)...."Trombone solo" 
* Satoko Fujii Orchestra Berlin - Ichigo Ichie (Libra, 2015)
* Nat Birchall (t-sax) - Invocations (Jazzman, 2015)
....Deloc ușor de asimilat aceste 3 albume de la 3 case diferite necesitând atenție și concentrare pentru că sunt muzici plasate tot în sfera jazzului modern creativ ce împletește improvizația liberă cu moștenirea ”free” și cu rigoarea genului clasic contemporan. Pe Nat Birchall l-aș fi putut la fel de bine alipi celorlalți 3 tenor-saxofoniști amintiți mai sus.




* New York Gypsy All-Stars (Ismail Lumanovski/clar) - Dromomania (2015)..."Balkanalia, Turkish Roots, and Gypsy Soul with Funky Refinement"
* Dee Dee Bridgewater, Irvin Mayfield & The New Orleans Jazz Orchestra - Dee Dee's Feathers (OKeh, 2015)
* Miho Hazama (and m_unit) - Time River (Sunnyside, 2015)
....Tripletă de albume prin care am revenit la un jazz mai ”light”, chiar ritmic colorat și mai mult sau mai puțin adânc ancorat în tradiții. Primului lesne de intuit muzical din însuși numele trupei i-am atașat o înșiruire de stiluri dintro cronică iar la cel de-al 3-lea e de remarcat tânăra și promițătoarea pianistă japoneză în fruntea unui grup cu mulți angajați ai casei Sunnyside unii colaborând și cu Lucian Ban.





...Pentru a încheia această postare cu zona extinsă ”fusion” în care aș încadra următoarele, prea puțin decelate deocamdată, deci posibil la unele cu reveniri ulterioare mai în detaliu:
* Ligro (Agam Hamzah, gtr/Indonezia) - Dictionary 3 (MoonJune, 2015)
* Adam Rudolph Go: Organic Guitar Orchestra - Turning Towards the Light (Cuneiform, 2015)
* Michael Gibbs & The NDR Big Band - Play A Bill Frisell Set List (Cuneiform, 2015)
* Sons Of Kemet (Shabaka Hutchings) - Lest We Forget What We Came Here to Do (Naim Jazz, 2015)
* Animation (Bob Belden's) - Machine Language (RareNoise, 2015)....with Bill Laswell: bass, Kurt Elling: narrator
* Throttle Elevator Music – Jagged Rocks (Wide Hive, 2015)....Kamasi Washington: t-sax, Matt Montgomery: gtr/bass/p-no, Gregory Howe: prod, arr, etc & Mike Hughes: dr






....iar la final, ”dăm Cezarului ce-i al Cezarului” printro recuperare a unui vechi concert:
* Miles Davis - Sun Palace, Fukuoka, Japan October '81 (2015)...."FM recording (?)"
....with Bill Evans: t-sax & flt, Al Foster: dr, Marcus Miller: bass, Mike Stern: gtr, Mino Cinelu: perc



P.S.:
Sus-numitul Walter Beltrami, pentru cel puțin ultimele 3 albume chitaristice sub nume propriu, pentru colaborarea cu pianistul Kekko Fornarelli și mai-mult-ca-sigur pentru albumul Panic Trio anunțat să apară în primele luni ale lui 2016 -cu un insert dintro repetiție deja postată audio & video pe site-ul personal- merită o tratare/postare separată.


luni, 28 decembrie 2015

Retrospectivă de decembrie 2015 (I)


* Nicole Mitchell, Tomeka Reid, Mike Reed - Artifacts (482 Music, 2015)
* Tomeka Reid (cello) Quartet - S/T (Thirsty Ear, 2015)
.....Fără a avea atractivitatea eclatantă a Esperanzei Spalding, cello-ista Tomeka o poate totuși concura prin jazzul mai elaborat, mai ales de pe debutul sub nume propriu a quartetului ei în care o are alături pe deja consacrata chitaristă Mary Halvorson. ”A name to watch”....




* Jeff Coffin with The Caleb Chapman's Crescent Superband - The Inside of the Outside (Ear Up, 2015)
.....Special Guests: Randy Brecker, Branford Marsalis, Roy ‘Futureman’ Wooten, Victor Wooten, Trombone Shorty, etc
 .....Jeff Coffin (alto/tenor/baritone sax, flute) împreună cu un masiv grup americano-cubanez plus invitații ”speciali” unul mai celebru ca celălalt, a realizat un album din ale cărui încasări să fie ajutați studenții de la Conservatorul de muzică din Havana. Tipul acela de jazz dinamic afro-cubanez, ”politic corect” fără mari complicații și în general cu șanse la premii Grammy.



* Rayford Griffin (dr) - Reflections of Brownie (RazorEdge, 2015)...'s nephew tribute
....Nepotul trompetistului baladist legendar Clifford Brown, dispărut la doar 25 ani și pionier în stilul ”cool”, aduce un tribut adaptat contemporan alături și de alți descendenți -Clifford Brown Jr. & Clifford Brown III-, plus somități ca Roy Hargrove (tr.), Everette Harp (sax), Brian Bromberg (bass), Rick Braun și Nicholas Payton (tr.), Phillipe Saisse (gtr), regretatul pianist George Duke, etc.

* Gerry Gibbs Thrasher Dream Trio – Live in Studio (Systems Two, 2015)
....Kenny Barron: p-no; Ron Carter: ac bass; Gerry Gibbs: dr; Roy Hargrove: tr, flg (5, 7, 11, 16); Cassandra Wilson: voc (3, 7, 13)
....Alt baterist în ascensiune, conducând aici un trio cu-adevărat ”de vis” incluzând pe 2 dintre idolii săi, plus invitați nu-mai-puțin celebri: același trompetist Roy Hargrove (prezent și pe anteriorul album de care aminteam) și vocalista ”contralto no.1” din lume, Cassandra Wilson.



* Klaus Paier & Asja Valcic - Timeless Suite (ACT Music, 2015)
....Klaus Paier / accordion, bandoneon/ Asja Valcic / cello
....Insolitul duo acordeon-violoncel recidivează cu acest album la fel de eclectic precum precedentul și după a cărui audiție se rămâne la fel de greu de răspuns la întrebarea-cheie în care rezidă toată savoarea acestei muzici: ”acesta este jazz, clasic (jazz ”cameral”) sau muzică ”world”?

* Duane Eubanks Quintet - Things of That Particular Nature (Sunnyside, 2015)
....Duane Eubanks: tr, flg/ Abraham Burton: sax/ Marc Cary: p-no/ Dezron Douglas: bass/ Steve Nelson: vib/ Eric McPherson: dr.
.....E rândul mezinului Duane -”Son #3”- să-i urmeze pe frații lui mai mari deja consacrați, trombonistul Robin și chitaristul Kevin, revenind în postura de lider după mai bine de 10 ani timp în care ca ”sideman” a acumulat experiență în formule conduse de jazzmen-i majori ca Dave Holland, Mulgrew Miller și Jeff Williams, plus contribuții la trompetă ”în familie”, de ex. pe ultima realizare ”The Messenger” a lui Kevin, ex-”Tonight Show” bandleader.

* Blue Buddha (Louie Belogenis/t-sax with Dave Douglas, Bill Laswell & Tyshawn Sorey) - Blue Buddha [Tzadik, 2015]........."spiritual sacred free improv jazz"
* Saagara (Waclaw Zimpel/clarinets) - Saagara (Multikulti, 2015)
* Bill Wells & Friends - Nursery Rhymes -LP- (Karaoke Kalk/Germany, 2015)
....with Karen Mantler, Yo La Tengo, Isobel Campbell, Amy Allison, Annette Peacock, Aby Vulliamy, Satomi Matsuzaki, Norman Blake, etc
....iată 3 interesante descoperiri din luna decembrie, nu îndeajuns asimilate pentru că sunt genul de muzici ce invită la reascultări repetate și pe care le-aș numi generic ”exotice”: primul autointitulat ”Blue Buddha” al unui tenor-saxofonist incluzând emblematica temă de deschidere ”Purification”...al 2-lea înregistrat la New Delhi ca proiect al clarinetistului polonez Zimpel de jazz european și muzică carnatică indiană.... iar al 3-lea al unui pianist care ”împinge” bine jazzul său înspre zona pop-rockului alternativ mai ales prin cele câteva trupe și vocaliste invitate.





* JD Allen (t-sax) - Graffiti (SaVant, 2015)
* Tom Tallitsch (t-sax) - All Together Now (Posi-Tone, 2015)
...apropos de tenor-taxofoniști în vogă gen Louie Belogenis, iată încă 2 exemple în care primul trio trimite cu gândul la John Coltrane și Sony Rollins iar al 2-a dominat de hard bop, la Wayne Shorter și Joe Henderson. De remarcat pe tot albumul pianistul lui Talish -Brian Charette- care a cântat pe câteva vechi albume ale lui Frank Zappa...și punctual, versiunea ”jazzy” cu un ”slower tempo” a sextetului la tradiționalul “The Night They Drove Old Dixie Down”.

* Manu Katché - Touchstone For Manu -compilation- (ECM, 2014)
* Sokratis Sinopoulos Quartet - Eight Winds (ECM, 2015)
.....Nimic de comentat la compilația de pe cele 3 albume cunoscute ale lui Katché. În schimb, deși sunt aproape sigur că s-a scris sau se va mai scrie în românește despre proiectul grecului, nu am cum să nu remarc regalul de 10 piese și 2 variațiuni ale acestui atenian specialist al vechii lire tradiționale, moment anticipat de anterioare materiale tot la ECM pe care se aude lira sa, albumele Eleni-ei Karaindrou și Charles Lloyd/Maria Farantouri ”Athens Concert”.



Va urma....

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Recoltă de toamnă târzie 2015: Shipp, Ikonen, Maalouf, ElSaffar, Wooley, „JACO”, Maria Schneider...


Două nu grave dar sâcâitoare răceli mi-au întârziat această postare cu multe restanțe încă din luna noiembrie, încerc să le „acopăr” aici cu scurte descrieri grupate pe instrumente pe câteva din cele care mi s-au părut mai semnificative (câțiva saxofoniști tenori cu apariții de ultimă oră mă determină să-l las deoparte pentru un eventual miniset separat pe Noah Preminger, inițial programat...și la fel, amânări deocamdată pentru noile Wayne Horvitz, Dominique Pifarély, Harold Mabern, SFJazz Collective și Samuel Blaser Quartet):

- Pianiști:
* Matthew Shipp & Mat Walerian Duo - The Uppercut: Live at Okuden (Torun/Poland) [Esp-Disk, 2015]
....Matthew Shipp: piano; Mat Walerian: alto saxophone, bass clarinet, flute
* Matthew Shipp Trio - The Conduct of Jazz (Thirsty Ear, 2015)
....Matthew Shipp: piano; Michael Bisio: bass; Newman Taylor Baker: drums



* Matthew Shipp Chamber Ensemble - The Gospel According to Matthew & Michael (Relative Pitch, 2015).....Matthew Shipp: piano, Michael Bisio: bass, Matt Maineri: viola
Trei formule diferite conduse de un pianist în trend, versatil, prolific și bine poziționat în clasamentele ultimilor ani, în al 3-lea apărând la violă și colaboratorul frecvent al pianistului româno-american Lucian Ban, Matt Mainieri, des prezent și în configurațiile de la Sunnyside Records. Suplețea stilistică e dovedită și de casele diferite de discuri unde apar materialele pianistului Shipp, Thirsty Ear („Ureche însetată”) fiind una independentă dintre cele inovative, nu prima oară pe acest blog și de urmărit în continuare:
http://www.thirstyear.com/index.php

* Joey Alexander (p-no/Indonesia) - My Favorite Things (Motema Music, 2015)
Copilul-minune asiatic de doar 12 ani și albumul de debut cu piesele sale standard favorite. Cu Larry Grenadier - bass, Ulysses Owens Jr.- drums with Russell Hall - bass, Sammy Miller - drums, Alphonso Horne - trumpet.



* Iiro Rantala (p-no) - My Working Class Hero -A homage to John Lennon- (ACT Music, 2015)
Titlul și subtitlul dezvăluie exact ce vrea să „zică” aici pianistul finlandez de 45 ani...

* Kari Ikonen Trio (Finland) - Beauteous Tales and Offbeat Stories (Ozella, 2015)
....with Ara Yaralyan: bass & Markku Ounaskari: drums 
Foarte bun album al pianistului finlandez pe care apriori l-am privit cu rezerve suspectându-i titlul lipsit de modestie, dar după ascultări am realizat că e un demn urmaș, poate chiar și cu ceva peste anteriorul său album cu favorabile recenzii „Bright”. Coperta e un detaliu dintro pictură din sec. XVI a lui Hieronymus Bosch. Zeci de cronici laudative a adunat de fapt cel poreclit „Karikko” în ultimii 7-8 ani iar turneele sale au ajuns și în Ungaria, Serbia și Rusia...ar cam fi deci momentul, mă gândesc, să intre și în vizorul promotorilor de jazz din Ro.
http://www.kariikonen.com/reviews-clips-quotes/



* Signe Bisgaard (p-no, Denmark) - Meander (Finland Records, 2015)
Album de debut al tinerei pianiste daneze pentru o formulă extinsă de Big Band (10-tet + lidera) cu un jazz cameral și introspectiv, reclamând pentru a-i descoperi toate...„meandrele” compozițiilor complexe, „luxul” unor audiții repetate. În grup apar și membrii din trupele unor muzicieni cunoscuți ca Paal Nilssen-Love, Malilyn Mazur sau Jon Balke.

- Vocaliste:
* Stacey Kent - Tenderly (OKeh, 2015)
* Cæcilie Norby & Lars Danielsson - Just the Two of Us (ACT Music, 2015)
* Solveig Slettahjell & Knut Reiersrud with In the Country – Trail of Souls (ACT Music, 2015)
* Twinkle3 feat. Sidsel Endresen - Debris In Lower Earth Orbit (Cuspeditions, 2015)



* Luciana Souza – Speaking in Tongues (Sunnyside, 2015)
....with Lionel Loueke: gtr, Grégoire Maret: h-ca, Massimo Biolcati: bass & Kendrick Scott: drums
* Joyce Moreno & Kenny Werner – Poesia (Pirouet, 2015)
Puține lucruri de comentat la setul ăsta, atât scandinavele cât și braziliencele confirmând mai mult sau mai puțin așteptările. Foarte experimental albumul cu trioul Twinkle, scos la o casă de discuri nou apărută, cu suportul lui David Sylvian.

- Trompetiști:
* Randy Brecker - RandyPOP! arranged by Kenny Werner -Live at the Blue Note- (Piloo Records, 2015)
Rotunda aniversare a cunoscutului trompetist din „mainstream jazz”-ul american (70 ani împliniți pe 27 noiembrie!) , cu fast aniversată în acest concert în care se „rescrie istoria” -conform criticului Dan Bilawsky- unor piese clasice de James Brown, Donald Fagen, Bruce Springsteen, Paul Simon și Blood, Sweat & Tears pe care Randy le susține cu brio și vocal singur sau în duo cu fiica sa Amanda.

* Ibrahim Maalouf - Red and Black Light (Mi'ster Productions, 2015)



* Ibrahim Maalouf & Oxmo Puccino - Au pays d'Alice...-O.S.T.- (Mi'ster Productions, 2014)
* Ibrahim Maalouf - Kalthoum (Alf Leila Wa Leila) (Mi'ster Productions, 2015)

* Amir ElSaffar (& Two Rivers Ensemble) - Crisis (Pi Recordings, 2015)
* Amir ElSaffar - Inana (Pi Recordings, 2011)
* Amir ElSaffar (trumpet, vocal, santur/Iraq, USA) - Two Rivers (Pi Recordings, 2007)
Doi trompetiști aflați întro fază pe cât de propice creativ, pe atât de complicată personal din cauza crizei refugiaților, a atentatelor teroriste și a conflictului religios est-vest, mai ales pentru Maalouf (libanez de 35 ani stabilit la Paris)...tensiuni care reverberează însă și pentru ElSaffir (38 ani, născut lângă Chicago, cu tatăl irakian) până peste ocean la New York unde este rezident. Elocvent ultimul său titlu de actualitate „Crize” continuând o tripletă de albume și mesaje cu multiple sensuri antagonice pornind de la cele 2 mari fluvii primordiale Tigru și Eufrat, pe o muzică în care combină tot mai imaginativ „maqam”-ul irakian tradițional cu jazzul microtonal american contemporan. Cazul tipic când un titlu de album incipient solo conferă după succes numele de formulă/proiect care continuă seria. Iar despre catalogul Pi Recordings la general, sunt multe asemănări cu deja pomenita casă Thirsty Ear, ambele din păcate cu o expunere media care tinde spre zero în România...



Și Ibrahim Maalouf e pe „val”, cu 2 albume cinematice dar impresionând în special cu „Red and Black Light” peste așteptările mele și la care am ajuns destul de târziu, deși apăruse în primăvară...sper să revin asupra acestui trompetist promovat de un label britanic profilat în special pe genul clasic:
http://www.mdt.co.uk/

* Nate Wooley Quintet – (Dance To) The Early Music (Clean Feed, 2015)
Trompetistul american cu maniera sa tipică „free improv” crează o punte aici spre jazzul „politic corect” compus și interpretat al lui Wynton Marsalis, preluând o serie de piese ale acestuia din urmă de pe primele sale albume din anii '80. „Sper că turnul său de fildeș de la Lincoln Center Marsalis să aibă o fereastră deschisă prin care Marsalis să asculte piesele sale astfel reinterpretate”, își exprima ironic speranța un critic lăudându-l pe Wooley. „No (other) comment” la unul dintre cele mai accesibile, în acest context, materiale discografice din prolificul și destul de „stufosul” catalog amero-portughez Clean Feed.



- Chitariști:
* Ben Monder - Amorphae (ECM, 2015)
...Ben Monder (guitar); Pete Rende (synthesizer); Andrew Cyrille (drums); Paul Motian (drums)
* Dave Stryker (gtr) – Messin’ with Mister T: Celebrating the Music of Stanley Turrentine (Strikezone, 2015)
De Ben Monder m-am ocupat separat nu demult pe acest blog, o să remarc acum apariția pe „Amorphae” a regretatului baterist Paul Motian (1931-2011) și că chitaristul e unul dintre jazzmen-ii invitați pe noul album David Bowie „Blackstar" care va fi lansat la început de ianuarie 2016.
Dave Striker, cum dezvăluie și titlul, adaptează chitaristic ingenios compoziții ale saxofonistului tenor clasic.

- Basiști:
* Lorenzo Feliciati (bass) - Koi (RareNoise, 2015)....cu Steve Jansen, Pat Mastelotto, Nicola Alesini, etc. L-am studiat și pe Feliciati separat cu ocazii anterioare în care ați mai întâlnit producții de la eleganta casă RareNoise, iată o nouă mostră acum a valorii sale pe un album-concept mult împins și de invitați în zona stilistică a jazzului progresiv post-Japan și post-King Crimson atât de tipică și regretatului basist Mick Karn și al cărui titlu „Koi” și viziune vine de la un soi de pește tenace și fabulos din legendele chinezești și japoneze, transformat de zei în dragon de aur.



O piesă de pe album, „Margata”, este exact tributul adus de autor la fretless-bass eroului său muzical despre care e vorba în următorul:

* V.A. - JACO [Original Soundtrack] (Legacy Recordings, 2015)
De fapt vorbim despre un set cu album audio și film tribut documentar pe 2 X DVD adus lui Jaco Pastorius -dar care CD e disponibil și separat- și în care un rol decisiv l-au avut basistul din Metallica Robert Trujillo și fiul cel mare al lui Jaco, John Pastorius, pe „Original Soundtrack” având partea de final cea mai interesantă -piesele 12-16- în care apare printre alții și fata lui Jaco, Mary Pastorius în balada „Longing”. Notabilă și piesa 07, versiunea la „All American Alien Boy” cu Ian Hunder, frontman-ul vocalist din Mott The Hoople...și finalul de tip All-Stars cu versiune la „Come On, Come Over”. Restul de material e compilație cu piese apărute solo, cu Bigband, colaborări și cu Weather Report, compuse de unul dintre artizanii esențiali pentru jazz-rock-ul „fusion”, influent pentru generații întregi de basiști și nu numai și acum la aproape 30 ani de la prematura și tragica sa dispariție din 1987...



- BIG BAND:
La final am lăsat un real pretendent la „albumele anului” în jazzul lui 2015, cel puțin la această categorie:
* Maria Schneider Orchestra - The Thompson Fields (ArtistShare, 2015)
...După stagiul mai lung cu proiectul în stil clasic Winter Morning Walks gratulat în 2013 cu 3 premii Grammy, iată după circa 8 ani un nou album pentru Bigband (18 membri) de revenire a compozitoarei, aranjoarei și dirijoarei MS, o transpunere muzicală pastorală și plină de reverii a amintirilor locului nașterii și copilăriei, ferma americană Thompson. Dar și cu câteva dedicații în piese cu ținte precise care nu alterează conceptual albumul : George Wein, veteranul de 90 ani împliniți în octombrie, fondator al festivalului de la Newport...Laurie Frink, trompetistă (și ceramistă) multă vreme în grupul lui Schneider, decedată în 2013...și piesa finală „Lembrança” a setului de 78 minute, dedicată muzicianului brazilian Paulo Moura.




vineri, 18 decembrie 2015

Înălțător ca o naștere divină: Motorpsycho & Ståle Storløkken: „En Konsert For Folk Flest” (Rune Grammofon, 2015)


„Un concert pentru cei mai mulți dintre oameni" ar fi în traducere titlul acestui minunat album înregistrat „live” în catedrala Nidaros din Trondheim în ultima zi de iulie 2014 în cadrul ediției jubiliare cu nr. 50 a festivalului „St. Olav”, fondatorul orașului:  olavsfestdagene.no.
Corul de cameră Aurum și cuplul Sheriffs of Nothingness (a.k.a. Kari Rønnekleiv & Ole Henrik Moe) s-au adăugat echipei formată din Motorpsycho, grupul-fanion norvegian de „metal psychedelic indie, space & prog-rock” -vechi de peste 20 ani și cu peste 25 albume la activ- și Ståle Storløkken, claviaturistul din Supersilent și Elephant9, pe un album care urma conceptualului dublu set de studio Motorpsycho & Ståle Storløkken: „The Death Defying Unicorn” -subintitulat A Fanciful and Fairly Far-Out Musical Fable”- (Stickman Records, 2012), atunci cu contribuția Trondheim Jazz Orchestra și a altor invitați din „crema” jazzului scandinav. Și care album, „cu pletora sa de contraste” -cum remarca John Kelman pe „allaboutjazz.com”- ridicase sus de tot nivelul muzical și implicit pe cel al așteptărilor ulterioare.
În aceste circumstanțe, noul set CD + DVD cu muzica și textele (pentru prima dată cântate în norvegiană!) basistului Bent Sæther, chitaristului  Hans Magnus Ryan și organistului Storløkken...și pe care întâlnim titluri ca „Imens...” și „Grandiosa”, nu numai că se ridică la aceleași înalte standarde, dar oferă mult mai mult decât o audiție, se poate spune fără exagerare, chiar o adevărată experiență spirituală!. Partea corală mixtă cu câte 6 voci alto, bași, soprano și tenori amintește de francezii Magma a lui Christian Vander, solourile la orgă de Keith Emerson sau de pionierii moog synthesizer-ului, americanul Patrick Gleeson sau brazilianul Walter/Wendy Carlos...în general de unele momente de pe Pink Floyd-ianul „Saucerful of Secrets” sau prin atmosferă de monumentalele „Carmina Burana” (Carl Orff) sau „Jesus Christ Superstar” (Andrew Lloyd-Webber). Fără însă a imita nimic, doar cu motive întro tradiție apropiată de clasicii J.S. Bach și Igor Stravinsky, lucrarea își câștigă identitate proprie prin coerență, alternanță ritmică, intensitate dramatică și printro graduală înălțare spirituală care culminează cu majestuosul final. Efort în care parcă a pus tot ce avea mai bun o echipă mixtă eclectică stilistic, un arsenal instrumental vast și un staff tehnic nu mai puțin numeros.
E un album care-ți lasă după ascultare regretul că nu cunoști limba norvegiană și pe care la final de an n-o să știm unde să-l punem printre preferate, la jazz-rock sau la prog-rock? (dilemă și pentru fanii tradiționali Motorpsycho, trupă orientată de regulă spre un „heavy metal” mult mai pregnant).
Cum granița celor 2 mari domenii muzicale „Fusion” și „Prog” în unele cazuri e tot mai greu de detectat, răspunsul ar fi simplu: albumul merită inclus la ambele, în plus și la categoria „opere rock simfonice”...sau, dacă ignorăm subiectivismul încadrărilor, îl punem pur-și-simplu în categoria „eclecticelor” sau la „surprizele anului”!


Întreg setul albumului sub sigla Rune Grammofon în Norvegia, respectiv Stickman Records în Germania, este etalat atractiv și tentant ca produs: 2 LPurile în ediție limitată numerotate, CDul cu booklet-ul de 24 pagini cu fotografii și lucrări grafice și cu textele bilingve (în norvegiană & engleză, respectiv norvegiană & germană), 2 X DVDurile cu filmul documentar (DVD 1) și concertul propriu-zis (DVD 2):



Cam despre asta este vorba întro postare cum n-am mai avut demult, în care un singur titlu contează. Anteriorul album pomenit, „The Death Defying Unicorn”, cu toată valoarea sa, nu e necesar a fi cunoscut pentru a percepe și savura în toată splendoarea lui acest „Concert pentru cei mai mulți dintre oameni", un REGAL și UNICAT din categoria „commisioned works” cum mai mult ca sigur s-a și dorit! (și cu-atât mai puțin în acest context contează Motorpsycho: „The Motorpnakotic Fragments” (2014) și Motorpsycho: „Heavy Metal Fruit” (2010) pe care le-am consultat totuși strict statistic și cam superficial doar pentru a mai reîmprospăta sound-ul trupei ce nu-mi era foarte proaspăt în memorie).
N-am găsit postat pe YouTube, din păcate, vreun extras din acest concert pentru a vi-l pune aici....

http://www.discogs.com/Motorpsycho-And-St%C3%A5le-Storl%C3%B8kken-Featuring-Kammerkoret-Aurum-And-Sheriffs-Of-Nothingness-En-Konser/release/6902160



luni, 16 noiembrie 2015

Muzici de băgat întro „sacoșă sau poșetă nouă”: Scott DuBois, Christy Doran's „New Bag” și Erika Stucky





* O zi de iarnă în tundra, un voiaj în progresie de la răsăritul soarelui la lăsarea întunericului: aceasta este tema albumului de debut la ACT Music a chitaristului de 37 ani din New York și în care album cuvântul-cheie este, bineînțeles, lumina. Autorul e un peisagist de sunete care, balansate de această lumină diferită, ne conduc prin fazele zilei și prin schimbările imprevizibile ale vremii de la munte. Atmosfera aduce aminte de realizări mai vechi ale lui John Surman și Oregon, mie cel puțin așa mi s-a părut, tenor saxofonistul german & clarinetist bas Gebhard Ullmann contribuind prin solourile sale în mod special la astfel de analogii. Din cele 7 piese 4 ating sau depășesc 10 minute, dar nu avem senzația de monotonie și repetitivitate, asta și pentru că secția ritmică -basistul american Thomas Morgan + bateristul danez Kresten Osgood- își fac bine treaba, bine rodați întro formulă stabilă de circa 10 ani cu care chitaristul a convins și pe anterioarele „Black Hawk Dance” (Sunnyside, 2009), cotat maximal cu 5 stele de revista DownBeat, respectiv pe „Landscape Scripture” (Sunnyside, 2012), unul dintre albumele de jazz de Top 10 pentru acel an, conform ierarhiei mai multor publicații. „Sensibilități melodice exploratorii, ambiții compoziționale solide, ...o abandonare coezivă versus subtilități complexe”, iată câteva impresii din reviews-urile albumelor sale, la care trebuie adăugate și cele 2 colaborări de la Soul Note Records cu saxofonistul David Liebman, cu care Scott începuse să „facă valuri” prin 2006-2007...pentru a ajunge în prezent la statutul de „printre cei mai aventuroși chitariști și una dintre cele mai importante figuri ale tinerei scene de jazz din New York”. Titluri ca „Prairie Suite”, „Lake Shore Suite” sau „Winter Haystacks” de pe „Landscape...”, anteriorul opus care urmărea acolo ciclul anotimpurilor, anticipau parcă noul album înregistrat la Copenhaga, pe care ar trebui să-l regăsim printre cele mai bine clasate și pentru acest an, 2015.
După Lucien Dubuis, elvețianul „meșter” la saxofon alto, clarinet bas și clarinet contrabas (de care m-am ocupat cândva pe acest blog), a venit rândul unui muzician cu nume asemănător și de care cu siguranță vom mai auzi, chitaristul „fascinant” -conform Jazz Times- Scott DuBois.







* De multe ori un nou album e doar pretextul abordării unuia sau altuia dintre muzicieni/trupe pentru a-i aduce în față pentru tot sau aproape tot ce-au realizat până acum. Prezent la Gărâna 2015 cu proiectul-tribut  de 4-tet Hendrix vechi de vreo 10 ani „reîncărcat” de noul (Christy) Doran, (Erika) Stucky, (Fredy) Studer & (Jamaaladeen) Tacuma Play The Music Of Jimi Hendrix: „Call Me Helium” (Double Moon Records, 2015), chitaristul elvețian are de peste 15 grupul său deloc „nou” New Bag de care știam datorită debutului din 1999, un CD pe care mi l-am cumpărat de la Wels/Austria la una dintre primele descinderi la festivalul Music Unlimited. Peste altele ulterioare am trecut fugitiv, ca de exemplu peste „Elsewhere”, prea „rockish” pentru pretențiile și așteptările mele actuale și prea croit pe calapodul unui material parcă destinat acompanierii noii vocaliste Sarah Buechi...așa cum ar trebui să se întâmple la un album solo al acesteia (deși ulterior când realmente am dat de așa ceva aveam să fiu plăcut surprins!).
De data asta însă le-am luat metodic și cu răbdare pe cele 6 din totalul de 7 (pe „Mesmerized” din 2013 nu-l aveam), plusând la final cum spuneam cu 2 noi apariții ale respectivei Sarah cu suportul unui coleg din New Bag, dar nu C. Doran. Am parcurs fiecare album de cel puțin 2 ori pentru a mă convinge la finalul regalului elvețian că cele mai inovativ-interesante sunt cele cu vocalistul Bruno Amstadal: al 2-lea album din seria cronologică, cel cu indianul M. Balasubramoniam la tradiționalul instrument mridangam și 2 dintre cele de la mijlocul perioadei, intervalul 2004-2009, respectiv „Perspectives” și „The Competence Of The Irregular”, cel din urmă incluzând  o piesă-fanion aș numi-o eu, „1000 Moskitos”. Acest Bruno atrage prin felul cum cântă, recită, vorbește sau vocalizează întrun stil ce împrumută mult din tehnicile lui Mike Patton (Faith No More, Mr. Bungle, Fantômas, Tomahawk, etc), dar și piesele lui Doran în general pe partea instrumentală sunt mai variate și mai incitante, cu multe momente dense și apăsător-amenințătoare, rapid executate și cu multe ruperi de tempo, dar cu bine duse în general până la capăt. Liderul chitarist irlandez stabilit la Lucerna în Elveția pune în această muzică acumulările pe care le adunase încă din 1984 în variate proiecte cu diverși muzicieni din zona avangardistă a free-jazz-ului, mulți amintiți de Wikipedia (care din păcate nu alocă o pagină separată și pentru New Bag...)
Inspirate mi se par și cele 2 recente albume solo Sarah Buechi de la Intakt Records care invită la reascultări, oricum mult peste cele 2 cu New Bag cu ea la voce în locul lui Bruno Amstadal. Participă pe ambele bateristul Lionel Friedli și membrii din grupul tânărului pianist Stefan Aeby. Cine-l asociază pe Doran doar cu Erika Stucky ca vocalistă ar trebui să fie curios și să le compare pe cele 2 sesizând mai ales diferențele: „one of today's most innovative jazz vocalists” -cum o consideră mulți din presa muzicală pe yodler-ița americano-elvețiană Erika- aceasta e ocupată mai nou, separat de promovarea lui „Call Me Helium” în turneu cu cuartetul „gărânean”, de personajul „Spider Girl”, varianta feminină a Omului păianjen în show-ul bazat pe albumul ei din 2013 „Black Widow/ Văduva neagră”, cu ecouri și din anteriorul „Suicidal Yodels”, show pe care-l susține cu bateristul avangardist Lucas Niggli (Big Zoom, Susanne Abbuehl, Barry Guy, Elliott Sharp, etc) și cu multi-instrumentistul Terry Edwards, fost colaborator a lui Tom Waits...același Tom Waits pe care însăși Erika îl venera nu demult, reluându-i integral împreună cu alți artiști, într-un spectacol pentru scenele pariziene, albumul epic și clasic al acestuia „Rain Dogs” din 1985. Dar cu ce pleiadă de somități e asociată stilistic în general Erika Stucky, altfel un „entertainer” desăvârșit, admirabil și surprinzător la voce și la micul ei acordeon cu butoane: Laurie Anderson, Frank Zappa, Macy Gray, Sissel (Kyrkjebø), Diamanda Galas, Judy Garland, Bob Dylan, etc, etc!
Un adevărat jongleur (termenul „jongleuză” există oare?) inefabil cu muzici din varii stiluri și perioade și al citatelor și cuvintelor din cele 5 limbi pe care le cunoaște perfect, plus costume, proiecții video și alte artificii tehnice de scenă, inclusiv propriul smartphone cum a făcut la Gărâna. Și e doar o parte din arsenalul artistei într-o minusculă schiță de portret pe care am încercat-o aici la finalul unei postări pentru care inițial nici nu mă gândisem la ea, doar că veni vorba de acompaniatoarele vocaliste ale chitaristului Doran...pentru că Erika Stucky merită fără îndoială o abordare separată și exclusivă...și mai ales trebuie ascultată, înțeleasă și urmărită „live”!
http://www.erikastucky.ch/


Christy Doran's New Bag (Switzerland) – Elsewhere (Double Moon, 2015)
Christy Doran's New Bag – Take the Floor and Lift the Roof (Double Moon, 2011)
Christy Doran's New Bag – The Competence Of The Irregular (Between The Lines, 2009) 
Christy Doran's New Bag – Now's The Time (Between The Lines, 2006)
Christy Doran's New Bag – Perspectives (Between The Lines, 2004)
Christy Doran's New Bag – Heaven Is Back In The Streets (Between The Lines, 2002)
Christy Doran's New Bag with Muthuswamy Balasubramoniam – Black Box (Double Moon, 2001)
Sarah Buechi – Flying Letters (Intakt, 2014)
Sarah Buechi with Stefan Aeby, André Pousaz and Lionel Friedli – Shadow Garden (Intakt, 2015)













Recomandări, referințe:
Scott DuBois (gtr) - Winter Light -2 LP/CD- (ACT Music, 2015)
Scott DuBois - Black Hawk Dance (Sunnyside, 2009)..."maximum 5-star rating from DownBeat Magazine"
Scott DuBois - Landscape Scripture (Sunnyside, 2012)..."one of the "Top Ten Jazz Albums of 2012"
Scott DuBois feat. David Liebman - Tempest (Soul Note, 2007)
Scott DuBois feat. David Liebman - Monsoon (Soul Note, 2005)

Piesa din videoclip este tema-titlu a unui album neintrodus mai seria de mai sus, pastorala "Banshees" din 2008.














marți, 10 noiembrie 2015

Un singur trombon în 3 formule diferite: Hazmat Modine, Reut Regev's R*time & Adam Lane´s Full Throttle Orchestra

Hazmat Modine, NYC best kept secret"
Una dintre cele mai „colorate” și atractive muzici întâlnite în ultima lună este cea emanată de trupa germano-americană Hazmat Modine condusă la muzicuță, voce și chitară de frontman-ul Wade Schuman, descoperirea plecând în sens invers acelor de ceasornic de la noul album numit ostentativ „Extra-Deluxe-Supreme” (Jaro, 2015), trecând printrun „live” de anul trecut și ajungând până la primul album de studio din 2006. Și pentru că nici ceilalți componenți nu erau la debut, aveam să descopăr datorită trombonistei Reut Regev încă o trupă cel puțin interesantă, Full Throttle Orchestra, cu o muzică însă mai pretențioasă mult mai ancorată în zona jazzului modern creativ, trupă a basistului Adam Lane aflată sub contract exact în același interval de timp 2006-2014 la selectul label amero-portughez Clean Feed.
Revenind la combo-ul germanului Schuman, am baleiat peste o serie de „reviews”-uri, în Wikipedia și Discogs.com și am sintetizat cam ce-ar include ceea ce a fost generic numit „Blues Baroc”: Folk, Klezmer, Balkan, World Fusion, Gospel, Rock Steady, Memphis Sound, American Roots, Retro Jazz...cu inserturi de Egyptian Afro-Pop și suport din miezul Asiei din Tuva de la trupe vocale în stilul „throat singing”, cu ale lor voci unice (mai ales masculine) guturale sunând „dublate” din esofag: Alash Ensemble pe noul album, Huun-Huur-Tu pe 2 din anterioarele 3. De câteva ori am avut senzația, ținând cont și de timbrul oarecum asemănător al vocii lui Wade, că-i ascult pe Tom Waits, Dr. John sau oricum, ceva între (!)...
Un microclimat aparte, o alchimie specială plină de antren și umor -etalat mai ales în aparițiile „live”, dar și pe „inner sleeves”, vezi mai jos- reușește Wade Schuman & comp., instrumentația diversă și garnitura suplă diferită de la piesă la piesă asigurând și gradul de imprevizibil odată cu eliminarea oricărui risc de monotonie prin repetitivitate....pe un fond liric de alegorii ale triumfului și tragediei umane, pe noul album „Extra-Deluxe-Supreme” cu textele prezente pe coperți. Și ca și cum toate astea nu erau de ajuns, mai apar și invitații diverși și surprinzători, de la diva indie-pop Natalie Merchant, chitaristul Jim Campilongo...până la mici formule de Brass Band sau cunoscutul grup Kronos Quartet prezent pe „Cicada”, turneele viitoare ale trupei anunțate pentru 2016 apelând de ex. la nou cooptatul baterist-percuționist Tim Keiper, muzician cunoscut din arealul lui John Zorn/Tzadik Records.
Inițial am privit cu rezerve această supra-aglomerare de elemente care nu întotdeauna au condus la calitate și originalitate, vizavi și de epatarea titlului noului album...dar după ce am trecut prin toate cele 4 albume am realizat că HM ar merita, cu blues-ul lor „baroc”, „mutant” sau cum vreți să-l numiți, mult mai multă atenție pe meleagurile noastre...

* Hazmat Modine: „Live” (Jaro, 2014)
* Hazmat Modine: „Cicada” (Barbès Records, 2011)
* Hazmat Modine (Germany): „Bahamut” (Barbès Records, 2006)














Trombonista de origine israeliană Reut Revev stabilită din 1998 la New York, împreună sau nu cu soțul ei percuționistul Igal Foni, e membră și în Positive Catastrophe (2 albume la casa Cuneiform) dar, cum aminteam deja, și în grupul basistului Adam Lane Full Throttle Orchestra unde-i colegă cu câțiva importanți și cunoscuți muzicieni precum trompetiștii Nate Wooley și Taylor Ho Bynum. A debutat deasemenea și solo cu propriul R*Time, cele 2 albume cu această formulă personală fiind destul de apropiate ca și „climat” stilistic de Hazmat Modine pe linia unui jazz contemporan cu influențe tradiționale ebraice...pe când cele 3 cu Full Throttle Orchestra sunt mai pretențioase și etalează muzica de la frontiera dintre jazz, clasic contemporan, punk, metal, noise...„music of questionable worth", așa cum o numește însuși liderul basist & compozitor Adam Lane cu umor...(vă las să alegeți oare la ce element chestionabil se referă?...pentru că în limba română „worth” înseamnă în funcție de context „valoare/preț”, „hărnicie”, „destoinicie” sau „merit”).




Dintre cele 3 nume din titlul postării cel mai puțin cunosc din R*time...dar „exoticul „no-man's land” dintre avant jazz, rock, funk, reggae și dub” explorat pe piesele 100% originale la debut, paralela cu experimente funk ale trombonistului Ray Anderson din Chicago gen Slickaphonics (detectate de un critic atent) sau calibrul unor invitați precum veteranul basist Brad Jones sau „hendrixianul” chitarist versatil David Phelps, sunt toate elemente solide „pro”, ca și garanțiile implicite date de nivelul mediu al producțiilor caselor Ropeadope și Enja.

Referințe, recomandări:
Reut Regev: „This Is R*time” (Ropeadope Digital, 2009)
REUT REGEV's R*TIME: „ExploRing the Vibe” (Enja, 2013)
Adam Lane´s Full Throttle Orchestra: „New Magical Kingdom” [Clean Feed, 2006]
Adam Lane´s Full Throttle Orchestra: „Ashcan Rantings” -2 CD- [Clean Feed, 2010]
Adam Lane´s Full Throttle Orchestra: „Live in Ljubljana” [Clean Feed, 2014]














luni, 9 noiembrie 2015

Noutăți cu elvețienii Le Rex și norvegienii Mette Henriette, Thomas Strønen, Eivind Aarset și Christian Wallumrød & Trondheim Jazz Orchestra

Încep de unde am rămas la ultima postare din octombrie cu aceeași casă Cuneiform la care au aderat, atipic esteticii dominante a label-ului profilat pe prog-rock și post-R.I.O., și elvețienii Le Rex, „winds combo”-ul cu pachetul de 4 suflători și un baterist, apelând inclusiv la un studio de înregistrări din Chicago pentru noul album „Wild Man”. Tenor-saxofonistul Marc Stucki e principalul compozitor aici -8 dintre cele 13 piese, mai toate sub 5 minute durată-, Benedikt Reising (alto sax) are 2, Andreas Tschopp (trombon) tot 2 iar tubistului Marc Unternährer una singură...Albumul elvețienilor e unul „à l'américaine”, sound-ul trimite cu gândul la trupele de stradă din era de aur a jazzului tradițional dansant gen „funeral & wedding” din zona New Orleans cu destule accente comice aduse de duelul trombon-tubă („Le Clic”, „Riff Raff”, „Anchor”, sau finalul „Be In Shape!”)...Totuși n-am putea numi ăsta un jazz pur tradițional pentru că are suficient de multe inserturi tipice post-bopului modern, plus ca element vizual adjuvant entitatea S.F. flotantă și difuză de pe coperți, în total contrast cu fundalul lugubru al unor hale dezafectate. Posibil locuri improprii transformate în săli de concert ca și clubul bucureștean #Colectiv, locul tragediei naționale...



Tot piese scurte ca durată are și tânăra, frumoasa și talentata saxofonistă norvegiană Mette Henriette, debutantă la ECM cu dublul set auto-intitulat. 15 teme sunt pe CD1 cu trio sax, cello & pian, 20 pe CD2 cu un ansamblu mai mare incluzând încă 2 suflători, bandoneon, 6 strings cu membrii din Cikada Quartet, bas și tobe. „Jazz cameral” mi se pare încadrarea cea mai potrivită, mai ales părții secunde cu Ø Ensemble. Unele piese/pasaje reclamă concentrare și răbdare în plus.


Alte 3 apariții norvegiene, alte tot atâtea confirmări ale liderilor deja consacrați, cum urmează:
* Thomas Strønen (drums/compositions) cu al său nou „Time is a Blind Guide/TiAbG” (ECM, 2015), unde avem tot un jazz cameral melodic și impresionist cu lamenturi scandinave pe fundal cu percuții afro, cu britanicul Kit Downes la pian, partenera acestuia Lucy Railton la cello și „uneori” cu nu mai puțin atractiva Siv Øyunn Kjenstad (perc./ voc.) -vezi videoclipul- „Dacă „crossover” poate însemna orice -este de părere criticul John Fordham-  atunci acest album e un exemplu fascinant”, el remarcând tema-titlu „folk-rockish” cu o improvizație de tip Keith Jarrett pe fond bogat percusiv. Preferata mea este penultima tema „As We Wait for Time”.

* Eivind Aarset (guitars), surprins în detaliu în viziunea sa muzicală unică la „limita între intimitate și curaj” de Adriana Cârcu în interviul din luna mai 2015 pentru AllAboutJazz(.com) își continuă „Visul logic” din 2013 pe noul „I.E. (Jazzland, 2015), o lungă elegie abundent tratată electronic pe cele peste 70 minute și realizată cu o formulă extinsă, cu Erland Dahlen, Wetle Holte, Audun Erlien, , plus invitații Jan Bang, Lorenzo Esposito Fornaseri, Jan Galega Brönnimann, Michele Rabbia și suflători din Det Norske Blaase Ensemble. Deși plecând de la Jimi Hendrix Experience modelele sale din perioada formativă au fost altele, pe acest album la chitară se regăsesc ecouri de la The Edge/U2, Andy Summers/Police sau Jonny Greenwood/Radiohead ceea ce nu alterează originalitatea unui chitarist cufundat întro Électronique Noire”, nișă proprie și unică în scena muzicală actuală și în prog-rock și în jazz. Albumul a primit recenzii favorabile în Germania și Elveția și se vorbește chiar că ar fi vorba despre cel mai împlinit material al său de până acum.



* Christian Wallumrød & Trondheim Jazz Orchestra: „Untitled Arpeggios and Pulses” (Hubro, 2015). Comandată special pentru a marca cea de-a 50 cea ediție a festivalului de la Kongsberg din 2014 unde a fost interpretată în premieră, lucrarea continuă în 4 părți fără pauze a apărut pe al 3-lea disc al compozitorului de anul acesta de la casa Hubro, cu o la fel de insolită componență a catalizatorului Big Band  T.J.O. incluzând membrii din ansamblul său, dar și din formulele Huntsville, Dans les Arbres, Moskus, Brutter, Skadedyr, Broen, Lemus, Thomas Strønen (Group), etc. Despre câteva dintre acestea ați putut citi până acum pe acest blog, altele probabil vor urma, Hubro și Rune Grammofon fiind dintre casele de discuri cele mai interesante și avangardiste pentru reflectarea nivelului atins în ultimii ani de jazzul nordic european.
O scurtă descriere, încadrarea stilistică și o listă a proiectelor-colaborări derulate între 2000-2014 găsiți pe pagina de Facebook a trupei, aici:












vineri, 23 octombrie 2015

De la Cuneiform, despre Pixel-ii norvegieni „auriferi” și SONAR-ii elvețieni evoluând cu anomalii, inclusiv cu David Bottrill


Tinerii „pixeli” norvegieni confirmă așteptările după debutul cu „Reminder” din 2012 și „pixellent"-ul „We Are All Small Pixels” din 2013, „indie-jazz quartet-ul condus de remarcabila basistă/vocalistă Ellen Andrea Wang" -cum ingenios numea un critic stilul trupei după debut- recidivând la începutul anului cu „Golden Years” (Cuneiform, 2015). Ponderea componistică îi aparține încă frumoasei Ellen Andrea, toți membrii participând și vocal mai mult sau mai puțin:

Jonas Kilmork: Vemøy trumpet, vocal
Harald Lassen: saxophone, vocal, bongo 
Ellen Andrea Wang: double bass, vocal
Jon Audun Baar: drums, percussion, vocal




Atractiv deschis de „Rainforest”, albumul curge frumos în alternarea pasajelor de sax și trompetă în cele 11 teme cu titluri și durate relativ scurte, tipice arealului indie (pop). Nimic altceva n-aș adăuga despre muzica unei trupe în urcare certă și despre care cu siguranță vom mai auzi, ceva acum despre aspecte, hai să le zicem „tehnice” legate de promovare:
Expunerea scandinavilor nu la etichete regionale înrudite dar cu desfășurare” limitată precum Rune Grammofon, Hubro Music, Jazzland, Ozella, etc...ci printro casă de discuri americană cu distribuție mult mai globală reprezintă un atu pentru orice muzician fie el chiar și scandinav, dar se întâmplă că este încă o mică/mare problemă la recepție pentru audiofilii autohtoni din Ro și mă refer la cei din Timișoara în particular, prea puțin familiarizați cu estetica post-Rock In Opposition, credo-ul marca Cuneiform. Rarissim am văzut albume CDs/LPs cuneiformice” deținute și comentate de colecționari pe la noi, chiar și după ce formatul digital a devenit mult mai accesibil, deși de peste 30 ani label-ul independent se ocupă constant de muzici aventuroase ale artiștilor originali și vizionari de peste tot din lume, așa-numiții forward looking” sau forward thinking artists” care desființează granițele stilistice...
Cuneiform a fost și va rămâne și din acest motiv o constantă pe acest blog, iată câteva însemne grafice întâlnite de-a lungul timpului:














www.facebook.com/cuneiformrecords


....Au optat din 2013 pentru Cuneiform și elvețienii SONAR, inclusiv pentru noul album înregistrat tot la începutul anului, ca și cel al 4-tetului Pixel, respectiv „Black Light”, în booklet cu subtitlul detaliat argumentat „The Ongoing Evolution of Anomalies”, mai ales ca alternativă la ideea de interpretare în mare viteză.
Cu trupa chitaristului Stephan Thelen cunoșteam „A Flaw of Nature” (Ronin Rhythm Records, 2012), „Live at Bazillus” (Reptile Recordings, 2012) și anteriorul „Static Motion” (Cuneiform, 2013), dar „Lumina neagră” pare a le depăși printro sumă de elemente de atracție: „Ritual Groove Zen Funk-ul” lui Nik Bärtsch ('s Ronin) de la care trupa a plecat rămâne un reper important, dar modulele structurat numerotate ale acestuia, la muzicianul-matematician Thelen (& comp.) primesc titluri distincte specifice aici (ex.: „Angular Momentum” sau „String Geometry”), păstrând însă hipnotismul repetitiv și inducând acea transă mult comentată și analizată. Același jazz-rock modal în manieră prog/art executat cu exactitate...matematică (doar îl ajută pe lider și profesia de bază și...toată reputația țării sale de adopție Elveția renumită pentru precizia ceasurilor, nu-i așa?)...jazz rock potențat acum de minimalismul timpuriu marca Steve Reich sau Glenn Branca și de prog-ul tipic King Crimson. Asta se întâmpla însă și pe anteriorul „Static Motion”, doar că acum în cazul trupei lui Robert Fripp e vorba nu de anii '80 ci de albumul clasic din 1973 „Larks' Tongues in Aspic” cu care are similitudini tehnice detaliat explicate, de ex. Intro, câte 3 piese pe fiecare parte, Outro, etc. (exceptând piesele bonus-live si remixul lui Andi Pupato la „Orbit 5.7”). Saxofonistul Don Li, muzica „surf-pop” tipică grupurilor californiene din anii '60 -Stephan Thelen fiind născut și copilărind acolo- sau, la un nivel mai puțin evident -dacă nu chiar subconștient-, „dark-ambient”-ul muzicii lui Mick Harris de la Scorn...ar fi alte surse de inspirație devaluate pentru muzica aural-vizuală numită chiar de de Stephan Thelen „Duane Eddy meets Jackson Pollock”. Criticul John Kelman explică și titlul albumului care trebuie privit metaforic ca și oximoronicul anterior „Static Motion”: nu ca sinonim al luminii violete ci în sensul literar ca ceva deopotrivă misterios -„Black”- și clar -„Light”-, pornind de la un citat din simbolistul poet francez Paul Valéry: „nu există nimic mai misterios decât claritatea”.



Contribuția colegilor Bernhard Wagner (second electric triton guitar), Christian Kuntner (bass) și Manuel Pasquinelli (drums) e și ea mai consistentă ca altădată, dar poate cel mai important factor particular al acestui album îl reprezintă producătorul și inginerul de sunet David Bottrill, canadianul în al cărui studio din Toronto s-a perfectat, mixat și finalizat materialul, un artizan cu fler și o uriașă experiență probată pe zeci de albume cu artiști diverși...și care merită oricând o postare/abordare separată, Bottrill având participări notabile și ca interpret și compozitor.  


Închei tot cu sigla/brand-ul Cuneiform, enumerând câțiva artiști și albume care s-au numărat printre exponenții aniversării în show-ul/turneul de anul trecut care a marcat 3 decade de existență a casei de discuri americane. Luați-le și ca recomandări recente din catalogul respectivei:
* Curtis Hasselbring (tuba): Number Stations” (2013)
* Adam Rudolph Go-Organic Orchestra: Sonic Mandala" (2013)
* The Microscopic Septet: Manhattan Moonrise” (2014)
* Ideal Bread: Beating The Teens: Songs Of Steve Lacy” (2010)
                     : „Transmit: Vol. 2 of the Music of Steve Lacy” (2014)