duminică, 23 februarie 2014

"I'm Ukrainian"...cu ajutor de la Guido Erfen


Din greu încercata Ucraină provin două compilații care stau mărturie înaltului nivel muzical atins acolo, prima dintre ele devenind chiar un document fascinant din perioada colapsului Uniunii Sovietice:

V.A.: "Novaya Scena - Underground from Ukraine!" (What's So Funny About, 1993)
Este o compilație cu o istorie aventuroasă, incluzând 14 dintre cele mai interesante trupe din Kiev și Harkov, cu 21 piese înregistrate între 1986-1992. ”Noua scenă” era desigur o ilegalitate culturală sub dictatura comunistă a Moscovei și a fost inițiată de Sergey Myasoyedov și Sasha Panchenko din Harkov, la origine din intenția de a conecta avangarda academică cu rockul ”underground” (care alături de ”subteran” căpăta automat în orice țară din blocul comunist și sensul de ”subversiv”). Așa s-a ajuns la o muzică ce acoperă genuri de la punk, no wave și folk până la avangardă, textele și titlurile având de multe ori conotații la fel de rebele...CD-ul avea să fie un proiect al lui Guido Erfen, unul dintre băieții din Köln exponenți ai mișcării timpurii din anii '80 D.I.Y. (Do It Yourself) denumită ”Home-Taper-Movement”: micul grup de la So Healty Music (SHM) (cassette-only label) era obișnuit din liceu cu înregistrări și vânzări de albume pe casete audio în tiraj mic, sub eticheta grupului Meadow Meal -denumit astfel după o piesă a legendarului grup krautrock Faust- și al cărui stil mulți ani mai târziu avea să fie denumit de critici "Minimal Wave" și reeditat pe neoficialele ”bootlegs”.Guido avea să devină și D.J., ulterior și muzician (basist improvizator & chitarist*), promotor și organizator de concerte...dar în postura de artist vizual -pictor și graphic-designer- îl întâlnim ca student străin în Ucraina la Harkov, în jurul anului 1990, luând contact cu trupele interesante de acolo...acest polivalent Guido este cel care a dus benzile în Germania și astfel avea să fie posibilă editarea CDului la casa What's So Funny AboutIată cum compilația de ”Various Artists” ucranieni ne dă posibilitatea să-l cunoaștem pe artistul german despre a cărui carieră puteți citi mai jos, inclusiv recomandările celor 2 albume de la finalul postării.  

http://livingarchive.doncampau.com/early_experiences/guido-erfen
https://www.facebook.com/pages/Guido-Erfen/549649411748277?sk=info



01. Ivanov Down - Outch Putch

02. Sahar Belaya Smert - In the Ice Madleen
03. Thsitshka Dritshka - King of Bloody Flies
04. Tovarish - Blues
05. Tsherepahi - Yalta
06. Kazma Kazma - Wilghelm Ballada
07. Rabbota Ho - Discovery in Dunes
08. Gnida - I'll Cut the Oak
09. Elza - The Traveller
10. Igra - No. 13
11. Collyegsky Assessor - Ivan Sheikh
12. Shake Hi-Fi - I Like To Touch
13. Sahar Belaya Smert - Definitely That Ketsal
14. Ivanov Down - Piepsa
15. Foa Hoka - Cannabis Getting Green
16. Kazma Kazma - Shuka the Pike
17. Shake Hi-Fi - Karlike I  Want To Be A Little
18. Tshujoy - Grass
19. Tsherepahi - Don't Trust, Don't Wait
20. Elza - Love in the Bathroom
21. Tshitshka Dritshka - Heits Haratun Hautun Bol (bonus track)

V.A.: ”Below The Radar Special Edition- Zikro- Advanced Music From Ukraine” (2013)

Antologie de muzică nouă electronică și experimentală din Ucraina, compilată pentru revista britanică The Wire de Andrey Kiritchenko, fondator al casei de discuri Nexsound din Kiev.
Face parte dintro serie numerotată -plus 3 ediții speciale- de compilații digitale lansată în septembrie 2009 și oferită trimestrial abonaților revistei. Arhiva completă cu peste 15 volume ale compilației este oferită integral oricărui nou abonat.
Featuring: Alla Zagaykevych, Andrey Kiritchenko, Edward Sol, Heinali, Trianov Maxim, Alexey Konopelko, Dmytro Nikolaienko, Riasni Drova Consort, Ujif_notfound, V4W.ENKO, WBBB și Yuri Lugovskoy.




* Recomandări Guido Erfen/ So Healthy Music:

Das Hertz (Guido Erfen) - Eletric Gentry -2 CD- (2006)
Guido Erfen - Primitive German Guitar (private demo) (2013)
Colektro - Electric Kitchen Tapes (So Healthy Music, 2004)..."Electronic, Drum' n' Bass"
Schaeng Pfui & Maetes B. (Ajujatronik) - Kraut für Alle ("Kraut for Everyone") -demokassette- (SHM, 1995)
GeeNerve - Suspense Dance Delights (SHM, 2004)


marți, 18 februarie 2014

E(v)rika: nu vă feriți de "văduva neagră" !

...Își merită un loc aici pe acest blog al inventivilor și inclasabililor.
Mai ales după ultimul Erika Stucky's ”Black Widow” (Project) din 2013, americanca devenită elvețiancă- e considerată "one of today's most innovative jazz vocalists....Stucky concerts are a mix of entertainment, avant-garde jazz, kitsch folk and pop music"....sau, cum era descrisă în altă parte de presă..."a Swiss post-modern jazz singer and yodeller".
De la proiectul ”LANDSAPES OF THE VOICE – WHAT HAPPENS BEHIND SOUND” cu  Meredith Monk, Lauren Newton și Erika Stucky (2004)....și colaborarea cu Carla Bley -care a distribuit'o întrun rol principal în lucrarea ei monumentală de operă-jazz ”Escalator Over The Hill” repusă în scenă în 2006- a urmat o ascensiune și o diversificare artistică și muzicală continuă.
Măgulitoare sunt și referirile din media la Laurie Anderson, Macy Gray, Diamanda Galas, Judy Garland și chiar Tom Waits și Frank Zappa (!)...dar și la nume mai îndepărate de rock, ca Pippi Langstrømpe (personaj fictiv al scriitoarei Astrid Lindgren, foarte popular în Sudia...un fel de Gavroche la feminin) și Sissel Kyrkjebø, una dintre marile soprane norvegiene.
Am găsit chiar termenul germanic/scandinav "jodlejazz" (mixaj de yodler & jazz) în care Erikăi cu greu i se poate găsi concurență și ca voce și ca "entertainer" excentric, cu costumația ei pestriță, cu acordeonul agățat la piept și acompaniatorii ei cu ukulele, electronics-uri, trombon, alphorn, tuba, tobele și percuțiile aferente...Dar nu mai puțin atractive sunt aparițiile solo sau în formule restrânse de duo sau trio, Erika având studii de actorie și canto jazz absolvite la San Francisco și Paris. Memorabil a rămas concertul de la Wilissau cu International Alphorn Projekt care-i includea în 2005 pe 2 dintre cei mai cunoscuți tromboniști de jazz din lume, Ray Anderson și Bob Stewart.
Ceea ce este deasemeni foarte interesant și inovativ în ceea ce-o privește este felul cu totul personal în care reinterpretează piesele altora: o maestră așadar a covers-urilor, o expertă a pieselor populare, folk, cabaret  sau standarde jazz...până la contribuția întro manieră absolut personală la albume ca "Rain Dogs Revisited", -remake la ”clasicul” album al lui Tom Waits (1985)- sau interpretarea întregului (!) recital de la Woodstock din 1969 a lui Jimi Hendrix...Cunoscătorii limbii germane au un atu citind aici pe site-ul artistei despre numeroasele proiecte cu ”geometrie variabilă” pe care le-a inițiat sau din care a făcut parte:
http://www.erikastucky.ch/index.php?id=18
Multe sunt...altfel la Erika (ca să nu spun ”pe invers”), născută în 1962 la San Francisco și emigrată cu pașaport american în Elveția (țara părinților ei), unde și'a format propria mixtură de "Swiss-American-Feel-Of-Life". Incluzând felul cum se poate face atractivă pe scenă, ea ca femeie nefiind deloc avantajată de un fizic cu ”sex-appeal”...și felul ingenios și comic cum ”îmblânzește” avangarda și experimentul devenite astfel mult mai accesibile. A moștenit de la americani simțul spectacolului, dar nu tocmai cel de tip Broadway ci mai curând acela de ”cirque monstrueux”, ”freak show”, punk anarhist și Coney Island...descoperind și povestind apoi despre un ”voodoo” elvețian, un panteism de ea descoperit al Alpilor în care a adus cultura hippiotă ”flower-power” și a redefinit prin această prismă ceea ce ea numește ”blues elvețian”: yodlerul.
Faptul că a conlucrat la fel de bine cu asiaticii de la Hun-Huur-Tu și că jonglează cu ușurință cu chant-ul african sau scatting-ul japonez (!) făcând apel la personaje și scene de film (regizor preferat: Martin Scorsese)...fac din show-urile sale de muzician, comediant ”stand-up” și cabaret, evenimente irepetabile, iconolaste si hiperactive. În care nu ”scapă” aproape nimeni ne-citat și ne-parodiat...de la hituri Leadbelly la Dean Martin, Bob Dylan, ”Screamin” Jay Hawkins, John Lennon, Procol Harum, Aerosmith, The Rolling Stones, Donovan, Eminem...Cum numea o publicație francofonă, după un show de promovare a albumului ”Suicidal Yodels”: ”un turn Babel sinteză a rădăcinilor americane, teutonice și alpine”...”Disneyland à la bavaroise”.






Reascultând o parte dintre albumele pe care vi le recomand mai jos, mi'am amintit de savoarea unui quartet feminin total anti-pop și anti-mainstream, tot elvețian și cu multe elemente comune muzicale și de ”show” în aparițiile ”live”: Les Reines Prochaines (Reginele viitoare).

The Young Gods feat. Erika Stucky - Play Woodstock -2 CD- (Live at Willisau, 2005)
Erika Stucky - Bubbles & Bones (Traumton, 2002)
Erika Stucky - Lovebites (Traumton, 2003)
Erika Stucky - Princess (Traumton, 2005)
Doran / Stucky / Studer / Clarke - Jimi  (Jimi Hendrix Tribute) (Lent, 2005)
Erika Stucky - Hendrix Concert (2007.12.01 Bimhuis, Amsterdam)
Erika Stucky - Suicidal Yodels (Traumton, 2007)
Erika Stucky - Black Widow (Traumton, 2013)


vineri, 7 februarie 2014

VicTim of Suzanne...

"Nu mă îmbrac în alb, albul este pentru virgine...culoarea mea e negru, pentru babe și bastarzi" (extras din piesa "I Never Wear White", aka titlul viitoarei autobiografii)

Suzanne Vega este artista care a rămas mereu asociată cu eleganța, stilarea și rafinamentul, o adevarată prezență și voce în peisajul folk-ului de cantautor cu epicentrul în scena de la Greenwich Village/New York -imortalizată în faza ei incipientă anul trecut în filmul fraților Coen "Inside Llewyn Davis"- Suzanne venind însă mai târziu, din perioada "boom"-ului feminin al acestui curent revitalizat în anii '80 și '90...Fragilitatea ingenuă de la debutul din 1985 a făcut loc maturității, încrederii și experienței, dar atractivitatea și clasa ei e aceeași și azi la 54 de ani când tocmai și'a lansat noul "Tales From the Realm of the Queen of Pentacles" (Cooking Vinyl, 2014). "Povești din Regatul Reginei în 5 colțuri" inspirat din cărțile de Tarot este un titlu potrivit mai curând unui album concept de rock progresiv, dar nu e cazul aici pe acest prim album cu material original după 7 ani: în cele 10 mini povestiri o regăsim pe aceeași Suzanne inspirată, inteligentă și profundă, alături acum de versatilul chitarist irlandez Gerry Leonard, ca producător, partener în compoziție și printre acompaniatori. Ținem bine minte albumele anterioare când artista era dependentă de aranjamente orchestrale sunând interesant și acolo unde vocea și chitara ei nu erau atât de necesare...Iar de aceste detalii se ocupă acum cu brio Leonard, în ale căror solouri se simte inspirația lui "The Edge" de la U2.
Ultimii 10 ani au supus'o pe Suzanne câtorva încercări grele: două încetări de contract cu case de discuri majore (A&M Records și Blue Note), moartea fratelui ei Tim și a doi dintre muzicienii din scena Village cu care colaborase, Jack Hardy și Frank Christian...iar recent și dispariția vechiului ei prieten, nimeni altul decât rockerul esențial care a fost Lou Reed și pe care și l'ar fi dorit invitat pe noul ei album (îl vizitase la reședința acestuia din Long Island cu 2 luni înainte de trecerea lui în neființă, dar era prea târziu: boala avansată a lui Lou n'ar mai fi permis colaborarea...). A rămas însă cu descoperirea în ultimii ani a unui alt Lou Reed decât cel pe care'l știa ca artist și care'i fusese model: un om amabil, profund și distractiv.
Cu circa 5 ani în urmă Suzanne își lansase propria casa de discuri Amanuensis la care și'a reînregistrat din propriul ei catalog piese pe 4 compilații tematice...pe ultimul din serie "Close Up, Vol. 4: Songs of Family" (2012) apărând 2 piese în premieră, "The Silver Lady" și "Brother Mine" compuse în anii  80...
Dar deși astfel s'a adăugat un plus la capitolul independență artistică, experiențele recente au determinat'o să procedeze economic concertând rar în ultimii 7 ani și acompaniată cel mai adesea doar de Gerry Leonard, cu dreptul de a'și folosi propriile piese anterior înregistrate pentru cei 2 majori, A&M și Blue Note. In 2010 îl regaseam alături de ea pe Richard Thompson, piesa o găsiți pe youtube, deasemeni tot acolo și un extras dintrun concert din 2011 alături de fata ei Ruby.
 Ultima perioadă a fost considerată propice pentru lansarea unui nou album cu piese originale: artiști ca Mumford & Sons, Laura Marling, The Lumineers, etc. au revitalizat scena folk-rock chiar dacă generațiile s'au schimbat. Cei mai tineri care n'au "prins'o" pe primele albume, au aflat de la Adele că Vega se numără printre influențele ei majore (iar "The Queen and the Soldier" unul dintre cântecele favorite)...și la fel pentru Dev Hynes (aka "Blood Orange"), iar lui Danger Mouse (aka Brian Joseph Burton) i'a placut atât de mult albumul ei "Songs in Red and Gray" (2001) încât cunoaște toate piesele în detaliu. Trupa Soul Coughing a folosit un pic schimbat numele fiicei ei Ruby Froom (născută în 1994) pentru a'și denumi albumul "Ruby Vroom". Ca să nu mai amintesc de numeroasele colaborări și apariții ca invitată în diverse concerte și proiecte enumerate defalcate ordonat pe decade 1990s, 2000s și 2010s în Wikipedia ("http://en.wikipedia.org/wiki/Suzanne_Vega"). "Nu poți să ști niciodată: muzica nu e atât de segregată cum oamenii o fac adeseori să pară" observa artista recent.
Poveștile depănate cu sensibilitatea poetică tipică celor mai bune lucrări ale ei explorează aici pe un ton uneori filozofic teme care leagă materialismul de spiritualitate, o îndepărtare de solitudinea personala și intimitatea primelor albume...Suzanne are aceeași voce dar nu vrea ca muzica ei să sune anacronic după 30 de ani, așa încat ne întâlnim ici și colo cu ingrediente și "gimmicks"-uri mai mult sau mai puțin așteptate: percuție industrială și efecte gen distors (amintind de albumul "99,9 F°"), riff-uri de banjos și chitară apăsate, coruri de voci feminine de “Oooo”-uri pe fundal....dar dacă cineva se așteaptă la vreo nouă "Luka", dezamăgire: nu apare așa ceva nici chiar între piesele uptempo. Poate și pentru că se mai încercase asta pe grațiosul album anterior "Beauty &  Crime" din 2007 prin piesa a 8-a "Unbound"...dar cu toate că melodia avea un cert potențial de hit, curios e din câte știu că ea n'a fost însoțită niciodată de vreun videoclip, indispensabil ca mijloc de promovare în era Internetului.
Tempourile up, mid & down alternează și acum frumos, nimic nu trenează, piesele -majoritatea sub 4 minute- am avut senzația că se termină parcă prea repede...
La pasajele mai agresive la chitară mai contribuie fostul sideman a lui Bob Dylan și Levon Helm, Larry Campbell...iar la bas și mai cunoscutul ex-Peter Gabriel și ex-King Crimson, Tony Levin.



"Crack in the Wall"....amintește și prin titlu și prin atmosferă de superba "Marlene on the Wall" (1985)
"Fool's Complaint"....vorbește despre umilința traită de servitoarea unui monarh...
"I Never Wear White"....dovedește încă odată preferințele ei vestimentare dintotdeauna către culorile închise. Însă e vorba și de alte sensuri la acest "alb"....


"Portrait of the Knight of Wands"...amintește prin întoarcerea la acustic de un alt cântec minunat de la debut, "The Queen And The Soldier" (1985)...doar că misiunea actualizată a soldatului devenit cavaler este acum transmiterea de noi tehnologii, întro baladă-elogiu adus se pare regretatului Steve Jobs...
"Don't Uncork What You Can't Contain"...piesă în uptempo care folosește un pasaj instrumental cu coarde cu fler arab preluat din piesa de rap (!) 50 Cent’s "Candy Shop" devenită aici un amalgam de trip-hop & folk-rock...referințele din text fiind la rapperul Macklemore (aka Ben Haggerty) și imensul său hit 2013 "Thrift Shop" despre magazinele economicoase.
"Jacob and the Angel"...Orchestrațiile ei majestoase marca Gerry Leonard se suprapun peste bătăi din palme sacadate ca la fiestele spaniole...
"Silver Bridge"...iarăși "mașina timpului" se întoarce înapoi prin anii 1985-'87...
"Song of the Stoic...surprinde o discuție incitantă tată-fiu pe tema carierei ultimului...
"...Laying On of Hands - Stoic 2"
"Horizon (There Is a Road)"...featuring the Smikov Chamber Orchestra din Cehia...este un tribut direct adus lui Vaclav Havel, cu un scurt și frumos inserat solo de trompetă.

Chiar dacă ceea ce se întâmplă nu e ceva revoluționar pentru a atrage noi fani, "Tales From The Realm Of..." este un "clasic" album Vega incitant care parcă invită pe ascultator în a pune player-ul pe "repeat". Eu asta am simțit și pe la a treia ascultare am încercat detașarea de orice preconcepție, un fel de "brainwashing" autoimpus. Efectul a fost senzația că o aud pe Suzanne cea din 1985 cu vocea ei "as gorgeous as ever", cum scria o cronică la începutul lui februarie curent.

Indiferent de feedback-ul noului album, Suzanne are agenda plină în perioada care urmează: intenționează un remix cu piese Lou Reed, se gândețte să scrie o autobiografie, să'și reviziteze show-ul de pe Broadway din 2011 "Carson McCullers Talks About Love"...și se simte pregatită pentru turneul U.S. fixat începând din luna mai....iar privind înapoi în timp ca martoră a unei perioade și parte din bussiness-ul industriei muzicale, artista se confesa: "pare nebunesc că am trecut prin toate astea, dar am și beneficiat. (una dintre amintiri fiind sticla de vin de 350$ servită cu șefi de la A&M Records). "E OK acum, sunt aici și încă fac muzică...dar acum trebuie s'o fac mai inteligent."

Am rememorat alte secvențe din trecut, noul opus invitând la revizitări sau la completarea a ceea ce poate încă nu se cunoaște dintre piesele de "puzzle", albumele ei disipate neregulat în cele aproape 3 decade de carieră, dar care întregesc discografia unui artist fascinant, original și independent.
Un "Blitzkrieg" discografic minimal:

"Suzanne Vega"...cotat de multe reviste printre primele 100 albume ale anilor '80: "self-titled debut stands as a modern singer-songwriter landmark"
"Solitude Standing"...cu "smash-hit"-urile "Luka" (despre copilul abuzat) și "Tom's Diner" (după numele unui restaurant)...mai multe piese datând anterior debutului oficial, chiar din anii 1978-'79.
"Days of Open Hand"...E favoritul meu..."ever", cu contribuția gurului minimalist Philip Glass, ca răspuns la cea a Suzannei pentru minunatul album al lui Glass (& guests) "Songs From Liquid Days, 1986...inclusiv pe excelente piese ca "Institution Green", "Man in a War" sau întro piesă de doar 2 min. si 36 sec. "50/50 (%) Chance"...descriind tensiunile și emoțiiile unei mame la aritmiile cardiace ale copilului ei întro austeră cameră de spital...Ca și pe "Solitude....", trebuie remarcată și aici contribuția componistică la câteva piese a unui membru din "touring band"-ul artistei, Anton Sanko.
"99.9F°" și "Nine Objects of Desire"...experimentând electronicele și beats-urile industriale ale ex-soțului ei Mitchell Froom.
"Songs in Red and Gray"...produs de Rupert Hine și cu câteva piese marcând divorțul din 1998 de Mitchell și rezilierea contractului cu  A&M Records (apare începând de aici și muzicianul complex Gerry Leonard, pe atunci directorul muzical al lui David Bowie)
"Beauty & Crime"...cu solid suport jazzistic supus însă aceluiași idiom folk marcă înregistrată Vega, primul (și ultimul?) sub contract cu Blue Note Records.
Toate reprezintă albume pe care Suzanne rămâne...o Vega veritabilă și pe care, ținând cont de durata lor de max. 45 minute, le putem aborda ordonate cronologic sau nu, în funcție de cât timp alocăm pentru asta, în orice combinație...Ideea e să nu prea rămână piese necunoscute, iar speranța...să nu mai treacă chiar 7 ani până la următorul material original.
In fond -trecând acum puțin și dincolo de arta pură a songului ei inconfundabil- mai este vorba și de artista "mamă a mp3-ului", așa cum anecdotic au poreclit'o pe S.V. inginerii de sunet, pornind de la testele audio pe care germanul Karlheinz Brandenburg le'a făcut alegând cu totul întâmplător piesa "Tom's Diner" pe care o tot auzea la un radio de pe holul institutului unde lucra...Nemulțumit inițial și aproape convins că "este aproape imposibil să comprimi căldura "a capella" a acestei voci", acesta avea să aducă îmbunătățiri succesive algoritmilor schemei ratei de compresie a sunetului, scopul său principal fiind păstrarea nealterată tocmai a subtilităților vocii artistei.

http://www.rollingstone.com/music/news/suzanne-vega-on-her-return-lou-reeds-puppy-and-loving-macklemore-20140116