miercuri, 29 ianuarie 2014

Jen & Fay

Destul de târziu le fac loc "la pachet" pe acest blog acestor două vocaliste care m'au impresionat în ultimii ani, indiferent unde și cu cine cântau:
* Jen Shyu (piano, voice, dance, etc) a fost descoperită de mine în formula Steve Coleman & Five Elements pe albumele "Lucidarium", "Weaving Symbolics" (Label Bleu, 2005 & 2006) și "The Mancy Of Sound" (Pi Recordings, 2011) luând locul lăsat liber la microfonul pentru voce de Cassandra Wilson...Și m'a convins apoi definitiv odată cu albumele solo sau colaborările pe care vi le recomand:
Jen Shyu: "Inner Chapters" (Chiuyen Music, 2010)...solo project
Jen Shyu: "Jade Tongue" (self produced, 2009)...Jade Tongue (“The Chinese-Cuban Connection”) devenind ulterior numele grupului ei propriu.
Jen Shyu & Mark Dresser: "Synastry" (Pi Recordings, 2011)
Positive Catastrophe: "Garabatos Volume One" (Cuneiform, 2009)
Născută în Peori/Illinois și vorbitoare de mandarină (familia ei provenind din Taiwan și Timorul de Est), portugheză, spaniolă și engleză, Jen a asimilat tradiții diverse pe care le inserează în muzica ei. Cum a fost influențată de Meredith Monk, despre jongleriile sale cu silabele, instrumentele tradiționale sau de jucărie, ceea ce face permanent pentru a împinge limitele repertoriului, sound-ului și concepției muzicale în arealul noului jazz și muzicii creative în permanentul proces de devenire a unui muzician "complet", aflăm dintrun extins interviu "Jen Shyu and Theo Bleckmann: Breaking the Song Barrier" aparut pe site-ul "allaboutjazz.com", aici: http://www.allaboutjazz.com/php/article.php?id=39594&pg=3


...în care Shyu spune în concluzie că "doar mintea umană limitează o persoană, nu și instrumentul."
Despre mai toate ale sale "capitole interioare" ("Inner Chapters") e vorba și în acest articol:
"http://www.loftkoeln.de/index.php?id=30&L=1&tx_ttnews%5Btt_news%5D=500"
...cu câteva link-uri spre alte apariții, printre care și extrase din proiectul multimedia "Cry of the Nomad", vizionabile și aici:



Alte informații și conexiuni, inclusiv în formulele Amniotic și New Bump cu bateristul Bobby Previte, aici:
"http://unartignyc.com/2010/01/18/jen/"

* Fay Victor are originile în Trinidad Tobago și este tot mai mult în atenția specialiștilor după apariția și prestația ca invitată pe albumul "Kaiso Stories" (Silkheart, 2011) al cuartetului Other Dimensions in Music (Roy Campbell, Daniel Carter, William Parker & Rashid Bakr). O foarte reușiă fuziune de calypso și free-jazz.
Mai peste tot în media Fay este considerată o Betty Carter modernă și avangardistă, mai ales de la albumul "Cartwheels Through The Cosmos" (Greene Avenue Music, 2007), alte vocaliste inspiratoare fiind Abbey Lincoln, Jeanne Lee și Sheila Jordan.
 "Cu vocea ei puternică și cu un adecvat simț al aventurii...Fay e ca o Betty Carter în viață și descinsă din actuala scenă Downtown din New York." (Peter Margasak/ Chicago Reader)
"E bucuria încarnată...se joacă cum vrea cu cuvintele ca întro piesă de teatru, cu reflexe în muzica ei de la Nina Simone la Frank Zappa și de la Bill Dixon la Jimi Hendrix".(Richard Kamins/ Step Tempest)
Am avut ocazia s'o vad "live" la Oradea în 2011 la un eveniment organizat de "muzicadevest.ro":
Ab Baars Trio + Fay Victor & Vincent Chancey, ca etapă în turneul de aniversare a 20 de ani de existență a grupului olandez. Și pot să spun și eu acum după ce i'am mai ascultat câteva albume că mai jonglează si cu stilurile blues, gospel, alt-rock, soul și jazz...



Fay -inventiva vocalistă, compozitoarea și educatoarea- este acum în actualitate cu noul album Fay Victor Ensemble ("ensemble" fiind de fapt un "avant-chamber jazz trio" de muzicieni "egali"): "Absinthe & Vermouth" (Greene Avenue Music, 2013)...cotat cu 4 stele de criticul Fred Brouchard de la Downbeat Magazine, cel care "detectează mesaje criptice care apar în piese teatrale stranii cu forme clar-obscure ce evocă poveștile supraviețuirii exuberante ale unui individ aflat în distrofie...aceste scenarii candide ale reginei "free-song"-ului dramatic și observațiile texturate au nevoie de ceva timp ca să "crească" în urechea ascultătorului, dar răbdarea și deschiderea vor fi generos răsplătite."
Multe recenzii ale acestui album lansat în noiembrie 2013 se găsesc aici pe site-ul personal: "http://www.fayvictor.com/discography/"
...între care mi a plăcut și aceasta a lui Robert Iannapollo/ The New York Jazz Record:
“Vocea lui Victor operează pe mai multe nivele: ea poate fi dulce și seducătoare, aspră și abrazivă, la un moment dat operând întrun spectru calm și liniștit înainte de a erupe imediat sus în stratosferă. Când improvizează, sare frecvent peste octave întro manieră nediferită de Eric Dolphy, alternând cântatul cu recitarea versurilor cu o mare teatralitate a prezentării. Versurile sale sunt alternativ ambigue, abile, profunde și dulce-acrișoare, uneori chiar în același cântec. Frecvent ele sunt vignete despre viața sa...Cufundați'vă în vraja muzicii ei și cele 72 minute ale albumului vor trece pe nesimțite“.
Iat'o și aici în "misiune":



Alte 2 recomandări, alături de cele 3 deja amintite:
Fay Victor - Lazy Old Sun: LIVE/ Life in the Lowlands (Greene Avenue Music, 2004)
Fay Victor Ensemble - The FreeSong Suite (Greene Avenue Music, 2009)



miercuri, 15 ianuarie 2014

David Sylvian: "Mă mai cunoști acum?"

Cum mai afirmam și altădată, acest blog are ca țel principal actualitatea, activitatea la prezent a unora dintre cei mai inovativi și originali muzicieni și trupe care fuzionează sau transced genuri, încadrări și stiluri...Dar blogul rămâne în același timp tributar unor artiști pentru mine personal esențiali, acei "all-time favourites"...și e nevoie uneori doar de un mic declic ca aceste nume influente să iasă la suprafață. Așa s-a întâmplat azi în cazul lui David Sylvian, fostul frontman vocalist al grupului britanic Japan înființat în urmă cu exact 40 ani, cu o muzică stilistic descrisă și inscriptibilă în următorii termeni numeroși, conform Wikipedia: "art-rock/new-wave/post-punk/synth-pop  & romantic style"...Care aveau să se dovedească insuficienți de prin 1982 când începe cariera sa solo și colaborările.


...Este unul dintre acei artiști multimedia atât de majori și personali, încât n'are nevoie de vreun nou "event", fie el LP/CD, "soundscape", "happening" sau "installation"...A fost suficientă o singură piesă de 4 min. și 23 sec. lansată în 2013 pe care'am descoperit'o ieri...ca să'i fac imediat loc lui David întrun modest portret aici ...și e foarte probabil ca până la final să mai adaug și vreo impresie "la cald" din colaborarea cu muzicianul și artistul vizual german Stephan Mathieu...& David Sylvian: "Wandermüde" (Samadhisound, 2013), apărut sub eticheta casei sale proprii înființată după despărțirea de Virgin prin 1998. Moment din care vorbim de un David -din punct de vedere artistic & creativ- și mai independent.
Cu'atât mai mult m'am bucurat ascultând această piesă, cu cât nu uitasem că turneul european "The Implausible Beauty" în compania muzicienilor scandinavi Jan Bang, Sebastian Lexer, Eivind Aarset, Hildur Gudnadottir și Gunnar Hallefusese fusese anulat în ianuarie 2012 din cauza stării sale de "sănătate precară" oarecum neașteptată...după ce anul anterior David a fost curatorul și artistul resident la Punkt Festival din Norvegia.
Piesa cu pricina este "Do You Know Me Now?" și a reprezentat contribuția sa la o "Instalație" a lui Phil Collins -atenție, e vorba de artistul vizual britanic stabilit la Bonn, nu bateristul vocalist din Genesis!- lucrare intitulată “My heart’s in my hand, and my hand is pierced, and my hand’s in the bag, and the bag is shut, and my heart is caught” (citat după Jean Genet din "Notre Dame des Fleurs/ Our Lady of the Flowers") și plasată la muzeul Ludwig din Koln. Cu participarea unor invitați din caminului "Gulliver" pentru oameni fără adăpost, autorul Collins a montat o cabină telefonică cu linie gratuită pentru convorbiri internaționale nelimitate pentru doritori, cu singura condiție a acceptării înregistrărilor acestora sub protecția anonimatului și care să servească după selectare și la alegerea artiștilor, drept punct de plecare și inspirație pentru un grup de muzicieni internaționali la rândul lor invitați de autor...Piesele noi și originale rezultate urmau să fie în premieră difuzate în expoziție la muzeu și în spațiile publice ale Gării Centrale din Köln...iar apoi expoziția să "plece" în turneu german și european.
"Do You Know Me Now?" a lui Sylvian a rezultat în aceste circumstanțe, formatul pe care a apărut fiind vinil single iar fața B ocupată de versiunea remasterizată a cântecului său având tot un titlu-întrebare “Where’s Your Gravity?” și apărut inițial pe compilația "A Victim of Stars", 1982-2012 (2 CD-Set, EMI, 2012). Devenise demult tipic pentru David: compilațiile, remixurile, retrospectivele albumelor solo, colaborarile și contribuțiile pentru alți artiști au oferit mereu câte ceva inedit și neașteptat...chiar dacă nu toate piesele erau noi, a existat întotdeauna material special finalizat pentru fiecare proiect. Așa a știut să se respecte un artist perfecționist și neliniștit care dincolo de trendurile din "mainstream" a urmărit întotdeauna să construiască, uneori chiar..demolând, un paradox explicat odată cu ceea ce eu le consider a fi capodoperele sale creative, albumele-pereche "Secrets of the Beehive" (1987) și "Dead Bees on a Cake" (1999)....iar dacă e să mă refer tot la "vârfuri", pe același nivel plasez și piesa "Forbidden Colours" de pe coloana sonoră a filmului "Furyo/ Merry Christmas, Mr. Lawrence" (cu David Bowie!), soundtrack compus de japonezul Ryuichi Sakamoto (1983).




În 2010 David spunea: "...încă de la începutul anilor '80 am fost interesat în a demola formele familiare ale cântecului pop(ular), reținând structura dar mutând pilonii suportului. Opera mea continuă mereu de atunci să se întoarcă la aceeași dilemă: cât de mult din cadru poți să muți rămânând în același timp capabil să identifici ceea ce reprezintă, după toate astea, o formă familară?"
Fuziunea eclectică, alchimia de posibilități ale stilurilor multiple (exact ca titlul de album "Alchemy: An Index of Possibilities"!) detectabile în muzica sa, acum etichetată "new-wave/romantic style, art-rock, soul, jazz, electronica, Eastern-inflected spiritual chants, atmospheric & ambient instrumentals, free-improv, modern classical & avant-garde"...n'ar fi fost însă parcă îndeajuns dacă peste toate nu s'ar "așterne" vocea sa gravă, profundă și șamanică, timbrată inconfundabil...și care a ridicat parcă melancolia pe un nivel superior al conștiinței, melodiile rezonând și la stări și sentimente personale opozite care l'au marcat: mariajul cu Ingrid Chavez în 1992 -și antagonic apoi, divorțul după 12 ani- apariția în anii '90 a celor 2 fiice vegetariene Ameera-Daya și Isobel, tensiunile cu alți membrii ex-Japan și mai ales legătura de la distanță cu fratele său tot din Japan, bateristul Steve Jansen (David stabilit în State, fratele rămas în UK)...
Pline de miez, dar întrun registru mult mai experimental-avangardist -și prin urmare mai puțin axat pe filonul melodic și emotional- sunt albumele "Blemish" (2003) și "Manafon" (2009), chiar dacă ultimul se inspiră din lirica poetului galez R. S. Thomas. Sunt lucrări complexe în care improvizația liberă are un  rol important, "coechipierii" autorului venind din astfel de scene: britanici (de ex. saxofonistul Evan Parker și membrii din grupul veteran AMM,  Keith Rowe și John Tilbury) japonezi (Otomo Yoshihide), austrieci (Christian Fennesz), ori deja regretatul chitarist și mentor Derek Bailey.
Nu mai puțin interesante sunt colaborările numeroase a lui David cu maeștrii Krautrock germani, mai ales membrii din grupul Can, vocea sa fiind reliefată și pe loc recognoscibilă în peste 50 de colaborări și contribuții...Din păcate una mult prea discretă pe recentul "Wandermüde" cu Stephan Mathieu, ceea ce eu sper să nu se întâmple în 2014 cu noul proiect în trio The Kilowatt Hour – Mathieu, Sylvian, Fennesz,  anunțat pe site-ul său "http://www.davidsylvian.com/"

"Do You Know Me Now?"

And if you think you knew me then
You don’t know me now...
"Și dacă crezi că mă cunoșteai atunci / Acum nu mă mai ști"...mi'a amintit de eminescianul "Mă cunoșteau vecinii toți/ Tu nu m'ai cunoscut...O lume'ntreagă înțelegea/ Tu nu m'ai înțeles" din "Pe lângă plopii fără soț..."


..."As the ground rose up to meet me
I kissed your mouth
You wore your boredom like enamel
But I tuned you out
And if that brought us to our knees
We laughed all the way down

I prized my daddy’s ring from my hand
And I made her a bride
We grew a flower in the desert
We grew terrified
We were one, not one and the same
Something was lost somehow

And if you think you knew me then
You don’t know me now

The planets high above you
Spun in houses of their own
You were dropped and hit the ground running
But they failed to lead you home

And if you think you knew me then
Do you know me now?

I drew a child inside a wound
Justified myself
I stole the face of joy
A perfume of worth
I atomised the boy within
Before he cut himself
You found the blood upon my clothes
And then washed it out

And if you think you knew me then
You don’t know me now

There were children, in the classroom
Who wrecked it, without a name
There were hornets in the heads of cattle
That vibrated to the sun

You cried wolf
I tracked one down
And let it in

There were lambs
Sure, there was blood
There were psalms to sing
You could just see the bone jut out
Penetrate the skin
Did it dispel beyond all doubt
The mess we’re in?

You raised your head
I stared you down
You still don’t know how

And if you think you knew me then
You don’t know me now

I was happy
Satiated
I was satisfied."

http://en.wikipedia.org/wiki/David_Sylvian
http://en.wikipedia.org/wiki/Phil_Collins_(artist)

 

miercuri, 8 ianuarie 2014

Carla, Matthias și noul lor "Iepure X 2"...

Dacă aș fi început acest blog plin de artiști creativi și independenți cu ea, ar fi fost ceva firesc...doar că în urmă cu un an Carla Kihlstedt nu se afla în cea mai prolific-creativă perioadă a carierei: avusese loc mariajul cu Matthias, apăruse pe lume fetița lor Tallulah, obligațiile parentale...


Descoperită de mine odată cu prima descindere la fascinantului festival "Music Unlimited" de la Wels/Austria în urmă cu 10 ani, la care am ajuns împreună cu micul grup JADD-ist, Carla continuă să mă surprindă plăcut și azi când savurez noul album "Rabbit Rabbit Radio, Volume 1" (2013) și anteriorul Carla Kihlstedt & Matthias Bossi: "Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II" [2011].
Și deloc întâmplător, odată cu impactul pozitiv de atunci al proiectului în trio "2 Foot Yard", între timp vioara și vocea ei s'au mai auzit simultan sau alternând în diverse formule la câteva ediții succesive la Wels (la ediția din 2007 inclusiv ca și curator). Nu pot să uit scurta conversație cu ea și cu cellista Marika Hughes la pultul de discuri din holul festivalului în 2004 întro pauză după concert. Curioase și cam surprinse de entuziasmul cu care fuseseră răsplătite, am abordat cu cele două teme despre scena muzicală americană independentă de pe coasta de vest, influențele free-rockului & noise-ului improvizatoric al maeștrilor John Zorn și Fred Frith, despre ușoarele similitudini cu Bjork, respectiv în corelarea și alternanța voce/vioară cu art-pop-ul lui Laurie Anderson (minus "electronics"-urile)...cât și despre diverse alte dorințe, implicări și proiecte duse între timp la îndeplinire. Nu prea mulți muzicieni interferau cu publicul în acel spațiu (doar cu cu bateristul/bandleader francez Guigou Chenevier mai reușeam ceva similar atunci), iar în 2 Foot Yard Carla apăruse în câteva piese și la acordeon și zither.
După aparițiile cu Tin Hat, Charming Hostess, Sleepytime Gorilla Museum, The Book of Knots, Rova: Orkestrova și (Fred Frith’s) Cosa Brava -ca să enumăr doar o parte- iat'o pe Carla împreună cu soțul ei Matthias Bossi -deja proaspeți părinți- punând în februarie 2012 bazele uneia dintre cele mai ingenioase platforme de promovare și distribuție virtuală anticipând o lume "post-label": Rabbit Rabbit Radio...Care în ciuda numelui nu este un post de radio "online" ci mai curând un magazin virtual care oferă câte o piesă nouă la începutul fiecărei luni abonaților (2-5 $/lună), alături de videoclipuri, slide show-uri, galerie foto, eseuri despre subiecte variate, liste cu clipurile altor muzicieni pe care cuplul îi admiră, infos despre restaurantele pe care le descoperă în turnee, etc...de fapt un website care va împlini în curând 3 ani în detaliu descris în articolul "A Pay-What-You-Can Music Model", aici:
"http://www.nytimes.com/2013/08/22/arts/music/a-pay-what-you-can-music-model.html?ref=arts&_r=1&"
Baza de fani a crescut încet dar sigur de atunci, încât și alți muzicieni/trupe (de ex. Cheer-Accident) vor să preia ideea aceasta prin care se pot suplimenta veniturile din concerte și atenua descreșterea vânzărilor de CDuri.

 

Rezervați'vă timp și pentru alte videoclipuri pe care le găsiți pe coloana din dreapta.
Iar dacă formulele amintite nu vă sunt prea cunoscute, poate veți deveni mai curioși după ce veți afla că aceeași Carla a mai colaborat și cu Tom Waits, Mike Patton, Madeleine Peyroux, Tracy Chapman, St. Vincent (Annie Clark), Carla (!) Bozulich sau The Tiger Lillies....iar ocazionalul inginer de sunet/producător/basist și chitarist Jon Evans, cu Tori Amos și Linda Perry. N'am să descriu muzica celor 2 albume -intimistă și dramatică deopotrivă- pentru că au făcut'o cu acuratețe alții, dar mi'a plăcut un termen scurt și cuprinzător dintro cronică: "risk-taking pop".
Piesele mele favorite sunt cele din finalul lui "Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II", respectiv: 10. "Echo of the Future" și 11. "Tick Tock"...iar de pe "Rabbit Rabbit Radio, Volume 1": 05. "In the Dead of Night" și 09. "Home Again"
Recomandări minimale:
Carla Kihlstedt & Matthias Bossi:
2008 – Ravish (And Other Tales for the Stage) with Dan Rathbun (Twelve Cups)
2011 – Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II (self-released)
2012 – Niagara Falling: Tales for the Stage, III (self-released)
Rabbit Rabbit:
2013 – Rabbit Rabbit Radio – Vol. 1 (self-released)


P.S. Iepurele e animăluțul preferat al micuței Tallulah....