vineri, 23 octombrie 2015

De la Cuneiform, despre Pixel-ii norvegieni „auriferi” și SONAR-ii elvețieni evoluând cu anomalii, inclusiv cu David Bottrill


Tinerii „pixeli” norvegieni confirmă așteptările după debutul cu „Reminder” din 2012 și „pixellent"-ul „We Are All Small Pixels” din 2013, „indie-jazz quartet-ul condus de remarcabila basistă/vocalistă Ellen Andrea Wang" -cum ingenios numea un critic stilul trupei după debut- recidivând la începutul anului cu „Golden Years” (Cuneiform, 2015). Ponderea componistică îi aparține încă frumoasei Ellen Andrea, toți membrii participând și vocal mai mult sau mai puțin:

Jonas Kilmork: Vemøy trumpet, vocal
Harald Lassen: saxophone, vocal, bongo 
Ellen Andrea Wang: double bass, vocal
Jon Audun Baar: drums, percussion, vocal




Atractiv deschis de „Rainforest”, albumul curge frumos în alternarea pasajelor de sax și trompetă în cele 11 teme cu titluri și durate relativ scurte, tipice arealului indie (pop). Nimic altceva n-aș adăuga despre muzica unei trupe în urcare certă și despre care cu siguranță vom mai auzi, ceva acum despre aspecte, hai să le zicem „tehnice” legate de promovare:
Expunerea scandinavilor nu la etichete regionale înrudite dar cu desfășurare” limitată precum Rune Grammofon, Hubro Music, Jazzland, Ozella, etc...ci printro casă de discuri americană cu distribuție mult mai globală reprezintă un atu pentru orice muzician fie el chiar și scandinav, dar se întâmplă că este încă o mică/mare problemă la recepție pentru audiofilii autohtoni din Ro și mă refer la cei din Timișoara în particular, prea puțin familiarizați cu estetica post-Rock In Opposition, credo-ul marca Cuneiform. Rarissim am văzut albume CDs/LPs cuneiformice” deținute și comentate de colecționari pe la noi, chiar și după ce formatul digital a devenit mult mai accesibil, deși de peste 30 ani label-ul independent se ocupă constant de muzici aventuroase ale artiștilor originali și vizionari de peste tot din lume, așa-numiții forward looking” sau forward thinking artists” care desființează granițele stilistice...
Cuneiform a fost și va rămâne și din acest motiv o constantă pe acest blog, iată câteva însemne grafice întâlnite de-a lungul timpului:














www.facebook.com/cuneiformrecords


....Au optat din 2013 pentru Cuneiform și elvețienii SONAR, inclusiv pentru noul album înregistrat tot la începutul anului, ca și cel al 4-tetului Pixel, respectiv „Black Light”, în booklet cu subtitlul detaliat argumentat „The Ongoing Evolution of Anomalies”, mai ales ca alternativă la ideea de interpretare în mare viteză.
Cu trupa chitaristului Stephan Thelen cunoșteam „A Flaw of Nature” (Ronin Rhythm Records, 2012), „Live at Bazillus” (Reptile Recordings, 2012) și anteriorul „Static Motion” (Cuneiform, 2013), dar „Lumina neagră” pare a le depăși printro sumă de elemente de atracție: „Ritual Groove Zen Funk-ul” lui Nik Bärtsch ('s Ronin) de la care trupa a plecat rămâne un reper important, dar modulele structurat numerotate ale acestuia, la muzicianul-matematician Thelen (& comp.) primesc titluri distincte specifice aici (ex.: „Angular Momentum” sau „String Geometry”), păstrând însă hipnotismul repetitiv și inducând acea transă mult comentată și analizată. Același jazz-rock modal în manieră prog/art executat cu exactitate...matematică (doar îl ajută pe lider și profesia de bază și...toată reputația țării sale de adopție Elveția renumită pentru precizia ceasurilor, nu-i așa?)...jazz rock potențat acum de minimalismul timpuriu marca Steve Reich sau Glenn Branca și de prog-ul tipic King Crimson. Asta se întâmpla însă și pe anteriorul „Static Motion”, doar că acum în cazul trupei lui Robert Fripp e vorba nu de anii '80 ci de albumul clasic din 1973 „Larks' Tongues in Aspic” cu care are similitudini tehnice detaliat explicate, de ex. Intro, câte 3 piese pe fiecare parte, Outro, etc. (exceptând piesele bonus-live si remixul lui Andi Pupato la „Orbit 5.7”). Saxofonistul Don Li, muzica „surf-pop” tipică grupurilor californiene din anii '60 -Stephan Thelen fiind născut și copilărind acolo- sau, la un nivel mai puțin evident -dacă nu chiar subconștient-, „dark-ambient”-ul muzicii lui Mick Harris de la Scorn...ar fi alte surse de inspirație devaluate pentru muzica aural-vizuală numită chiar de de Stephan Thelen „Duane Eddy meets Jackson Pollock”. Criticul John Kelman explică și titlul albumului care trebuie privit metaforic ca și oximoronicul anterior „Static Motion”: nu ca sinonim al luminii violete ci în sensul literar ca ceva deopotrivă misterios -„Black”- și clar -„Light”-, pornind de la un citat din simbolistul poet francez Paul Valéry: „nu există nimic mai misterios decât claritatea”.



Contribuția colegilor Bernhard Wagner (second electric triton guitar), Christian Kuntner (bass) și Manuel Pasquinelli (drums) e și ea mai consistentă ca altădată, dar poate cel mai important factor particular al acestui album îl reprezintă producătorul și inginerul de sunet David Bottrill, canadianul în al cărui studio din Toronto s-a perfectat, mixat și finalizat materialul, un artizan cu fler și o uriașă experiență probată pe zeci de albume cu artiști diverși...și care merită oricând o postare/abordare separată, Bottrill având participări notabile și ca interpret și compozitor.  


Închei tot cu sigla/brand-ul Cuneiform, enumerând câțiva artiști și albume care s-au numărat printre exponenții aniversării în show-ul/turneul de anul trecut care a marcat 3 decade de existență a casei de discuri americane. Luați-le și ca recomandări recente din catalogul respectivei:
* Curtis Hasselbring (tuba): Number Stations” (2013)
* Adam Rudolph Go-Organic Orchestra: Sonic Mandala" (2013)
* The Microscopic Septet: Manhattan Moonrise” (2014)
* Ideal Bread: Beating The Teens: Songs Of Steve Lacy” (2010)
                     : „Transmit: Vol. 2 of the Music of Steve Lacy” (2014)






duminică, 18 octombrie 2015

„Simply clever”: Giovanni Di Domenico și Probosci (duo)


* Pianistul italian Giovanni Di Domenico, născut la Roma în 1977 și stabilit la Brussels, autodidact până la 24 ani, și-a trăit primii 10 ani din viață în Africa (Libia, Camerun și Algeria), alături de famila nomadă a tatăl său inginer, ceea ce avea să se reflecte în formarea și educația sa muzicală la majorat, respectiv în compoziție printro tehnică enciclopedică proprie de ritm, armonie și ton de tradiție „non-western” -alături de ceea ce asimilase la Conservator, adică densitatea polisemică a lui Cecil Taylor, respectiv transparența „ruptă” proprie lui Paul Bley-, plus influențe neo-clasice de la Claude Debussy, Luciano Berio sau Borah Bergman (înregistrările de la casa Soul Note). 
Mai adăugăm vastei palete ca ingrediente și elemente radicale ale branșei stilistice „underground noisy pop”, faptul că deține mai nou și propria sa casă de discuri belgiană pentru producții inclasificabile „Silent Water” și avem astfel măcar parțial explicația originalității și distincției sale ca muzician, calități  care i-au permis în ultimii ani colaborări, printre alții, cu artiști extrem de diverși și de pe mai multe continente: Nate Wooley, Chris Corsano, Arve Henriksen, Jim O’Rourke, Akira Sakata, Okkyung Lee, Manuel Mota, John Edwards, Steve Noble, DJ Sniff, Terrie Ex, Peter Jacquemyn, Alexandra Grimal, João Lobo sau Toshimaru Nakamura...Nu cunosc noul album scos în Lituania: 
* Giovanni Di Domenico, Peter Jacquemyn, Chris Corsano: „A Little Off The Top” (NoBusiness Records, sept. 2015)
...dar m-au convins colaborările sale cu saxofonista franceză:
* Giovanni Di Domenico & Alexandra Grimal: „Ghibli” (Sans Bruit/ France, 2011) și:
* Giovanni Di Domenico & Alexandra Grimal: „Chergui” (solos & duets) -2 CD- (Ayler Records/ France, 2014)
...și mai ales cele 2 albume în trio cu trompetistul norvegian și bateristul japonez:
* Giovanni Di Domenico, Arve Henriksen, Tatsuhisa Yamamoto:„Clinamen” (Off & Rat/ Belgium, 2010), respectiv:
* Giovanni Di Domenico, Arve Henriksen, Tatsuhisa Yamamoto:„Distare Sonanti” (and/OAR/ US, 2012).
Simplu spus, „highly recommended”!:


* „Time To Feed” with Great Music!”
Au impresionat audiența în multe dintre cele mai cunoscute săli de concerte simfonice din lume, teatre, muzee, cluburi de rock și festivaluri din peste 40 de țări: amândoi compozitori cu albume apărute la Tzadik Records (Composers’ Series), în această formulă de duo explorează aventuros peisaje sonore de la muzica acustică pură la texturi neuzuale electroacoustice, reușind un „interplay” captivant ce pendulează între compoziție și improvizație cu treceri lejere de la virtuozitatea subtilă a pasajelor moi la agresiunea disonantă dar bine controlată. Timba Harris (vioară) vine, printre altele, din trupele Secret Chiefs 3, New York Arabic Orchestra și Estradasphere, iar Gyan Riley (chitară), cu deja 15 ani vechime, din EVIYAN -cu Evan Ziporyn & Iva Bittová...grup care a fost subiectul uneia dintre primele mele postări pe acest blog-, Falla Guitar Trio, The Feinsmith Quartet...și nu în ultimul rând, din grupul tatălui său, celebrul „guru” minimalist compozitor și pianist Terry Riley (band).
Probosci „electroacoustic chamber duo” e considerat pasul următor în evoluția celor doi muzicieni, iar albumul de debut este: „Time To Feed”, apărut la casa de discuri a boss-ului din Secret Chief 3, Trey Spruance: Mimicry Records (sept. 2014).
Semnalele de la cei care i-au văzut „live” sunt în general că muzica e una deopotrivă „great” cât și accesibilă celor mai puțin familiarizați cu genul mai sofisticat numit „weird music”...și că cei doi sunt foarte simpatici și atractivi ca oameni și în afara scenei. Iată un concert integral aici:





vineri, 16 octombrie 2015

Noutăți de la Discrepant, Editions Mego și AltrOck: e vorba exact de...alt rock, via Big Brave, Sexwitch și Thighpaulsandra

 
** Johnny Kafta Anti-Vegetarian Orchestra” (Lebanon) (Discrepant, 2015)
N-aș numi-o chiar o experiență sonoră de neuitat -inubliabilă”, cum ar zice Virgil Mihaiu-, dar reluarea întro zi la ora 6 dimineață a acestui album teoretic leader of the pack” al setului de la Discrepant Records cu însuși boss-ul libanez al casei de discuri, după ce inițial mă deziluzionase, m-a făcut să-mi revizuiesc destul de radical părerea: meniul” sonic servit ca niște felii de falafel...în carantină (vezi coperta) nu-i deloc de neglijat, are momentele lui aparte: tensiunile noisy-rock” ale pieselor-cadru, cu orga Hammond...mutantă și cu atmosfera aidoma genialei Exposure” a albumului eponim a lui Robert Fripp, pasaj semnificativ din deschiderea Feed The Hostage/Alimentați ostaticul”(!) și respectiv, finala BBQ in Karantina” -ambele teme de peste 12 min.- contrabalansează cu circa 2/3 părți din centrala și flotanta In Praise of Habra” (18:30 min.)...și cam în întregime cu baladesca Bedo's Lullaby”, cum zice și titlul, un cântec de leagăn. Dar chiar și în aceste părți moi” ambientale și aparent trenante se întâmplă lucruri dacă mărim puțin volumul audiției, autorul mai discret din fundal nu ne abandonează ci doar reclamă o atenție mai mare la detalii, așa încât inclusiv melomanii vegani pot asculta și ei -ignorând mesajul ostil al numelui comboului- alături de ceilalți destinatari amintiți în același meniu cu care dacă vrem să ne distrăm prietenii fanteziști, suntem asigurați că muzica asta e croită pentru voi”: pentru cei mai fini connoisseurs” da, aș îndrăzni eu să precizez, dar în nici un caz pentru amatorii de dans în sensul tradițional al termenului...
Orchestra...carnală” a misteriosului Johnny Kafta -nume ușor de memorat datorită romancierului ceho-germano-austriac Franz Kafka- se bazează pe membrii din trupele Scrambled Eggs și „A" Trio, așa încât mai jos găsiți și alte titluri recomandabile din catalogul Discrepant cu filon tradițional libanez dar a cărei orientare stilistică generală depășește arealul estului mijlociu ajungând până la experimentele abstracte electro-acustice ale italiencei Giulia Loli -o mutantă și sincopată muzică instrumentală sofisticată greșit etichetată world music”, comparabilă cu Muslimgauze - sau cumbia” psihedelică plină de ritm a trupei columbiene Romperayo. 



http://www.discrepant.net/categories/vinyl-lps
           
** Scrambled Eggs & „A" Trio: „Beach Party at Mirna el Chalouhi” (Johnny Kafta's Kids Menu, 2010)
 * Scrambled Eggs and Friends: „S/T” (Johnny Kafta's Kids Menu, 2010)
 * Various Artists (Scrambled Eggs, etc): „Golden Beirut: New Sounds from Lebanon” [2011]
 * Scrambled Eggs: „Peace is Overrated & War Misunderstood: Demos and Unreleased Tracks 2006 To 2009” (Ruptured, 2010)
 *„A" Trio (Lebanon): „Music To Our Ears” (rec. 2010, rel. Al Maslakh, 2012)
 *„A" Trio (Mazen Kerbaj: tr, Sharif Sehnaoui: ac. gtr, Raed Yassin: d-bass): „Live In Nickelsdorf” (rec. 2012, rel. Roaratorio, 2014)

 * Malayeen (Raed Yassin, Charbel Haber & Khaled Yassine): „S/T” (Annihaya, 2013)
** Mutamassik (aka Giulia Loli): „Symbols Follow” (2015)
 * El-Mahdy Jr.: „Ghost Tapes” -EP- [2015]
** Romperayo (Columbia): „S/T” (2015)
 * Kink Gong: „Tanzania” [Discrepant, 2015]





* Big Brave: Au De La” (2015)
Trioul acesta canadian din Montreal combină elemente de la Björk, Neurosis, The White Stripes și Sunn O)))” -citeam undeva- ...”întrun creuzet experimental vâscos ușor încadrabil în domeniul mare post-rock”, unde mai greu de detectat pentru mine a fost cu The White Stripes și mai ușor cu ceilalți 3 inspiratori. Ceva însă mi s-a părut parcă prea dirty” în sunet ca producție și stil la muzica asta la care n-am remarcat nicio piesă anume.



* Sexwitch (Toy & Natasha Khan a.k.a. Bat for Lashes): Sexwitch” (2015)
Avem aici 6 covers la piese din folk-ul psihedelic din anii '70 provenite din Iran, Maroc, Tailanda și S.U.A., suficient de inspirat adaptate actual și bine susținute de vocea Natașei -mai ales în piesa Helelyos”, cea mai lesne fredonabilă- ca să mă conducă la căutarea altor realizări ale celor doi, din care recomand:
* Bat for Lashes (Natasha Khan): The Haunted Man (2012)
* Toy: Toy” (S/T) (2012)...English indie rock/psychedelic rock"



* Thighpaulsandra (aka Tim Lewis, ex-Coil, Spiritualized, Julian Cope, Elizabeth Fraser, Wire): The Golden Communion” -2 CD/3 LP- (Editions Mego, 2015)...classical, electronic, experimental"
Avem aici un muzician galez, claviaturist în principal, recomandat ultra suficient de antecedentele sale albume înșirate cronologic ca să ne facem o idee apriori cam cum ar suna muzica lui solo, să admirăm erotismul copertei și să și urcăm ștacheta pretențiilor, inclusiv pentru cele 2 piese-suite de peste 25 minute, tema-titlu și pilduitoarea și trist-moralizatoarea Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât îmi plac mai mult câinii”(!). Frumoasă, chiar mirifică în prima jumătate și contrastând astfel cu titlul e și scurtissima A Devil in Every Hedgerow/Un diavol în fiecare gard-viu”.




Foarte prolific a fost multi-instrumentistul Tim Lewis (p-no, keybs, voc, gtr, bass, mellotron, synths, accordion, theremin, etc) în intervalul 2003-2005, iată recomandările:
* Queen Elizabeth (Thighpaulsandra & Julian Cope): S/T” (1) (1994)
* Queen Elizabeth (Thighpaulsandra & Julian Cope) 2: Elizabeth Vagina -2 CD- (1997)
* Thighpaulsandra: Double Vulgar I” (2003)
* Thighpaulsandra: Double Vulgar II” (2004)
* Thighpaulsandra: The Lepore Extrusion” (2006)
* Thighpaulsandra: Chamber Music” (2005)

Pornind de la David Willey & Friends (Elaine di Falco, Hugh Hopper, etc): Immeasurable Currents” (AltrOck, 2011) intenționam să-l includ în această postare și pe ”avant-rock & experimental”-ul muzician american David Willey, un pupil al clasicului acordeonist suedez Lars Hollmer...dar ajunge pentru azi, rămâne pentru o viitoare ocazie întâlnirea inclusiv cu regretatul basist Hugh Hopper din Soft Machine de pe Curente nemăsurabile”, ceea ce se presupune a fi fost ultima apariție muzicală a acestuia înainte de dispariția sa din 2009...