miercuri, 30 martie 2016

Voiaj psihedelic adevărat: Khun Narin (Thailanda), Sunwatchers și Solar Motel Band (US), Our Solar System (Suedia) și Sendelica (UK)


* Khun Narin Electric Phin Band: „II" (Innovative Leisure, 2016)....„Thai(land) folk/psych rock"
Pentru o înțelegere și folosire cât mai adecvată a termenului „psihedelic”, recomand a se consulta prima parte a articolului și comentariul la acest review, sau în întregime dacă vă interesează detalii despre cel de-al 2-lea album al grupului thailandez condus de interpretul la o chitară manufacturată numită „phin” (un fel de lăută), grup descoperit și promovat de producătorul Josh Marcy din Los Angeles și scos ca și debutul „I” la o casă de discuri din aceeași zonă:
http://thequietus.com/articles/16338-khun-narin-s-electric-phin-bandkhun-narin-s-electric-phin-band-review




Parcurgerea albumului ar fi o utilă pregătire pentru seria următoare de albume argumentat cuprinse în ceea ce am putea numi „adevăratul rock psihedelic”, serie parcursă mai mult sau mai puțin și deschisă de ceea ce pentru mine a fost o foarte plăcută surpriză, chiar printre revelațiile lunii martie, „Observatorii solari”...mai ales că printre instrumentele principale folosite de acest „jam band” întră și un „phin” electric:
* Sunwatchers: „Sunwatchers" (Castle Face Records, 2016)
Albumul eponim încadrat incitant de o cronică „între Amon Duul II, Can și Wooden Shjips", are sonorități care parcă-s trecute printro prismă deformând ce făceau odată Hawkwind, James Brown, Art Ensemble Of Chicago, Terry Riley sau maeștrii tradiționali etiopieni, în piese imposibil de ierarhizat valoric unde distanțele de la înaltele piramide egiptene la labirinturi adânc îngropate sau de la marșurile militărești până la asceticele meditații Zen, dispar pe nesimțite...Criticul John Dwyer îi consideră „masivi, leviatani” pe acești muzicieni, aici:
http://www.castlefacerecords.com/products/sunwatchers-sunwatchers
...respectiv pe următorii „combatanți”:
Jim McHugh: Guitar, Electric Phin - Peter Kerlin: Bass - Jeff Tobias: Alto Sax - Cory Bracken: Vibes, Percussion - Jason Robira: Drums - Dave Harrington: Guitar, Synth - Ben Greenberg: Guitar - Dave Kadden: Keyboard - Jonah Rapino: Fiddle



Avem în trupa asta membrii implicați întro mai mare familie a scenei „the psychedelic New York freak-jazz”, activi anterior în Nymph -„NYMPH” (2011) și „New Millenium Prayer” (2013)-, Dark Meet (formulă cu o geometrie variabilă parte din mai extinsa Dark Meat Vomit Lasers Family Band Galaxy) -„Truce Opium" (Emergency Umbrella, 2009) și mai puțin reușitul „Universal Indians” (2006)...plus, deasemenea, unii componenți din următorul grup al unui chitarist din Philadelphia aflat în actualitate cu un album cam de nivelul lui „Sunwatchers", deci care merită o tratare mai atentă și separată. respectiv:
* Chris Forsyth & The Solar Motel Band: „The Rarity Of Experience" -2 LP- (2016)
„Raritatea experienței” e un album tot cu chitara în prim-plan în care pe lider îl auzim și la voce într-un „remake” inspirat la „Calvary Cross” a britanicului Richard Thompson și unde o mai veche piesă de-a sa, „The First Ten Minutes of Cocksucker Blues”, este reinterpretată diferit aducând-o de la densul funk inițial mult mai aproape de sound-ul unui „Bitches Brew”, albumul-fanion al lui Miles Davis. Iar pentru „Harmonius Dance”, același Chris Forsyth a făcut ceva ce seamănă cu ce-ar fi rezultat dacă „Jerry Garcia/Grateful Dead circa 1977 și-ar fi unit forțele cu grupul Tortoise circa 1994”:
http://www.aquariumdrunkard.com/2016/03/01/checking-back-into-the-solar-motel-chris-forsyth-the-solar-motel-band-sunwatchers-nick-millevoi/



Am găsit citind articolul din link-ul anterior încă un chitarist interesant cu care merită să luăm cunoștință, respectiv un album reprezentativ și un EP-colaborare:
* Nick Millevoi (gtr): „In White Sky" (2012)
* Dead Neanderthals & Nick Millevoi: „Dietary Restrictions" -EP- (2015)
...iar în acest link:
http://www.jambase.com/article/solar-flares-edition-sunwatchers-solar-system-chris-forsyth-solar-motel-band
....pe lângă cele 2 albume comentate mai apare pe același palier stilistic și valoric și:
* Our Solar System (Sweden): „In Time" -LP- (Beyond Beyond Is Beyond, 2016)
...cu doar 2 piese complexe și extinse nu doar spațial-cosmic cum indică numele trupei ci și temporal, de la geneză -„In The Beginning of Time”-până la finalul existențial (apocalipsa?) în „At The Edge of Time”.



Și ca saltul voiajului început în Thailanda până pe coasta de vest americană via Suedia să nu fie așa mare, vă sugerez la finalul postării despre ADEVĂRATUL rock psihedelic o ultimă haltă în UK pentru acest nou album inter-stelar:
* Sendelica: „I'll Walk With The Stars For You" (2016)
„UK Psychedelic Prog/Stoner/Space/Experimental Rock"



P.S.: postarea s-ar fi pretat la fel de bine și pe blogul de specialități rock.

vineri, 25 martie 2016

CONFIRMĂRI și (RE)DESCOPERIRI: Jaimeo Brown, Colin Stetson, Nik Bärtsch’s Mobile...Maja Osojnik, Logan Richardson, Tania Giannouli, Anna Högberg Attack, Per „Texas” Johansson, Svenska Kaputt...



CONFIRMĂRI:
* Jaimeo Brown Transcendence: ”Work Songs” (Motéma Music, 2016)
Albumul a fost încadrat stilistic în "progressive blues, gospel, jazz, tribal, hip-hop", termeni dintre care aș accentua pe gospel și tribal remarcând și influențele afro și japoneze. Nu insist pentru că de bateristul Jaimeo Brown m-am ocupat cu ocazia unui album anterior (”Transcendence”), cum e și cazul următorilor 2 artiști (iar apoi la ”(Re)descoperiri” avem oricum încă o ”Transcendență”) .



* Colin Stetson: ”Sorrow: A Reimagining of Górecki's 3rd Symphony” (52Hz, 2016)
Tehnica interpretării la saxofon bas și clarinete prin respirație circulară e folosită și aici pe adaptarea ”jazzy” a lucrării compuse de clasicul polonez Henryk Górecki (1933-2010). Colin Stetson se aude recent și pe întreaga durată a piesei lui David Gilmour “The Girl in the Yellow Dress” de pe noul album ”Rattle That Lock” cu videoclipul animat unde, spre deosebire, saxofonistul e un muzician mulatru (vezi link-ul).



http://ultimateclassicrock.com/david-gilmour-girl-in-the-yellow-dress/

* Nik Bärtsch’s Mobile: ”Continuum” -2 LP/CD- (ECM, 2016)..."jazz, funk, new music, minimal, ritual & sacred music"....Nik Bärtsch with Sha, Kaspar Rast, Nicolas Stocker, String Quintet with Etienne Abelin & Ola Sendecka (violin), David Schnee (viola), Ambrosius Huber & Solme Hong (Celli)
O formulă veche din startul carierei anii '90 readusă de lider în actualitate, acum cu un String 5-tet ajutător pentru etalarea altor noi module hipnotice numerotate ca la Ronin, marcă întegistrată la un Nik Bärtsch la fel de inspirat aflat și întro continuitate conceptuală indiferent formula, ”dezvelită” încă din titlul dezvoltat pe o durată de aproape 70 minute.



(RE)DESCOPERIRI:
* Maja Osojnik (Slovenia/Austria): ”Let Them Grow” (Unrecords, 2014)
* Maja Osojnik (Band): ”Crne Vode”(”Black Waters”) (Viennese Soulfood Records/Germany, 2010)
* Low Frequency Orchestra & Wolfgang Mitterer: ”MOLE” (Chmafu Nocords/Austria, 2010)...."Electronic, Jazz, Experimental, Free Improvisation"
* Fru Fru (Slovenia): ”Freak Show” (2013)
Ce voce, o mare și plăcută surpriză această Maja imediat asociabilă unor Iva Bittová sau Meredith Monk, cu o tușă specifică totuși! Din ce muzici am mai găsit cu ea, albumul din 2014 e clar cel mai elaborat, anticipat de mai tradiționalul ”Crne Vode” și cumva la polul opus de avangardistul MOLE (2010) cu un 5-tet dominant feminin cu care mai există lansat și albumul ”S” (2007). Fru Fru e o trupă de indie-rock sloven cu frontman vocalist și unde pe Maja o auzim sporadic.

Corectură (4 aprilie 2016):
Maja Osojnik în persoană citind postarea a observat 3 greșeli pe care mi le-a semnalat și pe care le corectez acum:
1. ”Let Them Grow” a apărut anul acesta, nu în 2014  -deci în 2016- ca 2 LP la casa Rock Is Hell și CD la Unrecords.
2. Viennese Soulfood Records este o casă mică de discuri austriacă, nu germană.
3.  Din grupul Fru Fru amintit de mine cu albumul ”Freak Show” Maja n-a făcut parte, ci cu mai mulți ani în urmă dintr-un duo feminin experimental vienez numit tot Frufru.

I-am mulțumit bineînțeles pentru corecțiile trimise via Facebook, 2 dintre datele greșite le luasem de pe site-ul ”www.discogs.com” care observ că au corectat "2014” cu "2016” între timp, dar localizează casa Viennese Soulfood Records tot în Germania, cum se poate citi aici:
https://www.discogs.com/Maja-Osojnik-Crne-Vode/release/2503445

În schimb la Fru Fru a fost confuzia mea și pentru că n-au rămas decât puține piese înregistrate, adaug cu ocazia asta alte trupe unde Maja Osojnik este implicată cu siguranță și unde paleta electroacustică și-așa largă de sunete la voce și tot restul de ”sound art, found sounds/objects” și ”field recordings” se extinde și mai mult, pe 2 albume care merită și ele cercetate pentru a-i completa profilul:
* Rdeča Raketa: ”Old Girl, Old Boy” (Mosz, 2010)
* Rdeča Raketa: ”Win Werden” (God Record, 2013)
...și am mai găsit ceva și cu formula:
* Broken.Heart.Collector, un 5-tet cu eponimul album 2 LP/CD din 2011

Cea mai completă informare o găsim desigur pe site-ul personal al artistei, ”http://maja.klingt.org/




























































* Logan Richardson: ”Shift” (Blue Note, 2016)
....Logan Richardson: a-sax; Pat Metheny: gtrs; Jason Moran: p-no, keybs; Harish Raghavan: bass; Nasheet Waits: dr
În mod normal un album scos la casa Blue Note numit ”proaspăt și abordabil” de Mark F. Turner pe ”www.allaboutjazz.com” n-ar trebui să apară comentat pe-aici, eram însă curios de piesele tânărului saxofonist de 35 ani din NEXT Collective, cu rădăcini în Kansas City și stabilit la Paris...și mai ales de prestația și contribuția celor 2 majori Metheny și Moran (cu tobarul Nasheet Waits am putea spune chiar 3). Fără veleități inovatoare, după luxul rar de 2 audiții integrale pe care mi l-am permis la inflația de albume din lista de așteptare (!), cred că un asemenea album pe care saxofonul nu se aude deloc mai mult sau mai în față decât pianul sau chitara, ar fi putut sta foarte bine în discografiile oricăruia dintre mult mai distinșii invitați. ”Imagine” nu e vreun cover după John Lennon ci o compoziție personală a lui Logan (ce ușor prenume de ținut minte, nu-i așa?)



* Tania Giannouli Ensemble: ”Transcendence” (Rattle, 2015)
Fără să știu nimic despre această tânără pianistă grecoaică din Atena, am parcurs albumul cu o copertă tipică casei germane ECM cu senzația tot mai accentuată spre final că e vorba CHIAR de un material muzical al label-ului veteranului Manfred Eicher (!) cu estetica lui aerisită de jazz cameral, clasic european modern și influențe folclorice mediteraneene (precum albume de-ale unor Sokratis Sinopoulos, Savina Yannatou și mai ales Vassilis Tsabropoulos și Eleni Karaindrou). Și totuși se mai găsește loc și pentru nou-veniți, dacă nu altundeva atunci în îndepărtata Nouă Zeelandă unde a și fost lansat albumul acesta cu-adevărat ”transcedental”, eclectic de la meditativ (The Time Will Come”) la pasional (”Faster Than Wear”), peisagist estival și liniștitor (”The Sea”, ”Sun Dance”), impresionist și atemporal (”Untold”)...și, deși nu cunosc ”Forest Stories” (Rattle, 2011), anterioara colaborare a pianistei cu portughezul Paulo Chagas, cred intuind din titlu că albumele astea fac și o antiteză...geografic-climaterică (?). Fără vreun dubiu rămâne adevărata confesiune de credință muzicală (și poate că nu numai) mărturisită în booklet de autoare: ”suita mea de compoziții reflectă temele Timp, Viață și Creație bazate pe experiențele vremurilor grele pe care le trăim (sugerate cel mai bine în ”Mad World”, adaug eu): esențialul și trivialul, minciuni și iluzii, schimbare și responsabilitate, acțiune și reacțiune, lumină și întuneric, frumusețe, goliciune, credință și frică”. ”No (other) comment”.



* Vijay Iyer & Wadada Leo Smith: ”A Cosmic Rhythm with Each Stroke” (ECM, 2016)
Mare surpriză apariția maestrului trompetist rastafarian american, membru AACM și veteran în ”free jazz”, un obișnuit al labels-urilor Intakt, Tzadik, Cuneiform, TUM Records, Pi Recordings, Leo, etc...acum revenit la casa europeană ECM după ”Divine Love” (1979) și ”Kulture Jazz” (1993), colaborând în duo cu deja consacratul pianist Iyer pe un set la un nivel aș zice mediu pentru sound-ul marca ECM din punct de vedere al accesibilității, set de 66 min. durată și pe multe porțiuni meditativ, cu un titlu parcă împrumutat de la Sun Ra (Arkestra) și dominat de suita principală din 7 părți numită ”Un ritm cosmic cu fiecare lovitură”. ”Spiritual Jazz” ar fi deasemenea un termen stilistic adecvat de încadrare, inclusiv d.p.d.v. literar.



* Anna Högberg Attack (Sweden): ”S/T” (Omlott, 2016)
Excelent sextet 100% feminin cu nimic mai prejos decât formule similare masculine cu 3 saxofoane, pian și secție ritmică, ”Atac” fiind nu doar un nume de grup cu titlu omonim de album dar și un tip de atitudine și abordare plină de dinamismul tinerelor de sub comanda saxofonistei Anna, bine conduse de la părțile tensionat contorsionate -în general plasate în treimea mijlocie a pieselor- la pasajele calme, chiar melodioase din intro și outro.

* Per ”Texas” Johansson: ”De Langa Rulltrapporna I Flemingsberg” (Moserobie Music Production, 2015). Titlul, ceva de genul ”pe scara rulantă (mereu) urcătoare” cum sugestiv indică și desenul de pe copertă, e primul după vreo 15 ani de relativă absență pentru clarinetistul care prin 1995 era văzut alături de regretatul pianist Esbjorn Svensson ca cei mai în vogă și reprezentativi tineri jazzmen-i suedezi (!). Vibrafonul și marimba aduc culoare, fler retro și mai încălzesc atmosfera dominant glacial-academică, dacă nu chiar o înveselesc de-a binelea (”Fredrik Ljungkvist”, scurtă temă chiar cu numele saxofonistului (!) sau finalul ”Bilblues”). Dar atenție, e un material de circa 60 min. din cele care nu-și dezvăluie valențele dintro unică ascultare (și-mi spun asta în primul rând mie însumi, ca să nu mă las furat de primele impresii)
    - Per ”Texas” Johansson – clarinets, sax & cor anglais
    - Mattias Ståhl – vibraphone & marimba
    - Konrad Agnas – drums
    - Johan Lindström – steel guitar
    - Fredrik Ljungkvist – tenor or baritone sax




* Svenska Kaputt: ”S/T” (Moserobie Music Production, 2013)
5 piese baladești pe acest debut discografic care începe fără surprize (”Tröstlösa Tårar”) și se încheie în cel mai tipic mod ”avant-jazz/free improv” cu piesa-dilemă ”Happy Ending?”
- Jonas Kullhammar: saxophone, flute, organ
- Reine Fiske: Electric Guitar
- Torbjörn Zetterberg: Electric Bass, Acoustic Bass, Piano
- Johan Holmegard: drums, percussion
....sunt membrii 4-tetului care anul trecut a recidivat prin:
* Svenska Kaputt: ”Suomi” (Moserobie Music Production, 2015)
Album tot cu 5 piese, remarcatele mele fiind ”Paroni” și  ”Gårdagens Visa/Keijsaren”, plus un calificativ subiectiv la general de ”mai interesant ca anteriorul” meritând reascultări. Puține exemplificări video se găsesc cu acest grup pe YouTube, se pare...dar în compensație am găsit 2 concerte integrale cu principalii 2 membrii S.K. în acțiune în formule asemănătoare:
 * ”A Love Supreme”, genialul album a lui John Coltrane reluat integral de Jonas Kullhammar Quartet Live in Frankfust, 2011 via ARTE TV...respectiv:
 * Elephant9 feat. Reine Fiske (gtr), concert integral de 45 min. ”Live at The Tokyo Jazz Festival, 2013” preluat de la Mezzo Tv.




















* Jon Balke: ”Warp” (ECM, 2016)
Pianistul norvegian din JøKleBa, Magnetic North Orchestra, Batagraf, etc cu un mănunchi de 16 teme de pian solo, plus fina susținere a ”imaginilor sonore” electronice de pe fundal. Fotografia de pe copertă ”vorbește” de la sine despre spațiul inspirațional al albumului.













duminică, 20 martie 2016

ALO, se aude?...Ecouri armenești de la A.L.O., Orchestra Luminii Autentice


...Între timp la subiectul canadienilor Waxwing despre noul disc de la începutul postării trecute, am completat colecția și cu primul lor album în aceeași formulă de trio:
* Tony Wilson, Peggy Lee, Jon Bentley: ”Escondido Dreams” (Drip Audio, 2007)...material tocmai util în ideea de a sesiza progresele realizate între timp de cei 3, mai ales pe plan compozițional.
Miezul postării de azi îl constituie 3 albume înrudite prin personal care au însemnat pentru mine, la primul dintre ele, confirmarea -dacă mai era nevoie- a valorii și versatilității pianistului Tigran Hamasyan, iar la următoarele descoperirea, printre alții, întro combinație insolită a bateristului elvețian din Ronin-ul lui Nik Bartsch, Andi Pupato și mai ales a factorului comun al celor 3 albume, multi-instrumentistul ruso-armean Valeri Tolsov, mânuitor dibaci al flautului mai ales, fondator și lider cu susținere solidă elvețiană al unui foarte interesant grup multi-etnic de care ne ocupăm după ce ascultăm și analizăm ceea ce l-a anticipat, respectiv:

* Jazz-Iz-Christ (Serj Tankian, Tigran Hamasyan, Tom Duprey, Valeri Tolstov, etc): ”Jazz-Iz-Christ” (Serjical Strike Records, 2013). Albumul acesta contează ca realizare solo, a 5-a pentru frontman-ul vocalist Serj din System of a Down -muzician de 48 ani, originar din Liban cu părinți armeni emigrați în U.S.-...dar de fapt este un album de Various Artists mult ”împins” stilistic către jazzul spiritual cum îi sugerează și numele, oricum foarte diferit chiar și față de ”avant-garde metal”-ul de la SOAD/System. Asta pentru că doar pe 4 dintre cele 15 piese se aude vocea lui Tankian, restul, cu o singură excepție -vocalul feminin din ”End Of Time”- fiind piese instrumentale dominate de pleiada de invitați din jazz și rock printre care întro piesă și Stewart Copeland, bateristul din trioul britanic The Police, în timp ce pianistul Tigran Hamasyan se aude și se simte în elementul său pe circa jumătate din cele 15 piese, ca și trompetistul Tom Duprey, fost coleg în The Mandala Octet la începutul anilor '90 cu organistul John Medeski.
Cel mai omniprezent la mai multe instrumente este însă Valeri Tolsov, așa încât cred că mai corectă ar fi fost titulatura ”Valeri Tolsov & Various Artists”: ”Jazz-Iz-Christ” (Serjical Strike Records, 2013) pentru albumul scos la casa proprie a lui Tankian. Oricum muzical acest disc avea să se dovedească chiar și fără Serj un preambul discografic tocmai potrivit pentru următorul proiect cu inițialele A.L.O., de data asta cu un V. Tolsov compozitor și aranjor ajuns, cum veți putea citi mai jos, cu drepturile depline de lider...
https://www.discogs.com/Jazz-Iz-Christ-Jazz-Iz-Christ/release/4766886



* Authentic Light Orchestra (Russia/Armenia/Switzerland): ”Forgotten Runes” (ArtBeat Music/Switzerland, 2014)...."World Fusion"
....Valeri Tolstov: flute, ethnic instruments, guitar; Veronika Stalder: voc; Evgeny Lebedev: p-no; Franz Hellmüller: guitar; Mikayel Matnishyan: cello; Beat Gisler: bass; Andi Pupato: percussion.

Dacă ar trebui găsit un singur termen de descriere al albumului/trupei, acesta n-ar putea fi altul decât ”melodios”, de la primele secunde din deschiderea lui ”Day Light” făcându-se trimitere la muzica Azizei Mustafa Zadeh venită din același filon tradițional, deși timbrul aici al vocii Veronikăi Stalder de 34 ani născută la Basel se aseamănă mai mult cu al Elinei Duni pe care ne-o amintim de la ediția Gărâna Jazz Festival 2010 (asta ca să rămân cu analogiile în ”climatul” armeano-albanezo-elvețian).
Cel puțin 3 mari domenii/genuri muzicale își dau mâna fericit pe acest ”Rune uitate”: cel clasic, jazz-rock-ul progresiv (”Fusion”) și etno-ul tradițional armenesc (sau dacă vreți tot un termen mai generalist, ”World Music”)...iar ”vioara întâia” în tot acest demers de 11 piese cu o durată medie de 3-4 minute, este flautul lui Valeri Tolstov, într-un excelent și dinamic solo în tema-titlu, penultima, cea mai scurtă dar și cea mai curajos-experimentală de pe întreg discul încadrat de cele 2 părți ale suitei ”Țara soarelui etern”.
https://www.discogs.com/Authentic-Light-Orchestra-Forgotten-Runes/release/6517215





* Oaksenham (Armenia): ”Conquest Of The Pacific” (Musea, 2006).
Este ceea ce am mai găsit anterior cu Valeri Torsov, un album de rock progresiv armean cu grupul aflat la debut și care muzical și conceptual nu doar că a ”cucerit Pacificul” ci și exigenta casa de discuri franceză Musea (din România din câte știu doar ”Zamolxe” al grupului Sfinx a reușit intrarea în catalogul acestui ”label”). Suita-titlu din 5 părți și 3 ”covers”-uri, 2 de la Gentle Giant și una de la Jethro Tull, au dus la ecouri favorabile pentru album și chiar la câteva recenzii cu cotații maximale unde se mai făceau paralele și cu grupurile Gryphon și Camel. Valeri Tolstov apare aici cu prenumele un pic schimbat, ”Valery”.

https://www.discogs.com/Oaksenham-Conquest-Of-The-Pacific/release/4444678

http://www.progarchives.com/album.asp?id=16835




Mulțumiri domnului Radu Ciobanu și fiicei sale din postările cărora de pe Facebook am aflat despre acest subiect. Pe YouTube sunt mai multe piese postate cu Authentic Light Orchestra, între care deschiderea albumului și un concert integral din vara anului trecut:










sâmbătă, 5 martie 2016

Waxwing, The Heliocentrics, Submotion Orchestra, Delta Saxophone Quartet & Gwilym Simcock


* Waxwing (Vancouver): „A Bowl of Sixty Taxidermist” (Songlines Recordings, 2015)

Titlul acestui album este o parte ironic-sarcastică a răspunsului la întrebarea „ai nevoie de ceva?” des pusă de apropiați regretatului saxofonist și pianist Ross Taggart (1967-2013) în perioada când se afla sub tratament pentru cancer renal pe patul de spital, conștient de destinul dramatic implacabil al celui ce suferă de o boală incurabilă. Sufletul vibrantei scene de jazz din Vancouver, Taggart a fost și mentor pentru saxofonistul Jon Bentley dar și un om de spirit plin de viață și cu mult umor, așa încât răspunsul său a fost: „da, aș vrea să-mi aduceți un bol cu 60 de taxidermiști” (specialiști în împăierea vertebratelor)...
Waxwing (trio) îi mai include pe Tony Wilson (el. guitar) și Peggy Lee (cello), fără a avea un lider. Wilson a recunoscut influențele majore de la Sonny Greenwich, Grant Green, Derek Bailey, Fred Frith și Bill Frisell, plus Albert Ayler și free jazz-ul anilor '60 și neo-clasicii Bartok, Britten și Messiaen. Cei 3 s-au întâlnit în Wayne Horvitz’s new septet project și Peggy Lee Band, înainte de a forma Wilson/Lee/Bentley cu un prim album „Escondido Dreams”, acum la mare căutare după acest eclectic și mult lăudat secund „A Bowl....”, se subânțelege un album adus tribut lui Ross Taggart („For Ross” și „Gone”), dar și bateristului Claude Ranger dispărut în anul 2000 („For Claude”). Tot un fler elegiac și pastoral are și tema „Dune”, în rest pe celelalte 11 piese mai scurte avem cam orice, de la jazz modern la improvizație liberă genul „new thing” și clasic cameral până la scurte evadări în muzică de cantautor, folk și pop. „Un studiu în contraste de miniaturi idiosincratice -spune criticul Dan Bilawski în cronica de pe „www.allaboutjazz.com”...unde e imposibil să intuiești ceea ce va urma în piesa de după și unde muzicienii cântă unitar fără a-și pierde cu nimic identitatea”. „Sper că mă aflu chiar în mijlocul tuturor acestor stiluri. Pentru mine care ascult și cânt de toate” -spunea nu demult Jon Bentley într-un interviu- „ideal e ca toate aceste influențe șă fie mixate într-un talmeș-balmeș dar să se coaguleze pentru a forma un unic și poate interesant hibrid final”.
http://songlines.com/interviews/waxwing-2/:
Eu aș asocia acest album cu materiale marcante din discografiile din anii '80-'90 ale deja amintiților Wayne Horvitz și Bill Frisell sau cu ale proiectelor mai noi ale violonistei Carla Kihlstedt (Tin Hat, Rabbit Rabbit, etc) găsibile în postări mai vechi pe acest blog.





* The Heliocentrics: „From the Deep” (Now-Again Records, 2016)

„Din adâncimile” acestui album, criticii muzicali au extras o înșiruire de termeni/stiluri pentru a-i descrie muzica: „raw deep funk, hip-hop, soul, spiritual jazz, ethnic music, analogue electronics, ’60s and ’70s psychedelia, old sci-fi and thriller films"...detectate în 19 piese și mai scurte ca la Waxwing, multe sub durata de 2 minute.
„Heliocentricii” sunt un 8-tet britanic condus de Malcom „Popcorn Bubblefish” Catto (drums & piano) influențat de Sun Ra (Arkestra) pentru a crea o galaxie muzicală complexă și alternativă. O privire spre trecut dezvăluie fundamente solide pentru ce a ajuns azi trupa cu activitate discografică începută în 2007, albume etichetate mai scurt ca „jazz-funk” sau „psychedelic jazz”, plus o serie de colaborări între care trebuie evidențiată acea cu etiopianul Mulatu Astatke (vibraphon, percussions, organ, keyboards), părintele veteran al „Ethio-jazz”-ului.
Recomandări, referințe:
* The Heliocentrics & Melvin Van Peebles: „The Last Transmission” (2014)
* The Heliocentrics: „13 Degrees Of Reality” (2013)
* The Heliocentrics: „The Quatermass Sessions 1” -EP- (2013)
* Mulatu Astatke & The Heliocentrics: „Inspiration Information” (2009)
* The Heliocentrics: „Out There” -2 LP- (2007)






* Submotion Orchestra: „Colour Theory” (Counter Records, 2016)

Varietatea imensă și sofisticată a muzicii actuale a condus și la tot mai subtile și particulare caracterizări în presa occidentală, cum am întâlnit la acest album recomandat undeva ca potrivit „pentru toate anotimpurile” iar în altă parte „ideal pentru odihna de noapte târzie” (asta în timp ce în limbă română despre cele mai multe nici nu găsim undeva să citim măcar că ele există și au apărut...)
Septetul din Leeds condus de cuplul Dom ‘Ruckspin’ Howard și Ruby Wood e la a 4-a realizare discografică cu „Teoria culorii”, mai electronic decât anteriorul „Alium” (2014), prea „încărcat” instrumental conform unora. Dincolo de părerile pro sau contra, trebuie spus că avem un „sound” mai accesibil decât la cele 2 albume descrise înainte, cu (prea?) multe vocaliste invitate care se succed de la piesă la piesă, componistic în progres cum argumentează chiar cei care îl lăudau mai mult pe „Alium” și care au incadrat albumul acesta în zona „ambient house, downtempo, left field electronics, trip-hop, post-Ibiza pop and jazzy R&B”. A apărut mai întâi ca CD luna trecută, apoi și pe format vinil/LP la începutul acestui martie 2016.


























* Delta Saxophone Quartet & Gwilym Simcock: „Crimson!” (Basho, 2016)

Titlul albumului care dovedește că fotbalul și muzica pot uneori să se intersecteze fericit, spune tot: 6 compoziții ale trupei-fanion pentru rockul progresiv King Crimson (sau, în cazul primei piese „A Kind Of Red” a pianistului, inspirată de albumul „Red”), 3 din prima fază și 3 din încarnările de după 1980, versiuni „jazzificate” ingenios și inspirat de cei 4 suflători din grupul britanic prezenți cu toată paleta lor de saxofoane -alto, soprano, tenor și bariton- plus pianistul de origine galeză despre care Chick Corea a spus că este un „geniu creativ original”, cam ceea ce zicea nu demult și despre pianistul Jason Lindner, liderul din Now Vs. Now (de care m-am ocupat prin postările din 2013).
Cred că am mai scris pe acest blog și de alte producții mai vechi de la Basho Records și parcă nici tânărul Gwilym nu-i prezent prima oară...dar acest album cu compoziții atât de solide întrece alte realizări, de aceea apelăm selectiv și la bagajul consistent acumulat anterior separat de cele 2 entități, cuartetul și pianistul (vezi discurile din recomandări).
„Crimson!” s-a născut la o întâlnire în tribunele unui stadion de fotbal la meciul din Europa League din grupe, Stoke City - Dinamo Kiev, ediția 2011-2012, între Chris Caldwell din Delta 4-tet -grup care în 2014 urma să împlinească 30 de ani de existență!- și pianistul Simcock. Pe teren meciul a fost egal, 1-1 (idem ca în cealaltă manșă)...dar din colaborarea care se înfiripa, muzica sigur avea de câștigat, cei doi descoperindu-și atunci pasiunea comună pentru muzica grupului lui Robert Fripp!
Mult succes în descoperirea albumului și în aprofundarea pianistului „gentleman imposibil” văzut azi de mulți în cercul select alături de Brad Mehldau, Gonzalo Rubalcaba și Keith Jarrett!
Iar ca pereche însoțitoare potrivită la „Crimson!”, recomand albumul „Instrumation” din 2014.

http://www.marlbank.net/news/3271-basho-to-release-new-delta-saxophone-quartet-and-gwilym-simcock-album-in-february.html
http://www.gwilymsimcock.com/biog.htm





Tracklist:
1. A Kind Of ”Red” (Gwilym Simcock) [8:52]
2. VROOOM/Coda: Marine 475 (music by King Crimson) from ”THRAK”, 1995 [6:17]
3. The Night Watch (Fripp, Wetton, Palmer-James) from ”Starless and Bible Black”, 1974 [8:43]
4. Dinosaur (music by King Crimson, words by Adrian Belew) from ”THRAK”, 1995 [10:59]
5. Two Hands (music by King Crimson, words Adrian Belew) from ”Beat”, 1982 [4:37]
6. The Great Deceiver (Wetton Fripp, Palmer-James) from ”Starless and Bible Black”, 1974 [4:48]

Gwilym Simcock - p-no, 
Graeme Blevins - s-sax, 
Pete Whyman - a-sax, 
Tim Holmes - t-sax, 
Chris Caldwell - b-sax







Recomandări:
* Delta Saxophone Quartet feat. Hugh Hopper: „Dedicated To You...But You Weren't Listening: The Music of Soft Machine” (MoonJune, 2007)
* Delta Saxophone Quartet: „Facing Death” (FMR, 2002)
* Gwilym Simcock (with City of London Sinfonia, Yuri Goloubev, Martin France): „Instrumation” (ACT Music, 2014)
* Gwilym Simcock, Florian Ross, Iiro Rantala: 'On Air' (WDR, 2010)
* Gwilym Simcock: „Blues Vignette” -2 CD- (Basho, 2009)
* Gwilym Simcock SGS Group (with Yuri Goloubev & Aasf Sirkis) - „SGS Group Inc., Presents...” (Music Center, 2008)
* Gwilym Simcock (Wales): „Perception” (Basho, 2007)