joi, 31 iulie 2014

Arcuiri suedezo-helvetico-argentiniene spre "Futuristica Music": Mats & Morgan, Sha/Elina Duni, Arco Iris, Rise


Aveam de ceva vreme în intenție să dezvolt aici pe blog subiecte recente, precum despre noul album al suedezilor Mats & Morgan (Band): ”Schack Tati” (Cuneiform, 2014) -implicit cu un mini-story binemeritat de acest cuplu influențat de geniul lui Frank Zappa încă din 1984 când impresionau încă foarte tineri ca elevi de liceu întrun Zappa cover band...și căruia i-am mai ascultat cu această ocazie încă vreo 4 albume mai vechi care-mi lipseau din catalog. Acesta nou, primul cu material original din 2005 încoace, plecând de la titlu -”Șah (la) Tati”-, de la coperți până la muzică, aduce un tribut muzical umorului filmelor regizorului și comicului clasic francez Jacques Tati, la pachet cu al său personaj principal Monsieur Hulot. E și un joc de cuvinte în titlu și pe pozele de pe coperți, care au de-a face și cu englezescul ”shack” (”colibă / baracă”).
Orb din naștere claviaturistul Mats Öberg compensează prin simțul său supertactil când controlează și dezvoltă straturile de sunete, uneori atacând clapele cu o incisivitate Keith Emerson-iană tipică anilor de glorie E.L & P, în timp ce bateristul percuționist Morgan Ägren -numit de o revistă franceză ”Ingmar Bergman al tobelor”- adaugă ritmuri subtile și complexe, naturale sau programate, întrun melanj convingător de jazz, rock, world music, ambient, electronica, dance music...”coliziune de Hatfield & The North cu Depeche Mode și Cabaret Voltaire” cum scria un cronicar, fără ca cei doi & companionii (incluzându-l pe Simon Steensland, el însuși valoros ca și clăpar și inginer de sunet) să-și uite nici un moment mentorul și modelul, pe un album pe care ni l-am fi putut ușor imagina creat de Frank Zappa, dacă acesta mai trăia...un fel de ”Jazz from Hell” (1986) împănat cu falsetto-uri vocale și actualizat.
Preferatele mele, greu de ales de pe un album atât de închegat, ar fi totuși:
                          03. The Swedes;
                          04. Mr Piccand;
                          07. Tati Bake;
                          11. Russian Tourists Not In Line
Mai multe detalii, aici:
http://theprogressiveaspect.net/blog/2014/07/19/matsmorgan-schack-tati/
Puteți asculta albumul în întregime, aici:





Am completat între timp și la fațetele pe care nu le știam ale elvețianului Stefan Haslebacher (care apare simplu numit ”Sha” în Ronin-ul pianistului Nik Bartsch), un saxofonist la fel de...modular și deloc mai puțin interesant decât șeful său pe Sha's Feckel: ”Greatest Hits” (Ronin Rhythm Records, 2002)...dar mânuind mai recent cu aceeași dibăcie și clarinetul bas, principalul instrument atunci când conduce formula sa Sha's Banryu -pe albumul ”Chessboxing, Volume One” (Ronin Rhythm Records, 2008).
Ce scenă nouă și generoasă a jazzului găsim azi în Elveția, plină de muzicieni tineri și inovativi!...De Lucien Dubuis - avându-l parcă în ADN și pe John Coltrane și pe Beasty Boys (!), după cum scrie pe site-ul trioului său - m-am ocupat separat, l-aș aminti aici și pe pianistul Colin Vallon, ”mâna dreaptă” a frumoasei și talentatei vocaliste de origine albaneză Elina Duni dar cu realizări notabile și separat când conduce propriul său trio.



Îmi pusesem deasemeni în plan să dezvolt subiectul Arco Iris (”Curcubeu” în spaniolă), grupul argentinian considerat drept cel mai important ambasador al rockului nu doar din țara lui Messi ci și în arealul hispanic în general, cu o carieră epopeică începută la finele anilor '60. L-am descoperit recent plecând de la un nou album al fostului lor chitarist -el însuși un important promotor de ”Rock En Español”:
Gustavo Santaolalla: ”Camino” (2014)...un material nou-nouț pe cât de interesant azi, pe atât de contrastant față de realizările de odinioară ale ”Curcubeului” în care Gustavo s-a lansat și în care a fost pionul principal până la un moment dat.



Ar fi fost o carieră diferită a trupei, cu siguranță cu mai puține sincope dacă ”muza spirituală” a formulei inițiale, frumoasa blondină având origini ucrainiene și practicantă yoga Danais (”Dana”) Wynnycka (ulterior după 1981 devenită Tokatlián, prin căsătoria cu liderul saxofonist cu origini egiptene, Ara) n-ar fi impus și restului masculin al grupului -toți având atunci în jur de 25 ani- o viață ascetică plină de restricții și abstinențe, inclusiv de ordin sexual...Cine poate ști însă dacă în alte circumstanțe s-ar fi atins același nivel din punct de vedere estetico-muzical?...Pentru că anii '70 au fost nu doar cei mai prolifici ci și cei mai plini de inspirație și reușite în crescendo, între care albumul ”Sudamérica o el Regreso à la Aurora” (1972) -2 LP- considerat ”prima operă-rock în limba spaniolă” sau cosmogonicul ”Agitor Lucens V” din 1974, ultimul cu Santaolalla ca ”frontman” și inspirat -ca să nu zic ”bântuit”- de presupusele contacte între civilizațiile pre-columbiene și vizitatori extratereștrii. Atracția și fascinația regretatei Dana/Danais -care ”la femme, toujour la femme”, cum spun francezii, ne-a părăsit în 2003- s-a manifestat mai ales asupra chitaristului Gustavo și acesta pare să fi fost motorul creativ, focul lăuntric care a condus spre lucrările definitorii ale grupului până la dezertările din 1975: un ”fusion” original de rock progresiv, jazz și folclor sud-american, continuat întro tentă stilistică orientată spre ”new age” ulterior după 1980 când trupa s-a stabilit în Statele Unite.
Atenție că sub acest nume găsiți și alte trupe/clipuri pe YouTube, eu m-am referit la acesta, aici întrun documentar cu explicații ale lui Ara Tokatlián și cu exemplificări ”live”:





Am găsit pe acest site:
http://www.psychemusic.org/spiritualjazz.html

...două titluri de proiecte complementare care îi implică pe foști membrii Arco Iris:

Ara Tokatlián, Enrique ("Mono") Villegas y Guillermo Bordarampé: ”Inspiración” (Leader Music, 1975)
+ Ara Tokatlián & Milcho Leviev: ”In Memoriam” (US 1987, re. 2009)..."post-Arco Iris jazz side-project".

...dar despre acest filon foarte interesant și profund al jazzului spiritual odinioară inițiat pe la începutul anilor '60 de John Coltrane, Pharoah Sanders, Sun Ra sau Albert Ayler, merită să mă ocup întro postare separată, cu-atât mai mult cu cât în acest trend actualizat exemplificat pe site cu circa 25 de albume e inclusă și casa de discuri britanică numită Futuristica Music, de exemplu cu ambientalul:
Rise (aka Evan Jones/UK): ”Messages” [Futuristica Music, 2011]

http://groovement.co.uk/2011/03/preview-rise-messages/


vineri, 25 iulie 2014

”Similitudini” sârbești la EYOT 2014



Întro postare de anul trecut numită ”Încă o trupă apropiată geografic de noi: EYOT, "a band to watch out for"...mă ocupam de albumul acesta:




"Drifters" (NeuKlang) este albumul lansat la începutul anului 2013 de formula EYOT din Niš condusă de pianistul sârb Dejan Ilijic, numele trupei venind de la denumirea unor mici insule nepopulate de pe râul Thames din Anglia: "eyot" (sau "ait"), în sensul figurat de "no man's land"...ceea ce transpus în limbajul sunetelor înseamnă intenția etalării unei muzici originale.
Un grup aflat pe "Creasta valului" -"Crest Of The Wave" fiind chiar una dintre piese- cu o muzică incluzând ingredientele unui jazz modern de tip "fusion" cu inflexiuni prog-rock marca anii '70, ecouri minimalist-ambientale, tușeuri din clasic și teme tradițional balcanice. O confirmare certă și totodată un pas înainte față de excelentul debut al cuartetului, "Horizon" (Ninety and Nine Records, 2011).
Construcția unor piese pianistice repetitive cu accentuarea graduală a tensiunii și dramatismului ne face să ni'l reamintim pe elvețianul Nik Bärtsch și al său hipnotic Ronin. "...An absorbing musical journey" este concluzia criticului Ian Patterson în critica sa de pe site-ul "allaboutjazz", analogiile stilistice ale acestuia fiind făcute cu trupa Radiohead și pianiștii Neil Cowley (U.K.) și Stefan Rusconi (Elveția)...Criticul ne mai garantează și deliciul urmăririi "live" a unui concert EYOT...cu a lor alchimie muzicală specială care face ca band-ul să fi apărut deopotrivă în centre culturale importante cât și la festivaluri diversificate, de jazz, punk si rock (!).
Ceea ce ne duce imediat cu gândul și la demult consacratul și eclecticul grup maghiar Djabe, etalat deasemeni în varii împrejurări...Și ca să duc analogia și mai departe, apropos de concertul Djabe & Steve Hackett din Poiana Lupului la ediția din 2008 a Festivalului: mi-aș dori să-i văd și pe EYOT la Timișoara sau Gărâna.
Componența EYOT:
Dejan Ilijic: piano;
Sladjan Milenovic: guitar;
Milos Vojvodic: drums;
Marko Stojiljkovic: bass.


Actualizare iulie/august 2014 

EYOT (Serbia): ”Similarity” (99 Records, 2014)

Dacă ”production”-ul albumului ”Drifters” a fost unul consistent german (Eva Bauer-Oppelland, Philipp Heck) iar mixajul se realizase în studiourile Bauer Ludwigsburg, pentru următorul material  Dejan Ilijic & comp. au optat pentru capitala trip-hopului, Bristol. De fapt ”orizontul” (titlul de debut) sârb și croat la care se limitase arealul albumului inițial se deschide tot mai mult, pentru că ce mare provocare este pentru EYOT să ”aterizeze” în plin ”new jazz” made în England, acum cu suportul și implicarea basistului producător Jim Barr (din Portishead, acum și în Get the Blessing)!
 Se numește ”Similarity” noul album care se lansează oficial pe data de 5 august 2014, materialul fiind înregistrat în noiembrie trecut... și am toate motivele să cred că titlul are legătură tocmai cu conexiunile făcute sau care vor mai urma cu alți artiști și trupe, poate și cu ideea de continuitate pe aceeași linie EYOT tot mai bine conturată după aclamatele “Horizon” (inițial lansat doar în Serbia și Croația, dar preluat ulterior de casa britanică 99 Records) și “Drifters”. Un sens aparte este însă evidențiat explicit în textul însoțitor al albumului digital pe care l-am obținut prin amabilitatea liderului pianist Dejan: acela al mesajului că această lume ar trebui să se axeze mai mult asupra lucrurilor care îi aduce pe oameni împreună...
 Din aceeași scurtă prezentare aflăm că trupa a depășit între timp 100 de concerte în 18 țări și că ”fusion”-ul, adaugând analogia perechii ”Pink Floyd meets Nirvana” pune deasemeni accent pe faimoasa moștenire a compozitorilor muzicii clasice est-europene, condimentată aici cu elementele tradiționale din Balcani. Totul e distilat însă în recipientul unic marca EYOT, ”modern și medieval” cum scria un critic.

Fluent și închegat, discursul demarat de progresiva ”How Shall the Dust Storm Start” întâlnește tema-titlu -piesa cea mai lungă- cu inserturi electronice ambientale, fuzz-ul la chitară, repetițiile și crescendoul treptat marca înregistrată E.S.T., săltăreața ”Nirvana” (cu dozaj infim de ”grunge”, dar cea mai...balcanică dintre piese), melancolica Walking on Thin Ice With the Iron Shoes” (vă mai amintiți?...se mai plimbaseră odinioară tot în condiții periculoase pe gheața subțire, la propriu sau doar metaforic Jethro Tull în ”Skating Away On The Thin Ice Of The New Day”, Pink Floyd în ”The Thin Ice” și Yoko Ono pe ”Walking on Thin Ice”)...pentru ca la final să avem de-a face cu o conclusivă și consistentă binecuvântare, punctată și de 3 instrumente adiționale (trompeta, saxul și viola), titlul ”Blessing” având cu siguranță de-aface cu arealul sonor al actualului grup al producătorului cu care sârbii din EYOT au cântat și pe aceeași scenă.

          Similarity  / Release date – August 5

            1. How Shall the Dust Storm Start?

            2. Druids
            3. Similarity
            4. Pools of Purple Light
            5. New Passover
            6. Nirvana
            7. Walking on Thin ice with the Iron Shoes
            8. Blessing





Music composed and arranged by Dejan Ilijic & Eyot

Dejan Ilijic – Piano
Milos Vojvodic – Drums
Sladjan Milenovic – Guitar
Marko Stojiljkovic – Bass
*8 /  Pete Judge – Trumpet , Jake McMurchie – Sax
*2 / Dejana Sekulic - Viola

Recorded and Produced by Jim Barr
Recorded in November 2013, mixed and mastered by Jim Barr at J&J Studios, Bristol, UK
www.eyotmusic.net




marți, 15 iulie 2014

In the Court of the Gărâna Fest XVIII: The Crimson ProjeKCt ”live”


I-am văzut și le-am savurat muzica și concertul, în sfârșit...Și nu în Ungaria sau în spațiul ex-yugoslav, nici măcar la București...ci în munții Banatului, veniți pentru prima dată în România în cei peste 45 ani de existență al trupei ivită din nucleul incipient al foștilor colegi de gimnaziu, Giles, Giles and Fripp pe ”The Cheerful Insanity of  G.,G. & F” (1968) !
După atâtea reîncarnări, hiatus-uri, regrupări și reformări ale imprevizibilului creator Robert Fripp, cel care rămâne oricum undeva în spate în partea dreaptă și în umbră, chiar dacă e prezent cu trupa pe scenă !...Acum nu a fost, aceasta fiind una dintre puținele garnituri din care lipsește...dar și-a trimis în turneu sosia perfectă, pe elevul său care nu numai că-i seamănă fizic dar care a dovedit și că îl urmează îndeaproape până la identificare pe maestrul său în ceea ce privește interpretarea la ”touch guitar”, de la primele acorduri din intro-ul concertului, ”Markus Reuter Soundscape”.
E vorba despre membrii King Crimson & comp., doamnelor și domnilor, maeștrii majori și de pionierat în ”progressive rock, experimental rock, dark ambient, industrial” (conform Wikipedia), grup al cărei muzică s-a aflat înaintea timpului -așa cum sugerează încă de la debutul din 1969 profeticul titlu-fanion la fel de ”insane” "21st Century Schizoid Man"- și care muzică a rămas cu spiritul mereu revigorat în diversele subdiviziuni de după 1997, ProjeKct-ele numerotate de la I la X, 21st Century Schizoid Band, Stick Men, Tuner, Jakszyk, Fripp & Collins, etc.
S-a ajuns în Poiana Lupului în formatul actual de dublu trio -cum s-a întâmplat și la înregisrările albumului de studio THRAK din 1995- și sextetul a concertat sâmbătă seara la Gărâna unde s-a poziționat astfel: Stick Men-ul condus de Tony Levin în stânga scenei, iar The Adrian Belew Power Trio, în dreapta. Versatilă de la piesă la piesă -uneori chiar în cadrul aceluiași cântec- componența de 2 chitariști, 2 basiști și 2 bateriști a fost variabilă de la duo la sextet. Se dădea astfel răgaz de respiro acelora cu rol principal în piesele dense, complexe și cu ”loud thunderous sound” care au alternat cu baladele ”soft”, setlist-ul incluzând chiar complet separatele dreapta/stânga ”Young Lions” (Adrian Belew/Power Trio) și ”Open, Part 3” (Stick Men/Tony Levin). Levin cu bass-ul său personal Chapman stick, secondat de Markus Reuter la chitara atât de Fripp-iană și Pat Mastelotto la setul de tobe & perc. a introdus și "Breathless", piesă specială de pe "Exposure", excepționalul album solo a lui Robert Fripp din 1979.
Adrian Belew Power Trio -adică A.B.: guitars & voice, secondat de secția ritmică a mult mai tinerilor Julie Slick (bass) și Tobias Ralph (drums)- excelau în piesele cu vocalul încă la înălțime ale ”cântărețului” (conform expresiei lui Florian ”Moșu” Lungu, din nou cu câteva ”perle” și cam depășit de acest subiect...) Adrian Belew, mai ales de pe albumele 1981-1984 -”Discipline”, în special- și de pe ”THRAK” (1995).
...Și așa s-au derulat timp de circa 2 ore și ”B'Boom”, ”THRAK”, ”Dinosaur” (..."I'm a Dinosaur/ Somebody digs my bones"...), ”Indiscipline”, ”Frame by Frame”, ”Matte Kudasai”, ”Sleepless”, ”One Time”, ”Three of a Perfect Pair”. Am omis în start să evidențiez solourile perfect sincrone de tobe & percuție ale celor 2 tobari.
Forțele s-au unit ”in corpore” pentru teme ”clasice” ale primei perioade K.C., ”Red” și ”Larks' Tongues In Aspic (part II)”...dar abia la bis am desfăcut berea specială la doză pe care tot mai îngrijorat că nu ”apare” o păstrasem exclusiv pentru această piesă favorită de-a mea (prezentă în tracklist-ul ultimului album 2014 ”Live in Japan”): ”Thela Hun Ginjeet”.
Trupa are ”encore”-uri de rezervă la care au apelat în alte concerte ale turneului european în derulare și aș fi fost ultimul din audiență derajat dacă la final aș fi auzit și ”The Court of the Crimson King” (Adrian Belew solo) și ”Elephant Talk”...sau poate chiar și "The Lone Rhino(ceros)" tema-titlu din 1982 de pe primul și cel mai reușit -după părerea mea- album solo Adrian Belew, alături de avangardistul ”Desire Caught By the Tail” (1986)...Asta poate și ca și compensație la știrile recente care nu-l mai includ pe Adrian în reunirea King Crimson din toamnă, anunțată de Fripp)...Însă audiența se cam rărise și cu ea și ”feedback”-ul necesar unei rechemări înapoi.



Auto-retras în 2012 dar acum răzgândindu-se și din nou activ, Robert Fripp a permis formulei folosirea mărcii sale înregistrate ”Crimson” dar a fixat cu autoritatea-i devenită proverbială, cadrul exact al ființării sextetului: ”live performances of the main King Crimson repertoire (1974-2003)”.
Ceea ce, prin inspirația alegerii și eforturile lui Mariu Giura, a putut să se întâmple ”live” la Gărâna.
Mulțumesc dragă Marius pentru acest festin progresiv al uneia dintre trupele esențiale și printre cel mai îndelung așteptată în Ro !!





Recomandări discografice pentru Markus Reuter și Julie Slick:

Centrozoon (Markus Reuter &  Bernhard Wöstheinrich): ”Sun Lounge Debris” (2001)
Centrozoon: ”The Scent Of Crash & Burn” (2003)
Centrozoon:  ”Never Trust The Way You Are” (2005)
Centrozoon: ”Angel Liquor” [Discipline Global Mobile, 2006]
Markus Reuter & Robert Rich: ”Eleven Questions” (Unsung Heroes, 2007)
Adrian Benavides (Pat Mastelotto + Markus Reuter): ”Same Time Next Life” (2012)
Stick Men (Tony Levin, Pat Mastelotto, Markus Reuter): ”Deep” (SMN/7D Media Family, 2013)

Julie Slick: "Julie Slick" [2010]
Julie Slick: "Terroir" (2012)
DRGN KING: "Paragraph Nights" [2013]