marți, 25 martie 2014

Frank Zappa reloaded: ”Toate la Roxy, nu în altă parte”


În pregătirea aniversării a 40 de ani de la apariția dublului LP ”live” ”Roxy & Elsewhere” și pentru a marca importanța sărbătorii de Halloween asupra regretatul Frank, grupul fiului său Dweezil, Zappa Plays Zappa (numit de lider ”our rocking teenage combo band”) a concertat la Beacon Theatre din New York City ca ecou la shows-urile de odinioară ale Seniorului Frank de la Palladium/N.Y., imortalizate pe CD-ul “Live in New York” și pe DVD-ul audio “Halloween”. Nu a lipsit din repertoriu piesa “Cheapnis”, tribut adus de Frank filmelor clasice ieftine ”horror” cu monștrii, o piesă pentru care în concerte este folosit ca recuzită de scenă câinele pudel gigant Frunobulax.

 “Roxy & Elsewhere” a fost relansat în varianta vinil pe 10 decembrie 2013, împreună cu un alt album venerat, “Uncle Meat”. Albumul ”R & E” capta și unele dintre cele mai reușite momente de interpretare la chitara sa specială Gibson SG, model pe cale de a fi recreat până la cel mai mic detaliu la comanda lui Dweezil și a Zappa Family Trust.

Cronologic acest ”revival” Zappa din ultima perioadă a început în iunie 2013 când a fost lansat “A Token of His Extreme”, un program creat prin mijloacele și eforturile sale exclusiv personale și totodată autoprodus de Frank Zappa pentru televiziune cu un concert din august 1974, în trupă cu George Duke, Napoleon Murphy Brock, Tom Fowler și Chester Thompson...Respins la acea vreme de consorțiul principal TV din America dar difuzat în ”primetime” cu succes în Franța și Elveția, Frank fiind foarte mulțumit de contribuția sa video și de animația creată de un ”băiat” pe nume Bruce Bickford care avea astfel șansa să devină mai cunoscut.

Enormul catalog F. Z. a fost și continuă să fie relansat și de canalele de distribuție iTunes și emusic.com (alături de  Zappa.com), printre albumele reeditate fiind “Hot Rats,” Uncle Meat,” “Zoot Allures,” “Overnight Sensation” și  “Sheik Yerbouti”...iar monumentala “200 Motels” a fost reorchestrată de Los Angeles Philharmonic sub bagheta lui Esa-Pekka Salonen și prezentată la L.A.’s Walt Disney Concert Hall. 
Dacă mai este cineva căruia i-a scăpat vreo fațetă a acestui artist vizionar de geniu, Zappa a fost chitarist, vocalist, compozitor, producător, dirijor și figură politică al cărui ”output” cu o semnătură unică în rock, jazz, blues, prog, R&B, clasic contemporan și experimental, etc și care s-a dovedit a fi, mai ales după dispariția sa, aproape infinită.
Printre numeroasele sale inovații Frank Zappa a redefinit și sensul albumelor ”live” în rock, un turneu fiind considerat o mare explorare muzicală, cu un ”modus-operandi” numit de Dweezil "Anything At Any Time For Any Reason At All"...ideea de bază fiind aceea de a aborda mereu surprinzător și de a recrea și improviza pe seama materialului lansat pe albumele de studio, fără a repeta nimic și niciodată identic. "Freak Out", "Apostrophe" și "The Yellow Shark" au fost cu greu alese ca preferințele sale din discografia tatălui. De ce le-a ales pe acestea, cât și detalii despre lucrul său cu trupa proprie, perfecționarea ca și compozitor precum și explicații de ce tatăl Frank a fost subapreciat ca și chitarist, aflați citind interviul publicat de Dweezil aici:   

”http://www.ibtimes.com/dweezils-band-plays-frank-zappas-roxy-elsewhere-halloween-year-packed-zappa-releases-1449012”
"Roxy & Elsewhere "cred că este cel mai funky album al tatălui meu ".

Noul album Zappa/ Mothers: "Roxy by Proxy", lansat la început de martie 2014 după cîteva amânări de Zappa Family Trust și ingenios planificat a fi distribuit de fani (acei ”the zappateers”!), completează cu precizarea “All Roxy, No Elsewhere” clasicul album ”Roxy & Elsewhere” din 1974, care includea și pasaje dinafara concertelor din zilele de 9 și 10 decembrie 1973 de la sala Roxy Theatre/ Hollywood, California, părți înregistrate ulterior (de ex. secvențe din ”Penguin in Bondage” proveneau dintrun concert de la Auditorium Theater, Chicago, mai 1974).
Dacă se adună destui bani din vânzarea acestui album, se intenționează lansarea ‘The Roxy Performances’ pe DVD video. S-a apelat la un sistem original de distribuție (cum altfel decât original, dacă e vorba de F.Z.?) cu ajutorul fanilor voluntari care contra unei taxe pot primi benzile master, notele scrise și grafica albumului și pot apoi comanda și revinde CD-ul la orice preț, doar 1,20 $/buc. (!) mergând în conturile Zappa Records .
Mult material -peste două treimi- este neapărut anterior, iar în cazul titlurilor comune găsim în paranteze la ”playlist” diferențele față de ”R & E”...așa încât sunt toate premizele că avem aici unul dintre cele mai relevante albume lansate până acum de familia genialului muzician. Completând consistent după 40 de ani un material oricum valoros al poate celei mai galonate formule Mothers of Invention: 
George Duke (clape), Tom Fowler (bas), Ruth Underwood (percuție), Bruce Fowler (Trombon), Walt Fowler (Trompeta), Napoleon Murphy Brock (voce) si Chester Thompson (tobe).

Songs / Tracks Listing:

 1. “Carved In The Rock” 3:42
 2. Inca Roads 8:21
 3. Penguin In Bondage 5:52 [R & E: 06:48 (includes a 1:25 Preamble)]
 4. T’Mershi Duween 1:56
 5. Dog Breath Variations/Uncle Meat 4:14
 6. RDNZL 5:23
 7. Village Of The Sun 3:24 [R & E: 04:17 (includes a 0:50 Preamble)]
 8. Echinda’s Arf (Of You) 4:00 [R & E: 03:53]
 9. Don’t You Ever Wash That Thing 5:28 [R & E: 09:40]
 10. Cheepnis-Percussion 5:24 (3:01 without the spoken outro)
 11. Cheepnis 3:35 [R & E: 06:31 (includes a 2:09 Preamble)]
 12. Dupree’s Paradise 15:12
 13. King Kong/Chunga’s Revenge/Mr. Green Genes 9:13 

Am găsit pe acest blog: ”http://rhoerer.wordpress.com/2014/03/21/roxy-by-proxy/” explicații suplimentare cu toate diferențele și ”ingredientele” vocale și instrumentale folosite, descrise piesă-cu-piesă în detaliu, inclusiv față de versiunea din acest extras video de pe site-ul ”www.zappa.com”, via YouTube:


http://www2.gibson.com/Products/Electric-Guitars/SG/Gibson-USA/Frank-Zappa-Roxy-SG.aspx

marți, 18 martie 2014

Peter Hammill & Gary Lucas vin dintro altă lume pe noul...”Other World”




Peter Hammill / Gary Lucas ‎– Other World (Cherry Red LP/Esoteric Antenna CD, 2014)


Frontman-ul vocalist de la Van Der Graaf Generator/ VdGG s-a întâlnit în 2012 cu chitaristul din The Magic Band a regretatului Captain Beefheart ca să sărbătorească cei 40 de ani de când se cunosc - de la un concert Peter Hammil solo din 1973, cu Phil Collins & Peter Banks în formula Zox And The Radar Boys (?) - realizând ocazionat de această veche prietenie un album definit de Hammill  “warped folk music”, în această inedită formulă de duo...Așadar un ”folk” aparte, așa cum era de așteptat de la 2 muzicieni obișnuiți cu experimentele, unul deviant, deformat...cântat doar la voce și chitară, dar folosind și tehnologii avansate prin câteva piese/pasaje cu așa-numite ”found sounds”/sunete ”găsite”, ”loops”/bucle și alte diverse efecte de studio (amintind de ”Loops and Reels”, albumul solo Hammill din 1983 de la Sofa Sound) ”echoes”, ”reverbs”, și acel nelipsit ”distors” atât de tipic pentru Hammill...din belșug folosite de ex. în piesa 06. ”Reboot” .
Mai tânăr cu 4 ani decât P.H., chitaristul american de ”fusion” Gary Lucas a fost atras de timpuriu de rockul progresiv britanic, dar își amintește că și-a cumpărat totuși albumul Van Der Graaf ”Aerosol Grey Machine” doar datorită coperții...Însă după ce l-a ascultat muzica l-a marcat întro asemenea măsură încât a folosit-o obsesiv la întâlnirile cu prietenii și întrun program la un post de radio la care era pe vremea aceea D.J.
Cei 2 s-au reîntâlnit la show-ul de reunire VdGG din 2005 iar vechea lor prietenie și empatie muzicală s-a reactivat. Printre anteriorii vocaliști cu care Lucas lucrase s-au numărat regretatul Jeff Buckley (1966 -1997) , albumul  Jeff Buckley & Gary Lucas: ”Songs To No One 1991-1992” (Evolver, 2002)...și vocalistul de jazz Dean Bowman: ”Chase the Devil” (Knitting Factory, 2009)..."spiritual roots project" and gospel album”.
Proiectul a demarat concret în 2012 și de la primele note cântate împreună cei 2 au realizat că sunt pe aceeași ”lungime de undă” iar după câteva zile că vor finaliza cel puțin un album împreună. 
”Chameleon in the Shadow of the Night”, ”The Silent Corner and the Empty Stage”..."Singularity"...”In a Foreign Town”...‎"Thin Air" (titluri de albume)..."Terra Incognita" (nume de studio)..."Esoteric Antenna", ”Enigma Records” (nume de case de discuri)...sunt doar câteva elemente de topic pe care cei interesați le-au întâlnit urmărind și citind despre cariera lui P.H., termeni care-i definesc mai direct sau mai voalat, universul sonor. Unul atât de personal și introvertit încât un titlu precum 07."This Is Showbiz" (piesă cu inflexiuni de blues) nu poată avea decât conotații ironice...(vezi clipul de mai jos). Vorbim despre un muzician pentru a cărui muzică și texte cu VdGG și solo, critica muzicală a anilor '70 a inventat termeni ca „king of fear/ regele fricii“, respectiv ”angst rock/ rock angoasant” (de la cuvântul german angst = frică)
”Un fundament ritmic organic cu o mișcare armonică avansată tehnologic” - scria Brent Black pe site-ul ”www.criticaljazz.com” despre album- considerând cuplul ”neobișnuit” iar albumul ”una dintre surprizele anului”: ”...E o experiență unică pentru care mă simt foarte neconfortabil să atașez eticheta ”prog-rock”pentru că ”Other World” apelează la trecut, e chiar arhaic pe alocuri dar totodată forează și în mișcarea noului indie-progresiv, ceea ce ar putea să capteze și urechile fanilor înrăiți ai rockului alternativ. Nu prea mai găsești nimic aici de cizelat”.
Am putea face asociații și cu alte albume anterioare ale lui P.H. în formule de duo, de ex. cu Stuart Gordon ”Veracious”, cu Roger Eno ”The Appointed Hour” sau cele cu Guy Evans, între care ”Spur Of The Moment” rămâne cel mai experimental.



Tracklist CD (versiunea pe vinil LP omite piesele 04; 08; 13 și 14)

 01. Spinning Coins  
 02. Some Kind of Fracas
 03. Of Kith & Kin 
 04. Cash
 05. Built from Scratch
 06. Attar of Roses
 07. This is Showbiz
 08. Reboot
 09. Black Ice
 10. The Kid
 11. Glass
 12. 2 Views
 13. Means to an End
 14. Slippery Slope

   

 Anteriorul album solo al lui Peter Hammill de care poate că e momentul potrivit să ne amintim acum - ca să-l ”legăm” de acesta nou compozițional și ca să căutăm analogii și continuități - era ”Consequences” (Fie! Records, 2012).  Dar ne ajută această nouă apariție și dacă nu ne preocupă comparațiile și analogiile, doar că pretext în sine pentru o revizitare‎ a unor anterioare materiale semnate P.H.
Gary Lucas a fost la Festivalul de Film Transilvania T.I.F.F. 2010 pentru a susține un concert de chitară ”live” ca ”soundtrack” pentru filmul ”Dracula”, realizat în 1931 de George Melford, versiunea în spaniolă a filmului cu același titlu, cu Bela Lugoși. 
E foarte probabil să ne ocupăm de el și separat, având în vedere realizări remarcabile, separate de cele cu ultima formulă The Magic Band. Doar o parte, aici: cu trupele din Cehia Půlnoc și Urfaust -familia tatălui său având originile în Bohemia- cu italienii de la Gallo & The Roosters, cu lutierul avangardist olandez Jozef Van Wissem, cu vocalista și actrița britanică Najma Akhtar (nume important și de pionierat în idiomul “World Music”) sau datorită albumelor solo deasemeni extrem de diverse, ultimul în fruntea formulei de rock psihedelic Gods and Monsters. Gary Lucas este și profesor de chitară, predând printre altele la universitățile din Amsterdam și Hawaii și este coautorul piesei ”Spider Web” a lui Joan Osborne nominalizată la premiul Grammy, de pe multi-platinatul ei album ”Relish”, rolul său fiind cât se poate de important și pe:
Fast 'N' Bulbous (all-instrumental Captain Beefheart tribute ensemble): ”Pork Chop Blue Around The Rind” (Cuneiform, 2005)


miercuri, 12 martie 2014

LP, DB & JH sunt...”în sufletul tuturor lucrurilor naturale”


Pe 2 dintre subiectele feminine din postarea ”LP, DD & JH” cu care am inaugurat acest blog le-am întâlnit cu mare plăcere pe unul și același album lansat la începutul acestui martie 2014: Linda Perhacs și Julia Holter. (”intrusul” Devendra Banhard înlocuind-o acum pe Delphine Dora)
Asistenta dentară care debuta în muzică fără impact pe scena folkului psihedelic din 1970 cu debutul ”Parallelograms” recidivează după 44 ani (!) cu al 2-lea album, ”The Soul Of All Natural Things” (Asthmatic Kitty, 2014). Acum Linda Perhacs a ajuns la 70 ani, dar reeditările LP-ului de debut și reevaluările criticilor care au plasat-o în vecinătatea stilistică și valorică a unor Joan Baez și Joni Mitchell, au impulsionat-o creativ.
Unul dintre cei mai neașteptați fani este Mikael Åkerfeldt, liderul vocalist din grupul suedez de prog-metal Opeth, care a înregistrat un cover al piesei-titlu ”Parallelograms”, iar prietenul său Michael Piper a editat și răspândit o variantă pe CD a albumului ei prin casa sa de discuri Gates of Dawn, la finele anilor '90.
Au mai fost apoi reeditări, așa încât își câștigă respect și fani și printre staruri ale folkului experimental ca Joanna Newsom, Devendra Banhart și Sufjan Stevens, acesta din urmă și proprietar al casei de discuri Asthmatic Kitty. Iar relativ recent una dintre piesele ei a fost interpretată chiar în stil tehno de grupul Daft Punk. (!)
Astăzi unele cercuri o consideră chiar o ”icoană de cult”, statut la care un rol important l-a avut din umbră ca producător și coautor, un specialist al muzicii de film, Leonard Rosenman (1924-2008), protejatul compozitorului avangardist Arnold Schönberg. Pe acesta îl cunoscuse accidental ca pacient venit cu probleme la cabinetul dentar unde Linda lucra, iar Leonard a contribuit apoi consistent la piesele ei din 1970. Dar șansa unor vânzări cât-de-cât onorabile a lipsit și nici promovarea pe singles n-a fost cea mai inspirată, în ciuda nivelului ridicat al albumului ”în afara timpului” cum îl numea la vremea sa un critic...La 27 de ani în 1970 în plină eră hippie ”love & peace” muzica nu era totuși doar un ”hobby”, deși ea își amintește că pe-atunci nu se simțea pregătită pentru o carieră exclusiv muzicală. Prin urmare autoarea s-a reîntors la job-ul ei de bază de la cabinetul dentar, cu un hiatus pe plan muzical care avea să se prelungească atât de mult...
Ajunsă la deplina maturitate, doamna Linda încearcă să demonstreze că mai are ceva de spus.
(detalii întrun scurt interviu, aici: http://pitchfork.com/features/update/9335-linda-perhacs/ )
Pentru noul album Linda mulțumește unui apus de soare care a inspirat-o și recunoaște că privește azi lumea prin aceleași lentile ale spiritualității ”new-age” precum o făcea odinioară în ținutul Laurel Canyon...Se mai inspiră deasemeni și din ”Autobiografia unui Yoghin”, cartea scriitoarei Paramahansa Yogananda.
Pentru acompaniament ea a apelat acum la câțiva invitați interesanți: Julia Holter, Devendra Banhart și Ramona Gonzalez (de la grupul electro-house Nite Jewel)...și la 2 tineri producători, Fernando Perdomo și Chris Price. Perhacs colaborase la albumul lui Banhart din 2007 ”Smokey Rolls Down Thunder Canyon” pe prima reprezentare ”live” a acestuia din 2010.


”Îmi place să lucrez cu Julia [Holter] deoarece vocile noastre au un timbru similar și ea e un unicat. Găsește armonii avangardiste pe care le ador, la fel ca și Devendra Banhart. Și cei 2 n-au nici pretenții mari, compun muzica pentru că e în natura lor să facă asta. Ăsta este numitorul nostru comun” .
Sunetele pastorale și imageria acvatică se combină cu sentimente uneori polemice în muzica și textele pieselor, iar piesa cu povestea cea mai interesantă rămâne ”Intensity”, o rugăciune pentru soarta fratelui unui tânăr pe care Linda l-a cunoscut la Mission Hills, frate aflat în misiune militară în Irak.
”Să ofer oamenilor ceva disonant și supărător, ca să comute pe altceva sau să oprească muzica mea? Nu. Vreau să le trimit dragoste și să-i ajut...poate chiar să-i vindec, ca la cabinet”.

   )

Recomandări adiționale:

Julia Holter - Ekstasis [RVNG Intl.,2012]
Julia Holter - Maria (HEM, 2013)...mini CD
Julia Holter - Loud City Song (2013)
Devendra Banhart - Mala (2013)



marți, 4 martie 2014

Penguin Café Orchestra...un "Perpetuum Mobile”, "o muzică și pentru esteți și pentru copii"


Caracterizarea din titlu aparține lui Arthur Jeffes -fiul regretatului Simon Jeffes (1949-1997), fondator & lider al trupei P.C.O.-și apare pe coperta compilației postume ”A History” (4 CD-Set, 2002).

Când în 1997 o tumoare craniană inoperabilă punea capăt vieții sale la doar 48 ani, puțini erau aceia care mai întrezăreau un viitor pentru muzica și-așa nu foarte cunoscută și inclasabilă a grupului...
Simon fusese chitaristul, compozitorul și aranjorul care deziluzionat de structurile rigide ale muzicii clasice și de limitările rockului, devenise interesat de relativa libertate din muzica etnică. Așa încât timp de aproape 25 ani s-a decis să confere același spirit și spontaneitate muzicii sale compuse pentru ”satul global”, în care a pus laolaltă elemente de folclor exuberant, jazz cameral și ”new age” ambiental, cu o estetică minimalistă și repetitiv serială amintind uneori de Philip Glass.
 Viziunea muzicală a unei lumi mai bune este ceea ce reprezintă de fapt metaforic PCO, cu rădăcini în anii ”70 în voiajele lui Simon în sudul Franței și în Japonia.
”În 1972 eram în sudul Franței, am mâncat un pește care nu mi-a ”căzut” bine și aflat la pat în recuperare am avut o viziune ciudată, o clădire ca un hotel sau bloc de birouri în care vedeam oameni diverși în activități diferite în camerele scanate de un ochi electronic. Printre care și un compozitor ascultând muzică la căști înconjurat de multe echipamente. Dar era o liniște deplină: ca și ceilalți și el fusese neutralizat, arăta palid și anonim. Scena era pentru mine una a dezolării, era ca și cum locul acela nu avea inimă...
A doua zi m-am simțit mai bine și la baie pe plajă un poem mi-a venit deodată în minte, începând cu logo-ul ”Eu sunt proprietarul lui Penguin Café"...și vă voi povesti aici despre cum hazardul, spontaneitatea, surpriza, neprevăzutul și iraționalul sunt lucruri foarte prețioase. Și dacă vă reprimați toate astea crezând că așa veți avea o viață frumoasă și liniștită, ucideți exact ceea ce este mai important. În vreme ce în Cafeneaua Pinguinului inconștientul poate exista acceptabil pentru oricine și doar aici aflați cum asta e posibil...o acceptare care are de-a face cu viața noastră prezentă, fără teamă de noi înșine”.
 Spațiul imaginar și scenariul utopic va fi și mai bine conturat după voiajul din Orientul îndepărtat în care i s-a relevat un posibil viitor cu oameni trăind în spații mici și comunicând laconic. Devine și mai clar că Penguin Café îi va aduce pe oameni și pe diverșii muzicieni împreună în conversații stimulatoare, făcând muzică pentru ”satul global” și -odată ocaziile ivite- aceasta va fi pusă pe discuri care să capteze libertatea interioară sau exterioară, grupul adăugând ulterior dansul printre activități (vezi titluri precum ”Air á Dancer” sau ”Yodel”).
Împreună cu co-fondatoarea Helen Liebmann (cello), PCO cu mixul ei de folk, ethno, jazz, pop, clasic,  minimalism și elemente de avangardă -interpretând adesea cu ironie și umor- intra pe un teritoriu muzical nou și necunoscut. Schițele melodice, deseori scurte și cântate tipic britanic rămân mereu deschise improvizației...fiind imposibil de încadrat întrun gen muzical particular. Creatorul conceptului se focalizase de copil pe chitară, el experimentând sunete noi când călătorea mult între Canada și Europa datorită schimbării jobului tatălui său, dar lui Jeffes jazzul britanic i se păruse excesiv de manierat, muzica folk o vedea ca un ”pește mort”, pop-ul adesea prea negativ și banal iar muzica clasic/romantică din sec. XVIII și XIX cu structurile prea rigide.  Ideile și viziunile sale pozitive și originale au rămas pe tot intervalul existenței PCO -care s-a confundat practic cu viața sa- chiar dacă erau dificil de pus în practică de garniturile atât de variabile...
 ”(S.J./P.C.O.) A spus ”un mare DA” -scrie în booklet-ul DVDului ”Still Life at the Penguin Cafe”- ”supraviețuirii inimii întro perioadă când aceasta era supusă forțelor răcelii, întunericului și opresiunii, lăsând o marcă de neuitat pe scena muzicală. Chiar mai mult de-atât: de peste 30 de ani în micul orășel galez Aberystwyth există o cafenea numită ”Penguin Café”...
 DVD-ul regizat de Andrew Harries include un film documentar celebrând muzica PCO cu un interviu în care Simon Jeffes se referă la o audiență ”capabilă să se bucure în egală măsură de Wilson Pickett, Beethoven, The Rolling Stones, muzică corală din Indiile de Vest, Bach, Stravinsky, muzică la cimpoaie irlandeze și chiar de...ABBA”...în timp ce baletul regal britanic prin trupa lui David Bintley dădea în 1988 viață oamenilor-pinguini de pe coperțile albumelor, pictate suprarealist parcă de René Magritte sau Giorgio de Chirico...
Este un spectacol de balet creat PENTRU muzica P.C.O., nu unul care doar o folosește ca soundtrack.




A spune că un album e mai bun ca altul dintre cele 8 de bază ale discografiei PCO mi-e imposibil, inspirația lui S.J. n-a avut momente de recul după debutul de la casa de discuri a lui Brian Eno. Flerul pieselor de la pastoral la luxuriant, pasajele jucăușe, eleganța și rafinamentul e la același nivel peste tot, chiar și când S.J. n-a mai fost...Adică pe albumul ”A Matter of Life...” (2010), continuarea fiului său în același spirit muzical și estetic cu un nou grup acum cu numele simplificat Penguin Café.
Agenda de turnee și concerte a fost plină și la începutul lui 2014, așa încât vorbim de o trupă încă în actualitate (vezi ”http://penguincafe.com/#news”), Arthur fiind implicat și în duo-ul ”așchie” Sundog .
Piesa mea preferată pe care o consider capodoperă este aceasta, ”The Sound Of Someone You Love Who's Going Away And It Doesn't Matter” de pe debutul ”Music from the Penguin Cafe” (1976).



Pe YouTube se găsesc câteva albume postate integral, iar pe DVDul ”Still Life at the Penguin Cafe” la cap. ”Trailer” există un insert de flamenco și un mini interviu cu recent dispărutul Paco De Lucia în trio chitaristic cu Al Di Meola și John McLaughlin, interpretând ”Light and Shade”...
Despre membrii de bază de la PCO, detalii aici: ”http://penguincafe.com/original/members.htm”

Recomandări adiționale:
Assorted Artists: ”Arcane” (Womad/Real World, 1994)...album-tribut Simon Jeffes
Simon Jeffes: ”Still Life' at the Penguin Cafe” (Decca, 1990)
Simon Jeffes: ”Piano Music” (Zopf, 2000)
Sundog (Arthur Jeffes/p-no & Oli Langford/vln): "Insofar" (Editions Penguin Cafe, 2012)..."classical, minimalist, chamber & electronica"

Penguin Cafe: ”The Red Book”...RELEASE DATE 17th FEB 2014
http://penguincafe.bigcartel.com/product/the-red-book-cd