vineri, 29 mai 2015

Jaga Jazzist și ”Focul stelar”

Din start vă spun că la fel de eclectici și cinematici au rămas norvegienii...”as ever” și pe noul ”Starfire” (Ninja Tune, 2015). Mutarea principalului compozitor al octetului Lars Horntveth în State la Los Angeles explică în parte pauza de peste 5 ani de la precedentul album cu material de studio original ”One-Armed Bandit(2010). Între timp anul trecut trupa considerată printre cele mai definitorii pentru ”nu-jazz”-ul scandinav a marcat 20 ani de existență prin lansarea lui ”'94-'14 Reworks” -2 CD- (Ninja Tune, 2014), dublu-set de tip compilație care remasteriza albumul ”A Livingroom Hush” premiat în 2002 acasă în Norvegia și de BBC în U.K. ”Jazz Album of the Year prin remixuri și demo-uri anterior neapărute...iar anteriorul ”Live with Britten Sinfonia” (Ninja Tune, 2013) fusese un album tot de tip compilație dar în concert în care band-ul și-așa numeros a fuzionat cu orchestra simfonică condusă de Christian Eggen până la un ”line-up” total de 35 instrumentiști.
Trupa e denumită uneori prescurtat ”Jaga” și asta nu-i deloc impropriu pentru că a eticheta muzica (doar) ”jazz(ist)” e mult prea puțin, un ”deserviciu” -cum zice cronica din Clash Music- pentru un sound în care regăsim din plin elemente de post-rock, krautrock sau ”electronica”, în timp ce chiar jazzul norvegienilor în sine e cu totul altceva, ”foarte departe de be-bop-ul lui Miles Davis”. ”Acid jazz” și ”experimental” au deasemenea ”acoperire” ca termeni în definirea acestei muzici instrumentale conectată începând de la maeștrii swingului, trecând prin ”fusion”-ul ”Heavy Weather”-ului Report-esc sau universul unic ”Zappaesque”...până la electronicele ambientale ale unor Aphex Twin, Squarepusher, Tortoise, The Mars Volta sau Cinematic Orchestra.



Am găsit asocieri stilistice chiar și cu muzica de generic a unor concursuri TV de cultură generală din Europa de Est a anilor 80 (!). Pe acest palier TV, România stătea lamentabil (cei cu vârsta de 50 + ani știu de ce...), dar dacă acceptăm totuși apropierea măcar în ceea ce privește partea de audio, n-am cum să nu-mi reamintesc de cel mai solid etalon de la noi al perioadei: Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii Române condusă de Sile Dinicu. Și chiar am găsit momente pe acest album care la asta m-au dus cu gândul, eventual și la genericele unor seriale occidentale care se mai strecurau la televiziunea națională din acea perioadă.
Revenind la Jaga Jazzist, titlul albumului nr. 6 ”Foc stelar” e considerat potrivit și el în ton cu mesajul și cu anterioarele albume, mereu cu intenția de a acapara audiență și dinafara jazzului contemporan.
Cei 3 frați Horntveth -Lars, Martin & Line- conduc actuala garnitură pe cele 5 piese cu lungimea medie uzuală la trupă de peste 7 minute, pline de ruperi de ritm, ”ancorate în impulsul haotic oricând pregătit să explodeze, dar ținut bine temperat de reguli în propriul design care operează precis ca ceasul elvețian” -cum se scrie în recenzia de la Consequence of Sound- ”...poate totuși cu o ambiție prea tehnică membrii trupei ar fi trebuit să slăbească strânsoarea și să lase haosul să respire mai adânc”...

Tracklist:
   “Starfire”,
   “Big City Music”
   ”ShinKansen”
   “Oban”
   ”Prungen”
  • Lars Horntveth- Tenor Sax, Baritone Sax, Soprano Sax, Clarinet, Bass Clarinet, Flute, Guitar, Piano, Keyboards, Programming, Lap Steel Guitar 
  • Line Horntveth - Tuba, Flute, Percussion, Vocals 
  • Martin Horntveth - Percussion, Drums, Programming 
  • Andreas Mjøs - Guitar, Percussion, Glockenspiel, Marimba, Vibraphone 
  • Even Ormestad - Bass, Percussion, Glockenspiel, Keyboards 
  • Erik Johannessen - Trombone, Marxophone, Percussion
  • Øystein Moen - Keyboards, Percussion
  • Marcus Forsgren - Guitar, Effects 

Estetica trupei este considerată în general în progres, așa cum ”văd” albumul și cronicarii de la Q Magazine și Uncut: ”panoramic, sintetic simfonic și plin de antren”...”un voiaj vesel a unui grup cu sunetul complet revitalizat”.

Mai adaug de la mine un nume de trupă pe care o asociez norvegienilor pentru acest material, una în actualitate tot cu un album apărut după o pauză mai lungă și ascultat cu puțin timp în urmă:

Ozric Tentacles: ”Technicians Of The Sacred” -2 CD- (2015)



vineri, 22 mai 2015

Renaud Garcia-Fons, cu contrabasul său gigant, ”pe un drum singular între clasic, jazz și ”world music”

Renaud Garcia-Fons & Derya Türkan: "Silk Moon" (E-motive, 2014)


Expresia din titlu am găsit-o pe situl personal al artistului definind succint statutul de muzician aflat pe un făgaș unic și personal la confluența a 3 mari domenii muzicale. Contrabasistul francez este anunțat printre numele majore la festivalul de jazz de la Gărâna XIX din luna iulie, iar prin acest album de anul trecut el dovedește nu pentru prima dată întro formulă de duo că ”extremele se atrag” și în muzică, atât în spirit (compozițional) cât și în interpretare (instrumental): este vorba de ideea originală de a folosi 2 instrumente aflate la extreme: al său, cel mai mare instrument cunoscut folosind arcușul -contrabasul special cu 5 corzi- și, la polul opus, cel mai mic, așa cum apare în descrieri kemençe-ul de Istambul: o mică vioară tradițională cu 3 corzi (vezi foto) cu origini vechi orientale și care pe acest album este mânuită de muzicianul turc Derya Türkan.















Albumul este materializarea unei dorințe născute prin 2006 când cei 2 s-au întâlnit în grupul faimosului interpret la străvechiul ney persan, Kudsi Erguner, oferind pe cele 14 piese compoziții individuale sau comune ale ”Lunii de catifea”, un melanj divers de influențe orientale, mediteraneene și latine, de la genul ”Magam” la stilul ”Canto Jondo”-ul specific andaluz. ”Cele 2 instrumente găsesc o complimentaritate naturală de timbre și moduri în interpretarea cu efectul unei veritabile orchestre” -se scria pe situl http://www.citizenjazz.com/Renaud-Garcia-Fons-Derya-Turkan- inducând succesiv o multitudine de stări și sentimente, de la poetic la exploziv, melancolic-rafinat, introspectiv-visător, misterios-emoționant, dezolant-trist, încrezător-antrenant, etc, așa cum se poate citi pe același site francez în dreptul fiecărui titlu...”un major moment emoțional” -se mai zice acolo- ”cu o instrumentație niciodată folosită înainte”.



Dacă nu mă înșel Garcia-Fons a mai concertat în România cu acordeonistul Jean-Luis Matinier, dar pentru că la Gărâna vine prima dată (în varianta ”Solo”), iată ce-l recomandă pe basistul supranumit de unii ”Paganini al basului dublu”, cu părinții ambii catalani, născut lângă Paris în 1962 și cu o carieră discografică de peste 20 de ani începută ca membru în excelentul grup format exclusiv din contabasiști, L'Orchestre des Contrebasses, în acest an muzicianul fiind implicat ”Live on Stage” în mai multe proiecte cu care concertează separat:

Abume ca lider, toate la casa Enja / Marmonia Mundi, cu excepția lui "Silk Moon" :
”Légendes”, 1992
”Alboreá”, 1995 
”Oriental Bass”, 1997 
”Fuera”, 1999 (with Jean-Louis Matinier) 
”Navigatore”, 2001 
”Entremundo”, 2004 
”Arcoluz”, 2006, CD & DVD ”Live” 
”La Línea del Sur”, 2009....prezentat regulat de canalul Mezzo, integral și pe YouTube. 
”Méditerranées”, 2010 
”Solo - The Marcevol Concert”, 2012, CD & DVD Live 
”Beyond the double bass”, 2013, CD compilation & DVD , documentary film by Nicolas Dattilesi.

Albume ca și co-lider: 

”Suite Andalouse”, 1995 (with Pedro Soler) 
”Free songs”, 1999 (with Gérard Marais) 
”3 trios”, 1999 (with Nguyên Lê & Mino Cinelu) 
”Acoustic songs”, 2000 (with Gérard Marais) 
”Bakida”, 2000 (with Nguyên Lê & Tino di Geraldo)

http://www.renaudgarciafons.com/





vineri, 15 mai 2015

Retrospectivă de aprilie: John Zorn, Kyle Eastwood, Bobby Previte, Luca Aquino, Hugo Fernandez, Harold Mabern, Simin Tander, Valentina Lisitsa, The Breathing Effect, Meridiem, The Gaslamp Killer, The Brian Jonestown Massacre...


** John Zorn: ”Simulacrum” (Tzadik, 2015)
Album incisiv, ”noisy” jazz-rock cu muzică pentru trio condus de orgă...un altfel de Medeski, (Scofield), Martin & Wood însă fără bas, cu John Medeski: organ, Kenny Grohowski (din formula Abraxas): drums, Matt Hollenberg (din grupul Cleric): guitar.

** Kyle Eastwood (bass): ”Timepieces” (Harmonia Mundi/Jazz Village, 2015)
Fiul actorului Clint Eastwood își consolidează postura de compozitor și bandleader dar nu-și uită nici rădăcinile și influențele unor iluștrii înaintași favoriți precum Horace Silver, Miles Davis sau Herbie Hancock. Andrew McCormack (piano), Brandon Allen (t & s saxes) și Quentin Collins (trumpet) sunt principalii acompaniatori.

** Bobby Previte: ”Terminals” (Cantaloupe Music, 2014)
Un baterist din prima generație a anilor '80 de ”noise jazz /Down Town/East Village Scene”- New York conduce acum o echipă valoroasă a scenei muzicii liber-improvizate în care-l regăsim pe același hiperactiv John Medeski: keyboard, alături de Zeena Parkins: harp, Greg Osby: sax și Nels Cline: guitar.

** Luca Aquino (trumpet/ Italy): ”OverDOORS” (Bonsaï/Tùk Music, 2015)
Veteranulul trompetist Paolo Fresu produce acest album-tribut al prolificului Aquino (la 40 ani cu apariții pe peste 100 albume) cu adaptări ”jazzy” ingenioase ale pieselor lui Jim Morrison & comp. Vocalistele Petra Magoni și Carolina Bubbico și vocalistul Rodolphe Burger ”învăluie” reușit clasicele ”Queen Of The Highway”, ”Indian Summer” și respectiv ”Riders Of The Storm”. Prevăd clasări bune ale albumului la finele anului, dacă nu la categorii mai generaliste cel puțin în ramura ”tribute albums”.

** Hugo Fernandez (Mexic): ”Cosmogram” (Origin Records, 2015)
Hugo Fernandez: guitar; Ariel Bringuez (Cuba): t & s saxes; Antonio Miguel (Spain): bass; Antonio Sanchez: drums.
O ”afacere” 100% hispanică a tânărului și promițătorului chitarist stabilit la Madrid dar cu ecouri ale școlii americane de absolvite la Berklee de lider la clasele profesorilor de chitară și somități ale instrumentului, John Abercrombie și Pat Metheny.

** Harold Mabern (piano): ”Afro Blue” (Smoke Sessions, 2015)
”Îmi place să cânt pentru vocaliști” -zice cu modestie legendarul pianist de bebop și hard-bop din Memphis apreciat la adevărata sa importanță doar în ultima perioadă- ”Mă simt onorat ca acești minunați Gregory Porter, Norah Jones, Jane Monheit, Kurt Elling și Alexis Cole să facă parte din micul meu proiect și e un compliment foarte special dacă ei spun că adoră felul meu de a-i acompania”.

** Simin Tander (”German-Afghan female singer”): ”Where Water Travels Home” (Jazzhaus, 2014)
Album multilingv, incluzând și un limbaj propriu inventat de promițătoarea Simin, cu românul Alex Simu (clarinet) printre participanții invitați, acest al 2-lea ei CD ”construind punți de legătură între jazzul occidental și oriental, între experimentul componistic, ”chanson”-ul francez și baladele intime”.

** Valentina Lisitsa (piano): ”Valentina Lisitsa Plays Philip Glass” -2 CD- (2015)...Piese ale ”Guru”-lui genului modern/clasic minimalist întro proaspătă interpretare a pianistei care-și dorea inițial să devină profesoară de șah, născută la Kiev în 1973 și stabilită în Carolina de Nord, cu simpatii manifeste pro-rebelii ruși și anti-ucrainiene (!). Acestea i-au pricinuit anularea unor concerte dar n-au împiedicat-o să devină ”campioană” din 2012 cu milioane de vizualizăril pe YouTube după debutul ”live” la Royal Albert Hall și lansarea CDului cu lucrări de Sergei Rachmaninoff

”” The Breathing Effect: ”The Breathing Effect” -EP- (2014) și ”Mars Is a Very Bad Place for Love” (Alpha Pup, 2015)...materiale de debut pentru un grup de ”fusion” interesant, un mix de soul-jazz și rock psihedelic melodios prin care ne aventurăm spre zone muzicale mai avangardiste, pretabile la dezvoltări și analize mai amănunțite pe blogul ”VicTimofJazz”, cum ar mai merita și:

** Meridiem: ”A Scattering Time” (Soundscape, 2013/2014)...material înregistrat în anul 2000 în perioada mai cunoscutelor albume ”Meridiem” și ”Full Catastrophe” dar abia recent editat de formula aici diferită a vocalistului californian Percy Howard, cu suport solid de la Jarboe (vocalista din Swans), Bill Laswel, Eraldo Bernocchi, etc, întrun spectru muzical având multe similitudini cu mult mai recentul și anterior descrisul The Breathing Effect, plus influențele genului clasic.

** The Gaslamp Killer: ”The Gaslamp Killer Experience: Live In Los Angeles” (2015)....creația eclectică stilistic și spectacular peste așteptări a lui William Benjamin Bensussen, ”alternative hip hop producer”. 

** Colin Stetson (sax) and Sarah Neufeld (violin): "Never Were The Way She Was" (Constellation, 2015)..."o cronică muzicală care își stabilește cu forță propriul său orizont spațial și temporal, un ”soundtrack” care nu necesită imagini dar obligă profund imaginativul”...așa era descris pe scurt acest album pe site-ul selectei case canadiene Constellation Records (vezi și postarea separată despre violonista Sarah Neufeld).

** The Brian Jonestown Massacre: ”Musique de film imaginé” (2015)...un material căruia i se potrivește descrierea anteriorului în ceea ce privește provocarea imaginativului, în particular aici în genul clasicelor filme semnate de mari regizori ca François Truffaut și Jean-Luc Godard cărora albumul le este adus tribut. Muzica păstează parametrii obișnuiți ”Neo-psychedelia, Experimental & Krautrock” în grupul din San Francisco condus de 25 de ani de chitaristul Anton Newcombe și se îndepărtează de influențele estice de pe anterioarele albume înregistrate în Berlin, ”Aufheben”/ (To Abolish...To Preserve)” (2012) și ”Revelation” (2014). 13 din cele 14 titluri de piese sunt franțuzești, cu contribuția multi-instrumentistului Soko și a actriței, vocalistei și regizoarei italiene Asia Argento.