vineri, 26 decembrie 2014

Terje Isungset, muzica gheții și a sticlei

Percuționistul norvegian specialist al gheții este mai nou și unul al sticlei:
"//www.youtube.com/embed/QosfSaE0q7c"

Puține surse de informații românești despre acest artist, mai toate venind după câștigarea Grammy-ului norvegian ”Best CD” din 2008 datorat albumului ”Igloo”. Iată câteva:
"Șamanul Arctic" 
”http://www.doitreisi.ro/2011/03/samanul-arctic-terje-isungset/”

”http://the-cookshop.blogspot.ro/2007/02/terje-isungset-igloo-icemusic-all-ice.html”

”Literally "icemusic", as in music made from ice. Instrumentation includes: «Iceofon, Ice harp, Ice horn, Ice trumpet, Ice percussion, and an Ice bass drum carved from one block of ice». The only non-H2O elements are a bass drum pedal, fish line for suspension and the strings on the Ice harp (but of course). Several different voices fade in and out as it all moves along. The feel of the record is quite cohesive, with each song adding to the craftmanship of the artist while always retaining musicality and ease of listenability. What I'm saying may seem cold and analitical, and indeed, to some degree, Igloo is a thing to analyze. If that's not your bag, however, then just let the sounds drift out beyond attention, and the mind wander off. This is no party stuff, nor driving stuff or "chillout", but it has an ambient touch, carefully devised to give you a 43-min. excuse for not being there: at Sweden's "Ice Hotel", at a constant -6 °C. Igloo was nominated for the Norwegian Grammy as one of last year's best CDs.”

”http://stirisinoutati.blogspot.ro/2012/12/terje-isungset-ice-instrument-concert.html”


”Se numeste Terje Isungset si este un norvegian pasionat de muzica de jazz, dar nu unul ca oricare altul: Terje canta la diferite instrumente realizate din gheata.
Unul din cei mai inventivi muzicieni, compozitori si percutionisti moderni din lume, Terje a acumulat peste 20 de ani de experienta concertistica in jazz si muzica scandinavica, impletind de multe ori cele doua stiluri in maniera originala si transformandu-se intr-un veritabil shaman cu veleitati sound-artist.
Criticii de specialitate l-au descris drept "inovativ, vizionar si energetic", iar muzica sa, plina de sensibilitate si forta deopotriva, isi are izvorul de inspiratie in sunetele si culorile din natura, culese si impletite in fuiorul unor creatii artistice muzicale de exceptie.
Isungset a compus muzica pentru diferite festivaluri de jazz, competitii de dans clasic si modern, teatru, film si pentru multe alte evenimente deosebite, fiind apreciat de public si de critici in egala masura.”

”http://www.modista.ro/timp-liber/un-percutionist-norvegian-canta-la-instrumente-fabricate-din-gheata-video”

”Desi muzicianul are peste 20 de ani de experienta ca interpret de jazz, el se vede ca un saman al sunetului, datorita folosirii instrumentelor din gheata pentru a crea sunete calde si limpezi.
Percutionistul ofera un concert unic de fiecare data cand este invitat sa cante undeva. Auditoriul nu are ocazia sa asculte aceleasi sunete de doua ori. Ideologia artistului presupune ca instrumentele sa fie returnate naturii dupa fiecare reprezentatie. 
“Pamantul nu este proprietatea noastra, a fiintelor umane. Suntem simpli vizitatori care nu petrec decat un timp limitat aici. Asemenea noua, instrumentele mele impart aceeasi soarta. Nu imi apartin, ci le imprumut de la natura si i le dau inapoi”, a declarat artistul.
Pana acum, Terje Isungset a confectionat instrumente din granit, lemn, sticla si metal. Cea mai buna gheata pentru instrumentele sale iernatice a descoperit-o in Jukkasjarvi, in nordul Suediei. Conditiile climatice sunt cruciale atunci cand artistul creeaza un instrument din gheata.
“Stiu cate ceva, dar nu stiu tot. Totul depinde de natura. Momentan, totul este bine pentru ca nu bate vantul si temperaturile se mentin sub 0 grade. Aceste lucruri sunt foarte importante pentru mine“, a declarat muzicianul, care confectioneaza instrumentele pentru reprezentatia pe care o va oferi la Oulu, weekendul acesta.”

”http://www.gds.ro/Magazin/2009-01-14/Scurte+stiri/”
”Muzică la zero grade 
Muzica este capabilă să creeze senzaţii de neuitat, chiar şi când afară este un ger crunt, iar instrumentele sunt din gheaţă. După cum informează cotidianul italian La Repubblica, în ediţia sa electronică, mii de norvegieni au înfruntat temperaturile polare din timpul nopţii, pentru a participa la IceMusic Festival din Geilo, în centrul Norvegiei. În ciuda faptului că muzica glaciară a expozanţilor era destul de ciudată şi deseori improvizată, pentru a compensa calitatea nu tocmai bună a acordajului, cei mai mulţi melomani s-au declarat de-a dreptul impresionaţi. Ei au putut admira instrumente de suflat, de percuţie, precum xilofonul sau gongul, şi chiar instrumente cu coarde, precum chitara, harfa sau vioara făcute din gheaţă. „Gheaţa este frumoasă atât din punct de vedere vizual, cât şi muzical. Posedă calităţi diferite de alte materiale şi conferă sunetului tonalităţi calde, în ciuda faptului că este un material rece“, a explicat Terje Isungset, un veteran al festivalului, ajuns în acest an la a patra ediţie.”


Undeva în textele reproduse era amintită și sticla, dar a realiza un proiect muzical folosind NUMAI și EXCLUSIV acest material, asta s-a întâmplat doar recent la Tallin în Estonia la ”performance”-ul ”World of Glass”. 
15 meșteri sticlari din câteva țări au confecționat timp de 2 ani instrumente de sticlă unicat cu care Terje împreună cu trompetistul Arve Henriksen au hipnotizat audiența cu o paletă de sonorități și prin crearea unei atmosfere cu nimic mai prejos decât cea produsă cu un arsenal instrumental convențional, un perfect balans între energia instinctivă și măiestria improvizației. ”Ocazional” -datorită costurilor suportate de statutul temporar de ”capitala culturală europeană”- și ”efemer” -datorită sensibilității și perisabilității materialelor de construcție- sunt termeni care-și pierd aici sensurile peiorative, mai ales că de la acest eveniment concertistic de tip ”performance” a rămas CDul lansat de propria casă de discuri:

Terje Isungset + Arve Henriksen - World of Glass (All Ice Records, 2014)
    * Arve Henriksen: glass horns & glass trumpets
    * Terje Isungset: glass percussion




Am mai descoperit ceva recent interesant, un proiect în trio:
Groupa (Terje Isungset, Jonas Simonson & Mats Edén): ”Silent Folk” (Footprint, 2014)
...pe care-l recomand pentru combinația/tripleta percuții (normale, ”clasice”), vioară și instrum. de suflat.
...și un set de albume/CDuri care-i definesc ”lumea” sonoră glaciară a ultimilor 15 +... ani, fiecare cu particularitățile sale, cronologic în ordinea: 
Terje Isungset (with Arve Henriksen, Nils Petter Molvær & Per Jørgensen) - Reise (NorCD, 1997)
(Arve) Henriksen /(Terje) Isungset /(Karl) Seglem - Daa (NorCD, 2000)
Terje Isungset - Iceman Is (Jazzland, 2002)
Terje Isungset (with Sidsel Endresen) - Igloo: Icemusic (All Ice, 2006)
Terje Isungset - Two Moons (All Ice Records, 2007)
Terje Isungset - Ice Concerts (All Ice Records, 2008)
Terje Isungset - Hibernation (All Ice Records, 2009)

Fără legătură cu subiectul Terje Isungset, dar readucând în actualitate duoul Albatrosh, iată 2 noi albume care recomandă jazzul contemporan norvegian:

Trondheim Jazz Orchestra & Albatrosh: ”Tree House” (MNJ Records, 2014)
Albatrosh: ”Night Owl” (Rune Grammofon, 2014)



Goran Kajfeš, ”Motivul de ce” nr.2


"Motivul de ce" trebuie să-l ascultăm pe trompetistul/bandleader Goran Kajfeš și a sa Subtropic Arkestra pe noul ”The Reason Why Vol. 2” (Headspin Recordings, 2014) rezidă, dincolo de faptul că avem de-a face cu unul dintre cei mai reputați și inovativi muzicieni de jazz contemporan suedezi, în inspirația modelării unor piese tradiționale turcești de ”psycho-funk” din debutul anilor '70, cu un ”groove” parcă superior acum realizărilor anterioare în piese ca ”Dokuz Seki/Esmerim” și ”Adimiz Miskindir Bizim”- ..apoi cu o prelucrare din folclorul armean (”Tamzara”), cu piesa subtil botezată ”New Track” -o compoziție nouă și proprie, dar în spiritul celor dinainte-...și cu o superbă variantă la bossa braziliană ”A Lua Girou” (a lui Milton Nascimento).
Candidat cert la încă un "Nordic Music Prize", la exact un an distanță de Vol.1 vine acest album care continuă o serie de care m-am ocupat în postarea-portret ”Goran Kajfeš, croato-suedezul...arkestral” cu subtitlul uneia din intențiile autorului:
"Am vrut să explorez două teritorii în același timp /Goran Kajfeš”...postare citibilă aici:
http://victimofjazz.blogspot.ro/…/goran-kajfes-croato-suede…



Line-up :

Goran Kajfes, trumpet.
Jonas Kullhammar, fl. & t-sax.
Per "Ruskträsk" Johansson, fl. sss & bar-saxes.
Jesper Nordenström, keybs
Andreas Söderström, gtr.
Johan Berthling, bass
Johan Holmegard, drums

Mixul lui Goran & comp. reinventează ”cosmic jazzul” Arkestrei clasicului Sun Ra din anii '50-'60- de unde și numele band-ului-, ”makossa” cameruniană a lui Francis Bebey, psihedelismul turcesc din jurul anului 1970, deja amintit...în asociere cu genurile ”electronica”, ”exotica” braziliană și rock-ul progresiv marca Soft Machine. Ce s-ar putea imagina mai inovativ ca și această combinare de stiluri în 2014 când devine tot mai dificil -dacă nu imposibil- să inventezi ceva cu totul nou și neauzit?...iar măcar pentru fațeta balcanică a acestei muzici, ar trebui cunoscută și promovată mai mult și mai des și pe la noi.







Tributele, Joni Mitchell însăși, Marilyn (dar nu Monroe!) și Josefine (dar nu Baker!)

Albume-tribut:

* René Marie: ”I Wanna Be Evil (with love to Eartha Kitt)” (Motéma Music, 2014)

* Billy Childs & Various Artists: ”Map to the Treasure: Reimagining Laura Nyro” (Sony, 2014)....printre ”variații” care-l ajută pe pianist figurând Chris Botti, Yo-Yo Ma, Rickie Lee Jones, Alison Krauss, Dianne Reeves, Esperanza Spalding, Wayne Shorter, Vinnie Colaiuta și Susan Tedeschi. Lesne de înțeles astfel că Laura Nyro a reprezentat dintotdeauna o atracție de cult nu doar pentru pianistul Billy Childs ci și pentru invitații și mai ales pentru invitatele sale de pe acest album.




* Aki Takase & Alexander Von Schlippenbach: ”So Long, Eric!: Homage to Eric Dolphy” [Intakt, 2014]....Transferul pianistic al compozițiilor clasice E.D. care au avut multiple interpretări de la începutul anilor 
'60.

* Laurie Antonioli: ”Songs of Shadow, Songs of Light: The Music of Joni Mitchell” (Origin Records, 2014)

...Apropo de Joni Mitchell, a apărut compilația/antologia ei ”Love Has Many Faces- A Quartet, A Ballet, Waiting to Be Danced” [4 CD Box-Set Compilation] (Rhino, 2014), cu tot setul remasterizat și fiecare dintre cele 4 părți concepute și numite separat. Se poate spune astfel că e chiar 
mai mult decât o colecție antologică această retrospectivă în 4 acte, cel puțin partea a 3-a, cum sună și titlul, ”așteptând quartetul pentru un balet care așteaptă a fi dansat”:
Act 1 (CD1): ”Birth of Rock'n'Roll Days”
Act 2 (CD2): ”The Light Is Hard to Find”
Act 3 (CD3): ”Love Has Many Faces”
Act 4 (CD4): ”If You Want Me I'll Be in the Bar”








Albumul sfârșitului de an în jazz, cu ascendent spre a deveni poate chiar favoritul meu pentru întregul 2014 este al trioului danez:
Marilyn Mazur/ Josefine Cronholm/ Krister Johnsson: ”Flamingo Sky” (Stunt, 2014)...L-am ascultat, reascultat și comparat...și ”arată” mai bine decât Marilyn Mazur/ Josefine Cronholm/ Anders Jormin/ John Taylor: ”Celestial Circle” (ECM, 2011)...Nivelul este dat nu doar de piesele și interpretarea percuționistei Mazur -ceea ce era cumva de așteptat- ci de surprinzător de variatele, neașteptatele și inovativele momente ale vocalistei suedezo-daneze de 43 de ani. Am avut în vedere și anterioarele ei:
Josefine Cronholm – ”Songs Of The Falling Feather” (ACT Company, 2010)
Josefine Cronholm / Ibis – ”Wild Garden” (Stunt, 2001)
Josefine Cronholm / Ibis – ”Hotel Paradise” (Caprice/Stunt, 2003)
...plus colaborările:
String Swing, Søren Siegumfeldt & Josefine Cronholm – ”Red Shoes” (Stunt, 2001) și respectiv:

Django Bates - ”Quiet Nights” (Screwgun, 1998)
Tot acest set mi-a confirmat ierarhizarea, vocalista fiind acum întrun atât de evident progres încât sunt momente pe noul și preferatul ”Flamingo Sky” în care mă gândeam ”iată în sfârșit o voce demnă de a rivaliza cu Annette Peacock” (celor care n-au auzit de Annette, le promit o postare în care o să încerc să arăt de ce o consider printre vocalistele de frunte și nu doar din jazz...). 

O dezvoltare a subiectului după o ”sedimentare” a primelor impresii va urma...ziceam eu pe Facebook, ceea ce se întâmplă deja aici fără să se fi schimbat cu nimic impresiile de acolo și de atunci, din urmă cu circa 2 săptămâni. Poate doar acea senzație că decalajul e chiar mai mare între aparițiile dinainte și aceasta ultimă pentru vocalista Cronholm, desigur în favoarea noului ”Flamingo Sky”.





Marilyn Mazur: Drums, Piano, Vocal, Percussion
Josefine Cronholm: Vocal, Percussion
Krister Jonsson: Guitar, Live Electronics
Klavs Hovman: Electric Bass on track 3 and track 10
1. Flamingo Sky
2. Rustle of the Lambs
3. The Butterflies
4. Ø
5. Like A Lover
6. Skoven Som Kirke
7. Aftenlys
8. Strange Spell
9. Eletelephony
10. Ufozil
11. New Deep
12. Gone
13. Drum Dream
14. Frisk Baglæns
15. Gong Snake
16. Crystalize
Recorded february 24 & 25th 2014 at Millfactory Studio, Copenhagen
Coverart by Marilyn Mazur


miercuri, 24 decembrie 2014

"Procesul" câștigat de Bill Laswell (trio)


Am descoperit în luna aceasta decembrie 2014 câteva foarte noi și interesante albume care certifică o dată în plus faptul că încheiem un an muzical internațional foarte bun în jazz...”and beyond”.
În primul de care n-am amintit pe Facebook ne reîntâlnim cu unul dintre acei muzicieni...alchimiști, genul acelora puțini care orice ar atinge se transformă în aur. Cu-atât mai major și remarcabil e cazul atunci când instrumentul de bază al respectivului nu e unul melodic/armonic, ci doar unul ritmic, teoretic secundar. La basistul producător Bill Laswell (Painkiller, The Golden Palominos, Last Exit, Material, Massacre, Praxis, etc) însă totul capătă amplitudine, vorbim doar de cel prezent și creditat pe câteva sute de albume și despre care se zice că a fuzionat, sau dacă vreți care a desființat granițele dintre stilurile pan-africane (tribal, etc), dub, funk, jazz, variate elemente rock, electronică și avangardă.
Iată-l aici în ultima sa formulă de trio, un supergrup cu bateristul Chad Smith -de la Red Hot Chili Peppers, Chickenfoot, Bombastic Meatbats, etc- și cu tânărul pianist/organist și actor Jon(athan) Batiste (născut în 1988), foarte lăudat după realizările recente -3 EPuri și 1 CD- cu formula Stay Human. Jon e cel mai tânăr dar e primul nume în înșiruire ceea ce spune ”a priori” despre rolul său important componistic și după cum voi încerca să descriu mai jos, unul deasemenea major și peste așteptări ca interpret.


Jon Batiste, Chad Smith & Bill Laswell - The Process (M.O.D. Technologies, 2014)
A rezultat un album închegat, accesibil, ”multi-colorat” ingenios -spre deosebire de alb-negrul copertei- și de intervențiile celorlalți invitați. Inițial s-a dorit doar un singular ”session” între cei 3 muzicieni care-și propuseseră o muzică pentru un film, indiferent dacă acesta ar fi apărut vreodată sau nu....dar ulterior planurile s-au schimbat și așa a rezultat un ”proces” mai lung care a condus la cizelarea ideilor și improvizațiilor inițiale în 11 piese bine definite.
Avem piano-solo în seria disparată ”B1”, ”B2” și ”B3”, afro-tribal infecțios dansant în ”Drop Away”, rap în ”Turn On the Light”, trompetă astrală în ”Timeline”, ”Ascent” și ”The Drift”, orchestrații ample în ”Spiral”, chitară în ”Black Arc” -preferata mea-...și mult funk mai peste tot, dominant ca stil. Veteranii experimentați și experimentali Toshinori Kondo (trompetă) și Peter Apfelbaum (flaut, saxofoane) intervin frumos și nu ”complică” prin pasajele lor piesele, cele 3 voci invitate -vezi la ”Personnel”- ajută și ele inspirat.

Track listing:
01. "B1"
02. "Drop Away"
03. "Timeline"
04. "Haunted"
05. "B2"
06. "Turn on the Light Ascent"
07. "Black Arc"
08. "Spiral"
09. "B3"
10. "Time Falls"
11. "The Drift"

Personnel:
Jon Batiste: piano, electric piano, electronic keyboards; harmonaboard; percussion;
Chad Smith: drums, percussion;
Bill Laswell: bass(es), guitar; electronics;
Tunde Adebimpe (TV on the Radio): vocals (2);
Killah Priest (Wu-Tang Clan): vocals (6); Garrison Hawk: vocals (6);
Toshinori Kondo: processed trumpet (4);
Peter Apfelbaum: flute (6), tenor saxophone (6), soprano saxophone (11);
Dominic James: guitar (7, 10).

Mai adaug ca remarcabil și sunetul aparte scos de clapele harmonaboard-ului pe care l-am identificat prin eliminarea celorlalte keyboards mai cunoscute, un alt element care-l face pe Jon Batiste cu-atât mai interesant. Am avut senzația după câteva reascultări că albumul e continuarea lui ”Hallucination Engine”, albumul din 1994 cu Material care rămâne pentru mine până acum No.1 din tot ceea ce cunosc cu Bill Laswell. Sau dacă nu neapărat un urmaș, un album oricum de pus imediat lângă întro imaginară ierarhizare. Întro scurtă cronică a albumului un jurnalist care remarca ce multe stiluri poate să rezide datorită forței unui lider întro zonă singulară numită de el ”Laswell-iană”, mai ridica o chestiune foarte interesantă și principială: dacă muzical un material, acesta sau unul oarecare, se poate susține singur și dincolo de povestea sa. Care poate fi în sine uneori fascinantă, capabilă să ”fure” pe cititor/ascultător, cu-atât mai mult dacă e pusă de un regizor pe coloana sonoră a unui film. Și răspunsul său dat tot acolo era pentru acest caz că ”da”. Eu unul, subscriu.

Recomandări, referințe:
Jon Batiste and Stay Human: ”Social Music” (2013)
Chad Smith's Bombastic Meatbats:
* ”Meet The Meatbats” (2009)
* ”More Meat” (2010)
* ”Live Meat And Potatoes” (2012)






luni, 8 decembrie 2014

D' Agaro, Mella & Rivagli: "Bangalore" (90 & 9 Records, 2014)


Albumul acestui trio italian a venit pentru mine tocmai la momentul potrivit pentru a umple un gol lăsat de regretul neapariției la recentul festival local Timișoara Jazz a lui Enzo Favata, aflat în intenția organizatorului principal, Enzo fiind unul dintre cei mai cunoscuți saxofoniști italieni și totodată eclectici muzicieni de jazz din Sardinia. Pregătit încă de la zvonul venirii acestuia pentru întâmpinarea unei formule din noul jazz din peninsulă, am rememorat mai multe albume cu saxofon și clarinet în prim plan, cu Gianluigi Trovesi, Francesco Bearzatti, Achille Succi, Gabriele Mirabassi sau Carlo Actis Dato, mai toți școliți în creuzetul pivotal avangardist pentru jazzul și muzica liber improvizată a ultimilor peste 20 de ani, grup numit Italian Instabile Orchestra. Nu l-am uitat nici pe celălalt saxofonist (tenor & bariton) cu prenumele Daniele, aflat în epicentrul trioului Udu Calls care cu participarea basistului William Parker a lansat anul acesta ”The Vancouver Tapes”, un ”live” canadian mai vechi din 1999: Daniele Cavallanti (în plus și la nai și flaut).
Pe Daniele D' Agaro născut în 1958 îl întâlnisem deja în câteva formule dintre care pe câteva vi le recomand la final. Anii 2007-08 au fost pentru el foarte importanți, atât prin muzica cu influențe etno diverse etalată cu Adriatics Orchestra, prin contribuția la Globe Unity Orchestra (cu pianistul Alexander Von Schlippenbach) dar mai ales prin Tempest Trio, formula cu organistul Hammond Bruno Marini și cu veteranul baterist olandez Han Bennink: albumul eponim inspirat de piesa de teatru a lui William Shakespeare ”The Tempest/Furtuna” aducându-i titlul de ”cel mai bun suflător al anului”...recidivă după un an anterior 2007 în care și CDul "Comeglians" fusese ales de criticii italieni "Best CD Of The Year".
Titlul noului album cu numele marelui oraș din sudul Indiei ”Bangalore” nu face trimitere la influențe din acea zonă -am detectat doar unele ușoare de Klezmer în piesa-titlu de deschidere- dar pare să aibe legătură și să fie astfel un tribut mai mult sau mai puțin voalat adus celui cu un album & o piesă intitulate asemenea, regretatul alto-saxofonist Charlie Mariano cu care a colaborat cândva la doublebass Aldo Mella. Daniele ca și Aldo au făcut ambii parte din formulele pianistului Franco D'Andrea, basistul fiind bine ancorat în scena jazzului din zona Torino încă din anii '80 unde s-a intersectat frecvent și cu bateristul percuționist Elio Rivagli, membru în Turin Philharmonic Orchestra. După stagiul prelungit de peste 15 ani în Olanda și frecvente colaborări în S.U.A., din 1996 D' Agaro s-a întors în orașul său natal Udine, așa încât putem numi colaborarea celor 3 un miting exclusiv italian Nord-Est (Torino)/Nord-Vest (Udine), înregistrările fiind făcute la studioul Sound Sistemi din Santhià de lângă Torino.



Revenind la piese, două sunt prelucrări din blues -”Dick's Holler” și finala ”Tibbar”, apărută în original pe ”Exotica Domestica”, albumul din 2009 al formulei Adriatics Orchestra și compusă se pare (și) de regretatul saxofonist și flautist olandez de origine sud-africană Sean Bergin (1948-2012) pe care Daniele l-a cunoscut în Olanda. Între cele 2 piese ne așteaptă creații originale de circa 4 minute ca medie de durată mergând de la un post-bop mai comun/accesibil -”Grofs”, ”Rotie”...și mai ales ritmata ”Fafa”- până la din cele mai îndrăzneț/aventuroase din zona ”free improv” -”Elda Olio”, ”Haiti”. Dar în afara celor cu blues-ul la bază, în celelalte sunt mereu schimbări imprevizibile care fac ca albumul să fie unul circumscris cu brio idiomului select ”modern-creativ” și  pe o largă plajă ritmic-melodică pendulând de la simplu la complex. De remarcat și comutările dese ale lui Daniele de la tenor-sax la bas-clarinet, pasajele cântate cu clarinetul amintind de momente John Surman sau Anat Cohen (mai ales soloul din piesa ”Haiti”).
N-am identificat titlul preluat/rearanjat de la clasicul folk-bluesului Leadbelly, e posibil ca acesta să fi fost schimbat.
Coperta este lucrarea numită ”Soffio/Breath/Respirație” a artistului contemporan Scerbo.
”www.scerbo.it”

Recomandări, referințe:
D' Agaro/ Glerum/ Bennink: ”Strandjutters” (Hat Hut/HatOLOGY, 2003)
Daniele D' Agaro, Jeb Bishop, Kent Kessler, Robert Barry: ”Chicago Overtones” (HatOLOGY, 2005)
Adriatics Orchestra: ”Comeglians On Air” (El Gallo Rojo, 2007)
Globe Unity Orchestra (Alexander Von Schlippenbach): ”40 Years” [2007]
Daniele D' Agaro "Tempest Trio": ”The Tempest” (Artesuono, 2008)
           
https://www.facebook.com/ninetyandninerecords

vineri, 28 noiembrie 2014

Dylan (fiul lui Steve Howe) e designer subteran, iar Peter Hammill...triplu cinematic


Încă un interesant "cover album", după cele 2 de care m-am ocupat în postarea din 4 noiembrie, Mostly Other People Do The Killing (MOPDTK): ”Blue” (Hot Cup Records, 2014)...cu reluarea notă-cu-notă a clasicului ”Kind of Blue” a lui Miles Davis, respectiv Nguyên Lê (with Michael Gibbs & NDR Bigband): ”Celebrating The Dark Side of the Moon” (ACT Music, 2014):
* Pe noul album Dylan Howe: ”Subterranean, New Designs On Bowie's "Berlin" (Motorik Recordings, 2014) este vorba de data asta, ca și în cazul adaptării jazzistice a capodoperei grupului Pink Floyd de către chitaristul francez de origine vietnameză, de un tratament similar aplicat cu aranjamente proprii și multă improvizație pieselor alese din primele 2 albume ale trilogiei lui David Bowie -”Low”, "Heroes" și ”Lodger”, cu contribuția lui Brian Eno- de către bateristul de jazz englez Dylan (Lee) de 45 ani, nimeni altul decât fiul cel mai mare a lui Steve Howe, chitaristului din Yes. Cu contribuția unui tânăr grup, un octet -de fapt mai exact un "future jazz sextet with strings and electronics" -din care se disting tenor saxofonistul Julian Siegel și chitaristul Adrian Utley din Portishead/Get The Blessing. Tatăl Steve Howe contribuie și el ca invitat interpretând la tradiționalul instrument japonez koto.
De descoperit/ascultat -eventual comparând cu versiunile rock originale din anii '70- ...și eventual, după gust, de savurat.
Tracklisting:
1. SUBTERRANEANS 8:23 (BOWIE)
2. WEEPING WALL 7:05 (BOWIE)
3. ALL SAINTS 10:04 (BOWIE)
4. SOME ARE 6:29 (BOWIE)
5. NEUKÖLN - NIGHT 5:00 (BOWIE, ENO)
6. ART DECADE 4:41 (BOWIE)
7. WARSZAWA 11:08 (BOWIE, ENO)
8. NEUKÖLN - DAY 5:29 (BOWIE, ENO)
9. MOSS GARDEN 6:23 (BOWIE, ENO)



”..Tot ceea ce-ar fi putut să fie...” (dacă)...
...Exact asta găsim pe noul triplu set Peter Hammill ”…all that might have been…” (nou apărut și exact așa scris titlul, fără majuscule) album-concept unde, cum spune însuși autorul, ”muzica reprezintă atât filmul cât și coloana sonoră”. 
Ca primă impresie, aceleași orchestrații ample, atmosfera apăsătoare marca inconfundabilă a frontman-ului de la Van Der Greef Generator, inflexiuni japoneze (Peter a locuit perioade lungi la Tokyo în ultimii ani), referințe și omagiu adus noului val francez ”film noir” (Jean-Luc Godard: ”Breathless” și ”Pierrot le Fou” sau Resnais: ”Hiroshima, Mon Amour”), riffuri de chitară aspre în analogie cu cele de pe clasicul său album ”Nadir’s Big Chance” (1972) sau amintind de prestația sa ca invitat vocalist & pianist pe cel mai reușit album-solo...”ever” a lui Robert Fripp de la King Crimson, ”Exposure” (1979).
Personajele interpretate de Hammill sunt acum Alien Clocks -pe Disc 1 - ”The Cine” (lansat și separat) și respectiv, Piper Smiles pe Disc 2 - ”The Songs”, acest CD2 incluzând 10 piese complet noi, unele dezvoltări ale schițelor de pe CD1...”story”-ul narativ apelând la mituri feerice ale bardului naist/flautist, inclusiv în idila acestuia cu o ”ea” din eternul feminin. Mult imprevizibil în aceste piese cu schimbări dese și bruște, și un Disc 3 - ”The Retro” cu 4 teme principale anterioare cu lungi improvizații.
Tot ce-am fi putut...dori și imagina de la Peter Hammill, se pare că găsim pe noul  ”…all that might have been…”


Am scris impresiile celor două albume ”la cald” după o primă audiție, sunt posibile reveniri cu completări sau chiar diferențe de percepție.

Reveniți și în actualitate: The Crazy World of Arthur Brown...și Erik Truffaz & Murcof


Parcă Alice Cooper avea odată un hit ”Elected”...și cum febra alegerilor n-a trecut nici la noi nici prin vecinătăți iar cu respectabilul rocker american sunt unele elemente în comun, am ales și eu să vă spun ceva despre noul:
* * The Crazy World of Arthur Brown: ”Zim Zam Zim” (2014)
La 72 ani ”The God of Hell Fire” și unul dintre marii artiști performeri ”live”, britanicul se întoarce după aproape 10 ani de la anteriorul  material cu același vibrato și cu falsetto-urile vocii din tinerețe nealterate de vreme, cu stilul său teatral pe alocuri ”nightmarish” și cu o nebănuită inspirație componistică. Nu vine singur ci cu întreaga sa ”lume nebună” -muzical, în sensul cel bun!- asociată odinioară unor majori precum Hawkwind, The Who, Jimi Hendrix și Frank Zappa și influențând o pleiadă de alte nume mari din rock. De la piesă la piesă el aduce acum aminte sau de deja numitul Alice Cooper, sau de Tom Waits (mai ales in "raw blues"-ul "Jungle Fever")...de Dr. John (aka Mac Rebennack) sau de regretatul Lou Reed (”Want to Love”)...Un pic de reggae aici (”The Unknown”), puțin New Orleans jazz clasic 'colo (”Junkyard King”), un strop de ”Tropicalia” dincolo ("Muscle of Love"), cu câteva balade etalând un Arthur Brown foarte melodios, liric și melancolic atunci când vrea -”Assun”, ”Light Your Light”- albumul ciclic este superb încadrat de tema-titlu afro-tribală, respectiv de finalul recitativ-declamativei ”The Formless Depths”. Ceea ce se oglindește vizual în imaginea cu masca tribală și tatuajul tip voodoo de pe coperta unui album care contazice acest titlu din final, pentru faptul că ARE ”adâncimile” pline de ”formă”, este foarte puțin predictibil și nicidecum omogen. 



Cronici apărute la acest album vorbesc de un ”must-hear” și ”must-listen”, ”...his excellent songwriting and remarkable voice...”, precum aceasta de aici:
http://www.thefourohfive.com/…/the-crazy-world-of-arthur-br…
”Piromaniacul englez psiho-voiajor” explică albumul ca manifest și reflectare a călătoriei sale spitituale de peste 45 ani, aici:
http://www.mojo4music.com/…/arthur-brown-new-track-zim-zam…/


** Cei curioși de noul album Erik Truffaz & Murcof: ”Being Human Being” (Mundo Recordings, 2014) vor avea nu doar muzica originală a trompetistului elvețian care după mini-albumul ”Mexico” din 2008 e acum din nou în colaborare cu producătorul ”IDM/techno/sound artist” mexican Murcof, aka Fernando Corona (cuplul lucrând de fapt încă din 2006 când au făcut trio cu Talvin Singh)...ci și surpriza (re)descoperirii prin copertă a carismaticului pictor, regizor și creator de benzi desenate Enki Bilal, artistul francez de 63 ani cu numele de botez Enes Bilalović, belgrădean de origine și fiul croitorului fostului lider iugoslav Josip Broz Tito (!)...și care este cel mai binecunoscut pentru trilogia sa ”Nikopol” (1980-1992).
Truffaz l-a întâlnit în 2012 pe Bilal pe când acesta a avut expoziția de lucrări cu stafii "The Ghosts of the Louvre" la celebrul muzeu parizian, iar muzica noului album este coloana sonoră a poveștii acestei picturi ”Being Human Being”...Titlul tabloului ne sugerează că a fi ”uman” nu înseamnă neapărat același lucru cu a fi ”ființă umană”, că de fapt această ”umanizare” cu tot avatarul ei de înțelesuri, balanța delicată de senzualitate, violență, sensibilitate etică, urâțenie și grație...este încă întrun stadiu incipient de schiță.
”Being Human Being” -albumul muzical- a apărut ca a 3-a realizare la noua casă de discuri Mundo, în formatele 2 LP/CD/digital download...stilistic un mix de jazz, ”new music”, ”noise & spectral electronics” și este anume conceput pentru ”multimedia performance”.







joi, 20 noiembrie 2014

Gong: "I See You" (Madfish, 2014)

”Eu văd pe Gong ca pe o tradiție, ca un tip de muzică mereu vie, nu doar ca pe un grup.” (Daevid Allen)

Daevid Allen este un "maverick" prin excelență, cu toate sensurile din limba română via DEX. care sunt atribuite acestui termen: ”rătăcitor, hoinar; rebel , neconformist , dizident”...Dar în primul rând eminența cenușie din Gong este o ”persoană independentă”, un antidot la uniformizatul ”mainstream”.
Creativitatea australianului -o adevărată legendă vie- nu dă semne de recul nici la 76 de ani, fază în care mulți alți artiști preferă reciclarea de piese proprii vechi sau complacerea călduță între teme standard din cataloage clasice de pop și jazz -cel mult cu aranjamente noi- și cu care nu ai cum să dai greș dacă vrei doar să-ți păstrezi numele în actualitate și baza de fani. Nu-i cazul la Allen despre care se poate spune orice numai că ar fi repetitiv și plictisitor nu. Pe lungul drum al ”familiei” Gong desfășurată pe axa Anglia-Franța-Spania-Australia via...Serbia -cum veți afla mai încolo- el i-a pierdut pe rând pe cei trecuți în neființă, bateriștii Pierre Moerlen și Pip Pyle, iar mai nou anul trecut pe chitariștii Dashiell Hedyat și Kevin Ayers. Ex-soția Gilli Smyth și partenera sa de pe scenă și de pe albume -responsabila cu ”șoaptele spațial-psihedelice”- a fost nevoită să se retragă oficial datorită problemelor de sănătate și acum se deplasează întrun cărucior...asta fiind partea negativă. Partea bună e că acesta este împins în principal de fiul lor Orlando, cel care din 2003 odată cu intrarea ca baterist în ”spin-off”-ul Acid Mothers Gong a devenit înlocuitorul mamei sale și un component actual titular care imprimă vivacitate ”clanului” mare Gong, cu experiența dobândită în stagiul de ucenic al lui Pierre Moerlen. Daevid însuși, acest ”cetățean universal” cum se auto-definește, se află după o operație chirurgicală în recuperare sub tratament medical...dar cu toate astea există în intenție un proiect de turneu de promovare a albumului în următoarele luni, dacă și atunci când sănătatea sa îi va permite. Iar Gilli Smyth contribuie și ea vocal pe noul album, fie și din postura de invitată.


Pe scheletul lui ”Eu vă văd” (piesa de deschidere 01) și a reversului ”Voi mă vedeți” (07) pare a se fi clădit întregul discurs de pe acest nou album "I See You" cu mereu reîmprospătatul Gong, trupă care de mai bine de 45 ani evoluează ca o parabolă fără sfârșit, ca un spirit deschis și universal navigând încă din anii '70 în zborul spre și dinspre Planeta proprie cu ale lor imaginare ”Flying Teapots/Ceainice zburătoare”. Chiar un album cu piese independente și scurte, aparent fără legături între ele sau purtătoare de mesaje mai ample, în cazul Gong devine suspect a fi unul conceptual când e implicat un muzician de calibrul lui D.A., cu o miriadă de conexiuni muzicale și lirice și care face fie și involuntar apel la idei din trecut sau aruncă o privire spre viitor (așa cum s-a întâmplat ”da capo al fine” pe anteriorul ”2032”, albumul Gong din 2009). Voiaj din care nu lipsesc copiii, mereu prezenți în tot ceea ce înseamnă spirit și artă -liric, audio & video- la Gong (vezi introducerea la 08.”Zion My T-Shirt”, un ”vârf” al albumului). 04. ”The Eternal Wheel Spins” include cel mai lung și mai Fripp-iesc/Crimson-ian solo de chitară a lui Kavus Torabi, 06. "This Revolution" are ca referință recitativele clasicului  Gil Scott-Heron din cunoscuta și angajanta sa ‘The Revolution Will Not Be Televised‘...penultima piesă e imnul confesional (11) ”Thank You” cu un text care mie îmi sună ca o finală și cea din urmă concluzie a întregii cariere Gong, un ultimativ mare ”Mulțumesc” al lui Daevid și al trupei pentru muzică, momentele frumoase petrecute împreună cu ascultătorii și fanii, pentru viață în general, copii (bineînțeles!), vise, urări, etc...și din nou și din nou ”thank you for the children, for the music, music, music...”. Finalul 12. ”Shakti Yoni & Dingo Virgin”, o cosmigonică și flotantă incantație cu trimiteri indiene și cu Gilli vocalizând delirant pe fundal, nu mi-a redus deloc senzația de album ultimativ Gong. Aș vrea să greșesc...
Materialul lansat pe 10 noiembrie, dincolo de valențele lui ca entitate în sine, mi-a deschis calea spre un mănunchi de alte albume pe care le găsiți la final la ”referințe și recomandări”, ocazionat în principal de găsirea răspunsului la întrebarea ”cine sunt mânuitorii corzilor chitarelor?” fiind vorba de două nume pe care nu le știam, cu excepția Guapo (dar și acolo doar parțial). Despre Kavus Torabi venit din trupele Knifeworld, The Cardiacs și Guapo, ne spune chiar Allen întrun interviu, citibil aici:
http://thequietus.com/articles/15235-daevid-allen-interview-gong
...povestind cum Torabi a fost angajat imediat, asemeni basistului Mike Howlett pe care l-a inclus odinioară în trupă prin 1973 fără să-l asculte, doar la recomandarea unui prieten și fan (!)...În schimb pe specialistul în ”glissando” brazilianul Fabio Golfetti -care se apropie ca stil și ”sound” cel mai mult de Steve Hillage- l-am regăsit în excelente alte configurații: în grupul de prog-psihedelic Violeta de Outono din São Paulo , în ”versiunea tropicală” a lui Invisible Opera Company Of Tibet și în proiectul Angel's Breath /”Respirație de înger” -cu 2 muzicieni sârbo-croați implicați: regretații Milan Mladenović (1958-1994) de la trupa Ekatarina Velika și Mitar "Suba" Subotić (1961-1999)- cei 3 finalizând în 1994 în Brazilia o idee mai veche pe care Milan și Mitar o aveau de prin 1985 dar pe care n-au putut-o concretiza în anii care au urmat de mari frământări militare și sociale din spațiul ex-yugoslav...Un ”must-have” acest mai-mult-decât-interesant album ”Angel's Breath”, chiar fără a ține cont că cei 2 sârbi ne-au părăsit așa de tineri...










Tracklist:
01 I See You
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Dave Sturt, Orlando Allen
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, O. Allen* 3:33
02 Occupy
        Songwriter – Daevid Allen
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, I. East* 2:54
03 When God Shakes Hands With The Devil
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Kavus Torabi
        Written-By – F. Golfetti*, O. Allen* 5:40
04 The Eternal Wheel Spins
        Lyrics By – Orlando Allen
        Music By – Fabio Golfetti
        Written-By – F. Golfetti*, O. Allen* 7:04
05 Syllabub
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Dave Sturt
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, I. East* 4:32
06 This Revolution
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Dave Sturt
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, I. East* 3:50
07 You See Me
        Music By – Gong 2014*
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, F. Golfetti*, I. East*, K. Torabi*, O. Allen* 2:40
08 Zion My T-Shirt
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Dave Sturt
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt* 6:18
09 Pixielation
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Ian East
       Written-By – D. Allen*, I. East* 4:42
10 A Brew Of Special Tea
        Written-By – O. Allen* 1:22
11 Thank You
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Daevid Allen
        Written-By – D. Allen* 10:35
12 Shakti Yoni & Dingo Virgin
        Music By – Daevid Allen, Gilli Smyth
        Written-By – D. Allen*, G. Smyth* 9:30

Credits:
Bass, Bass [Hi Octave Elbow Bass & Invisible Operas] – Dave Sturt
Drums [Drums/Beat/Crash/Kick] – Orlando Allen
Guest, Voice [Sprinkled Spacewhisper] – Gilli Smyth
Guitar [Crunchbox & Scythe Guitar] – Kavus Torabi
Guitar [Winged & Glissando Guitars] – Fabio Golfetti
Soprano Saxophone, Alto Saxophone, Tenor Saxophone, Flute, Whistle, Other [Lungs] – Ian East
Vocals – Orlando Allen (tracks: 4)
Vocals [Bi-Focal Local Vocals], Guitar [Gliss] – Daevid Allen

All musicians are given aliases next to their real names in the credits :
FLAMEDOG ALIEN aka Orlando Allen
UNICORN STRUT aka Dave Sturt
SPIRAL K. OCTOFLASH aka Kavus Torabi
FABULO GOLFCART aka Fabio Golfetti
EASTWINDS aka Ian East
DADA ALI aka Daevid Allen

Illustration, Artwork, Liner Notes – Daevid Allen

Ați observat sper cum contribuie fiecare muzician implicat, componistic și interpretativ...iar cum își ”joacă”  rolul de personaje S.F. cu numele respective ca întro piesă de teatru rock, asta s-ar pune cel mai bine în evidență întrun concert ”live”, de aceea cred că miza unui posibil viitor turneu în 2015 devine și mai mare.
Euterpe, Daevid Allen & Kramer, Daevid Allen's University Of Errors, Mother Gong, Planet Gong, Pierre Moerlen's Gong (without Allen), Acid Mothers Gong (with Acid Mothers Temple), The Glissando (Guitar) Orchestra...au fost ”dronele” ”multi-National, multi-dimensional Psychedelic combo”-ului Gong al cărui univers muzical a fost în diverse moduri și cu varii formule încercat a fi definit și etichetat, între care și cu expresia aceasta, una care mi se pare dintre cele mai scurte și la obiect: ”hippy cosmos rock”.

Recomandări și referințe:

Daevid Allen & Invisible Opera Company Of Tibet: ”The Jewel In The Lotus” [1995]
Violeta de Outono (Brazil): ”Espectro” (2012)
Violeta de Outono (Brazil): ”Volume 7” (2007)
Violeta de Outono (Brazil): ”Em Toda Parte” (1989)
Violeta de Outono (Brazil): ”S/T” (1987)
Fabio Golfetti & Invisible Opera Company Of Tibet: ”UFO Planante” (2010)
Invisible Opera Company Of Tibet (Tropical Version Brazil): ”Glissando Spirit Live” (Britannia Cafe, 18th August 1994) (1996)
Angel's Breath (Milan Mladenović from Ekaterina Velika, Mitar "Suba" Subotić & Fabio Golfetti): ”S/T” (1994)
Suba: ”São Paulo Confessions” (1994)
Dashiell Hedayat (with Gong): ”Obsolete” (1971)
Dashiell Hedayat/Melmoth: ”La Devanture des Ivresses” (1969)..."Grand prix de l'academie Charles Cross 1969"




http://www.progarchives.com/Review.asp?id=912316

luni, 3 noiembrie 2014

"Viva Outsider" TAMMY PAYNE


TAMMY PAYNE
"Viva Outsider"
Ninety and Nine Records, 2014
O mai țineți minte pe Tammy Wynette, icoana clasică americană din muzica Country ("Stand by Your Man", "D-I-V-O-R-C-E", etc)?
Azi o nouă Tammy este în actualitate în peisajul muzical, britanica și eclectica Tammy Paine. Cu primul ei album scos sub nume propriu, după anterioare apariții pe câteva singles începând din 1990 în zona Bristol și după ”deghizări” în variate anturaje pe albume ulterioare cu tupele ei Sissi, Smith And Mighty, Boca 45, Jukes sau Tamco, în compania muzicienilor producători John Parish, Badly Drawn Boy, Andy Votel și din Portishead/Get The Blessing.
Anterioara apariție din 2012 a fost la casa de jazz Edition Records, albumul intitulat ”Don’t Think Twice” cu trupa Tamco, incluzând coveruri de piese rock și folk, cărora însă le-a imprimat o tentă personală ”jazzy” cu o tușă și de Rhythm & Blues în reinterpretarea de hituri Bob Dylan, Leonard Cohen, Elvis Costello, etc.
O piesă de-a ei -”Talk To Me Inside”- a fost preluată de legendarul artist portughez Paulo Gonzo iar interpretarea ei în duo a acestuia cu autoarea a fost inclusă în albumul de anul trecut ”Duos”. Practic acesta a fost ”starting point”-ul actualului material.
Cam aceeași acompaniatori apar și pe noul ”Viva Outsider”, un album însă integral cu piese proprii ce țintește spre cel puțin aceleași reacții pe care le-a avut “A Thousand Dreamers” cu Jukes (Twisted Nerve, 2004), măgulitor recenzat/cotat de mai multe reviste muzicale britanice. Deja câteva păreri s-au conturat și pentru noul album al unei cantautoare cu ”evocative soulful voice” (Mojo), ”una dintre cele mai fine vocaliste din ultimele 2 decade din UK” (BBC Online).
Argumentele forte sunt acum compozițiile însele și interpretarea, primul nume care mi-a venit în minte ascultând în premieră albumul fiind cel al frumoasei și talentatei Katie Melua (cu sau fără aportul lui Mike Batt): aceeași eleganță, intimitate, armonie, fluență și acuratețe a ”discursului” evocativ, începând chiar din deschiderea deja amintită ”Talk To Me Inside”...până la finalul ”Raise of Glass”, trecând printro ”coloratură” sonică pe care cu imaginație un critic o asociază stropilor de ulei de pe tablourile maeștrilor Joan Miró și Vincent Van Gogh: ”Dacă ”Viva Outsider” era destinat adierii de vânt a muntelui sau excursiei în aglomerația urbană, cântecul ei de sirenă ar putea deștepta câinii din somn și apela marinarii din urmă cu 300 ani și pe muzicienii muzicienilor de azi de la multe mile distanță. De ascultat.”
De remarcat și influența braziliană din câteva piese (”Viva Outsider”,”Territorial Din”), datorată stagiului pe care Tammy l-a avut în Brazilia unde a făcut percuție în câteva trupe de salsa.
Site-ul personal ”www.tammypayne.co.uk” punctează nostalgia elementelor de blues și jazz cu trimitere spre ”New Chanson”-ul cantautorilor Rufus Wainwright și Francois Brut, pentru a se ajunge la ”cel mai poetic sunet ”lounge”.
Chiar fără fizicul unei Katie Melua, carisma e prezentă din plin și noul ”Să trăiască outsider-ul” are toate șansele să-i schimbe statutul lui Tammy din ”nespecialistă”, ”cu puține șanse de câștig”...exact în opusul său, adică s-o metamorfozeze întro...”winner”/învingătoare.
TAMMY PAYNE - VIVA OUTSIDER
1. Talk To Me Instead
2. Viva Outsider
3. Some People
4. Territorial Din
5. Black Eyed Lucy
6. Singing Peaches Regalia
7. She
8. Lipstick Kiss
9. All Hands To Butter Go
10.Raise A Glass
MUSICIANS:
Drums - Matthew Jones, except track 9 (Dylan Howe)
Electric guitar - Neil Smith. Acoustic guitar tracks 1 and 10 – Denny Ilett.
Acoustic guitar tracks 2,4,6 – Jim Barr.
Keyboards - Dan Moore. Bass - Jim Barr.
Vocals and additional piano track 5 – Tammy Payne.
PRODUCED BY Jim Barr at J and J Studio in Bristol
ALL WORDS AND MUSIC WRITTEN BY Tammy Payne






vineri, 31 octombrie 2014

3 albume de Halloween, cu Père Ubu, Rob Mazurek, Oren Ambarchi

Despre 3 subiecte la final de octombrie și în preajma Halloween-ului, 3 albume vecine cu sublimul unor capodopere discografice:
* Père Ubu: ”Carnival of Souls” (Fire Records, 2014)


Când citesc despre apariția unui album, ascult materialul anterior și/sau pe cel sau cele de referință, albume definitorii pentru discografia de până atunci a trupei/artistului, mai ales când e vorba de intervale de timp mai mari. Actualizarea, informarea măcar minimală o consider necesară receptării cât mai documentate, o pregătire a ”antenelor” pentru ce este pe cale să apară. Am procedat astfel și în cazul lui ”Lady From Shanghai”, albumul anterior Père Ubu din 2013 -după numele unui film clasic din 1962- apărut cu specificația ”Smash the hegemony of dance/Sparge hegemonia dansului”...unde era vorba de piese rock obișnuite pentru trupă, câteva citate-parodie din hituri pop (ex.”Ring My Bell”), o muzică dominată de aceeași voce tânguită și zeflemitor-amenințătoare a frontman-ului arhitect David Thomas, cu sound-ul general și chiar vocea amintind de Talking Heads/David Byrne...Toate astea însă nu prefigurau ce avea să urmeze, chiar dacă o parte din material era compus și folosit la repetiții deja de-atunci...exceptând poate (ceva din) piesele de final, elaboratele ”Lampshade Man”, ”414 Seconds”...și mai ales experimentala ”The Carpenter Sun”. Ultima e poate exact link-ul spre ”Carnavalul sufletelor”, noul opus (al 18-lea) semnat de Thomas & comp., unul cu gust dulce-acrișor, exprimând stări variate cu tempourile alternând rapid, piesele rezultând fiecare din experiențe diferite. Ale unui album -spune Thomas- ”pe care trebuie să-l iei cu tine în interior și acolo să te uiți bine de jur-împrejur”. Acum parodiate sunt hiturile “Surfer Girl”, “96 Tears”, ”I Put A Spell On You” și ”Goodnight Irene”, primele 2 greu de recunoscut, ultimele ”legate” în aceeași piesă. La Ubu  titlurile nu apar întotdeauna explicit, unele doar parțial ca la alienanta piesă titlu ”Carnival” unde atmosfera e de-a dreptul Tom Waits-iană...iar cel mai nou-venit membru, clarinetistul Darryl Boon, intervine cu solouri improvizate și aici cu măiestrie, imprimând albumului o tentă mult mai ”jazzy” ca deobicei.
În piesa ”Drag the River” David vede râul curgător -în care un om stă scufundat complet și privește de-acolo de pe fundul apei lumea de deasupra, atâta timp cât poate să-și țină respirația- ca pe o metaforă a întregii sale opere fluente și chiar ca pe o reprezentare de azi a Americii in integrum...”poate acea stare în care ne regăsim undeva între derivă și înec”.
Versiunea de pe CD a albumului include apocaliptica ”Brother Ray” -referință sau poate chiar o continuare la ”Sister Ray”-ul lui Velvet Underground- cu o durată de peste 12 minute și care e descrisă undeva întro cronică drept fundal potrivit pentru ”The Day of the Locust/Ziua lăcustei”, un film după romanul din 1939 a lui Nathanael West, regizat în 1975 de John Schlesinger, cu Donald Sutherland întrun rol principal...film pe care în anii '80 l-am văzut la televiziunea vecinilor sârbi. Cartea/filmul e despre cariere și povești de viață care demolau mitul visului american devenit realitate...chiar în locul unde asta trebuia să se întâmple cel mai puțin, la Hollywoodul din preajma declanșării lui ”World War II”.
Am expus doar parțial dintre punctele familiare de referință ale paradei carnavalești de suflete, cu siguranță de pe cel mai lucrat și mai coerent album & concept...dacă nu din întreaga discografie Père Ubu, cu siguranță dintre cele din noul mileniu III.
Încă odată și David ”Dr. Faustus” Thomas & comp. încalcă leguli, contrariază și intrigă, parodiază și demolează și acum după peste 40 ani de carieră: șoaptă contra strigăt; calm contra răbufnire violentă; pop versus anti-pop. În peisajul american muzical și filozofic, așa cum ne cânta și povestea cândva și artista multi-media Laurie Anderson, cu David Thomas nu știm de unde venim, ce căutăm și încotro ne îndreptăm, doar mărșăluim cu toții la nesfârșit...
Îmi place și părerea sa critică despre ce se întâmplă la scară globală azi în industria muzicală: ”muzica rock înseamnă în principal mișcarea dintro parte a orașului într-alta a difuzoarelor mari negre din spatele mașinii tale”...N-a fost niciodată cazul la Père Ubu -nume inspirat de la cunoscuta piesă în 5 acte ”Ubu Roi/Ubu Rege” a lui Alfred Jarry- și cu-atât mai puțin la ”Carnival of Souls”, o revelație pentru mine.

* Rob Mazurek and Black Cube SP ”Return the Tides: Ascension Suite and Holy Ghost” (Cuneiform, 2014)


Cornetistul/ compozitor/ improvizator și artistul vizual din Chicago Rob Mazurek a pierdut-o anul trecut pe mama sa Kathleen (fotografii de-ale ei apar pe copertă și în interior), la 11 zile după ce aceasta a fost diagnosticată cu cancer...iar de la acest deces a început să lucreze la noul album ca la un fundal șamanistic pentru călătoria/înălțarea în siguranță de la corpul material la spirit a acesteia spre tărâmul necunoscut de ”dincolo”: au rezultat 4 compoziții monumentale de peste 16 min. fiecare în care autorul îi are alături în quintet pe unii dintre talentații muzicieni cu care a colaborat în Brazilia la São Paulo în perioada rezidenței sale acolo (2000-2008), la sintetizatoare, percuții, voci, instrum. de suflat și alte ustensile dinamice. Cei ce-și permit ascultări succesive -recomandate de mai mulți critici- descoperă mereu câte ceva, de la ”prog-fusion”-ul cosm(ogon)ic à la Mahavishnu Orchestra sau Miles Davis de pe deschiderea “Oh Mother (Angel’s Wings)” cu momente ei sublime și elegante de relaxare dar și cu pasaje dinamice, încărcate de tensiuni à la Sun Ra Arkestra...trecând apoi prin balansata ”Return The Tides”, prin psihedelica “Let The Rain Fall Upwards” până la structurile ritmice ”free” ca la Ornette Coleman și Pharaoh Sanders din suita finală a LP-ului, -cea mai dinamică parte în ce privește gamă tonală- “Reverse The Lightning”.
Intenția care a reușit cu brio muzical -ba chiar depășind prin profunzimea mesajului așteptările- e aceea de tămăduire pentru cei care au pierdut pe cineva drag...și de încântare a celor doritori de provocările unor sound-uri de haos controlat, de ciclon cu mare forță expresivă, pe alocuri ca o muzică aflată în căutarea ”Big Bang”-ului de la originea Universului.
Este un album care poate candida la ”albumele anului”, intrând instant totodată și în galeria marilor realizări ale domeniului ”spiritual jazz”.

Rob Mazurek & Black Cube SP:

 Rob Mazurek – cornet, electronics, voice
 Mauricio Takara – drums, cavaquinho, voice
 Guilherme Granado – keyboards, synths, sampler, voice
 Thomas Rohrer – rabeca, electronics, soprano saxophone, voice
 Rogerio Martins – percussion, voice
 Rodrigo Brandão – voice


* Oren Ambarchi (gtr & perc/Australia): ”Quixotism” (Edition Mego, 2014)
.....feat. Thomas Brinkmann, Matt Chamberlain, Jim O’Rourke, Eyvind Kang, John Tilbury, Ilan Volkov & The Icelandic Symphony Orchestra



La ”Quijotism” -felul de a fi ca eroul lui Cervantes- s-a ajuns după 2 ani de lucru a LP-ului în 5 părți, pe linia ultimei perioade în care opera australianului Ambarchi a fost progresiv apropiată de posibilitățile de combinare a texturilor sonice cu ritmul și pulsul, ”groove”-ul mecanic asociind albumul cu anteriorul ”Sagittarian Domain” (Editions Mego, 2012). O altă referință e celălalt album pe care-l veți găsi recomandat la final (”Audience of One”), dar chiar dacă muzical consider mai atractiv ”Domeniul Săgetător” (practic o singură piesă-suită fluentă de 34 minute) dintre cele 3 l-am ales totuși pe cel mai recent și pentru calibrul invitaților, între care percuționiștii Matt Chamberlain și Thomas Brinkmann împart cu autorul rolul principal al creerii poliritmiilor, iar chitaristul Jim O’Rourke și violonistul Evyind Kang ”colorează” și ei în peisajul general alături de delicatele pasaje de pian ale lui John Tilbury (din grupul de improvizație liberă AMM). Astfel a rezultat un album de post-rock experimental & ambiental la care au mai contribuit -pentru a extinde paleta contribuabililor pe încă 2 continente- și maestrul japonez la tabla  U-zhaan și o orchestra simfonică islandeză dirijată de israelianul Ilan Volkov. Stilistic am găsit pentru acest album referințe la veterana compozitoarea franceză (născută în 1932) de muzică electronic-ambientală  Éliane Radigue, mult influențată de Budism.

Oren Ambarchi: ”Sagittarian Domain” (Edition Mego, 2012)
Oren Ambarchi: ”Audience of One” (Touch, 2012)