joi, 15 august 2013

"Chapeau bas"...merge și pentru FES

Sunt în jur de 15 membrii în acest bigband belgian Flat Earth Society ("Societatea Pământului Plat") aparent mai mereu întro stare de confuzie creativă, bazată pe bogata tradiție locală -denumită "HaFaBra"- a trupelor cu secție consistentă de suflători. O estetică impusă de fondatorul clarinetist Peter Vermeersch, care s-a asociat cu diverse companii de teatru, film, dans și cu reprezentații de circ, încă de la prima apariție "live" din 1997...și care continuă și mai excentric și inventiv realizările cu trupele anterioare: Union, Maximalist! (nume ales intenționat în antiteză cu minimalismul etalat muzical!), X-Legged Sally, A Group, etc.
Peter Vermeersch compune întro gamă largă pendulând între pop avangardist, jazz și classic...și a produs și a ajutat la lansarea celui mai cunoscut și reputat indie band belgian, dEUS.
Tot el a fondat și deține propria casă de înregistrări Zonk!Records iar pe primul album "Bonk" apar deloc întâmplător și 2 piese cover după excentricii californieni și eternii anonimi The Residents.
Numărul 13 este unul considerat rotund de bigbandul FES (!), așa încât anul apariției noului albumul denumit și numerotat astfel este unul jubiliar: "13" (Igloo Records). Explicația de pe copertă -"The most unreliable music since 1999"-certifică importanța albumului și nu contrastează cu nimic legat de ceea ce se așteaptă de la muzica FES ("unreliable", căutând sensurile, înseamnă: "nestatornic, inconstant; care nu prezintă încredere / garanții / siguranță; pe care nu te poți bizui; în care nu poți avea încredere; nesigur").
"Pe noul album, pe care am convenit să'l numim "13", vă servim porția noastră neobișnuită de gaz, haos și "chazz" (?). Al 13-lea album conține 13 piese, unele mai instrumentale ca altele. Călătoria muzicală acoperă variate peisaje și condiții meteo, orchestra rămâne mereu proaspătă și nebărbierită, muzica e cuțitul nostru de buzunar și busola, cuvintele de o profunzime rară. Industria de CDuri se va revitaliza complet..."
Așa descriu membrii grupului, mai în glumă mai în serios, acest album compus din 11 piese originale și 2 reluări, iar invitatul John Watts (un rocker prin excelență, fostul lider de la Fischer-Z) contribuie (guitar, voice & lyrics) la temele "Patsy" & "Unconditional Lucifer". Și nu e prima dată când invitații au colorat și mai bine un peisaj și-așa bogat pastelat...anterior printre alții fiind cello-istul olandez Ernst Reijseger, saxofonistul finlandez Jimi Tenor și pianistul american Uri Caine.
Nu lipsesc bineînțeles din instrumentație pachetul de saxofoane, clarinete, trompete și tromboane, plus tuba, chitara, basul, percuțiile, claviaturile, vibrafonul. O mențiune specială merită contribuția nelipsită la voce și acordeon a lui Win Willaert.
Sunt elemente care definesc înca odată -dacă mai era nevoie- cel mai original și mai îndrăzneț bigband belgian, chiar dacă nu în sensul tradițional al termenului. O muzică greu definibilă, dar interpretată și acum cu același entuziasm de către o trupă considerată de unii critici ca o solidă replică europeană a "Mamelor Invenției"/Mothers of Invention a regretatului Frank Zappa. Dacă nu ne părăsea prematur în 1993, v-ați fi mirat să întâlniți în discografia trupei lui Frank titluri precum cele ale FES-ului belgian: "ISMS" (2005); "Psychoscout" (2006) sau "Cheer me, Perverts!" (2009)?

sâmbătă, 10 august 2013

Ben Monder, Theo Bleckmann....și "Hidra"

"E o muzică din altă constelație"...Ăsta mi'a fost primul gând după ascultarea noului "Hydra" (Sunnyside, 2013), titlul referindu'se la același șarpe-monstru marin cu mai multe capete din mitologia greacă (și grupul Toto, printre alții, au un album numit astfel). E vorba de noul album al chitaristului Ben Monder: elaborat, plutitor, spațial, evocativ-narativ...similar tematic cu dramaticul ciclu flux/reflux de pe anteriorul "Oceana" (2005), considerat de criticul Nils Jacobson (www.allaboutjazz.com) "un album cu'adevărat excepțional care nu poate și nici nu trebuie categorisit". Atmosfera este după 8 ani transferată acum deasupra apei în mediul aerian, Monder împărțind rolul principal tot cu celestul vocalist ("heavenly voice") Theo Bleckmann. Cei doi -rodați și în câteva realizări în formulă de duo- se completează reciproc în pasajele minimaliste sau contrastează în momentele ritmic supraturate, alternînd unica și ușor identificabila lor estetică cu un lirism "post-Frisellian", între "dreamy soundscapes" și "visceral abstraction". Salturile rapide sacadate, evadările cromatice și arpegiile neo-clasice abundă pe un hibrid sonic captivant, considerat de Troy Collins (www.allaboutjazz.com) "unul dintre cele mai enigmatice și mai captivante albume din memoria recentă".
Piesele gravitează în jurul temei-titlu centrale, cea mai lunga piesă de pe album, ca pe "Oceania": 01. Elysium; 02. Hydra; 03. Aplysia; 04. "39"; 05. Yugen; 06. Tredecadrome; 07. Postlude; 08. Charlotte's Song. Completează formula de grup John Patitucci: bass (1, 5-7); Skuli Sverrisson: bass (2, 3); Ted Poor: drums (2-6); Gian Slater: voice (1, 7); Martha Cluver: voice (5, 7).
Dacă vă place vocea principală, același Theo apare ca invitat împreună cu Kurt Elling (care a fost și la JazzTM în luna iulie) pe albumul The Claudia Quintet + 1 (featuring Kurt Elling & Theo Bleckmann): "What Is the Beautiful?" (Cuneiform, 2011)

marți, 6 august 2013

Billy..."Da Bang!"

Noul album apărut post-mortem al regretatului Billy Bang -născut William Vincent Walker- (20 sept. 1947 – 11 aprilie 2011) este "Da Bang!" (TUM Records, 2013). E cântecul de lebădă care atrage atenția asupra unuia dintre cei mai valoroși violoniști din jazzul contemporan, aflați pe o listă scurtă care'i mai include doar pe Stephane Grappelli, Stuff Smith, Joe Venuti, Zbigniew Seifert și Jean-Luc Ponty. 
“Daydreams” este cea mai lungă, singura de pe acest CD și ultima piesă originală pe care compozitorul Billy Bang o adaugă catalogului său la finalul carierei, restul pieselor fiind tribute plătite amicilor și artiștilor care i'au influențat cariera: Don Cherry, Barry Altschul, Ornette Coleman, Miles Davis, Sonny Rollins...
Ascultând acest album, vă sugerez "in-between" să (re)citiți și interesanta biografie a violonistului, cu copilaria, școala și adolescența în care a fost nevoit să facă față la o sumedenie de probleme -inclusiv rasiale- și mai ales despre cum participarea sa ca infanterist în războiul din Vietnam i'a influențat ulterior viața și cariera, în special perioada și albumele de la care putem vorbi de o adevărată notorietate a violonistului în lumea jazzului:
2001: "Vietnam: The Aftermath: (Justin Time); 
2004: "Vietnam: Reflections" (Justin Time);
...Ecouri regăsindu-se și mai recent în 2010 pe albumul "Prayer for Peace" (TUM Records).
Interesant e și faptul că la momentul înregistrărilor, finalizate la începutul anului 2011 cu 2 luni înainte de a ne părăsi, Billy Bang (63 ani) nu era conștient de stadiul avansat al bolii sale (cancer la ficat). Formula de grup folosită pe "DA Bang!" este: Dick Griffin (trombon); Andrew Bemkey (pian), Hillard Greene (dublu bas),  Newman Taylor-Baker (tobe).
Iar apropos de casa de discuri TUM Records, este un label care de ceva mai bine de 10 ani constituie replica finlandeză la casa germană ECM, cu un fler și o deschidere ceva mai accentuate spre avangardă. Și unde a apărut și FAB Trio (Billy Bang, Joe Fonda, Barry Altschul): "History Of Jazz In Reverse" (2011), un album despre care se pot face câteva asocieri și se pot găsi asemănări cu "Da Bang!"...și care a avut recenzii bune, chiar excelente unele, fiind plasat "undeva între romantism și impresionismul abstract...o muzică oferită de viață" (conform lui Raul da Gama, publicist pe "www.theworldmusicreport.com") 

"//www.youtube.com/embed/zQqm0aMRQewt"

vineri, 2 august 2013

Un Bob mai vechi


Am pornit căutările invers temporal în cazul basistului Robert "Bob" Hurst (49 ani, 4 premii Grammy, ex-Jay Leno Tonight Show, ex-frații Marsalis, ex-SF Jazz Collective, ex-Jazz Soul Seven, etc) pornind de la noul album 2013 "BoB, A Palindrome" (elegant și "cool" regal post-bop) înapoi în trecut, spre anterioarele 5 albume ca bandleader și am dat printre ele și de: 
Robert Hurst III: "Bob Ya Head" [Bebob Records, 2010]....un CD absolut minunat, atrăgător și incitant de la prima audiție...și pe care'l ascult a 3-a oară acum, încă nerevenindu'mi din surpriză și revelație. Între care surprize și aceea că totuși nicio cronică din cele citite, deși mai toate cu remarci la electronics-urile și ritmurile Afro, nu a facut asocierea cu muzica pionierilor Weather Report/Zawinul Syndicate. Nu trecuseră nici 2 minute din disc și eu deja am fost tentat de această analogie. Acum chiar cred că dacă mai traia, albumul acesta - inclusiv prin chorus-uri și voci, chiar și cele din intervențiile hip-hop - ar fi putut face lejer parte integrantă din discografia maestrului claviaturist austriac, albumul acesta cu piese 100% originale fiind pur și simplu un up-to-date la anul 2010 pentru "My People" (1996) sau "Faces & Places" (2002), cu care "Bob Ya Head" poate face oricând pereche.
Piese remarcate: 02."Optimism" (cu un chorus savuros de copii) /04. "Comes You, Comes Love"/07. "Munyungo In Da Jungle"/09. "Alice and John" (tribut adus soților Coltrane)
Și la final un solo de bass al autorului, "When Drums Stop", în care R.H. prezentându'și colegii le multumește deopotrivă și cumpărătorilor CDului și celor care vor descărca -legal sau ilegal- albumul via Internet...
Personal: Robert Hurst: acoustic and electric basses; Darryl "Munyungo" Jackson: percussion; Sy Smith: vocals; Vincent Bowens: tenor saxophonist; Scott Kinsey: keyboards; Marcus Belgrave: trumpet; Karriem Riggins: drums.
Fără corul de copii, o altă variantă la "Optimism", aici: