joi, 17 ianuarie 2013

Post Terrestrial Basho, Fahey, Rose...

Pornind de la recomandarea "www.muzicadevest.ro", respectiv albumul Particle Being Trio: "Post Terrestrial, Vol.1" (Debacle, 2012) investigații labirintice m'au condus la alte plăcute și foarte actuale și incitante găselnițe, ca mică parte a ceea ce generic ar putea fi încadrat în eticheta "Americana".
Maeștrii clasici ai stilului "american primitive fingerstyle steel-string (acoustic) guitar players" Robbie Basho, John Fahey și Jack Rose sunt 3 dintre idolii și modelele de urmat pentru cel mai prolific dintre artiștii descoperiți, Daniel Bachman (fost "Sacred Harp"), chitarist, compozitor și "visual artist" din Virginia.
Din 2010 până acum numele său apare pe coperțile a 10 albume autoproduse și apărute la aproape tot atâtea case discografice independente, între care Debacle Records și Dying For Bad Music (DFBM)...Labels-uri asociate stilistic surorilor mai mari care în urmă cu peste 2 decade au pus bazele genului post-rock electronic, cum ar fi Thrill Jockey din Chicago. Aria de cuprindere stilistică și estetică DFBM-ului (de exemplu) - "bedroom recordings & lo-fi aesthetics" - acoperă nișa "DIY underground", respectiv cu materiale autoproduse întro gamă largă de subgenuri ramificate divers și ingenios combinate în cautarea muzicilor originale și provocatoare, dacă nu chiar inovative: "psych progressive folk, singer songwriter, experimental, freak psychedelic, indie pop, acoustic ambient, mixtape electronic drone".
Dintre exponenți:
Boy Fruit (Jay Harmon)...Brain Fruit...Deep Magic...Magdalena Solis...First Dog To Visit Center Of The Earth...Least Carpet...Secret Colors...King Tears Bat Trip...și preferatul meu din acest set de nume, exceptându'l pe Daniel Bachman: Zac Nelson...pentru albumul "Wicked Work It Out" (2011).

luni, 14 ianuarie 2013

Aulochrome...Aka Moon

Aka Moon a împlinit 20 ani de existență în 2012! Un trio belgian aflat acum la "Unison", acesta fiind chiar titlul ultimului album, în formula condusă de fondatorul Fabrizio Cassol: sax, cu Michel Hatzigeoriou: bass și Stéphane Galland: drums...Și având 16 albume la activ, dintre care 15 înregistrate cu contribuția consistentă a altor grupuri și invitați și cu o paletă extrem de vastă de contribuții, apariții și ipostaze artistice.
Fabrizio Cassol a fost și primul muzician care a folosit Aulochrome-ul, un dublu saxofon soprano inventat de François Louis cu contribuția inginer/designer-ului François Decorte...și considerat de mulți cea mai revoluționară evoluție de la inventarea instrumentului de catre conaționalul Adolphe Sax, în anul 1846.
http://www.bing.com/videos/search?q=Fabrizio+Cassol&FORM=VQFRVS#x0y0
http://www.aulochro
me.com/aulochrome

Oren(ophone) Marshall

Ascultând aceste 2 albume pe care vi le recomand la începutul lui 2013,am avut recent plăcute surprize și senzații similare ca în urmă cu vreo 20 de ani când descopeream ingeniosul daxofon al (între timp) regretatului chitarist avangardist, lutier improvizator, inventator și designer german Hans Reichel (1949-2011):
*Oren Marshall + The Charming Transport Band: "Time Spent At Traffic Lights" [Slowfoot Records, 2003]...și, respectiv:
*Oren Marshall: "Introduction to the Story of Spedy Sponda, Part One: In a Silent Room" [Slowfoot Records, 2005]
Acestea sunt cele 2 albume solo ale unui muzician "Swiss-born, London-resident" de 46 ani, inovator "multi-tasker" și interpret la "acoustic & electric tuba & electronics"...Un maestru contemporan așadar al tubei, Bill Barber, Bob Stewart sau grupul Dirty Dozen Brass Band fiind 3 nume importante de care se leagă folosirea tonurilor joase ale acest voluminos instrument în jazz, dar destul de rar auzit astăzi...Nu e vorba însă de aceeași tubă ca cea mânuită de predecesori: cu ajutorul unor ingenioase devices-uri Oren a atras atenția apărând înconjurat de fapt de mai multe tube amplasate radial în jurul său și unite de tuba "mamă" prin niște furtune de plastic...și cântând la întregul set simultan!
A acumulat anterior experiențe în grupurile Loose Tubes, London Brass, Jazz Warriors, Microgroove și Mervyn Africa...și își descrie singur muzica proiectelor solo astfel: "a contemporary classical ambient space heavy metal experimental improvised folk blues"...
Tuba de bază are vreo 5 efecte de pedală, este una unicat invenție personală a lui Oren și de aceea se numește cum era firesc..."orenophone", iar proiectul Charming Transport Band a reunit muzicieni de top din Ghana și Nigeria alături de maeștrii improvizatori londonezi.
Între timp datorită noului și extinsului vocabular al instrumentului marca Oren Marshall, el a fost nominalizat pentru premiul "BBC Innovation in Jazz", colaborările s'au diversificat, publicația The Guardian l'a numit un "Jimi Hendrix al turbulentei tube astupate" și s'a ajuns și la "Introduction to the Story of Spedy Sponda, Part Two" (doar partea secundă dintrun concept vast de 5 etape!) cu formula de grup Sons of Kemet.
http://orenmarshall.com/?page_id=44
http://thespace.org/items/e00012xs?t=4j2c

Troyka= "King Crimson for the iPod generation"

"A band to watch"...
Am aflat din depeșa de Crăciun a casei de discuri Edition Records (U.K.) despre planuri mari în 2013 și despre evidențierile anului care se încheie, considerat "a fantastic year"(!).
Alături de Phronesis, Dave Stapleton, Neon Quartet, Ivo Neame, Josh Arcoleo și Daniel Herskedal & Marius Neset, atrage atenția trioul cu numele saniei tradiționale rusești Troyka (fără vreo legatură cu grupul de krautrock canadian din anii '60-'70 cu același nume), o formulă așadar actuală care candidează la secțiunea ‘Best Jazz Act’ a premiilor JazzFM pentru 2012 și care este formată din: Chris Montague (guitars & loops), Joshua Blackmore (drums) și Kit Downes (organ)....Completând pleiada de trupe care definesc noua și fertila scenă a jazzului londonez (alături de nume ca Trio VD, Polar Bear, Acoustic Ladyland sau Portico Quartet) Troyka combină inspirat pe ambele albume ("Troyka" 2009 și "Moxxy" 2012) influențe dintre cele mai ingenioase: Tim Berne, Wayne Krantz, Steely Dan, Wayne Shorter, Aphex Twin, Soundgarden, Rage Against the Machine, Keith Jarrett...Dintre mai multe reviews-uri de după debut am ales două: "(A band) like King Crimson for the iPod generation” (Time Out)..."an uninhibited collision between jazz, rock, free improvisation and funky jamming.” (BBC online).



O prezentare chiar de către cei 3 a noului album precum și alte câteva impresii găsiți pe youtube.

http://www.jazzcds.co.uk/artistreview_id_1144
TROYKA 'Moxxy' The New Album OUT NOW

Scott Walker/Engel și albumul ”anti-Christmas” "Bish Bosch", cu "The Day The "Conducător" Died (An Xmas Song)"


Tot o trilogie - ca și Anton Newcombe de la The Brian Jonestown Massacre - a finalizat în decembrie 2012 chiar înainte de sărbători și veteranul și enigmaticul cantautor Scott Walker (69 ani...aka Scott Engel, fost frontman în The Walker Brothers) prin albumul "Bish Bosch" (4AD, 2012) al carui titlu are de-a face cu formele în slang la "bish = bitch"/ cățea, tîrfă, etc- și ”bish bosh”/ slujbă făcută sortat- dar în principal face trimitere directă la pictorul Hieronymous Bosch, respectiv la violența și bestialitatea umană zugrăvită de maestrul flamand în celebrul său tablou "Garden of Earthly Delights".
Un artist al contrastelor, plecând chiar de la...numele său real Engel, a cărei pronunție identică cu cea a lui ”angel/ înger” vine întro flagrantă disjuncție față de demonii pe care Scott îi exorcizează în cântecele sale, mai mult sau mai puțin aparent.


Scott Walker știe să se facă interesant și imprevizibil chiar față de cei care-i cunosc opera și ale căror așteptări cresc proporțional (sau cine știe...poate chiar exponențial?) cu decalajul mare de timp dintre 2 albume consecutive. O fațetă are mereu de-a face cu atmosfera albumelor precedente plasându-se pe o imaginară și continuă axă estetică, o alta vine cu ceva nou care rămâne de descoperit...dar care nu se relevă niciodată cu totul ”din prima”, ci invită la ascultări repetate. Și sunt convins că aceleași coordonate ar fi fost valabile și dacă nu era vorba despre un ciclu de albume, o trilogie.
Albumul "Bish Bosch" numit ”ambisimfonic” e tot ceea ce poate fi imaginat mai îndepărtat de ideea a ceva lejer și comod de ascultat și a fost înregistrat cu perechea ”mixed-media” de artiști britanici Iain Forsyth & Jane Pollard.
Primele 2 acte ale trilogiei, tot atât de neașteptate și incitante la vremea lor, au fost "Tilt" (1995) și "The Drift" (2006). De fapt metamorfoza în ceva foarte diferit de Walker Brothers și chiar față de albumele solo ”Scott 1-4” începuse chiar în 1984 cu ”Climate of Hunter” până s-a ajuns la muzica electrificată, inventivă și viscerală de acum, una a limitelor pe care autorul cu vocea sa unică le împinge spre un vizionar și transcendental ”forward thinking”. Nu reușește această experiență sonică singur, ci cu un staff mereu surprinzător și bine selecționat atât la capitolul muzicieni acompaniatori cât și la cel tehnic de producție, iar reviste importante din U.S, U.K. și nu numai (vorbesc de cele care pun preț pe originalitate și pentru care contează prea puțin spre deloc nr. de unități CD vândute) îl recomandă în cronici de la pozitive în sus și îl aleg ”albumul săptămânii/ lunii/...chiar albumul ”anului”.
Alt bun barometru, site-ul Metacritic -care oferă un punctaj de la 1 la 100 făcând o medie a recenziilor profesioniste semnate de critici importanți- a calculat din 27 astfel de recenzii, un scor mediu de 80: ceea ce înseamnă că ne aflăm fără nici un dubiu în fața unui album undeva spre superlativ.


Dacă ținem neapărat la încadrări stilistice, "Chanson" și "Avantgarde" ar mai fi doar alți 2 termeni în încercarea de descriere a muzicii "anti-crooner"-ului Walker, cu aceeași voce baritonală gravă dar totodată înălțător-teatrală pe un fundal cinematic și cu aranjamente austere realizate cu instrumentație neconvențională, acest album fiind considerat de mai mulți critici muzicali "cel mai dificil, dar și cel mai realizat din punct de vedere artistic". O bună carte de vizită a CDului este videoclipul regizat de Olivier Groulx la piesa "Epizootics!" pe care se aude insistent instrumentul tubax, o încrucișare între tubă și saxofon...Dar și alte piese se disting în neconfortabilul peisaj: amenințătoarea și electronizata "Tar", transcendenta piesă centrală de aproape 22 minute "SDSS14+13B (Zercon, A Flagpole Sitter)" sau tema finală cu titlul și ghilimelele care ne atrag instantaneu atenția nouă, românilor: "The Day the "Conducător" Died (An Xmas Song)" inspirată - ați ghicit - de execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu în ziua de Crăciun a lui 1989..."Then nobody waited for 'fire' ("Atunci nimeni nu aștepta comanda "foc") intonează aici Scott Walker pe fundalul unor clopote care sună funest.
Clipul "Epizootics!" e vizionabil pe site-ul casei de discuri 4AD, aici:.
http://www.4ad.com/news/8/11/2012/watchthevideoforepizooticsbyscottwalker


O nouă Sara...

O vocalistă de 32 ani aflată "pe val" - portugheză stabilită la New York și lăudată în mai toate recenziile - este Sara Serpa. Am aflat despre ea din catalogul casei Clean Feed (mulțumiri d-lui Paul "Andante" Tutungiu!) unde o întâlnim pe atractiva Sara cu titlul din recenta colaborare cu pianistul Ran Blake: Sara Serpa / Ran Blake: "Aurora" (2012).
Urmând obișnuitele investigații minimale în trecutul recent, am mai descoperit: debutul cu "Praia" (Inner Circle Music, 2008)...o colaborare anterioară cu același pianist: Sara Serpa / Ran Blake: "Camera Obscura" (Inner Circle Music, 2010)...apariții în grupul saxofonistului Greg Osby (de ex. pe albumul acestuia "9 Levels", 2008)...și - "last but not least" - un recent album, cel mai personal: "Mobile" (Inner Circle, 2012) în care tânăra vocalistă, compozitoare și improvizatoare conduce propriul quintet, piesele ei inspiranduse din lucrări literare semnate de clasici majori precum E. E. Cummings, John Steinbeck, Herman Melville, etc.
Cunoscutul critic și jurnalist polonez Bill Milkowski remarcă pe acest album unisonul voce (Sara)/chitara (André Matos), abilitățile vocii ei angelice de scală largă fiind bine susținute și de pianistul Kris Davis, basistul Ben Street și bateristul Ted Poor. Și face analogii cu proiecte poetry/lit-jazz ale unor artiste mult mai consacrate, precum Jay Clayton și Luciana Souza.
La care eu mi'aș permite să adaug și un album pe care l'am inclus printre preferatele din 2012: Tin Hat (Carla Kihlstedt): "The Rain Is A Handsome Animal:17 Songs From The Poetry Of  E. E. Cummings" (New Amsterdam Records, 2012).

 

"Animație" à la Miles...

Dacă ar mai trăi, Miles Davis cu siguranță ar fi mândru de felul cum moștenirea sa colosală este dusă mai departe de Bob Belden (sax & flaut) și al său grup Animation...nu doar pentru cum a fost reinterpretat live "Bitches Brew" (reprodus integral piesă cu piesă pe albumul "Agemo") ci și pentru "Transparent Heart", primul album de studio din ultimii 10 ani cu piese semnate exclusiv de Belden și despre care saxofonistul spunea astfel: “nu este un album de jazz, ci despre viața mea personală în Manhattan". Pentru acest demers - un jurnal personal muzical de impresii și recolecțiii din ultimele circa 3 decade - Belden a încropit un grup Animation complet nou ,toți muzicienii fiind tineri sub 30 ani: Roberto Verastegui (keys, 23 ani); Jacob Smith (bass, 24); Pete Clagett (trumpet, 29) și Matt Young (drums, 20)...Și deși liderul zice că n'ar fi vorba despre "jazz", albumul e plin de spontaneitate și improvizație, poate chiar mai mult decât doar "jazz".


Pentru mine, "Inima Transparentă" este un candidat solid argumentat la Top 20 personal "best of jazz albums" 2012 și deasemeni o consolidare a poziției de frunte printre preferințe a casei de discuri RareNoise Records.
Apropos de spiritul lui Miles Davis din muzica grupului Animation: el se regăsește din plin și pe "Heart's Reflections" (Cuneiform, 2012), 2CD-Set-ul formulei Organic a veteranului trompetist Wadada Leo Smith, care va împlini 71 ani pe 18 decembrie. Organic este un Big Band cu 14 membrii, aceștia mânuind: 4 chitare, 2 basuri, 2 laptop-uri, 2 saxofoane, vioară, pian și tobe...alături de cele 2 trompete -acustică și electrică- ale liderului.
Piesele centrale ale acestui album bine încadrat de etichetele "jazz rock & electronics/ avantgarde & free improvisation" -și care amintește în principal de antologicul "In A Silent Way"- sunt dezvoltări de peste 20 minute fiecare aduse tribut însă altor doi maeștrii clasici: trompetistul Don Cherry și violonistul Leroy Jenkins: "Don Cherry's Electric Sonic Garden (for Don Cherry)" și respectiv "Leroy Jenkins's Air Steps (for Leroy Jenkins)".
O mică parte din formula Organic-ului 2012 o regăsim în stare incipientă cu câțiva ani în urmă, aici:

 

Spasm-modic

Un grup savuros despre care am aflat via "www.muzicadevest.ro" este Anthony Joseph & The Spasm Band, demn continuator al jam-urilor de pionierat inițiate de părintele fondator al Afrobeat-ului, regretatul muzician și activist nigerian Fela Kuti - oarecum similare și cu realizările fiului acestuia, Femi Kuti. Muzical grupul etalează un amestec aparent "spasmodic", dar meticulos lucrat și permanent antrenant de Afro-Caribbean funk, spoken word, soca, rapso, Calypso, Free Jazz, Rock și Spiritual Baptist rhythms...La bază au contat cântecele și ritmurile religioase însușite în copilărie de liderul Anthony Joseph, un britanic originar din Trinidad crescut în anii '80 de către bunicii săi în acest spirit..."roadele" muzicale ale nepotului împreună cu grupul său apărând în ultimii ani: albumul autointitulat de debut "Anthony Joseph & The Spasm Band" (2006)...apoi "Leggo de Lion"
(Kindred Spirits, 2007); "Bird Head Son" (Naive/Heavenly Sweetness, 2009) și "Rubber Orchestras" (Naive/Heavenly Sweetness, 2011
Un extras găsiți aici:

Bukkake...

"Bukkake" înseamnă printre altele, act sexual (în grup) sau metodă japoneză de servire a tăițeilor (!)...dar pentru trupa americană (din Seattle) Master Musicians Of Bukkake - având conexiuni stilistice și de personal atât cu mai vechiul Sun City Girls (frontman Alan Bishop), dar și cu grupurile Earth, respectiv Sun O))) - același "Bukkake" face trimitere la rugăciuni, ritualuri și ceremonii sud-est asiatice legate de destinul sufletelor moarte...
Numele grupului este o aluzie și la Master Musicians Of Joujouka, vechi ansamblu de muzicieni marocani "Sufi" făcut cunoscut odinioară de regretatul fondator al grupului The Rolling Stones, Brian Jones...dar și de scriitori ai generației Beat și de jazzman-ul Ornette Coleman.
Noii maeștrii din Seattle care sună ca un grup rezident prin...Bangkok, își desfășoară magnum opus-ul lor muzical în trilogia finalizată "Totem", grandios regal kraut-psychedelic-doom-folk, auto-definit de Randall Dunn ''post-colonialcore'' sau "no-age" (!?)...și a cărei parte finală "Totem 3" are în plus și valență cinematografică, albumul fiind un omagiu adus filmelor horror ale lui John Carpenter ("The Thing", seria "Halloween",etc)

Mycale 4-tet & stuff...

Microunivers sonor neașteptat de divers în setul de albume ale componentelor cuartetului feminin "a capella" Mycale ("Mycale: The Book Of Angels", Volume 13 [Tzadik, 2010], nume inspirat de muntele din Anatolia/Turcia.
Să le iau pe rând fără pretenția de a epuiza un subiect mereu cu "incoming events", în ordinea alfabetică care este întâmplător și cea a...îndepărtării crescânde față de idiomul stilistic tipic label-ului lui John Zorn:
**Ayelet Rose Gottlieb (Israel) s'a remarcat prin albumul "Mayim Rabin /Great Waters" (Tzadik, 2006)...și pregătește "Shiv'a - Voice of Thin Silence" (2013) cu descrierea "..."unique blend of jazz, middle-eastern & jewish music, cantorial & avant-garde" (All About Jazz).
**Basya Schechter activează în paralel cu apariții pe albume solo (cel mai nou fiind "Songs Of Wonder (Tzadik, 2012)...dar și ca..."fiică a faraonului" cu grupul ei Pharaoh's Daughter..."blending a psychedelic sensibility and a pan-Mediterranean sensuality"...așadar mai mult sau mai puțin în spiritul "radical jewish culture", marcă înregistrată Tzadik...
**Malika Zarra (Moroccan-born, American/Moroccan singer) cu albumul "Berber Taxi" (Motéma Music, 2011)...se înscrie perfect în încadrarea "world/jazz", cu subiecte autobiografice și texte în marocană, berberă, franceză și engleză. Apare ca invitată și pe Marcin Wasilewski Trio: "Faithful" (ECM, 2011)
**Sofia (Rei) Koutsovitis (Argentina) este și cea mai prolifică și diversă dintre cele 4 Mycale, mergând și ea în paralel cu albume solo, exemplu: "Ojalá", 2005...sau cu noul "De Tierra Y Oro"(“Of Earth And Gold”)....dar apărând și cu proiecte precum "Sube Azul" (2010) pe care întâlnim piese aduse tribut așa-numitor "copleras" (vocaliste folk) și descris ca mesaj de însăși Sofia, astfel: “sfârșitul utopiei așteptatei revoluții latino-americane"....Anterior apăruse cu grupul Alcatraz: "Alcatraz" (Lima Limón Records, 2008)...un mix colorat ritmic de muzică tradițională Afro-Peruviană...sau pe un album mai "jazzy"cu un pianist: Geoffrey Keezer (with Sofia Rei Koutsivitis) - Áurea (2008).
New jazz from Leeds:
Roller Trio (James Mainwairing: tenor sax & electronics, Luke Wynter: guitar & Luke Reddin-Williams: drums) este un nou grup britanic de urmărit, format din tineri absolvenți ai Colegiului de Muzica din Leeds. Influențele merg de la Tim Berne, Chris Potter și Anthony Braxton...până la Queens of the Stone Age, Soundgarden, Slum Village, J Dilla și Flying Lotus...grupul intrând întro scenă locală unde s'au mai remarcat recent și alte trupe, precum Heernt, Trio VD, Animals as Leaders și Siriusmo.
Muzica celor 3 Roller-și pe albumul autointitulat "Roller Trio" (F-ire, 2012) e descrisă ca un un mix proaspăt de sunete convenționale și experimentale, cu riff-uri puternice, zgomot abraziv, tobe angulare, groove cu sau fără swing, funky febril, melodii evocative pe fundal electronic...saxofonistul James stăpânind și folosind cu efect tehnica respirației circulare. "...The trio’s formidable playing and composing power suggest a very bright future"...este părerea și premoniția criticului John Fordham de la "The Guardian".
Un video și câteva detalii, aici:

LP, DD & JH


Dacă vi se pare că diversele grupuri de melomani se complac în aceleași fixații pe Facebook reciclând mereu nostalgii arhi-cunoscute, aici pe acest blog o să găsiți mereu artiști inovativi, sound-uri noi și muzici provocatoare, autentice și influente asupra altor artiști și pe placul melomanilor audiofili exigenți...Iată 3 nume feminine în actualitate încadrabile acestor profile și albumele lor definitorii:
* Linda Perhacs...folkistă americană cu un singur album la activ, "Parallelograms" (1970 LP/1998 CD...reeditat cu bonusuri în anii '00). Este considerat în prezent de nivelul albumelor de început ale lui Joni Mitchell...adică de un "very high level". "Mai puțin declamativă decât Joan Baez, dar mai îndrăzneață decât Joni Mitchell" Linda ne amintește in "Paralelogramele" ei de alte două demult uitate și prea timpuriu dispărute cantautoare folk: Judee Sill și Laura Nyro.

  )

* Delphine Dora...o tânără franțuzoaică de 32 ani pianistă, improvizatoare, vocalistă și compozitoare..."one artist to watch...her music defies categorization, we can hear echos of pop, free folk, psychedelic music, classical music, improvised or experimental stuff, or free jazz in different recordings. It can be described sometimes minimalist, fragile, raw, melodic, intimate, exhuberant, agressive or wild"...Descrierea se potrivește acestor materiale: EPs: "A Day In Contrast"; "On The Other Side"; "We're All Of This";
CDs: "Multitudes Songs From Walt Whitman's "Leaves Of Grass" (2009); Delphine Dora & Half Asleep: "You're Not Mad, You're Just Lonely" [2012]
Mai multe infos și muzici cu ea găsiți aici:
 http://freemusicarchive.org/music/Delphine_Dora/



 * Julia Holter (voce & pian) este o și mai tânără artistă (27 ani) care după debutul din 2011 cu "full-lenght CD": "Tragedy" (Leaving Records) = un album-concept inspirat de piesa "Hippolytus" a clasicului grec Euripide...recidivează în același spirit și stil intimist cu “Ekstasis”...album care include piese scrise în ultimii 3 ani în Los Angeles "documentând căutarea frumuseții ascunse sub forma unui pop netradițional"...după lansarea lui "Tragedy", cronici măgulitoare o asociază pe Julie cu Siouxie Sioux și Laurie Anderson, iar componistic -printre alții- cu Robert Wyatt.
"Julia Holter poate fi încadrată în spațiul difuz dintre electronica ambientală, compoziția clasică și pop-ul ezoteric...deschizând ușile unei intime și foarte personale dimensiuni ale nostalgiei"...mai multe despre ea găsiți aici:
 http://www.playgroundmag.net/music/music-reviews/albums/tragedy
(http://leavingrecords.com/releases/lr015-tragedy/

..., plus un mini-concert de 3 piese recent, între comentarii fiind și aceste opinii/întrebări:
 ”KATE BUSHish?”
 ”Is she is trying to be like the Joni Mitchell of the 21 century?”