Ecouri Gărâna XXVI:
https://dilemaveche.ro/sectiune/regimul-artelor-si-munitiilor/a-nu-trai-doar-din-trecut-2193481.html
...iar mai jos versiunea integrală fără câteva omisiuni și modificări din Dilema veche, primită de la...și cu acordul autorului Corneliu Cazacu, via Copenhaga:
"Soft Machine de azi nu traieste (doar) din trecut!
Soft Machine la Garana Jazz 2022
Dupa o ploaie scurta pe o vreme racoroasa duminica putin dupa orele 21 au urcat pe scena festivalului de jazz de la Garana si Soft Machine, marea atractie a zilei si poate a intregului festival. Era pentru prima data ca Soft Machine concertau in Romania dar nu si prima prezenta a lui John Etheridge, chitaristul formatiei, care mai fusese inca de doua ori in Romania, in 1971 si la putin timp dupa revolutie, cu o trupa germana.
La o sueta dupa concert John Etheridge isi reamintea episodul bizar petrecut in 1971. Fusese cooptat in trupa progresiva Icarus, care tocmai scosese un disc, The Marvel World of Icarus, cind, in mare lipsa de bani a acceptat un contract destul de neconventional de a acompania doi cintareti britanici intr-un turneu in Romania. “Imi aduc aminte perfect fiindca a fost prima mea iesire in afara Angliei si incepusem sa cint abia cu sase luni inainte. Turneul fusese gindit ca acompaniament pentru doi cintareti de … vodevil. Am repetat piesele respective care sunau cam asa (urmeaza o imitatie vocala a unei piese de vodevil) dar am reusit sa deturnam concertul cind la repetitie celalalt chitarist a inceput sa cinte “Whole lotta love” si am decis sa cintam rock. Era pe un stadion si lumea innebunise. Am vazut un public extraordinar, asa cum nu am mai vazut mai tirziu in Europa de Est, de exemplu in DDR, unde toti stateau cu capul in jos, tristi. Activistii de partid romani au stat, au ascultat seriosi, fara vreo reactie, dar apoi am fost scosi afara din tara. Ceausescu tocmai se intorsese din China …”
Episodul a fost relatat foarte pe scurt si pe scena, inainte de inceperea concertului propriu-zis de catre chitaristul si liderul formatiei John Etheridge, singurul dintre muzicienii de pe scena care a facut parte din componenta “clasica” a formatiei, inregistrind si doua albume cu ei, Softs (1976) si Alive and well in Paris (1978). Ca de obicei la trupele cu schimbari majore de personal exista si puristi care nu recunosc ca legitima decit forma initiala a grupului. Inca in 2005 Graham Bennet, autorul unui opus despre Soft Machine, “Out-Bloody-Rageous”, considera ca pina si inainte ca Elton Dean sa se alature formatiei aceasta putea fi impartita in cinci grupuri distincte ca stil: “the freak-out quartet, the 1967/1968 psychedelic trio, the 1969 power trio and the big-band septet”, niciunul nesunind asemanator cu celalalt.
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs - extrem de prost, stilistic vorbind, facind abstractie de subiect) s-a dorit de la inceput ca un fel de happening, utilizind lumini psihedelice si inspiratii mergind de la muzica pop, free-form jazz, muzica renasterii si a barocului audibila in schimbarile bruste intre pasajele zgomotoase si cele linistite, minimalismul lui Terry Riley si al sau “A Rainbow in Curved Air” aparut in 1969 si care a influentat multi muzicieni ca Mike Oldfield in Tubular Bells or Pete Townshend in Baba O’Riley, numit asa in onoarea lui Riley si a guru-ului Meher Baba. A inceput ca trio si a trecut prin colaborari de pina la sapte sau opt muzicieni, chiar daca nu toti au fost membri plini ai formatiei.
Formula actuala de turneu I-a adus pe scena de la Garana pe inainte mentionatul John Etheridge, intr-o camasa de culoare rosu indian fara guler si lasata pe dinafara pantalonilor, alaturi de versatilul Theo Travis (membru Soft Machine din 2006 si Gong intre 1999 si 2010) la saxofon, flaut si keyboards, Fred Thelonious Baker la bass (care a colaborat cu Elton Dean in cadrul grupului In Cahoots), inlocuindu-l pe John Marshall, si Nic France (fost membru al grupului lui Ian Carr, Nucleus) la tobe.
E remarcabil ca indiferent de schimbarile petrecute in cadrul grupului Soft Machine suna ca Soft Machine indiferent ca motorul melodic e orga, chitara sau saxofonul. Concertul a inceput cu piesa Hidden details de pe ultimul lor disc cu acelasi nume din 2018, cu citeva acorduri amenintatoare ale lui Etheridge urmate de note la fel de amenintatoare ale saxofonului lui Travis inainte ca Etheridge sa se aventureze intr-un solo prelungit la chitara sa Martyn Booth Signature Series.
A urmat The man who waved at trains, o compozitie mai veche a lui Mike Ratledge de pe albumul Bundles (1975), reluata si pe Hidden details ca si aici intr-o versiune extinsa, sustinuta de flautul eteric si pianul clipocitor Fender Rhodes al lui Travis. Urmeaza Fell to Earth (fosta Destination down to Earth), din nou cu solourile de flaut si pian ale lui Travis, si Tales of Taliesin de pe albumul Soft din 1976 unde acelasi Etheridge sustinea soloul de chitara, asa ca nu e de mirare ca si aici a oferit publicului un solo care amintea de viteza lui John McLaughlin.
Urmatoarea piesa, Broken Hill, e o piesa de multa sensibilitate de pe ultimul album, punctata de o lunga lamentatie la chitara lui Etheridge. The Nodder, de pe albumul Alive and well in Paris, din 1977, il pune in evidenta pe jucausul Baker care are ocazia de a arata ce stie la bas, degetele-i de la mina stinga plimbindu-se in sus si-n josul griffului ca niste scurte brate de caracatita. Fourteen hour dream, o piesa luminoasa de pe acelasi ultim album al grupului, incepe cu o linie de bas urmata imediat citeva minute bune de flaut si se incheie cu un scurt solo al lui Etheridge. Apoi o surpriza - Joy of a toy - o compozitie Kevin Ayers/Mike Ratledge de pe primul album, cu o melodie copilareasca sustinuta permanent de bas, si in cele din urma un medley de patru piese din care am recunoscut The relegation of Pluto, Hazard profile si Facelift. Rifful rock din Hazard profile, piesa de pe Bundles, compusa de Karl Jenkins si, initial pe disc, beneficiind de chitara lui Allan Holdsworth, ii da ocazia lui Etheridge sa creeze un solo prelungit. E o piesa superba de jazz-rock in care elementul rock creat de sunetul clar dar in acelasi timp dur si salbatic al chitarii lui Etheridge e dominant si care pentru mine a constituit highlightul serii si poate al intregului festival.
Era de la sine inteles ca Soft Machine aveau sa revina la un bis, concretizat in Chloe and the pirates, de pe albumul Six, o piesa lirica punctata de flautul lui Travis. Alaturi de Charles Lloyd and The Marvels, Soft Machine mi-au confirmat asteptarile. Sint in continuare o trupa care nu traieste din trecut si singurul meu regret e ca nu au in componenta un Mike Ratledge la orga.
Setlist:
Hidden details
The man who waved at trains
Fell to earth
Tales of Taliesin
Heart off guard
Broken Hill
The nodder
Fourteen hour dream
Joy of a toy
The relegation of Pluto, Hazard profile, Facelift
Bis: Chloe and the pirates"
Mulțumind autorului pentru fidela descriere a concertului, rămâne nerezolvată dilema „John Etheridge prezent în România”, devenind și ea tot mai...veche, probabil până la prescriere: câțiva melomani și jurnaliști, unii cunoscuți din mass media și acum toți cel puțin sexagenari -dar conectați de tineri la evenimentele concertistice din capitală-, nu-și amintesc să fi avut loc cele 2 episoade...și tot satorită lui Corneliu Cazacu, dintr-un schimb de mesaje pe Facebook și reciproce recomandări, au rezultat aceste 4 titluri cu o saxofonistă italiancă și cuartetul ei de care nu știam, albume scoase la case de discuri diferite (deși cu aceeași trupă și fără majore schimbări stilistice):
* Carla Marciano Quartet – Psychosis: Homage to Bernard Herrmann (Challenge Records, 2019)
* Carla Marciano Quartet – Stream of Consciousness (Alfa Music, 2012)
* Carla Marciano 4tet – Change of Mood (Black Saint, 2007)
* Carla Marciano (a & s-saxes, Italy) – Trane's Groove (IREC Milano, 2002)
...iar apropo de Soft Machine și numeroasele spin-off-uri, urmează „recente descoperiri” cu trupa chitaristului Phil Miller din arealul jazz progresiv, 7 albume care-mi aduc setul discografic până la a fi ajuns complet și „la zi” (conform dublei surse Wikipedia și discogs.com):
* Phil Miller (& In Cahoots) – Cutting Both Ways (Cuneiform, 1989)
* (Phil Miller's) In Cahoots – All That (Cuneiform, 2003)
* (Phil Miller &) In Cahoots - Live 86-89 (Mantra Records, 1991)
* Phil Miller & In Cahoots - Live in Japan (Crescent Discs, 1993)
* (Phil Miller &) in cahoots - Parallel (Crescent Discs, 1996)
* Phil Miller('s) In Cahoots - Recent Discoveries (Crescent Discs, 1994)
* Phil Miller / In Cahoots - Out of the Blue (Crescent Discs, 2001)
....alte completări la discografia lui John Etheridge și recomandări de la Corneliu Cazacu, le găsiți mai potrivite de inserat acolo, pe blogul paralel „victimofspecialrock”...
„NEWS / NEW ENTRIES”
* Barre Phillips & György Kurtág jr. – Face à Face (ECM, 2022)
....la 87 ani basistul american -a cărui muzică e găzduită și promovată pe diverse meridiane din 1969 încoace atât de majora casă ECM cât și de mai familiarele de pe acest blog label-uri precum FMP, Relative Pitch, Les Disques Victo sau NoBusiness-, face aici o insolită pereche „by chance” cu fiul de 68 ani care a preluat nu doar numele ci și prenumele, cu povara cu tot parcă astfel dublată a celebrității cunoscutului compozitor și pianist clasic-modern Kurtág György de 96 (!) ani, născut la Lugoj (!!) și mutat pe la 22 ani la Budapesta...iar legat de prenume, același deasemenea cu al nu mai puțin influentului compozitor clasic avangardist Ligeti György (1923-2006), altă personalitate de frunte a culturii maghiare contemporane și prieten apropiat din studenție și cât a trăit al tatălui său. Cu asemenea pedigree, „așchia nu sare departe de trunchi” se aplică cât se poate de bine aici juniorului care mânuiește sintetizatoare și percuții digitale cu pasaje de sunete imitate sau poate naturale (insecte, păsări, etc) în miniaturi sensibile și profunde de 2-4 minute și chiar mai scurte, alături de respectabilul partener, un expert basist și „înțelept al arcușului” (cum e numit în cronică veteranul BP).
Fiind și scurt (sub 34 min) și cu o copertă banală dar și mai greu de „digerat” muzical (cere atenție și concentrare), albumul n-o să ajungă printre „cele mai...”, dar eu îl ascult acum a 4-a oară și-mi place!
* Andy Adamson Quintet – A Coincidence of Cats (Andros Records, 2022)
* Rich Ruth (Michael “Rich” Ruth) – I Survived, It’s Over (Third Man Records, 2022)
- Rich Ruth (Michael “Rich” Ruth) – Calming Signals (Third Man Records, 2019)
.....fraza „easy-on-the-ears synth acceptance” este potrivită ambelor discuri și are de-a face cu estetica grupului „post-rock” Tortoise al cărui lider baterist și producător John McEntire a și mixat noul album, printre alte conexiuni, filiații și analogii pentru acest cel puțin plăcut „ambient, experimental, jazz” oferit de „bogatul” Michael Ruth din Nashville căutând un teren muzical aparte, de ex. „între Alice Coltrane și Gram Parsons”...„Punctul culminant este o muzică minunat de bizară, la fel de stilizată ca programul unei școli de artă, dar la fel de naturală ca respirația.”
* Szun Waves – Earth Patterns (The Leaf Label Ltd., 2022)
....analogii stilistice „electronic jazz” cu albumul anterior....
* Marcelo Maccagnan (bass, Brazil/USA) – Night Tales (Self Released, 2022)
....„jazz progresiv”: așa își numește brazilianul stabilit la New York muzica de tip „fusion” a albumului său influențată de „un spectru larg de la Milton Nascimento la Donny McCaslin”, cu participarea vocalistei Simona Smirnova (Lituania), pianistului Sukyung Kim (Coreea), bateristului Maxime Cholley (Franța) și a chitaristului Andrew Cheng (Malaysia)
*^ John Zorn – Suite for Piano (Tzadik, 2022)
*^ Vadim Neselovskyi (p-no, Ukraine/USA) – Odesa: A Musical Walk Through a Legendary City (Sunnyside Communications, 2022)
....istoria orașului acum greu încercat de război, trăită personal pe traseul orașului său natal de la gară și Conservator până la locația „Primului meu concert rock”, este pusă pe note de sensibilul pianist de 44 ani acum profesor de pian la vestitul Berklee College of Music din Boston...Fie ca finalul „The Renaissance of Odesa” să devină profetic în sensul pacifist și cât mai apropiat în timp!
*^ Albert Ayler - Revelations: The Complete ORTF 1970 Fondation Maeght Recordings -4 CD- (Elemental Music, 2022)
....și apropo de restanța aceasta istorică „live” cu unul dintre pionierii free-jazzului din stocurile Wayside Music (*^), „last but not least” vine implicit la fel de recomandata mică fracțiune „jazzy” din ultimul stoc (16 august 2022):
- New Life Trio (Steve Reid, Brandon Ross & David Wertman) - Visions of the Third Eye (Mustevic Sound 1980, reissue LP Early Future Records 2022)
- Oren Ambarchi - Live Hubris -live at Café Oto, 2019- (Black Truffle, 2021)
....și un „remember” R.I.P...Abdul Wadud (73)...:
* Abdul Wadud (solo cello) – By Myself (Bishara, 1977)
* Julius Hemphill & Abdul Wadud – Oakland Duets (Music & Arts, 1993)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu