Scott Walker/Engel și albumul ”anti-Christmas” "Bish Bosch", cu "The Day The "Conducător" Died (An Xmas Song)"

Tot o trilogie - ca și Anton Newcombe de la The Brian Jonestown Massacre - a finalizat în decembrie 2012 chiar înainte de sărbători și veteranul și enigmaticul cantautor Scott Walker (69 ani...aka Scott Engel, fost frontman în The Walker Brothers) prin albumul "Bish Bosch" (4AD, 2012) al carui titlu are de-a face cu formele în slang la "bish = bitch"/ cățea, tîrfă, etc- și ”bish bosh”/ slujbă făcută sortat- dar în principal face trimitere directă la pictorul Hieronymous Bosch, respectiv la violența și bestialitatea umană zugrăvită de maestrul flamand în celebrul său tablou "Garden of Earthly Delights".
Un artist al contrastelor, plecând chiar de la...numele său real Engel, a cărei pronunție identică cu cea a lui ”angel/ înger” vine întro flagrantă disjuncție față de demonii pe care Scott îi exorcizează în cântecele sale, mai mult sau mai puțin aparent.

Scott Walker știe să se facă interesant și imprevizibil chiar față de cei care-i cunosc opera și ale căror așteptări cresc proporțional (sau cine știe...poate chiar exponențial?) cu decalajul mare de timp dintre 2 albume consecutive. O fațetă are mereu de-a face cu atmosfera albumelor precedente plasându-se pe o imaginară și continuă axă estetică, o alta vine cu ceva nou care rămâne de descoperit...dar care nu se relevă niciodată cu totul ”din prima”, ci invită la ascultări repetate. Și sunt convins că aceleași coordonate ar fi fost valabile și dacă nu era vorba despre un ciclu de albume, o trilogie.
Albumul "Bish Bosch" numit ”ambisimfonic” e tot ceea ce poate fi imaginat mai îndepărtat de ideea a ceva lejer și comod de ascultat și a fost înregistrat cu perechea ”mixed-media” de artiști britanici Iain Forsyth & Jane Pollard.
Primele 2 acte ale trilogiei, tot atât de neașteptate și incitante la vremea lor, au fost "Tilt" (1995) și "The Drift" (2006). De fapt metamorfoza în ceva foarte diferit de Walker Brothers și chiar față de albumele solo ”Scott 1-4” începuse chiar în 1984 cu ”Climate of Hunter” până s-a ajuns la muzica electrificată, inventivă și viscerală de acum, una a limitelor pe care autorul cu vocea sa unică le împinge spre un vizionar și transcendental ”forward thinking”. Nu reușește această experiență sonică singur, ci cu un staff mereu surprinzător și bine selecționat atât la capitolul muzicieni acompaniatori cât și la cel tehnic de producție, iar reviste importante din U.S, U.K. și nu numai (vorbesc de cele care pun preț pe originalitate și pentru care contează prea puțin spre deloc nr. de unități CD vândute) îl recomandă în cronici de la pozitive în sus și îl aleg ”albumul săptămânii/ lunii/...chiar albumul ”anului”.
Alt bun barometru, site-ul Metacritic -care oferă un punctaj de la 1 la 100 făcând o medie a recenziilor profesioniste semnate de critici importanți- a calculat din 27 astfel de recenzii, un scor mediu de 80: ceea ce înseamnă că ne aflăm fără nici un dubiu în fața unui album undeva spre superlativ.

Dacă ținem neapărat la încadrări stilistice, "Chanson" și "Avantgarde" ar mai fi doar alți 2 termeni în încercarea de descriere a muzicii "anti-crooner"-ului Walker, cu aceeași voce baritonală gravă dar totodată înălțător-teatrală pe un fundal cinematic și cu aranjamente austere realizate cu instrumentație neconvențională, acest album fiind considerat de mai mulți critici muzicali "cel mai dificil, dar și cel mai realizat din punct de vedere artistic". O bună carte de vizită a CDului este videoclipul regizat de Olivier Groulx la piesa "Epizootics!" pe care se aude insistent instrumentul tubax, o încrucișare între tubă și saxofon...Dar și alte piese se disting în neconfortabilul peisaj: amenințătoarea și electronizata "Tar", transcendenta piesă centrală de aproape 22 minute "SDSS14+13B (Zercon, A Flagpole Sitter)" sau tema finală cu titlul și ghilimelele care ne atrag instantaneu atenția nouă, românilor: "The Day the "Conducător" Died (An Xmas Song)" inspirată - ați ghicit - de execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu în ziua de Crăciun a lui 1989..."Then nobody waited for 'fire' ("Atunci nimeni nu aștepta comanda "foc") intonează aici Scott Walker pe fundalul unor clopote care sună funest.
Clipul "Epizootics!" e vizionabil pe site-ul casei de discuri 4AD, aici:.
http://www.4ad.com/news/8/11/2012/watchthevideoforepizooticsbyscottwalker

Scott Walker + Sunn O))): ”Soused” (4AD, 2014)

În ianuarie 2013 postam despre albumul lui Scott Walker lansat în decembrie 2012 și aflat atunci în actualitate. Am revizuit și completat postarea:

Scott Walker/Engel și albumul ”anti-Christmas” "Bish Bosch", cu "The Day The "Conducător" Died (An Xmas Song)"

...reactualizarea fiind utilă ca introducere a noului material, unul care are certe șanse la ”albumul anului”. Haideți să vedem și de ce.
Același și totuși diferitul Scott Walker, acum la nici 2 ani distanță de precedentul material discografic, cu un nou album. Deja avem ceva neașteptat: între precedentele trecuseră 11, respectiv 6!...Apoi, intenția de a realiza un album cel puțin la fel de filozofic și spiritual...de data aceasta însă mult mai melodic, nedominat de disonanțele trilogiei anterioare...și deasemenea, avem surpriza colaborării cu un grup de ”avantgarde drone metal”: nimic din cariera de până acum nu trăda vreo empatie cu un astfel de stil/grup (deși lui Scott îi plăcuse albumul trupei din 2009 ”Monoliths + Dimensions”)...Cine știa sau a aflat citind atent postarea despre autor și despre albumul ”Bish Bosch” cred că nu mai e chiar așa surprins: doar e vorba după cum v-ați dat seama de un autor dispus spre riscuri și noi provocări și care gândea despre inedita colaborare așa: ”baza în muzică este drona, un exercițiu reductiv”...”nu i-am întâlnit anterior pe cei din Sun O))) și m-am gândit că dacă nu va ieși și va fi o surpriză urâtă ne vom despărți și vom încerca să o uităm. Dar mi-a plăcut sunetul lor și cum evoluează progresiv și ne-am înțeles perfect în studio de la primele repetiții. A mers foarte bine, băieții ăștia sunt serioși când lucrează și sunt și distractivi”.
Trupa fusese de fapt cea care făcuse primul pas, trimițându-i lui Scott o piesă instrumentală cu rugămintea de a face vocalul pentru ea...Acesta n-a putut pe moment, dar a pătruns parțial în estetica muzicală Sun O))) atent inclusiv la sloganul frecvent de pe albumele lor, “Maximum Volume Yields Maximum Results”...și a realizat că s-ar potrivi o colaborare între vocea sa și sunetul puternic, ”noisy” și primar al lui Stephen O’Malley, Greg Anderson, Attila Csihar plus membru auxiliar Tos Nieuwenhuizen.
Titlul ales ”Soused” -termen arhaic pentru ”asalt”- are bineînțeles și alte sensuri, printre care și ”scufundat în lichid”, fie el chiar și alcool (iar de aici aluziile și trimiterile aferente la beție, dependență, etc). Coperta a fost aleasă în consecință:

Soundul e mai accesibil, piesele ”art rock, baroque pop” marca Walker sunt mult mai puțin complexe compozițional, dar sunt toate melodice mai ales datorită chitarelor și apăsător-atmosferice cu ”moog”-ul omniprezent ”tânguit” pe tonuri joase, bineînțeles conform mesajului din versuri:
01. ”Brando” este un tribut adus regretatului actor Marlon, cu trimiteri sado-masochiste și sexuale la filmele în care personajele interpretate de acesta erau bătute, mai ales ”One-Eyed Jacks” în care obiectul cu care e lovit actorul e un bici din piele de taur. Ca urmare pentru conformitate Scott a apelat la Peter Gamble, un maestru campion în U.K. al lovirii cu biciul -chiar și cu 2 simultan- și care a venit invitat în studio cu 9 asemenea bucăți de colecție din Australia și U.S., unele și de 3 metrii lungime (!).
02. ”Herod 2014” are 12 minute și e de inspirație biblică, sursa fiind ”Salomé” -cu implicitelele sale referințe la necrofilie și incest- a romancierului irlandez Oscar Wilde, pusă pe note întro operă controversată ”ultra-disonantă” de Richard Strauss. Premiera acesteia a avut loc în 1906 la Viena și a plăcut și dezgustat în același timp, (iar ulterior, după scandalul iscat, a fost interzisă de cenzorii imperiali). Regele Iudeii bunicul lui Salomé duce o crudă campanie de pruncucidere iar o mamă încearcă să-și asculdă bebelușul primul născut, tragicul subiect având un corespondent contemporan foarte actual în evenimentele din Orientul Mijlociu (jurnaliștii occidentali decapitați de ISIS, familiile decimate din Fâșia Gaza, etc). Scott Walker a scris însă versurile piesei cu ceva timp înainte...incluzându-l și pe acesta care include numele temutei foste Securități est-germane:
”The goon from the Stasi/ is left far behind them.”
În 03. ”Bull” ideea de bază e o cruciadă împotriva existenței însăși, iar la pronunția în latină a câtorva cuvinte (de ex. “Custodient migremus”) Scott a fost ajutat de fiul de 9 ani al producătorului Pete Walsh, cunoscător la perfecție a limbii și care i-a dictat la telefon...dar pentru a evita orice greșeală, autorul a înregistrat vocea copilului și aceasta apare chiar la începutul piesei.
04. "Fetish"...ne spune chiar despre obiectele fetișizate la propriu, pe care însă autorul ar vrea ca cei ce o ascultă să și le identifice și să și le personalizeze singuri...
...Iar finalul, 05. ‘Lullaby’: este vorba despre o piesă mai veche a lui Scott compusă pentru germanca Ute Lemper și care apare ca bonus-track pe varianta japoneză a albumul ei ”Punishing Kiss” (1999)...un cântec reorchestrat acum având ”întrun sens foarte superficial” subiectul peren al sinuciderii asistate, un cântec de leagăn brutal și înfricoșător despre felul tehnologic al întâmpinării morții și unul ”absurd” în primul rând pentru că e strigat în loc să fie șoptit...
”Nimic nu este autobiografic aici” ține să precizeze Scott Walker întrun interviu, ultima oară când artistul a inserat elemente din propria existență fiind demult, ”probabil prin anii '60”. ”No regrets”...


Compact Disc, Vinyl-LP and digital editions.
Track listing:

"Brando" 8:42
"Herod 2014" 11:59
"Bull" 9:21
"Fetish" 9:08
"Lullaby" 9:22

Personnel:
Greg Anderson (Sunn O)))) – guitar, Moog synthesizer
Stephen O'Malley (Sunn O)))) – guitar, Moog, synthesizer
Scott Walker – Singing, production

Additional personnel:
Peter Walsh – production
Mark Warman - orchestration

http://thequietus.com/articles/16411-scott-walker-interview-sunn-o-soused

SDSS1416+13B (Zercon, A Flagpole Sitter), which not only finds Walker variously referencing subatomic science, Attila the Hun, Buñuel's 1964 film Simon of the Desert, Louis B Meyer and Roman numerals, but singing in his pained baritone about playing "fugues on Jove's spam castanets", a line that seems to come not from history or science or European arthouse cinema, but Roger's Profanisaurus.