David Sylvian: "Mă mai cunoști acum?"

Cum mai afirmam și altădată, acest blog are ca țel principal actualitatea, activitatea la prezent a unora dintre cei mai inovativi și originali muzicieni și trupe care fuzionează sau transced genuri, încadrări și stiluri...Dar blogul rămâne în același timp tributar unor artiști pentru mine personal esențiali, acei "all-time favourites"...și e nevoie uneori doar de un mic declic ca aceste nume influente să iasă la suprafață. Așa s-a întâmplat azi în cazul lui David Sylvian, fostul frontman vocalist al grupului britanic Japan înființat în urmă cu exact 40 ani, cu o muzică stilistic descrisă și inscriptibilă în următorii termeni numeroși, conform Wikipedia: "art-rock/new-wave/post-punk/synth-pop  & romantic style"...Care aveau să se dovedească insuficienți de prin 1982 când începe cariera sa solo și colaborările.

...Este unul dintre acei artiști multimedia atât de majori și personali, încât n'are nevoie de vreun nou "event", fie el LP/CD, "soundscape", "happening" sau "installation"...A fost suficientă o singură piesă de 4 min. și 23 sec. lansată în 2013 pe care'am descoperit'o ieri...ca să'i fac imediat loc lui David întrun modest portret aici ...și e foarte probabil ca până la final să mai adaug și vreo impresie "la cald" din colaborarea cu muzicianul și artistul vizual german Stephan Mathieu...& David Sylvian: "Wandermüde" (Samadhisound, 2013), apărut sub eticheta casei sale proprii înființată după despărțirea de Virgin prin 1998. Moment din care vorbim de un David -din punct de vedere artistic & creativ- și mai independent.
Cu'atât mai mult m'am bucurat ascultând această piesă, cu cât nu uitasem că turneul european "The Implausible Beauty" în compania muzicienilor scandinavi Jan Bang, Sebastian Lexer, Eivind Aarset, Hildur Gudnadottir și Gunnar Hallefusese fusese anulat în ianuarie 2012 din cauza stării sale de "sănătate precară" oarecum neașteptată...după ce anul anterior David a fost curatorul și artistul resident la Punkt Festival din Norvegia.
Piesa cu pricina este "Do You Know Me Now?" și a reprezentat contribuția sa la o "Instalație" a lui Phil Collins -atenție, e vorba de artistul vizual britanic stabilit la Bonn, nu bateristul vocalist din Genesis!- lucrare intitulată “My heart’s in my hand, and my hand is pierced, and my hand’s in the bag, and the bag is shut, and my heart is caught” (citat după Jean Genet din "Notre Dame des Fleurs/ Our Lady of the Flowers") și plasată la muzeul Ludwig din Koln. Cu participarea unor invitați din caminului "Gulliver" pentru oameni fără adăpost, autorul Collins a montat o cabină telefonică cu linie gratuită pentru convorbiri internaționale nelimitate pentru doritori, cu singura condiție a acceptării înregistrărilor acestora sub protecția anonimatului și care să servească după selectare și la alegerea artiștilor, drept punct de plecare și inspirație pentru un grup de muzicieni internaționali la rândul lor invitați de autor...Piesele noi și originale rezultate urmau să fie în premieră difuzate în expoziție la muzeu și în spațiile publice ale Gării Centrale din Köln...iar apoi expoziția să "plece" în turneu german și european.
"Do You Know Me Now?" a lui Sylvian a rezultat în aceste circumstanțe, formatul pe care a apărut fiind vinil single iar fața B ocupată de versiunea remasterizată a cântecului său având tot un titlu-întrebare “Where’s Your Gravity?” și apărut inițial pe compilația "A Victim of Stars", 1982-2012 (2 CD-Set, EMI, 2012). Devenise demult tipic pentru David: compilațiile, remixurile, retrospectivele albumelor solo, colaborarile și contribuțiile pentru alți artiști au oferit mereu câte ceva inedit și neașteptat...chiar dacă nu toate piesele erau noi, a existat întotdeauna material special finalizat pentru fiecare proiect. Așa a știut să se respecte un artist perfecționist și neliniștit care dincolo de trendurile din "mainstream" a urmărit întotdeauna să construiască, uneori chiar..demolând, un paradox explicat odată cu ceea ce eu le consider a fi capodoperele sale creative, albumele-pereche "Secrets of the Beehive" (1987) și "Dead Bees on a Cake" (1999)....iar dacă e să mă refer tot la "vârfuri", pe același nivel plasez și piesa "Forbidden Colours" de pe coloana sonoră a filmului "Furyo/ Merry Christmas, Mr. Lawrence" (cu David Bowie!), soundtrack compus de japonezul Ryuichi Sakamoto (1983).

În 2010 David spunea: "...încă de la începutul anilor '80 am fost interesat în a demola formele familiare ale cântecului pop(ular), reținând structura dar mutând pilonii suportului. Opera mea continuă mereu de atunci să se întoarcă la aceeași dilemă: cât de mult din cadru poți să muți rămânând în același timp capabil să identifici ceea ce reprezintă, după toate astea, o formă familară?"
Fuziunea eclectică, alchimia de posibilități ale stilurilor multiple (exact ca titlul de album "Alchemy: An Index of Possibilities"!) detectabile în muzica sa, acum etichetată "new-wave/romantic style, art-rock, soul, jazz, electronica, Eastern-inflected spiritual chants, atmospheric & ambient instrumentals, free-improv, modern classical & avant-garde"...n'ar fi fost însă parcă îndeajuns dacă peste toate nu s'ar "așterne" vocea sa gravă, profundă și șamanică, timbrată inconfundabil...și care a ridicat parcă melancolia pe un nivel superior al conștiinței, melodiile rezonând și la stări și sentimente personale opozite care l'au marcat: mariajul cu Ingrid Chavez în 1992 -și antagonic apoi, divorțul după 12 ani- apariția în anii '90 a celor 2 fiice vegetariene Ameera-Daya și Isobel, tensiunile cu alți membrii ex-Japan și mai ales legătura de la distanță cu fratele său tot din Japan, bateristul Steve Jansen (David stabilit în State, fratele rămas în UK)...
Pline de miez, dar întrun registru mult mai experimental-avangardist -și prin urmare mai puțin axat pe filonul melodic și emotional- sunt albumele "Blemish" (2003) și "Manafon" (2009), chiar dacă ultimul se inspiră din lirica poetului galez R. S. Thomas. Sunt lucrări complexe în care improvizația liberă are un  rol important, "coechipierii" autorului venind din astfel de scene: britanici (de ex. saxofonistul Evan Parker și membrii din grupul veteran AMM,  Keith Rowe și John Tilbury) japonezi (Otomo Yoshihide), austrieci (Christian Fennesz), ori deja regretatul chitarist și mentor Derek Bailey.
Nu mai puțin interesante sunt colaborările numeroase a lui David cu maeștrii Krautrock germani, mai ales membrii din grupul Can, vocea sa fiind reliefată și pe loc recognoscibilă în peste 50 de colaborări și contribuții...Din păcate una mult prea discretă pe recentul "Wandermüde" cu Stephan Mathieu, ceea ce eu sper să nu se întâmple în 2014 cu noul proiect în trio The Kilowatt Hour – Mathieu, Sylvian, Fennesz,  anunțat pe site-ul său "http://www.davidsylvian.com/"

"Do You Know Me Now?"

And if you think you knew me then
You don’t know me now...
"Și dacă crezi că mă cunoșteai atunci / Acum nu mă mai ști"...mi'a amintit de eminescianul "Mă cunoșteau vecinii toți/ Tu nu m'ai cunoscut...O lume'ntreagă înțelegea/ Tu nu m'ai înțeles" din "Pe lângă plopii fără soț..."

..."As the ground rose up to meet me
I kissed your mouth
You wore your boredom like enamel
But I tuned you out
And if that brought us to our knees
We laughed all the way down

I prized my daddy’s ring from my hand
And I made her a bride
We grew a flower in the desert
We grew terrified
We were one, not one and the same
Something was lost somehow

And if you think you knew me then
You don’t know me now

The planets high above you
Spun in houses of their own
You were dropped and hit the ground running
But they failed to lead you home

And if you think you knew me then
Do you know me now?

I drew a child inside a wound
Justified myself
I stole the face of joy
A perfume of worth
I atomised the boy within
Before he cut himself
You found the blood upon my clothes
And then washed it out

And if you think you knew me then
You don’t know me now

There were children, in the classroom
Who wrecked it, without a name
There were hornets in the heads of cattle
That vibrated to the sun

You cried wolf
I tracked one down
And let it in

There were lambs
Sure, there was blood
There were psalms to sing
You could just see the bone jut out
Penetrate the skin
Did it dispel beyond all doubt
The mess we’re in?

You raised your head
I stared you down
You still don’t know how

And if you think you knew me then
You don’t know me now

I was happy
Satiated
I was satisfied."

http://en.wikipedia.org/wiki/David_Sylvian
http://en.wikipedia.org/wiki/Phil_Collins_(artist)