”Children's music Electronic music” și ”Space age pop” (conform Wikipedia) nu sunt două etichete care să invite neapărat spre cunoașterea și aprofundarea unui muzician dacă nu ești ”pe felie” cu genurile respective...
Și totuși în cazul clasicului (1931-1988) ”Canadian-born, U.S.-based ” Bruce Haack, a-l ignora înseamnă a vă refuza plăcerea de a descoperi un adevărat pionier al muzicii electronice și un important inventator. Și de a vă îmbogăți colecția muzicală măcar cu câteva dintre albumele sale realizate în intervalul 1963-1981 de către cel pus bineînțeles post-mortem alături de Robert Moog și Leon Theremin pe un imaginar și select palier al personalităților din domeniu.
Un rebel de felul său respingând orice fel de constrângeri, Bruce a dovedit deschidere și curiozitate de mic copil în Alberta natală unde cânta de ex. muzică folk ucraineană sau cântece ale triburilor aborigene canadiene ingerând psihoactivul Peyote...și deși a avut rezultate școlare și universitare slabe inclusiv după ce ajunge la Julliard University, a atras totuși atenția prin muzica pentru dans, balet și teatru pe care a compus-o mixând samples, electronici, sax soprano și vioară încă dinspre finalul anilor '50.
Cu profesoara de dans pentru copii Esther Nelson și cu amicul său manager Chris Kachulis realizează la casa Dimension 5 ciclul de 3 volume ”Dance, Sing, & Listen (and Again...and Again)” perfecționându-și tehnicile, efectele la sintetizatoarele și modulatoarele pe care și le-a construit singur și care se aud în melodii ce îmbină country, clasic, medieval, folk și pop, cu posibilitatea obținerii polifoniei pe 12 voci (!).
Climatul spre experimente devenind tot mai favorabil, piese sau pasaje de-ale sale sunt folosite în reclame diverse, de la jocuri pentru copii la firme de anvelope, brânză sau asigurări de viață. Câștigă 2 premii, apare la cunoscute șouri TV (”I've Got a Secret”, ”The Tonight Show”), remixează ”Citadel” (piesa Rolling Stones-șilor) iar odată introdus de Kachulis în noul areal al acid rock-ului psihedelic atrage atenția si unor majori precum Columbia Records de la primul său albumul influențat de rock, ”Electric Lucifer” (1970) fără însă a abandona muzica pentru copii. Orizonturile se deschid și mai mult după ce-l cunoaște pe inventatorul electronist Raymond Scott de la care primește câte un Clavivox și un Electronium create de acesta, dar din păcate nimic nu rămâne ca mărturie sonoră a acestei colaborări.
Pe ”Together” din 1971 va folosi pentru prima și singura dată pseudonimul Jackpine Savage pentru a diferenția probabil albumul de cele pentru copii, destinatarii următoarelor ”Dance to the Music” (1972) și ”Captain Entropy” (1973) -pe care folosește pentru prima dată un nou instrument, Optigan. Spre finele decadei anilor '70 muzica pentru cei mici rămâne un scop principal (de ex. pe ”Ebenezer Electric”, versiunea electronică a romanului ”A Christmas Carol”/Charles Dickens' din 1976) dar două lucrări interesante din 1978 și 1979 ”Haackula” și respectiv ”Electric Lucifer Book II” nu vor fi editate pe discuri decât după moartea artistului care face infarct la doar 57 de ani...
Se vor ocupa de reeditările albumelor sale de pe LPuri și casete audio fidelii săi parteneri Ted Pandel și Esther Nelson.
”Haackula” -înregistrat în 1977-78, continuat în 1981 de ”Bite” (cu vocalistul copil de 13 ani Ed Harvey) și apărut pe CD în Australia abia în 2008- este cel mai ”dark” material dar și cel mai provocator, uneori muzica fiind descrisă ca ”satanică”, la antipod cu specialitatea casei, ”children songs”-urile anilor '50 & '60,
Beneficiind și de un timbru natural atractiv, vocea lui Bruce nu e nicidecum un auxiliar pe albumele sale, chiar când doar vorbește...întrun stil în general robotic, anticipând vocal & instrumental cu inovativa sa ”quasy-psychedelic electronic music” trenduri care aveau să facă istorie în decadele următoare (”synthy pop”, ”space rock”, ”techno”) și cu mult în avans față de majori din domeniu precum Kraftwerk sau Gary Numan.
Bineînțeles că preferata mea este piesa 11. de final ”Icarus”, o extensie de peste 30 min. cât un LP în sine, garnisită cu toate ingredientele și efectele și încheiată optimist cu tema principală din ”Odă bucuriei” de Beethoven. Beck, Stereolab, The Apples in Stereo și EELS sunt între artiștii care apar pe compilația-tribut ”Dimension Mix” (2005) adusă lui Bruce Haack/Dimendion 5 Records, câștigurile proiectului fiind donate copiilor autiști.
Ascultând albumele lui Haack mi-am amintit de Pascal Comelade și ale sale ”toy instruments”, un muzician puțin cunoscut și care ar merita un portret aici. Sintetizatoarele și alte instrumente/device-uri inventate de Haack:
Magic Wand (inspirat de Theremin), Peopleodian, Mr C, The Musical Computer
Farad (vocoder, după numele lui Michael Faraday)
Dermatron (funcționând după principiul corpului uman!)
Optigan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu