Adrian Belew, Mick Karn & Silverman: Muzică pentru 3 ”Pictures at an Exhibition”

** Pe moment la finele acestui ianuarie 2015, chiar azi vineri 30, Andrian Belew își anunța de dimineață fanii pe Facebook că e bolnav țintuit la pat în Italia. Nimic grav, se pare doar extenuare după un concert și datorită perioadei stresante din ultimele luni cu continuarea proiectelor personale Side 1-4 (”and counting”!), ”E” cu Adrian Belew Power Trio & Metropole Orchestra, reunirea King Crimson cu boss-ul fondator Robert Fripp și formula lărgită...plus grijile pregătirii lui FLUX, un nou proiect și concept personal la care ține foarte mult și legat de care solicită ajutorul fanilor, dar despre care dezvăluie deocamdată foarte puțin...Azi spera că va putea să mai scrie despre FLUX adăugând noile idei care-i vin acolo pe tărâm italian, ieri indica  pe pagina sa de profil un link cu un interviu ”Music no one can hear” din martie 2013: un mini-story al carierei acolo, cu multe elemente dezvăluite din actul de creație, compoziție și producție și cum vede el legătura dintre sunet, spațiu și compoziție ”asemănător puțin cu jocul Lego”. La final legat de poziția față de diferențele culturale, Belew spunea: ”...să nu uităm că muzica are propriul ei limbaj care poate fi înțeles și apreciat azi de oricine, oriunde. Asta este minunata ei frumusețe interioară”. Întregul interviu, alături de care puteți viziona și 2 videoclipuri de la începuturile carierei sale cu trupa The Bears, aici:

http://www.15questions.net/interview/fifteen-questions-adrian-belew/page-1/

Amintind în interviu de primul său album solo ”Lone Rhino” (1981) cu rinocerul acolo în prim-plan, animal sugerat cu efecte ingenioase pe chitară și care iniția o serie Zoo mai mare (vor urma, incluzând și creațiile cu King Crimson, elefantul, dinozaurul, diverse păsări, etc), nu puteam să nu-mi amintesc de un album de-al său cu totul aparte, preferatul meu de până acum, un concept inspirat din picturi celebre: ”Desire Caught By The Tail” (1986). De fapt ceea ce a declanșat această postare este albumul recent despre care veți putea citi la final, acum facem un insert cu ceea ce eu consider că sunt 2 ”perle” discografice...ante-decembriste 1989, mai puțin cunoscute și/sau uitate...și ambele având ca puncte de plecare tablouri.

Pablo Picasso -genialul pictor cubist- este inspiratorul cu titlul în original al piesei sale de teatru ”Le Désir attrapé par la queue”/Dorința prinsă de coadă”, câteva tablouri de-ale sale nu mai puțin celebre dând titlurile unor piese 100% instrumentale de pe cel mai experimental și totodată cel mai...vizual album solo Adrian Belew:

O1."Tango Zebra" – 7:30
O2. "Laughing Man" – 5:28
O3. "The Gypsy Zurna" – 3:03
O4. "Portrait of Margaret" – 4:00
O5. "Beach Creatures Dancing Like Cranes" – 3:28
O6. "At the Seaside Café" – 1:50
O7. "Guernica" – 2:00
O8. ""Z"" – 5:40

Adrian Belew – guitar, guitar synthesizer, percussion, producer, liner notes
Margaret Belew – paintings

Ca să asimilați muzica aceasta mai abstractă dacă nu chiar ermetică, soluția e simplă: faceți ce a făcut Belew pentru a o compune, ascultați-o privind respectivele picturi timp de circa 4 minute în medie fiecare, 8 piese relativ scurte ale unui album indescriptibil mult dincolo de pop și rock, cu chitara-sintetizator în prim-plan și despre care un fan bine puncta cu observația că acesta este albumul care dovedește cel mai bine de ce artiști cu-adevărat creativi ca Zappa, Eno, Fripp și Laurie Anderson l-au angajat pe A. B. pentru colaborări și proiecte împreună.

** Albumul următor vine dintrun set impresionant post-Japan al membrilor fostului grup de ”art-pop/new-wave” britanic, de la regretatul basist Mick Karn (1958-2011). Legătura cu arta plastică e dată de ”Somnul rațiunii naște monștrii” a lui Goya care l-a inspirat pe autor pentru titlul albumului pe care basistul e ajutat de foștii colegi David Sylvian si Steve Jansen. Una dintre cele mai anapoda recenzii am găsit-o pe AllMusic (Guide) care indică drept memorabile doar cele 2 piese de și cu Sylvian la voce. Eu sunt de părerea exact contrară: prin comparație cu ce scotea Sylvian în acea perioadă -mai ales pe al său ”Secrets Of The Beehive” tot din 1987- piesele astea nu au nimic aparte...în schimb ceea ce face valoros albumul sunt temele instrumentale, deschiderea simfonică ”First Impression”, ”tribala” ”Language Of Ritual”, misterioasa ”Land”, sincopata ”The Three Fates”, tema-titlu în care se dezvoltă magistral împletite câteva ”layers”/strate...și finalul coral de un dramatism și măreție aidoma ”Jerusalemul-ui lui Keith Emerson sau temei principale a lui Vangelis din ”1492: Conquest of Paradise”. Finalul-concluzie ”Answer” este într-adevăr ”răspunsul” logic și închiderea de tip buclă la debutul lui ”First Impression”. Din fericire, toate cele 3 climax-uri au reprezentare via YouTube:













Mick Karn pe acest superb album este creditat la:
Accordion, Arranger, Bass, Clarinet, Clarinet (Bass), Composer, Dida, Drums, Flute, Illustrations, Keyboards, Percussion, Producer, Sax (Alto), Sax (Soprano), Sax (Tenor), Vocals (Background).

** Silverman (alias violonistul electric de concert Tracy Silverman) ne poartă între stări contrare pe ”Between the Kiss and the Chaos” (Delos, 2014), parcă nu doar ”între sărut și haos” ci și între Paradis și Infern, Agonie și Extaz, Sublim și Ridicol....încercând să evoce în prima parte ceea ce a simțit autorul privindu-l pe ”David” sculptura lui Michelangelo și respectiv, tablourile nu mai puțin celebre: ”Dansul” lui Matisse, ”Red Poppy/Macul roșu” -floarea uriașă a Georgiei O’Keefe-, ”Noaptea înstelată” a lui Van Gogh și ”Guernica” lui Picasso, ultima inspirând o piesă desfășurată pe o durată de peste 13 minute proporțională cu mărimea, la propriu și la figurat, a picturii, dar în flagrant contrast cu versiunea lui Adrian Belew, a 2-a cea mai scurtă (!?) dintre piese pe albumul său mai înainte comentat. Se aliază cu brio acestui demers The Calder Quartet:
Benjamin Jacobson, violin
Andrew Bulbrook, violin
Jonathan Moerschel, viola
Eric Byers, cello

”Between the Kiss and the Chaos”:
I. Michelangelo: David
II. Matisse: La Danse
III. O’Keefe: Red Poppy
IV: Van Gogh: The Starry Night
V. Picasso: Guernica
În partea a 2-a a albumului ”Axe și Orbite” , ”for solo electric violin and loop pedals” Tracy rămâne singur cu vioara sa electrică și efectele multiple pe pedale, dar cu greu ne putem imagina că e un singur om acolo....în plus e la fel de inspirat și componistic, chiar dacă această secțiune nu mai include titluri tot așa celebre :
”Axis and Orbits”:
I. Axis and Orbits
II. Camshaft
III. Sacred Geometry
IV. Mojo Perpetuo

Un expozeu al corzilor în arealul stilistic ”chamber jazz/new music”, nimic mai mult, nimic mai puțin...dar este un adevărat REGAL, profund și cerebral, un soi de ”Pictures at an Exhibition” al unui artizan cu mare fler și experiență în fuziunea ”Rock/ Jazz/ Classic”, un album de actualitate concepul din 2012 și care a avut nevoie de circa 2 ani pentru a aduna bugetul de realizare...la finalul unei postări care a vrut să surprindă doar 3 momente de-acolo de unde MUZICA și PICTURA au fuzionat fericit.
Căutând alte date despre Silverman, am găsit undeva o conexiune cu grupul Gutbucket, neconfirmată de ”www.discogs.com”...dar sunt sigure realizările sale de la selecta casă Windham Hill.
Găsiți câteva titluri de albume și la ”recomandări”.
Coperta albumului regretatului Mick Karn e expusă în cele 3 videoclipuri.





Referințe, recomandări:

https://itunes.apple.com/us/artist/tracy-silverman/id13260#fullText

Tracy Silverman & Caito Marcondes - North Meets South (”Sul Encontra Norte”) (2001)
Tracy Silverman - Trip To The Sun (1999)
Turtle Island String Quartet with Ying Quartet - 4 + Four (2005)