Moneda nr. 3 a Matanei Roberts și 2 proaspete piano-triouri: Shalosh (Israel) și Myriad3 (Canada)

După 10 zile revin cu detalii la postarea aceasta din 3 ianuarie de pe Facebook:
”La început de an, o dezamăgire:
* Matana Roberts: ”Coin Coin Chapter Three: River Run Thee” (Constellation, 2015)
...și două descoperiri/revelații:
* Shalosh (Israel): ”The Bell Garden” (Self Produced, 2014)...recorded live at Kicha studios in Tel Aviv, January 2014. 
Componența trioului: Gadi Stern: p-no, Daniel Benhorin: bass, Matan Assayang: drums, stilul "jazz progresiv și muzică cinematică plasată între Jerusalem și Brooklyn".
* Myriad3 (Canada), trio pianistic din Toronto cu 2 albume: ”Tell” (2012) și ”The Where” (2014): ”jazz modern întâlnind clasic, pop și Oscar Peterson”...”canadienii, mai mult decât impresionanți...” (All About Jazz)...”plasați undeva între Ramsey Lewis din anii '50 și stilul casei ECM din anii '70” (Chris Spector/ Midwest Record Recap)...”dacă ești fan al jazzului de graniță E.S.T. sau The Bad Plus, atunci Myriad3 vor fi exact pe gustul tău” (Ken Franckling, Jazz Notes)...”the future of modern jazz” (Brent Black, Critical Jazz).”

Impresiile nu s-au schimbat referitor la capitolul 3 al seriei Matanei “The Skipper/ căpitanul” (!) Roberts, moneda  cu 12 fațete: de data asta ”The Coin” nu prea mai strălucește, albumul e unul cam trenant și în partea vorbită și în cea cântată, saxofonul liderei previzibil...fără ideile și ”ruperile” primelor 2 volume, mult mai inovative și provocatoare (vezi de ex. postarea de pe blog despre vol. 2 din oct. 2013): 

http://victimofjazz.blogspot.ro/2013_10_01_archive.html

Ziceam apoi de 2 descoperiri/revelații ale începutului lui 2015: în cazul israelienilor Shalosh aflați la debut sub conducerea pianistului Gadi Stern reîntors la Tel-Aviv din Statele Unite, ”The Bell Garden” e recipientul mai mult decât potrivit: un cover după Fiona Apple și 10 teme originale și fluente pe acest album de pe care am remarcat frenezia unor ”Jerusalem State of Mind” sau ”Brain Damaged Pumpkin Pie”, flerul elegiac din ”Everything Passes, Even the Trees”, ”Elephant” sau ”Get Gone”, ori măreția amplă din ”Sandy” sau ”Eulogy” de la final.

Gadi Stern - p-no

Daniel Benhorin - bass

Matan Assayang - drums

Și mai aproape de o adevărată revelație sunt canadienii Myriad3 cu deja 2 albume în discografie, respectiv Chris Donnelly (piano & synth), Dan Fortin (upright & electric bass and synth) și Ernesto Cervini (drums, percussion & winds), ajutați de producătorul Peter Cardinali (horn arrangements & synths). Nu-i știam de pe albumul de debut ”Tell” (Alma Records, 2012) și acum când am primit albumul împreună cu noul ”The Where” (Alma, 2014) prin amabilitatea amicului Horațiu din Satu-Mare, am ocazia să probez, să infirm opinii din presă ca cele deja citate și pe Facebook sau să emit eu la rândul meu păreri. Mai mulți cronicari numesc această muzică, ca și în cazul lui Steve Lehman, ”viitorul jazzului”. Horațiu, din contră, o ”vede” ca ”moartea jazzului” și o să-i solicit argumentația fiind convins că e una interesantă și diferită de a puriștilor conservatori depășiți de fenomen, (de ex. de una pe care mi-aș putea-o lesne imagina din partea lui Florian Lungu). Pe moment eu consider opusul lor ”doar” un jazz ACTUAL modern cu o ”miriadă” de influențe, al unui piano-trio care nu e epigon a lui E.S.T. sau The Bad Plus, nu copiază sau nu înlocuiește pe suedezi, nici măcar nu cred că umple golul lăsat de...(cum s-a scris despre mai multe astfel de formule europene sau de peste ocean) ci poate doar se inspiră și duce mai departe ceea ce a ”clădit” timp de peste 10 ani regretatul Esbjorn Svensson. ”Disturbing Inspiration, part 1 & 2” este piesa de pe ”Tell” cea mai  potrivită de asociat cu sonoritatea E.S.T. pentru trioul încropit dintro întâmplare în Toronto prin 2010 și acționând de atunci foarte...democratic, în sensul participării egale a membrilor, componistic și interpretativ.

Deși aparent Myriad3 n-are încă o expunere largă pe plan internațional, site-ul trupei adună câteva duzini de cronici la albume și impresii de concert din turneele efectuate în ultimii 2 ani. Din chiar ultima dintre cele care se referă la ecourile debutului cu ”Tell” aflăm că bateristul Ernesto este fratele vocalistei Amy Cervini, artistă remarcată cu câteva albume scoase la Anzic Records. ”The Where”, pe de altă parte,  mă invită la repetiții ulterioare repetate, așa încât cred că o să revin...deocamdată la o primă impresie am remarcat ”Undertow” și ”Der Trockner”. E vorba în fond de un trio abia la început de carieră și de care cu siguranță vom mai auzi.