O adevărată revelație pentru mine este acest japonez stabilit din 2005 la Galeriile Lafayette din Paris, pe care l-am auzit prima dată la un concert de pe canalul TV Mezzo prin luna mai și pe care l-am asociat imediat muzical ca ”show” și poate chiar ca tip de personalitate regretatului francez Hector Zazou și unui alt preferat de-al meu, americanul Kip Hanrahan. Numele celui descoperit de legendarul trompetist Terumasa Hino nu-mi era chiar străin, îl știam ca invitat la trompetă de pe Jean Michel Jarre: ”Revolutions” (1988) și de la contribuția sa relativ recentă de pe coloana sonoră a lui ”Pina”, documentarul premiat cu Oscar în 2012 despre regretata balerină și coreoregrafă Pina Bausch . Însă pentru că există și un relativ recent ”Act 1” la titlul propus, plus cel puțin încă un album al său foarte important mereu întâlnit în recenzii, ”Stolen From Strangers” (Yellow Bird /Harmonia Mundi, 2008), ales de mai multe reviste franceze și germane ”cel mai bun album al anului”...ziceam în postarea precedentă că acest artist complex merită o tratare/postare separată.
Myiake cu sunetul său hibrid caracteristic a compus de fapt peste 2500 producții de muzică pentru reclame TV, film, animație, documentare și dans contemporan -multe premiate precum cele de la Cannes International Advertising Festival sau London Effects & Animation Festival- el colaborând la producții pentru acești artiști, printre mulți alții: Pina Bausch, Robert Wilson, Philippe Decoufle, Oliver Stone, Jean Paul Goude, Katsuhiro Otomo.
Erik Satie pare să fie compozitorul clasic ce-l inspiră cel mai mult (vezi ”Gnossiene #1” de pe albumul ”Glam Exotica!” sau ”The Locked Room” de pe ”Stolen...”) pe acest eclectic japonez născut la Kyoto în 1958 și creditat de ”www.discogs.com” ca artist, compozitor/textier, iar ca instrumentist cu înșiruirea ”Trumpet, Flugelhorn, Piano, Pianica, Programming”. Sigur că nu ne strică o privire și în trecutul său discografic, plecând de la debutul din 1983/84 cu albumele ”June Night Love” și ”Especially Sexy” de ”fusion, smooth & funk-jazz”, trecând apoi prin ”cool, bossa nova, folk, world, classical & avantgarde” de pe ”Mondo Erotica!”, ”Innocent Bossa In The Mirror” (cu Arto Lindsay și Vinicius Cantuaria) sau ”Glam Exotica!”, până la complexitatea ultimelor albume care mai adaugă la paleta stilistică și-așa largă și ”reggae, country & electronic”. Și suntem reparte de a fi epuizat lista de stiluri...
”Un om căruia nu-i este frică de nimic” -se scria undeva, după apariția lui “Stolen from Strangers”- ”Jun mIxează cu gust avantgardă, jazz, ”chant” gregorian, trip hop, ”chanson”, tango, hituri pop, vocabular muzical arab, indian, latino american și asiatic de unde extrage cele mai curioase sunete executate cu tuba, cello, oud, mandolină, cor bulgăresc și o multitudine de percuții acustice și electronice.
O muzică pentru cei cărora le plac combinate contrastele, de ex. fanilor Tom Waits, David Sylvian sau Chet Baker...cu o precauție pentru delimitatorii pe sertare/stiluri clare: acest album le poate pune în pericol percepția muzicală asupra lumii.”
http://www.metisse-music.com/en/artists/Jun%20Miyake
Printre colaboratorii japonezului, inclusiv pe ”Lost...Act 1 & 2”, artiști dintre cei mai diverși ca țară/zonă de proveniență sau stil: Hal Willner, Arto Lindsay, Lisa Papineau, Peter Scherer, Vinicius Cantuaria, Dhafer Youssef, Bulgarian Cosmic Voices, David Byrne, Grace Jones, Nina Hagen, Gavin Friday, Ron Carter, Vincent Segal, Orchestra & Voices of Bulgarian Choir, etc.
"Cum se poate ca cineva să ajungă în interiorul unei memorii pierdute?
Nu am putut să îmi reprim întrebarea asta după finalizarea Actului 1.
Amintirile devin activate în locuri neașteptate întrun teatru: întro casetă regală încuiată, în fața ferestrelor din culise, în spatele cortinei, pe coridorul spre trapa pivniței..Fiecare amintire are o cameră căreia îi aparține.
Vreau să pășesc în această cameră, s-o miros, s-o inhalez.
Vreau ca un teatru potrivit acestor camere ale amintirilor să apară în Actul 2.
...În căutarea cheii micuței camere care ne atrage în abisul conștiinței...
”Teatrul Memoriei Pierdute” a devenit acum lucrarea vieții mele.
Și ea va continua...”
...ne anunță în booklet Jun Miyake anticipând cel puțin un viitor Act 3. Ceea ce face și varianta la ”Que sera sera” (music by Jay Livingstone) de pe Act 2, singurul ”remake” de 3:30 min dintro oră de muzică originală Miyake ce s-a convertit și în piesă de teatru muzical cu debutul la Tokyo și care combină cu subtilitate și eleganță până și cele mai disparate elemente și stiluri -chiar în perechi de câte 2 (!)- în ceea ce a fost numită ”constelația de sunet, imagini, scene și muzică”: bossa nova & reggae, Kurt Weill & Nino Rota, chanson & symphony, jazz & improvisation, rock & folk.
Myiake cu sunetul său hibrid caracteristic a compus de fapt peste 2500 producții de muzică pentru reclame TV, film, animație, documentare și dans contemporan -multe premiate precum cele de la Cannes International Advertising Festival sau London Effects & Animation Festival- el colaborând la producții pentru acești artiști, printre mulți alții: Pina Bausch, Robert Wilson, Philippe Decoufle, Oliver Stone, Jean Paul Goude, Katsuhiro Otomo.
Erik Satie pare să fie compozitorul clasic ce-l inspiră cel mai mult (vezi ”Gnossiene #1” de pe albumul ”Glam Exotica!” sau ”The Locked Room” de pe ”Stolen...”) pe acest eclectic japonez născut la Kyoto în 1958 și creditat de ”www.discogs.com” ca artist, compozitor/textier, iar ca instrumentist cu înșiruirea ”Trumpet, Flugelhorn, Piano, Pianica, Programming”. Sigur că nu ne strică o privire și în trecutul său discografic, plecând de la debutul din 1983/84 cu albumele ”June Night Love” și ”Especially Sexy” de ”fusion, smooth & funk-jazz”, trecând apoi prin ”cool, bossa nova, folk, world, classical & avantgarde” de pe ”Mondo Erotica!”, ”Innocent Bossa In The Mirror” (cu Arto Lindsay și Vinicius Cantuaria) sau ”Glam Exotica!”, până la complexitatea ultimelor albume care mai adaugă la paleta stilistică și-așa largă și ”reggae, country & electronic”. Și suntem reparte de a fi epuizat lista de stiluri...
”Un om căruia nu-i este frică de nimic” -se scria undeva, după apariția lui “Stolen from Strangers”- ”Jun mIxează cu gust avantgardă, jazz, ”chant” gregorian, trip hop, ”chanson”, tango, hituri pop, vocabular muzical arab, indian, latino american și asiatic de unde extrage cele mai curioase sunete executate cu tuba, cello, oud, mandolină, cor bulgăresc și o multitudine de percuții acustice și electronice.
O muzică pentru cei cărora le plac combinate contrastele, de ex. fanilor Tom Waits, David Sylvian sau Chet Baker...cu o precauție pentru delimitatorii pe sertare/stiluri clare: acest album le poate pune în pericol percepția muzicală asupra lumii.”
http://www.metisse-music.com/en/artists/Jun%20Miyake
Printre colaboratorii japonezului, inclusiv pe ”Lost...Act 1 & 2”, artiști dintre cei mai diverși ca țară/zonă de proveniență sau stil: Hal Willner, Arto Lindsay, Lisa Papineau, Peter Scherer, Vinicius Cantuaria, Dhafer Youssef, Bulgarian Cosmic Voices, David Byrne, Grace Jones, Nina Hagen, Gavin Friday, Ron Carter, Vincent Segal, Orchestra & Voices of Bulgarian Choir, etc.
"Cum se poate ca cineva să ajungă în interiorul unei memorii pierdute?
Nu am putut să îmi reprim întrebarea asta după finalizarea Actului 1.
Amintirile devin activate în locuri neașteptate întrun teatru: întro casetă regală încuiată, în fața ferestrelor din culise, în spatele cortinei, pe coridorul spre trapa pivniței..Fiecare amintire are o cameră căreia îi aparține.
Vreau să pășesc în această cameră, s-o miros, s-o inhalez.
Vreau ca un teatru potrivit acestor camere ale amintirilor să apară în Actul 2.
...În căutarea cheii micuței camere care ne atrage în abisul conștiinței...
”Teatrul Memoriei Pierdute” a devenit acum lucrarea vieții mele.
Și ea va continua...”
...ne anunță în booklet Jun Miyake anticipând cel puțin un viitor Act 3. Ceea ce face și varianta la ”Que sera sera” (music by Jay Livingstone) de pe Act 2, singurul ”remake” de 3:30 min dintro oră de muzică originală Miyake ce s-a convertit și în piesă de teatru muzical cu debutul la Tokyo și care combină cu subtilitate și eleganță până și cele mai disparate elemente și stiluri -chiar în perechi de câte 2 (!)- în ceea ce a fost numită ”constelația de sunet, imagini, scene și muzică”: bossa nova & reggae, Kurt Weill & Nino Rota, chanson & symphony, jazz & improvisation, rock & folk.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu