* Al Di Meola: ”Elysium” (inakustik Label Group, 2015)
Al Di Meola e greu de presupus că ar mai avea ceva de demonstrat la aproape 61 de ani, sieși sau altora: ce-a oferit creativ la modul superlativ s-a întâmplat în perioada cu Return To Forever (”No Mistery”, ”Spain”), pe excelentele prime 4 albume solo din perioada 1976-1980 ”Land Of The Midnight Sun”, ”Elegant Gypsy”, ”Casino” și ”Splendido Hotel”, pe un la fel de inspirat ”Kiss My Axe” (1991) sau sporadic în ”chamber music” cu World Sinfonia ori în ilustrele triouri Stanley Clarke / Al Di Meola / Jean-Luc Ponty, respectiv John McLaughlin / Al Di Meola / Paco De Lucía. Dar chiar dacă și muza a ”îmbătrânit”, anturajul, mulțimea de fani din lumea largă și/sau obligațiile contractuale sunt factori care-l împing sau poate chiar îl presează spre crearea de noi albume. Promovarea în turneul acestei perioade de vară/toamnă a noului album prin State și Canada are loc sub numele ”Elegant Gypsy & More”, încă o dovadă ca și ”Vocal Rendezvous”-ul din 2006 a reciclării fazei sale cele mai bune de care aminteam, cu tot arsenalul adecvat scopului: pe copertă chitaristul apare la bustul gol, ceea ce m-a dus cu gândul nu la lipsă de pudoare -mai ales că arată încă ”bine” ca bărbat la vârsta sa- ci, subliminal, poate la o eventuală ”despuiere” inspirațională în compoziții. Titlul ”Elysium” -sinonim cu ”Paradis” sau ”Eden”- are exotismul obișnuit frecvent la Al Di Meola, multe piese sună deasemenea luxuriant/estival (”Esmeralda”, ”Cascade”, ”Sierra”, etc) amintind la extrema negativă și de ușurelul ”Cosmopolitan Life”, colaborarea din 2005 cu vocalistul rus Leonid Agutin...Cam acestea erau datele mai importante de intrare, ”input”-ul cu care m-am ”înarmat” la aflarea veștii apariției noului album, utile cu siguranță ca bagaj informațional, fără a fi însă nici toate și nici obligatorii în crearea orizontului de așteptare al ascultătorului fan Di Meola, respectiv al genului ”(Guitar) Fusion Jazz-Rock/ Latin/ World” (exclusiv a celui prea optimist care s-ar aștepta la ceva nou de nivelul lui ”Mediterranean Sundance”).
După care vine muzica, interpretată de un grup cu 3 membrii noi fără basist dar cu un percuționist indian și cu 3 pianiști/claviaturiști...și care după cele 14 piese, lasă un gust dacă nu de ambrozie, unul departe de a fi amar: cele 4 chitare diferite sunt folosite de Al în riff-uri rapide și elegante la nivelul obișnuit, alternanța ritmică a noilor veniți percuționistul Rhani Krija și tobarul Peter Kaszas elimină monotonia, clapele sună bine frumos apăsate ca și altădată în armonie de Barry Miles și Mario Parmisano, plus de noul recrutat Philippe Saisse (care contribuie și ca autor al piesei de final 'La Lluvia'). N-o fi el chiar ”locul fericirii depline” acest ”Elysium”, dar cred că are tot ce trebuie ca să intre valoric între primele sale 10 albume ”all time”.
* John Zorn: "The Song Project: Live at "Le Poisson Rouge" (Tzadik, 2015)....versiunea în concert a albumului de studio cu un jazz orientat spre rock "The Song Project Vinyl Singles Edition" (Tzadik, 2014) cam cu aceeași invitați vocaliști și vocaliste pentru încă un material adus tribut maestrului Zorn cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Tot în aceeași ”familie”, au mai apărut:
John Zorn & The Dreamers: ”Pellucidar: A Dreamers Fantabula” (Tzadik, 2015)
MyCale: ”Gomory: Book of Angels, Volume 25” (Tzadik, 2015)
* Aristocrats: "Tres Caballeros" (2015)...Jazz-rock "fusion" american "aristocratic" și la propriu și la figurat al trupei bateristului Marco Minnemann activă din 2011, "tres" (3) fiind și nr. de membrii ai trupei și al albumului acestora.
* Mark Guiliana Jazz Quartet (Jason Rigby, Shai Maestro & Chris Morrissey): "Family First" {Beat Music Productions, 2015}...Avem aici tot un grup condus de baterist, cel activ în ultimii ani în grupul Now vs.Now al claviaturistului Jason Lindner sau în colaborarea cu pianistul Brad Mehldau. Albumul reflectă noua fază din viața personala a liderului, cea de proaspat tătic, fiind e o continuare ca mesaj și stare de spirit a precedentului "My Life Starts Now" (Beat Music Productions, 2014).
* Mark Wingfield (with Yaron Stavi & Asaf Sirkis): "Proof of Light" (MoonJune, 2014)...album cu o estetică de tip ECM al trioului unui chitarist promițător britanic despre care curg epitetele măgulitoare și plouă cu steluțe în recenzii, precum acestea: "Consistent, briliant și vizionar” Guitar Player Magazine..."Fanii care caută extinderea continuă a frontierei muzicii care contopește rock, jazz și influențe eclectice vor dori să pună acest album pe ”repetare” LondonJazz (UK)
http://www.markwingfield.com/info_pages/press.html
* Lama + Joachim Badenhorst: "The Elephant’s Journey" (Clean Feed, 2015)...Jazz modern liber-improvizat, elegant și elaborat al formulei trompetistei portugheze Susana Santos Silva suplimentată de saxofonistul J.B. La aceeași casă au mai apărut recent și deloc neglijabilele:
* Dre Hocevar Trio: "Coding of Evidentiality"...Al 2-lea album al bateristului compozitor lider care e sloven, pianistul Bram De Looze e belgian iar cello-istul Lester St. Louis, american. Toți 3 au sub 30 ani și activează la New York
* Double-Basse (Benjamin Duboc & Jean-Luc Petit): "This Is Not Art"...”afacere” franceză liber-improvizată în duo bas dublu, respectiv contrabas și clarinet bas.
* Hugo Carvalhais (bass): "Grand Valis". Basistul portughez face din nou pereche cu violonistul francez Dominique Pifarely pe acest album de jazz cameral ambiguu și plin de mister inspirat de romanul S.F. a lui Philip K. Dick și la care mai participă consistent organistul Gabriel Pinto și Jeremiah Cymerman cu ”manipulări” electronice.
* The Greg Foat Group: "The Dancers at the Edge of Time" (Jazzman Records, 2015)...Ultimul opus cu un foarte plăcut și interesant "nu-jazz" londonez, accesibil, cinematic și atmosferic, înregistrat ca și precedentele albume la casa de discuri scandinavă a pianistului Bugge Wesseltoft: ”Girl and Robot with Flowers”(2012) și ”Live at the Playboy Club, London” (2014)
* Shit & Shine (aka Craig Clouse): ”Chakin'” (Astral Spirits & Monofonus Press, 2015).
Alte două interesante albume recente:
* Rob Mazurek / Exploding Star Orchestra: "Galactic Parables: Vol.1" -2 CD- [Cuneiform, 2015] și Rob Mazurek: "Vortice of the Faun" (Astral Spirits, 2015)...ultimele albume ale excelentului trompetist U.S/brazilian.
* Henry Threadgill: ”In For A Penny, In For A Pound” -2 CD- (Pi Recordings, 2015)
* Dave Douglas (feat. Shigeto): ”High Risk” (Greenleaf, 2015)...noutatea și schimbarea de ”sound” pentru prolificul trompetist american e clară din titlu, ”riscul înalt” fiind datorat nu atât secției ritmice Jonathan Maron (bass) & Mark Guiliana (același baterist lider pe albumul "Family First", vezi mai sus) cât mai ales electronistului Zachary Saginaw ce apare cu pseudonimul ”Shigeto” și datorită contribuției căruia albumul amintește de un anterior proiect al trompetistului, Keystone (cu pianistul Jamie Saft).
* Jun Miyake: ”Lost Memory Theatre, Act 2” (Yellowbird /Enja Music /Harmonia Mundi, 2015)
O adevărată revelație pentru mine acest japonez pe care l-am cunoscut datorită unui concert de pe canalul TV Mezzo și pe care l-am asociat imediat muzical ca tip de personalitate regretatului Hector Zazou sau unui alt preferat de-al meu, Kip Hanrahan. Însă pentru că există și un relativ recent ”Act 1” plus cel puțin încă un album al său foarte important, ”Stolen From Strangers” (Yellow Bird /Harmonia Mundi, 2008)...japonezul merită o tratare/postare separată.
O adevărată revelație pentru mine acest japonez pe care l-am cunoscut datorită unui concert de pe canalul TV Mezzo și pe care l-am asociat imediat muzical ca tip de personalitate regretatului Hector Zazou sau unui alt preferat de-al meu, Kip Hanrahan. Însă pentru că există și un relativ recent ”Act 1” plus cel puțin încă un album al său foarte important, ”Stolen From Strangers” (Yellow Bird /Harmonia Mundi, 2008)...japonezul merită o tratare/postare separată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu