Delicatese de la ECM, Morphine Records și alte jazzuri hibernale

....„Hibernale” doar calendaristic spus, pentru că în realitate sfârșitul lui ianuarie și prima decadă din februarie a fost o perioadă cât se poate de primăvăratică la Timișoara, un interval în care am detectat numeroase albume care anunță un an jazzistic 2016 început consistent.
De la casa germană ECM am remarcat:
* Michel Benita Ethics: „River Silver” (ECM, 2016)....Contrabasistul francez de 63 ani algerian de origine  Michel Benita (E.L.B., Trio Libero, etc), recent gratulat „Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor” în 2015, este liderul acestui grup, ceilalți „etici” fiind Matthieu Michel: flugelhorn, Mieko Miyazaki: koto, Eivind Aarset: el-guitar și Philippe Garcia: drums & perc. Un nou album pe care estetica aerisită -marca înregistrată a casei germane de discuri condusă de veteranul Manfred Eicher- este la ea acasă și unde prezența japonezulul la tradiționalul koto și a nu mai puțin exoticului chitarist norvegian adaugă valoare și insolit „sound”-ului cinematic și peisagist general. Definitoriu mi se pare în întregul context titlul baladei „I See Attitudes” ca mesaj comun, dar altfel, pe acest nou album pe care într-adevăr am auzit și am „văzut atitudini”, cel mai audibil și prezent instrument rămâne fratele geamăn al trompetei, respectiv flugelhornul elvețianului Matthieu Michel de 53 de ani, un muzician destul de bine „ascuns” ani de zile prin Vienna Art Orchestra, George Grunz Concert Jazz Band sau în alte formule, neapărat un subiect de aprofundat în sine și separat fiind impresionantă discografia sa de zeci de albume, colaborări și sesiuni pe care apare din 1987 încoace.
http://www.matthieumichel.com/Disco_frameset.htm

* Tord Gustavsen (with Simin Tander & Jarle Vespestad): „What Was Said” (ECM, 2016)...O surprinzătoare nouă fațetă aici a pianistului norvegian pe care-l regăsim acum cu un buchet de piese de jazz cameral împănat cu folk scandinav, plus „imnuri și viziuni” religioase tradiționale vechi și sacre care îmbină liric Sufismul și Creștinismul prin punerea pe note a poeziilor clasicilor Jalal al-Din Rumi (poet mistic persan, 1207-1273) și Kenneth Rexroth (poet proto-Beat american, 1905-1982), poeme traduse cu ajutorul poetului afgan B. Hamsaaya în dialectul Pashto al regretatălui tată al vocalistei Simin Tander. Pare o rețetă tipică domeniului World, aparent complicată și „stufoasă” având în vedere atâtea influențe și nume implicate...dar toate aceste elemente dispar, sau mai exact se contopesc fericit atunci când asculți muzica fluentă plină de subtilități în care pianistul adaugă și electronici de fundal, în compozițiile sale în special, creând un sunet general hipnotic și fascinant. Iar titlul cumva recurent „Ceea ce s-a spus” nu trebuie să deruteze în ideea că ar fi vorba aici despre ceva deja „consumat”, el se referă doar la imnurile și poeziile-sursă...Altfel, muzica și în cel mai rău caz aranjamentele sunt, dimpotrivă, cu totul noi și originale, ceea ce pe mine mă determină să consider acest album, deși atât de nou, deja nr. 1 în lista de preferințe în ce-l privește pe Tord Gustavsen (un pianist aflat mereu în vizor de la apariția sa, prima în România, pe scena Teatrului Național la Timișoara Jazz Festival din 2006, grație organizatorul Marius Giura). Și spun asta ținând cont de colaborările anterioare pe care le știu ale pianistului cu vocalistele scandinave Solveig Slettahjell, Silje Nergaard și Susannah Wallumrød (and the Magical Orchestra). Iar cine n-o știa dinainte pe „rising star” Simin Tander, neapărat are de recuperat măcar albumul ei anterior „Where Water Travels Home” (Jazzhaus, 2014) în care printre acompaniatori apare întro piesă românul Alex Simu la clarinet și care album e descris astfel de însăși artista în plină ascensiune, fiica unul poet și jurnalist afgan și a unei profesoare nemțoaică: „un voiaj spre mine însămi prin lumea emoțiilor și a rădăcinilor mele afgane” a celor 13 piese -unele cântate tot în limbajul Pashto al tatălui și altele pe versurile surorii sale Mina Tander- la confluența dintre experiment componistic, „chanson” și baladă intimă. Criticul Ian Patterson de la „www.allaboutjazz.com” vedea albumul ca un candidat cu șanse la „discul vocal al anului”, recomandând indirect și debutul, cel mai greu de găsit acum dintre toate 3, albumul  „Wagma” (Neuklang Records, 2011).
Inițial nu prea vroiam să insist, am crezut că de album și artiști s-a ocupat Paul „Andante” Tutungiu în revista Dilema veche odată cu anunțarea trioului la ediția din acest an Jazz in Church Festival. Poate a scris altundeva, dar cea ce am găsit totuși în Dilema...și mă ajută aici este un interviu de-al lui Paul cu pianistul matematician berlinez Benedikt Jahnel anunțat cu trioul său în concerte la Cluj (duminică, 21 februarie), respectiv București (luni, 21)...și care, printre multiplele lui proiecte și apariții ca „sideman” este și membru în Cyminology, cvartet rezident german centrat pe vocalista de origine iraniană Cymin Samawatie, adică exact cea la care implicit mă gândeam, știindu-i cele 3 albume de la ECM -din 5 în total, primele 2 fiind apărute la Double Moon Records- când am descoperit-o pe Simin Tander, crezând în primul moment că-i vorba chiar de una și aceeași...și asta desigur nu doar din motivul prenumelor care se pronunță identic! (le puteți vedea pe ambele mai jos unde atașez alături de fotografia cu noul trio al lui Tord Gustavsen și o poză interioară a albumului Cyminology: „Per Se” (Double Moon, 2005).

http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/benedikt-jahnel-o-calatorie-trabantul-astri# 
Official Website: http://www.simintander.com/
Facebook: https://www.facebook.com/pages/SIMIN/37007194455

                     Cyminology: „Per Se”, 2005                                                      Tord Gustavsen Trio, 2016

* Apropo de nume românești: am dat pe noul album al junei vocaliste Cyrille Aimée: „Let’s Get Lost” (Mac Avenue, 2016) de un tânăr chitarist francez  pe nume Michael Valeanu pe care l-am suspectat a fi de fapt „Văleanu” (?)...Căutându-i eventualele origini românești nu i le-am găsit, dar am aflat și găsit astfel un recent album solo de-al său numit „Had to Cook” (2015), al 2-lea solo, atractiv muzical cel puțin ca și cel al vocalistei. Dacă pe coperta ce-l surprinde întro bucătărie adevărată muzicianul apare comic-crispat în fața unei mese plină cu materie primă (legume, carne, etc) pentru gătit la propriu, pentru muzica din interiorul CDului figura sa ar fi putut avea o expresie mult mai destinsă pentru că se descurcă mult mai bine combinând corect ingredientele necesare pentru un „fusion” accesibil și recomfortant generat de 4-tet cu chitara sa în prim-plan, orgă, bas și tobe...și sporadic cu apariția la voce în contra-partidă a aceleiași Cyrille Aimée.
* Nici un dubiu nu există în ceea ce-o privește pe violonista Sarah Nemțanu, româncă certă de origine prin tatăl stabilit la Bordeaux, muzician și el ca și mama franțuzoaică. Albumul ei „Gypsic” (Naïve, 2010) cu trimiterea clară stilistică din titlu, a înseamnat debutul ei jazzistic sub nume propriu și evadarea din arealul clasic, în piese cu influențe „romani” și din tradiții balcanice, mai puțin Sonata centrală în 3 părți...Alte apariții inclusiv video pe YouTube o etalează mai ales alături de sora sa Deborah, deasemenea violonistă, cu care Sarah a cântat toamna trecută și la festivalul George Enescu.

Rămânând puțin în estul european, alte 2 remarcabile albume descoperite recent sunt:
* Impact Fuze (Feodor Dosumov: gtr, Damien Schmitt: dr, Anton Davidyants: b): „Moscow” (2011)...un album de „fusion” dinamic și sănătos al unui trio condus de chitara electrică, greu de deosebit sau ierarhizat inferior față de nenumăratele producții apusene ale formulelor identice de trio din același areal stilistic.
* Tamara Lukasheva: „Patchwork of Time” (Double Moon, 2016), din seria „Jazz thing Next Generation Vol. 61”. Album de debut ce reproduce foarte fidel întrun studio german atmosfera unui bar din Odessa natală a protagonistei, deși vocalista de 27 ani emigrată din Ucraina a trăit doar primii ani ai copilăriei în cunoscutul port de la Marea Neagră, ea fiind stabilită la Köln din 2010. O recuperare muzicală multi-lingvistică a originilor considerată reușită de critici, ca și în cazul anterior descris al Siminei Tander, este pentru Tamara acest „Ghiveci/Mozaic al timpului”. Altfel privind-o, deși se află doar la debutul solo, artista are deja multe apariții la tot felul de festivaluri din ultimii ani cu diverse trupe pe care le putem găsi pe postări video via Internet.

Aș fi vrut să mă opresc mai mult în postarea aceasta la un „label” francez cu o muzică mai sofisticată și de curând descoperit -Morphine Records- următorul set fiind materialul pregătit de analizat, e vorba de 4 albume apărute și pe LPuri vinil având în comun inclusiv coperțile, lucrări originale grafice neo-constructiviste ale uneia și aceeași artiste Nathalie du Pasquier (vezi imaginile mai jos) :
* Pierre Bastien: „Blue As An Orange” (Morphine Rec, 2015)
* Charles Cohen: „Brother I Prove You Wrong (Morphine Rec, 2015)
* Metasplice: „Infratracts” (Morphine Rec, 2013)
* Pauline Oliveros and Ione: „Water Above Sky Below Now” (Morphine Rec, 2015)

Mă voi limita însă, dincolo de respectul pentru veterana acordeonistă de 83 ani Pauline Oliveros, la francezul Pierre Bastien (63), artist multi-instrumentist, inventator și constructor ingenios de instrumente mecanice, activ muzical încă din anii '80 în arealul sonic experimental în care eu l-am pus mereu alături de nu mai puțin interesantul Pascal Comelade cu care s-a și intersectat de câteva ori în carieră (de ex. pe „The Oblique Sessions”)....Scripeți, roți, diverse alte angrenaje mecanice uneori combinate cu rotorul unui pickup și mai nou chiar și banala hârtie au fost și sunt printre sursele sale surprinzătoare de sunete/zgomote, în particular pe noul album cu titlul înspirat de poemul „La terre est bleue” a lui Paul Eluard fiind vorba de motoare silențioase vechi care au fost reciclate și combinate cu trompete preparate, gong, harpsicord, bas, tobe și cu alte instrumente tradiționale ca sanza, harpa africană și rababul javanez pentru a crea împreună o atmosferă surprinzător de...umană, delicată și nuanțată, cu textură spațială și un „groove” de jazz oriental și junglă africană. Un album care pe cei neinițiați cu muzica asta ar trebui să-i provoace la căutarea altor materiale din discografia Pierre Bastien solo sau colaborări, ori spre producții recente din catalogul Morphine Records cum sunt și celelalte 3 titluri de mai sus...sau eventual albumele duoului indonezian experimental Senyawa amintite în postări ale mele mai vechi pe http://victimofjazz.blogspot.ro/, care „deversează” din bazicele idiomuri World și Fusion și în Krautrock-ul german sau minimalismul american.
http://www.rushhour.nl/distribution_detailed.php?item=81371