Arto Lindsay stikes again

* Arto Lindsay - „Cuidado Madame” (Northern Spy Records, 2017)

Am un mare respect pentru acest chitarist/vocalist inovativ braziliano-american care a impresionat în Golden Palominos (prima fază), DNA, The Lounge Lizards și Ambitious Lovers, anteriorul său album solo cu piese noi fiind „Salt” din 2004. Cu claviaturistul Peter Scherer în duoul de  „Iubiți/Amanți Ambițioși”, cele 7 păcate capitale biblice -„Seven Deadly Sins”- plănuite a fi pe rând tratate într-un ciclu de albume, s-au oprit la doar 3: Invidia („Envy”, 1984), Lăcomia („Greed”, 1988) și Pofta („Lust”, 1991)...De aceea devenea cu-atât mai interesant ce ar putea urma în cariera solo a unui artist nativ brazilian -„Afro-Brazilian psyche”-, trecut prin „no wave„ și „punk jazz” și între timp bine racordat și la densitatea sonică avangardistă a scenei „noise jazz-rock” din Lower East Side/New York. Cu alte cuvinte, melodicitatea pop braziliană a unor Jorge Ben, Caetano Veloso, Gilberto Gil, Marisa Monte, Joao Gilberto, Gal Costa (dintre care cu unii a și colaborat), ori experimentele unor Tom Zé, Cyro Baptista sau Hermeto Pascoal...se „ciocnesc” în mintea subversivă -în sensul bun, creativ- a lui Arto cu disonanțele tipice fabricii dezafectate și totodată magazin & casă de discuri The Knitting Factory, focar pivotal al uneia dintre cele mai inovatoare scene new yorkeze din jazzul anilor '80/'90. A rezultat o muzică suspect de atractivă, chiar ritmat-dansantă -ex. „Copy Me”-, nu departe de arealul sonor „great modern pop music” în care, după cum argumentat au detectat criticii atenți, tronau la acel moment somități mustind de originalitate ca Steely Dan sau David Byrne/Talking Heads. Mai ales cu Byrne solo se poate face asocierea, prin sensibilitatea comună la filonul tradițional brazilian.
Pe albumele lui Arto Lindsay, piesele nu sunt la fel de ritmate și ușor fredonabile, tempourile și engleza și portugheza alternează, disonanțele-s bine dozate și deci diversitatea oferită e mai mare. Ceea ce se întâmplă și pe noul „Cuidado Madame” bine promovat de „Ilha Dos Prazeres/Of Pleasure Island”, cu elemente ritmice Afro și cântată în portugheză, cum s-a întâmplat și în piese de pe anterioarele „Aggregates 1-26”, „Mundo Civilizado”, „The Prize”, „Invoke” și „Salt”, albume pe care, ca dominantă comună, se împleteau inspirat pop-ul brazilian cu genul „electronica”. Acompaniatorii sunt de data asta Melvin Gibbs, Paul Wilson, Kassa Overall, Patrick Higgins, Ryu Takahashi și Thiago Nassif, iar mai jos voi înșirui aparițiile și colaborările recente despre care știu ale autorului -pe varii suporturi și foarte diferite stilistic între ele, de la post-punk și hip-hop la free-jazz!- care au precedat-o pe „Doamna grijulie”. Iese în evidență imediat, prin mesajul clar adaptat tensionatului climat internațional actual, grupul Dictaturile Unite ale Europei:

* Anarchist Republic of Bzzz (Seb El Zin's project, with Marc Ribot) - S/T (LP Sub Rosa/Belgium, 2009, CD Important Records, 2012)
* Anarchist Republic of Bzzz (France) - United Diktaturs of Europe (Atypeek Music, 2016)
* Paal Nilssen-Love - Scarcity -live in Rio De Janeiro, 2013- (PNL, 2014)
* Arto Lindsay - Encyclopedia of Arto -2 CD Studio/Live Compilation- (Northern Spy, 2014)
* Oren Ambarchi (with Arto Lindsay, Jim O'Rourke, etc) - Hubris (Editions Mego, 2016)

https://bzzz.bandcamp.com/album/united-diktaturs-of-europe

Mulțumiri domnului Marius Kraxner/Germania, datorită căruia am luat contact pentru prima dată în anii '80 cu muzica lui Arto Lindsay, printre multe alte pepite din primul val al scenei „noise” Down Town/East Village.