Printre altele, niște revelații: noile albume Crown Larks și Grand Orchestre du Tricot

* Mat Maneri, Evan Parker, Lucian Ban – Sounding Tears (Clean Feed, 2017)

Dintotdeauna și în mai toate stilurile și curentele muzicale, vioara, viola și asociatele din aceeași familie de instrumente cu corzi (minus contrabasul), când n-au fost „ajutate” de efecte, mi s-au părut instrumente triste. Iată o nouă confirmare că nu-i vorba doar de o senzație subiectivă personală, viola „plângăcioasă” a lui Mat Maneri care se reflectă din chiar titlul albumului său „Lacrimi sunătoare”. Apariția aceasta e încă o șansă pentru fanul de jazz din România care se pretinde cu ștaif să asimileze tipul de jazz mai...complicat (ca să nu-i spun „ermetic”) marca portugheză a prolificei case Clean Feed după „Spiritul Piteștiului”, discul recent tot din 2017 despre care-am scris pe-aici al formulei Trespass Trio, cu Martin Küchen: sax, Per Zanussi: d-bass & Raymond Strid: dr & perc.
Motivul principal însă nu e americanul la violă (nu că acesta n-ar merita!) ci tot unul românesc, pianistul clujean Lucian Ban stabilit la New York și colaborator apropiat în ultimii ani al liderului Mat. Aceluiași fan care a evitat edițiile intermitente ale festivalul Jazz & More...(Sibiu) al lui Mircea Streit sau altele orientate similar i se mai oferă acum în plus și șansa să-l audă pe acest disc pe unul dintre saxofoniștii alto și soprano esențiali ai scenei „free jazz/free improvisation” europene, britanicul veteran de 73 ani și maestru al tehnicilor extinse de interpretare, Evan Parker. Dacă nici așa nu reușește asimilarea, ipoteticul fan jazzofil român va rămâne sau își va completa colecția cu anterioarele albume ale pianistului de origine română, cu un jazz mai accesibil pentru el:
* Lucian Ban & Mat Maneri - Transylvanian Concert (ECM, 2013)
* Lucian Ban Elevation (Abraham Burton, John Hébert, Eric McPherson with special guests Mat Maneri & Gavril Țărmure) - Songs from Afar (Sunnyside, 2016)

* Nova Collective (ex-Haken, BTBAM, Trioscapes, Cynic) - The Further Side (Metal Blade, 2017)...."jazz prog"
* Harvey Mandel (gtr) - Snake Pit (Tompkins Square, 2016)
    * Harvey Mandel (gtr) - Cristo Redentor...Plus Selected Sessions (1968/Raven, 2003)

Albumul Nova Collective este unul dintre acelea la care se spune că, sfidând regulile raționale, rezultatul final depășește suma strict aritmetică a termenilor (membrii trupei), în sensul că muzica oferită e peste așteptări, diferită și superioară stilistic, față de ceea ce cântă, mai simplist, trupele de unde provin, dominant „metalice”. N-au fost rare cazurile în istoria rockului când supergrupurile, chiar formate din celebrități, au eșuat, aici însă din fericire nu e cazul iar după ce-am ascultat și primul album Trioscapes - Separate Realities (2012), am observat asemănări destul de mari cu Nova Collective.
Veteranul chitarist inovator de blues-rock american de 72 ani puțin cunoscut pe la noi, deși a activat în cea mai bună perioadă a trupei Canned Heat (când fusese poreclit „The Snake” din cauza liniilor sale sinuoase la chitară) a ieșit la suprafață anul trecut din/pentru această „Gaură de Șarpe” cu 8 piese originale instrumentale având toate titluri scurte, respectiv primul album larg distribuit după aproape 2 decade (!)...și care de la primele note din deschiderea temei-titlu ne amintește că autorul a cântat la viața lui cu alde Jeff Beck, John Mayall și The Rolling Stone. Am aflat că ar fi apărut un album și mai nou, „Snake Attack” (2017) pe care nu-l știu încă, în schimb vă recomand suplimentar albumul său seminal de debut din 1968, reeditat pe CD cu bonusuri în 2003 și deseori citat ca sursă de influență pentru alții. Observați și „înrudirile” grafice ale coperților celor 2 albume pe care-aș fi putut foarte bine să le includ ca subiecte pe blogul paralel
http://victimofspecialrock.blogspot.ro/

https://www.allaboutjazz.com/harvey-mandel-snake-pit-by-doug-collette.php

De noul album Arto Lindsay: „Cuidado Madame” m-am ocupat în postarea „Arto Lindsay strikes again”, cred că și de ultimul Colin Stetson: „All This I Do For Glory” (Kartel Music Group, 2017), ori doar l-am semnalat. Le-am regăsit pe ambele printre primele 10 în lista din link-ul de mai jos, alături de alte albume diverse și interesante:
http://observer.com/2017/06/best-experimental-albums-so-far-2017/

* Dálava (Aram Bajakian & Julia Ulehla) - The Book of Transfigurations (Songlines, 2017)
* Bearthoven - Trios (Cantaloupe Music, 2017)
* CP Unit (Chris Pitsiokos: sax, Brandon Seabrook: el-gtr, Tim Dahl: el-bass, Weasel Walter: dr) - Before The Heat Death (Clean Feed, 2017)
* Joshua Abrams & Natural Information Society - Simultonality (Eremite, 2017)
* Bill Brovold & Jamie Saft - Serenity Knolls (RareNoise, 2017)
* Crown Larks - Population (Already Dead Tapes + Satellite Records, 2017)
* Mako Sica - Invocation (FeedingTube, 2017)...„postrock”
........
* Mako Sica - Dual Horizon (La Societe Expeditionnaire, 2010)
* Mako Sica - Noise Attic Session 2 (Plustapes, 2009)

Cele mai reușite, după părerea mea, din seria de 7 titluri de mai sus (cele 2 Mako Sika din final fiind mai vechi, pentru completare și aprofundare), sunt noile Crown Larks și Mako Sica dintre care, pentru prima trupă din Chicago de „Ciocârlii încoronate” (traducere aproximativă), s-au folosit în ideea descrierii stilului foarte eclectic, următorii termeni:

https://crownlarks.bandcamp.com/album/population
„experimental art rock drone krautrock maximal minimal no wave noise now wave pain is luvv postpunk psych space Chicago”
„polyrhythmic post punk // eccentric noise lullabies // machine-tooled no wave // free jazz-inflected krautrock” -  PURE CRED
„Crown Larks threw psych-rock, noise music, and free jazz into one pot and stirred until the whole thing combusted.” – Stereogum

https://youtu.be/IWujjtMBOw0
https://youtu.be/VWew1mTSHqk

Muzica acestui nou album Crown Larks e din aceea atât de densă și surprinzătoare încât poți descoperi câte ceva la fiecare reascultare, din nou și din nou...ori nu cumva acesta o fi dezideratul principal, mărturisit sau nu, dorit de orice muzician sau trupă?

* Grand Orchestre du Tricot (Valentin Ceccali / Tricollectif / France) - Atomic Spoutnik (Tricollection, 2017)
* Laurent Coulondre (keybs, organ & p-no) - Gravity Zero (Sound Surveyor Music, 2017)

Când o perioadă mă ocup de mai  multe apariții dintro scenă anume, îmi propun apriori pentru următoarele postări să evit aceeași zonă muzicală, pentru o anumită dispersie a subiectelor și acoperire geografică cât mai echidistantă. Deci nici pomeneală intenția de data asta să focalizez pe ceva din noul jazz francez care-a ocupat mai multe recente postări. Numai că iată, noi și noi apariții de valoare imposibil de ignorat nu mă lasă să-mi respect algoritmul și până la urmă albumele astea primează pe acest blog, trecute și analizate prin filtre personale dar ținând cont și de opinii ale altor melomani și critici ca subiectivismul să fie cât mai mic.
„Sputnik-ul Atomic” este un album-concept ridicat la un nivel următor, compus de bandlider-ul basist și violoncelist Valentin Ceccali, un dublu voiaj imaginar ludic derulat în paralel: pe de o parte o odă a inocenței unui copil și respectiv, distinctă și complementară, fantezia onirică stelară a unui adult evadat dintro realitate sordidă. Totul se derulează în 9 capitole separate arbitrar, dar de fapt întro singură suită cu 2 povestitori principali în care se ciocnesc jazz modern creativ (cum prefer eu să numesc „free jazz/improv”), prog-rock experimental, clasic contemporan și acel stil povestit greu traductibil în românește de-i spune „spoken word”, totul fuzionând întro formă muzicală unică perfect interpretată de 11-tetul Le Grand Orchestre du Tricot sub bagheta autorului și pusă în scenă ca spectacol exact în urmă cu 2 ani (16 & 17 iunie 2015), cu tot arsenalul de proiecții și lumini, la Teatrul din Orléans. O experiență de neuitat, declară criticii și spectatorii, imortalizată audio pe albumul care-a apărut la începutul lui 2017 cu câteva inserturi vizionabile pe YT și Vimeo.
http://www.citizenjazz.com/Grand-Orchestre-du-Tricot.html

#1 Décryptage {ATOMIC SPOUTNIK} // André Robillard
https://www.youtube.com/watch?v=rHCMCED_IjU

#2 Mémoire {ATOMIC SPOUTNIK} // André Robillard
https://www.youtube.com/watch?v=E3lqISvxDJs

#3 Décollage {ATOMIC SPOUTNIK} // André Robillard
https://www.youtube.com/watch?v=Fhh77JMiElA

#4 Remappage {ATOMIC SPOUTNIK} / André Robillard
https://vimeo.com/201972948

LINE-UP:
- André ROBILLARD : textes, voix, guitare
- Robin MERCIER : textes, voix
- Théo CECCALDI : violon, alto, clavier, voix
- Gabriel LEMAIRE : saxophones, clarinette, voix
- Quentin BIARDEAU : saxophones, clavier, voix
- Jean-Brice GODET : clarinettes, dictaphones, voix
- Roberto NEGRO : claviers, guide-chant, effets, voix
- Guillaume AKNINE : guitares, banjo, voix
- Valentin CECCALDI : violoncelle, basse, voix, composition, direction artistique
- Adrien CHENNEBAULT : percussions, objets, voix
- Florian SATCHE : batterie, objets, voix

Imponterabil și flotant, conform titlului „Gravitate Zero”, e și albumul cu doar 2 tipuri de instrumente, clape și tobe, al organistului pianist Laurent Coulondre care face parte dintro generație a unui jazz „decomplexat”, disc distins cu „La Révélation Jazz” în cadrul premiilor Victoires de la Musique. Blogul „republicofjazz” face o asociere -mai mult din punctul de vedere al energiei degajate, cred eu, ținând cont de majorele diferențe- cu muzica spectaculoasă a americanilor Snarky Puppy, remarcându-i și pe toți cei 4 bateriști implicați alături de pianist, separat câte unul sau mai mulți: Martin Wangermée, André Ceccarelli, Yoann Serra și Cyril Atef.

                                                                    Tricollectif / France

Se apropie, apropo de Snarky Puppy, festivalul Gărâna XXI, așa încât o să închei cu 3 noi apariții să le spun așa, „în ton” cu ce se va întâmpla în cele 4 seri de iulie în Valea Lupului, mai toți artiștii de mai jos fiind prezenți cândva acolo sau urmând să sosească. Atenție la cele „7 Secrete” care este adevăratul „cântec de lebădă” al chitaristului american pionier în „fusion” dispărut de pe scena vieții pe 19 februarie curent la 73 ani...și totodată primul material de studio cu reînființata 11th House după 41 ani! Nici bateristul Alphonse Mouzon din formula cu 3 membri originali nu s-a mai putut bucura de acest album finalizat de „comeback”, ne-a părăsit și el înaintea lui Larry Coryell, în ziua de Crăciun din decembrie trecut...

* Larry Coryell's 11th House - Seven Secrets (Savoy Jazz, 2017)
   - Larry Coryell (gtrs); Julian Coryell (gtr): Randy Brecker (trumpet); John Lee (bass); Alphonse Mouzon (drums & Keybs); Dennis Haklar (ac-gtr)

* Arve Henriksen (trumpet / Norway) - Towards Language (Rune Grammofon, 2017)
* (Jack) DeJohnette, (Larry) Grenadier, (John) Medeski & (John) Scofield - Hudson (Motéma Music, 2017)

Trompeta norvegianului Henriksen trecută prin efecte electronice sună, de la piesă la piesă, ca un flaut de bambus, ocarină, balon care pierde aer sau -dacă totuși se apropie de sunetul specific trompetei- ca a unui Miles Davis de pe „Bitches Brew”, dar la o turație mult scăzută. Atmosfera sacră și camerală la care contribuie și „sample-manipulators” Jan Bang și Erik Honoré este când tensionantă ca într-un imaginar film de groază, când calmă cu momente de mare frumusețe, ca de ex. în scurta piesă finală cu fler medieval „Paridae” în care Arve își folosește și vocea, în timp ce trompeta ni-l reamintește de data asta pe Jon Hassell.

„Hudson”, cu triplul sens de titlu de cântec, album și trupă/formulă, e un tribut adus văii care-a găzduit festivalul de la Woodstock din 1969 și creație a 4-tetului stelar american incluzând piese proprii și evergreen-uri Bob Dylan, The Band, Jimi Hendrix și Joni Mitchell. Albumul ar putea fi spicuit de John Scofield în apropiata sa apariție de la Gărâna XXI din iulie, chiar dacă chitaristul vine cu formula mai veche Überjam. Îl dorim și-l așteptăm cândva la Gărâna sau la Timișoara Jazz în iarnă și pe organistul John Medeski.