Iunie 3 (2019): Jazzul „lin” al belgiencei Lynn Cassiers (& co), un miniportret între multe alte noi „reverii”, mai mult sau mai puțin....

....i-am spus jazz „lin” ca să folosesc prenumele vocalistei, poate așa mai ușor de reținut, dar i-aș fi putut spune la fel de bine „fin”, „imprevizibil”, „sofisticat” sau „elaborat”. Până să ajung la subiectul central cu acei artiști/trupe inovative de genul "forward-thinking" sau "boundary-pushing" pe care le caut cel mai mult în „oceanul” noutăților muzicale încercând să le fac cunoscute și pe la noi -de data asta de fapt un nucleu mai mare de artiști belgieni cu „vârful de lance” o vocalistă-, trec rapid cu radarul peste mai multe noi apariții întro primă repriză, a 2-a urmând după miniportretul Lynn Cassiers (& co):

* Avishai Cohen (bass) – Arvoles („Trees”) (Razdaz Recordz, 2019)
....cu Elchin Shirinov (provenit din Azerbaijan): p-no; Noam David (din Israel): drums....+ Björn Samuelsson: trombone & Anders Hagberg: flute. Arco și pizzicato bass-urile liderului sunt la locul lor, flerul general dominant al albumului fiind de jazz clasic în genul Scott LaFaro din era Bill Evans.
* Alex Fournier (bass / Canada) – Triio (Furniture Music, 2019)
....sextet din Toronto la debutul formulei cu chitară, alto saxofon/flaut, trombon, pian „preparat” și secție ritmică.
* Mats Eilertsen (bass) – Reveries and Revelations (Hubro, 2019)
....fac o scurtă „dezvoltare” la discul ăsta, așteptările apriori fiind mari: muzicienii implicați nu s-au întâlnit ci și-au trimis fișiere digitale unii altora adăugând fiecare nou destinatar instrumentul său înregistrat restului, iar basistul titular de 44 ani de la care a plecat ideea și prima „tranșă” digitală, a făcut editarea finală. Metoda e în spiritul inovațiilor I.T. și în trendul globalizării dar dincolo de procedură, se simte că ceva nu s-a închegat și retușat, temele fie ele numite „reverii și revelații” parcă par neterminate, chiar dacă avem aici contribuții de la 3/4 din importantul grup Food (minus saxofonistul Iain Ballamy)....sau poate că în atmosfera asta cinematică de „thriller”, chiar „horror” cu momente Tarkovschy-ene, cu liniile de bas evident în prim-plan, chiar asta s-o fi intenționat, lipsa de finalitate, rămânerea în suspans? Una peste alta, cu toată stima pentru label-ul norvegian cu dominanta ofertei discografice pozitivă, parafrazîndu-l pe amicul Adi Sinescu din Deva, aș pune discul ăsta la categoria „așa nu”...

* David Sánchez (t-sax, barril de bomba, perc & vocal) – Carib (Ropeadope, 2019)
.....cu Lage Lund: gtr; Ricky Rodriguez: el-bass and c-bass; Luis Perdomo: p-no & Fender Rhodes...+ 3 percuționiști suplimentari. Disc bun de jazz, voiajul până în insulele Caraibe -Carib având de-a face, desigur, cu Caribbean-  trecând prin...și fiind filtrat de influențe din zone Afro(beat), Porto Rico și Haiti...totuși o cronică precum cea din link cu „cât de privilegiați suntem (ascultând așa ceva)....” mi se pare exagerat de măgulitoare:
https://latinjazznet.com/reviews/cds/featured-albums/david-sanchez-carib/

* Mike Allen (t-sax) with Peter Washington & Lewis Nash – Just Like Magic (Cellar Live, 2019)
* Charlie Apicella (gtr) & Iron City – Groove Machine (OA2 Records, 2019)
....nimic deosebit...

* Michel Camilo (p-no) – Essence (Resilience Music Alliance, 2019)
* Fabian Almazan Trio – This Land Abounds with Life (Biophilia Records, 2019)
* Nick Sanders Trio – Playtime 2050 (Sunnyside, 2019)
....Am grupat 3 albume pianistice, dominicanul Michel Camilo de 65 ani fiind la cel de-al 25-lea album, cubanezul de origine Fabian Almazan (35) la cel de-al 4-lea și, se zice, „cel mai împlinit”, iar Nick Sanders, fostul elev al lui Jason Moran și protejatul lui Fred Hersch, este la al 3-lea material solo, cu titlul și coperta sugerând cu umor negru un viitor distropic...nu însă și muzical, aspect în care jazzul său cameral reprezintă o bogată varietate de stări, inspirații și abordări nepesimiste.

* Edmar Castañeda & Grégoire Maret – Harp vs. Harp (ACT Music, 2019)
....multe și curioase asemănări între cei 2 muzicieni harfiști/muzicuțiști stabiliți la New York, primul din Columbia, al 2-lea din Elveția, pe care destinul parcă trebuia să-i alăture, prima dată grație lui Marcus Miller care i-a invitat pe amândoi la Monte-Carlo Festival.
* Luca Aquino (tr) – Italian Songbook (ACT Music, 2019)
* V.A. – Jazz at Berlin Philharmonic IX: Pannonica (ACT Music, 2019)
.....cu Iiro Rantala, Dan Berglund, Anton Eger, Angelika Niescier, Ernie Watts, Charenée Wade.

* Ayumi Ishito (sax, Japan) – Midnite Cinema (Self-released, 2019)....„jazz, prog-rock”
* Daniel Cano (tr & flgh, Spain/UK) – Social Music (Blue Asteroid, 2019)
* Liam Noble (p-no, keybs) – The Long Game (Edition, 2019)

....la aceste ultime 3 titluri m-aș fi oprit cu siguranță mai mult, albumul japonezei (printre alții, cu Steve Brickman la clape și Hajime Yoshida la chitară) păstrând ceva din ecourile vechiului grup german Passport a lui Klaus Doldinger....trompetistul spaniol ceva din muzica idolului său Miles Davis, plus citatul aceluiași Miles conținând chiar titlul-statut de „Muzică socială”....în timp ce pianistul Lian Noble „înnobilează” elegant sfertul de veac de implicare a sa în jazzul creativ din UK, acum recidivând în trio cu Tom Herbert: el-bass și Seb Rochford: drums.
Dar nu sunt lăsat să dezvolt mai mult aceste subiecte din cauza jazzului „lin” (până la total distorsionat!) al belgienilor în frunte cu...:
* Lynn Cassiers (voc & electrs / Belgium) – Imaginary Band (Clean Feed, 2018)
....Nu era deloc de bun augur din start încă un titlu adăugat blocului și-așa masiv de albume din catalogul expansiv al casei portugheze -cu o medie, cred, de 4-5 albume noi/lună, la care-s mereu hotărât să pun o sită pentru filtrări cu ochiul plasei tot mai mic (?!)-...deci nu era nici pe departe un element care să mă provoace, ba chiar intenționam să-l neglijez. Cum însă avusesem în trecut și surprize plăcute, unele chiar recent, l-am abordat curios mai ales datorită peisajului coperții (vezi mai jos)...și bine am făcut, căci iată ce-am descoperit:
Sora mai mică și autodidactă a bateristului Steven Cassiers (Dans Dans, Dez Mona) are 35 ani și șansa unei răspândiri și cunoașteri la scară mai largă prin acest al 2-lea ei efort solo Grup imaginar marca Clean Feed, decât după debutul strict belgian din 2013. Cronologic însă trebuie căutat ce-a mai realizat începând de prin 2008-2009, respectiv cu consistenta ei contribuție la discul excelent al lui Josef Dumoulin (creditat la „keybs, gtr, effects & programming”) și a grupului Lidlboj, unde Lynn este trecută prima pe listă -vezi mai jos coperta mărită din spate-, nu cred că numai din politețe, cum poate că s-a întâmplat la octetul Octurn și discul 7 ochi tot în același an. Avea doar 25 ani pe-atunci dar deja i se puteau atașa etichete ca (vocalistă) „inclasificabilă” sau „sculptor creator de peisaje sonore”, cu-atât mai valabile azi când paleta s-a diversificat și sofisticat. Dacă vă sperie atari termeni, nu e o artistă pentru voi și puteți sări peste cele 8-9 titluri care urmează...dar dacă nu, ați putea avea chiar o revelație descoperind și următoarele albume pe care eu le consider unul mai incitant ca altul:
* Jozef Dumoulin & Lidlboj (Belgium) – Trees Are Always Right (Bee Jazz, 2009)

......„Lynn Cassiers: Vocals, Toy, Effects”....

 - Jozef Dumoulin & Lidlboj - Trees Are Always Right - 2009 (Full Album)

https://www.youtube.com/watch?v=bmqoWe6WO8E&index=23&list=LLJmwoKEw8L6RZcBZK4UT1oQ

* Octurn - 7 Eyes (Point of Departure, 2009)

 - Octet condus de saxofonist și pianist, cu „Lynn Cassiers: voc, Bo van der Werf: baritone sax, Nelson Veras: guitare, Jozef Dumoulin: rhodes, Jean Luc Lehr: bass, Chander Sardjoe: drums, Gilbert Nuono: electronics. Music by Bo van der Werf and Jozef Dumoulin”

* Pierre Perchaud (gtr) – Par Quatre Chemins (Gemini Records, 2010)

....„Chant : Lynn Cassiers”, contribuție la 3 piese din 9.

* Lynn Cassiers – The Bird the Fish and the Ball (RatRecords, 2013)
„Sunetele ciudate ale lui Lynn Cassiers produse în buclă și cu mașină de efecte plecând de la voce, jucăriile sau obiectele heteroclite, se constituie într-un univers insolit de „science-fiction”, în timp ce vocea ei frumoasă, cântată, vorbită sau șoptită, spune povești obișnuite despre viață. Conjugarea asta funcționează perfect pentru a produce o muzică originală, bântuitoare, magică” („Discul săptămânii” / Le Soir)

* Oba Loba (Norberto Lobo & João Lobo) – S/T  (Shhpuma/Clean Feed, 2014)
* Oba Loba – Sir Robert Williams (Three:four, 2017)
...."Vocals, Electronics, Wood Block – Lynn Cassiers"....
* Lilly Joel (Lynn Cassiers & Jozef Dumoulin) – What Lies in the Sea (Sub Rosa, 2015)
.....„Lynn Cassiers: Music By, Voice, Effects & Jozef Dumoulin: Music By, Keyboards, Effects”....conform www.discogs.com...iar scurta descriere de pe Amazon zice așa:
„Muzica este simplă, proaspătă și originală - accentul nu cade niciodată pe încercarea de a face parte dintr-un anume gen distinct, ci doar pe recunoașterea cinstită a locului deținut de cei implicați întro lume în continuă schimbare. Există reminiscențe ale muzicii experimentale, jazz, rock, electro, pop, muzică tradițională și muzică clasică contemporană, ceea ce este absolut normal considerând cine este implicat aici.”
- Lilly Joel full live set Liège 04.29.2016:
https://www.youtube.com/watch?time_continue=1982&v=6ajZCcdGsU4

* Tape Cuts Tape, cu contribuții pe toate cele 3 albume, Pagan Recorder (2010), Black Mold (2013) și Lost Footage (2015)........„Electronic, Rock, Alternative Rock, Krautrock, Avantgarde, Art Rock, Psychedelic Rock, Experimental” (discogs.com)
 - Tape Cuts Tape - 'Scales in Orange and Grey' - official video:
https://www.youtube.com/watch?time_continue=22&v=MOQY7FCCGDw
- Rudy Trouvé: guitare, keys, voice
- Lynn Cassiers: voice, fx, objects and keys
- Eric Thielemans: drums, toys, piano, voice

Oba Loba și Tape Cuts Tape trebuie spus că nu sunt proiecte de jazz propriu-zis -sau la care cu acest gen/cuvânt să poată începe înșiruirea descriptivă-, dar ce mai este azi stilistic „curat”, în noianul tot mai amalgamat și eclectic?

* Alexandra Grimal – Nāga -2 CD- (Ovni Records, 2019)
....Transpunere muzicală de mare calibru și cu o distribuție selectă a legendei despre creatura mistică hindusă care păstrează comorile pământului sau elixirul nemuririi în Cambodgia antică.
   - Alexandra Grimal: tenor, soprano, sopranino saxophone, voice, text
   - Lynn Cassiers: voice, live electronics, texts
   - Marc Ducret: electric, soprano guitar, voice
   - Nelson Veras: guitar
   - Jozef Dumoulin: Fender Rhodes and live electronics
   - Benoît Delbecq: piano
   - Stéphane Galland: drums
https://www.francemusique.fr/jazz/jazz-bonus-naga-alexandra-grimal-70533

Aș mai adăuga dintre colaborări pe cea cu britanicii de la Arkala (Benjamin PD Kane & Thomas Seminar Ford), albumul Eksoh (2015) rămas se pare singular și ascultabil aici:
http://arkala.bandcamp.com

                   Sir Robert Williams












Fană a norvegiencei Sidsel Endresen și măgulitor comparată undeva de un critic cu Pascal Comelade, Lynn Cassiers a mai adunat în escapadele sale din Franța colaborări cu chitaristul Pierre Perchaud și cu Leon Parker, practicantul ingenios al tehnicii de „vocal body rhythm”...."Le jazz ne doit pas de revenir en arrière, le jazz est fait pour aller de l’avant = jazzul nu trebuie să se întoarcă, jazzul este făcut să meargă înainte" spunea unul dintre aceștia, ceea ce mi se pare o idee, un țel artistic cu putere de dicton de mare importanță și profunzime.
 - Lynn Cassiers en La Jazz Cava de Vic (2014):
https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=kLScH53XPFY

Pentru că am atins subiectele în ce-o privește pe Lynn Cassiers, fără pretenția de a le fi epuizat (pe site-ul personal mai găsiți și alte colaborări), îl am în vedere și pe fratele ei, probabil într-un viitor episod dedicat sau incluzând episoadele Dans Dans și Dez Mona, respectiv pe chitaristul Pierre Perchaud, activ într-un nucleu prolific de tineri jazzmen-i francezi. Ar mai fi și percuționistul Leon Parker al cărui jazz, cel puțin cel din anii '90 de pe 3-4 albume (2 scoase la majora companie Columbia Records), mi se pare că pășește bine apăsat pe urmele iluștrilor Weather Report.

* Badge Époque Ensemble (Canada) – S/T -live- (Badge Époque, 2019)....."funk / soul, jazz, rock"
....debutul formulei cu liderul Max “Slim Twig” Turnbull (clav, el-p-no) și grupul acompaniator al proiectului U.S. Girls...
* The Cosmic Range (Canada) – The Gratitude Principle (Idee Fixe Records, 2019)
....Înrudiri cu albumul anterior: colectivul „intergalactic” a lui Matthew “Doc” Dunn (muzician-personaj interesant din Toronto), cu aceiași Max “Slim Twig” Turnbull + trupa lui U.S. Girls (a.k.a. Meghan Remy) de pe In a Poem Unlimited, urmând debutului New Latitudes (2016)....„o expresie pură a jazzului liber lisergic și a unui funk mutant....cu momente între conceptualismul texturat a lui Kamasi Washington, era „fusion” Miles Davis, „psychedelia” lui Sun Ra și Afrobeat-ul de pionierat al lui Fela Kuti”. 
Atractiv mix pentru Principiul gratitudinii, nu-i așa?

* Moutin Factory Quintet (France) – Mythical River (Laborie Jazz, 2019)
...Impresii de călătorie ale cuplului fraților François (bass) & Louis (dr) Moutin, după un voiaj de 2 săptămâni cu vaporul pe râul Mississippi, după întoarcerera la Paris....

....Ecouri de la recentul Moers Festival:
* Scatter The Atoms That Remain – Exultation (Dot Time Records, 2019)
....„Spiritul 4-tetului „clasic” a lui John Coltrane e atins de acest album de debut al formulei condusă de bateristul Franklin Kiermyer alături de Jovan Alexandre (t & s-saxes), Davis Whitfield (p-no) & Otto Gardner (bass)”
Interesant muzician acest Franklin, născut la Montréal, mutat de tânăr la New York și care trăiește în prezent în Norvegia cu familia aproape de Cercul Polar la Tromsø. Adept al învățăturilor budiste care l-au și inspirat să-și numească trupa așa, Kiermyer face mereu călătorii spre NYC la propriul său studio Greenpoint unde a și fost înregistrat albumul.
https://www.allaboutjazz.com/moers-festival-interviews-scatter-the-atoms-that-remain-franklin-kiermyer-by-martin-longley.php?pg=1

În același spirit, la Moers Festival a mai cântat și alto & soprano saxofonista germancă de 49 ani următoare, revenind aici ca lider după 11 ani, cea care spunea cu oarecare cochetărie despre sine, adaptând la genul feminin: „sunt un (John) Coltrane deteriorat”...Ea se află în actualitate cu albumele:
* Angelika Niescier, Christopher Tordini, Gerald Cleaver, feat. Jonathan Finlayson – New York Trio (Intakt, 2019)
* Angelika Niescier, Christopher Tordini & Tyshawn Sorey – The Berlin Concert (Intakt, 2018)

A.N. apare și pe tributul recent adus baronesei jazzului, (Panno)Nica de Koenigswarter, născută Rothschild (1913-1988), respectiv concertul ținut pe 6 februarie 2019 și patronat de Siggi Loch la 30 ani de la dispariția nobilei binefăcătoare, albumul deja amintit mai sus în seria nouă de 3 albume de la ACT Music, al 9-lea episod din Jazz at Berlin Philharmonic IX: Pannonica.

* Kouma (France) – Aibophobia -LP- (Dur et Doux, 2019)....„jazz prog/art-rock”
....Ediție limitată de numai 300 bucăți LP-uri la albumul trioului francez condus de Romain Dugelay (b-sax & keybs) și care ne poartă într-un voiaj tur-retur pe albumul conținând temele adecvat numite astfel: „Aller” și „Retour”.

* Brandt Brauer Frick – Echo (Because Music, 2019)

„Nu jazz” electronic și foarte dinamic cu 3 „sintetizator-iști” și câțiva invitați (la trombon, vioară și voce), un jazz care lasă loc nu doar de „ecou” ci te și reinvită la ascultare!

* Bruford & Borstlap – Sheer Reckless Abandon -3 CD- (rec. 2002-2007, rel. Summerfold, 2019)

Set de 3 albume, 2 (aparent) de studio & unul „live” pe această compilație pe care fanii unui Bill Bruford aflat mereu la înălțime pot descoperi un talentat pianist/claviaturist olandez, rezultatul celor 17 întâlniri pe care cei 2 le-au avut în intervalul 2002-2007. Ziceam „aparent” de studio, doar ca formă de editare...pentru că de fapt sursa celor 2 albume Every Step a Dance, Every Word a Song, respectiv In Two Minds, sunt tot concertele la care s-au adăugat și compoziții interpretate în culise și de la care s-au șters aplauzele. S-a pornit de la ideea unui producător de radio și organizator de evenimente la Nijmegen Music-Meeting Festival în 2002, de a cupla muzicieni valoroși care nu s-au intersectat „live” niciodată înainte, ca să se vadă astfel, fără prea multe preparative, ce va ieși?...Ar fi o idee poate și pentru omologii din România unde, deși festivalurile s-au înmulțit, se observă din păcate o uniformizare a ofertei artiștilor în defavoarea diversității, în sensul că unii muzicieni care-au fost tot revin, mereu cam aceiași și asemănători stilistic...în defavoarea multor altora care n-au fost niciodată, dar de care auzim că ajung pe la vecini, prin Serbia, Ungaria sau Rusia...de unde și deficitul de public, numeric și mai divers calitativ, la orice nivel -mari orașe, regiuni, țară-, chiar în condiția unanim acceptată că „jazzul e un gen muzical de nișă”...


Câteva restanțe/recomandări, cu mulțumiri celor care mi le-au făcut:

* ChuffDRONE (Austria) – Chuffdrone (JazzWerkstatt, 2015)

* Angles 9 – In Our Midst (Clean Feed, 2013)
* Dan Berglund's Tonbruket – S/T (ACT Music, 2010)
* Time Is A Mountain (Sweden) – S/T -LP- (Häpna, 2013)
* ICP Tentet – Tetterettet (ICP 020, 1977)