Ganesh Anandan & John Gzowski: "Shruti Project" (Ambiances Magnétiques, 2007)

La acest album am ajuns datorită postării lui Adrian Găvruș via YouTube/Facebook a unei piese interesante cu trupa canadiano-indiană Tasa, ”Rudra”. Apoi -coincidență, tot din Satu-Mare de la un concitadin de-al lui Adrian, vechiul meu amic și colecționar înrăit Horațiu Cădariu- am obținut în digital și albumul integral al instrumentalei ”Rudra” -care piesă făcea trimitere spre sound-urile Oregon și Mahavishnu Orchestra- e vorba de ”Soma” (2007), alături de un alt material anterior, ”Urban Turban” (2005). Mici, dar mai degrabă MARI dezamăgiri am avut cu aceste 2 albume, prea ades cu senzația de ”deja vu”, prea tradiționale pentru exigențele mele actuale (”World” și...cam atât), cu parcă prea mult vocal, urmând cumva muzical linia clasicului grup interetnic Shakti (John McLaughlin & indienii)...doar că, încercând o paralelă vizuală, tușeele aparând la Tasa mai palide, ca o copie cu o hârtie indigo uzată. 
Apelez prea rar la site-urile muzicienilor/trupelor (ușor suspectabile de subiectivism) dar de data asta alte surse părându-mi superficiale am făcut-o, aflând astfel despre chitaristul John Gzowski...iar pentru că de multe ori atunci când am avut dezamăgiri cu muzica unor trupe s-a mai întâmplat să găsesc compensații în proiecte paralele sau albume solo ale membrilor, am căutat în aceste direcții și de data asta, ajungând doamnelor și domnilor la un album magistral, mult peste valoarea celor două cu Tasa și a priori recomandat prin însăși label-ul canadian la care-a apărut, Ambiances Magnétiques a lui René Lussier (de unde provin multe delicii sonore descoperite de mine prin anii '80-'90, unele împărtășite cu amicii melomani/audiofili/colecționari din grupul JADD):
Ganesh Anandan & John Gzowski: "Shruti Project" (Ambiances Magnétiques, 2007)...este proiectul care m-a lăsat cu ”răsuflarea tăiată” întro concentrare și atenție permanentă pe toată durata de circa 75 minute:

”Muzică microtonală” ar fi descrierea scurtissimă, pornind de la titlul ”shruti” care în sanskrită înseamnă înălțime și interval, respectiv cele mai mici intervaluri dintre vârfuri sau spații dintre note care pot fi auzite...Un mixaj de muzică indiană Gamaka, tradițională indoneziană și clasic contemporană vestică, ar fi descrierea ceva mai nuanțată: cei doi artizani empatizează în acest areal încă din 1996 când s-au întâlnit prima dată la The Music Gallery în Toronto întrun grup numit Critical Band de muzică ”carnatică” indiană...a cărei gamă are 22 ”shrutis”-uri -intervale împărțite inegal întro octavă- dar ei folosesc în plus și alte tipuri de acorduri.

Ganesh e cel cu instrumentele melodice percusive făcute de el însuși, Shruti Stick-ul electric cu 12 coarde și diverse métallophones, alături de tradiționalele indiene kanjira, tincan și moorching, plus autorul-interpret al vocalizelor în mai multe dialecte indiene...în timp ce ”sound designer”-ul, compozitorul, muzicianul și fabricantul de instrumente John Gzowski -care a cântat la oud și chitare la festivaluri de jazz și folk, singur sau cu grupul, un repertoriu bazat în principal pe compozițiile clasicului Harry Partch- e înconjurat și el de un arsenal întreg de instrumente și ustensile inventate, chitara model ”Harry Partch”, cea microtonală cu 19 tonuri, electric Dowel, ukelin și bells (”clopote”). Muzicienii înțeleg și adaptează improvizația în contextul muzicii indiene și a celei moderne occidentale, iar instrumentele-unicat le permit fluență, treceri lejere, schimbări-surpriză și o mare varietate și bogăție de texturi, ritmuri, melodii și acorduri.  
”Noi sunete, noi culori...un foarte interesant miting est-vest sub parametrii microtonalității” se scria întro cronică de limbă engleză, pe lângă alte câteva recenzii favorabile de care am dat căutând diverse surse, în franceză (”ce disque est un chef-d’oeuvre (?)...inouï et déroutant...À découvrir” /SOCAN, Paroles & Musique/Canada), italiană (revista Blow Up), germană sau din țările de jos.

Recomandări, referințe:

http://en.wikipedia.org/wiki/Harry_Partch

* Ganesh Anandan, Malcolm Goldstein, Rainer Wiens: ”Speaking in Tongues (2003)
* Ganesh Anandan & Hans Reichel: ”Self Made” (2009)

”Paradisul (scandinav) pe jumătate finalizat” al Sinikkăi Langeland...& ”Mobilizarea generală” franceză din 1978

** Sinikka Langeland: "The Half-Finished Heaven" (ECM, 2015) 
Jumătate finlandeză, jumătate norvegiancă, Sinikka nu umblă cu jumătăți de măsură când e vorba de interpretarea la kantele, o harpă tradițională finlandeză de masă poziționată orizontal și care a ajutat-o să-și expandeze repertoriul folk spre zona cântecelor medievale, religioase, a incantațiilor și a muzicii vechi și sacre din Finlanda și din regiunea Karelia (”http://en.wikipedia.org/wiki/Karelia”). 
Și o face tot mai bine și pentru a 4-a oară sub contract la casa ECM pe acest nou album, fără a-i neglija și vocea serafică amintind-o atât de bine pe Agnes Buen Garnås, cea pusă în valoare de colaborările cu Jan Garbarek din anii '90.

Sinikka nu îl mai are alături pe trompetistul Arve Henriksen ca pe anteriorul ”The Land That Is Not” (ECM, 2011), dar saxofonistul Trygve Seim a rămas la datorie, aici împreună cu violonistul Lars Anders Tomter și percuționistul Markku Ounaskari. Partea vocală feminină e mai discretă acum, dar în rest tonul și tonusul e liniștitor, pastoral, nostalgic, aerisit, acustic, cizelat, înălțător...și las lista deschisă, poate mai adaugă cineva la epitetele și stările etalate și induse care cumulate conlucrează la standardul înalt de savoare și până la urmă cred eu și de valoare a acestui album. Multe s-ar mai putea spune și potrivi la muzica asta cu excepția lui...”half-finished” din titlu, care induce falsa impresie a ceva încă nefinalizat...

** V.A.: "Mobilisation Generale: Protest and Spirit Jazz from France 1970-1976" -2 LP- (1978)
Un album atât de vechi printre noutățile dominante de pe acest blog ar putea surprinde pe cineva, dar după ce voi încerca să vă enumăr cu cât de multe elemente muzicale și de mesaj e ”încărcată” această compilație de Various Artists de circa 75 minute, iar în lumina ultimelor evenimente din Hexagon ce multe valențe de actualitate i se mai adaugă în 2015...ar rezulta poate chiar ca logică alegerea mea pentru a ”desfășura” această ”mobilizare generală” de polemici și declamații pe muzică World, Afro Beat & Tribal, Spiritual, Space, Free & Chicago’s Voodoo Jazz, Psychedelic, Spoken Word, Chanson...
Vehemența protestelor contra stagiului militar obligatoriu, a ultimilor hipioți sufocați de Punk și Disco, a culturii alternative contra ”Establishment”-ului, a ruralului versus urban, a fermierului tradițional contra uzinelor de chimicale...luptele contra războiului din Vietnam, apoi din Corea...contra pedepsei cu moartea, a discriminării femeilor, comunităților Gay și imigranților, dincolo de toate diferențele și diferendele religioase... sau aerul de cultură ”underground” adus noilor generații în Franța de publicații ca Actuel, Libération, Charlie Hebdo, Rock & Folk...sunt acestea toate transpuse muzical aici la casa de discuri Saravah, oricum aflată în 1978 de peste 20 de ani în avangarda a ceea ce atunci încă nu era definită ca ”World Music”. 
”Sunt un sălbatic”, ”Din Orient până la Orion”, jocul subtil de cuvinte ”Athée ou A té”, ”Strigătul” sau psihedelicul ”Mișcarea anarho-eroică a veselilor utopiști nebuloși” (parcă extras din discografia lui Daevid Allen/Gong!) sunt titluri elocvente pentru tensiunile și multitudinea de stări de pe un album simultan pastoral, spațial și tribal.     

01. Alfred Panou & Art Ensemble Of Chicago - Je suis un sauvage - 1970 
02. Areski & Brigitte Fontaine - C'est normal - 1973 
03. Atarpop 73 & Le Collectif du Temps des Cerises - Attention... L'Armée - 1973 
04. RK Nagati - De l'Orient à l'Orion - 197? 
05. Frédéric Rufin & Raphaël Lecomte & Capucine - Les Eléphants - 197? 
06. François Tusques & Le Collectif du Temps des Cerises - Nous allons vous conter ... - 1973 
07. Mahjun (Mouvement Anarcho Héroïque des Joyeux Utopistes Nébuleux) - Nous Ouvrirons Les Casernes - 1973 
08. Full Moon Ensemble - Samba Miaou - 1971 
09. Baroque Jazz Trio - Orientasie - 1970 
10. Michel Roques - Le Cri - 1972 
11. Chêne Noir - Hey ! - 1976 
12. Béatrice Arnac - Athée ou A té - 1973 

Olivia Pedroli & Avishai Cohen...Avishai basistul, nu trompetistul

Cu și despre...Olivia Pedroli

Fanilor folkului elaborat în ton cu clasicele Laura Nyro și Judee Sill sau cu continuatoarea lor Linda Perhacs le recomand ultima mea descoperire din acest areal găsită săptămâna aceasta sub eticheta ”Switzerland Neoclassical Folk”: Olivia Pedroli. Elvețiană din treimea italiană pare a fi însă doar originea și rezidența cant-autoarei...pentru că în rest în ceea ce privește cel puțin ultimele 2 albume ”The Dan” (10'10, 2010) și ”A Thin Line” (10'10, 2015) e vorba de căutarea atingerii unor orizonturi stilistice noi estompând delimitările dintre clasic, folk și pop-rock experimental...localizarea geografică -dacă ar trebui făcută obligatoriu- fiind undeva în spațiul nordic anglo-saxon sau scandinav. Și într-adevăr, tot acest dificil și exigent demers artistic a fost girat pentru transpunerea muzicală de o echipă islandeză cu experiență condusă de producătorul Valgeir Sigurðsson (care a lucrat cu Björk, CocoRosie, Bonnie ”Prince” Billy, Feist, etc) pe cele 2 albume înregistrate la Reykjavik. ”Linia subțire” -noul album- este un cumul de trăiri personale ale Oliviei dar în care oricine se poate regăsi: metafora dualitățiilor și contradicțiilor noastre, firul subțire dintre dubiu și certitudine, intersecția fină, poate imperceptibilă, între claritate și nedefinit. Aranjamentele filigranate combină fluent fără monotonie și suficient de imprevizibil voci, corzi, pian, texturi electronice și instrumente de suflat pentru a explora toată această gamă de emoții și stări contrastante etalată în textele pieselor cu titluri simple: ”Oriunde”, ”Păsări”, ”Partea cealaltă”, ”Șansă”, ”Acolo unde se începe”, ”Fără glas”, ”Probă”, ”Fuga”, ”Sfetnic”, ”Tăcere”, ”Păsări de sticlă”.
”A Thin Line”, un album numit de un critic francez ”somptuos și sinuos, cu momente de gravitate și grație”.
Atenție, pe Internet este de găsit și sub titlul greșit ”A Thin Life”.

"https://www.youtube.com/embed/S_byPFDbwMI"

Olivia Pedroli, "This is where it starts" (Official Music Video)

Olivia Pedroli, "This is where it starts" from album "A Thin Line" Directed by Bastien Genoux, Detours Films (http://www.detours...

youtube.com

Albumul ăsta a ajuns la mine deodată cu anunțul apărut pe ”Home” despre un ”Israeli Project”, videoclip-reclamă a unui festival al ciocolatei în ”Shokoland” de ziua Sf. Valentin la Tel Aviv...cum vă imaginați, cu arsenalul specific: bomboane, torturi și trufe atrăgătoare de tot felul. Era și un fond muzical acolo, dar eu l-am înlocuit cu nou-nouțul Avishai Cohen Trio: ”From Darkness” (RAZDAZ, 2015). Contrar titlului, un nou album al basistului Avishai -care deja a concertat deja de câteva ori pe la noi, prima oară adus de Marius Giura la Timișoara Jazz Festival- nu vine în Ro tocmai ”din întuneric” (în sensul de ”necunoscut”, ”obscuritate”) muzica și mai ales prestația sa ”live” fiind mult mai cunoscută fanilor de jazz decât în cazul altor muzicieni. Aș zice că pentru respectivul grup fidel de fani deja existent, e de așteptat ca orice nou material semnat de Avishai, cel puțin să confirme sau chiar să depășească predicțiile. A-l numi simplu și sec un album ”tipic”, așa la prima audiție, l-aș banaliza..aș prefera dacă ar fi să aleg un singur epitet și pentru că n-am avut deloc senzația de ”deja-vu”, acela de ”proaspăt”. Durata totală de 41 min. și ceva e obișnuită la albumele basistului și nu m-au deranjat defel nici piesele ”cam prea scurte” (cum spunea un critic): atât au vrut să ”spună”, atât au ”spus” cei 3 în cele într-adevăr 7 (din 11) teme de sub 4 minute. E mult mai bine așa decât reversul prelungirii până la monotonie și plictis a unor piese, practicat de mulți alții parcă doar pentru a atinge media statistică obișnuită de 7-8 minute din jazzul contemporan, mai ales în idiomul post-bop. Cea mai lungă, ”Ballad for an Unborn” e plasată undeva la mijlocul albumului pe care alchimia bas/pian/tobe & perc. e cizelată până la străluciri de cristal, pe linia performanței de pe anteriorul Avishai Cohen & Nitai Hershkovits: ”Duende” (2012)...și e de urmărit în continuare evoluția tânărului pianist Nitai și separat, pe un traseu pe care-l prevăd cel puțin comparabil cu al lui Shai Maestro (Trio). 10 piese sunt ale lui Avishai, doar ultima ”Smile” nu, aceasta fiind semnată, printre alții, de...Charlie Chaplin (!)
Pe coperta interioară apare această confesiune de credință: ”Cele mai prețioase momente din viață pentru mine când compun muzica și atunci când muzicieni strălucitori ca Nitai și Daniel (Dor) o interpretează, devin mai mari decât viața însăși. Vreau să le mulțumesc ambilor pentru că au dus muzica atât de departe și ”dincolo”. - Avishai Cohen

Cu ”dedicație” lui Justin (Kauflin, nu Bieber !!) și lui Pascal Comelade et/& Les/The Limiñanas...

** Are și jazzul un Justin!

Noul tânăr pianist american în mare vogă ”young prodigy!” este Justin Kauflin (28 ani), cu albumul ”Dedication” (Jazz Village, 2015) lansat în ianuarie și produs de celebrul Quincy Jones. Include 12 compoziții acest nou album, toate originale întrun idiom post-bop bine balansat și în care se regăsesc influențe ale pianiștilor marcanți pe care i-a asimilat și de la care a preluat din calități, componistic și interpretativ: Bill Evans (modelul său primar de vârsta de 14 ani!), Bud Powell, Dave Brubeck și Herbie Hancock...Dar adevărata ”dedicație” a albumului, cum îi spune și titlul, îl are ca adresant pe mentorul său legendarul trompetist de 94 ani Clark Terry, nimeni altul decât primul muzician care a introdus flugelhornul în jazz. Clark îl consideră un adevărat prieten pe Justin chiar dacă între ei este o diferență de vârstă ca de la bunic la nepot, legătura celor doi fiind și subiectul documentarului ”Keep On Keepin' On”, deja premiat la câteva festivaluri de film. Noul album ”Dedication” este totodată privit prin comparație și un progres evident de la debutul său autoprodus din 2010 -”Introducing Justin Kauflin”- care etala doar 3 piese proprii, restul fiind standarde și teme tradiționale. 

Componența de pe primul album s-a păstrat cu singurele excepții înlocuiriea basistului cu Chris Smith și lipsa saxofonului alto mânuit de Tim Green: 

Justin Kauflin - pianod
Billy Williams - drums
Phil Kuehn - bass
Etan Haziza - nylon guitar

** Cu peste 25 albume lansate în 40 ani de carieră și 60 biologici pe care-i va împlini în luna iunie, Pascal (Paul Vincent) Comelade rămâne din păcate încă mult prea puțin cunoscut în Ro, chiar printre așa-zișii ”connoisseurs”...Muzica sa electronică experimental-minimalistă interpretată în principal la ”toy-piano”/pianul-jucărie are însă acum o șansă mai mare să intre în grațiile melomanilor și de pe la noi datorită noului album realizat în colaborare cu doi muzicieni originari și ei din sudul Franței din același oraș Perpignan, nu departe de Montpellier, zona Pirineilor Orientali: e vorba de duoul de ”garage pop-rock” numit de unele reviste ”al momentului”, perechea Marie & Lionel Limiñana care activează din 2010 ca The/Les Limiñanas și care au devenit foarte populari și cunoscuți și peste ocean prin albumele, EP-urile și singles-urile scoase la casa Trouble in Mind din Chicago. Materiale pe care reactivează atmosfera psihedelică a anilor '60 întro muzică cu fler ”vintage” în care mai adaugă în melanj ecouri MC5 și Velvet Underground, ”yé-yé sound”, ”ultra-hip French pop” inspirat de Serge Gainsbourg dar și de Beck sau Stereolab.
* Noul album Pascal Comelade et Les Limiñanas:"Traité de Guitares Triolectiques (à l'Usage des Portugaises Ensablées)" (2015) are coperta realizată de însuși Pascal ca omagiu adus piesei ”Louie Louie” ce include ceea ce el consideră a fi ”cel mai frumos riff din istorie”. Un titlu de album văzut fără nici un dubiu ”al anului, ”...un disc detonant și plin de spontaneitate, de împărțit între amici”:

http://www.hop-blog.fr/pascal-comelade-et-les-liminanas-tr…/

Aș recomanda ”degustarea” noului album cel puțin în pereche cu albumul solo Pascal Comelade: ”El Pianista Del Antifaz” (2013) care, pe lângă faptul că-l definește foarte bine -”pianistul antifazei”- este și recent și îl ”fixează” stilistic, mai ales pentru cei care nu-i cunosc muzica. Pentru întreaga sa carieră și discografie P.C. (ce inițiale familiare are, nu-i așa?) merită la 60 de ani un portret separat mai amplu pe care mi-l propun chiar în iunie cu ocazia rotundei aniversări. Eventual completat de unul dedicat unui alt merituos la fel de neglijat de mass media și de cercurile muzicale de la noi, vechiului său partener multi-instrumentistul și inventatorul Pierre Bastien (62 ani)...vezi de ex. albumul: 

Pierre Bastien, Pascal Comelade, Jac Berrocal & Jaki Liebezeit: ”Oblique Sessions” (1997).

Adrian Belew, Mick Karn & Silverman: Muzică pentru 3 ”Pictures at an Exhibition”

** Pe moment la finele acestui ianuarie 2015, chiar azi vineri 30, Andrian Belew își anunța de dimineață fanii pe Facebook că e bolnav țintuit la pat în Italia. Nimic grav, se pare doar extenuare după un concert și datorită perioadei stresante din ultimele luni cu continuarea proiectelor personale Side 1-4 (”and counting”!), ”E” cu Adrian Belew Power Trio & Metropole Orchestra, reunirea King Crimson cu boss-ul fondator Robert Fripp și formula lărgită...plus grijile pregătirii lui FLUX, un nou proiect și concept personal la care ține foarte mult și legat de care solicită ajutorul fanilor, dar despre care dezvăluie deocamdată foarte puțin...Azi spera că va putea să mai scrie despre FLUX adăugând noile idei care-i vin acolo pe tărâm italian, ieri indica  pe pagina sa de profil un link cu un interviu ”Music no one can hear” din martie 2013: un mini-story al carierei acolo, cu multe elemente dezvăluite din actul de creație, compoziție și producție și cum vede el legătura dintre sunet, spațiu și compoziție ”asemănător puțin cu jocul Lego”. La final legat de poziția față de diferențele culturale, Belew spunea: ”...să nu uităm că muzica are propriul ei limbaj care poate fi înțeles și apreciat azi de oricine, oriunde. Asta este minunata ei frumusețe interioară”. Întregul interviu, alături de care puteți viziona și 2 videoclipuri de la începuturile carierei sale cu trupa The Bears, aici:

http://www.15questions.net/interview/fifteen-questions-adrian-belew/page-1/

Amintind în interviu de primul său album solo ”Lone Rhino” (1981) cu rinocerul acolo în prim-plan, animal sugerat cu efecte ingenioase pe chitară și care iniția o serie Zoo mai mare (vor urma, incluzând și creațiile cu King Crimson, elefantul, dinozaurul, diverse păsări, etc), nu puteam să nu-mi amintesc de un album de-al său cu totul aparte, preferatul meu de până acum, un concept inspirat din picturi celebre: ”Desire Caught By The Tail” (1986). De fapt ceea ce a declanșat această postare este albumul recent despre care veți putea citi la final, acum facem un insert cu ceea ce eu consider că sunt 2 ”perle” discografice...ante-decembriste 1989, mai puțin cunoscute și/sau uitate...și ambele având ca puncte de plecare tablouri.

Pablo Picasso -genialul pictor cubist- este inspiratorul cu titlul în original al piesei sale de teatru ”Le Désir attrapé par la queue”/Dorința prinsă de coadă”, câteva tablouri de-ale sale nu mai puțin celebre dând titlurile unor piese 100% instrumentale de pe cel mai experimental și totodată cel mai...vizual album solo Adrian Belew:

O1."Tango Zebra" – 7:30
O2. "Laughing Man" – 5:28
O3. "The Gypsy Zurna" – 3:03
O4. "Portrait of Margaret" – 4:00
O5. "Beach Creatures Dancing Like Cranes" – 3:28
O6. "At the Seaside Café" – 1:50
O7. "Guernica" – 2:00
O8. ""Z"" – 5:40

Adrian Belew – guitar, guitar synthesizer, percussion, producer, liner notes
Margaret Belew – paintings

Ca să asimilați muzica aceasta mai abstractă dacă nu chiar ermetică, soluția e simplă: faceți ce a făcut Belew pentru a o compune, ascultați-o privind respectivele picturi timp de circa 4 minute în medie fiecare, 8 piese relativ scurte ale unui album indescriptibil mult dincolo de pop și rock, cu chitara-sintetizator în prim-plan și despre care un fan bine puncta cu observația că acesta este albumul care dovedește cel mai bine de ce artiști cu-adevărat creativi ca Zappa, Eno, Fripp și Laurie Anderson l-au angajat pe A. B. pentru colaborări și proiecte împreună.

** Albumul următor vine dintrun set impresionant post-Japan al membrilor fostului grup de ”art-pop/new-wave” britanic, de la regretatul basist Mick Karn (1958-2011). Legătura cu arta plastică e dată de ”Somnul rațiunii naște monștrii” a lui Goya care l-a inspirat pe autor pentru titlul albumului pe care basistul e ajutat de foștii colegi David Sylvian si Steve Jansen. Una dintre cele mai anapoda recenzii am găsit-o pe AllMusic (Guide) care indică drept memorabile doar cele 2 piese de și cu Sylvian la voce. Eu sunt de părerea exact contrară: prin comparație cu ce scotea Sylvian în acea perioadă -mai ales pe al său ”Secrets Of The Beehive” tot din 1987- piesele astea nu au nimic aparte...în schimb ceea ce face valoros albumul sunt temele instrumentale, deschiderea simfonică ”First Impression”, ”tribala” ”Language Of Ritual”, misterioasa ”Land”, sincopata ”The Three Fates”, tema-titlu în care se dezvoltă magistral împletite câteva ”layers”/strate...și finalul coral de un dramatism și măreție aidoma ”Jerusalemul-ui lui Keith Emerson sau temei principale a lui Vangelis din ”1492: Conquest of Paradise”. Finalul-concluzie ”Answer” este într-adevăr ”răspunsul” logic și închiderea de tip buclă la debutul lui ”First Impression”. Din fericire, toate cele 3 climax-uri au reprezentare via YouTube:













Mick Karn pe acest superb album este creditat la:
Accordion, Arranger, Bass, Clarinet, Clarinet (Bass), Composer, Dida, Drums, Flute, Illustrations, Keyboards, Percussion, Producer, Sax (Alto), Sax (Soprano), Sax (Tenor), Vocals (Background).

** Silverman (alias violonistul electric de concert Tracy Silverman) ne poartă între stări contrare pe ”Between the Kiss and the Chaos” (Delos, 2014), parcă nu doar ”între sărut și haos” ci și între Paradis și Infern, Agonie și Extaz, Sublim și Ridicol....încercând să evoce în prima parte ceea ce a simțit autorul privindu-l pe ”David” sculptura lui Michelangelo și respectiv, tablourile nu mai puțin celebre: ”Dansul” lui Matisse, ”Red Poppy/Macul roșu” -floarea uriașă a Georgiei O’Keefe-, ”Noaptea înstelată” a lui Van Gogh și ”Guernica” lui Picasso, ultima inspirând o piesă desfășurată pe o durată de peste 13 minute proporțională cu mărimea, la propriu și la figurat, a picturii, dar în flagrant contrast cu versiunea lui Adrian Belew, a 2-a cea mai scurtă (!?) dintre piese pe albumul său mai înainte comentat. Se aliază cu brio acestui demers The Calder Quartet:
Benjamin Jacobson, violin
Andrew Bulbrook, violin
Jonathan Moerschel, viola
Eric Byers, cello

”Between the Kiss and the Chaos”:
I. Michelangelo: David
II. Matisse: La Danse
III. O’Keefe: Red Poppy
IV: Van Gogh: The Starry Night
V. Picasso: Guernica
În partea a 2-a a albumului ”Axe și Orbite” , ”for solo electric violin and loop pedals” Tracy rămâne singur cu vioara sa electrică și efectele multiple pe pedale, dar cu greu ne putem imagina că e un singur om acolo....în plus e la fel de inspirat și componistic, chiar dacă această secțiune nu mai include titluri tot așa celebre :
”Axis and Orbits”:
I. Axis and Orbits
II. Camshaft
III. Sacred Geometry
IV. Mojo Perpetuo

Un expozeu al corzilor în arealul stilistic ”chamber jazz/new music”, nimic mai mult, nimic mai puțin...dar este un adevărat REGAL, profund și cerebral, un soi de ”Pictures at an Exhibition” al unui artizan cu mare fler și experiență în fuziunea ”Rock/ Jazz/ Classic”, un album de actualitate concepul din 2012 și care a avut nevoie de circa 2 ani pentru a aduna bugetul de realizare...la finalul unei postări care a vrut să surprindă doar 3 momente de-acolo de unde MUZICA și PICTURA au fuzionat fericit.
Căutând alte date despre Silverman, am găsit undeva o conexiune cu grupul Gutbucket, neconfirmată de ”www.discogs.com”...dar sunt sigure realizările sale de la selecta casă Windham Hill.
Găsiți câteva titluri de albume și la ”recomandări”.
Coperta albumului regretatului Mick Karn e expusă în cele 3 videoclipuri.





Referințe, recomandări:

https://itunes.apple.com/us/artist/tracy-silverman/id13260#fullText

Tracy Silverman & Caito Marcondes - North Meets South (”Sul Encontra Norte”) (2001)
Tracy Silverman - Trip To The Sun (1999)
Turtle Island String Quartet with Ying Quartet - 4 + Four (2005)

Delicatesă norvegiană cu tuba în prim plan: Daniel Herskedal (with Helene Bøksle & Marius Neset): "Dagane" (NORCD, 2013)

E cumva împotriva teoriei probabilității din matematică și a logicii, dacă nu chiar contra naturii umane având limitele ei: cu cât acumulăm și ascultăm mai multe albume de jazz, cu atât șansele să ne mai poată surprinde cu ceva foarte special și neașteptat ar trebui să fie tot mai mici...și totuși, rezervele creative ale acestor muzicieni par inepuizabile și mă refer acum la cazul scandinavilor, mai ales la norvegieni. Asta a fost cel puțin senzația mea inițiala transformată apoi treptat în certitudine după ascultarea și reluarea de câteva ori a acestui album pe nedrept zic acum absent din poll-uri "celor mai bune" din jazz pe 2014 din cele pe care le-am detectat și parcurs, deci implicit omis și din acest atât de obiectiv și metodologic punctat NPR Music Jazz Critics Poll.
http://www.npr.org/.../the-2014-npr-music-jazz-critics-poll

Poate pentru că a apărut pe la finalul lui noiembrie 2013, prea târziu pentru ierarhiile acelui an dar prea devreme pentru 2014...pentru stilul fuzionând mai multe genuri poate prea în afara idiomurilor obișnuite, poate datorită inflației de albume candidate, cine știe? Mie unuia mi-a "intrat sub piele" instant și oricum nu pentru vreo prezumptivă "reparație morală" l-am ales ca să mă ocup separat de el, ci efectiv pentru calitățile de care incerc să vă conving și pe voi aici.
Păi să vedem care erau datele inițiale de "input": la 2 dintre cele 3 nume de pe copertă Daniel Herskedal și Marius Neset nu era vorba chiar de o aventurare, o "plonjare" în necunoscut chiar dacă e vorba la ei de jazzmeni tineri. Asta pentru că îi știam parțial dinainte, pe Marius Neset de pe albumele solo și din excelenta prestație "live" de la festivalul de la Gărâna 2014, iar împreună în duo de pe mai-mult-decît convingătorul "Neck Of The Woods" (Edition, 2012). Un alt atu din start era instrumentul principal al lui Daniel Herskedal, respectiv tuba, rarissim folosită în genurile jazz, prog-rock, ”fusion” sau derivate. Deci cu-atât mai interesant și provocator faptul și mai mare curiozitatea! Chiar recent rememorând discografia grupului britanico/australian Sky cu vechiul amic Marius Țurcan ne aminteam împreună de o savoroasă piesă de pe "Sky II" (Arista/Ariola, 1980) cu acest instrument mânuit acolo cumva ca o excepție de basistul Herbie Flowers, tema savuroasă intitulată chiar "Tuba Smarties".
Albumul "Dagane" a luat naștere ca lucrare comandată lui Daniel Herskedal special pentru ediția festivalului Soddjazz/ Norvegia 2012 și a fost numită "o capodoperă" și "noul sunet norvegian" în presa națională din țara fiordurilor și a aurorei boreale. O suită melanj de jazz, pop, folk, clasic si "world" plină de serenitate , un album-concept interpretat de un "Big Chamber Jazz Band" în frunte cu trioul de bază, încorporând secții consistente de instrumentiști cu coarde și suflători pentru balade superbe, teme folclorice tradiționale aranjate majestuos, solouri improvizate de sax și pian, coruri celeste...iar peste toate "plutește" vocea minunată a Helenei Bøksle, cel puțin pentru mine, revelația acestei lucrări: o adevarată Annie Haslam norvegiancă care parcă readuce după 40 și...de ani sonoritățile Renaissance de pe "clasicele" "Ashes Are Burning" sau "Sheherazade & Other Stories". La ”recomandări” găsiți 3 albume solo de-ale ei toate în manieră ”folky”.
Nu pot evidenția de data asta separat titluri anume la un discurs muzical pe care îl găsesc la un standard atât de ridicat și de fluent, aș nedreptăți nemeritat pe altele...Doar o să mai adaug -în afară de datele tehnice ale albumului și recomandările obișnuite cu alte "isprăvi" ale protagoniștilor- ceva ce mi se pare emblematic, deși arată doar ca un amănunt secundar de decor: unul dintre studiourile unde s-a realizat albumul are numele "We Know Music". Q.E.D.!

Tracklist:
1 Sjøbygda 5:54
2 Dagen Etter 3:19
3 Viktoria 5:36
4 Inderøymarsj 3:46
5 Dagen Vi Aldri Gløymer / "The Day We´ll Never Forget" 6:37
6 Lysning I Skogen 3:50
7 Cellulose 5:13
8 Hymne Til Trøndelag 4:07
9 Putins Voggevise 5:05
10 Tonar Som Vil Deg Vel  7:26

Credits:
Composed By – Daniel Herskedal, Lyrics By – Øyvind Ebbesvik
Bass – Aslak Skau, Petter Eldh
Cello – Marianne Baudouin Lie, Marit Aspås
Choir – Svanholm Singers
Drums – Anton Wilhem Eger*
Flute [Flutes] – Ida Marie Sørmo
French Horn – Erlend Tynning Larsen
Oboe – Elin Torp
Piano – Espen Berg
Saxophone [Saxophones] – Marius Neset
Trombone – Elisabeth Fossan
Trumpet [1st Trumpet] – Hayden Powell
Trumpet [2nd Trumpet] – Morten Schrøder
Tuba, Trombone [Cimbasso] – Eivind Erdal
Tuba, Trumpet [Bass Trumpet on 5] – Daniel Herskedal
Viola – Anne Våg Aaknes, Lars Ove Mølnå
Violin [1st Violin] – Adrian Løseth Waade, Kristoffer Gjerde
Violin [1st Violin], Leader – Pål Magne Solbakk
Violin [2nd Violin] – Tora Stølan Ness, Åse Våg Aaknes
Vocals – Helene Bøksle

Recorded in Lydhagen Studios, Verdal, Norway in June 2013.
Additional Recordings in Propeller Studios, Oslo, Norway and "We Know Music" Studios, Copenhagen, Denmark in August 2013.
Mixed at "We Know Music" Studios.

Recomandări:
Trondheim Jazz Orchestra & Erlend Skomsvoll - What If?: A Counterfactual Fairytale (MNJ Records, 2009)
Trondheim Jazz Orchestra & Vigleik Storås: Tribute (2006)
Jens Carelius (gtr) - The First Songs (2008)
Jens Carelius - The Beat Of The Travel (2009)
Jens Carelius - The Architect -O.S.T.- (2011)
Django Bates (with Josefine Cronholm) - Spring Is Here (Shall We Dance?) (2008)
Helene Bøksle - Det Hev Ei Rose Sprunge (2009)
Helene Bøksle - Morild (2009)
Helene Bøksle - Svalbard (2013)
Daniel Herskedal - City Stories (NORCD, 2010)

”Jazz & Poetry” X 2: Jason Ajemian: "Folklords" (Delmark, 2014) și Melinda Nadj Abonji & Jurczok 1001: "Voice, Beatbox, Violin" (2006/ re-released 2012)

Alegerea albumului "Folklords" pe care îl putem încadra simplu în eticheta ”Jazz & Poetry” e motivată nu doar de calitățile intrinseci ale muzicii ci datorată și faptului că alte 2 producții de la selecta casă de discuri americană Delmark și nu acesta, au intrat în Top 50, aici:
http://www.npr.org/.../the-2014-npr-music-jazz-critics-poll
...respectiv:
Jason Roebke Octet: ”High/ Red/ Center”, respectiv
Jason Adasiewicz's Sun Rooms: ”From the Region”
Cred că e primul album de la Delmark Records despre care scriu pe acest blog, label respectabil de Blues și Jazz din Chicago în al cărui logo citim ”The Finest in Jazz & Blues since 1953”, merite egale revenindu-i și autorului, basist și vocalist cunoscut în breaslă prin unica sa metodă de notație și cu apariții și în alte câteva formule cu ”amprente” importante lăsate în urmă în ultimii ani: Matt Bauder's Day In Pictures, Matana Robert's CoinCoin, Rob Mazurek's Exploding Star Orchestra, Chicago Underground Trio, Marc Ribot's Sun Ship.
Colegii ”lorzi ai folkului” de data asta sunt toți 3 improvizatori din New York, ”redută” cucerită deasemeni de ”avant-jazz”-ul lui Jason :
Kid Bliss - alto-sax
Owen Stewart-Robertson - vocals, guitar, electronics
Jason Nazary - drums
...în timp de liderul e creditat la ”bass, vocals, electronics”.

Tracklist:
1 Ask Mr. Blount Now (Suite): Ask Me No / Ask Mr. Blount Now / Satellites Are Spinning
   Composed By – Jason Ajemian, Sun Ra, Thelonious Monk 12:14
2 Orange Is The Color Of The Sun, Then Blue Sky (Suite): Prelude To The Sun / Orange Was The Color      Of Her Dress / Then Blue Silk / Fables Of Faubus / Portrait
   Composed By – Charles Mingus, Jason Ajemian 17:05
3 Material Girls
   Composed By – Jason Ajemian, Owen Stewart-Robertson 19:52
4 Punk The Blues
   Composed By – Jason Ajemian 15:09
5 Freedom Is A Trail Of Tears
   Composed By – Jason Ajemian 9:03
 Credits:
Alto Saxophone – Kid Bliss (3)
Bass, Electronics, Vocals – Jason Ajemian
Congas – Frank Corpus
Drums – Jason Nazary
Guitar, Electronics, Vocals – Owen Stewart-Robertson
 Notes:
 Recorded Dec. 17-18, 2012

Echipa dezvoltă 5 teme conceptuale lungi, 3 dintre ele plecând de la clasicele ”Satellites Are Spinning" și "Ask Me Now" -citate în deschiderea ”Ask Mr. Blount Now Suite”-, respectiv prelucrează "Orange Is The Color Of The Sun, Then Blue Sky" (toate balade meditative ale lui Charles Mingus), alături de 3 originale subsumate aceleiași idei: o imaginară conversație, nu lipsită de tensiuni și dispute, între cosmogonicul Sun Ra și poeticul Thelonious Monk...care însă ar avea loc în peisajul culturii pop și al mediului social cu toate spinoasele lui probleme de azi! Efluviul chitaristic domină prima suită, în timp ce tobele susțin ritmul tribal sacadat din finalul intitulat: ”Libertatea e o urmă lăsată de lacrimi”...
O combinație de sunet și viziune departe de tradiție și convențional, un album fluent care transcede și abstractizează tradiția ridicând-o la un alt nivel, un stil descris de revista/site-ul ”dustygroove.com” ”very slow, spacious”....”unul dintre cele mai ”trippiest” albume de la Delmark din ultimii ani”:
http://www.dustygroove.com/item/694788.
(poate totuși cam prea ”trippiest” ca să intre în Top 50, mă gândeam eu, căutând și alte recenzii)
”5 piese care purifică prin combinarea jazzului cu poezia în moduri extatice”...este de părere și:
 http://www.squidco.com/miva/merchant.mvc?Screen=PROD&Store_Code=S&Product_Code=18842


Revin în Europa la Melinda Nadj Abonji (în ungurește: ”Nagy Abonyi Melinda”) la care am ajuns datorită lui Attila Szeles, prietenul și fostul meu coleg arhitect ex-timișorean stabilit la Munchen. El a citit în urmă cu câțiva ani și/sau a participat la una dintre lecturările publice numeroase ale scriitoarei, iar una dintre evadările și în muzică ale acestei sârboaice de origine -născută pe 22 iunie în 1968 la Bečej, Yugoslavia/Serbia, trecută prin Ungaria și stabilită cu familia în Elveția în zona germanică- este acest album în duo cu beatbox-erul rapper și  Spoken-Word-Autor Jurczok 1001. E vorba de un complex și eclectic proiect muzical, original și plin de ”miez” și mesaj, cum diversă este și expunerea textelor, cu toată dramaturgia și tonusul etalat de un expert scriitor poliglot alternând și interferând lirica în limbile maghiară, sârbă, germană, engleză, quasi-engleză și întrun dialect local.

De remarcat sensibilitatea din vocea Melindei și interpretarea cu mare talent la vioară ceea ce ne duce cu gândul instantaneu la Iva Bittova sau la recent descoperita poloneză Maria Pomianowska, ca să rămânem în zone apropiate...și foarte bună cooperarea vocală în câteva piese cu partenerul ei Jurczok cu care a susținut o lungă serie de Performances-uri inclusiv în perioada reeditării în Ediție Specială a albumului în 2012, originalul datând din 2006.

Tracklist:
1 Concrete Jungle
2 Jenci
3 Noise
4 Oriental Pitch
5 Battle Beat
6 Hajduk Stankova
7 Ebene
8 Umschwung
9 Trees
10 Megkoetoem Lovamat
11 Folyoviz
12 Jaj
13 Laci
14 Oper
15 Monster
16 All Schnurred
17 7. Dezember 2004
18 Perlkoenig
19 Nagyapam

Nu-mi mai rămâne decât să vă recomand pe lângă acest album și cele 2 cele mai remarcabile romane ale scriitoarei, vocalistei & violonistei:
2010 ”Tauben fliegen auf” (lit: ”Doves Take Flight”)...German Book Prize (!)
2004 ”Im Schaufenster, im Frühling” (lit: ”In The Window in Spring”)
Vorbitorii de limbă germană vor putea descoperi multe alte lucruri interesante pe site-ul casei de discuri a artiștilor Masterplanet care înscrie stilistic albumul în eticheta ”Worldmusic - Balkan”:

http://www.masterplanet.ch

Vă mai semnalez și un recent album tot în duo al Melindei, descoperit pe ”discogs.com”:
Melinda Nadj Abonji / Balts Nill  ‎–  Verhören (Intakt, 2014), cu detalii aici:
http://www.discogs.com/Melinda-Nadj-Abonji-Balts-Nill-Verhören/release/6261719

http://www.fontastix.ch/de/alben/CD/MelindaNadjAbonjiJurczok1001/VoiceBeatboxViolin

http://www.masterplanet.ch/jm/videos