* Theo Bleckmann: ”Elegy” (ECM, 2017)
* Julian & Roman Wasserfuhr: ”Landed in Brooklyn” (ACT Music, 2017)
* José James: ”Love in a Time of Madness” (Blue Note, 2017)
* Andrea Motis (voc, trumpet): ”Emotional Dance” (Impulse!, 2017)
Albume plăcute dar fără a aduce inovații, toate acestea prime 4, cu un plus de inedit la vocalistul Theo Bleckmann adus de inspirația în compoziții dar și de invitații inspirat aleși, respectiv Ben Monder (gtr), Shai Maestro (p-no), Chris Torrdini (d-bass) și John Hollenbeck (dr)...și cu evidențierea tinerei de nici 22 ani în plină ascensiune Andrea Motis, provenită din grupul-pepinieră format din copii și tineri Sant Andreu Jazz Band din Barcelona.
* Marco Minnemann: ”Schattenspiel” (2016)
A durat mai mult dat a meritat așteptarea acestui nou album solo al eclecticului baterist germano-american al lui Joe Satriani, din trioul Levin, Minnemann & Rudess (și în plus”zeu mut”, ”aristocrat”, etc)...cu nimic mai prejos decât celălalt material al său de anul trecut, ”Above the Roses”
* Krokofant (Norway): ”Krokofant III” (Rune Grammofon, 2017)....”free jazz, prog-rock”
(dacă n-am amintit de acest grup cu numele unui animal imaginar fabulos -încrucișarea între crocodil și elefant!- dintro poveste norvegiană pentru copii, la momentul albumelor I sau II, voi reveni poate cu o privire asupra tuturor celor 3 volume)
(*) Horacee Arnold (dr, perc): ”Tales of the Exonerated Flea” (Columbia, 1974)
....with Ralph Towner, Jan Hammer, John Abercrombie, etc
Am întâlnit acest titlu de care nu știusem până acum întro companie ilustră cu albume-fanion din genul ”fusion” cu cei importanți pionieri ai genului, Mahavishnu Orchestra, Billy Cobham și Return To Forever...și acum că-l cunosc trebuie să constat că nu e nici o exagerare respectiva plasare: LPul e impecabil, muzical și interpretativ, paradoxul fiind că liderul baterist de aproape 80 de ani azi, pe numele lui real Horace Emmanuel Arnold, a rămas cel mai puțin cunoscut din tot ”line-up”-ul aproape identic cu cel de pe anteriorul ”Tribe” (Columbia, 1973). Și nu că n-ar fi cântat -Wikipedia îl etalează destul de activ- dar discurile la care a contribuit, separat de cele 2 albume ale sale, au fost foarte puține, doar cele câteva albume ale saxofonistului Billy Harper (Quintet)...Mai jos, deși nu foarte clară, afișez și coperta din spate a LP-ului ”Tales of...” ca să-i puteți afla pe toți muzicienii implicați pe acest album seminal pe care, oarecum ironic și atipic, piesa-titlu centrală e și cea mai scurtă (sub 4 min), iar cele mai elaborate sunt ”Sing Nightjar” (11:08) -pe fața A- și ”Chinnereth II” (8:06), pe B.
* Omar Sosa & Seckou Keita (Cuba/Senegal): ”Transparent Water” (World Village, 2017)
Ecouri ale trioului legendar Codona am întâlnit pe acest album ”Apă transparentă” de excepție, chiar din startul piesei ”Dary (featuring Gustavo Ovalles)”, la general, asistăm la un melanj muzical intercontinental fluent și inspirat între culturi din America Latină, Africa de Vest și Orientul Îndepărtat (mai ales China și Japonia), cu întregul arsenal de instrumente care merită în totalitate enumerate:
- Personnel: Omar Sosa: piano, keyboards, electronics, marimba, vocals; Seckou Keita: kora, djembe, talking drum, sabar, vocals; Gustavo Ovalles: bata drums, culo'e puya, clave, maracas, guataca, calabaza; Plus: Mieko Miyazaki: koto; Wu Tong: sheng, bawu; Mosin Khan Kawa: nagadi; E’Joung-Ju: geomungo; Dominique Huchet: bird EFX. https://www.allaboutjazz.com/transparent-water-omar-sosa-and-seckou-keita-world-village-review-by-roger-farbey.php
* Angles 9 (Martin Küchen/Sweden): ”Disappeared Behind the Sun” (Clean Feed, 2017)
Una dintre cele mai accesibil-atractive apariții de la o casă de discuri portughezo-americană foarte prolifică dar puțin ”circulată” și cu puțini fani în România, din păcate...Completare la imaginarul portret al saxofonistului-lider, separat de formulele variabile Angles 6-9, mai introspectivul:
* Martin Küchen & Landæus Trio: ”Four Lamentations and One Wicked Dream of Innocence”(2014)
* Gorilla Mask (Canada/Germany): ”Iron Lung” (Clean Feed, 2017)
....Peter Van Huffel (a-sax), Roland Fidezius (el. bass, effects) & Rudi Fischerlehner (dr)
Caz tipic de globalizare în jazz: liderul e stabilit în Canada, e belgian de origine, trioul acesta al său e berlinez iar casa de discuri ”găzduitoare”, cum aminteam anterior, e una portughezo-americană.
* John Zorn: ”Sacred Visions” (Tzadik, 2016)
* Matthew Shipp Trio: ”Piano Song” (Thirsty Ear’s Blue Series, 2017)
* Stephan Crump, Ingrid Laubrock & Cory Smythe: ”Planktonic Finales” (Intakt, 2017)
* Illegal Crowns: ”S/T” (RogueArt, 2016)
....Mary Halvorson: gtr, Tomas Fujiwara: dr, Benoît Delbecq: p-no, prep. p-no, Taylor Ho Bynum: c-net, flg-horn
4 albume de jazz contemporan din cel mai elevat, acestea ultimele de azi, provenite însă de la 4 case de discuri dintre cele mai ocolite de cei de pe la noi care, deși se pretind fani și cunoscători, reduc asimilarea jazzului și noutățior la nivelul lui ”ascult numai ce-mi place”...
”Țara arde...” chiar dacă ”iarna-i grea” (vorba poetului)...dar nici lumea jazzului nu stă pe loc, noutățile s-au acumulat așa încât după ”încălziri” ușoare cu inflexiuni pop marca trompetistului veteran Herb Alpert și crooner-ului Curtis Stiegers, ”atacăm” o combinație de Country & Jazz la mandolină și pian pentru a ajunge la câteva noi apariții dintr-un set ”invariabil” (conform pianistului Benedikt Jahnel) de la casa germană ECM, cu coperțile tipic pastelate: 2 dominant acustice cu veterani chitariști, 2 triouri pianistice -unul elvețian, altul danez-, și unul de jazz cameral la acordeon cu norvegianul Frode Haltli (remember Gărâna Jazz Festival 2010):
* Herb Alpert - Human Nature (2016)
* Curtis Stigers - One More For The Road -live- (2017)
* Chris Thile & Brad Mehldau – Chris Thile & Brad Mehldau (Nonesuch, 2017)...."jazz, bluegrass"....mandolin & voc/piano & voc
* Ralph Towner - My Foolish Heart (ECM, 2017)
* John Abercrombie Quartet – Up and Coming (ECM, 2017)
* Colin Vallon, Patrice Moret, Julian Sartorius – Danse (ECM, 2017)
* Benedikt Jahnel Trio – The Invariant (ECM, 2017)
* Frode Haltli (acc) – Air (ECM New Series, 2016)
Casa concurentă ACT Music & Vision nu putea să se lase mai prejos în fața acestui nou set ECM -la care se adaugă de ultim moment și Craig Taborn - Daylight Ghosts (ECM, 2017)-...așadar iată 2 dintre primele apariții scandinave din acest an:
* Jan Lundgren (p-no, U.S./Sweden) – Potsdamer Platz (ACT Music, 2017), with Jukka Perko: a-sax, Dan Berglund (ex-E.S.T.): bass, Morten Lund: drums
...un tribut muzical adus de versatilul pianist celebrei piețe berlineze ajunsă simbolul noii Germanii, (albumul-concept fiind înregistrat în studioul Hansa plasat chiar în respectiva piață), respectiv:
* Viktoria Tolstoy feat. Iiro Rantala – Meet Me at the Movies (ACT Music, 2017)
....o invitație la muzica de film, cum trădează și titlul: “As Time Goes By” (Michael Curtiz /“Casablanca”), “New World” (Björk, din “Dancer In The Dark” al lui Lars von Trier)...“Smile” din “Modern Times” cu și de Charlie Chaplin, “Kiss From A Rose“ (Seal, din “Batman Forever”)...“Out Here On My Own” (Michael & Lesley Gore, din “Fame”)...“Angel” (Sarah McLachlan, din “City of Angels” cu Nicolas Cage.
Ajunși la sexul frumos, mai distingem printre noutăți un album de voce/pian polonezo-cubanez, altul bine primit de critici cu saxofonista londoneză Trish (”a talent to watch”) și noul ei 4-tet...unul de ”comeback” cu scoțienii Rebeccăi de la casa RareNoise -am mai spus-o și o repet: un ”label” garanție în sine!- și altul în trio al unei basiste/cello-iste din Canada aflată deasemenea în ascensiune, beneficiind de prezența octogenarului pianist Harold Mabern:
* Anna Maria Jopek & Gonzalo Rubalcaba - Minione (Universal Music Polska, 2017)
* Trish Clowes (sax) - My Iris (Basho Records, 2017)
....Chris Montague: gtr, Ross Stanley: p-no & Hammond org, James Maddren: dr
* Free Nelson MandoomJazz (Rebecca Sneddon: a-sax/Scotland) – The Organ Grinder (RareNoise, 2016)
* Brandi Disterheft (bass, cello, voc / Canada) (with Harold Mabern: p-no & Joe Farnsworth: dr) - Blue Canvas (Justin Time Records, 2016)
Ne întoarcem la domni și surprindem alți 3 pianiști cu noi producții la case de discuri cu jazz melodios și elegant, primul oferindu-ne în plus prilejul reîntâlnirii cu saxofonistul norvegian Marius Neset, deja mai cunoscut pe la noi după apariția la festivalul de la Gărâna XVIII și albumele scoase la Edition Records și aceeași ACT Music (de fapt pianistul danez ar merita poate separat o mai atentă introspecție privind realizările anterioare succesive solo, cu JazzKamikaze (și ca vocalist!), în fruntea propriului trio -Conveyance (Daywood Drive, 2011)- și mai recent cu interesanta formulă cu suport marocan pe Unicorn (Calibrated Music, 2014):
* Morten Schantz (p-no, ex-JazzKamikaze / Denmark) – Godspeed (Edition, 2016)
....with Marius Neset: sax & Anton Eger: drums
* Jason Moran (piano solo) - The Armory Concert (Yes Records, 2016)
Urmează o formulă frenetică de Big Band cu câte 4-5 trompete, saxofoane și tromboane a unui tânăr și promițător compozitor, aranjor și dirijor american aflat la debut solistic (dar deja cu mai multe premii și distincții primite în ultimii 5-6 ani), pe care criticul Dan Bilawsky, cotând albumul aproape maximal pe site-ul ”www.allaboutjazz.com”, o consideră ”forward-thinking jazz orchestra”, printre numeroase alte recenzii favorabile. E clar că muzele, cum indică și titlul, l-au însoțit pe autor pentru a realiza albumul:
* Christopher Zuar Orchestra - Musings (Sunnyside, 2016)
* Sun Trio (Finland) – Reborn (C.A.M. Jazz, 2016)
....Jorma Kalevi Louhivuori: trumpet, Olavi Louhivuori: drums, Antti Lotjonen: bass
Trompetistul finlandez de 33 ani ”schimbă macazul” față de 4-tetul Big Blue (amestec, zic cronicile, de Shoegaze Pop, Folk și Jazz de tip Jan Garbarek și Miles Davis), aici în trio chiar simplificând structural muzica, contrar trendului, ”in the other direction than ever-greater complexity”, cum scria cineva. Totuși el nu se îndepărtează de sunetul tipic scandinav glacial și auster, oferind peisaje sonore deopotrivă futuristice și arhaice. La tobe e fratele său, cunoscut și din formula Skydive Trio (Thomas T. Dahl, Mats Eilertsen, Olavi Louhivuori), mai ales de la albumul ”Sun Moee” (Hubro, 2015).
Jazzul contemporan de la casele Criss Cross Jazz și SaVant mie nu-mi prea mai oferă sclipiri, deci am trecut repede peste...:
* Conrad Herwig & Igor Butman (6-tet) - Reflections (Criss Cross Jazz, 2016)
* Matt Brewer (bass) - Unspoken (Criss Cross Jazz, 2016)
* Joe Chambers (vibr) - Landscapes (SaVant, 2016)
...pentru a ”plonja”, în lungul drum de circa 25 albume spre numele din titlul postării, întro zonă mai ofertantă din care, între următoarele apariții, cea mai mare și plăcută surpriză o reprezintă albumul personal al lui Colin Cannon la care trebuie să mă refer mai pe larg:
* Mats Gustafsson & Craig Taborn - Ljubljana (Clean Feed, 2017)
* Garth Knox & The Saltarello Trio – Leonard: The Book of Angels, Volume 30 (Tzadik, 2017)
* Deep Whole Trio (UK) - Paradise Walk (MultiKulti Project, 2016)
....Paul Dunmall: s, a & t-saxes, bagpipes, Paul Rogers: 7 string bass, Mark Sanders: dr, perc
* Colin Cannon (”all guitars, ukulele, voc, synths, sound effects”) - Intermission (Farewell) (Self Released, 2016)
Primul element dătător de speranță la un album al unui artist necunoscut dinainte e autonomia lui ”Self Released”: muzicianul face 100% muzica pe care o dorește, deci zero constrângeri. Al 2-lea ca ghid însoțitor e citatul intimist din Kurt Vonnegut din ”Breakfast of Champions”. Al 3-lea e conceptul, ideea unitară imediat recognoscibilă din titluri: ”Part I (4 titluri), Part II (5), P.S. (3)”, chiar înainte de a asculta prima notă. Nr. 4 e booklet-ul generos: grafica la copertă, celelalte picturi ”inner”, fotografiile grupului numeros de amici colaboratori și cuvintele autorului. De fapt, în primul rând ca importanță aș vedea această sensibilă și modestă confesiune a unui dubiu existențial transpus pe muzică, până la urmă, poate uman-ambivalent ca enunț, dar unitar realizat ca și concept muzical: ...”like all music, this is another self-absorbed attempt to make a story out of everything, to make everything seen connected and designed, when in reality nothing is...well, maybe everything is...I wouldn't know, so quit buggin' me”. Începutul temei-titlu ”Intermission” oferă la jumătatea albumului un scurt număr introductiv de cabaret/cartoons, cu totul și totul neașteptat, dar imediat ”discursul” revine la ”matcă” în Part II cu un solo de trompetă și chorus-uri liturgice.
Ferm ancorat în genurile Prog & Fusion, iată mai multe referințe amintite de criticul Dave Wayne în recenzia de mai jos, ca posibil inspiratoare surse pentru Colin Cannon pentru acest al 4-lea său album care invită la reascultare și-l plasează pe autor în categoria ”musicians to watch” : două relativ recente albume solo Steven Wilson, clasicele formule Return To Forever din perioada cu Bill Connors la chitară și Mahavishnu Orchestra cu Narada Michael Walden la tobe, grupul originar Electromagnets al chitaristului texan Eric Johnson și contemporanii Animals As Leaders (*): https://www.allaboutjazz.com/intermission-colin-cannon-self-produced-review-by-dave-wayne.php
Abia ajuns la acest punct, nivel, etapă, stare, dispoziție, orizont de așteptare sau cum vreți voi să-l/s-o numiți, am simțit că e momentul propice pentru abordarea lui Okidoki. Ascultasem eu ce-i drept recent 2 albume noi-nouțe:
* Note Forget (France) - Le Rameau d'Or de la Sybille de Cumes (Note Forget, 2017)
(Jean Rondeau: p-no, Virgile Lefebvre: sax, Erwan Ricordeau: c-bass, Sébastien Grenat: dr)
...respectiv:
* Ray Lema & Laurent De Wilde (piano duo/France) - Riddles (Gazebo, 2016)
...dar care n-au avut impactul celui care urmează, apanajul unui tânăr bas-clarinetist și soprano-saxofonist pe nume Laurent Rochelle. Datele de intrare ridicau apriori ștacheta: sursa pentru mine a albumului, amicul Horațiu din Satu Mare (de la care sunt sigur întotdeauna că nu primesc ceva banal), casa de discuri minusculă, titluri de piese în mai multe limbi diferite, atracția mea dintotdeauna pentru clarinetul bas...și chiar și coperta-fotografie, deloc atractivă, poate sugera loc de muzică bună ascunsă în spatele ei, s-a întâmplat de multe ori astfel. Și a fost chiar mai mult decât O.K. cu acest cuartet (în slang, cu ușoare variații, ”okie dokie/okey dokey/okidoki”, chiar asta înseamnă!) în care apare frecvent ca punt de atracție în plus interesanta vocalistă belgiancă Anja Kowalski.
Atât de mult mi-a plăcut muzica asta că nici n-a mai contat că exact în timpul audiției placa de bază a desktop-ului destul de vechi a cedat (urmând logica recuperare și deloc simpla reconfigurare pe aproape noul computer...). ”Un jazz au son nouveau, très accessible et d'une grande sensibilité”, cum se zice în prezentarea concertului de circa 45 minute de mai jos.
Vă mai etalez albumul aici doar cu datele lui strict ”tehnice”, plăcut surprins că l-am regăsit și întro listă recomandată de 10 albume din noul jazz francez din care urgent am pus în lista de așteptare la ascultat încă 4 titluri. :
* (Laurent Rochelle's) Okidoki (Quartet) - Si tu regardes (Linoleum, 2016)
01. Morgen (6:32)
02. Airports (5:43)
03. Synchronicity (9:08)
04. Cévennes (7:27)
05. Echo bird sing her song to me (8:53)
06. Okidoki blues (1:33)
07. Okidoki (5:35)
08. Si tu regardes (9:02)
09. Zeit (7:04)
10. Le temps oublié (4:37)
Enregistré récemment à Toulouse, France.
Artist List:
- Laurent Rochelle: clarinette basse, sax soprano, compositions
- Anja Kowalski: voix, textes
- Frédéric Schadoroff: piano, effets
- Olivier Brousse: contrebasse
- Eric Boccalini: batterie
Mă surprinde subiectul despre mini valul de jazz nou francez tocmai în momentul anunțurilor din sfera jazzului ”mainstream” popular mult mai profitabil: moartea lui Al Jarreau (R.I.P.) și Grammy-urile câștigate previzibil astă-noapte, printre alții, de John Scofield și Snarky Puppy...”Revenons à nos moutons”, iată cele 4 titluri în așteptare:
Precizări la referințele albumului lui Colin Cannon:
* Return to Forever (cu Bill Connors) - Hymn of the Seventh Galaxy (Polydor, 1973)
* Mahavishnu Orchestra (cu Narada Michael Walden) – Apocalypse (1974), Visions of the Emerald Beyond (1975), Inner Worlds (1976)
+ Weather Report (cu Narada Michael Walden), temele "Black Market" și "Cannon Ball" de pe Black Market (1976) * Electromagnets (Eric Johnson) - I & II (1975)
* Animals As Leaders (Tosin Abasi): Weightless (2011)...”instrumental speed guitar”
După 2 voci feminine (franțuzoaicele Leïla Martial și Anne Paceo), ideea era să continui cu o postare despre 2 vocaliști interesanți și prea puțin cunoscuți pe la noi, fără a bănui că există chiar o legătură la una dintre perechi, duoul Vocal Acrobats despre care a apărut și un film documentar regizat de elvețianul Klemens Schiess, ”Vocal Acrobats: The Passion of an Improvised Journey” (2016), cu trailerul aici: http://vocal-acrobats.ch/trailer http://www.imdb.com/title/tt6132584/plotsummary?ref_=tt_ov_pl
Era pe undeva firesc ca cei doi, ambii francofoni, să se intersecteze pe undeva și să-și descopere pasiunea comună pentru experimente vocale, eu abia aștept primul material scos împreună ca Vocal Acrobats, sau măcar vizionarea unui concert ”live”.
„Songsters, crooners, scat singers” sunt 3 tipuri de vocaliști de jazz cu maniere de interpretare destul de rar întâlnite laolaltă la unul și-același artist...iar dacă mai apare pe de-asupra și ”beatboxer”, parcă devine și mai interesant, nu? Ei bine, elvețianul Andreas Schaerer (40 ani) le întrunește cu brio pe toate, iar camerunezul-american de vârstă apropiată Gino Sitson -pe numele lui de botez Pierre-Eugène Sitchet-, dacă nu excelează ca imitator de instrumente, are în schimb trecut în C.V. și calitatea de ”chercheur/cercetător” în muzicologie. Și deși i-am văzut încă puțin pe video, am suficiente argumente audio să-i consider pe amândoi, -tot cu un termen de limbă engleză greu de echivalat maximum de fidel în românește-, și excelenți...entertainer-și: 3 albume cu Gino, considerat de mai mulți cronicari ”noul...”,”între Al Jarreau și Bobby McFerrin” sau ”Al Jarreau sau Bobby McFerrin-ul camerunez/african” (el preferând să-și numească muzica ”afro jazz” și să cânte textele mai ales în dialectul centrafrican ”medumba”)...respectiv, 10 albume în variate formule cu elvețianul Andreas, pe care eu îl ”văd”, datorită tendinței sale frecvente spre o muzică de cabaret avangardist, ca echivalentul masculin la Erika Stucky. I-am cunoscut pe ambii datorită ultimelor lor albume apoi treptat am reușit să decelez și o parte din discografia audio (există și cel puțin 2 DVD-uri) deloc săracă a elvețianului din Berna poreclit "Vocal Extravaganza" și între altele, profesor din 2009 la clasa de ”Vocal Jazz, Ensemble & Improvisation” la Universitatea de Arte din Berna. Iată cel mai nou album al său, realmente o surpriză concertistică plăcută de început de an de la ACT Music/Germania în care Andreas este pus în context simfonic împreună cu grupul/proiectul său cu care are cele mai multe apariții, Hildegard Lernt Fliegen (”Hildegard Learns to Fly”):
* Andreas Schaerer (voc, Switzerland): ”The Big Wig: Hildegard Lernt Fliegen meets The Orchestra of the Lucerne Festival Academy” -live- (ACT Music, 2017) -CD + DVD-
...și alte albume, scoase mai ales la casa Unit/Elveția, așa cum apar notațiile pe foarte frumoasele și pastelatele coperți principale în serie mai mult ca sigur, cel puțin cele cu grupul Hildegard Lernt Fliegen, realizate de unul și același artist (atenție, 2 dintre ele au fost înregistrate/lansate foarte aproape de noi, în Ungaria și Rusia!):
* (Andreas Schaerer's) Hildegard Lernt Fliegen: ”The Fundamental Rhythm of Unpolished Brains” (Yellowbird/Enja, 2014)
* Andreas Schaerer, Wolfgang Zwiauer & Arte Quartett: ”Perpetual Delirium” (BMC/Budapest Music Center Records, 2015) (CD și DVD)
* Andreas Schaerer & Bänz Oester: ”Schibboleth” (Unit, 2008)
* Andreas Schaerer's Hildegard Lernt Fliegen: ”Hildegard Lernt Fliegen” (Unit, 2007)
* Andreas Schaerer's Hildegard Lernt Fliegen: ”...vom fernen Kern der Sache” (Unit, 2009)
* (Andreas Schaerer's) Hildegard Lernt Fliegen: ”Cinéma Hildegard: Live In Russia & Elsewhere” (Unit, 2011)
* Andreas Schaerer's Hildegard Lernt Fliegen: ”Live In Goettingen” (Yellowbird Records, 2013) (CD și DVD)
* Rom / Schaerer / Eberle: ”At the Age of Six I Wanted to Be a Cook” (Unit, 2013)
* Rom / Schaerer / Eberle: ”Please Don't Feed the Model” (Unit, 2011)
Ultimele 2 sunt albume în trio ale lui Andreas cu chitaristul Peter Rom și trompetistul Martin Eberle.
Privind acum retrospectiv după multe ore de audiție, ceea ce oferă în plus noul ”The Big Wig...” de la început este umorul, rar întâlnit în arealul muzicii ”serioase”, de unde și expresiile ”jongleur” și ”magician” pe care le-am găsit printre recenzii apropo de carisma sa. Pe de altă parte, el se dovedește aici și un foarte valoros compozitor și improvizator, cu 6 teme/mișcări orchestrale ample incluzând părți cântate de 66 interpreți (ex. în ”Zeusler”, ”If Two Colossuses”) într-un adevărat ”show” care, zic cei care au văzut DVDul, a stupefiat în modul cel mai plăcut audiența din Lucerna!
Andreas a făcut cuplu și cu Bobby McFerrin în 2012 la un festival de jazz, totuși cel care a fost și mai mult asociat stilistic americanului cu care și seamănă fizic (dacă ni-l amintim pe Bobby McFerrin-l din vremea lui ”Don't Worry Be Happy”) rămâne camerunezul Gino Sitson stabilit cum aminteam deja în SUA, iată care sunt 3 dintre albumele sale pe care le știu și le recomand în ordine descrescătoare:
* Gino Sitson: ”Body & Voice” (Buda Musique, 2016)...."African Al Jarreau or Bobby McFerrin in Medumba language"
* Gino Sitson: ”VoiStrings” (Buda Musique, 2014)
* Gino Sitson: ”Song Zin'...Vocadelic Tales” (Miranha Musik, 2002)
Recomandări la Rom / Schaerer / Eberle:
* Soweto Kinch: ”A Life in the Day of B19: Tales of the Tower Block” (Dune Records, 2006)
* Bänz Oester (c-bass): ”Blosperment Suite” (Leo Records, 2007)
Fundația caritabilă La Borie en Limousin, având sediul într-un castel de lângă Limoges și mai multe încăperi adaptate în studio de înregistrări sau găzduind concerte ”live”, a falimentat în 2015...însă nu și casa de discuri subalternă existentă din 2006, cu 2 branșe între care de la ”Laborie Jazz et Musiques du monde” am semnalat mai multe apariții interesante între 2019-2013 ale unor artiști precum Yaron Herman, Émile Parisien, Shai Maestro sau Daniel Humair Quartet. În ultimii 2-3 ani acestea parcă se răriseră, iată însă că 2 noi nume feminine vin recent să consolideze un bloc discografic oricum solid de jazz avansat contemporan francez, de fapt un anume tip de ”fusion” de jazz, electro-rock, indie-pop și ”world”: vocalista Leïla Martialși baterista/bandlidera Anne Paceo. Inseparabile pentru că prima e vocalistă în trupa secundei, deși albumele ei solo sunt entități distincte, 2 la număr și scoase la aproape 5 ani distanță:
* Leïla Martial: ”Dance Floor” (OUT NOTE / Harmonia Mundi, 2012)
Album de debut cu cuartetul propriu câtuși de puțin...dansant, încadrat de ”Avant de Sourire” (”înainte să zâmbiți superior, mai întâi ascultați-mă”, pare a spune L.M. prin acest titlu) și cea mai lungă și elaborată temă, ”Voyageur”.
* Leïla Martial: ”Baabel” (Laborie Jazz, 2016)
Legat ”Ombilic”-al de debut (titlul piesei a 2-a), vocalista o ia pe ”drumul cel mai scurt” (”Le Chemin le plus court”) printro paletă plină de diversitate, suplețe, îndrăzneală în experiment (”Limbes”, ”Le Chemin...” sau părți din ”Smile”), amplitudine și autocontrol superior al vocii, crescendouri graduale atractive à la Carla Kihlstedt, inserturi recitative, pasaje ”afro” în ”Baabel II” sau riff-uri King Crimson-iene în ”Les Rivages d'Ondine”...așadar un deja format stil personal și o tehnică acrobatică vocală ”funambulescă” cu silabe și onomatopee între Scat și Yaourt, amintind și de azero-germanca Aziza Mustafa Zadeh (care, apropo, e încă activă concertistic vorbind, dar cu ultimul album ”Contrasts II” lansat în urmă cu aproape 10 ani...).
L.M., revenind, este o voce de urmărit și în alte proiecte simultane actuale -FiL, Plastic, Organic 5tet, etc (vezi http://leilamartial.com/fr/onepage/)...inclusiv vocalistă de bază pe albumul:
* Anne Paceo: ”Circles” (Laborie Jazz, 2016)...unde întâlnim o Leïla Martial cu o idee mai ”cuminte”, împărțind rolul vocal cu titulara bateristă pe un album cu mai pregnante pasaje instrumentale, mai ales executate la soprano-saxofonul lui Émile Parisien și în care clăparii Tony Paeleman și Adrien Daoud se dublează de câteva ori. Excepție de la ”cumințenie” e ultima piesă ”A Tempestade” în care cu greu îți dai seama dacă ce auzi provine de la vre-un saxofon sau din esofagul Leïlei Martial, ori din ambele (?!)
Două interviuri cu Leïla Martial și Anne Paceo, aici:
Descoperiri recente și noutăți interesante în jazz, în descrieri telegrafice:
* Nigel Price Organ Trio -cu 3 albume, incluzând noul ”Heads & Tales, Volume 2” -2 CD- (Whirlwind Recordings, 2016), continuare a seriei inițiate cu Vol. 1 în 2011. Formula de bază și invitații: Nigel Price - guitar, Matt Home - drums, Ross Stanley - Hammond organ....with Alex Garnett - alto & tenor saxophone, Vasilis Xenopoulos - tenor saxophone. E cel mai tradițional jazz din tot setul iar liderul n-are nicio legătură de rudenie cu Alan Price, organistul englez de 74 ani din The Animals.
* Alessandro Fadini: ”A Dark and Stormy Day” (Fresh Sound New Talent, 2016)
Numele label-ului e mai mult decât elocvent: avem de-a face cu un tânăr și promițător pianist italian școlit și în Franța și stabilit din 2011 la New York unde și-a desăvârșit studiile sub tutela lui Marc Copland. Aici îl ascultăm la debut cu 4-tetul său acustic din care se distinge saxofonistul (alto & soprano) Josiah Boornazian, autor a 2 piese (muzician lansat și el separat deja cu un album de studio și unul ”live”): https://josiahboornazian.bandcamp.com/album/intersection
Iată-l descurcându-se bine pe Fadini și în duo cu bateristul Luke Markham:
* Naked Wolf: ”Ahum” (Clean Feed, 2016).
Cvintet eclectic rezident olandez cu membri originari din Australia, Brazilia, Finlanda, Olanda și Austria, iar noul lor album, este un ”set infecțios și demonic cu o energie de rock hipnotic și improvizații inteligente cu schimbări rapide de dispoziție și puls” (conform All About Jazz).
* Barry Guy, Marilyn Crispell & Paul Lytton: ”Deep Memory” (Intakt, 2016)
Trio ”clasic” de bas, pian și tobe cu 3 veterani ai scenei jazzului improvizat care vor împlini toți în primăvară, întâmplător sau nu, una și aceeași frumoasă vârstă de 70 ani!
* Renku (Michaël Attias / John Hébert / Satoshi Takeishi): ”Live in Greenwich Village” (Clean Feed, 2016). Trioul din New York (alto sax, d-bass & drums) a preluat numele japonez al formei improvizate de poezie -înrudită cu haiku- care balansează libertatea de expresie cu precizia, în încercarea unei transpuneri echivalente în muzică.
* Tomas Fujiwara (dr), Ben Goldberg (clar), Mary Halvorson (gtr): ”The Out Louds” (Relative Pitch Records, 2016)
Reproduc în traducere din engleză o mini-cronică descriptivă: ”Metoda de lucru pe acest album e căutarea sonoră coborâtă la nivel de decibel cu decibel. Odată defragmentată, muzica poate fi transmisă ascultătorului în forma și frumusețea ei pură. De exemplu, o persoană contemplând fragilitatea existenței părăsește curând această lume, în timp ce existența fragilă în sine a universului continuă de-a pururi. Din acest motiv titlurile pieselor de pe album derivă din numele perene ale florilor întâlnite la Grădina Botanică din Brooklyn.”
* Jonathan Finlayson & Sicilian Defense: ”Moving Still” (Pi Recordings, 2016)
Noul album, al 2-lea ca lider, al trompetistului Jonathan -discipol al lui Steve Coleman- aflat în ascensiune, secondat aici de pianistul Matt Mitchell și chitaristul Miles Okazaki, cu John Hébert (bas) și Craig Weinrib (perc). Anteriorul album al formulei s-a numit ”Moment and the Message” (2013).
* Steve Lehman & Sélébéyone: ”Sélébéyone” (”Intersection”) (Pi Recordings, 2016). Noul proiect al alto-saxofonistului se inspiră din...și include părți vocale în dialectul centrafrican ”wolof” cântate de hip-hop-erul senegalez Gaston Bandimic, ”sarea și piperul” acestui album.
Privind partea finală mai recentă cam de după 50 a listei principale de 64 de titluri din catalog, aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Pi_Recordings
....”Moving Still” și ”Sélébéyone” vin de la casa condusă de Seth Rosner ajunsă un ”brand” respectat -dacă nu chiar o garanție în sine- în jazzul avangardist (ca și anterioara Relative Pitch, de altfel)...și având în vedere tradiția și statisticile ultimilor ani, cele 2 albume sunt deja sau vor ajunge cu siguranță în ”poll”-urile de preferințe pe 2016 ale mai multor critici cunoscuți.
* Keiji Haino, Jozef Dumoulin, Teun Verbruggen (Japan/Belgium): ”The Miracles of Only One Thing” (Sub Rosa, 2017)
Demers post-punk/industrial, experimental, ”noisy” și improvizat...la una dintre extremele stilistice ale casei belgiene Sub Rosa, dar altfel în nota obișnuită a japonezului de 64 ani activ pe acest teren vâscos încă din anii '70. Piesa nr. 2 ”Hotel Chaika” atinge paroxismul sonic, vocal și instrumental, apoi o stare de acalmie suspectă (pentru ”depresurizare”?) în titlul de sezon ”Snow Is Frequent, Though Light, in Winter”.
Cred că-i destulă informație în recomandările de azi, la orizont așteaptă alte noutăți cu saxofonistul spaniol (din Valencia) Perico Sambeat cu un album cu muzica lui Frank Zappa, Tim Berne's Snakeoil, Lok 03+1 (Aki Takase, Alexander von Schlippenbach, DJ Illvibe & Paul Lovens), norvegienii Moskus, vocalistele Marlene VerPlanck (82 ani!) și Kristin Chenoweth, pianistul Misha Tsiganov, 2 CD-ul Snarky Puppy, jazzul electronic rafinat al lui Carlos Niño & Friends (”Flutes, Echoes, It's All Happening!” /Leaving Records, 2016)...monumentalul ”David” (ECM New Series, 2016) al grecoaicei Eleni Karaindrou sau setul german consistent recent de la ACT Music:
* Jan Lundgren, Mattias Svensson & Bonfiglioli Weber String Quartet: ”The Ystad Concert: A Tribute To Jan Johansson” (ACT Music, 2016)
* Nils Landgren: ”Christmas With My Friends V” (ACT Music, 2016)
* V.A.(Knut Reiersrud, etc): ”Jazz At Berlin Philharmonic VI: Celtic Roots” -live- (ACT Music, 2016)
* Nguyên Lê & Ngô Hông Quang feat. Paolo Fresu: ”Hà Noi Duo” (ACT Music, 2017)
