I-am văzut și le-am savurat muzica și concertul, în sfârșit...Și nu în Ungaria sau în spațiul ex-yugoslav, nici măcar la București...ci în munții Banatului, veniți pentru prima dată în România în cei peste 45 ani de existență al trupei ivită din nucleul incipient al foștilor colegi de gimnaziu, Giles, Giles and Fripp pe ”The Cheerful Insanity of G.,G. & F” (1968) !
După atâtea reîncarnări, hiatus-uri, regrupări și reformări ale imprevizibilului creator Robert Fripp, cel care rămâne oricum undeva în spate în partea dreaptă și în umbră, chiar dacă e prezent cu trupa pe scenă !...Acum nu a fost, aceasta fiind una dintre puținele garnituri din care lipsește...dar și-a trimis în turneu sosia perfectă, pe elevul său care nu numai că-i seamănă fizic dar care a dovedit și că îl urmează îndeaproape până la identificare pe maestrul său în ceea ce privește interpretarea la ”touch guitar”, de la primele acorduri din intro-ul concertului, ”Markus Reuter Soundscape”.
E vorba despre membrii King Crimson & comp., doamnelor și domnilor, maeștrii majori și de pionierat în ”progressive rock, experimental rock, dark ambient, industrial” (conform Wikipedia), grup al cărei muzică s-a aflat înaintea timpului -așa cum sugerează încă de la debutul din 1969 profeticul titlu-fanion la fel de ”insane” "21st Century Schizoid Man"- și care muzică a rămas cu spiritul mereu revigorat în diversele subdiviziuni de după 1997, ProjeKct-ele numerotate de la I la X, 21st Century Schizoid Band, Stick Men, Tuner, Jakszyk, Fripp & Collins, etc.
S-a ajuns în Poiana Lupului în formatul actual de dublu trio -cum s-a întâmplat și la înregisrările albumului de studio THRAK din 1995- și sextetul a concertat sâmbătă seara la Gărâna unde s-a poziționat astfel: Stick Men-ul condus de Tony Levin în stânga scenei, iar The Adrian Belew Power Trio, în dreapta. Versatilă de la piesă la piesă -uneori chiar în cadrul aceluiași cântec- componența de 2 chitariști, 2 basiști și 2 bateriști a fost variabilă de la duo la sextet. Se dădea astfel răgaz de respiro acelora cu rol principal în piesele dense, complexe și cu ”loud thunderous sound” care au alternat cu baladele ”soft”, setlist-ul incluzând chiar complet separatele dreapta/stânga ”Young Lions” (Adrian Belew/Power Trio) și ”Open, Part 3” (Stick Men/Tony Levin). Levin cu bass-ul său personal Chapman stick, secondat de Markus Reuter la chitara atât de Fripp-iană și Pat Mastelotto la setul de tobe & perc. a introdus și "Breathless", piesă specială de pe "Exposure", excepționalul album solo a lui Robert Fripp din 1979.
Adrian Belew Power Trio -adică A.B.: guitars & voice, secondat de secția ritmică a mult mai tinerilor Julie Slick (bass) și Tobias Ralph (drums)- excelau în piesele cu vocalul încă la înălțime ale ”cântărețului” (conform expresiei lui Florian ”Moșu” Lungu, din nou cu câteva ”perle” și cam depășit de acest subiect...) Adrian Belew, mai ales de pe albumele 1981-1984 -”Discipline”, în special- și de pe ”THRAK” (1995).
...Și așa s-au derulat timp de circa 2 ore și ”B'Boom”, ”THRAK”, ”Dinosaur” (..."I'm a Dinosaur/ Somebody digs my bones"...), ”Indiscipline”, ”Frame by Frame”, ”Matte Kudasai”, ”Sleepless”, ”One Time”, ”Three of a Perfect Pair”. Am omis în start să evidențiez solourile perfect sincrone de tobe & percuție ale celor 2 tobari.
Forțele s-au unit ”in corpore” pentru teme ”clasice” ale primei perioade K.C., ”Red” și ”Larks' Tongues In Aspic (part II)”...dar abia la bis am desfăcut berea specială la doză pe care tot mai îngrijorat că nu ”apare” o păstrasem exclusiv pentru această piesă favorită de-a mea (prezentă în tracklist-ul ultimului album 2014 ”Live in Japan”): ”Thela Hun Ginjeet”.
Trupa are ”encore”-uri de rezervă la care au apelat în alte concerte ale turneului european în derulare și aș fi fost ultimul din audiență derajat dacă la final aș fi auzit și ”The Court of the Crimson King” (Adrian Belew solo) și ”Elephant Talk”...sau poate chiar și "The Lone Rhino(ceros)" tema-titlu din 1982 de pe primul și cel mai reușit -după părerea mea- album solo Adrian Belew, alături de avangardistul ”Desire Caught By the Tail” (1986)...Asta poate și ca și compensație la știrile recente care nu-l mai includ pe Adrian în reunirea King Crimson din toamnă, anunțată de Fripp)...Însă audiența se cam rărise și cu ea și ”feedback”-ul necesar unei rechemări înapoi.
Auto-retras în 2012 dar acum răzgândindu-se și din nou activ, Robert Fripp a permis formulei folosirea mărcii sale înregistrate ”Crimson” dar a fixat cu autoritatea-i devenită proverbială, cadrul exact al ființării sextetului: ”live performances of the main King Crimson repertoire (1974-2003)”.
Ceea ce, prin inspirația alegerii și eforturile lui Mariu Giura, a putut să se întâmple ”live” la Gărâna.
Mulțumesc dragă Marius pentru acest festin progresiv al uneia dintre trupele esențiale și printre cel mai îndelung așteptată în Ro !!
Recomandări discografice pentru Markus Reuter și Julie Slick:
Centrozoon (Markus Reuter & Bernhard Wöstheinrich): ”Sun Lounge Debris” (2001)
Centrozoon: ”The Scent Of Crash & Burn” (2003)
Centrozoon: ”Never Trust The Way You Are” (2005)
Centrozoon: ”Angel Liquor” [Discipline Global Mobile, 2006]
Markus Reuter & Robert Rich: ”Eleven Questions” (Unsung Heroes, 2007)
Adrian Benavides (Pat Mastelotto + Markus Reuter): ”Same Time Next Life” (2012)
Stick Men (Tony Levin, Pat Mastelotto, Markus Reuter): ”Deep” (SMN/7D Media Family, 2013)
Julie Slick: "Julie Slick" [2010]
Julie Slick: "Terroir" (2012)
DRGN KING: "Paragraph Nights" [2013]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu