De la Cuneiform, despre Pixel-ii norvegieni „auriferi” și SONAR-ii elvețieni evoluând cu anomalii, inclusiv cu David Bottrill

Tinerii „pixeli” norvegieni confirmă așteptările după debutul cu „Reminder” din 2012 și „pixellent"-ul „We Are All Small Pixels” din 2013, „indie-jazz quartet-ul condus de remarcabila basistă/vocalistă Ellen Andrea Wang" -cum ingenios numea un critic stilul trupei după debut- recidivând la începutul anului cu „Golden Years” (Cuneiform, 2015). Ponderea componistică îi aparține încă frumoasei Ellen Andrea, toți membrii participând și vocal mai mult sau mai puțin:

Jonas Kilmork: Vemøy trumpet, vocal

Harald Lassen: saxophone, vocal, bongo 

Ellen Andrea Wang: double bass, vocal
Jon Audun Baar: drums, percussion, vocal

www.pixelband.no

Atractiv deschis de „Rainforest”, albumul curge frumos în alternarea pasajelor de sax și trompetă în cele 11 teme cu titluri și durate relativ scurte, tipice arealului indie (pop). Nimic altceva n-aș adăuga despre muzica unei trupe în urcare certă și despre care cu siguranță vom mai auzi, ceva acum despre aspecte, hai să le zicem „tehnice” legate de promovare:

Expunerea scandinavilor nu la etichete regionale înrudite dar cu „desfășurare” limitată precum Rune Grammofon, Hubro Music, Jazzland, Ozella, etc...ci printro casă de discuri americană cu distribuție mult mai globală reprezintă un atu pentru orice muzician fie el chiar și scandinav, dar se întâmplă că este încă o mică/mare problemă la recepție pentru audiofilii autohtoni din Ro și mă refer la cei din Timișoara în particular, prea puțin familiarizați cu estetica post-Rock In Opposition, credo-ul marca Cuneiform. Rarissim am văzut albume CDs/LPs „cuneiformice” deținute și comentate de colecționari pe la noi, chiar și după ce formatul digital a devenit mult mai accesibil, deși de peste 30 ani label-ul independent se ocupă constant de muzici aventuroase ale artiștilor originali și vizionari de peste tot din lume, așa-numiții „forward looking” sau „forward thinking artists” care desființează granițele stilistice...
Cuneiform a fost și va rămâne și din acest motiv o constantă pe acest blog, iată câteva însemne grafice întâlnite de-a lungul timpului:

http://www.artist-shop.com/cuniform/

www.facebook.com/cuneiformrecords

http://www.waysidemusic.com/

....Au optat din 2013 pentru Cuneiform și elvețienii SONAR, inclusiv pentru noul album înregistrat tot la începutul anului, ca și cel al 4-tetului Pixel, respectiv „Black Light”, în booklet cu subtitlul detaliat argumentat „The Ongoing Evolution of Anomalies”, mai ales ca alternativă la ideea de interpretare în mare viteză.

Cu trupa chitaristului Stephan Thelen cunoșteam „A Flaw of Nature” (Ronin Rhythm Records, 2012), „Live at Bazillus” (Reptile Recordings, 2012) și anteriorul „Static Motion” (Cuneiform, 2013), dar „Lumina neagră” pare a le depăși printro sumă de elemente de atracție: „Ritual Groove Zen Funk-ul” lui Nik Bärtsch ('s Ronin) de la care trupa a plecat rămâne un reper important, dar modulele structurat numerotate ale acestuia, la muzicianul-matematician Thelen (& comp.) primesc titluri distincte specifice aici (ex.: „Angular Momentum” sau „String Geometry”), păstrând însă hipnotismul repetitiv și inducând acea transă mult comentată și analizată. Același jazz-rock modal în manieră prog/art executat cu exactitate...matematică (doar îl ajută pe lider și profesia de bază și...toată reputația țării sale de adopție Elveția renumită pentru precizia ceasurilor, nu-i așa?)...jazz rock potențat acum de minimalismul timpuriu marca Steve Reich sau Glenn Branca și de prog-ul tipic King Crimson. Asta se întâmpla însă și pe anteriorul „Static Motion”, doar că acum în cazul trupei lui Robert Fripp e vorba nu de anii '80 ci de albumul clasic din 1973 „Larks' Tongues in Aspic” cu care are similitudini tehnice detaliat explicate, de ex. Intro, câte 3 piese pe fiecare parte, Outro, etc. (exceptând piesele bonus-live si remixul lui Andi Pupato la „Orbit 5.7”). Saxofonistul Don Li, muzica „surf-pop” tipică grupurilor californiene din anii '60 -Stephan Thelen fiind născut și copilărind acolo- sau, la un nivel mai puțin evident -dacă nu chiar subconștient-, „dark-ambient”-ul muzicii lui Mick Harris de la Scorn...ar fi alte surse de inspirație devaluate pentru muzica aural-vizuală numită chiar de de Stephan Thelen „Duane Eddy meets Jackson Pollock”. Criticul John Kelman explică și titlul albumului care trebuie privit metaforic ca și oximoronicul anterior „Static Motion”: nu ca sinonim al luminii violete ci în sensul literar ca ceva deopotrivă misterios -„Black”- și clar -„Light”-, pornind de la un citat din simbolistul poet francez Paul Valéry: „nu există nimic mai misterios decât claritatea”.

http://www.sonar-band.ch/

Contribuția colegilor Bernhard Wagner (second electric triton guitar), Christian Kuntner (bass) și Manuel Pasquinelli (drums) e și ea mai consistentă ca altădată, dar poate cel mai important factor particular al acestui album îl reprezintă producătorul și inginerul de sunet David Bottrill, canadianul în al cărui studio din Toronto s-a perfectat, mixat și finalizat materialul, un artizan cu fler și o uriașă experiență probată pe zeci de albume cu artiști diverși...și care merită oricând o postare/abordare separată, Bottrill având participări notabile și ca interpret și compozitor.  

http://www.discogs.com/artist/233834-David-Bottrill?page=2

Închei tot cu sigla/brand-ul Cuneiform, enumerând câțiva artiști și albume care s-au numărat printre exponenții aniversării în show-ul/turneul de anul trecut care a marcat 3 decade de existență a casei de discuri americane. Luați-le și ca recomandări recente din catalogul respectivei:

* Curtis Hasselbring (tuba): „Number Stations” (2013)
* Adam Rudolph Go-Organic „Orchestra: Sonic Mandala" (2013)

* The Microscopic Septet: „Manhattan Moonrise” (2014)

* Ideal Bread: „Beating The Teens: Songs Of Steve Lacy” (2010)

                     : „Transmit: Vol. 2 of the Music of Steve Lacy” (2014)