„Simply clever”: Giovanni Di Domenico și Probosci (duo)

* Pianistul italian Giovanni Di Domenico, născut la Roma în 1977 și stabilit la Brussels, autodidact până la 24 ani, și-a trăit primii 10 ani din viață în Africa (Libia, Camerun și Algeria), alături de famila nomadă a tatăl său inginer, ceea ce avea să se reflecte în formarea și educația sa muzicală la majorat, respectiv în compoziție printro tehnică enciclopedică proprie de ritm, armonie și ton de tradiție „non-western” -alături de ceea ce asimilase la Conservator, adică densitatea polisemică a lui Cecil Taylor, respectiv transparența „ruptă” proprie lui Paul Bley-, plus influențe neo-clasice de la Claude Debussy, Luciano Berio sau Borah Bergman (înregistrările de la casa Soul Note). 
Mai adăugăm vastei palete ca ingrediente și elemente radicale ale branșei stilistice „underground noisy pop”, faptul că deține mai nou și propria sa casă de discuri belgiană pentru producții inclasificabile „Silent Water” și avem astfel măcar parțial explicația originalității și distincției sale ca muzician, calități  care i-au permis în ultimii ani colaborări, printre alții, cu artiști extrem de diverși și de pe mai multe continente: Nate Wooley, Chris Corsano, Arve Henriksen, Jim O’Rourke, Akira Sakata, Okkyung Lee, Manuel Mota, John Edwards, Steve Noble, DJ Sniff, Terrie Ex, Peter Jacquemyn, Alexandra Grimal, João Lobo sau Toshimaru Nakamura...Nu cunosc noul album scos în Lituania: 

* Giovanni Di Domenico, Peter Jacquemyn, Chris Corsano: „A Little Off The Top” (NoBusiness Records, sept. 2015)
...dar m-au convins colaborările sale cu saxofonista franceză:
* Giovanni Di Domenico & Alexandra Grimal: „Ghibli” (Sans Bruit/ France, 2011) și:
* Giovanni Di Domenico & Alexandra Grimal: „Chergui” (solos & duets) -2 CD- (Ayler Records/ France, 2014)
...și mai ales cele 2 albume în trio cu trompetistul norvegian și bateristul japonez:
* Giovanni Di Domenico, Arve Henriksen, Tatsuhisa Yamamoto:„Clinamen” (Off & Rat/ Belgium, 2010), respectiv:
* Giovanni Di Domenico, Arve Henriksen, Tatsuhisa Yamamoto:„Distare Sonanti” (and/OAR/ US, 2012).
Simplu spus, „highly recommended”!:

* „Time To Feed” with Great Music!”

Au impresionat audiența în multe dintre cele mai cunoscute săli de concerte simfonice din lume, teatre, muzee, cluburi de rock și festivaluri din peste 40 de țări: amândoi compozitori cu albume apărute la Tzadik Records (Composers’ Series), în această formulă de duo explorează aventuros peisaje sonore de la muzica acustică pură la texturi neuzuale electroacoustice, reușind un „interplay” captivant ce pendulează între compoziție și improvizație cu treceri lejere de la virtuozitatea subtilă a pasajelor moi la agresiunea disonantă dar bine controlată. Timba Harris (vioară) vine, printre altele, din trupele Secret Chiefs 3, New York Arabic Orchestra și Estradasphere, iar Gyan Riley (chitară), cu deja 15 ani vechime, din EVIYAN -cu Evan Ziporyn & Iva Bittová...grup care a fost subiectul uneia dintre primele mele postări pe acest blog-, Falla Guitar Trio, The Feinsmith Quartet...și nu în ultimul rând, din grupul tatălui său, celebrul „guru” minimalist compozitor și pianist Terry Riley (band).
Probosci „electroacoustic chamber duo” e considerat pasul următor în evoluția celor doi muzicieni, iar albumul de debut este: „Time To Feed”, apărut la casa de discuri a boss-ului din Secret Chief 3, Trey Spruance: Mimicry Records (sept. 2014).
Semnalele de la cei care i-au văzut „live” sunt în general că muzica e una deopotrivă „great” cât și accesibilă celor mai puțin familiarizați cu genul mai sofisticat numit „weird music”...și că cei doi sunt foarte simpatici și atractivi ca oameni și în afara scenei. Iată un concert integral aici: