http://www.birdistheworm.com/ (Dave Sumner)
"New Jazz: We Search. We Recommend. You Listen."
Domnul acesta cu numele de familie al faimosului Sting e un împătimit al jazzului care cercetează și descoperă non-stop, recomandă ce-i place în reviews-uri competente și în ultimii 4 ani a întocmit clasamente anuale personale. Nu-i el chiar singur acolo (de unde și ”we”-ul), de partea cealaltă fiind ”you", voi care ascultați. Dacă avem posibilități de unde și cum, pentru că o bună parte din materialele muzicale vin din realizări cu tiraj mic, CDs/LPs foarte greu de găsit indiferent formatul, cvasi-rare inclusiv digital! Cu mare noroc mi-am mai adăugat vreo 10 titluri dintre alegerile sale pentru Top 30/2015 (inițial aveam doar circa o treime) și câteva și din 2014...Și cu cât avansam în ”defrișarea” lor cu-atât încrederea mea în criteriile de judecată și de evaluare ale domnului Sumner creștea. Multe albume, mai ales dintre recomandările sale ”la zi”, îmi sunt cu puține excepții inaccesibile deocamdată, așa încât m-am mulțumit cu cele mai vechi, setul de vreo 10 de care aminteam (**) pe care le grupez câte 2 sau 3:
** Stein Urheim (gtr) - Strandebarm (Hubro, 2016)
* Hedvig Mollestad Trio - Black Stabat Mater (Rune Grammofon, 2016)
** 2 formule conduse de chitariști, de la 2 case de discuri scandinave cu multe similitudini de stil. Al 3-lea album al lui Stein Urheim a fost înregistrat în biserica unui oraș din sud-vestul Norvegiei, acum desființat ca municipiu și unde în anii '60 se construiau bărci și alte ambarcațiuni din lemn. Fotografia de pe copertă surprinde un astfel de moment ca și muzica ce se vrea un “flashback”, transpunerea sonoră ca într-un voiaj de vacanță în armonie cu natura acestui loc izolat, familiar pentru unii, straniu pentru alții. Flerul pastoral ”americana” country-folk din multe pasaje vine la norvegian din asimilarea unor chitariști care i-au servit ca modele: John Fahey, Leo Kottke, Jim O’Rourke, James Blackshaw, David Lindley, Ry Cooder sau David Tannenbaum...în timp ce de la muzicienii conaționali a preluat muzica microtonal electronică a unuia dintre pionierii chitarei ”preparate”-clasicul Bjørn Fongaard-, plus din ”third stream”-ul cunoscutului maestru ”ECM”-ist Terje Rypdal. Rezultă o muzică plină de atmosferă care după flotantele ”Water” (part 1 & 2, plasate disparat), tema-titlu și ”Fjellbekken”, evadează geografic și stilistic revenind pe bătrânul continent prin piesa finală ”Berlin Blues”. Un ”review” cu detalii, aici:
http://www.tinymixtapes.com/music-review/stein-urheim-strandebarm
** 2 formule conduse de chitariști, de la 2 case de discuri scandinave cu multe similitudini de stil. Al 3-lea album al lui Stein Urheim a fost înregistrat în biserica unui oraș din sud-vestul Norvegiei, acum desființat ca municipiu și unde în anii '60 se construiau bărci și alte ambarcațiuni din lemn. Fotografia de pe copertă surprinde un astfel de moment ca și muzica ce se vrea un “flashback”, transpunerea sonoră ca într-un voiaj de vacanță în armonie cu natura acestui loc izolat, familiar pentru unii, straniu pentru alții. Flerul pastoral ”americana” country-folk din multe pasaje vine la norvegian din asimilarea unor chitariști care i-au servit ca modele: John Fahey, Leo Kottke, Jim O’Rourke, James Blackshaw, David Lindley, Ry Cooder sau David Tannenbaum...în timp ce de la muzicienii conaționali a preluat muzica microtonal electronică a unuia dintre pionierii chitarei ”preparate”-clasicul Bjørn Fongaard-, plus din ”third stream”-ul cunoscutului maestru ”ECM”-ist Terje Rypdal. Rezultă o muzică plină de atmosferă care după flotantele ”Water” (part 1 & 2, plasate disparat), tema-titlu și ”Fjellbekken”, evadează geografic și stilistic revenind pe bătrânul continent prin piesa finală ”Berlin Blues”. Un ”review” cu detalii, aici:
http://www.tinymixtapes.com/music-review/stein-urheim-strandebarm
* Jazz-rockul nu e unul foarte pretențios, înclinând mai curând spre un ”fusion” gen Abstract Logix fără tușeuri regionale pe ”Black Stabat Mater”, al 3-lea album al chitaristei Hedvig Mollestad Thomassen, mare fană din copilărie a lui Jimi Hendrix. Pentru că despre o ”ea” e vorba aici (era imposibil de realizat asta doar după prenumele ”Hedvig”, nu-i așa?), ca lider de trio 2/3 feminin, unul chitaristic și ”clasic” ca instrumentație: la bas e Ellen Brekken și la tobe Ivar Loe Bjørnstad, toți 3 vechi colegi (corect: 2 colege și 1 coleg) la academia de muzică din Oslo, formulă consolidată de premiul ”Jazz Talent Of The Year Award” primit de lideră la Molde International Jazzfestival în 2009. Riff-urile în forță amintesc de Tony Iommi și Jimmy Page, iar muzica în general vine compoziționaql din ramura noului val progresiv de ”avant jazz´n´rock / free metal” tipic unor exponenți din ultimii ani de la Rune Grammofon: Elephant9, Bushman´s Revenge, Krokofant...sau mai vechiul Scorch Trio condus de finlandezul Raoul Björkenheim.
** Tomoko Omura (vln, Japan/USA) - Roots (Inner Circle Music, 2015)
** Tomoko Omura (vln, Japan/USA) - Roots (Inner Circle Music, 2015)
** Eric Hofbauer Quintet - Prehistoric Jazz - Volume 1 (The Rite of Spring) (2014)
** (Ernst) Reijseger, (Harmen) Fraanje & (Molla) Sylla - Count Till Zen (Winter & Winter, 2015)
Preferatele mele dintre completările la Top 30/2015 via Dave Sumner/”www.birdistheworm.com” sunt cele 3 titluri de mai sus, cu o tânără violonistă japoneză de peste 10 ani rezidentă în State dar revizuindu-și rădăcinile pe ”Roots” -nume de album și trupă- cu 11 piese-standard japoneze începând cu dilema din debutul ”Antagata Dokosa/ (Where Are You From?)” la voce și cu o vioară cu ton, pizzicato și frazare amintind de Didier Lockwood sau Jean-Luc Ponty (!), acompaniată inspirat de tineri companioni la pian/keyboard, chitară, bas și tobe...și în care Omura ”balansează elegant între puritate și pasiune”, cum bine punctează criticul Dan Bilawski în recenzia de pe ”www.allaboutjazz”.
Chitaristul din Boston Eric Hofbauer debutează cu quintetul său pe versiunea lucrării clasice a lui Igor Stravinski ”Le Sacre du printemps/The Rite of Spring”, întro adaptare proprie în care modernismul european e ”amendat” de abordarea americană de blues și ”jazz preistoric” (termen folosit de Leonard Bernstein adresându-se timpanistului orchestrei, la o repetiție a lucrării în 1987) în tradiția unui Scott Joplin, cu orchestrații riguroase însă pline de neprevăzut ca de ex. citate în solourile de chitară inclusiv din hituri pop-rock (Van Halen, Tears For Fears)! Altfel, un jazz cameral elaborat și rafinat, invitând la receptarea și a logicului Prehistoric Jazz Volum 2, Oliver Messiaen’s ”Quatuor pour la fin du temps (Quartet for the End of Time)” lansat ulterior spre finele lui 2014 și a unor bune expectative în ceea ce privește alte realizări care vor urma ale chitaristului.
Olandezii Reijseger, Fraanje & Sylla sunt văzuți de Dave Sumner pentru ”Count Till Zen” dar nu numai, ca cei mai demni urmași ai trioului Codona al deja clasicilor Don Cherry, Colin Walcott & Nana Vasconcelos, cu câteva diferențe între care că aici la ”timonă” se află Ernst Reijseger, unul dintre marii violonceliști din jazzul actual cunoscut și din colaborările cu legendarul regizor Werner Herzog, iar în locul brazilianului o avem pe Molla (Senegal/Mali/Olanda) la voce și diverse percuții (kongoma, xalam)...cu ecouri și de pe precedentul album al trioului ”Down Deep” (Winter & Winter, 2013), înregistrat simplu ca și ”Count...” cu un singur (!) microfon ambiental de producătorul/inginer Stefan Winter.
** Ruben Machtelinckx (gtr / Belgium) - Flock (El Negocito Records, 2014)
Chitaristul din Boston Eric Hofbauer debutează cu quintetul său pe versiunea lucrării clasice a lui Igor Stravinski ”Le Sacre du printemps/The Rite of Spring”, întro adaptare proprie în care modernismul european e ”amendat” de abordarea americană de blues și ”jazz preistoric” (termen folosit de Leonard Bernstein adresându-se timpanistului orchestrei, la o repetiție a lucrării în 1987) în tradiția unui Scott Joplin, cu orchestrații riguroase însă pline de neprevăzut ca de ex. citate în solourile de chitară inclusiv din hituri pop-rock (Van Halen, Tears For Fears)! Altfel, un jazz cameral elaborat și rafinat, invitând la receptarea și a logicului Prehistoric Jazz Volum 2, Oliver Messiaen’s ”Quatuor pour la fin du temps (Quartet for the End of Time)” lansat ulterior spre finele lui 2014 și a unor bune expectative în ceea ce privește alte realizări care vor urma ale chitaristului.
Olandezii Reijseger, Fraanje & Sylla sunt văzuți de Dave Sumner pentru ”Count Till Zen” dar nu numai, ca cei mai demni urmași ai trioului Codona al deja clasicilor Don Cherry, Colin Walcott & Nana Vasconcelos, cu câteva diferențe între care că aici la ”timonă” se află Ernst Reijseger, unul dintre marii violonceliști din jazzul actual cunoscut și din colaborările cu legendarul regizor Werner Herzog, iar în locul brazilianului o avem pe Molla (Senegal/Mali/Olanda) la voce și diverse percuții (kongoma, xalam)...cu ecouri și de pe precedentul album al trioului ”Down Deep” (Winter & Winter, 2013), înregistrat simplu ca și ”Count...” cu un singur (!) microfon ambiental de producătorul/inginer Stefan Winter.
** Ruben Machtelinckx (gtr / Belgium) - Flock (El Negocito Records, 2014)
** Linus – Linus + Skarbø / Leroux (El Negocito Records, 2015)...."Jazz, Folk, World, & Country"
Prin belgianul Ruben am mai făcut încă o descoperire, casa de discuri El Negocito unde au fost scoase mai multe albume din care-am ales unul solo și unul cu duoul Linus (Ruben Machtelinckx & Thomas Jillings) augmentat cu încă 2 invitați, respectiv:
- Ruben Machtelinckx - banjo, guitar, acoustic baritone guitar
- Thomas Jillings - tenor & C-melody saxophone, alto clarinet, synthesizers
- Frederik Leroux - banjo, guitar, baritone guitar
- Øyvind Skarbø - drums, Hammond organ
”A journey of simplicity, purity and longing” era descris undeva albumul Linus cu detalii tot acolo despre expertiza căpătată de bateristul Ø.S. în trupele 1982 și Bly the Blyant, cu muzica și ritmurile africane învățate în Cuba, Nigeria, Berlin, New York și Africa de Sud. Francezul Frederik Leroux, pe lângă inspirația din jazz, muzica de concert contemporană, minimalism, suprarealism, improvizația liberă, Ennio Morricone și peisaje sonore experimentale, explorează nenumăratele posibilități ale chitarelor.
- Ruben Machtelinckx - banjo, guitar, acoustic baritone guitar
- Thomas Jillings - tenor & C-melody saxophone, alto clarinet, synthesizers
- Frederik Leroux - banjo, guitar, baritone guitar
- Øyvind Skarbø - drums, Hammond organ
”A journey of simplicity, purity and longing” era descris undeva albumul Linus cu detalii tot acolo despre expertiza căpătată de bateristul Ø.S. în trupele 1982 și Bly the Blyant, cu muzica și ritmurile africane învățate în Cuba, Nigeria, Berlin, New York și Africa de Sud. Francezul Frederik Leroux, pe lângă inspirația din jazz, muzica de concert contemporană, minimalism, suprarealism, improvizația liberă, Ennio Morricone și peisaje sonore experimentale, explorează nenumăratele posibilități ale chitarelor.
Machtelinckx / Jensson / Badenhorst / Wouters – Flock (2014) are multe dintre însușiri asemănătoare, formula de grup fiind:
- Ruben Machtelinckx – Guitar, Baritone Guitar, Banjo
- Hilmar Jensson – Guitar
- Joachim Badenhorst – Sax, Clarinets
- Nathan Wouters – Bass
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu