"Ceea ce mă preocupă însă cel mai mult in ultima vreme este Alec K Redfearn & The Eyesores cu "The Opposite"!
Când mă gândesc cum mă "feream" de instrumentul acordeon, mi se pare acum ridicol...după atâtea experiențe pozitive plăcute avute cu CD-uri pe care apare acest instrument. Totul a început cu genialul Guy Klucevsek "Scenes from a Mirage" (1992) care m-a lăsat cu urechile căscate.
"The Opposite" prelucrează foarte multe influențe dar pt. mine domină totuși art-rockul cu puternice accente, hai să le numesc folcloristice (est-) europene, de unde și vigoarea melodică și ritmică a pieselor. Albumul începe cu trei piese absolut minunate și antrenante care nu-ți mai ies din cap! Se pare că acordeonul este "manipulat" electronic, sună uneori ca o chitară și conduce permanent ostilitățile, alături de o percuție simplă și infecțioasă. În unele piese se aude parcă și un trombon (?) halucinant - ce diversitate sonoră bine organizată! Albumul ăsta îmi face o mare plăcere (l-am parcurs de trei ori) și mi-a deschis pofta să mai parcurg câteva albume cu acordeoane - aflate mai mult sau mai puțin întro poziție acustică dominantă.
Am citit un interviu cu Redfearn din 2005 (perioada CD-ului "The Quiet Room"), deci nu prea actual, dar a vorbit despre influențele muzicale, deci despre "basics" (de exemplu a enumerat printre alții pe Pascal Comelade, Albert Marcoeur, Pierre Bastien, muzica "gypsy" europeană, Faust, drones și improvizație) și se pare că aceste surse sunt extrem de diverse, la prima vedere chiar incompatibile.
M-ai făcut curios: ai cumva "The Quiet Room"?...aș putea compara cele comentate de el în interviu!
Muzica albumului m-a făcut să mai trec prin câteva albume cu acordeoane savuroase:
- în primul rând cele două Pale Nudes trimise de curând de tine "Wise To The Heat" și "Soul Come Home", ambele foarte faine (am cunoscut înainte numai CD-ul The (EC) Nudes - "Vanishing Point", și ăsta de fapt un album deosebit). Se pare că Amy Denio cam domina formațiile pe unde se perinda prin voce, instrumente și compoziție!
- apoi Bratko Bibič din Begnagrad și Nimal cu "Dis Tanz" , dar și cu ceilalti "granzi" ai acestui instrument din trupa Accordion Tribe (Lars Hollmer / Guy Klucevsek / Maria Kalaniemi / Otto Lechner).
- din lista asta nu are voie să lipsească incomparabilul finlandez Kimmo Pohjonen. Albumele pe care le cunosc sunt "Quiver" (trupa KTU cu membrii din King Crimson Pat Mastelotto si Trey Gunn, plus Samuli Kosminen), "Sensitive Skin" și duoul cu Eric Echampard "Uumen" , toate faine dar preferatul meu este ultimul din enumerarea de mai sus pentru tensiunea subtilă cladită cu multă răbdare și dramă.
- Lars Hollmer cu "XII Sibirska Cyklar & Vill Du Hora Mer" cu un folclor scandinav ușurel, pe alocuri chiar hazliu, dar interpretat virtuos.
- pe unele albume Henry Threadgill (& Very Very Circus pe "Carry The Day", respectiv cu Make A Move pe "Where's Your Cup") apare un acordeonist minunat integrat în universul Threadgill, pe nume Tony Cedras, stilul nu-i ușor de clasificat deoarece compozițiile lui Threadgill nu se pot integra în vreun subgen clar de jazz cunoscut, dar sound-ul acordeonului plutește peste acest conglomerat muzical, poate undeva prin zona free/improv, ca un element coagulator, minunat de urmărit! (ambele CD-uri sunt incredibil de consistente!)
- interpreți din team-ul ECM: Dino Saluzzi ("Kultrum" și "Cité de la Musique") dar și Gianni Coscia din minunatul album "In cerca di cibo" în duo cu Gianluigi Trovesi.
- mai avem din muzica clasică pe Stefan Hussong: "Plays John Cage" și Teodoro Anzelotti: "Erik Satie", ambele foarte interesante dar dificil de ascultat, cu multa răbdare și concentrare...
- dintro zonă asemănătoare vine și CD-ul "Deep Listening" cu Pauline Oliveros, Stuart Dempster & Panaiotis în care un container-cisternă ("water tank") cu un ecou extrem, joacă un rol sonic important.
- Astor Piazolla cu minunatele albume "The Rough Dancer and the Cyclical Night (Tango Appasionado)" și "La Camorra: The Solitude Of Passionate Provocation", vorbim de fapt de instrumentul înrudit bandoneon. De remarcat aici și Pablo Ziegler la pian ca și Fernando Suarez Paz la vioară.
- din sudul SUA îl amintesc pe Esteban "Steve" Jordan, poreclit "the Jimi Hendrix of the accordion" (genul "tex/mex"), cu albumul "The Return Of El Parche".
....Pe Alec Redfearn "A Quiet Room" se pare că este o abordare diferită față de CD-ul "The Opposite", am impresia că se experimentează mai mult cu "noise" și percuția este mai dominantă, în piesa "Punjabi/Watery Grave" apar chiar elemente din percuția indiană!
Am mai cotobăit prin colecție și mi-am dat seama că am omis muzicieni importanți care folosesc acordeonul ca prim instrument sau secundar. Andrea Parkins, instrumentistă minunată în colaborări cu Nels Cline („Ash And Tabula” sau „Downpour”, dar și „Destroy All Nels Cline”), sau cu Ellery Eskelin Trio (cu Jim Black) pe "One Great Day...", din păcate singurul CD pe care îl cunosc în constelația asta, dar aici cu multă originalitate pe traiectorii avantgardistice folosind și samplerul, pe alocuri parcă și keyboards cu toate că pe booklet
nu sunt menționate.”
nu sunt menționate.”
(aici MK mi-a amintit-o și pe Carla Kihlstedt bănuind-o că folosește și acordeonul pe unele albume și pe mine că aș cunoaște-o mai bine (vezi și episodul 2), concluzionând cele 2 depeșe:
"Să nu-i uităm nici pe muzicienii din sudul Statelor Unite (mai bine zis din Louisiana) care poartă mai departe influențe francofone în muzica lor, mă refer aici la stilurile "cajun" și "zydeco".
Mulțumesc MK, replica mea urmează în episodul 2.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu