Goran Kajfeš, ”Motivul de ce” nr.2

"Motivul de ce" trebuie să-l ascultăm pe trompetistul/bandleader Goran Kajfeš și a sa Subtropic Arkestra pe noul ”The Reason Why Vol. 2” (Headspin Recordings, 2014) rezidă, dincolo de faptul că avem de-a face cu unul dintre cei mai reputați și inovativi muzicieni de jazz contemporan suedezi, în inspirația modelării unor piese tradiționale turcești de ”psycho-funk” din debutul anilor '70, cu un ”groove” parcă superior acum realizărilor anterioare în piese ca ”Dokuz Seki/Esmerim” și ”Adimiz Miskindir Bizim”- ..apoi cu o prelucrare din folclorul armean (”Tamzara”), cu piesa subtil botezată ”New Track” -o compoziție nouă și proprie, dar în spiritul celor dinainte-...și cu o superbă variantă la bossa braziliană ”A Lua Girou” (a lui Milton Nascimento).
Candidat cert la încă un "Nordic Music Prize", la exact un an distanță de Vol.1 vine acest album care continuă o serie de care m-am ocupat în postarea-portret ”Goran Kajfeš, croato-suedezul...arkestral” cu subtitlul uneia din intențiile autorului:
"Am vrut să explorez două teritorii în același timp /Goran Kajfeš”...postare citibilă aici:
http://victimofjazz.blogspot.ro/…/goran-kajfes-croato-suede…

Line-up :

Goran Kajfes, trumpet.

Jonas Kullhammar, fl. & t-sax.

Per "Ruskträsk" Johansson, fl. sss & bar-saxes.

Jesper Nordenström, keybs

Andreas Söderström, gtr.

Johan Berthling, bass

Johan Holmegard, drums

Mixul lui Goran & comp. reinventează ”cosmic jazzul” Arkestrei clasicului Sun Ra din anii '50-'60- de unde și numele band-ului-, ”makossa” cameruniană a lui Francis Bebey, psihedelismul turcesc din jurul anului 1970, deja amintit...în asociere cu genurile ”electronica”, ”exotica” braziliană și rock-ul progresiv marca Soft Machine. Ce s-ar putea imagina mai inovativ ca și această combinare de stiluri în 2014 când devine tot mai dificil -dacă nu imposibil- să inventezi ceva cu totul nou și neauzit?...iar măcar pentru fațeta balcanică a acestei muzici, ar trebui cunoscută și promovată mai mult și mai des și pe la noi.

Tributele, Joni Mitchell însăși, Marilyn (dar nu Monroe!) și Josefine (dar nu Baker!)

Albume-tribut:

* René Marie: ”I Wanna Be Evil (with love to Eartha Kitt)” (Motéma Music, 2014)

* Billy Childs & Various Artists: ”Map to the Treasure: Reimagining Laura Nyro” (Sony, 2014)....printre ”variații” care-l ajută pe pianist figurând Chris Botti, Yo-Yo Ma, Rickie Lee Jones, Alison Krauss, Dianne Reeves, Esperanza Spalding, Wayne Shorter, Vinnie Colaiuta și Susan Tedeschi. Lesne de înțeles astfel că Laura Nyro a reprezentat dintotdeauna o atracție de cult nu doar pentru pianistul Billy Childs ci și pentru invitații și mai ales pentru invitatele sale de pe acest album.

* Aki Takase & Alexander Von Schlippenbach: ”So Long, Eric!: Homage to Eric Dolphy” [Intakt, 2014]....Transferul pianistic al compozițiilor clasice E.D. care au avut multiple interpretări de la începutul anilor '60.

* Laurie Antonioli: ”Songs of Shadow, Songs of Light: The Music of Joni Mitchell” (Origin Records, 2014)

...Apropo de Joni Mitchell, a apărut compilația/antologia ei ”Love Has Many Faces- A Quartet, A Ballet, Waiting to Be Danced” [4 CD Box-Set Compilation] (Rhino, 2014), cu tot setul remasterizat și fiecare dintre cele 4 părți concepute și numite separat. Se poate spune astfel că e chiar mai mult decât o colecție antologică această retrospectivă în 4 acte, cel puțin partea a 3-a, cum sună și titlul, ”așteptând quartetul pentru un balet care așteaptă a fi dansat”:
Act 1 (CD1): ”Birth of Rock'n'Roll Days”
Act 2 (CD2): ”The Light Is Hard to Find”
Act 3 (CD3): ”Love Has Many Faces”
Act 4 (CD4): ”If You Want Me I'll Be in the Bar”

Albumul sfârșitului de an în jazz, cu ascendent spre a deveni poate chiar favoritul meu pentru întregul 2014 este al trioului danez:
Marilyn Mazur/ Josefine Cronholm/ Krister Johnsson: ”Flamingo Sky” (Stunt, 2014)...L-am ascultat, reascultat și comparat...și ”arată” mai bine decât Marilyn Mazur/ Josefine Cronholm/ Anders Jormin/ John Taylor: ”Celestial Circle” (ECM, 2011)...Nivelul este dat nu doar de piesele și interpretarea percuționistei Mazur -ceea ce era cumva de așteptat- ci de surprinzător de variatele, neașteptatele și inovativele momente ale vocalistei suedezo-daneze de 43 de ani. Am avut în vedere și anterioarele ei:
Josefine Cronholm – ”Songs Of The Falling Feather” (ACT Company, 2010)
Josefine Cronholm / Ibis – ”Wild Garden” (Stunt, 2001)
Josefine Cronholm / Ibis – ”Hotel Paradise” (Caprice/Stunt, 2003)
...plus colaborările:
String Swing, Søren Siegumfeldt & Josefine Cronholm – ”Red Shoes” (Stunt, 2001) și respectiv:
Django Bates - ”Quiet Nights” (Screwgun, 1998)
Tot acest set mi-a confirmat ierarhizarea, vocalista fiind acum întrun atât de evident progres încât sunt momente pe noul și preferatul ”Flamingo Sky” în care mă gândeam ”iată în sfârșit o voce demnă de a rivaliza cu Annette Peacock” (celor care n-au auzit de Annette, le promit o postare în care o să încerc să arăt de ce o consider printre vocalistele de frunte și nu doar din jazz...). 
O dezvoltare a subiectului după o ”sedimentare” a primelor impresii va urma...ziceam eu pe Facebook, ceea ce se întâmplă deja aici fără să se fi schimbat cu nimic impresiile de acolo și de atunci, din urmă cu circa 2 săptămâni. Poate doar acea senzație că decalajul e chiar mai mare între aparițiile dinainte și aceasta ultimă pentru vocalista Cronholm, desigur în favoarea noului ”Flamingo Sky”.

Marilyn Mazur: Drums, Piano, Vocal, Percussion
Josefine Cronholm: Vocal, Percussion
Krister Jonsson: Guitar, Live Electronics

Klavs Hovman: Electric Bass on track 3 and track 10

1. Flamingo Sky
2. Rustle of the Lambs
3. The Butterflies
4. Ø
5. Like A Lover
6. Skoven Som Kirke
7. Aftenlys
8. Strange Spell
9. Eletelephony
10. Ufozil
11. New Deep
12. Gone
13. Drum Dream
14. Frisk Baglæns
15. Gong Snake
16. Crystalize

Recorded february 24 & 25th 2014 at Millfactory Studio, Copenhagen
Coverart by Marilyn Mazur

"Procesul" câștigat de Bill Laswell (trio)

Am descoperit în luna aceasta decembrie 2014 câteva foarte noi și interesante albume care certifică o dată în plus faptul că încheiem un an muzical internațional foarte bun în jazz...”and beyond”.
În primul de care n-am amintit pe Facebook ne reîntâlnim cu unul dintre acei muzicieni...alchimiști, genul acelora puțini care orice ar atinge se transformă în aur. Cu-atât mai major și remarcabil e cazul atunci când instrumentul de bază al respectivului nu e unul melodic/armonic, ci doar unul ritmic, teoretic secundar. La basistul producător Bill Laswell (Painkiller, The Golden Palominos, Last Exit, Material, Massacre, Praxis, etc) însă totul capătă amplitudine, vorbim doar de cel prezent și creditat pe câteva sute de albume și despre care se zice că a fuzionat, sau dacă vreți care a desființat granițele dintre stilurile pan-africane (tribal, etc), dub, funk, jazz, variate elemente rock, electronică și avangardă.
Iată-l aici în ultima sa formulă de trio, un supergrup cu bateristul Chad Smith -de la Red Hot Chili Peppers, Chickenfoot, Bombastic Meatbats, etc- și cu tânărul pianist/organist și actor Jon(athan) Batiste (născut în 1988), foarte lăudat după realizările recente -3 EPuri și 1 CD- cu formula Stay Human. Jon e cel mai tânăr dar e primul nume în înșiruire ceea ce spune ”a priori” despre rolul său important componistic și după cum voi încerca să descriu mai jos, unul deasemenea major și peste așteptări ca interpret.

Jon Batiste, Chad Smith & Bill Laswell - The Process (M.O.D. Technologies, 2014)
A rezultat un album închegat, accesibil, ”multi-colorat” ingenios -spre deosebire de alb-negrul copertei- și de intervențiile celorlalți invitați. Inițial s-a dorit doar un singular ”session” între cei 3 muzicieni care-și propuseseră o muzică pentru un film, indiferent dacă acesta ar fi apărut vreodată sau nu....dar ulterior planurile s-au schimbat și așa a rezultat un ”proces” mai lung care a condus la cizelarea ideilor și improvizațiilor inițiale în 11 piese bine definite.
Avem piano-solo în seria disparată ”B1”, ”B2” și ”B3”, afro-tribal infecțios dansant în ”Drop Away”, rap în ”Turn On the Light”, trompetă astrală în ”Timeline”, ”Ascent” și ”The Drift”, orchestrații ample în ”Spiral”, chitară în ”Black Arc” -preferata mea-...și mult funk mai peste tot, dominant ca stil. Veteranii experimentați și experimentali Toshinori Kondo (trompetă) și Peter Apfelbaum (flaut, saxofoane) intervin frumos și nu ”complică” prin pasajele lor piesele, cele 3 voci invitate -vezi la ”Personnel”- ajută și ele inspirat.

Track listing:
01. "B1"
02. "Drop Away"
03. "Timeline"
04. "Haunted"
05. "B2"
06. "Turn on the Light Ascent"
07. "Black Arc"
08. "Spiral"
09. "B3"
10. "Time Falls"
11. "The Drift"

Personnel:
Jon Batiste: piano, electric piano, electronic keyboards; harmonaboard; percussion;
Chad Smith: drums, percussion;
Bill Laswell: bass(es), guitar; electronics;
Tunde Adebimpe (TV on the Radio): vocals (2);
Killah Priest (Wu-Tang Clan): vocals (6); Garrison Hawk: vocals (6);
Toshinori Kondo: processed trumpet (4);
Peter Apfelbaum: flute (6), tenor saxophone (6), soprano saxophone (11);
Dominic James: guitar (7, 10).

Mai adaug ca remarcabil și sunetul aparte scos de clapele harmonaboard-ului pe care l-am identificat prin eliminarea celorlalte keyboards mai cunoscute, un alt element care-l face pe Jon Batiste cu-atât mai interesant. Am avut senzația după câteva reascultări că albumul e continuarea lui ”Hallucination Engine”, albumul din 1994 cu Material care rămâne pentru mine până acum No.1 din tot ceea ce cunosc cu Bill Laswell. Sau dacă nu neapărat un urmaș, un album oricum de pus imediat lângă întro imaginară ierarhizare. Întro scurtă cronică a albumului un jurnalist care remarca ce multe stiluri poate să rezide datorită forței unui lider întro zonă singulară numită de el ”Laswell-iană”, mai ridica o chestiune foarte interesantă și principială: dacă muzical un material, acesta sau unul oarecare, se poate susține singur și dincolo de povestea sa. Care poate fi în sine uneori fascinantă, capabilă să ”fure” pe cititor/ascultător, cu-atât mai mult dacă e pusă de un regizor pe coloana sonoră a unui film. Și răspunsul său dat tot acolo era pentru acest caz că ”da”. Eu unul, subscriu.

Recomandări, referințe:
Jon Batiste and Stay Human: ”Social Music” (2013)
Chad Smith's Bombastic Meatbats:
* ”Meet The Meatbats” (2009)
* ”More Meat” (2010)
* ”Live Meat And Potatoes” (2012)

D' Agaro, Mella & Rivagli: "Bangalore" (90 & 9 Records, 2014)

Albumul acestui trio italian a venit pentru mine tocmai la momentul potrivit pentru a umple un gol lăsat de regretul neapariției la recentul festival local Timișoara Jazz a lui Enzo Favata, aflat în intenția organizatorului principal, Enzo fiind unul dintre cei mai cunoscuți saxofoniști italieni și totodată eclectici muzicieni de jazz din Sardinia. Pregătit încă de la zvonul venirii acestuia pentru întâmpinarea unei formule din noul jazz din peninsulă, am rememorat mai multe albume cu saxofon și clarinet în prim plan, cu Gianluigi Trovesi, Francesco Bearzatti, Achille Succi, Gabriele Mirabassi sau Carlo Actis Dato, mai toți școliți în creuzetul pivotal avangardist pentru jazzul și muzica liber improvizată a ultimilor peste 20 de ani, grup numit Italian Instabile Orchestra. Nu l-am uitat nici pe celălalt saxofonist (tenor & bariton) cu prenumele Daniele, aflat în epicentrul trioului Udu Calls care cu participarea basistului William Parker a lansat anul acesta ”The Vancouver Tapes”, un ”live” canadian mai vechi din 1999: Daniele Cavallanti (în plus și la nai și flaut).
Pe Daniele D' Agaro născut în 1958 îl întâlnisem deja în câteva formule dintre care pe câteva vi le recomand la final. Anii 2007-08 au fost pentru el foarte importanți, atât prin muzica cu influențe etno diverse etalată cu Adriatics Orchestra, prin contribuția la Globe Unity Orchestra (cu pianistul Alexander Von Schlippenbach) dar mai ales prin Tempest Trio, formula cu organistul Hammond Bruno Marini și cu veteranul baterist olandez Han Bennink: albumul eponim inspirat de piesa de teatru a lui William Shakespeare ”The Tempest/Furtuna” aducându-i titlul de ”cel mai bun suflător al anului”...recidivă după un an anterior 2007 în care și CDul "Comeglians" fusese ales de criticii italieni "Best CD Of The Year".
Titlul noului album cu numele marelui oraș din sudul Indiei ”Bangalore” nu face trimitere la influențe din acea zonă -am detectat doar unele ușoare de Klezmer în piesa-titlu de deschidere- dar pare să aibe legătură și să fie astfel un tribut mai mult sau mai puțin voalat adus celui cu un album & o piesă intitulate asemenea, regretatul alto-saxofonist Charlie Mariano cu care a colaborat cândva la doublebass Aldo Mella. Daniele ca și Aldo au făcut ambii parte din formulele pianistului Franco D'Andrea, basistul fiind bine ancorat în scena jazzului din zona Torino încă din anii '80 unde s-a intersectat frecvent și cu bateristul percuționist Elio Rivagli, membru în Turin Philharmonic Orchestra. După stagiul prelungit de peste 15 ani în Olanda și frecvente colaborări în S.U.A., din 1996 D' Agaro s-a întors în orașul său natal Udine, așa încât putem numi colaborarea celor 3 un miting exclusiv italian Nord-Est (Torino)/Nord-Vest (Udine), înregistrările fiind făcute la studioul Sound Sistemi din Santhià de lângă Torino.

Revenind la piese, două sunt prelucrări din blues -”Dick's Holler” și finala ”Tibbar”, apărută în original pe ”Exotica Domestica”, albumul din 2009 al formulei Adriatics Orchestra și compusă se pare (și) de regretatul saxofonist și flautist olandez de origine sud-africană Sean Bergin (1948-2012) pe care Daniele l-a cunoscut în Olanda. Între cele 2 piese ne așteaptă creații originale de circa 4 minute ca medie de durată mergând de la un post-bop mai comun/accesibil -”Grofs”, ”Rotie”...și mai ales ritmata ”Fafa”- până la din cele mai îndrăzneț/aventuroase din zona ”free improv” -”Elda Olio”, ”Haiti”. Dar în afara celor cu blues-ul la bază, în celelalte sunt mereu schimbări imprevizibile care fac ca albumul să fie unul circumscris cu brio idiomului select ”modern-creativ” și  pe o largă plajă ritmic-melodică pendulând de la simplu la complex. De remarcat și comutările dese ale lui Daniele de la tenor-sax la bas-clarinet, pasajele cântate cu clarinetul amintind de momente John Surman sau Anat Cohen (mai ales soloul din piesa ”Haiti”).
N-am identificat titlul preluat/rearanjat de la clasicul folk-bluesului Leadbelly, e posibil ca acesta să fi fost schimbat.
Coperta este lucrarea numită ”Soffio/Breath/Respirație” a artistului contemporan Scerbo.
”www.scerbo.it”

Recomandări, referințe:
D' Agaro/ Glerum/ Bennink: ”Strandjutters” (Hat Hut/HatOLOGY, 2003)
Daniele D' Agaro, Jeb Bishop, Kent Kessler, Robert Barry: ”Chicago Overtones” (HatOLOGY, 2005)
Adriatics Orchestra: ”Comeglians On Air” (El Gallo Rojo, 2007)
Globe Unity Orchestra (Alexander Von Schlippenbach): ”40 Years” [2007]
Daniele D' Agaro "Tempest Trio": ”The Tempest” (Artesuono, 2008)
           
https://www.facebook.com/ninetyandninerecords

Dylan (fiul lui Steve Howe) e designer subteran, iar Peter Hammill...triplu cinematic

Încă un interesant "cover album", după cele 2 de care m-am ocupat în postarea din 4 noiembrie, Mostly Other People Do The Killing (MOPDTK): ”Blue” (Hot Cup Records, 2014)...cu reluarea notă-cu-notă a clasicului ”Kind of Blue” a lui Miles Davis, respectiv Nguyên Lê (with Michael Gibbs & NDR Bigband): ”Celebrating The Dark Side of the Moon” (ACT Music, 2014):

* Pe noul album Dylan Howe: ”Subterranean, New Designs On Bowie's "Berlin" (Motorik Recordings, 2014) este vorba de data asta, ca și în cazul adaptării jazzistice a capodoperei grupului Pink Floyd de către chitaristul francez de origine vietnameză, de un tratament similar aplicat cu aranjamente proprii și multă improvizație pieselor alese din primele 2 albume ale trilogiei lui David Bowie -”Low”, "Heroes" și ”Lodger”, cu contribuția lui Brian Eno- de către bateristul de jazz englez Dylan (Lee) de 45 ani, nimeni altul decât fiul cel mai mare a lui Steve Howe, chitaristului din Yes. Cu contribuția unui tânăr grup, un octet -de fapt mai exact un "future jazz sextet with strings and electronics" -din care se disting tenor saxofonistul Julian Siegel și chitaristul Adrian Utley din Portishead/Get The Blessing. Tatăl Steve Howe contribuie și el ca invitat interpretând la tradiționalul instrument japonez koto.

De descoperit/ascultat -eventual comparând cu versiunile rock originale din anii '70- ...și eventual, după gust, de savurat.

Tracklisting:

1. SUBTERRANEANS 8:23 (BOWIE)

2. WEEPING WALL 7:05 (BOWIE)

3. ALL SAINTS 10:04 (BOWIE)

4. SOME ARE 6:29 (BOWIE)

5. NEUKÖLN - NIGHT 5:00 (BOWIE, ENO)

6. ART DECADE 4:41 (BOWIE)

7. WARSZAWA 11:08 (BOWIE, ENO)

8. NEUKÖLN - DAY 5:29 (BOWIE, ENO)

9. MOSS GARDEN 6:23 (BOWIE, ENO)

”..Tot ceea ce-ar fi putut să fie...” (dacă)...
...Exact asta găsim pe noul triplu set Peter Hammill ”…all that might have been…” (nou apărut și exact așa scris titlul, fără majuscule) album-concept unde, cum spune însuși autorul, ”muzica reprezintă atât filmul cât și coloana sonoră”. 
Ca primă impresie, aceleași orchestrații ample, atmosfera apăsătoare marca inconfundabilă a frontman-ului de la Van Der Greef Generator, inflexiuni japoneze (Peter a locuit perioade lungi la Tokyo în ultimii ani), referințe și omagiu adus noului val francez ”film noir” (Jean-Luc Godard: ”Breathless” și ”Pierrot le Fou” sau Resnais: ”Hiroshima, Mon Amour”), riffuri de chitară aspre în analogie cu cele de pe clasicul său album ”Nadir’s Big Chance” (1972) sau amintind de prestația sa ca invitat vocalist & pianist pe cel mai reușit album-solo...”ever” a lui Robert Fripp de la King Crimson, ”Exposure” (1979).
Personajele interpretate de Hammill sunt acum Alien Clocks -pe Disc 1 - ”The Cine” (lansat și separat) și respectiv, Piper Smiles pe Disc 2 - ”The Songs”, acest CD2 incluzând 10 piese complet noi, unele dezvoltări ale schițelor de pe CD1...”story”-ul narativ apelând la mituri feerice ale bardului naist/flautist, inclusiv în idila acestuia cu o ”ea” din eternul feminin. Mult imprevizibil în aceste piese cu schimbări dese și bruște, și un Disc 3 - ”The Retro” cu 4 teme principale anterioare cu lungi improvizații.
Tot ce-am fi putut...dori și imagina de la Peter Hammill, se pare că găsim pe noul  ”…all that might have been…”

Am scris impresiile celor două albume ”la cald” după o primă audiție, sunt posibile reveniri cu completări sau chiar diferențe de percepție.

Reveniți și în actualitate: The Crazy World of Arthur Brown...și Erik Truffaz & Murcof

Parcă Alice Cooper avea odată un hit ”Elected”...și cum febra alegerilor n-a trecut nici la noi nici prin vecinătăți iar cu respectabilul rocker american sunt unele elemente în comun, am ales și eu să vă spun ceva despre noul:

* * The Crazy World of Arthur Brown: ”Zim Zam Zim” (2014)

La 72 ani ”The God of Hell Fire” și unul dintre marii artiști performeri ”live”, britanicul se întoarce după aproape 10 ani de la anteriorul  material cu același vibrato și cu falsetto-urile vocii din tinerețe nealterate de vreme, cu stilul său teatral pe alocuri ”nightmarish” și cu o nebănuită inspirație componistică. Nu vine singur ci cu întreaga sa ”lume nebună” -muzical, în sensul cel bun!- asociată odinioară unor majori precum Hawkwind, The Who, Jimi Hendrix și Frank Zappa și influențând o pleiadă de alte nume mari din rock. De la piesă la piesă el aduce acum aminte sau de deja numitul Alice Cooper, sau de Tom Waits (mai ales in "raw blues"-ul "Jungle Fever")...de Dr. John (aka Mac Rebennack) sau de regretatul Lou Reed (”Want to Love”)...Un pic de reggae aici (”The Unknown”), puțin New Orleans jazz clasic 'colo (”Junkyard King”), un strop de ”Tropicalia” dincolo ("Muscle of Love"), cu câteva balade etalând un Arthur Brown foarte melodios, liric și melancolic atunci când vrea -”Assun”, ”Light Your Light”- albumul ciclic este superb încadrat de tema-titlu afro-tribală, respectiv de finalul recitativ-declamativei ”The Formless Depths”. Ceea ce se oglindește vizual în imaginea cu masca tribală și tatuajul tip voodoo de pe coperta unui album care contazice acest titlu din final, pentru faptul că ARE ”adâncimile” pline de ”formă”, este foarte puțin predictibil și nicidecum omogen. 

Cronici apărute la acest album vorbesc de un ”must-hear” și ”must-listen”, ”...his excellent songwriting and remarkable voice...”, precum aceasta de aici:
http://www.thefourohfive.com/…/the-crazy-world-of-arthur-br…
”Piromaniacul englez psiho-voiajor” explică albumul ca manifest și reflectare a călătoriei sale spitituale de peste 45 ani, aici:
http://www.mojo4music.com/…/arthur-brown-new-track-zim-zam…/

** Cei curioși de noul album Erik Truffaz & Murcof: ”Being Human Being” (Mundo Recordings, 2014) vor avea nu doar muzica originală a trompetistului elvețian care după mini-albumul ”Mexico” din 2008 e acum din nou în colaborare cu producătorul ”IDM/techno/sound artist” mexican Murcof, aka Fernando Corona (cuplul lucrând de fapt încă din 2006 când au făcut trio cu Talvin Singh)...ci și surpriza (re)descoperirii prin copertă a carismaticului pictor, regizor și creator de benzi desenate Enki Bilal, artistul francez de 63 ani cu numele de botez Enes Bilalović, belgrădean de origine și fiul croitorului fostului lider iugoslav Josip Broz Tito (!)...și care este cel mai binecunoscut pentru trilogia sa ”Nikopol” (1980-1992).
Truffaz l-a întâlnit în 2012 pe Bilal pe când acesta a avut expoziția de lucrări cu stafii "The Ghosts of the Louvre" la celebrul muzeu parizian, iar muzica noului album este coloana sonoră a poveștii acestei picturi ”Being Human Being”...Titlul tabloului ne sugerează că a fi ”uman” nu înseamnă neapărat același lucru cu a fi ”ființă umană”, că de fapt această ”umanizare” cu tot avatarul ei de înțelesuri, balanța delicată de senzualitate, violență, sensibilitate etică, urâțenie și grație...este încă întrun stadiu incipient de schiță.
”Being Human Being” -albumul muzical- a apărut ca a 3-a realizare la noua casă de discuri Mundo, în formatele 2 LP/CD/digital download...stilistic un mix de jazz, ”new music”, ”noise & spectral electronics” și este anume conceput pentru ”multimedia performance”.

Gong: "I See You" (Madfish, 2014)

”Eu văd pe Gong ca pe o tradiție, ca un tip de muzică mereu vie, nu doar ca pe un grup.” (Daevid Allen)

Daevid Allen este un "maverick" prin excelență, cu toate sensurile din limba română via DEX. care sunt atribuite acestui termen: ”rătăcitor, hoinar; rebel , neconformist , dizident”...Dar în primul rând eminența cenușie din Gong este o ”persoană independentă”, un antidot la uniformizatul ”mainstream”.
Creativitatea australianului -o adevărată legendă vie- nu dă semne de recul nici la 76 de ani, fază în care mulți alți artiști preferă reciclarea de piese proprii vechi sau complacerea călduță între teme standard din cataloage clasice de pop și jazz -cel mult cu aranjamente noi- și cu care nu ai cum să dai greș dacă vrei doar să-ți păstrezi numele în actualitate și baza de fani. Nu-i cazul la Allen despre care se poate spune orice numai că ar fi repetitiv și plictisitor nu. Pe lungul drum al ”familiei” Gong desfășurată pe axa Anglia-Franța-Spania-Australia via...Serbia -cum veți afla mai încolo- el i-a pierdut pe rând pe cei trecuți în neființă, bateriștii Pierre Moerlen și Pip Pyle, iar mai nou anul trecut pe chitariștii Dashiell Hedyat și Kevin Ayers. Ex-soția Gilli Smyth și partenera sa de pe scenă și de pe albume -responsabila cu ”șoaptele spațial-psihedelice”- a fost nevoită să se retragă oficial datorită problemelor de sănătate și acum se deplasează întrun cărucior...asta fiind partea negativă. Partea bună e că acesta este împins în principal de fiul lor Orlando, cel care din 2003 odată cu intrarea ca baterist în ”spin-off”-ul Acid Mothers Gong a devenit înlocuitorul mamei sale și un component actual titular care imprimă vivacitate ”clanului” mare Gong, cu experiența dobândită în stagiul de ucenic al lui Pierre Moerlen. Daevid însuși, acest ”cetățean universal” cum se auto-definește, se află după o operație chirurgicală în recuperare sub tratament medical...dar cu toate astea există în intenție un proiect de turneu de promovare a albumului în următoarele luni, dacă și atunci când sănătatea sa îi va permite. Iar Gilli Smyth contribuie și ea vocal pe noul album, fie și din postura de invitată.

Pe scheletul lui ”Eu vă văd” (piesa de deschidere 01) și a reversului ”Voi mă vedeți” (07) pare a se fi clădit întregul discurs de pe acest nou album "I See You" cu mereu reîmprospătatul Gong, trupă care de mai bine de 45 ani evoluează ca o parabolă fără sfârșit, ca un spirit deschis și universal navigând încă din anii '70 în zborul spre și dinspre Planeta proprie cu ale lor imaginare ”Flying Teapots/Ceainice zburătoare”. Chiar un album cu piese independente și scurte, aparent fără legături între ele sau purtătoare de mesaje mai ample, în cazul Gong devine suspect a fi unul conceptual când e implicat un muzician de calibrul lui D.A., cu o miriadă de conexiuni muzicale și lirice și care face fie și involuntar apel la idei din trecut sau aruncă o privire spre viitor (așa cum s-a întâmplat ”da capo al fine” pe anteriorul ”2032”, albumul Gong din 2009). Voiaj din care nu lipsesc copiii, mereu prezenți în tot ceea ce înseamnă spirit și artă -liric, audio & video- la Gong (vezi introducerea la 08.”Zion My T-Shirt”, un ”vârf” al albumului). 04. ”The Eternal Wheel Spins” include cel mai lung și mai Fripp-iesc/Crimson-ian solo de chitară a lui Kavus Torabi, 06. "This Revolution" are ca referință recitativele clasicului  Gil Scott-Heron din cunoscuta și angajanta sa ‘The Revolution Will Not Be Televised‘...penultima piesă e imnul confesional (11) ”Thank You” cu un text care mie îmi sună ca o finală și cea din urmă concluzie a întregii cariere Gong, un ultimativ mare ”Mulțumesc” al lui Daevid și al trupei pentru muzică, momentele frumoase petrecute împreună cu ascultătorii și fanii, pentru viață în general, copii (bineînțeles!), vise, urări, etc...și din nou și din nou ”thank you for the children, for the music, music, music...”. Finalul 12. ”Shakti Yoni & Dingo Virgin”, o cosmigonică și flotantă incantație cu trimiteri indiene și cu Gilli vocalizând delirant pe fundal, nu mi-a redus deloc senzația de album ultimativ Gong. Aș vrea să greșesc...
Materialul lansat pe 10 noiembrie, dincolo de valențele lui ca entitate în sine, mi-a deschis calea spre un mănunchi de alte albume pe care le găsiți la final la ”referințe și recomandări”, ocazionat în principal de găsirea răspunsului la întrebarea ”cine sunt mânuitorii corzilor chitarelor?” fiind vorba de două nume pe care nu le știam, cu excepția Guapo (dar și acolo doar parțial). Despre Kavus Torabi venit din trupele Knifeworld, The Cardiacs și Guapo, ne spune chiar Allen întrun interviu, citibil aici:
http://thequietus.com/articles/15235-daevid-allen-interview-gong
...povestind cum Torabi a fost angajat imediat, asemeni basistului Mike Howlett pe care l-a inclus odinioară în trupă prin 1973 fără să-l asculte, doar la recomandarea unui prieten și fan (!)...În schimb pe specialistul în ”glissando” brazilianul Fabio Golfetti -care se apropie ca stil și ”sound” cel mai mult de Steve Hillage- l-am regăsit în excelente alte configurații: în grupul de prog-psihedelic Violeta de Outono din São Paulo , în ”versiunea tropicală” a lui Invisible Opera Company Of Tibet și în proiectul Angel's Breath /”Respirație de înger” -cu 2 muzicieni sârbo-croați implicați: regretații Milan Mladenović (1958-1994) de la trupa Ekatarina Velika și Mitar "Suba" Subotić (1961-1999)- cei 3 finalizând în 1994 în Brazilia o idee mai veche pe care Milan și Mitar o aveau de prin 1985 dar pe care n-au putut-o concretiza în anii care au urmat de mari frământări militare și sociale din spațiul ex-yugoslav...Un ”must-have” acest mai-mult-decât-interesant album ”Angel's Breath”, chiar fără a ține cont că cei 2 sârbi ne-au părăsit așa de tineri...

Tracklist:
01 I See You
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Dave Sturt, Orlando Allen
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, O. Allen* 3:33
02 Occupy
        Songwriter – Daevid Allen
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, I. East* 2:54
03 When God Shakes Hands With The Devil
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Kavus Torabi
        Written-By – F. Golfetti*, O. Allen* 5:40
04 The Eternal Wheel Spins
        Lyrics By – Orlando Allen
        Music By – Fabio Golfetti
        Written-By – F. Golfetti*, O. Allen* 7:04
05 Syllabub
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Dave Sturt
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, I. East* 4:32
06 This Revolution
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Dave Sturt
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, I. East* 3:50
07 You See Me
        Music By – Gong 2014*
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt*, F. Golfetti*, I. East*, K. Torabi*, O. Allen* 2:40
08 Zion My T-Shirt
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Dave Sturt
        Written-By – D. Allen*, D. Sturt* 6:18
09 Pixielation
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Ian East
       Written-By – D. Allen*, I. East* 4:42
10 A Brew Of Special Tea
        Written-By – O. Allen* 1:22
11 Thank You
        Lyrics By – Daevid Allen
        Music By – Daevid Allen
        Written-By – D. Allen* 10:35
12 Shakti Yoni & Dingo Virgin
        Music By – Daevid Allen, Gilli Smyth
        Written-By – D. Allen*, G. Smyth* 9:30

Credits:
Bass, Bass [Hi Octave Elbow Bass & Invisible Operas] – Dave Sturt
Drums [Drums/Beat/Crash/Kick] – Orlando Allen
Guest, Voice [Sprinkled Spacewhisper] – Gilli Smyth
Guitar [Crunchbox & Scythe Guitar] – Kavus Torabi
Guitar [Winged & Glissando Guitars] – Fabio Golfetti
Soprano Saxophone, Alto Saxophone, Tenor Saxophone, Flute, Whistle, Other [Lungs] – Ian East
Vocals – Orlando Allen (tracks: 4)
Vocals [Bi-Focal Local Vocals], Guitar [Gliss] – Daevid Allen

All musicians are given aliases next to their real names in the credits :
FLAMEDOG ALIEN aka Orlando Allen
UNICORN STRUT aka Dave Sturt
SPIRAL K. OCTOFLASH aka Kavus Torabi
FABULO GOLFCART aka Fabio Golfetti
EASTWINDS aka Ian East
DADA ALI aka Daevid Allen

Illustration, Artwork, Liner Notes – Daevid Allen

Ați observat sper cum contribuie fiecare muzician implicat, componistic și interpretativ...iar cum își ”joacă”  rolul de personaje S.F. cu numele respective ca întro piesă de teatru rock, asta s-ar pune cel mai bine în evidență întrun concert ”live”, de aceea cred că miza unui posibil viitor turneu în 2015 devine și mai mare.
Euterpe, Daevid Allen & Kramer, Daevid Allen's University Of Errors, Mother Gong, Planet Gong, Pierre Moerlen's Gong (without Allen), Acid Mothers Gong (with Acid Mothers Temple), The Glissando (Guitar) Orchestra...au fost ”dronele” ”multi-National, multi-dimensional Psychedelic combo”-ului Gong al cărui univers muzical a fost în diverse moduri și cu varii formule încercat a fi definit și etichetat, între care și cu expresia aceasta, una care mi se pare dintre cele mai scurte și la obiect: ”hippy cosmos rock”.

Recomandări și referințe:

Daevid Allen & Invisible Opera Company Of Tibet: ”The Jewel In The Lotus” [1995]
Violeta de Outono (Brazil): ”Espectro” (2012)
Violeta de Outono (Brazil): ”Volume 7” (2007)
Violeta de Outono (Brazil): ”Em Toda Parte” (1989)
Violeta de Outono (Brazil): ”S/T” (1987)
Fabio Golfetti & Invisible Opera Company Of Tibet: ”UFO Planante” (2010)
Invisible Opera Company Of Tibet (Tropical Version Brazil): ”Glissando Spirit Live” (Britannia Cafe, 18th August 1994) (1996)
Angel's Breath (Milan Mladenović from Ekaterina Velika, Mitar "Suba" Subotić & Fabio Golfetti): ”S/T” (1994)
Suba: ”São Paulo Confessions” (1994)
Dashiell Hedayat (with Gong): ”Obsolete” (1971)
Dashiell Hedayat/Melmoth: ”La Devanture des Ivresses” (1969)..."Grand prix de l'academie Charles Cross 1969"




http://www.progarchives.com/Review.asp?id=912316