Despre NPR Music Jazz Critics Poll 2014

Am parcurs vreo 10 poll-uri în ultimele săptămâni de genul ”Best Of”  pentru anul 2014 în jazz și nu numai, le-am transcris și pe Facebook pe majoritatea, cu minimale indicații și impresii. Asupra unuia anume trebuie insistat, mi se pare cel mai complet și cel mai puțin subiectiv...deci implicit și cel mai obiectiv și realist atunci când operăm cu impresii și preferințe omenești despre atât de dificilul de cuantificat termen numit ”valoare”. Pe care fiecare o ”vede” conform gustului subiectiv propriu și culturii și criteriilor muzicale personale.
Criticul Francis Davis ajutat de operatorul de website Tom Hull face acest Top 50 + pentru NDR Music în ultimii 9 ani consecutivi, așa încât putem să mai adăugăm și flerul și experiența la profesionalismul metodologiei proprii care a însemnat compilarea opiniilor a 140 de critici, promotori și blogeri, respectiv evaluarea și trierea a peste 700 de titluri cumulate de albume punctate (”points”) din listele buletinelor de vot (”ballots”) ale acestor 140 participanți. 10 puncte au fost acordate pentru locul 1, 9 locul 2, etc...până la 1 punct oferit locului 10...iar dacă lista nu era numerotată, s-au acordat 5,5 puncte fiecărui titlu/album. La categoriile reeditări istorice ”rara avis”, respectiv jazz vocal, debut și jazz latin, votanții au fost rugați să aleagă doar câte 3, respectiv câte un singur album. La rezultatul final, observăm câteva dintre acestea regăsindu-se și în Topul general de 50 poziții.
Celor 10 prime clasate -și mai ales primelor 3 de pe podium- Francis Davis le-a făcut recenzii extinse care argumentează onorantele albume ”medaliate”. Merită să le citim pentru a afla conexiunile stilistice, ”backround”-ul, inovația și inspirația autorilor dintre care-i remarcăm pe tinerii Steve Lehman (saxofonist, 36 ani) și Ambrose Akinmusire (trompetist, 32 ani) iar între ei, veteranul trompetist Wadada Leo Smith. 
Se poate mult comenta despre acest clasament, unul dintre criteriile interesante fiind cel al caselor de discuri (pentru care s-ar putea face de exemplu un clasament separat, comparat eventual cu cele similare de anii trecuți). Casa germană ECM, cea mai cunoscută pe la noi, are 7 albume în acest poll de circa 70 titluri, Pi Recordings 4 -dintre care locul 1 și încă o plasare în Top 10. Pi este un ”label” select new-yorkez existent din 2001 când casa a fost lansată prin 2 albume de ”new music” ale saxofonistului Henry Threadgill, iar de atunci a rămas bine ancorată în spectrul muzicii inovatoare, în jazzul contemporan modern-creativ. Mai precis în cazul lui Steve Lehman -colaborator frecvent al pianistului Vijay Iyer- e vorba pe zona de la intersecția dintre 3 genuri, jazzul, ”muzica nouă” și cea electronică. O altă cronică a albumului câștigător, depășind cu 12 voturi locul 2 care este tot un album-concept, cu decriptarea inovatoarelor armonii microtonale ale autorului Steve Lehman și despre noile sale idei de viitor despre armonie, ritm, formă compozițională și improvizație electro-acustică în jazz....aparține fostului său profesor, Tristan Murail. Deși nu prefer de obicei pentru informații site-urile artiștilor și caselor de discuri, de data asta o fac datorită calibrului acestui expert în estetica spectrală care consideră albumul octetului lui Steve Lehman ca o continuare mult așteptată a albumului  ”Travail Transformation and Flow” din 2009 cu aceeași componență:
Mark Shim - tenor saxophone, 
Drew Gress - bass, 
Tyshawn Sorey - drums, 
Jonathan Finlayson - trumpet, 
Jose Davila - tuba, 
Tim Albright - trombone, 
Chris Dingman - vibraphone

http://pirecordings.com/album/pi54

La categoriile ”mici” de 3 poziții ”Vocal” și ”Debut”, se remarcă diferența mare de voturi între locul 1 și 2...și mă gândeam ce puțin cunoscut este vocalistul Andy Bey pe care eu îl descopeream și difuzam în emisiuni la ex-Radio Campus în anii 2009-2010.
E de fapt foarte trist să constat în Timișoara și în țară fenomenul tot mai acut al ignorării de către formatorii de opinie și a celor ce se consideră interesați și ”cunoscători” ai fenomenului, a unei mari părți din acest volum de muzici, cvasi-inexistente la noi ca CDs/LPs...Nu se face nici măcar -deși în digital multe dintre aceste muzici sunt accesibile acum via Internet- prezentarea măcar ca informație, gen (mini) cronici tipărite sau postări în spațiul virtual la apariția albumelor, în publicații culturale cu rubrici muzicale, atâtea puține câte mai sunt...sau măcar pe bloguri, rețele de socializare sau forumuri cu pretenții și ”ștaif” ...Și cum n-am semnale de interes ale acestor poll-uri nici din partea muzicienilor români de jazz, nici a proprietarilor de cluburi și doar rarissim din partea câte a unui amic audiofil/colecționar...sper ca măcar organizatorii de concerte și festivaluri să audă de ei pentru șanse ipotetice să-i admirăm pe unii dintre respectivii și pe-aici ”live”...

http://www.npr.org/blogs/ablogsupreme/2014/12/19/371282561/the-2014-npr-music-jazz-critics-poll

01. Steve Lehman - Mise En Abîme (Pi Recordings)....266 points, on 40 ballots
02. Wadada Leo Smith - The Great Lakes Suites (TUM).....254 points, on 32 ballots
03. Ambrose Akinmusire - The Imagined Savior Is Far Easier To Paint (Blue Note)....223 points, on 30 ballots
04. Sonny Rollins - Road Shows, Vol. 3 (OKeh).....174.5 points, on 25 ballots
05. Mark Turner Quartet - Lathe of Heaven (ECM)....159 points, on 24 ballots
06. Marc Ribot Trio - Live At The Village Vanguard (Pi Recordings)....147 points, on 25 ballots
07. Jason Moran - 'All Rise: A Joyful Elegy For Fats Waller (Blue Note)....135.5 points, on 22 ballots
08. Brian Blade & The Fellowship Band - Landmarks (Blue Note)....133.5 points, on 18 ballots
09. Kenny Barron/Dave Holland - Art of Conversation (Impulse!)....101 points, on 17 ballots
10. Jane Ira Bloom - Sixteen Sunsets (Outline)....95.5 points, on 15 ballots

The Rest Of The Top 50:

11. Miguel Zenón, Identities Are Changeable (Miel Music) 95 points (on 15 ballots)
12. The Bad Plus, The Rite of Spring (Sony Masterworks) 88.5 (15)
13. Keith Jarrett/Charlie Haden, Last Dance (ECM) 83 (14)
14 (tie). David Virelles, Mbókò (ECM) 80 (13)
14 (tie). Tyshawn Sorey, Alloy (Pi) 80 (13)
16. Vanguard Jazz Orchestra, Over Time: The Music of Bob Brookmeyer (Planet Arts) 73.5 (9)
17. Chick Corea Trio, Trilogy (Stretch/Concord) 72 (10)
18. Fred Hersch Trio, Floating (Palmetto) 67 (12)
19. Jeff Ballard Trio, Time's Travels (OKeh) 66 (12)
20. Vijay Iyer, Mutations (ECM) 64 (12)
21. Mary Halvorson/Michael Formanek/Tomas Fujiwara, Thumbscrew (Cuneiform) 63.5 (14)
22. Trio 3 & Vijay Iyer, Wiring (Intakt) 60.5 (10)
23. Matt Wilson Quartet + John Medeski, Gathering Call (Palmetto) 60 (12)
24. Aki Takase & Alexander von Schlippenbach, So Long, Eric! Homage to Eric Dolphy (Intakt) 59.5 (9)
25. Billy Hart Quartet, One Is the Other (ECM) 59 (11)
26. Tom Harrell, Trip (HighNote) 56 (9)
27. Eric Revis, In Memory Of Things Yet Seen (Clean Feed) 53.5 (11)
28. Jason Roebke Octet, High/Red/Center (Delmark) 53 (9)
29. The Nels Cline Singers, Macroscope (Mack Avenue) 52 (10)
30. Christine Jensen Jazz Orchestra, Habitat (Justin Time) 52 (8)**
31. Marty Ehrlich Large Ensemble, A Trumpet in the Morning (New World) 47 (7)***
32. Frank Kimbrough, Quartet (Palmetto) 45.5 (8)
33. Hafez Modirzadeh, In Convergence Liberation (Pi) 44 (7)
34. Nels Cline & Julian Lage, Room (Mack Avenue) 43.5 (7)
35. Jason Adasiewicz's Sun Rooms, From the Region (Delmark) 43 (9)
36 (tie). Joshua Redman, Trios Live (Nonesuch) 43 (6)
36 (tie). Yosvany Terry, New Throned King (5Passion) 43 (6)
38. Avishai Cohen's Triveni, Dark Nights (Anzic) 42.5 (11)
39. James Brandon Lewis, Divine Travels (OKeh) 42 (10)
40. The Cookers, Time and Time Again (Motéma) 40.5 (9)
41. Darius Jones, The Oversoul Manual (AUM Fidelity) 40.5 (5)
42. Henry Butler, Steven Bernstein, Viper's Drag (Impulse!) 40 (8)
43. Pat Metheny Unity Group, Kin (??) (Nonesuch) 40 (7)
44. Melissa Aldana & Crash Trio, Melissa Aldana & Crash Trio (Concord Jazz) 39.5 (9)
45. Farmers By Nature, Love and Ghosts (AUM Fidelity) 39 (11)
46. Arturo O'Farrill & The Afro Latin Jazz Orchestra. The Offense of the Drum (Motéma) 38.5 (6)
47. Sean Jones im•pro•vise (never before seen) (Mack Avenue) 37 (6)
48. Dave Douglas & Uri Caine, Present Joys (Greenleaf) 35 (7)
49. Ideal Bread, Beating the Teens: Songs of Steve Lacy (Cuneiform) 34.5 (7)
50. Mary Halvorson, Reverse Blue (Relative Pitch) 34 (5)

*Includes 21.5 points (on three ballots) from 2013.
**Includes 23 (4) from 2013.
***Includes 12 (3) from 2013

Reissue/Rara Avis:

1. John Coltrane, Offering: Live at Temple University (Resonance) 149 points, on 62 ballots
2. Jimmy Giuffre 3 & 4, New York Concerts (Elemental Music) 73 (34)
3. Charles Lloyd, Manhattan Stories (Resonance) 69 (35)
4. Miles Davis, Miles At The Fillmore (Columbia/Legacy) 51 (29)
5. Louis Armstrong, The Columbia and RCA Victor Live Recordings (Mosaic) 33 (13)
6. Charlie Haden/Jim Hall, Charlie Haden - Jim Hall (Impulse!) 32 (17)
7. Keith Jarrett/Charlie Haden/Paul Motian, Hamburg '72 (ECM) 26 (14)
8. Frank Lowe, Out Loud (Triple Point) 15 (8)
9. Bud Powell, Birdland 1953 (ESP-Disk') 13 (7)
10. Horace Tapscott Quintet, The Giant Is Awakened (International Phonogram) 13 (6)

Vocal:

1. Andy Bey, Pages from an Imaginary Life (HighNote) 13 votes
2 (tie). Dianne Reeves, Beautiful Life (Concord) 5
2 (tie). Catherine Russell, Bring It Back (Jazz Village) 5

Debut:

1. Jeff Ballard Trio, Time's Tales (OKeh) 16
2. Otis Brown III, The Thought of You (Blue Note) 8
3. Rudy Royston, 303 (Greenleaf) 7

Latin:

1. Arturo O'Farrill & the Afro Latin Jazz Orchestra, The Offense of the Drum (Motéma) 19
2. Miguel Zenón, Identities Are Changeable (Miel Music) 16
3. Yosvany Terry, New Throned King (5Passion) 11
4. Danilo Pérez, Panama 500 (Mack Avenue) 8
5. David Virelles, Mbókò (ECM) 6
6. Alfredo Rodriguez, The Invasion Parade (Mack Avenue) 5

Terje Isungset, muzica gheții și a sticlei

Percuționistul norvegian specialist al gheții este mai nou și unul al sticlei:
"//www.youtube.com/embed/QosfSaE0q7c"

Puține surse de informații românești despre acest artist, mai toate venind după câștigarea Grammy-ului norvegian ”Best CD” din 2008 datorat albumului ”Igloo”. Iată câteva:
"Șamanul Arctic" 
”http://www.doitreisi.ro/2011/03/samanul-arctic-terje-isungset/”

”http://the-cookshop.blogspot.ro/2007/02/terje-isungset-igloo-icemusic-all-ice.html”

”Literally "icemusic", as in music made from ice. Instrumentation includes: «Iceofon, Ice harp, Ice horn, Ice trumpet, Ice percussion, and an Ice bass drum carved from one block of ice». The only non-H2O elements are a bass drum pedal, fish line for suspension and the strings on the Ice harp (but of course). Several different voices fade in and out as it all moves along. The feel of the record is quite cohesive, with each song adding to the craftmanship of the artist while always retaining musicality and ease of listenability. What I'm saying may seem cold and analitical, and indeed, to some degree, Igloo is a thing to analyze. If that's not your bag, however, then just let the sounds drift out beyond attention, and the mind wander off. This is no party stuff, nor driving stuff or "chillout", but it has an ambient touch, carefully devised to give you a 43-min. excuse for not being there: at Sweden's "Ice Hotel", at a constant -6 °C. Igloo was nominated for the Norwegian Grammy as one of last year's best CDs.”

”http://stirisinoutati.blogspot.ro/2012/12/terje-isungset-ice-instrument-concert.html”

”Se numeste Terje Isungset si este un norvegian pasionat de muzica de jazz, dar nu unul ca oricare altul: Terje canta la diferite instrumente realizate din gheata.
Unul din cei mai inventivi muzicieni, compozitori si percutionisti moderni din lume, Terje a acumulat peste 20 de ani de experienta concertistica in jazz si muzica scandinavica, impletind de multe ori cele doua stiluri in maniera originala si transformandu-se intr-un veritabil shaman cu veleitati sound-artist.
Criticii de specialitate l-au descris drept "inovativ, vizionar si energetic", iar muzica sa, plina de sensibilitate si forta deopotriva, isi are izvorul de inspiratie in sunetele si culorile din natura, culese si impletite in fuiorul unor creatii artistice muzicale de exceptie.
Isungset a compus muzica pentru diferite festivaluri de jazz, competitii de dans clasic si modern, teatru, film si pentru multe alte evenimente deosebite, fiind apreciat de public si de critici in egala masura.”

”http://www.modista.ro/timp-liber/un-percutionist-norvegian-canta-la-instrumente-fabricate-din-gheata-video”

”Desi muzicianul are peste 20 de ani de experienta ca interpret de jazz, el se vede ca un saman al sunetului, datorita folosirii instrumentelor din gheata pentru a crea sunete calde si limpezi.
Percutionistul ofera un concert unic de fiecare data cand este invitat sa cante undeva. Auditoriul nu are ocazia sa asculte aceleasi sunete de doua ori. Ideologia artistului presupune ca instrumentele sa fie returnate naturii dupa fiecare reprezentatie. 
“Pamantul nu este proprietatea noastra, a fiintelor umane. Suntem simpli vizitatori care nu petrec decat un timp limitat aici. Asemenea noua, instrumentele mele impart aceeasi soarta. Nu imi apartin, ci le imprumut de la natura si i le dau inapoi”, a declarat artistul.
Pana acum, Terje Isungset a confectionat instrumente din granit, lemn, sticla si metal. Cea mai buna gheata pentru instrumentele sale iernatice a descoperit-o in Jukkasjarvi, in nordul Suediei. Conditiile climatice sunt cruciale atunci cand artistul creeaza un instrument din gheata.
“Stiu cate ceva, dar nu stiu tot. Totul depinde de natura. Momentan, totul este bine pentru ca nu bate vantul si temperaturile se mentin sub 0 grade. Aceste lucruri sunt foarte importante pentru mine“, a declarat muzicianul, care confectioneaza instrumentele pentru reprezentatia pe care o va oferi la Oulu, weekendul acesta.”

”http://www.gds.ro/Magazin/2009-01-14/Scurte+stiri/”
”Muzică la zero grade 
Muzica este capabilă să creeze senzaţii de neuitat, chiar şi când afară este un ger crunt, iar instrumentele sunt din gheaţă. După cum informează cotidianul italian La Repubblica, în ediţia sa electronică, mii de norvegieni au înfruntat temperaturile polare din timpul nopţii, pentru a participa la IceMusic Festival din Geilo, în centrul Norvegiei. În ciuda faptului că muzica glaciară a expozanţilor era destul de ciudată şi deseori improvizată, pentru a compensa calitatea nu tocmai bună a acordajului, cei mai mulţi melomani s-au declarat de-a dreptul impresionaţi. Ei au putut admira instrumente de suflat, de percuţie, precum xilofonul sau gongul, şi chiar instrumente cu coarde, precum chitara, harfa sau vioara făcute din gheaţă. „Gheaţa este frumoasă atât din punct de vedere vizual, cât şi muzical. Posedă calităţi diferite de alte materiale şi conferă sunetului tonalităţi calde, în ciuda faptului că este un material rece“, a explicat Terje Isungset, un veteran al festivalului, ajuns în acest an la a patra ediţie.”


Undeva în textele reproduse era amintită și sticla, dar a realiza un proiect muzical folosind NUMAI și EXCLUSIV acest material, asta s-a întâmplat doar recent la Tallin în Estonia la ”performance”-ul ”World of Glass”. 
15 meșteri sticlari din câteva țări au confecționat timp de 2 ani instrumente de sticlă unicat cu care Terje împreună cu trompetistul Arve Henriksen au hipnotizat audiența cu o paletă de sonorități și prin crearea unei atmosfere cu nimic mai prejos decât cea produsă cu un arsenal instrumental convențional, un perfect balans între energia instinctivă și măiestria improvizației. ”Ocazional” -datorită costurilor suportate de statutul temporar de ”capitala culturală europeană”- și ”efemer” -datorită sensibilității și perisabilității materialelor de construcție- sunt termeni care-și pierd aici sensurile peiorative, mai ales că de la acest eveniment concertistic de tip ”performance” a rămas CDul lansat de propria casă de discuri:

Terje Isungset + Arve Henriksen - World of Glass (All Ice Records, 2014)
    * Arve Henriksen: glass horns & glass trumpets
    * Terje Isungset: glass percussion

Am mai descoperit ceva recent interesant, un proiect în trio:
Groupa (Terje Isungset, Jonas Simonson & Mats Edén): ”Silent Folk” (Footprint, 2014)
...pe care-l recomand pentru combinația/tripleta percuții (normale, ”clasice”), vioară și instrum. de suflat.
...și un set de albume/CDuri care-i definesc ”lumea” sonoră glaciară a ultimilor 15 +... ani, fiecare cu particularitățile sale, cronologic în ordinea: 
Terje Isungset (with Arve Henriksen, Nils Petter Molvær & Per Jørgensen) - Reise (NorCD, 1997)
(Arve) Henriksen /(Terje) Isungset /(Karl) Seglem - Daa (NorCD, 2000)
Terje Isungset - Iceman Is (Jazzland, 2002)
Terje Isungset (with Sidsel Endresen) - Igloo: Icemusic (All Ice, 2006)
Terje Isungset - Two Moons (All Ice Records, 2007)
Terje Isungset - Ice Concerts (All Ice Records, 2008)
Terje Isungset - Hibernation (All Ice Records, 2009)

Fără legătură cu subiectul Terje Isungset, dar readucând în actualitate duoul Albatrosh, iată 2 noi albume care recomandă jazzul contemporan norvegian:

Trondheim Jazz Orchestra & Albatrosh: ”Tree House” (MNJ Records, 2014)

Albatrosh: ”Night Owl” (Rune Grammofon, 2014)

Goran Kajfeš, ”Motivul de ce” nr.2

"Motivul de ce" trebuie să-l ascultăm pe trompetistul/bandleader Goran Kajfeš și a sa Subtropic Arkestra pe noul ”The Reason Why Vol. 2” (Headspin Recordings, 2014) rezidă, dincolo de faptul că avem de-a face cu unul dintre cei mai reputați și inovativi muzicieni de jazz contemporan suedezi, în inspirația modelării unor piese tradiționale turcești de ”psycho-funk” din debutul anilor '70, cu un ”groove” parcă superior acum realizărilor anterioare în piese ca ”Dokuz Seki/Esmerim” și ”Adimiz Miskindir Bizim”- ..apoi cu o prelucrare din folclorul armean (”Tamzara”), cu piesa subtil botezată ”New Track” -o compoziție nouă și proprie, dar în spiritul celor dinainte-...și cu o superbă variantă la bossa braziliană ”A Lua Girou” (a lui Milton Nascimento).
Candidat cert la încă un "Nordic Music Prize", la exact un an distanță de Vol.1 vine acest album care continuă o serie de care m-am ocupat în postarea-portret ”Goran Kajfeš, croato-suedezul...arkestral” cu subtitlul uneia din intențiile autorului:
"Am vrut să explorez două teritorii în același timp /Goran Kajfeš”...postare citibilă aici:
http://victimofjazz.blogspot.ro/…/goran-kajfes-croato-suede…

Line-up :

Goran Kajfes, trumpet.

Jonas Kullhammar, fl. & t-sax.

Per "Ruskträsk" Johansson, fl. sss & bar-saxes.

Jesper Nordenström, keybs

Andreas Söderström, gtr.

Johan Berthling, bass

Johan Holmegard, drums

Mixul lui Goran & comp. reinventează ”cosmic jazzul” Arkestrei clasicului Sun Ra din anii '50-'60- de unde și numele band-ului-, ”makossa” cameruniană a lui Francis Bebey, psihedelismul turcesc din jurul anului 1970, deja amintit...în asociere cu genurile ”electronica”, ”exotica” braziliană și rock-ul progresiv marca Soft Machine. Ce s-ar putea imagina mai inovativ ca și această combinare de stiluri în 2014 când devine tot mai dificil -dacă nu imposibil- să inventezi ceva cu totul nou și neauzit?...iar măcar pentru fațeta balcanică a acestei muzici, ar trebui cunoscută și promovată mai mult și mai des și pe la noi.

Tributele, Joni Mitchell însăși, Marilyn (dar nu Monroe!) și Josefine (dar nu Baker!)

Albume-tribut:

* René Marie: ”I Wanna Be Evil (with love to Eartha Kitt)” (Motéma Music, 2014)

* Billy Childs & Various Artists: ”Map to the Treasure: Reimagining Laura Nyro” (Sony, 2014)....printre ”variații” care-l ajută pe pianist figurând Chris Botti, Yo-Yo Ma, Rickie Lee Jones, Alison Krauss, Dianne Reeves, Esperanza Spalding, Wayne Shorter, Vinnie Colaiuta și Susan Tedeschi. Lesne de înțeles astfel că Laura Nyro a reprezentat dintotdeauna o atracție de cult nu doar pentru pianistul Billy Childs ci și pentru invitații și mai ales pentru invitatele sale de pe acest album.

* Aki Takase & Alexander Von Schlippenbach: ”So Long, Eric!: Homage to Eric Dolphy” [Intakt, 2014]....Transferul pianistic al compozițiilor clasice E.D. care au avut multiple interpretări de la începutul anilor '60.

* Laurie Antonioli: ”Songs of Shadow, Songs of Light: The Music of Joni Mitchell” (Origin Records, 2014)

...Apropo de Joni Mitchell, a apărut compilația/antologia ei ”Love Has Many Faces- A Quartet, A Ballet, Waiting to Be Danced” [4 CD Box-Set Compilation] (Rhino, 2014), cu tot setul remasterizat și fiecare dintre cele 4 părți concepute și numite separat. Se poate spune astfel că e chiar mai mult decât o colecție antologică această retrospectivă în 4 acte, cel puțin partea a 3-a, cum sună și titlul, ”așteptând quartetul pentru un balet care așteaptă a fi dansat”:
Act 1 (CD1): ”Birth of Rock'n'Roll Days”
Act 2 (CD2): ”The Light Is Hard to Find”
Act 3 (CD3): ”Love Has Many Faces”
Act 4 (CD4): ”If You Want Me I'll Be in the Bar”

Albumul sfârșitului de an în jazz, cu ascendent spre a deveni poate chiar favoritul meu pentru întregul 2014 este al trioului danez:
Marilyn Mazur/ Josefine Cronholm/ Krister Johnsson: ”Flamingo Sky” (Stunt, 2014)...L-am ascultat, reascultat și comparat...și ”arată” mai bine decât Marilyn Mazur/ Josefine Cronholm/ Anders Jormin/ John Taylor: ”Celestial Circle” (ECM, 2011)...Nivelul este dat nu doar de piesele și interpretarea percuționistei Mazur -ceea ce era cumva de așteptat- ci de surprinzător de variatele, neașteptatele și inovativele momente ale vocalistei suedezo-daneze de 43 de ani. Am avut în vedere și anterioarele ei:
Josefine Cronholm – ”Songs Of The Falling Feather” (ACT Company, 2010)
Josefine Cronholm / Ibis – ”Wild Garden” (Stunt, 2001)
Josefine Cronholm / Ibis – ”Hotel Paradise” (Caprice/Stunt, 2003)
...plus colaborările:
String Swing, Søren Siegumfeldt & Josefine Cronholm – ”Red Shoes” (Stunt, 2001) și respectiv:
Django Bates - ”Quiet Nights” (Screwgun, 1998)
Tot acest set mi-a confirmat ierarhizarea, vocalista fiind acum întrun atât de evident progres încât sunt momente pe noul și preferatul ”Flamingo Sky” în care mă gândeam ”iată în sfârșit o voce demnă de a rivaliza cu Annette Peacock” (celor care n-au auzit de Annette, le promit o postare în care o să încerc să arăt de ce o consider printre vocalistele de frunte și nu doar din jazz...). 
O dezvoltare a subiectului după o ”sedimentare” a primelor impresii va urma...ziceam eu pe Facebook, ceea ce se întâmplă deja aici fără să se fi schimbat cu nimic impresiile de acolo și de atunci, din urmă cu circa 2 săptămâni. Poate doar acea senzație că decalajul e chiar mai mare între aparițiile dinainte și aceasta ultimă pentru vocalista Cronholm, desigur în favoarea noului ”Flamingo Sky”.

Marilyn Mazur: Drums, Piano, Vocal, Percussion
Josefine Cronholm: Vocal, Percussion
Krister Jonsson: Guitar, Live Electronics

Klavs Hovman: Electric Bass on track 3 and track 10

1. Flamingo Sky
2. Rustle of the Lambs
3. The Butterflies
4. Ø
5. Like A Lover
6. Skoven Som Kirke
7. Aftenlys
8. Strange Spell
9. Eletelephony
10. Ufozil
11. New Deep
12. Gone
13. Drum Dream
14. Frisk Baglæns
15. Gong Snake
16. Crystalize

Recorded february 24 & 25th 2014 at Millfactory Studio, Copenhagen
Coverart by Marilyn Mazur

"Procesul" câștigat de Bill Laswell (trio)

Am descoperit în luna aceasta decembrie 2014 câteva foarte noi și interesante albume care certifică o dată în plus faptul că încheiem un an muzical internațional foarte bun în jazz...”and beyond”.
În primul de care n-am amintit pe Facebook ne reîntâlnim cu unul dintre acei muzicieni...alchimiști, genul acelora puțini care orice ar atinge se transformă în aur. Cu-atât mai major și remarcabil e cazul atunci când instrumentul de bază al respectivului nu e unul melodic/armonic, ci doar unul ritmic, teoretic secundar. La basistul producător Bill Laswell (Painkiller, The Golden Palominos, Last Exit, Material, Massacre, Praxis, etc) însă totul capătă amplitudine, vorbim doar de cel prezent și creditat pe câteva sute de albume și despre care se zice că a fuzionat, sau dacă vreți care a desființat granițele dintre stilurile pan-africane (tribal, etc), dub, funk, jazz, variate elemente rock, electronică și avangardă.
Iată-l aici în ultima sa formulă de trio, un supergrup cu bateristul Chad Smith -de la Red Hot Chili Peppers, Chickenfoot, Bombastic Meatbats, etc- și cu tânărul pianist/organist și actor Jon(athan) Batiste (născut în 1988), foarte lăudat după realizările recente -3 EPuri și 1 CD- cu formula Stay Human. Jon e cel mai tânăr dar e primul nume în înșiruire ceea ce spune ”a priori” despre rolul său important componistic și după cum voi încerca să descriu mai jos, unul deasemenea major și peste așteptări ca interpret.

Jon Batiste, Chad Smith & Bill Laswell - The Process (M.O.D. Technologies, 2014)
A rezultat un album închegat, accesibil, ”multi-colorat” ingenios -spre deosebire de alb-negrul copertei- și de intervențiile celorlalți invitați. Inițial s-a dorit doar un singular ”session” între cei 3 muzicieni care-și propuseseră o muzică pentru un film, indiferent dacă acesta ar fi apărut vreodată sau nu....dar ulterior planurile s-au schimbat și așa a rezultat un ”proces” mai lung care a condus la cizelarea ideilor și improvizațiilor inițiale în 11 piese bine definite.
Avem piano-solo în seria disparată ”B1”, ”B2” și ”B3”, afro-tribal infecțios dansant în ”Drop Away”, rap în ”Turn On the Light”, trompetă astrală în ”Timeline”, ”Ascent” și ”The Drift”, orchestrații ample în ”Spiral”, chitară în ”Black Arc” -preferata mea-...și mult funk mai peste tot, dominant ca stil. Veteranii experimentați și experimentali Toshinori Kondo (trompetă) și Peter Apfelbaum (flaut, saxofoane) intervin frumos și nu ”complică” prin pasajele lor piesele, cele 3 voci invitate -vezi la ”Personnel”- ajută și ele inspirat.

Track listing:
01. "B1"
02. "Drop Away"
03. "Timeline"
04. "Haunted"
05. "B2"
06. "Turn on the Light Ascent"
07. "Black Arc"
08. "Spiral"
09. "B3"
10. "Time Falls"
11. "The Drift"

Personnel:
Jon Batiste: piano, electric piano, electronic keyboards; harmonaboard; percussion;
Chad Smith: drums, percussion;
Bill Laswell: bass(es), guitar; electronics;
Tunde Adebimpe (TV on the Radio): vocals (2);
Killah Priest (Wu-Tang Clan): vocals (6); Garrison Hawk: vocals (6);
Toshinori Kondo: processed trumpet (4);
Peter Apfelbaum: flute (6), tenor saxophone (6), soprano saxophone (11);
Dominic James: guitar (7, 10).

Mai adaug ca remarcabil și sunetul aparte scos de clapele harmonaboard-ului pe care l-am identificat prin eliminarea celorlalte keyboards mai cunoscute, un alt element care-l face pe Jon Batiste cu-atât mai interesant. Am avut senzația după câteva reascultări că albumul e continuarea lui ”Hallucination Engine”, albumul din 1994 cu Material care rămâne pentru mine până acum No.1 din tot ceea ce cunosc cu Bill Laswell. Sau dacă nu neapărat un urmaș, un album oricum de pus imediat lângă întro imaginară ierarhizare. Întro scurtă cronică a albumului un jurnalist care remarca ce multe stiluri poate să rezide datorită forței unui lider întro zonă singulară numită de el ”Laswell-iană”, mai ridica o chestiune foarte interesantă și principială: dacă muzical un material, acesta sau unul oarecare, se poate susține singur și dincolo de povestea sa. Care poate fi în sine uneori fascinantă, capabilă să ”fure” pe cititor/ascultător, cu-atât mai mult dacă e pusă de un regizor pe coloana sonoră a unui film. Și răspunsul său dat tot acolo era pentru acest caz că ”da”. Eu unul, subscriu.

Recomandări, referințe:
Jon Batiste and Stay Human: ”Social Music” (2013)
Chad Smith's Bombastic Meatbats:
* ”Meet The Meatbats” (2009)
* ”More Meat” (2010)
* ”Live Meat And Potatoes” (2012)

D' Agaro, Mella & Rivagli: "Bangalore" (90 & 9 Records, 2014)

Albumul acestui trio italian a venit pentru mine tocmai la momentul potrivit pentru a umple un gol lăsat de regretul neapariției la recentul festival local Timișoara Jazz a lui Enzo Favata, aflat în intenția organizatorului principal, Enzo fiind unul dintre cei mai cunoscuți saxofoniști italieni și totodată eclectici muzicieni de jazz din Sardinia. Pregătit încă de la zvonul venirii acestuia pentru întâmpinarea unei formule din noul jazz din peninsulă, am rememorat mai multe albume cu saxofon și clarinet în prim plan, cu Gianluigi Trovesi, Francesco Bearzatti, Achille Succi, Gabriele Mirabassi sau Carlo Actis Dato, mai toți școliți în creuzetul pivotal avangardist pentru jazzul și muzica liber improvizată a ultimilor peste 20 de ani, grup numit Italian Instabile Orchestra. Nu l-am uitat nici pe celălalt saxofonist (tenor & bariton) cu prenumele Daniele, aflat în epicentrul trioului Udu Calls care cu participarea basistului William Parker a lansat anul acesta ”The Vancouver Tapes”, un ”live” canadian mai vechi din 1999: Daniele Cavallanti (în plus și la nai și flaut).
Pe Daniele D' Agaro născut în 1958 îl întâlnisem deja în câteva formule dintre care pe câteva vi le recomand la final. Anii 2007-08 au fost pentru el foarte importanți, atât prin muzica cu influențe etno diverse etalată cu Adriatics Orchestra, prin contribuția la Globe Unity Orchestra (cu pianistul Alexander Von Schlippenbach) dar mai ales prin Tempest Trio, formula cu organistul Hammond Bruno Marini și cu veteranul baterist olandez Han Bennink: albumul eponim inspirat de piesa de teatru a lui William Shakespeare ”The Tempest/Furtuna” aducându-i titlul de ”cel mai bun suflător al anului”...recidivă după un an anterior 2007 în care și CDul "Comeglians" fusese ales de criticii italieni "Best CD Of The Year".
Titlul noului album cu numele marelui oraș din sudul Indiei ”Bangalore” nu face trimitere la influențe din acea zonă -am detectat doar unele ușoare de Klezmer în piesa-titlu de deschidere- dar pare să aibe legătură și să fie astfel un tribut mai mult sau mai puțin voalat adus celui cu un album & o piesă intitulate asemenea, regretatul alto-saxofonist Charlie Mariano cu care a colaborat cândva la doublebass Aldo Mella. Daniele ca și Aldo au făcut ambii parte din formulele pianistului Franco D'Andrea, basistul fiind bine ancorat în scena jazzului din zona Torino încă din anii '80 unde s-a intersectat frecvent și cu bateristul percuționist Elio Rivagli, membru în Turin Philharmonic Orchestra. După stagiul prelungit de peste 15 ani în Olanda și frecvente colaborări în S.U.A., din 1996 D' Agaro s-a întors în orașul său natal Udine, așa încât putem numi colaborarea celor 3 un miting exclusiv italian Nord-Est (Torino)/Nord-Vest (Udine), înregistrările fiind făcute la studioul Sound Sistemi din Santhià de lângă Torino.

Revenind la piese, două sunt prelucrări din blues -”Dick's Holler” și finala ”Tibbar”, apărută în original pe ”Exotica Domestica”, albumul din 2009 al formulei Adriatics Orchestra și compusă se pare (și) de regretatul saxofonist și flautist olandez de origine sud-africană Sean Bergin (1948-2012) pe care Daniele l-a cunoscut în Olanda. Între cele 2 piese ne așteaptă creații originale de circa 4 minute ca medie de durată mergând de la un post-bop mai comun/accesibil -”Grofs”, ”Rotie”...și mai ales ritmata ”Fafa”- până la din cele mai îndrăzneț/aventuroase din zona ”free improv” -”Elda Olio”, ”Haiti”. Dar în afara celor cu blues-ul la bază, în celelalte sunt mereu schimbări imprevizibile care fac ca albumul să fie unul circumscris cu brio idiomului select ”modern-creativ” și  pe o largă plajă ritmic-melodică pendulând de la simplu la complex. De remarcat și comutările dese ale lui Daniele de la tenor-sax la bas-clarinet, pasajele cântate cu clarinetul amintind de momente John Surman sau Anat Cohen (mai ales soloul din piesa ”Haiti”).
N-am identificat titlul preluat/rearanjat de la clasicul folk-bluesului Leadbelly, e posibil ca acesta să fi fost schimbat.
Coperta este lucrarea numită ”Soffio/Breath/Respirație” a artistului contemporan Scerbo.
”www.scerbo.it”

Recomandări, referințe:
D' Agaro/ Glerum/ Bennink: ”Strandjutters” (Hat Hut/HatOLOGY, 2003)
Daniele D' Agaro, Jeb Bishop, Kent Kessler, Robert Barry: ”Chicago Overtones” (HatOLOGY, 2005)
Adriatics Orchestra: ”Comeglians On Air” (El Gallo Rojo, 2007)
Globe Unity Orchestra (Alexander Von Schlippenbach): ”40 Years” [2007]
Daniele D' Agaro "Tempest Trio": ”The Tempest” (Artesuono, 2008)
           
https://www.facebook.com/ninetyandninerecords

Dylan (fiul lui Steve Howe) e designer subteran, iar Peter Hammill...triplu cinematic

Încă un interesant "cover album", după cele 2 de care m-am ocupat în postarea din 4 noiembrie, Mostly Other People Do The Killing (MOPDTK): ”Blue” (Hot Cup Records, 2014)...cu reluarea notă-cu-notă a clasicului ”Kind of Blue” a lui Miles Davis, respectiv Nguyên Lê (with Michael Gibbs & NDR Bigband): ”Celebrating The Dark Side of the Moon” (ACT Music, 2014):

* Pe noul album Dylan Howe: ”Subterranean, New Designs On Bowie's "Berlin" (Motorik Recordings, 2014) este vorba de data asta, ca și în cazul adaptării jazzistice a capodoperei grupului Pink Floyd de către chitaristul francez de origine vietnameză, de un tratament similar aplicat cu aranjamente proprii și multă improvizație pieselor alese din primele 2 albume ale trilogiei lui David Bowie -”Low”, "Heroes" și ”Lodger”, cu contribuția lui Brian Eno- de către bateristul de jazz englez Dylan (Lee) de 45 ani, nimeni altul decât fiul cel mai mare a lui Steve Howe, chitaristului din Yes. Cu contribuția unui tânăr grup, un octet -de fapt mai exact un "future jazz sextet with strings and electronics" -din care se disting tenor saxofonistul Julian Siegel și chitaristul Adrian Utley din Portishead/Get The Blessing. Tatăl Steve Howe contribuie și el ca invitat interpretând la tradiționalul instrument japonez koto.

De descoperit/ascultat -eventual comparând cu versiunile rock originale din anii '70- ...și eventual, după gust, de savurat.

Tracklisting:

1. SUBTERRANEANS 8:23 (BOWIE)

2. WEEPING WALL 7:05 (BOWIE)

3. ALL SAINTS 10:04 (BOWIE)

4. SOME ARE 6:29 (BOWIE)

5. NEUKÖLN - NIGHT 5:00 (BOWIE, ENO)

6. ART DECADE 4:41 (BOWIE)

7. WARSZAWA 11:08 (BOWIE, ENO)

8. NEUKÖLN - DAY 5:29 (BOWIE, ENO)

9. MOSS GARDEN 6:23 (BOWIE, ENO)

”..Tot ceea ce-ar fi putut să fie...” (dacă)...
...Exact asta găsim pe noul triplu set Peter Hammill ”…all that might have been…” (nou apărut și exact așa scris titlul, fără majuscule) album-concept unde, cum spune însuși autorul, ”muzica reprezintă atât filmul cât și coloana sonoră”. 
Ca primă impresie, aceleași orchestrații ample, atmosfera apăsătoare marca inconfundabilă a frontman-ului de la Van Der Greef Generator, inflexiuni japoneze (Peter a locuit perioade lungi la Tokyo în ultimii ani), referințe și omagiu adus noului val francez ”film noir” (Jean-Luc Godard: ”Breathless” și ”Pierrot le Fou” sau Resnais: ”Hiroshima, Mon Amour”), riffuri de chitară aspre în analogie cu cele de pe clasicul său album ”Nadir’s Big Chance” (1972) sau amintind de prestația sa ca invitat vocalist & pianist pe cel mai reușit album-solo...”ever” a lui Robert Fripp de la King Crimson, ”Exposure” (1979).
Personajele interpretate de Hammill sunt acum Alien Clocks -pe Disc 1 - ”The Cine” (lansat și separat) și respectiv, Piper Smiles pe Disc 2 - ”The Songs”, acest CD2 incluzând 10 piese complet noi, unele dezvoltări ale schițelor de pe CD1...”story”-ul narativ apelând la mituri feerice ale bardului naist/flautist, inclusiv în idila acestuia cu o ”ea” din eternul feminin. Mult imprevizibil în aceste piese cu schimbări dese și bruște, și un Disc 3 - ”The Retro” cu 4 teme principale anterioare cu lungi improvizații.
Tot ce-am fi putut...dori și imagina de la Peter Hammill, se pare că găsim pe noul  ”…all that might have been…”

Am scris impresiile celor două albume ”la cald” după o primă audiție, sunt posibile reveniri cu completări sau chiar diferențe de percepție.