Polar Bear și Samo Šalamon Bassless Trio

* ”Ursul polar” atacă din nou...”la fel ca tine”
Verdict din start: foarte bun, peste așteptări noul album Polar Bear: "Same As You" (Leaf, 2015), al 6-lea al britanicilor conduși de același baterist cu coafura exotică Seb(astien) Rochford, muzician pe care l-am remarcat pentru prestația sa din Andy Sheppard Trio la Gărâna Jazz Festival, ediția 2014. Un album ”light”, proaspăt, energetic și cu un fler optimist, atât tematic cât și sonic, deschis de emoționalul intro despre optimismul vieții vorbit de Asar Mikael, proprietarul institutului cultural jamaican ”The Light Shop” din Tottenham -un loc în trecutul apropiat, foarte drag lui Seb- dar muzical păstrând acea doză suficientă de experimental inclusă în ”marca Polar Bear”.
Materialul -conceput inițial ca o singură piesă lungă gen suită- a fost înregistrat timp de 6 săptămâni și mixat chiar de Seb undeva în deșertul californian Mojave cu aportul producătorului local Ken Barrientos, cu mai puține ”electronics” acum folosite de chitaristul Leafcutter John, dar cu o spațialitate sporită față de anteriorul ”Each And Every One” de anul trecut (care a fost al 2-lea album al trupei nominalizat pentru Mercury Prize)...Inspirată -această spațialitate- și de împrejurimile locului și de liniile dub de bas ale lui Tom Herbert (”We Feel The Echoes”), plus de solourile lungi improvizate la saxofoane susținute de Pete Wareham și Mark Lockheart. Fără a afecta melodicitatea și fluența, ”sound”-ul e mai percusiv, influența etno afro-caraibeană mai pregnantă, inclusiv prin inserturile de voci ”tribale” ale liderului făcând cuplu cu invitata Hannah Darling (mai ales în tema ”Don't Let the Feeling Go”). La cea mai lungă piesă ”Unrelenting Unconditional” de aproape 20 minute participă și saxofonistul Shabaka Hutchings, vechi colaborator la ”Ursul Polar” venit de la trupele Sons Of Kemet și Melt Yourself Down. Au fost câteva momente în care muzica aceasta actuală definitorie pentru noul avant-jazz britanic, incluzând finalul-incantație de tip mantra, m-au dus cu gândul la proaspăt rememoratul -datorită dispariției lui Daevid Allen- album ”Shamal” din 1975, preferatul meu de la trupa Gong (mai ales la momente din ”Chandra” și din tema-titlu ”Shamal”). Ambele albume la 40 ani distanță unul de altul, sunt atractive și accesibile -a nu se înțelege însă cumva că ”facile”- precum titlul acestui nou ”Same As You”, o trimitere prin mesajul contrastant și la elegiaca ”Life That Ends Too Soon” de pe cel de-al 2-lea album al trupei, ”Held On The Tips Of Fingers” din 2005.

Încerc să identific ”piața” adresanților acestui nou și ”verde” album, trecând peste faptul că în România liderul este pe nedrept încă foarte puțin cunoscut (la ”comments”-rile videoclipului la piesa-titlu de la final, găsiți scurte opinii și caracterizări din presă și lista lungă a colaborărilor chitaristului): 
* Samo Šalamon Bassless Trio (feat. Paul McCandless & Roberto Dani): ”Little River” -2 LP/CD- (Samo Records, 2015)...T=78 min 41 sec.: 
1) fanii respectivului chitarist sloven, fost elev a lui John Scofield și cu 18 albume scoase până acum sub nume propriu începând din 2002.
2) fanii Oregon, The Winter Consort și Paul McCandless solo, veteranul clarinetist fiind un ”brand” în sine care aureolează orice ”line-up”.
3) fanii producțiilor total independente (vezi numele casei de discuri), albume unde inovația și originalitatea au șanse mai mari.
4) fanii jazzului modern creativ contemporan în general, pus în valoare aici de o formulă fără bas, cu chitară electrică/instrum. de suflat (s-sax, oboi & b-clarinet)/ tobe & percuții.
5) albumul de aproape 80 minute e apriori o atracție pentru doritorii de materiale lungi, pretabile și pentru formatul CD și pentru analogicul 2 LPs.

Criticul Dan Bilawsky pe ”www.allaboutjazz.com” detectează și asemănări și deosebiri față de alte formule de trio fără bas, enumerând în melanj sunete, culori și texturi diferite ale muzicii și evidențiind încrederea, sensibilitatea, confidența și răbdarea ca principalele merite dovedite de muzicieni în ”interplay” (”http://www.allaboutjazz.com/little-river-samo-salamon-sazas-review-by-dan-bilawsky.php”).
Chitaristul e cel puțin la a 2-a formulă de acest tip, după autoprodusul:
Samo Šalamon Bassless Trios: ”Duality” (Samo Records, 2011)
...și urmând albumului de anul trecut, deloc neglijabil:
Samo Šalamon & The Slovene Philharmonic String Chamber Orchestra - ”Free Strings: Orchestrology” (2014)

http://thejazzbreakfast.com/2015/01/29/samo-salamon-bassless-trio-little-river/

De la Hubro Records: Skydive Trio & Monkey Plot

* Skydive Trio (Thomas T. Dahl, Mats Eilertsen, Olavi Louhivuori): ”Sun Moee” (Hubro, 2015)
* Monkey Plot: ”Angående Omstendigheter Som Ikke Lar Seg Nedtegne” (Hubro, 2015)

                      

E doar aparent surprinzător că aceste 2 triouri norvegiene chitaristice și fără vocal apar etalate cu ultimele lor apariții discografice pe un blog numit ”Robert Wyatt and Stuff” unde i-am găsit căutând surse de informații altele decât cele numeroase în limba norvegiană:

http://wyattandstuff.blogspot.ro/2015/02/skydive-and-monkey-plot.html

Asta pentru că impactul muzicii veteranului fost baterist și vocalist de la Soft Machine a ajuns până unde te aștepți mai puțin, în aceste două cazuri la trupe/formule noi scandinave, prima cu un album chiar de debut -în această configurație a trioului- ”un album de jazz inspirat de la un trio de rock solid” întrun stil ”fusion” melodic dominat de piesele chitaristului Thomas T. Dahl...a 2-a trupă cu un album acustic mai mult bazat pe improvizație. Melancolica ”Beck's Back” a lui Dahl trădează flebețea pe care o are acesta față de regretatul chitarist Joe Beck (1945-2008), alte piese remarcabile fiind cea de deschidere dinamica ”Bravo” și cover-ul după Portishead ”Sour Times”. Un album...”light”, senin și însorit așa cum sugerează și titlul și numele trupei (”Skydive”= ”plonjare/scufundare cerească”, întro traducere aproximativă)...în timp ce dincolo la Monkey Plot, influența anterioară a lui Jimi Hendrix asupra lui Christian Winther este mai estompată acum față de anteriorul album de debut ”Løv og lette vimpler” (Gigafon, 2014) care le-a adus celor trei titlul de “Young Norwegian Jazz Musicians of the Year” la concursul ”Jazzintro”. Piesele sunt mai scurte decât la ceva mai conservatorii ”old-fashioned guitar trio” Skydive..., atmosfera mai intimă, flerul mai experimental, ”sound”-ul mai acustic, efectele mai puțin folosite. Între ”muzică de cameră” și ”muzică pentru spații mici” site-ul casei de discuri Hubro vede mai potrivită ca descriere a 2-a variantă, remarcând și faptul că deși fără efecte dramatice, muzica nu e lipsită de viață sau plictisitor-trenantă (de ex. piesele foarte percusive ”De Flyter” sau ”Undertiden”). Pentru aparițiile ”live” acest trio s-a asociat cu poetul și ”sound artist”-ul suedez Pär Thörn de la care au preluat și titlul albumului ”Angående Omstendigheter Som Ikke Lar Seg Nedtegne”, în limba engleză titlul traducându-se aproximativ astfel:
"Regarding circumstances that can not be recorded/written down".

Mi-a mai plăcut tot pe site-ul Hubro Records -unde găsiți bine documentate biografiile muzicale ale protagoniștilor- observația cum că, deși Monkey Plot e un trio improvizațional, asupra chitaristul lider Christian Winther influența mai mare pare a veni de la rockeri ca Neil Young sau Nick Drake decât, de exemplu, de la Derek Bailey...

Monkey Plot (”plot”= parcelă, intrigă, complot...dacă vreți o traducere în românește asociați voi care din aceste variante o găsiți mai potrivită...maimuței, eu aș alege ”intriga”):

Acoustic guitar: Christian Winther), double bass: Magnus Nergaard, drums: Jan Martin Gismervik.

Skydive Trio (Denmark/Norway/Finland):

Thomas T. Dahl: guitars, Mats Eilertsen (Tord Gustavsen): ”lyrical” bass, Olavi Louhivuori (Oddarang, Tomasz Stanko): drums & percussions.

http://hubromusic.com/skydive-trio-sun-moee-2/

Întro formulă mai extinsă de quintet, cu pian și saxofon, Skydive au concertat în România la clubul Green Hours:
Mats Eilertsen- SkyDive- The Old Oak /DraculaBassFest 16 septembrie 2012:

Noi descoperiri: Sean Foran și Meg Mulhearn

* L-am descoperit recent pe pianistului Sean Foran din îndepărtatul Brisbane/Australia. Mi-a plăcut inițial piesa din videoclipul oficial ”Strom” (vezi la finalul postării) așa încât în câteva zile am parcurs cam toată muzica apărută cu trioul său Trichotomy, respectiv colaborările și proiectele anterioare. Am focalizat firesc mai ales pe cel mai actual album Topology & Trichotomy ”Healthy” în care trioul său chiar fuzionează cu-adevărat...”sănătos” cu un cvintet numit Topology întro formulă totuși parțială aici. Albumul cu coperta identică a apărut cu 2 denumiri diferite din cauza schimbării numelui grupului lui Sean Foran. Până prin 2010 cu trioul pianistic numit Misinterprotato el evoluase natural și progresiv în succesiunea albumelor ”Now For The Free” (2003), ”In Is In” (2005), ”Delay” (2006) și ”Variations” (2007)...apoi îl întâlnim la pian în duo cu vocalista Megan Washington pe ”Nightlight” (2008) și în fine ca lider în Trichotomy, cu albumele ”The Gentle War” (2010) și ”Fact Finding Mission” (Naim Jazz, 2013), acesta din urmă incluzând ”Strom”. 
”Healthy” e unul dintre acele albume despre care se spune că valoric depășesc suma părților componente, în acest caz părțile fiind două dintre cele mai inventive trupe australiene. S-a scris prin recenzii că albumul ”reinventează muzica de cameră” întrun melanj de jazz modern, rock avangardist, muzică ambientală, improvizație liberă și clasic contemporan, cel mai convingător argument privind nivelul muzical atins fiind chiar reeditarea sa după circa 4 ani în 2014. N-au lipsit din recenzii analogiile cu sunetul ”minimalist ECM” în general și cu inovatori ai jazzului european ca E.S.T. sau Tord Gustavsen, în particular: ”melodiile lor bogate și efervescente și ritmurile atrăgătoare deși complexe” -se scria undeva- ”sunt întruchiparea peisajelor sonore molipsitoare”.
Despre ”post-moderniștii” Topology, grup format în 1997 la care poate voi reveni odată și separat, e suficient să amintesc deocamdată despre colaborările membrilor săi cu artiști ca John Adams, John Zorn, Michael Nyman sau The Brodsky Quartet. 
Atenție, e vorba de acești australieni, cu câteva premii la activ: 
http://www.topologymusic.com/aboutus/discography/
...nu de formula nonet americană sinonimă a saxofoniștilor Ken Vandermark și Joe McPhee.

       TOPOLOGY:
John Babbage - Saxophone
Kylie Davidson - Piano
Robert Davidson - Bass
Bernard Hoey - Viola
Christa Powell - Violin

       TRICHOTOMY/ex-Misinterpretato (Brisbane):
Sean Foran - Piano & Rhodes
John Parker - Percussion
Pat Marchisella - Bass

1. Generations. 3:18
2. That Which is not fleeting. 6:44
3. Clapping Music. 2:57
4. Mean. 6:06
5. Intro to a Healthy Lifestyle. 1:33
6. Healthy Lifestyle v3. 6:18
7. A New Beginning. 6:02
8. Round Roads. 7:16
9. Lost at Sea. 4:02

                              2010                                                                                         2014    




















                                       

* Descoperiți-o pe Facebook (https://www.facebook.com/meghan.mulhearn.9), Tweeter, Instagram, Bandcamp, etc pe Meg Mulhearn...sau dacă doriți o expunere în limba română, presupun că doar aici pe acest blog găsiți informații și recomandări despre violonista/vocalista/compozitoarea care a cântat anii trecuți cu trupele Quetzalcoatl, The Judas Horse, U.S. Christmas, Inter Arma, Generation Of Vipers, Owlfood, etc. S-a lansat apoi -însă doar pe jumătate de album, la propriu (!)- întro colaborare sub numele Divine Circles pe LPul numit ”Split” (Hooker Vision, 2013), respectiv pe fața B cu suita ”26 Minutes” (fața A aparținând trupei Villages). 
În fine anul trecut apare cu Divine Circles: ”Oblivion Songs” -EP- (2014), acesta fiind practic debutul proiectului ei solo propriu-zis însumând -coincidență (?)- exact tot 26 minute, dar cu totul altceva, respectiv de data asta cinci compoziții mai diverse și mai interesante decât contribuția de tip ”one track only” de pe amintitul ”Split”. 
O muzică eclectică stilistic din cam aceeași ”familie” și areal cu ce ne-a obișnuit deja de mulți ani încoace Carla Kihlstedt cu soțul ei Matthias Bossi sau cu alte formule, o asemănătoare împingere dincolo de limite a explorării sunetului viorii ”ajutată” de efecte și ”electronics”-uri, crearea de bucle multiple, folosirea corpului viorii pentru bituri percusive sau ca rezonator vocal, etc. Meg Mulhearn ar putea deveni astfel o concurentă serioasă pentru Carla Kihlstedt sau Jenny Scheinman (din formula Big Sur a chitaristului Bill Frisell pe care am vazut-o și ”live” la Gărâna 2013), inclusiv cu proiectele în derulare pentru 2015: Enoch, Lunar Creatures și Meghanz.
https://soundcloud.com/divinecircles

Iată până acum pe ce albume/EPuri am întâlnit-o pe Meg Mulhearn:

Divine Circles (Meg Mulhearn, vln) - Oblivion Songs -EP Digital version- (2014)
Villages & Divine Circles - Split (LP) (Hooker Vision, 2013)
The Judas Horse - Pathfinder (2010)
The Judas Horse - Holy War (2011)
Inter Arma - The Cavern -EP- (2014)
Generation Of Vipers - Coffin Wisdom (2014)
U.S. Christmas - Run Thick in the Night (2010)
U.S. Christmas - Eat the Low Dogs (2008)
Owlfood - Destroyers of the Moon (2013)
Disemballerina - Undertaker (2014)

http://www.vineroulette.com/v/Meg-Mulhearn-with-Judas-Horse-at-The-Odditorium-MWIqEOrEBQr

Ganesh Anandan & John Gzowski: "Shruti Project" (Ambiances Magnétiques, 2007)

La acest album am ajuns datorită postării lui Adrian Găvruș via YouTube/Facebook a unei piese interesante cu trupa canadiano-indiană Tasa, ”Rudra”. Apoi -coincidență, tot din Satu-Mare de la un concitadin de-al lui Adrian, vechiul meu amic și colecționar înrăit Horațiu Cădariu- am obținut în digital și albumul integral al instrumentalei ”Rudra” -care piesă făcea trimitere spre sound-urile Oregon și Mahavishnu Orchestra- e vorba de ”Soma” (2007), alături de un alt material anterior, ”Urban Turban” (2005). Mici, dar mai degrabă MARI dezamăgiri am avut cu aceste 2 albume, prea ades cu senzația de ”deja vu”, prea tradiționale pentru exigențele mele actuale (”World” și...cam atât), cu parcă prea mult vocal, urmând cumva muzical linia clasicului grup interetnic Shakti (John McLaughlin & indienii)...doar că, încercând o paralelă vizuală, tușeele aparând la Tasa mai palide, ca o copie cu o hârtie indigo uzată. 
Apelez prea rar la site-urile muzicienilor/trupelor (ușor suspectabile de subiectivism) dar de data asta alte surse părându-mi superficiale am făcut-o, aflând astfel despre chitaristul John Gzowski...iar pentru că de multe ori atunci când am avut dezamăgiri cu muzica unor trupe s-a mai întâmplat să găsesc compensații în proiecte paralele sau albume solo ale membrilor, am căutat în aceste direcții și de data asta, ajungând doamnelor și domnilor la un album magistral, mult peste valoarea celor două cu Tasa și a priori recomandat prin însăși label-ul canadian la care-a apărut, Ambiances Magnétiques a lui René Lussier (de unde provin multe delicii sonore descoperite de mine prin anii '80-'90, unele împărtășite cu amicii melomani/audiofili/colecționari din grupul JADD):
Ganesh Anandan & John Gzowski: "Shruti Project" (Ambiances Magnétiques, 2007)...este proiectul care m-a lăsat cu ”răsuflarea tăiată” întro concentrare și atenție permanentă pe toată durata de circa 75 minute:

”Muzică microtonală” ar fi descrierea scurtissimă, pornind de la titlul ”shruti” care în sanskrită înseamnă înălțime și interval, respectiv cele mai mici intervaluri dintre vârfuri sau spații dintre note care pot fi auzite...Un mixaj de muzică indiană Gamaka, tradițională indoneziană și clasic contemporană vestică, ar fi descrierea ceva mai nuanțată: cei doi artizani empatizează în acest areal încă din 1996 când s-au întâlnit prima dată la The Music Gallery în Toronto întrun grup numit Critical Band de muzică ”carnatică” indiană...a cărei gamă are 22 ”shrutis”-uri -intervale împărțite inegal întro octavă- dar ei folosesc în plus și alte tipuri de acorduri.

Ganesh e cel cu instrumentele melodice percusive făcute de el însuși, Shruti Stick-ul electric cu 12 coarde și diverse métallophones, alături de tradiționalele indiene kanjira, tincan și moorching, plus autorul-interpret al vocalizelor în mai multe dialecte indiene...în timp ce ”sound designer”-ul, compozitorul, muzicianul și fabricantul de instrumente John Gzowski -care a cântat la oud și chitare la festivaluri de jazz și folk, singur sau cu grupul, un repertoriu bazat în principal pe compozițiile clasicului Harry Partch- e înconjurat și el de un arsenal întreg de instrumente și ustensile inventate, chitara model ”Harry Partch”, cea microtonală cu 19 tonuri, electric Dowel, ukelin și bells (”clopote”). Muzicienii înțeleg și adaptează improvizația în contextul muzicii indiene și a celei moderne occidentale, iar instrumentele-unicat le permit fluență, treceri lejere, schimbări-surpriză și o mare varietate și bogăție de texturi, ritmuri, melodii și acorduri.  
”Noi sunete, noi culori...un foarte interesant miting est-vest sub parametrii microtonalității” se scria întro cronică de limbă engleză, pe lângă alte câteva recenzii favorabile de care am dat căutând diverse surse, în franceză (”ce disque est un chef-d’oeuvre (?)...inouï et déroutant...À découvrir” /SOCAN, Paroles & Musique/Canada), italiană (revista Blow Up), germană sau din țările de jos.

Recomandări, referințe:

http://en.wikipedia.org/wiki/Harry_Partch

* Ganesh Anandan, Malcolm Goldstein, Rainer Wiens: ”Speaking in Tongues (2003)
* Ganesh Anandan & Hans Reichel: ”Self Made” (2009)

”Paradisul (scandinav) pe jumătate finalizat” al Sinikkăi Langeland...& ”Mobilizarea generală” franceză din 1978

** Sinikka Langeland: "The Half-Finished Heaven" (ECM, 2015) 
Jumătate finlandeză, jumătate norvegiancă, Sinikka nu umblă cu jumătăți de măsură când e vorba de interpretarea la kantele, o harpă tradițională finlandeză de masă poziționată orizontal și care a ajutat-o să-și expandeze repertoriul folk spre zona cântecelor medievale, religioase, a incantațiilor și a muzicii vechi și sacre din Finlanda și din regiunea Karelia (”http://en.wikipedia.org/wiki/Karelia”). 
Și o face tot mai bine și pentru a 4-a oară sub contract la casa ECM pe acest nou album, fără a-i neglija și vocea serafică amintind-o atât de bine pe Agnes Buen Garnås, cea pusă în valoare de colaborările cu Jan Garbarek din anii '90.

Sinikka nu îl mai are alături pe trompetistul Arve Henriksen ca pe anteriorul ”The Land That Is Not” (ECM, 2011), dar saxofonistul Trygve Seim a rămas la datorie, aici împreună cu violonistul Lars Anders Tomter și percuționistul Markku Ounaskari. Partea vocală feminină e mai discretă acum, dar în rest tonul și tonusul e liniștitor, pastoral, nostalgic, aerisit, acustic, cizelat, înălțător...și las lista deschisă, poate mai adaugă cineva la epitetele și stările etalate și induse care cumulate conlucrează la standardul înalt de savoare și până la urmă cred eu și de valoare a acestui album. Multe s-ar mai putea spune și potrivi la muzica asta cu excepția lui...”half-finished” din titlu, care induce falsa impresie a ceva încă nefinalizat...

** V.A.: "Mobilisation Generale: Protest and Spirit Jazz from France 1970-1976" -2 LP- (1978)
Un album atât de vechi printre noutățile dominante de pe acest blog ar putea surprinde pe cineva, dar după ce voi încerca să vă enumăr cu cât de multe elemente muzicale și de mesaj e ”încărcată” această compilație de Various Artists de circa 75 minute, iar în lumina ultimelor evenimente din Hexagon ce multe valențe de actualitate i se mai adaugă în 2015...ar rezulta poate chiar ca logică alegerea mea pentru a ”desfășura” această ”mobilizare generală” de polemici și declamații pe muzică World, Afro Beat & Tribal, Spiritual, Space, Free & Chicago’s Voodoo Jazz, Psychedelic, Spoken Word, Chanson...
Vehemența protestelor contra stagiului militar obligatoriu, a ultimilor hipioți sufocați de Punk și Disco, a culturii alternative contra ”Establishment”-ului, a ruralului versus urban, a fermierului tradițional contra uzinelor de chimicale...luptele contra războiului din Vietnam, apoi din Corea...contra pedepsei cu moartea, a discriminării femeilor, comunităților Gay și imigranților, dincolo de toate diferențele și diferendele religioase... sau aerul de cultură ”underground” adus noilor generații în Franța de publicații ca Actuel, Libération, Charlie Hebdo, Rock & Folk...sunt acestea toate transpuse muzical aici la casa de discuri Saravah, oricum aflată în 1978 de peste 20 de ani în avangarda a ceea ce atunci încă nu era definită ca ”World Music”. 
”Sunt un sălbatic”, ”Din Orient până la Orion”, jocul subtil de cuvinte ”Athée ou A té”, ”Strigătul” sau psihedelicul ”Mișcarea anarho-eroică a veselilor utopiști nebuloși” (parcă extras din discografia lui Daevid Allen/Gong!) sunt titluri elocvente pentru tensiunile și multitudinea de stări de pe un album simultan pastoral, spațial și tribal.     

01. Alfred Panou & Art Ensemble Of Chicago - Je suis un sauvage - 1970 
02. Areski & Brigitte Fontaine - C'est normal - 1973 
03. Atarpop 73 & Le Collectif du Temps des Cerises - Attention... L'Armée - 1973 
04. RK Nagati - De l'Orient à l'Orion - 197? 
05. Frédéric Rufin & Raphaël Lecomte & Capucine - Les Eléphants - 197? 
06. François Tusques & Le Collectif du Temps des Cerises - Nous allons vous conter ... - 1973 
07. Mahjun (Mouvement Anarcho Héroïque des Joyeux Utopistes Nébuleux) - Nous Ouvrirons Les Casernes - 1973 
08. Full Moon Ensemble - Samba Miaou - 1971 
09. Baroque Jazz Trio - Orientasie - 1970 
10. Michel Roques - Le Cri - 1972 
11. Chêne Noir - Hey ! - 1976 
12. Béatrice Arnac - Athée ou A té - 1973 

Olivia Pedroli & Avishai Cohen...Avishai basistul, nu trompetistul

Cu și despre...Olivia Pedroli

Fanilor folkului elaborat în ton cu clasicele Laura Nyro și Judee Sill sau cu continuatoarea lor Linda Perhacs le recomand ultima mea descoperire din acest areal găsită săptămâna aceasta sub eticheta ”Switzerland Neoclassical Folk”: Olivia Pedroli. Elvețiană din treimea italiană pare a fi însă doar originea și rezidența cant-autoarei...pentru că în rest în ceea ce privește cel puțin ultimele 2 albume ”The Dan” (10'10, 2010) și ”A Thin Line” (10'10, 2015) e vorba de căutarea atingerii unor orizonturi stilistice noi estompând delimitările dintre clasic, folk și pop-rock experimental...localizarea geografică -dacă ar trebui făcută obligatoriu- fiind undeva în spațiul nordic anglo-saxon sau scandinav. Și într-adevăr, tot acest dificil și exigent demers artistic a fost girat pentru transpunerea muzicală de o echipă islandeză cu experiență condusă de producătorul Valgeir Sigurðsson (care a lucrat cu Björk, CocoRosie, Bonnie ”Prince” Billy, Feist, etc) pe cele 2 albume înregistrate la Reykjavik. ”Linia subțire” -noul album- este un cumul de trăiri personale ale Oliviei dar în care oricine se poate regăsi: metafora dualitățiilor și contradicțiilor noastre, firul subțire dintre dubiu și certitudine, intersecția fină, poate imperceptibilă, între claritate și nedefinit. Aranjamentele filigranate combină fluent fără monotonie și suficient de imprevizibil voci, corzi, pian, texturi electronice și instrumente de suflat pentru a explora toată această gamă de emoții și stări contrastante etalată în textele pieselor cu titluri simple: ”Oriunde”, ”Păsări”, ”Partea cealaltă”, ”Șansă”, ”Acolo unde se începe”, ”Fără glas”, ”Probă”, ”Fuga”, ”Sfetnic”, ”Tăcere”, ”Păsări de sticlă”.
”A Thin Line”, un album numit de un critic francez ”somptuos și sinuos, cu momente de gravitate și grație”.
Atenție, pe Internet este de găsit și sub titlul greșit ”A Thin Life”.

"https://www.youtube.com/embed/S_byPFDbwMI"

Olivia Pedroli, "This is where it starts" (Official Music Video)

Olivia Pedroli, "This is where it starts" from album "A Thin Line" Directed by Bastien Genoux, Detours Films (http://www.detours...

youtube.com

Albumul ăsta a ajuns la mine deodată cu anunțul apărut pe ”Home” despre un ”Israeli Project”, videoclip-reclamă a unui festival al ciocolatei în ”Shokoland” de ziua Sf. Valentin la Tel Aviv...cum vă imaginați, cu arsenalul specific: bomboane, torturi și trufe atrăgătoare de tot felul. Era și un fond muzical acolo, dar eu l-am înlocuit cu nou-nouțul Avishai Cohen Trio: ”From Darkness” (RAZDAZ, 2015). Contrar titlului, un nou album al basistului Avishai -care deja a concertat deja de câteva ori pe la noi, prima oară adus de Marius Giura la Timișoara Jazz Festival- nu vine în Ro tocmai ”din întuneric” (în sensul de ”necunoscut”, ”obscuritate”) muzica și mai ales prestația sa ”live” fiind mult mai cunoscută fanilor de jazz decât în cazul altor muzicieni. Aș zice că pentru respectivul grup fidel de fani deja existent, e de așteptat ca orice nou material semnat de Avishai, cel puțin să confirme sau chiar să depășească predicțiile. A-l numi simplu și sec un album ”tipic”, așa la prima audiție, l-aș banaliza..aș prefera dacă ar fi să aleg un singur epitet și pentru că n-am avut deloc senzația de ”deja-vu”, acela de ”proaspăt”. Durata totală de 41 min. și ceva e obișnuită la albumele basistului și nu m-au deranjat defel nici piesele ”cam prea scurte” (cum spunea un critic): atât au vrut să ”spună”, atât au ”spus” cei 3 în cele într-adevăr 7 (din 11) teme de sub 4 minute. E mult mai bine așa decât reversul prelungirii până la monotonie și plictis a unor piese, practicat de mulți alții parcă doar pentru a atinge media statistică obișnuită de 7-8 minute din jazzul contemporan, mai ales în idiomul post-bop. Cea mai lungă, ”Ballad for an Unborn” e plasată undeva la mijlocul albumului pe care alchimia bas/pian/tobe & perc. e cizelată până la străluciri de cristal, pe linia performanței de pe anteriorul Avishai Cohen & Nitai Hershkovits: ”Duende” (2012)...și e de urmărit în continuare evoluția tânărului pianist Nitai și separat, pe un traseu pe care-l prevăd cel puțin comparabil cu al lui Shai Maestro (Trio). 10 piese sunt ale lui Avishai, doar ultima ”Smile” nu, aceasta fiind semnată, printre alții, de...Charlie Chaplin (!)
Pe coperta interioară apare această confesiune de credință: ”Cele mai prețioase momente din viață pentru mine când compun muzica și atunci când muzicieni strălucitori ca Nitai și Daniel (Dor) o interpretează, devin mai mari decât viața însăși. Vreau să le mulțumesc ambilor pentru că au dus muzica atât de departe și ”dincolo”. - Avishai Cohen

Cu ”dedicație” lui Justin (Kauflin, nu Bieber !!) și lui Pascal Comelade et/& Les/The Limiñanas...

** Are și jazzul un Justin!

Noul tânăr pianist american în mare vogă ”young prodigy!” este Justin Kauflin (28 ani), cu albumul ”Dedication” (Jazz Village, 2015) lansat în ianuarie și produs de celebrul Quincy Jones. Include 12 compoziții acest nou album, toate originale întrun idiom post-bop bine balansat și în care se regăsesc influențe ale pianiștilor marcanți pe care i-a asimilat și de la care a preluat din calități, componistic și interpretativ: Bill Evans (modelul său primar de vârsta de 14 ani!), Bud Powell, Dave Brubeck și Herbie Hancock...Dar adevărata ”dedicație” a albumului, cum îi spune și titlul, îl are ca adresant pe mentorul său legendarul trompetist de 94 ani Clark Terry, nimeni altul decât primul muzician care a introdus flugelhornul în jazz. Clark îl consideră un adevărat prieten pe Justin chiar dacă între ei este o diferență de vârstă ca de la bunic la nepot, legătura celor doi fiind și subiectul documentarului ”Keep On Keepin' On”, deja premiat la câteva festivaluri de film. Noul album ”Dedication” este totodată privit prin comparație și un progres evident de la debutul său autoprodus din 2010 -”Introducing Justin Kauflin”- care etala doar 3 piese proprii, restul fiind standarde și teme tradiționale. 

Componența de pe primul album s-a păstrat cu singurele excepții înlocuiriea basistului cu Chris Smith și lipsa saxofonului alto mânuit de Tim Green: 

Justin Kauflin - pianod
Billy Williams - drums
Phil Kuehn - bass
Etan Haziza - nylon guitar

** Cu peste 25 albume lansate în 40 ani de carieră și 60 biologici pe care-i va împlini în luna iunie, Pascal (Paul Vincent) Comelade rămâne din păcate încă mult prea puțin cunoscut în Ro, chiar printre așa-zișii ”connoisseurs”...Muzica sa electronică experimental-minimalistă interpretată în principal la ”toy-piano”/pianul-jucărie are însă acum o șansă mai mare să intre în grațiile melomanilor și de pe la noi datorită noului album realizat în colaborare cu doi muzicieni originari și ei din sudul Franței din același oraș Perpignan, nu departe de Montpellier, zona Pirineilor Orientali: e vorba de duoul de ”garage pop-rock” numit de unele reviste ”al momentului”, perechea Marie & Lionel Limiñana care activează din 2010 ca The/Les Limiñanas și care au devenit foarte populari și cunoscuți și peste ocean prin albumele, EP-urile și singles-urile scoase la casa Trouble in Mind din Chicago. Materiale pe care reactivează atmosfera psihedelică a anilor '60 întro muzică cu fler ”vintage” în care mai adaugă în melanj ecouri MC5 și Velvet Underground, ”yé-yé sound”, ”ultra-hip French pop” inspirat de Serge Gainsbourg dar și de Beck sau Stereolab.
* Noul album Pascal Comelade et Les Limiñanas:"Traité de Guitares Triolectiques (à l'Usage des Portugaises Ensablées)" (2015) are coperta realizată de însuși Pascal ca omagiu adus piesei ”Louie Louie” ce include ceea ce el consideră a fi ”cel mai frumos riff din istorie”. Un titlu de album văzut fără nici un dubiu ”al anului, ”...un disc detonant și plin de spontaneitate, de împărțit între amici”:

http://www.hop-blog.fr/pascal-comelade-et-les-liminanas-tr…/

Aș recomanda ”degustarea” noului album cel puțin în pereche cu albumul solo Pascal Comelade: ”El Pianista Del Antifaz” (2013) care, pe lângă faptul că-l definește foarte bine -”pianistul antifazei”- este și recent și îl ”fixează” stilistic, mai ales pentru cei care nu-i cunosc muzica. Pentru întreaga sa carieră și discografie P.C. (ce inițiale familiare are, nu-i așa?) merită la 60 de ani un portret separat mai amplu pe care mi-l propun chiar în iunie cu ocazia rotundei aniversări. Eventual completat de unul dedicat unui alt merituos la fel de neglijat de mass media și de cercurile muzicale de la noi, vechiului său partener multi-instrumentistul și inventatorul Pierre Bastien (62 ani)...vezi de ex. albumul: 

Pierre Bastien, Pascal Comelade, Jac Berrocal & Jaki Liebezeit: ”Oblique Sessions” (1997).